Viaţa şi slujirea lui Joseph Smith

„Joseph Smith, profetul şi văzătorul Domnului, a făcut pentru salvarea oamenilor din această lume mai mult decât oricare alt om care a trăit în ea, cu excepţia unică a lui Isus” (D&L 135:3). Această declaraţie surprinzătoare descrie un bărbat care a fost chemat de Dumnezeu la vârsta de 14 ani şi care a trăit numai până la vârsta de 38 de ani. Între naşterea lui Joseph Smith, în Vermont, în luna decembrie 1805 şi moartea sa tragică, în Illinois, în luna iunie 1844, s-au petrecut lucruri impresionante. Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul Său, Isus Hristos, i S-au arătat, învăţându-l despre natura lui Dumnezeu mai multe decât se cunoştea de secole. Profeţii şi apostolii din vechime i-au conferit lui Joseph puterea preoţiei, făcându-l un nou martor autorizat al lui Dumnezeu în această ultimă dispensaţie. O revărsare inegalabilă de cunoaştere şi doctrină a fost revelată prin profet, inclusiv Cartea lui Mormon, Doctrină şi legăminte şi Perla de mare preţ. Prin el, adevărata Biserică a Domnului a fost organizată din nou pe pământ.

Astăzi, lucrarea care a început cu Joseph Smith merge înainte în întreaga lume. Despre profetul Joseph Smith, preşedintele Wilford Woodruff a mărturisit: „El a fost un profet al lui Dumnezeu şi a pus temelia celei mai mari lucrări şi dispensaţii care a fost stabilită vreodată pe pământ.”¹

Strămoşii şi copilăria

Joseph Smith era american de şase generaţii, strămoşii săi emigrând din Anglia în America în anii 1600. Strămoşii profetului aveau caracteristicile tipice întâlnite la primele generaţii de americani: ei credeau că Dumnezeu îi îndruma şi se îngrijea de ei, aveau o etică sănătoasă a muncii şi îşi slujeau cu sârguinţă familia şi ţara.

Părinţii lui Joseph Smith, Joseph Smith, tatăl, şi Lucy Mack Smith, s-au căsătorit în anul 1796 la Tunbridge, Vermont. Erau un cuplu cu teamă de Dumnezeu şi muncitor, care îşi începuse viaţa de familie în condiţii financiare favorabile. Din păcate, Joseph Smith, tatăl, şi-a pierdut prima fermă şi a suferit o serie de pierderi financiare în anii care au urmat. Familia Smith a fost obligată să se mute de mai multe ori, pe măsură ce tatăl încerca să-şi câştige existenţa lucrând pământul de pe dealurile împădurite din New England, angajându-se la alte ferme, făcând comerţ cu bunuri necesare într-o gospodărie sau predând la o şcoală.

Joseph Smith, fiul, s-a născut la 23 decembrie 1805, în Sharon, Vermont, fiind al cincilea din cei unsprezece copii. A fost numit după tatăl său. Copiii din familia Smith au fost în ordinea naşterii: un fiu nenumit (care a murit la scurt timp după naştere), Alvin, Hyrum, Sophronia, Joseph, Samuel, Ephraim (care a trăit mai puţin de două săptămâni), William, Katharine, Don Carlos şi Lucy.²

Profetul a făcut dovada caracterului său extraordinar devreme în viaţa sa. Familia Smith trăia în West Lebanon, New Hampshire, când o epidemie de febră tifoidă a făcut victime în comunitate, afectându-i pe toţi copiii familiei Smith. În timp ce ceilalţi copii şi-au revenit fără a suferi complicaţii, Joseph, care avea aproape şapte ani, a făcut o infecţie gravă la piciorul stâng. Doctorul Nathan Smith de la Şcoala de Medicină Dartmouth de lângă Hanover, New Hampshire, a fost de acord să folosească o nouă procedură chirurgicală în încercarea de a salva piciorul băiatului. În timp ce dr. Smith şi colegii săi se pregăteau să opereze, Joseph i-a cerut mamei lui să părăsească încăperea pentru a nu fi martoră la suferinţa lui. Refuzând băutura menită să-i micşoreze durerea şi bizuindu-se numai pe îmbrăţişarea încurajatoare a tatălui, Joseph a îndurat curajos în timp ce chirurgul a făcut un orificiu şi i-a tăiat o parte din osul piciorului. Operaţia a reuşit, deşi Joseph a umblat, în următorii câţiva ani, în cârje şi a avut un uşor şchiopătat tot restul vieţii sale.

