Ispăşire, (a) ispăşi
    Footnotes

    Ispăşire, (a) ispăşi

    Împăcarea omului cu Dumnezeu.

    Aşa cum este folosit în scripturi, cuvântul „a ispăşi” înseamnă a suferi pedeapsa pentru un act de vinovăţie, îndepărtând, astfel, efectele păcatului de la păcătosul care se pocăieşte, permiţându-i să se reîmpace cu Dumnezeu. Isus Hristos a fost singurul în stare să îndeplinească ispăşirea desăvârşită pentru întreaga omenire. El a putut să facă aceasta datorită alegerii şi a predestinării Sale în Marele Consiliu înainte de crearea lumii (Eter 3:14; Moise 4:1–2; Avr. 3:27), datorită obârşiei Lui divine şi a vieţii Lui fără păcat. Ispăşirea Lui a inclus suferinţele Lui pentru păcatele omenirii din Grădina Ghetsimani, vărsarea sângelui Său şi moartea Sa urmată de învierea Lui din mormânt (Isa. 53:3–12; Mosia 3:5–11; Alma 7:10–13). Datorită Ispăşirii, toţi oamenii se vor înălţa din moarte cu trupuri nemuritoare (1 Cor. 15:22). Ispăşirea ne asigură, de asemenea, calea de a ni se ierta păcatele şi de a trăi pentru totdeauna împreună cu Dumnezeu. Dar acela care a ajuns la vârsta responsabilităţii şi a primit legea, poate primi aceste binecuvântări, doar dacă are credinţă în Isus Hristos, se pocăieşte de păcatele lui, primeşte rânduielile salvării şi se supune poruncilor lui Dumnezeu. Aceia care nu ajung la vârsta responsabilităţii şi aceia care nu cunosc legea, sunt mântuiţi prin Ispăşire (Mosia 15:24–25; Moro. 8:22). Scripturile ne învaţă clar că, dacă Hristos nu ar fi ispăşit pentru păcatele noastre, nici o lege, nici o rânduială, nici o jertfă nu ar fi putut satisface cerinţele de dreptate, iar omul nu ar fi putut să se afle niciodată din nou în prezenţa lui Dumnezeu (2 Ne. 2; 9).