Scripturi
Doctrină şi Legăminte 124


Secţiunea 124

Revelaţie dată la 19 ianuarie 1841 lui Joseph Smith, profetul, la Nauvoo, Illinois (History of the Church, 4:274–286). Datorită creşterii persecuţiilor şi a procedeelor ilegale folosite de oficialităţile guvernamentale împotriva lor, sfinţii fuseseră obligaţi să părăsească Missouri. Ordinul de exterminare dat de către Lilburn W. Boggs, guvernator al statului Missouri, la data de 27 octombrie 1838, nu le lăsase nici o alternativă (History of the Church, 3:175). În 1841, când a fost dată această revelaţie, oraşul Nauvoo, amplasat pe locul fostului sat Commerce, Illinois, fusese construit de către sfinţi şi sediul conducerii Bisericii fusese stabilit aici.

1–14, Lui Joseph Smith i se porunceşte să facă o proclamaţie solemnă despre Evanghelie către preşedintele Statelor Unite, către guvernatorii şi conducătorii tuturor naţiunilor; 15–21, Hyrum Smith, David W. Patten, Joseph Smith, tatăl, şi alţii dintre cei vii şi cei morţi sunt binecuvântaţi pentru integritatea şi virtuţile lor; 22–28, Sfinţilor li se porunceşte să construiască atât o casă pentru a oferi ospitalitate străinilor, cât şi un templu în Nauvoo; 29–36, Botezurile pentru morţi trebuie făcute în temple; 37–44, Oamenii Domnului construiesc, întotdeauna, temple pentru realizarea rânduielilor sfinte; 45–55, Din cauza asupririi exercitate de către duşmanii lor, sfinţii nu mai sunt obligaţi să construiască templul în ţinutul Jackson; 56–83, Sunt date îndrumări pentru construirea Casei Nauvoo; 84–96, Hyrum Smith este chemat să fie patriarh, să primească cheile şi să fie în locul lui Oliver Cowdery; 97–122, William Law şi alţii sunt sfătuiţi în lucrările lor; 123–145, Sunt numiţi oficianţii generali şi locali, cu menţionarea îndatoririlor la şi a cvorumurilor de care aparţin.

1 Adevărat, astfel spune Domnul către tine, slujitorul Meu Joseph Smith, sunt foarte mulţumit de ofranda şi de mărturisirea pe care le-ai făcut; pentru că în acest scop te-am ridicat, ca să-Mi arăt înţelepciunea prin lucrurile slabe ale lumii.

2 Rugăciunile tale sunt acceptabile înaintea Mea; şi, ca răspuns la ele, Eu îţi spun ţie că tu eşti chemat acum, imediat, să faci o proclamaţie solemnă despre Evanghelia Mea şi despre acest ţăruş, pe care l-am plantat pentru a fi piatra din capul unghiului Sionului, care va fi împodobit cu rafinament similar unui palat.

3 Această proclamaţie se va face cunoscută tuturor regilor lumii, în cele patru colţuri ale ei, onorabilului preşedinte ales şi nobililor guvernatori ai naţiunii în care trăieşti tu şi tuturor naţiunilor de pe pământ împrăştiate în afară.

4 Ea să fie scrisă în spiritul umilinţei şi prin puterea Duhului Sfânt, care va fi în tine în momentul în care ea va fi scrisă;

5 Pentru că îţi va fi dat ţie, prin Duhul Sfânt, să cunoşti voinţa Mea cu privire la acei regi şi la acele autorităţi, chiar ceea ce li se va întâmpla lor într-un timp care va veni.

6 Deoarece, iată, în curând, le voi cere să dea atenţie luminii şi slavei Sionului pentru că a venit vremea să Mă îndur de el.

7 De aceea, fă apel la ei printr-o proclamaţie puternică şi prin mărturia ta, fără teamă de ei, pentru că ei sunt ca iarba şi toată slava lor ca floarea care cade în curând, astfel ca ei, de asemenea, să nu se poată dezvinovăţi—

8 Şi pentru ca să-i pot vizita în ziua pedepsei, când Îmi voi descoperi faţa ascunsă pentru a stabili asupritorului un loc printre făţarnici, unde este scrâşnirea dinţilor, dacă ei îi resping pe slujitorii Mei şi mărturia Mea pe care Eu le-am revelat-o.

9 Şi din nou, îi voi vizita şi voi îmblânzi inima oamenilor, multora dintre ei, pentru binele tău, pentru ca tu să poţi găsi milă în ochii lor, pentru ca ei să poată veni la lumina adevărului şi neamurile la exaltare sau la înălţarea Sionului.

10 Pentru că ziua judecăţii Mele vine rapid, la ora când nu vă gândiţi; şi unde va fi siguranţa poporului Meu şi refugiul pentru aceia dintre ei care vor rămâne?

11 Sculaţi-vă, o, regii pământului! Veniţi, o, veniţi, cu aurul şi argintul vostru, în ajutorul poporului Meu, în casa fiicelor Sionului.