În anul 1816, după ce a pierdut mai multe recolte, Joseph Smith, tatăl, s-a mutat cu familia din Norwich, Vermont, în Palmyra, New York, sperând să ajungă la o situaţie mai prosperă. „Pentru că eram săraci”, îşi amintea profetul ani mai târziu, „[noi] am fost obligaţi să muncim din greu pentru a întreţine familia numeroasă… şi, pentru că era necesar să facem tot ce putem pentru a ajuta la întreţinerea familiei, am fost lipsiţi de posibilitatea de a primi o educaţie. Este suficient să spun că eu abia am fost învăţat să citesc, să scriu şi regulile de bază ale aritmeticii.”³

Prima Viziune

Joseph Smith a scris despre începuturile instruirii sale: „M-am născut… într-o familie cu părinţi buni, care au făcut tot ce au putut pentru a mă instrui în religia creştină.”⁴ Dar, ca mulţi alţi creştini, părinţii lui Joseph au înţeles că unele dintre principiile Evangheliei, propovăduite de Isus şi apostolii Săi, lipseau din bisericile contemporane. În anul 1820, în zona Palmyra, mai multe denominaţiuni creştine încercau să câştige convertiţi. Mama lui Joseph, doi dintre fraţii săi şi sora lui mai mare s-au alăturat bisericii prezbiteriene, dar Joseph, împreună cu tatăl şi fratele său, Alvin, nu au făcut acest lucru. Deşi numai un copil, Joseph era foarte preocupat de poziţia sa în faţa lui Dumnezeu şi de confuzia în care se aflau diferitele grupări religioase.

În timp ce studia scripturile, Joseph, în vârstă de 14 ani, a fost impresionat de un pasaj din cartea lui Iacov: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată” (Iacov 1:5). Inspirat de această promisiune făcută de Domnul, într-o zi din primăvara anului 1820, Joseph s-a retras în pădurea de lângă casa sa pentru a se ruga. A îngenuncheat şi I-a înălţat lui Dumnezeu dorinţele inimii sale. Imediat, el a fost cuprins de puterile întunericului, care l-au copleşit în întregime şi l-au făcut să se teamă că avea să fie distrus. Apoi, ca răspuns la rugăciunea sa fierbinte, cerurile s-au deschis şi el a fost eliberat de duşmanul său nevăzut. Într-un stâlp de lumină mai strălucitoare ca soarele, el a văzut două Personaje care stăteau deasupra lui, în aer. Unul a vorbit, chemându-l pe băiat pe nume, şi a spus: „Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!” (Joseph Smith – Istorie 1:17).

În această manifestare glorioasă, Dumnezeu, Tatăl, şi Fiul Său, Isus Hristos, în persoană, i S-au arătat tânărului Joseph. Joseph a vorbit cu Salvatorul, care i-a spus că nu trebuia să se alăture niciuneia dintre bisericile din zilele acelea, pentru că „toate erau greşite” şi „toate crezurile lor erau lucruri abominabile în ochii Lui; … propovăduiesc ca doctrine poruncile oamenilor, având o formă de evlavie, dar ei neagă puterea ei” (Joseph Smith – Istorie 1:19). Lui Joseph i s-a promis, de asemenea, „că plenitudinea Evangheliei îi va fi făcută cunoscută cândva în viitor.”⁵ După secole de întuneric, cuvântul lui Dumnezeu şi realitatea lui Dumnezeu, Tatăl, şi a Fiului Său, Isus Hristos, fuseseră dezvăluite lumii prin acest vas tânăr şi pur.

Vizitele lui Moroni

Au trecut trei ani, timp în care declaraţia lui Joseph Smith că Îl văzuse pe Dumnezeu a fost tratată cu dispreţ şi luată în râs de oamenii din comunitatea sa. Tânărul profet, acum în vârstă de 17 ani, se întreba ce avea să se întâmple cu el. În seara zilei de 21 septembrie 1823, el s-a rugat cu sinceritate pentru a primi îndrumare şi iertare pentru „păcatele şi slăbiciunile” tinereţii sale (Joseph Smith – Istorie 1:29). Ca răspuns la rugăciunea sa, dormitorul său de la mansardă a fost inundat de lumină şi un mesager ceresc, Moroni, i s-a arătat. „[El] a declarat că era un înger al lui Dumnezeu”, şi-a amintit Joseph, „trimis să aducă vestea bună că legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Israel din vechime era pe cale de a se împlini, că lucrarea pentru pregătirea celei de a Doua Veniri a lui Mesia avea să înceapă în scurt timp; că se apropia vremea ca Evanghelia, în plenitudinea ei, să fie predicată cu putere tuturor naţiunilor pentru ca un popor să poată fi pregătit pentru domnia Milenară. Am fost informat că am fost ales să fiu un instrument în mâinile lui Dumnezeu pentru a face să se înfăptuiască unele dintre scopurile Sale în această dispensaţie glorioasă.”⁶

De asemenea, Moroni i-a spus lui Joseph că o compilaţie a scrierilor din vechime, gravate pe plăci de aur de către profeţi din vechime, era îngropată pe un deal din apropiere. Această cronică sacră descria un popor pe care Dumnezeu îl condusese din Ierusalim în emisfera vestică, cu 600 de ani înainte de naşterea lui Isus. Moroni fusese ultimul profet dintre aceşti oameni şi îngropase cronica, pe care Dumnezeu promisese s-o scoată la lumină în zilele din urmă. Joseph Smith trebuia să traducă în engleză această scriere sacră.

