Scripturi
Doctrină şi Legăminte 105


Secţiunea 105

Revelaţie dată prin intermediul lui Joseph Smith, profetul, la Fishing River, Missouri, la 22 iunie 1834 (History of the Church, 2:108–111). Violenţele mulţimilor răufăcătoare împotriva sfinţilor din Missouri crescuseră şi grupuri organizate din câteva ţinuturi declaraseră intenţia lor de a distruge oamenii. Profetul venise la Kirtland în fruntea unui grup cunoscut sub numele de Tabăra Sionului, aducând îmbrăcăminte şi provizii. În timp ce acest grup îşi ridicase tabăra la Fishing River, profetul a primit această revelaţie.

1–5, Sionul va fi clădit conform legii celestiale; 6–13, Mântuirea Sionului este amânată pentru puţin timp; 14–19, Domnul va lupta în bătăliile pentru Sion; 20–26, Sfinţii trebuie să fie înţelepţi şi să nu se laude cu lucrări puternice în timp ce se adună; 27–30, Trebuie cumpărate terenurile din ţinutul Jackson şi din împrejurimile lui; 31–34, Vârstnicii trebuie să primească o înzestrare în casa Domnului, în Kirtland; 35–37, Sfinţii care sunt atât chemaţi, cât şi aleşi vor fi sfinţiţi; 38–41, Sfinţii trebuie să ridice un steag al păcii pentru lume.

1 Adevărat, Eu vă spun vouă celor care v-aţi adunat pentru a afla voinţa Mea cu privire la amântuirea poporului Meu năpăstuit:

2 Iată, Eu vă spun vouă, dacă nu ar fi fost apăcatele oamenilor Mei, şi vorbesc de Biserică şi nu de persoane, ei ar fi putut fi mântuiţi chiar acum.

3 Dar iată, ei n-au învăţat să fie supuşi faţă de lucrurile pe care le-am cerut din mâinile lor, ci ei sunt plini de tot felul de rele şi nu adau din bunurile lor săracilor şi năpăstuiţilor dintre ei, într-un chip vrednic de sfinţi;

4 Şi nu sunt auniţi potrivit unirii cerute de legea împărăţiei celestiale;

5 Şi aSionul nu poate fi clădit bdecât pe principiile clegilor împărăţiei celestiale; altfel, Eu nu-l pot primi la Mine.

6 Şi poporul Meu trebuie să fie amustrat până când va învăţa să fie bsupus, dacă este nevoie, prin lucrurile pe care le îndură.

7 Eu nu vorbesc de aceia care sunt desemnaţi să conducă poporul Meu, care sunt aprimii vârstnici ai Bisericii Mele, pentru că ei nu sunt toţi sub această condamnare;

8 Dar vorbesc cu privire la Bisericile Mele din afară—Sunt mulţi care vor spune: Unde este Dumnezeul lor? Iată, El îi va salva în ziua nenorocirii, altfel noi nu ne vom duce în Sion şi vom păstra banii noştri.

9 De aceea, din cauza apăcatelor poporului Meu, Mi se pare necesar ca vârstnicii Mei să aştepte puţin mântuirea Sionului—

10 Pentru ca ei înşişi să fie pregătiţi şi pentru ca oamenii Mei să fie învăţaţi mai temeinic, să aibă experienţă şi să cunoască mai bine care sunt aîndatoririle lor şi lucrurile pe care le cer din partea lor.

11 Şi aceasta nu se poate realiza până când avârstnicii Mei nu sunt bînzestraţi cu putere de sus.

12 Pentru că, iată, Eu am pregătit o înzestrare mare şi o binecuvântare mare pentru a fi arevărsate asupra lor, în măsura în care ei sunt credincioşi şi continuă în umilinţă înaintea Mea.

13 De aceea, Mi se pare necesar ca vârstnicii Mei să aştepte puţin mântuirea Sionului.

14 Pentru că, iată, Eu nu le cer lor să lupte în bătăliile pentru Sion; pentru că, aşa cum am spus într-o poruncă precedentă, chiar aşa voi împlini—Eu voi alupta pentru voi.

15 Iată, am trimis animicitorul ca să-i distrugă şi să-i pustiască pe duşmanii Mei; şi, după puţini ani, ei nu vor mai rămâne să pângărească moştenirea Mea şi să bbatjocorească numele Meu pe pământul pe care l-am cconsacrat pentru adunarea sfinţilor Mei.

16 Iată, am poruncit slujitorului Meu Joseph Smith, fiul, să spună aforţei din casa Mea, chiar luptătorilor Mei, tinerilor Mei bărbaţi şi acelora care sunt de vârstă mijlocie, să se adune pentru mântuirea poporului Meu, să nimicească turnurile duşmanilor Mei şi să împrăştie bpăzitorii lor;

17 Dar forţa casei Mele nu a ascultat cuvintele Mele.

18 Dar, în măsura în care sunt unii care au ascultat cuvintele Mele, lor le-am pregătit o binecuvântare şi o aînzestrare, dacă rămân credincioşi.