12 Şi din nou, adevărat îţi spun, slujitorul Meu, Robert B. Thompson să te ajute să scrii proclamaţia, pentru că sunt foarte mulţumit de el şi sunt mulţumit ca el să fie cu tine;

13 De aceea, el să asculte de sfatul tău şi Eu îl voi binecuvânta cu o multitudine de binecuvântări; să fie, de acum înainte, loial şi credincios în toate lucrurile şi el va fi mare în ochii Mei;

14 Dar să-şi amintească că îi voi cere din mâinile sale socoteală de administraţia sa.

15 Şi, din nou, adevărat îţi spun ţie, binecuvântat este slujitorul meu, Hyrum Smith; pentru că, Eu, Domnul, îl iubesc datorită integrităţii inimii sale şi pentru că el iubeşte ceea ce este drept înaintea Mea, spune Domnul.

16 Din nou, slujitorul Meu, John C. Bennett să te ajute în lucrarea ta de transmitere a cuvântului Meu către regii şi oamenii de pe pământ şi să stea lângă tine, chiar tu, slujitorul Meu Joseph Smith, în ceasul suferinţei; şi răsplata nu îi va lipsi, dacă va primi sfatul.

17 Şi datorită dragostei sale, el va fi mare pentru că va fi al Meu, dacă face aceasta, spune Domnul. Eu am văzut lucrarea pe care a făcut-o, pe care o accept dacă o să continue, şi îl voi încorona cu binecuvântări şi slavă mare.

18 Şi, din nou, Eu îţi spun ţie că este voinţa Mea ca slujitorul Meu, Lyman Wight, să continue să predice pentru Sion, în spiritul umilinţei, mărturisind despre Mine înaintea lumi; şi Eu îl voi purta ca pe aripi de vultur; şi el va câştiga slavă şi onoare pentru el însuşi şi pentru numele Meu.

19 Pentru ca, atunci când va termina lucrarea lui, să îl pot primi la Mine, chiar aşa cum am făcut cu David Patten, care este, acum, cu Mine şi, de asemenea, cu slujitorul Meu, Edward Partridge, şi, de asemenea, cu slujitorul Meu, mai în vârstă, Joseph Smith, tatăl, care stă la dreapta lui Avraam şi binecuvântat şi sfânt este el, pentru că el este al Meu.

20 Şi, din nou, adevărat îţi spun ţie, slujitorul Meu, George Miller, este fără vicleşug; în el se poate avea încredere datorită integrităţii inimii sale; şi, pentru dragostea pe care o are faţă de mărturia Mea, Eu, Domnul, îl iubesc.

21 De aceea, îţi spun ţie, Eu pecetluiesc asupra lui oficiul de episcopat, ca şi asupra slujitorului Meu, Edward Partridge, pentru ca el să poată primi consacrările casei Mele, astfel încât să poată administra binecuvântările asupra săracilor din poporul Meu, spune Domnul. Nici un om să nu-l dispreţuiască pe slujitorul Meu, George, pentru că el Mă va onora.

22 Slujitorul Meu, George, şi slujitorul Meu, Lyman, şi slujitorul Meu, John Snider, şi alţii să construiască o casă în numele Meu, aşa cum le-o va arăta slujitorul Meu Joseph, pe locul pe care, de asemenea, el îl va arăta lor.

23 Şi va fi o casă de primire, o casă în care străinii care vin de departe să poată fi găzduiţi; de aceea, să fie o casă bună, demnă de acceptat, astfel încât călătorul obosit să găsească sănătate şi siguranţă în timp ce se gândeşte la cuvântul Domnului; şi la piatra din colţul unghiului pe care am stabilit-o pentru Sion.

24 Această casă va fi o locuinţă sănătoasă, dacă va fi construită în numele Meu şi dacă administratorul care va fi numit nu va permite nici unui lucru care nu este curat să intre în ea. Trebuie să fie sfântă, altfel Domnul, Dumnezeul vostru, nu va locui în ea.

25 Şi din nou, adevărat, vă spun vouă, toţi sfinţii Mei să vină de departe.

26 Şi trimiteţi mesageri rapizi, da, mesageri aleşi, şi spuneţi-le: Veniţi, cu tot aurul vostru, şi argintul vostru, şi pietrele voastre preţioase, şi toate antichităţile voastre; şi toţi aceia care au cunoştinţe despre antichităţi, care sunt dornici să vină, pot să vină şi să aducă chiparosul, ulmul şi merişorul împreună cu toţi arborii preţioşi de pe pământ;

27 Şi cu fier, cupru şi aramă, şi cu zinc, şi cu toate lucrurile voastre preţioase de pe pământ; şi să construiască o casă în numele Meu, pentru ca Cel Prea Înalt să locuiască în ea.

28 Pentru că nu se găseşte un loc pe pământ unde El să poată veni să restaureze din nou ceea ce a fost pierdut pentru voi sau ceea ce a luat El, chiar plenitudinea preoţiei.