În următorii patru ani, Joseph l-a întâlnit pe Moroni pe deal în fiecare zi de 22 septembrie pentru a primi mai multă cunoaştere şi mai multe instrucţiuni. El a avut nevoie de aceşti ani de pregătire şi cizelare personală pentru a traduce cronica veche. Trebuia să fie pregătit pentru misiunea de a aduce la lumină lucrarea al cărei scop era „convingerea iudeilor şi a neamurilor că Isus este Hristosul, Dumnezeul Veşnic, care Se arată tuturor naţiunilor” (pagina de titlu a Cărţii lui Mormon).

Stabilirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ

Traducerea Cărţii lui Mormon începe

În timp ce aştepta să primească plăcile de aur, Joseph Smith a ajutat la împlinirea nevoilor temporale ale familiei sale. În anul 1825, el a plecat la Harmony, Pennsylvania, pentru a lucra pentru Josiah Stowell. Acolo, a fost găzduit de familia lui Isaac şi Elizabeth Hale şi a cunoscut-o pe fiica lor Emma, o învăţătoare înaltă, cu părul negru. La 18 ianuarie 1827, Joseph şi Emma s-au căsătorit în South Bainbridge, New York. Deşi căsnicia lor a fost încercată de moartea copiilor, greutăţile financiare şi desele absenţe de acasă ale lui Joseph, plecat să-şi îndeplinească îndatoririle, Joseph şi Emma au avut, întotdeauna, o dragoste profundă unul pentru celălalt.

În ziua de 22 septembrie 1827, la patru ani după ce văzuse prima oară plăcile, ele i-au fost, în sfârşit, încredinţate lui Joseph. Dar, în timp ce plăcile se aflau în păstrarea sa, mulţi oameni din partea locului au încercat, în rânduri repetate, să i le fure. Pentru a evita această persecuţie, Joseph şi Emma s-au întors, în decembrie 1827, la Harmony, unde locuiau părinţii Emmei. După ce s-a stabilit acolo, Joseph a început traducerea plăcilor.

La începutul anului 1828, Martin Harris, un fermier prosper din Palmyra, a primit mărturie despre lucrarea din zilele din urmă a Domnului şi s-a dus la Harmony pentru a-l ajuta pe Joseph la traducere. Până în luna iunie a acelui an, munca de traducere făcută de Joseph a avut ca rezultat 116 pagini de manuscris. Martin i-a cerut, în repetate rânduri, profetului să-i permită să ducă manuscrisul acasă, în Palmyra, pentru a-l arăta anumitor membri ai familiei. Profetul a cerut permisiunea Domnului şi i s-a spus nu, dar el L-a întrebat pe Domnul de încă două ori şi, în cele din urmă, lui Martin i s-a permis să ia manuscrisul. În timp ce manuscrisul se afla în Palmyra, el a fost pierdut, fără a fi recuperat vreodată. Domnul a luat Urimul şi Tumimul şi plăcile de la profet pentru o vreme, lăsându-l să se umilească şi să se pocăiască. Printr-o revelaţie dată de Domnul, Joseph a aflat că trebuia, întotdeauna, să se teamă de Dumnezeu mai mult decât de oameni (vezi D&L 3). După aceea, deşi avea numai 22 de ani, viaţa lui a fost marcată de un devotament total faţă de respectarea fiecărei porunci a Domnului.

În ziua de 5 aprilie 1829, Oliver Cowdery, un învăţător cu un an mai tânăr decât Joseph, a sosit în casa lui Joseph din Harmony. Ca răspuns la rugăciune, el a primit o mărturie despre adevărul muncii profetului. Două zile mai târziu, munca de traducere începea din nou, Joseph dictând şi Oliver scriind.

Restaurarea Preoţiei lui Dumnezeu

În timp ce lucrau la traducerea Cărţii lui Mormon, Joseph şi Oliver au citit relatarea despre vizita Salvatorului la nefiţii din vechime. Ca urmare, ei au hotărât să caute îndrumare de la Domnul cu privire la botez. În ziua de 15 mai, ei au mers pe malul râului Susquehanna, din apropierea casei lui Joseph din Harmony, pentru a se ruga. Spre uimirea lor, i-a vizitat o fiinţă cerească, spunând că este Ioan Botezătorul. El le-a conferit Preoţia aaronică şi i-a instruit să se boteze şi să se rânduiască unul pe celălalt. Mai târziu, aşa cum promisese Ioan Botezătorul, apostolii din vechime Petru, Iacov şi Ioan le-au apărut lui Joseph şi Oliver, le-au conferit Preoţia lui Melhisedec şi i-au rânduit apostoli.