19 Eu am auzit rugăciunile lor şi le voi accepta ofrandele; şi Mi se pare necesar ca ei să fie aduşi aici pentru a li se pune la încercare acredinţa.

20 Şi acum, adevărat vă spun vouă, vă dau o poruncă astfel ca toţi aceia care sunt veniţi aici, care pot sta în regiunile dimprejur, să stea;

21 Şi aceia care nu pot sta, care au familii în est, să rămână un timp scurt după cum le va desemna slujitorul meu Joseph;

22 Pentru că, Eu îl voi sfătui cu privire la această problemă şi toate lucrurile pe care el le va desemna lor se vor împlini.

23 Şi tot poporul Meu care locuieşte în regiunile dimprejur să fie credincios, pios şi umil înaintea Mea şi să nu dezvăluie lucrurile pe care Eu le-am revelat lor, până când nu consider Eu că este înţelept ca ele să fie dezvăluite.

24 Nu vorbiţi de judecată şi nu vă alăudaţi cu credinţa sau cu lucrări puternice, ci adunaţi-vă, cu grijă, pe cât posibil într-o singură regiune, în acord cu sentimentele oamenilor;

25 Şi iată, Eu vă voi face să câştigaţi favoruri şi har în ochii lor pentru ca voi să rămâneţi în apace şi în siguranţă, în timp ce voi veţi spune oamenilor: Judecaţi şi aplicaţi dreptatea pentru noi potrivit legii şi reparaţi greşelile care ni s-au făcut.

26 Ori, iată, vă spun vouă, prietenii Mei, în acest mod veţi câştiga favoare în ochii oamenilor până când aarmata lui Israel va deveni foarte mare.

27 Şi Eu voi îmblânzi, din când în când, inima oamenilor, aşa cum am făcut cu inima aFaraonului, până când slujitorul Meu Joseph Smith, fiul, şi vârstnicii Mei, pe care i-am numit, vor avea timp să adune forţa casei Mele,

28 Şi să trimită oameni aînţelepţi să împlinească ceea ce am poruncit cu privire la bcumpărarea tuturor terenurilor care se pot cumpăra în ţinutul Jackson şi în ţinuturile învecinate.

29 Pentru că voinţa Mea este ca aceste terenuri să fie cumpărate; şi după ce sunt cumpărate, sfinţii Mei să le stăpânească potrivit legii aconsacrării pe care am dat-o.

30 Şi după ce aceste terenuri sunt cumpărate, voi considera aarmatele Israelului ca fiind nevinovate de luarea în posesie a propriilor terenuri, pe care ei le-au cumpărat în prealabil cu banii lor, de nimicirea turnurilor duşmanilor Mei care ar putea să se găsească pe ele şi de împrăştierea păzitorilor şi de faptul că se brăzbună pe duşmanii Mei până la a treia şi a patra generaţie a acelora care Mă urăsc.

31 Dar mai întâi, armata Mea să devină foarte mare şi să fie asfinţită înaintea Mea, astfel încât să devină frumoasă ca soarele, clară ca bluna şi steagurile ei să fie teribile pentru toate naţiunile;

32 Pentru ca împărăţiile acestei lumi să fie constrânse să recunoască împărăţia Sionului ca fiind într-adevăr aîmpărăţia Dumnezeului nostru şi a Hristosului Său; de aceea, să ne bsupunem legilor ei.

33 Adevărat vă spun vouă, Mi se pare necesar ca primii vârstnici ai Bisericii Mele să primească aînzestrarea lor de sus, din casa Mea, care am poruncit să fie construită în numele Meu, în ţinutul Kirtland.

34 Şi aceste porunci pe care le-am dat cu privire la Sion şi la alegea lui să fie executate şi împlinite după mântuirea lui.

35 A fost o zi a achemării, dar a venit timpul pentru ziua alegerii; aceia care sunt bdemni să fie aleşi.

36 Şi aceia care sunt aaleşi vor fi făcuţi cunoscuţi slujitorului Meu, prin glasul Spiritului; şi ei vor fi bsfinţiţi;

37 Şi în măsura în care ei urmează asfatul pe care-l primesc, după multe zile, ei vor avea putere să împlinească toate lucrurile cu privire la Sion.

38 Şi din nou, Eu vă spun vouă, cereţi pace, nu numai oamenilor care v-au lovit, ci tuturor oamenilor;

39 Şi înălţaţi un asteag de bpace şi faceţi o proclamaţie de pace până la marginile pământului;

40 Şi faceţi propuneri de pace către aceia care v-au lovit, după glasul Spiritului care este în voi şi atoate lucrurile vor lucra împreună pentru binele vostru.

41 De aceea, fiţi credincioşi; şi iată, luaţi aminte, Eu sunt acu voi chiar până la sfârşit. Chiar aşa. Amin.