29 Deoarece nu există pe pământ un bazin de botez, pentru ca ei, sfinţii Mei, să poată fi botezaţi pentru toţi aceia care au murit—

30 Pentru că această rânduială aparţine casei Mele şi nu poate fi acceptată de către Mine, decât în zilele sărăciei voastre când nu sunteţi capabili să construiţi o casă pentru Mine.

31 Dar, Eu vă poruncesc vouă, tuturor sfinţilor Mei, să construiţi o casă pentru Mine; şi vă acord timp suficient pentru a construi o casă pentru Mine; şi în acest timp botezurile voastre vor fi acceptabile pentru Mine.

32 Dar, iată, la sfârşitul acestui timp botezurile voastre pentru morţi nu vor fi acceptabile pentru Mine; şi, dacă nu faceţi aceste lucruri la sfârşitul perioadei stabilite, voi veţi fi respinşi ca Biserică, cu morţii voştri, spune Domnul, Dumnezeul vostru.

33 Pentru că, adevărat, Eu vă spun vouă că, după ce aţi avut suficient timp să construiţi o casă pentru Mine, în care are loc rânduiala botezului pentru morţi şi care a fost instituită pentru aceasta înainte de întemeierea lumii, botezurile voastre nu pot fi acceptabile înaintea Mea;

34 Deoarece, în ea sunt rânduite cheile sfintei preoţii, astfel încât să primiţi onoare şi slavă.

35 Şi după acest timp, botezurile voastre pentru morţi, de către aceia care sunt împrăştiaţi în afară, nu sunt acceptabile pentru Mine, spune Domnul.

36 Pentru că este rânduit ca în Sion, şi în ţăruşii săi, şi în Ierusalim, acele locuri pe care le-am stabilit ca refugiu să fie locurile pentru botezurile voastre pentru morţii voştri.

37 Şi din nou, adevărat vă spun vouă, cum pot fi acceptabile pentru Mine spălările voastre, dacă nu le realizaţi într-o casă pe care aţi construit-o în numele Meu?

38 Pentru că din acest motiv i-am poruncit lui Moise să construiască un tabernacol, astfel încât să-l ducă cu ei în deşert, şi să construiască o casă pe pământul făgăduinţei, astfel încât să poată fi revelate acele rânduieli care fuseseră ascunse dinainte ca lumea să existe.

39 De aceea, adevărat vă spun vouă, ungerile şi spălările voastre, şi botezurile pentru morţi, şi adunările solemne, şi memorialele voastre pentru sacrificiile voastre prin fiii lui Levi, şi pentru oracolele voastre din locurile voastre cele mai sfinte în care primiţi comunicări, şi legile şi judecăţile voastre, pentru începutul revelaţiilor şi a temeliei Sionului, şi pentru slava, onoarea şi înzestrarea tuturor municipalităţilor lui, sunt rânduite prin rânduielile casei Mele sfinte, pe care, totdeauna, i se porunceşte poporului Meu să o construiască în numele Meu.

40 Şi, adevărat vă spun vouă, să fie construită această casă în numele Meu pentru ca Eu să pot revela poporului Meu, în ea, rânduielile Mele;

41 Deoarece, consider potrivit să revelez Bisericii Mele lucrurile care au fost ţinute ascunse dinainte de întemeierea lumii, lucruri care aparţin dispensaţiei plenitudinii timpurilor.

42 Şi Eu îi voi arăta slujitorului Meu Joseph toate lucrurile referitoare la această casă, la preoţia sa şi la locul pe care va fi construită.

43 Şi o veţi construi pe locul unde v-aţi gândit să o construiţi, pentru că acesta este locul pe care l-am ales pentru ca voi să o construiţi.

44 Dacă lucraţi cu toată puterea, Eu voi consacra acest loc pentru ca să fie sfinţit.

45 Şi dacă poporul Meu va asculta glasul Meu şi glasul slujitorilor Mei pe care i-am numit să conducă poporul Meu, iată, adevărat vă spun vouă, ei nu vor fi mutaţi din locul lor.

46 Dar, dacă ei nu vor asculta glasul Meu, nici glasul oamenilor pe care i-am numit, ei nu vor fi binecuvântaţi, deoarece ei vor pângări pământul Meu sfânt şi rânduielile Mele sfinte, şi legile Mele şi cuvintele Mele sfinte pe care le-am dat lor.

47 Şi se va întâmpla că, dacă o să construiţi o casă în numele Meu şi nu faceţi lucrurile pe care le spun, Eu nu voi respecta jurământul pe care vi l-am făcut, nici nu voi împlini promisiunile pe care le aşteptaţi de la Mine, spune Domnul.

48 Pentru că, în loc de binecuvântări, voi, prin propriile voastre lucrări, veţi face să cadă asupra capetelor voastre blestemele, mânia, indignarea şi judecăţile, prin nebuniile voastre şi prin toate lucrurile abominabile pe care le practicaţi înaintea Mea, spune Domnul.