Înainte de aceste vizite, Joseph şi Oliver avuseseră cunoaştere şi credinţă. Dar, după apariţiile mesagerilor cereşti, ei au avut şi autoritate – puterea preoţiei şi autoritatea lui Dumnezeu necesare să stabilească Biserica Sa şi să înfăptuiască rânduielile salvării.

Publicarea Cărţii lui Mormon şi organizarea Bisericii

În lunile aprilie şi mai ale anului 1829, munca de traducere făcută de profet în casa sa din Harmony a fost tot mai des întreruptă de persecuţii. Ca urmare, Joseph şi Oliver s-au mutat temporar la Fayette Township, New York, pentru a termina traducerea în casa lui Peter Whitmer, tatăl. Traducerea a fost terminată în luna iunie, la mai puţin de trei luni de când Oliver începuse să slujească în calitate de scrib al profetului. Până în luna august, Joseph încheiase un contract cu editorul Egbert B. Grandin din Palmyra pentru a tipări volumul. Martin Harris şi-a ipotecat ferma domnului Grandin pentru a asigura achitarea costurilor de editare şi, ulterior, şi-a vândut 151 de acri din pământul fermei pentru a plăti ipoteca. Cartea lui Mormon a fost pusă în vânzare în librăria lui Grandin în ziua de 26 martie 1830.

În ziua de 6 aprilie 1830, la numai 11 zile după ce Cartea lui Mormon a fost pusă în vânzare, un grup de aproximativ 60 de oameni s-au adunat în casa de bârne a lui Peter Whitmer, tatăl, din Fayette, New York. Acolo, Joseph Smith a organizat oficial Biserica, denumită ulterior, prin revelaţie, Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă (vezi D&L 115:4). A fost un moment plin de bucurie, cu o mare revărsare de Spirit. Împărtăşania a fost administrată, credincioşi au fost botezaţi, darul Duhului Sfânt a fost conferit şi bărbaţi au fost rânduiţi la preoţie. Într-o revelaţie primită în timpul adunării, Domnul l-a desemnat pe Joseph Smith conducător al Bisericii: „văzător, traducător, profet, apostol al lui Isus Hristos, vârstnic al Bisericii, prin voinţa lui Dumnezeu, Tatăl, şi harul Domnului tău, Isus Hristos” (D&L 21:1). Biserica lui Isus Hristos a fost, din nou, stabilită pe pământ.

Kirtland, Ohio: extinderea Bisericii

În timp ce membrii împărtăşeau cu entuziasm adevărul pe care ei îl aflaseră, tânăra Biserică creştea rapid. La scurt timp, în oraşele Fayette, Manchester şi Colesville din statul New York, au fost stabilite ramuri. În luna septembrie 1830, la scurt timp după ce Joseph şi Emma Smith s-au mutat din Harmony, Pennsylvania, la Fayette, Domnul a revelat profetului că misionari trebuiau să se „[ducă] la lamaniţi”, care trăiau la capătul vestic al statului Missouri (D&L 28:8). Călătoria i-a dus pe misionari prin zona Kirtland, Ohio, unde au întâlnit un grup religios care căuta adevărul şi au convertit aproximativ 130 dintre acei oameni, inclusiv pe Sidney Rigdon care a devenit, mai târziu, membru al Primei Preşedinţii. Grupul de sfinţi din Kirtland a crescut la mai multe sute în timp ce membrii împărtăşeau Evanghelia celor din jurul lor.

În timp ce Biserica creştea în New York, opoziţia faţă de Biserică creştea şi ea. În luna decembrie 1830, profetul a primit o revelaţie prin care membrii Bisericii erau instruiţi să „[meargă] în Ohio” (D&L 37:1), aflat la peste 400 de km depărtare. În următoarele câteva luni, majoritatea sfinţilor din New York şi-a vândut proprietăţile, deseori în mare pierdere, şi a făcut sacrificiile necesare pentru a se aduna la Kirtland, Ohio. Joseph şi Emma Smith s-au aflat printre primii care au pornit spre Ohio, sosind la Kirtland în jurul datei de 1 februarie 1831.

Două locuri de adunare pentru sfinţi

În luna iunie 1831, în timp ce Biserica creştea puternică în Kirtland, Domnul i-a îndrumat pe profet şi pe alţi conducători ai Bisericii să călătorească în Missouri. Acolo, El dorea să le dezvăluie „ţara moştenirii” lor (vezi D&L 52:3–5, 42–43). În lunile iunie şi iulie ale anului 1831, profetul şi alţi membri au străbătut cei aproape 1448 de kilometri din Kirtland până în ţinutul Jackson, Missouri, care se afla la limita vestică a zonei locuite a Americii. La scurt timp după sosire, profetul a primit o revelaţie de la Domnul în care se spunea că „ţinutul Missouri… este ţinutul pe care l-am stabilit şi l-am consacrat pentru adunarea sfinţilor. De aceea, acesta este pământul făgăduinţei şi locul pentru oraşul Sionului. … Locul care acum este numit Independence este centrul; şi un loc pentru templu se găseşte în partea de vest” (D&L 57:1–3).

