Sacrificiu
    Footnotes
    Theme

    Sacrificiu

    În zilele străvechi, sacrificiu însemna a face ceva sau pe cineva sfânt. Acum înseamnă a renunţa la ceva sau a suferi o pierdere de lucruri lumeşti pentru Domnul şi împărăţia Lui. Membrii Bisericii Domnului trebuie să dorească să jertfească toate lucrurile pentru Domnul. Joseph Smith ne-a învăţat că: „o religie care nu cere sacrificarea tuturor lucrurilor, nu are niciodată putere suficientă de a produce credinţa necesară pentru viaţă şi salvare”. În perspectiva veşniciei, binecuvântările obţinute prin sacrificiu sunt mai mari decât orice lucru la care se renunţă.

    După ce Adam şi Eva au fost alungaţi din Grădina Edenului, Domnul le-a dat legea sacrificiului. Această lege includea ofranda primilor născuţi ai turmelor lor. Acest sacrificiu simboliza jertfa care avea să fie făcută de Singurul Fiu Născut al lui Dumnezeu (Moise 5:4–8). Această practică a continuat până la moartea lui Isus Hristos, care a încheiat sacrificarea animală ca rânduială a Evangheliei (Alma 34:13–14). În Biserică, astăzi, membrii iau din împărtăşania pâinii şi a apei în amintirea sacrificiului lui Isus Hristos. Astăzi, membrilor Bisericii lui Hristos li se cere de asemenea să ofere sacrificiul unei inimi frânte şi a unui spirit smerit (3 Ne. 9:19–22). Aceasta înseamnă că ei sunt umili, pocăiţi şi dornici să se supună poruncilor lui Dumnezeu.