49 Adevărat, adevărat, vă spun vouă, când dau o poruncă oricăruia dintre fiii oamenilor pentru a face o lucrare în numele Meu, şi acei fii ai oamenilor merg cu toată forţa şi cu tot ce au pentru a realiza acea lucrare, şi muncesc cu sârguinţă fără să se oprească, şi duşmanii lor vin peste ei şi îi împiedică să realizeze acea lucrare, iată, nu consider necesar să mai cer acea lucrare din mâinile acelor fii ai oamenilor, ci să le accept ofrandele lor.

50 Pentru nedreptatea şi încălcarea legilor şi poruncilor Mele sfinte voi aduce pedeapsa asupra capetelor acelora care au împiedicat lucrarea Mea până la a treia şi a patra generaţie, atâta timp cât nu se pocăiesc şi Mă urăsc, spune Domnul Dumnezeu.

51 De aceea, din acest motiv, am acceptat ofrandele acelora cărora le-am poruncit să înalţe un oraş şi o casă în numele Meu, în ţinutul Jackson, Missouri, şi care au fost împiedicaţi de duşmanii lor, spune Domnul, Dumnezeul vostru.

52 Şi Eu voi răspunde, aducând pe capul lor judecata, mânia şi indignarea, plânsul, geamătul şi scrâşnirea dinţilor, până la a treia şi a patra generaţie, atâta timp cât ei nu se pocăiesc şi Mă urăsc, spune Domnul, Dumnezeul vostru.

53 Şi Eu fac acestea ca un exemplu pentru voi pentru consolarea voastră cu privire la toţi aceia cărora li s-a poruncit să facă o lucrare şi au fost împiedicaţi de mâna duşmanilor lor şi de asuprire, spune Domnul, Dumnezeul vostru.

54 Pentru că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, şi îi voi salva pe toţi aceia dintre fraţii voştri care au inima pură şi au fost omorâţi în ţinutul Missouri, spune Domnul.

55 Şi din nou, adevărat vă spun vouă, vă poruncesc din nou să construiţi o casă în numele Meu, chiar în acest loc, pentru ca să-Mi puteţi dovedi că sunteţi credincioşi în toate lucrurile pe care vi le-am poruncit, astfel încât să vă pot binecuvânta şi încorona cu onoare, nemurire şi viaţă veşnică.

56 Şi acum, Eu vă spun vouă, cu privire la casa Mea de primire, pe care v-am poruncit să o construiţi pentru găzduirea străinilor, ea să fie construită în numele Meu, şi numele Meu să fie înscris pe ea şi slujitorul Meu Joseph şi familia lui să aibă un loc în ea din generaţie în generaţie.

57 Pentru că am pus această ungere pe capul lui, astfel încât binecuvântarea sa să fie pusă, de asemenea, pe capul urmaşilor lui de după el.

58 Şi, aşa cum i-am spus lui Avraam cu privire la neamurile de pe pământ, îi spun şi slujitorului Meu Joseph: În tine şi în seminţia ta toate neamurile de pe pământ vor fi binecuvântate.

59 De aceea, slujitorul Meu Joseph şi seminţia sa de după el să aibă loc în acea casă, din generaţie în generaţie, în vecii vecilor, spune Domnul.

60 Şi numele acelei case să fie Casa Nauvoo; şi să fie o locuinţă plăcută pentru om şi un loc de odihnă pentru călătorul obosit pentru ca el să se poată gândi la slava Sionului şi a acestui loc care este piatra din capul unghiului;

61 Pentru ca el să poată primi, de asemenea, sfatul de la aceia pe care i-am stabilit să fie ca un răsad căruia i se va duce faima şi ca păzitor pe zidurile lui.

62 Iată, adevărat vă spun vouă, slujitorul Meu, George Miller, şi slujitorul Meu, Lyman Wight, şi slujitorul Meu, John Snider, şi slujitorul Meu, Peter Haws, să se organizeze singuri şi să numească pe unul dintre ei să fie preşedinte peste cvorumul lor în scopul construirii acestei case.

63 Şi ei vor face un document prin care vor putea să primească acţiuni pentru construcţia acelei case.

64 Şi ei nu vor primi mai puţin de cincizeci de dolari pentru o acţiune în această casă şi le va fi permis să primească de la orice om cincisprezece mii de dolari pentru acţiuni în această casă.

65 Dar, nu le va fi permis să primească mai mult decât cincisprezece mii de dolari pentru acţiuni, de la un om.

66 Şi nu li se va permite să primească de la o persoană sub cincizeci de dolari pentru o acţiune.

67 Şi nu li se va permite să primească pe cineva ca acţionar în acea casă, dacă acesta nu va plăti în mâinile lor în momentul în care el primeşte acţiunea.

68 Şi, proporţional cu suma pe care o plăteşte în mâinile lor, el va primi acţiuni în acea casă; dar, dacă nu plăteşte nimic în mâinile lor, nu va primi nici o acţiune în acea casă.