Împlinind profeţiile făcute de către profeţii biblici, Joseph Smith, în vârstă de 25 de ani, a început să pună temelia oraşului Sion în America. În luna august 1831, el a prezidat dedicarea pământului ca loc de adunare şi a dedicat locul pentru templu. La scurt timp după aceea, profetul s-a întors în Ohio, unde i-a încurajat pe unii dintre credincioşi să se adune în Missouri. Sute de sfinţi au îndurat greutăţile parcurgerii, în condiţiile secolului al XIX-lea, ţinuturilor nelocuite ale Americii şi şi-au croit drumul către noul lor cămin din Missouri.

Din anul 1831 până în anul 1838, membrii Bisericii au locuit atât în Ohio, cât şi în Missouri. Profetul, membrii Cvorumului celor Doisprezece şi mulţi membri ai Bisericii au locuit în Kirtland, în timp ce alţi membri ai Bisericii s-au adunat în Missouri şi au fost conduşi de conducătorii preoţiei acolo, sub îndrumarea profetului. Conducătorii Bisericii au corespondat prin scrisori şi au călătorit frecvent între Kirtland şi Missouri.

Revelaţia continuă

În timp ce a locuit în zona Kirtland, profetul a primit multe revelaţii de la Domnul cu privire la restaurarea Evangheliei în zilele din urmă. În luna noiembrie 1831, conducătorii Bisericii au hotărât să publice multe dintre revelaţii într-o compilaţie ce avea să fie cunoscută sub numele de Cartea poruncilor. Cartea urma să fie tipărită în Independence, Missouri. Dar în luna iulie 1833, gloatele au distrus presa de tipar şi multe dintre paginile tipărite. Cu excepţia câtorva exemplare care au fost salvate, Cartea poruncilor nu a putut ajunge niciodată la membrii Bisericii. În anul 1835, revelaţii care fuseseră destinate Cărţii poruncilor, precum şi multe alte revelaţii, au fost publicate, în Kirtland, sub numele de Doctrină şi legăminte.

În timp ce locuia în zona Kirtland, profetul şi-a continuat munca la Traducerea Bibliei de către Joseph Smith, muncă ce începuse în anul 1830, aşa cum poruncise Domnul. Multe lucruri clare şi preţioase fuseseră pierdute din Biblie de-a lungul secolelor şi profetul a fost îndrumat de Spirit să corecteze textul versiunii King James a Bibliei şi să restaureze informaţiile care fuseseră pierdute. Această muncă a dus la restaurarea adevărurilor importante ale Evangheliei, precum şi a multor revelaţii cuprinse acum în Doctrină şi legăminte. Deşi profetul a intenţionat să publice revizuirea pe care o făcuse Bibliei, probleme legate de presa de tipar, precum şi persecuţia, l-au împiedicat s-o publice în întregime în timpul vieţii.

Ca parte a revizuirii inspirate pe care a făcut-o Bibliei, Joseph Smith a primit revelaţia care este cunoscută acum sub numele de cartea lui Moise şi o traducere inspirată a capitolului 24 din Matei, care se numeşte acum Joseph Smith – Matei. În anul 1835, profetul a început traducerea cărţii lui Avraam de pe papirusuri egiptene străvechi, pe care le cumpărase Biserica. Toate aceste traduceri au făcut parte, mai târziu, din Perla de mare preţ.

Printre revelaţiile pe care le-a primit profetul la Kirtland s-au aflat şi acelea care stabileau modul de guvernare generală a Bisericii. Sub îndrumarea Domnului, Joseph Smith a organizat Prima Preşedinţie în anul 1832.⁷ El a organizat Cvorumul celor Doisprezece Apostoli şi un Cvorum al celor Şaptezeci în anul 1835. În anul 1834, a fost organizat, în Kirtland, un ţăruş. În această perioadă, el a stabilit, de asemenea, cvorumuri ale Preoţiei lui Melhisedec şi Preoţiei aaronice pentru a sluji nevoilor membrilor locali ai Bisericii.

Primul templu din această dispensaţie

Ca una dintre cele mai importante părţi ale restaurării, Domnul i-a revelat lui Joseph Smith necesitatea templelor sfinte. În luna decembrie 1832, Domnul a poruncit sfinţilor să înceapă construirea unui templu în Kirtland, Ohio. Deşi mulţi membri ai Bisericii nu aveau condiţii de trai, locuri de muncă şi hrană corespunzătoare, ei au răspuns cu entuziasm poruncii Domnului, profetul muncind alături de ei.

