Bibliotecă
Introducere la Epistola lui Pavel către filipeni


Introducere la Epistola lui Pavel către filipeni

De ce studiem această carte?

În epistola sa către filipeni, Pavel i-a încurajat pe sfinţii din Filipi şi i-a îndemnat să rămână uniţi şi să lucreze împreună pentru a apăra credinţa. Poate că unul dintre cele mai importante principii pe care Pavel le-a propovăduit în Filipeni este că, dacă ne rugăm lui Dumnezeu şi ne încredem în El, primim „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere” (Filipeni 4:7). Studiul mesajului de încurajare al lui Pavel din această epistolă poate ajuta cursanţii în eforturile lor de a îndura cu credinţă până la sfârşit. Pe măsură ce se străduiesc să Îl urmeze pe Hristos, şi ei pot obţine siguranţă şi, precum Pavel, pot declara: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13).

Cine a scris această carte?

Deşi Timotei este menţionat împreună cu Pavel în partea cu salutări din cadrul epistolei (vezi Filipeni 1:1), Pavel a scris Epistola către filipeni. Acest lucru este sugerat de folosirea pronumelui eu în toată scrisoarea şi referinţa la Timotei din Filipeni 2:19. Este posibil ca Timotei să fi fost scribul lui Pavel şi să fi scris epistola sub îndrumarea lui Pavel.

Când şi unde a fost scrisă?

Cel mai probabil, Pavel a scris Filipeni între anii 60 şi 62 d.H., când era închis la Roma (vezi Filipeni 1:7, 13, 17; vezi, de asemenea, Faptele apostolilor 28:16-31; Ghid pentru scripturi, „Filipeni” scriptures.lds.org).

Pentru cine a fost scrisă şi de ce?

Filipi a fost primul loc din Europa în care Pavel a predicat oficial Evanghelia şi în care a întemeiat o ramură a Bisericii (vezi Faptele apostolilor 16:11-40; Bible Dictionary, „Pauline Epistles”). Unul dintre motivele pentru care Pavel a scris această scrisoare a fost de a-şi exprime recunoştinţa faţă de dragostea şi susţinerea financiară pe care sfinţii din Filipi le-au oferit lui Pavel în timpul celei de a doua sa călătorii misionare şi în timpul încarcerării sale la Roma (vezi Filipeni 1:3-11; 4:10-19; vezi, de asemenea, Bible Dictionary, „Pauline Epistles”).

De asemenea, Pavel i-a lăudat pe membrii din Filipi pentru credinţa lor în Isus Hristos şi le-a oferit sfaturi în funcţie de informaţiile pe care le avea despre ei şi pe care le-a obţinut de la un ucenic din Filipi numit Epafrodit (vezi Filipeni 4:18). Sfaturile lui Pavel au inclus încurajarea de a fi umili şi uniţi (vezi Filipeni 2:1-18; 4:2-3). De asemenea, Pavel i-a avertizat pe filipeni să se ferească de creştinii corupţi, precum cei care propovăduiau că circumcizia era necesară pentru convertire. Asemenea persoane (numite deseori iudaizaţi) pretindeau, în mod greşit, că noii convertiţi trebuiau să se supună fostei legi din Vechiul Testament cu privire la circumcizie înainte de a deveni creştini (vezi Filipeni 3:2-3).

Care sunt unele dintre trăsăturile distinctive ale acestei cărţi?

Filipeni este numită deseori epistolă din închisoare, împreună cu Efeseni, Coloseni şi Filimon. Deşi a fost scrisă din închisoare, epistola lui Pavel către filipeni a fost descrisă de erudiţi drept cea mai fericită dintre scrierile sale. Pavel şi-a exprimat recunoştinţa, dragostea şi încrederea în membrii Bisericii, a descris sacrificiile pe care le-a făcut pentru a-L urma pe Isus Hristos şi i-a instruit pe sfinţii filipeni oferindu-le principii pentru a trăi în neprihănire. În Filipeni 4:8, cursanţii pot remarca câţiva dintre termenii folosiţi în al treisprezecelea articol de credinţă, care a fost scris de profetul Joseph Smith.

Pavel a descris, în mod poetic, coborâre de bunăvoie a Salvatorului de la divinitatea premuritoare la viaţa muritoare, unde a suferit „[moartea] de cruce” (vezi Filipeni 2:3-8). După ce Şi-a îndeplinit misiunea divină, Isus Hristos este acum exaltat şi va veni ziua în care „se [va pleca] orice genunchi” înaintea lui şi „orice limbă [va mărturisi]… că Isus Hristos este Domnul” (Filipeni 2:10-11). Pavel a revelat că sursa sa interioară de încredere şi putere vine de la Isus Hristos (vezi Filipeni 4:13).

Rezumat

Filipeni 1 Pavel îşi exprimă recunoştinţa pentru frăţia dintre sfinţii filipeni. El propovăduieşte că opoziţia pe care a îndurat-o când I-a slujit Domnului, inclusiv încarcerarea sa, au ajutat la înaintarea cauzei Evangheliei. El i-a încurajat pe membrii Bisericii să rămână uniţi în apărarea credinţei.

Filipeni 2 Pavel îi încurajează pe membrii Bisericii să fie uniţi şi spune că Isus Hristos, care a coborât de bunăvoie pentru a veni în viaţa muritoare, este un exemplu de dragoste, supunere şi umilinţă. Într-o zi, toţi vor recunoaşte că Isus Hristos este Domn. Pavel i-a instruit pe membrii Bisericii să ducă până la capăt mântuirea lor.

Filipeni 3 Pavel avertizează cu privire la iudaizaţi. El descrie viaţa lui de dinainte, în calitate de fariseu, şi cum a renunţat la tot de bună voie, pentru a-L urma pe Isus Hristos. El îi îndeamnă pe sfinţi să urmeze exemplul său şi să înainteze spre salvare. Pavel explică faptul că Isus Hristos ne va schimba trupurile în unele pline de slavă ca al Său.

Filipeni 4 Pavel îi încurajează pe sfinţi să se bucure mereu în Domnul. El îi îndeamnă să înlocuiască anxietatea lor cu rugăciune şi recunoştinţă, promiţând că se vor bucura de pacea lui Dumnezeu, care depăşeşte toată înţelegerea. Pavel îi îndeamnă pe membrii Bisericii să se gândească la lucrurile care sunt vrednice de cinste, drepte, adevărate, curate, vrednice de iubit şi de primit şi virtuoase. El declară că poate face orice în Isus Hristos, care îl întăreşte.