69 Şi, dacă plăteşte acţiuni în mâinile lor, va fi pentru acţiuni în această casă pentru el însuşi şi pentru generaţia de după el, din generaţie în generaţie, atâta timp cât el şi moştenitorii lui vor deţine acele acţiuni şi nu le vând sau nu le transferă din mâinile lor, de bună voie şi prin proprie faptă, dacă veţi face voinţa Mea, spune Domnul, Dumnezeul vostru.

70 Şi din nou, adevărat vă spun vouă, dacă slujitorul Meu, George Miller, şi slujitorul Meu, Lyman Wight, şi slujitorul Meu, John Snider, şi slujitorul Meu, Peter Haws, primesc în mâinile lor acţiuni, în bani sau în proprietăţi, corespunzător valorii reale a banilor, ei nu vor folosi nici o parte dintre aceste acţiuni în alt scop, ci numai în această casă.

71 Şi, dacă folosesc orice parte dintre acţiuni în alt scop decât în această casă, fără consimţământul acţionarului, şi nu rambursează de patru ori pentru acţiunile pe care le-au folosit în altă parte decât în acea casă, vor fi blestemaţi şi vor fi mutaţi din locul lor, spune Domnul Dumnezeu; pentru că Eu, Domnul, sunt Dumnezeu şi nu pot să fiu batjocorit în nici unul dintre aceste lucruri.

72 Adevărat vă spun vouă, slujitorul Meu Joseph să plătească acţiuni în mâinile lor pentru construirea acestei case, după cum se va gândi că este mai bine; dar, slujitorul Meu Joseph nu poate plăti mai mult decât cincisprezece mii de dolari pentru acţiuni, nici mai puţin decât cincizeci de dolari in aceasta casă; şi nici un alt om, de asemenea, spune Domnul.

73 Şi mai sunt alţii, de asemenea, care doresc să cunoască voinţa Mea cu privire la ei, pentru că M-au întrebat.

74 De aceea, vă spun vouă, cu privire la slujitorul Meu, Vinson Knight, dacă el va face voinţa Mea, lăsaţi-l să depună acţiuni în această casă pentru el şi pentru generaţiile de după el, din generaţie în generaţie.

75 Şi să-şi înalţe glasul mult timp şi cu forţă în mijlocul poporului, pentru a apăra cauza celor săraci şi nevoiaşi; şi să nu dea greş, nici inima lui să nu slăbească; şi Eu voi accepta ofrandele sale, pentru că nu vor fi pentru Mine ca ofrandele lui Cain, pentru că el va fi al Meu, spune Domnul.

76 Familia lui să se bucure şi să-şi întoarcă inimile de la suferinţe; pentru că l-am ales şi l-am uns şi el va fi onorat în mijlocul casei sale, pentru că Eu îi voi ierta toate păcatele, spune Domnul. Amin.

77 Adevărat, vă spun, slujitorul Meu, Hyrum, să cumpere acţiuni în acea casă, după cum se va gândi că este mai bine, pentru el şi pentru generaţiile lui de după el, din generaţie în generaţie.

78 Slujitorul Meu, Isaac Galland, să cumpere acţiuni în acea casă; pentru că Eu, Domnul, îl iubesc pentru lucrarea pe care a făcut-o şi îi voi ierta toate păcatele; de aceea, să fie amintit pentru investiţia în acea casă din generaţie în generaţie.

79 Slujitorul Meu, Isaac Galland, să fie desemnat printre voi şi să fie rânduit de către slujitorul Meu, William Marks, şi să fie binecuvântat de el pentru a merge cu slujitorul Meu, Hyrum, ca să îndeplinească lucrarea pe care slujitorul Meu Joseph, le-o va indica şi ei vor primi multe binecuvântări.

80 Slujitorul Meu, William Marks, să plătească acţiuni în acea casă, după cum se va gândi că este mai bine, pentru el şi pentru generaţiile lui, din generaţie în generaţie.

81 Slujitorul Meu, Henry G. Sherwood să plătească acţiuni în acea casă, după cum se va gândi că este mai bine, pentru el şi pentru seminţia de după el, din generaţie în generaţie.

82 Slujitorul Meu, William Law, să plătească acţiuni în acea casă, după cum se va gândi că este mai bine, pentru el şi pentru seminţia de după el, din generaţie în generaţie.

83 Dacă el va face voinţa Mea, să nu-şi ia familia lui în ţinuturile din est, adică la Kirtland; totuşi, Eu, Domnul, voi clădi oraşul Kirtland, dar Eu, Domnul, am pregătit un flagel pentru locuitorii de acolo.

84 Sunt multe lucruri la slujitorul Meu, Almon Babbitt, de care nu sunt mulţumit; iată, el doreşte să stabilească sfatul său în loc de sfatul pe care l-am stabilit, care este chiar acela al Preşedinţiei Bisericii Mele; şi el face un viţel de aur pentru ca poporul Meu să-l preaslăvească.