La 27 martie 1836, Joseph Smith a dedicat templul în mijlocul unei revărsări divine a Spiritului asemenea celei din ziua Cincizecimii. O săptămână mai târziu, la 3 aprilie 1836, au avut loc unele dintre cele mai importante evenimente din istoria religioasă. Domnul Isus Hristos le-a apărut lui Joseph Smith şi lui Oliver Cowdery în templu, declarând: „Eu am acceptat această casă şi numele Meu va fi aici; şi Eu mă voi manifesta poporului Meu cu îndurare în această casă” (D&L 110:7). Trei mesageri din dispensaţiile Vechiului Testament – Moise, Elias şi Ilie li s-au arătat de asemenea. Ei au restaurat cheile şi autoritatea preoţiei demult pierdute de pe pământ. Profetul Joseph Smith avea acum autoritatea să adune Israelul din cele patru părţi ale pământului şi să pecetluiască împreună familii pentru timp şi eternitate (vezi D&L 110:11–16.) Această restaurare a cheilor preoţiei a urmat modelul stabilit de Domnul de a da profetului „rând după rând, precept după precept, puţin aici, puţin acolo” (D&L 128:21) până când plenitudinea Evangheliei lui Isus Hristos a fost restaurată pe pământ.

Predicarea Evangheliei nepieritoare

Pe parcursul slujirii sale, Domnul l-a îndrumat pe profet să trimită misionari să „[predice] Evanghelia la orice făptură” (D&L 68:8). Profetul însuşi a simţit responsabilitatea acestei misiuni şi şi-a părăsit căminul şi familia de multe ori pentru a proclama Evanghelia. În primii ani ai existenţei Bisericii, misionarii au fost chemaţi să predice în diferite părţi ale Statelor Unite şi Canadei.

Apoi, în vara anului 1837, profetul a fost inspirat să trimită vârstnici în Anglia. Profetul l-a îndrumat pe Heber C. Kimball, un membru al Cvorumului celor Doisprezece, să conducă un mic grup de misionari în această măreaţă acţiune. Lăsându-şi familia aproape fără cele necesare traiului, vârstnicul Kimball a plecat cu credinţa că Domnul îl va îndruma. În decurs de un an, aproximativ 2.000 de oameni s-au alăturat Bisericii în Anglia. Ulterior, Joseph Smith a trimis membri din Cei Doisprezece în Marea Britanie, care au slujit din 1839 până în 1841, şi această misiune a avut, de asemenea, un succes remarcabil. Până în 1841, mai mult de 6,000 de persoane au îmbrăţişat Evanghelia. Multe dintre aceste persoane au emigrat în America, revitalizând şi fortificând Biserica în momente foarte grele.

Părăsirea Kirtlandului

Sfinţii din Kirtland au fost persecutaţi aproape din clipa în care au sosit acolo, dar opoziţia s-a intensificat în anii 1837 şi 1838. „În ceea ce priveşte împărăţia lui Dumnezeu”, a spus profetul, „diavolul îşi ridică întotdeauna regatul chiar în acelaşi timp şi în opoziţie cu cel al lui Dumnezeu.”⁸ Profetul a fost ţinta principală a ostilităţilor, atât din partea duşmanilor din afara Bisericii, cât şi a apostaţilor care se întorseseră împotriva lui. El a fost acuzat pe nedrept de multe nelegiuiri, hărţuit în tribunal în zeci de procese civile şi penale nefondate şi silit să se ascundă de aceia care căutau să-i ia viaţa. Dar el a stat credincios şi curajos în mijlocul necazurilor şi opoziţiei aproape permanente.

În cele din urmă, persecuţiile în zona Kirtland au devenit imposibil de suportat. În ianuarie 1838, profetul şi familia sa au fost siliţi să părăsească Kirtlandul şi să se refugieze în Far West, Missouri. Până la sfârşitul anului, majoritatea sfinţilor din Kirtland l-au urmat, lăsând în urmă casele lor şi preaiubitul lor templu.

Sfinţii din Missouri

Expulzarea din Ţinutul Jackson şi marşul Taberei Sionului

În timp ce sfinţii din Kirtland se străduiau să întărească Biserica în zona lor, mulţi alţi membri ai Bisericii făceau acelaşi lucru în ţinutul Jackson, Missouri. Sfinţii din zilele din urmă au început să se stabilească în ţinut în vara anului 1831. Doi ani mai târziu, numărul lor se ridica la 1.200 de sfinţi sau aproximativ o treime din populaţia de acolo.

Sosirea unui număr atât de mare de sfinţi i-a supărat pe coloniştii vechi din acea zonă. Missourienii se temeau că ar putea pierde controlul politic în favoarea noilor veniţi, care erau, în cea mai mare parte, din nordul Statelor Unite şi nu sprijineau practicile sudiste legate de sclavie. De asemenea, missourienii priveau cu suspiciune doctrinele unice ale sfinţilor din zilele din urmă – cum ar fi credinţa în Cartea lui Mormon, noua revelaţie şi adunarea Sionului – şi sfinţii din zilele din urmă nu le erau pe plac pentru că vindeau şi cumpărau în primul rând între ei. În scurt timp, gloatele şi miliţia locală au început să-i hărţuiască pe sfinţi şi, în noiembrie 1833, i-au alungat din Ţinutul Jackson. Majoritatea sfinţilor s-a refugiat în nord, dincolo de fluviul Missouri, în Ţinutul Clay, Missouri.

