Ezra
Preot şi cărturar în Vechiul Testament care i-a adus pe câţiva iudei înapoi în Ierusalim din înrobirea babiloniană (Ezra 7–10; Neemia 8, 12). În anul 458 î.H. el a obţinut permisiunea de la Artaxerxes, regele Persiei, să-i ducă în Ierusalim pe toţi iudeii exilaţi care doreau să meargă (Ezra 7:12–26).
Înainte de perioada lui Ezra, preoţii aveau control, aproape, total asupra citirii culegerii de scripturi scrise, numite „legea”. Ezra a ajutat ca scripturile să fie la îndemâna oricărui iudeu. Libertatea citirii „cărţii legii” a devenit mai târziu centrul vieţii naţionale evreieşti. Poate că cea mai importantă învăţătură a lui Ezra provine din exemplul personal de a-şi pregăti inima pentru a căuta legea Domnului, pentru a i se supune şi a-i învăţa şi pe ceilalţi (Ezra 7:10).
Cartea lui Ezra
Capitolele 1–6 descriu evenimente care s-au petrecut cu 60 - 80 de ani înainte ca Ezra să sosească în Ierusalim—decretul lui Cir din 537 î.H. şi întoarcerea iudeilor sub Zerubabel. Capitolele 7–10 arată cum a mers Ezra în Ierusalim. El şi tovarăşii lui au postit şi s-au rugat pentru protecţie. La Ierusalim ei au găsit mulţi iudei care veniseră în Ierusalim mai devreme, sub Zerubabel, şi se căsătoriseră cu femei în afara legământului, astfel pângărindu-se. Ezra s-a rugat pentru ei şi i-a pus sub legământul de a divorţa de acele soţii. Povestea de mai târziu a lui Ezra se află în cartea lui Neemia.