85 Nici un om care a venit aici, încercând să ţină poruncile Mele, să nu plece de aici.

86 Dacă trăiesc aici, să trăiască pentru Mine; şi dacă mor, să moară în Mine; pentru că ei se vor odihni aici de toate muncile lor şi îşi vor continua lucrările lor.

87 De aceea, slujitorul Meu, William, să se încreadă în Mine şi să înceteze să se teamă pentru familia lui din cauza bolii din ţinut. Dacă Mă iubiţi, ţineţi poruncile Mele; şi boala din ţinut se va întoarce în slava voastră.

88 Slujitorul meu, William, să meargă şi să proclame Evanghelia Mea nepieritoare cu glasul tare şi cu mare bucurie, după cum va fi inspirat de Spiritul Meu, către locuitorii din Warsaw şi, de asemenea, către locuitorii din Carthage şi, de asemenea, către locuitorii din Burlington şi, de asemenea, către locuitorii din Madison, şi să aştepte cu răbdare şi sârguinţă alte instrucţiuni la conferinţa Mea generală, spune Domnul.

89 Dacă va face voinţa Mea, să asculte de acum înainte de sfatul slujitorului Meu Joseph şi cu banii lui să sprijine cauza celor săraci şi să publice noua traducere a cuvântului Meu sfânt către locuitorii pământului.

90 Şi dacă va face aceasta, Eu îl voi binecuvânta cu o multitudine de binecuvântări pentru ca el să nu fie abandonat şi nici seminţia lui să nu fie văzută cerşind pâine.

91 Şi din nou, adevărat vă spun vouă, slujitorul Meu, William, să fie numit, rânduit şi uns drept consilier al slujitorului Meu Joseph, în locul slujitorului Meu, Hyrum, pentru ca slujitorul Hyrum să preia oficiul preoţiei şi cel al patriarhului, care i-au fost conferite de tatăl său, prin binecuvântare şi, de asemenea, prin dreptul său;

92 Pentru că, de acum înainte, el va deţine cheile binecuvântărilor patriarhale date asupra capetelor întregului Meu popor,

93 Pentru ca acela pe care el îl va binecuvânta să fie binecuvântat şi acela pe care îl va blestema să fie blestemat; pentru ca orice va lega el pe pământ să fie legat în ceruri; şi orice va dezlega pe pământ să fie dezlegat în ceruri.

94 Şi, începând de acum, Eu îl desemnez să fie profet, văzător şi revelator pentru Biserica Mea, la fel ca şi slujitorul Meu Joseph;

95 Pentru ca să poată acţiona, de asemenea, în armonie cu slujitorul Meu Joseph; şi pentru ca el să primească sfaturi de la slujitorul Meu Joseph, care îi va arăta cheile prin care poate cere şi primi, şi poate fi încoronat cu aceeaşi binecuvântare, şi slavă, şi onoare, şi preoţie, şi cu darurile preoţiei, care odată i-au fost date aceluia care era slujitorul Meu, Oliver Cowdery;

96 Pentru ca slujitorul Meu, Hyrum, să poată depune mărturie despre lucrurile pe care i le voi arăta, pentru ca numele său să fie ţinut în amintire onorabilă din generaţie în generaţie, în vecii vecilor.

97 Slujitorul Meu, William Law, de asemenea, să primească toate cheile prin care poate cere şi primi binecuvântări; să fie umil înaintea Mea şi fără vicleşug, şi el va primi din Spiritul Meu, chiar Mângâietorul, care îi va revela adevărul tuturor lucrurilor şi îi va da, chiar în ceasul acela, ceea ce trebuie să spună.

98 Şi aceste semne îl vor urma: el va tămădui bolnavii, el va alunga diavolii şi va fi eliberat de aceia care îi vor administra otravă mortală;

99 Şi el va fi condus pe cărările unde şarpele veninos nu poate prinde călcâiul lui şi el se va înălţa în imaginaţia gândurilor sale ca pe aripi de vultur;

100 Şi chiar dacă voinţa Mea va fi să învie morţii, să nu-şi reţină glasul său.

101 De aceea, slujitorul Meu, William, să strige cu glas tare şi să nu şovăie, cu bucurie şi veselie, şi cu osanale pentru Acela care stă pe tron în vecii vecilor, spune Domnul, Dumnezeul vostru.

102 Iată, Eu vă spun vouă, Eu am o misiune rezervată pentru slujitorul Meu, William, şi pentru slujitorul Meu, Hyrum, şi numai pentru ei; şi slujitorul Meu, Joseph, să rămână acasă pentru că este nevoie de el. Am să vă arăt restul mai târziu. Chiar aşa. Amin.

103 Şi din nou, adevărat vă spun vouă, dacă slujitorul Meu, Sidney, este doritor să-Mi slujească şi să fie consilierul slujitorului Meu Joseph, să se ridice şi să vină să stea în oficiul chemării sale şi să se umilească înaintea Mea.