Joseph Smith a fost profund îngrijorat de situaţia disperată a sfinţilor din Missouri. În luna august 1833, el a scris, din Kirtland, membrilor Bisericii din Missouri: „Fraţii mei, dacă aş fi cu voi, aş lua parte activă la suferinţele voastre şi, deşi este în natura umană să evităm suferinţa şi moartea, totuşi, spiritul meu nu m-ar lăsa să vă abandonez, chiar daca aceasta ar însemna moartea mea, cu ajutorul lui Dumnezeu. Oh, bucuraţi-vă pentru că mântuirea voastră se apropie. O, Dumnezeule, salvează-i pe fraţii mei din Sion.”⁹

În luna februarie 1834, Joseph Smith a primit o revelaţie în care era îndrumat să conducă o expediţie din Kirtland în Missouri pentru a-i sprijini pe sfinţii în suferinţă şi a-i ajuta să-şi recupereze pământurile din Ţinutul Jackson (vezi D&L 103). Ca răspuns la porunca Domnului, profetul a organizat un grup numit Tabăra Sionului pentru a porni în marş către Missouri. În lunile mai şi iunie 1834, grupul, care, în final, a cuprins peste 200 de membri, şi-a croit drum spre vest prin Ohio, Indiana, Illinois şi Missouri. Ei s-au confruntat cu multe greutăţi, inclusiv cu o epidemie de holeră. La 22 iunie 1834, când expediţia se apropia de Ţinutul Jackson, profetul a primit o revelaţie să desfiinţeze tabăra. Totuşi, Domnul a promis că Sionul va fi mântuit la timpul stabilit de El (vezi D&L 105:9–14). După ce a organizat un ţăruş în Ţinutul Clay, avându-l pe David Whitmer ca preşedinte, profetul a revenit în Ohio.

Deşi Tabăra Sionului nu a recuperat proprietăţile sfinţilor, ea a fost prilej de pregătire inestimabilă pentru viitorii conducători ai Bisericii, pentru că participanţii au învăţat principiile conducerii neprihănite din exemplul şi învăţăturile profetului. Într-o adunare a membrilor Taberei Sionului şi a altor membri ai Bisericii, desfăşurată în Kirtland, în ziua de 14 februarie 1835, profetul a organizat Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Două săptămâni mai târziu, el a organizat un Cvorum al celor Şaptezeci. Nouă dintre membrii Cvorumului celor Doisprezece şi toţi membrii Cvorumului Celor Şaptezeci fuseseră membri ai grupului numit Tabăra Sionului.

Stabilirea în Missouri de Nord

Un număr mare de membri ai Bisericii a continuat să trăiască în Ţinutul Clay, Missouri, până în anul 1836, când locuitorii acelui ţinut au spus că nu mai pot asigura un loc de refugiu. Ca urmare, sfinţii au început să se deplaseze spre nordul statului Missouri, cei mai mulţi dintre ei stabilindu-se în Ţinutul Caldwell, un ţinut nou, organizat de administraţia statului pentru a-i primi pe sfinţii din zilele din urmă strămutaţi. În anul 1838, lor li s-a alăturat un grup mare de sfinţi care fuseseră siliţi să părăsească Kirtlandul. Profetul şi familia sa au sosit în luna martie a acelui an în Far West, aşezarea din Ţinutul Caldwell a prosperilor sfinţi din zilele din urmă, şi a stabilit sediul Bisericii acolo. În luna aprilie, Domnul l-a îndrumat pe Joseph Smith să construiască un templu în Far West (vezi D&L 115:7–16).

Din nefericire, pacea a fost de scurtă durată pentru sfinţii din nordul statului Missouri. În toamna anului 1838, gloatele şi miliţia i-au hărţuit şi i-au atacat din nou pe sfinţii din zilele din urmă. Când membrii Bisericii au replicat şi s-au apărat, Joseph Smith şi alţi conducători ai Bisericii au fost arestaţi sub acuzaţia de trădare. În luna noiembrie, ei au fost întemniţaţi în Independence şi, apoi, în Richmond, Missouri; la 1 decembrie, au fost duşi la închisoarea Liberty, Missouri. În acea iarnă, profetul şi tovarăşii lui s-au chinuit în condiţii inumane. Au fost duşi în subsolul închisorii – o celulă insalubră, friguroasă şi întunecoasă – şi li s-a dat hrană atât de rea, încât nu au putut s-o mănânce decât atunci când au fost împinşi de foame. Profetul a descris starea sa şi pe cea a sfinţilor drept „o încercare a credinţei noastre egală cu cea a lui Avraam.”¹⁰

