David
    Footnotes
    Theme

    David

    Rege al Israelului din Vechiul Testament.

    David era fiul lui Isai din tribul lui Iuda. El era un tânăr curajos care a ucis un leu, un urs şi pe uriaşul filistean Goliat (1 Sam. 17). David a fost ales şi uns să fie rege al Israelului. Ca şi Saul, în perioada maturităţii el s-a făcut vinovat de crime grave, dar, spre deosebire de Saul, el a fost capabil de pocăinţă adevărată. De aceea el a putut afla iertarea, cu excepţia uciderii lui Urie (D&L 132:39). Viaţa lui poate fi împărţită în patru părţi: (1) la Betleem, unde a fost păstor (1 Sam. 16–17); (2) la curtea Regelui Saul (1 Sam. 18:1–19:18); (3) ca fugar (1 Sam. 19:18–31:13; 2 Sam. 1:1–27); (4) ca rege peste Iuda şi Hebron (2 Sam. 2–4) şi mai târziu ca rege peste întreg Israelul (2 Sam. 5–24; 1 Regi 1:1–2:11).

    Păcatul de adulter al lui David cu Bat-Şeba a fost urmat de o serie de nenorociri care i-au amărât ultimii douăzeci de ani din viaţă. Poporul în ansamblu a fost prosper în timpul domniei lui, dar David a suferit urmările păcatelor lui. Erau permanente dispute între familii, care, în cazul lui Absalom şi Adoniah, s-au încheiat prin revoltă deschisă. Aceste incidente împlinesc declaraţia profetului Natan împotriva lui David din cauza păcatului său (2 Sam. 12:7–13).

    În ciuda acestor dezastre, domnia lui David a fost cea mai strălucită din istoria israelită, pentru că: (1) el a unit triburile într-o singură naţiune, (2) a asigurat integritatea ţării, (3) şi-a bazat guvernarea pe adevărata religie, astfel încât voinţa lui Dumnezeu era legea Israelului. Pentru aceste motive, domnia lui David a fost considerată mai târziu ca epoca de aur a naţiunii şi simbolul celei mai glorioase ere în care va veni Mesia (Isa. 16:5; Ier. 23:5; Ezec. 37:24–28).

    Viaţa lui David ilustrează nevoia ca toţi indivizii să îndure în dreptate până la sfârşit. Tânăr fiind, se spunea că el este un om după „inima” Domnului (1 Sam. 13:14); ca bărbat, el a vorbit prin Spirit şi a avut multe revelaţii. Dar a plătit un preţ greu pentru nesupunerea faţă de poruncile lui Dumnezeu (D&L 132:39).