104 Şi dacă Îmi va da o ofrandă şi o mărturisire acceptabile şi va rămâne cu poporul Meu, iată, Eu, Domnul, Dumnezeul vostru, îl voi tămădui, astfel încât să fie tămăduit; şi el îşi va înălţa, din nou, glasul pe munţi şi va fi un purtător de cuvânt înaintea Mea.

105 Să vină şi să-şi instaleze familia în comunitatea în care trăieşte slujitorul Meu Joseph.

106 Şi în toate călătoriile sale să-şi înalţe glasul ca sunetul unei trâmbiţe şi să avertizeze locuitorii pământului să fugă de mânia care va veni.

107 Să-l ajute pe slujitorul Meu Joseph şi, de asemenea, slujitorul Meu, William Law să-l ajute pe slujitorul Meu Joseph să facă o proclamaţie solemnă către regii pământului, chiar aşa cum v-am spus mai înainte.

108 Dacă slujitorul Meu, Sidney, va face voinţa Mea, să nu-şi ducă familia în ţinuturile din est, ci să le schimbe locuinţa, chiar aşa cum am spus.

109 Iată, voinţa Mea nu este ca el să caute siguranţă şi refugiu în afara oraşului pe care ţi l-am desemnat, adică oraşul Nauvoo.

110 Adevărat, vă spun vouă, chiar acum, dacă el va asculta glasul Meu, va fi bine pentru el. Chiar aşa. Amin.

111 Şi din nou, adevărat vă spun vouă, slujitorul Meu, Amos Davies, să plătească acţiuni în mâinile acelora pe care i-am desemnat să construiască o casă de primire, chiar Casa Nauvoo.

112 Aceasta să o facă dacă va vrea o dobândă; şi el să asculte de sfatul slujitorului Meu Joseph şi să muncească cu propriile lui mâini pentru a obţine încrederea oamenilor.

113 Şi când va dovedi, el singur, că este credincios în toate lucrurile care îi vor fi încredinţate în grija sa, da, chiar în câteva lucruri, el va fi făcut conducător peste mulţi;

114 De aceea, mai înainte să se smerească, ca să fie înălţat. Chiar aşa. Amin.

115 Şi din nou, adevărat vă spun vouă, dacă slujitorul Meu, Robert D. Foster, se va supune glasului Meu, să construiască o casă pentru slujitorul Meu Joseph, potrivit contractului pe care l-a făcut cu el, pentru că uşa îi va fi deschisă din când în când.

116 Şi el să se pocăiască de toată nebunia lui şi să se îmbrace cu caritate; şi să înceteze de a mai face rău şi să lase la o parte toate discursurile sale de ocară;

117 Şi să plătească acţiuni, de asemenea, în mâinile cvorumului Casei Nauvoo, pentru el şi pentru generaţiile lui de după el, din generaţie în generaţie;

118 Şi să asculte de sfaturile slujitorilor Mei, Joseph şi Hyrum, şi William Law, şi ale autorităţilor pe care le-am numit să pună fundaţia Sionului; şi va fi bine de el în vecii vecilor. Chiar aşa. Amin.

119 Şi din nou, adevărat vă spun vouă, nici un om să nu plătească acţiuni cvorumului Casei Nauvoo, dacă el nu crede în Cartea lui Mormon şi în revelaţiile pe care ţi le-am dat, spune Domnul, Dumnezeul vostru;

120 Pentru că ceea ce este mai mult sau mai puţin decât aceasta vine de la cel rău şi va fi însoţit de blesteme, nu de binecuvântări, spune Domnul, Dumnezeul vostru. Chiar aşa. Amin.

121 Şi din nou, adevărat vă spun vouă, cvorumul Casei Nauvoo să aibă o recompensă dreaptă în salarii pentru toate muncile pe care le fac pentru construirea Casei Nauvoo; şi nivelul salariilor lor să fie după cum vor cădea de acord ei înşişi, cu privire la preţul acela.

122 Şi dacă trebuie, fiecare om care cumpără acţiuni să suporte o parte din salariul lor pentru întreţinerea lor, spune Domnul; altfel, munca lor le va fi socotită ca acţiuni în această casă. Chiar aşa. Amin.

123 Adevărat vă spun vouă, Eu vă dau, acum, oficianţii aparţinând preoţiei Mele, pentru ca voi să deţineţi cheile, chiar preoţia care este după ordinul lui Melhisedec, care este după ordinul Singurului Meu Fiu Născut.

124 În primul rând, vi-l dau pe Hyrum Smith pentru a fi patriarh pentru voi, pentru a deţine binecuvântările pecetluirii Bisericii Mele, chiar Spiritul Sfânt al făgăduinţei prin care sunteţi pecetluiţi pentru ziua mântuirii pentru ca voi să nu cădeţi, în ciuda orei ispitei care poate veni asupra voastră.

125 Vi-l dau vouă pe slujitorul Meu Joseph, pentru a fi un vârstnic care prezidează asupra întregii Mele Biserici, pentru a fi traducător, revelator, văzător şi profet.

126 Îi dau lui drept consilieri pe slujitorul Meu, Sidney Rigdon, şi pe slujitorul Meu, William Law, pentru ca aceştia să constituie un cvorum şi Prima Preşedinţie, pentru a primi oracolele pentru întreaga Biserică.

127 Vi-l dau vouă pe slujitorul Meu, Brigham Young, să fie preşedinte peste Cei Doisprezece care formează consiliul care călătoreşte;

128 Aceşti Doisprezece deţin cheile pentru a deschide autoritatea împărăţiei Mele în cele patru colţuri ale pământului şi, după aceasta, pentru a trimite cuvântul Meu la fiecare făptură.

129 Ei sunt Heber C. Kimball, Parley P. Pratt, Orson Pratt, Orson Hyde, William Smith, John Taylor, John E. Page, Wilford Woodruff, Willard Richards, George A. Smith;

130 Pe David Patten l-am luat Eu la Mine; iată, preoţia lui nici un om nu i-o poate lua; dar, adevărat vă spun vouă, un altul poate fi numit în aceeaşi chemare.

131 Şi din nou, vă spun vouă, Eu vă dau un înalt consiliu pentru piatra din capul unghiului Sionului:

132 Şi anume, Samuel Bent, Henry G. Sherwood, George W. Harris, Charles C. Rich, Thomas Grover, Newel Knight, David Dort, Dunbar Wilson—pe Seymour Brunson l-am luat la Mine; nici un om nu poate să-i ia preoţia, dar un altul poate fi numit în aceeaşi preoţie în locul lui; şi adevărat vă spun vouă, slujitorul Meu, Aaron Johnson, să fie rânduit în această chemare în locul lui—David Fullmer, Alpheus Cutler, William Huntington.

133 Şi din nou, Eu vi-l dau pe Don C. Smith să fie preşedinte peste cvorumul înalţilor preoţi;

134 Rânduială care este instituită în scopul calificării acelora care vor fi desemnaţi să fie preşedinţi permanenţi sau slujitori la diverşi ţăruşi împrăştiaţi în afară;

135 Şi ei pot călători, de asemenea, dacă se vor decide, dar mai degrabă ei sunt rânduiţi pentru a fi preşedinţi permanenţi; acesta este oficiul chemării lor, spune Domnul, Dumnezeul vostru.

136 Eu îi dau lui pe Amasa Lyman şi Noah Packard drept consilieri, pentru ca ei să prezideze asupra cvorumului înalţilor preoţi ai Bisericii Mele, spune Domnul.

137 Şi din nou, Eu vă spun vouă, vă dau pe John A. Hicks, Samuel Williams şi Jesse Baker, a căror preoţie este de a prezida asupra cvorumului vârstnicilor, care cvorum este instituit pentru slujitorii permanenţi ; deşi pot călători, ei sunt rânduiţi pentru a fi slujitori permanenţi ai Bisericii Mele, spune Domnul.

138 Şi din nou, Eu vă dau pe Joseph Young, Josiah Butterfield, Daniel Miles, Henry Herriman, Zera Pulsipher, Levi Hancock şi James Foster pentru a prezida asupra cvorumului Celor Şaptezeci;

139 Cvorum care este instituit pentru vârstnicii care călătoresc, pentru a depune mărturie despre numele Meu, în lumea întreagă, peste tot unde înaltul consiliu care călătoreşte, apostolii Mei, îi va trimite să pregătească o cale înaintea Mea.

140 Diferenţa dintre acest cvorum şi cvorumul vârstnicilor este că unul trebuie să călătorească permanent, şi celălalt trebuie să prezideze asupra Bisericilor din când în când; unul are responsabilitatea să prezideze din când în când, şi celălalt nu are responsabilitatea de a prezida, spune Domnul, Dumnezeul vostru.

141 Şi din nou, Eu vă spun vouă, vă dau pe Vinson Knight, Samuel H. Smith şi pe Shadrach Roundy, dacă el va primi, să prezideze asupra episcopatului; cunoştinţe despre episcopatul menţionat vă sunt date în cartea Doctrină şi Legăminte.

142 Şi din nou, Eu vă spun vouă, vi-i dau pe Samuel Rolfe şi consilierii săi ca preoţi, pe preşedintele învăţătorilor şi pe consilierii lui şi, de asemenea, pe preşedintele diaconilor şi pe consilierii lui şi, de asemenea, pe preşedintele de ţăruş şi pe consilierii lui.

143 V-am dat vouă oficiile de mai sus cu cheile lor pentru ajutor, pentru guvernare şi pentru lucrările de slujire şi de desăvârşire a sfinţilor Mei.

144 Şi vă dau porunca să completaţi toate aceste oficii şi să aprobaţi acele nume pe care le-am menţionat sau, dacă nu, să le respingeţi la conferinţa Mea generală;

145 Şi ca să pregătiţi locuri pentru toate aceste oficii în casa Mea când o construiţi în numele Meu, spune Domnul, Dumnezeul vostru. Chiar aşa. Amin.