În timp ce profetul era în închisoare, mii de sfinţi din zilele din urmă, inclusiv familia profetului, au fost forţaţi, în timpul iernii şi primăverii din anii 1838–1839, să-şi părăsească locuinţele din Missouri. La data de 7 martie 1839, Emma i-a scris lui Joseph din Quincy, Illinois: „Nimeni în afară de Dumnezeu nu cunoaşte gândurile din mintea mea şi sentimentele din inima mea când am părăsit casa noastră şi aproape tot ce aveam, cu excepţia copilaşilor noştri, şi am pornit în călătorie, părăsind statul Missouri, lăsându-te închis în acea închisoare pustie.”¹¹ Sub îndrumarea lui Brigham Young şi a altor conducători ai Bisericii, sfinţii au fost conduşi spre est, în Illinois.

Anii petrecuţi în Nauvoo

Conducător preaiubit al poporului său

În luna aprilie 1839, profetul şi tovarăşii lui au fost transferaţi, din cauza schimbării locului în care era judecat, din închisoarea Liberty la Gallatin, Missouri. În timp ce prizonierii erau transferaţi din nou, de la Gallatin în Columbia, Missouri, paznicii le-au permis să scape din această întemniţare nedreaptă. S-au îndreptat către Quincy, Illinois, unde se adunase majoritatea membrilor Bisericii după refugierea din Missouri. În scurt timp, sub îndrumarea profetului, majoritatea sfinţilor a început să se aşeze la 80 de km spre nord, la Commerce, Illinois, un sat pe o meandră a fluviului Mississippi. Joseph a redenumit acea localitate Nauvoo şi, în anii ce au urmat, membrii şi noii convertiţi s-au îndreptat în număr mare către Nauvoo, venind din Statele Unite, Canada şi Marea Britanie, transformându-l în una dintre cele mai populate zone din Illinois.

Joseph şi Emma s-au aşezat lângă fluviu, într-o micuţă casă de bârne, care a servit drept birou al profetului la începutul şederii în Nauvoo. El a lucrat pământul pentru a avea din ce trăi şi, mai târziu, a deschis un magazin cu produse de larg consum. Dar, pentru că îndatoririle din Biserică şi cele civice îi luau mult din timp, profetul se găsea deseori în situaţia grea de a nu putea asigura nevoile temporale ale familiei sale. În luna octombrie 1841, lista bunurilor sale cuprindea: „bătrânul Charley (un cal) primit în Kirtland, două căprioare, doi curcani bătrâni şi patru tineri, bătrâna vacă primită de la un frate din Missouri, bătrânul lui Major (un câine)… şi câteva piese de mobilă.”¹²

La sfârşitul lunii august 1843, profetul şi familia sa s-au mutat pe partea cealaltă a străzii, într-o casă cu două niveluri, nou construită, numită Mansion House. Joseph şi Emma aveau acum patru copii în viaţă. De-a lungul anilor, îngropaseră şase copii preaiubiţi şi încă un copil avea să se nască după moartea lui Joseph. Cei unsprezece copii din familia lui Joseph şi a Emmei Smith au fost: Alvin, născut în anul 1828, care a murit la scurt timp după naştere; gemenii Thadeus şi Louisa, născuţi în anul 1831, care au murit la scurt timp după naştere, gemenii adoptaţi Joseph şi Julia, născuţi în familia lui John şi Julia Murdock în anul 1831 şi luaţi de Joseph şi Emma după ce sora Murdock a murit la naştere (Joseph, în vârstă de 11 luni, a murit în 1832)¹³; Joseph III, născut în 1832; Frederick, născut în 1836; Alexander, născut în 1838; Don Carlos, născut în 1840, care a murit la 14 luni; un fiu născut în 1842, care a murit în ziua în care s-a născut; şi David, născut în 1844, la aproape cinci luni după martirizarea tatălui său.

În tot timpul slujirii sale, profetului i-a plăcut să se afle printre sfinţi. Despre oraşul Nauvoo şi locuitorii lui, el a spus: „Acesta este cel mai plăcut loc şi aici se află cei mai buni oameni de sub soare.”¹⁴ La rândul lor, sfinţii l-au iubit şi au simţit că el era prietenul lor, spunându-i deseori „frate Joseph”. Un convertit a remarcat: „Avea un magnetism personal care-i atrăgea spre el pe toţi cei care ajungeau să-l cunoască.”¹⁵ „Nu pretinde că este un om fără greşeli şi nesăbuinţe”, a scris un locuitor din Nauvoo. „Este un om pe care nu te poţi abţine să-l placi… nu este înfumurat din cauza măreţiei sale aşa cum presupun mulţi, dimpotrivă, este prietenos cu orice om decent.”¹⁶ William Clayton, un convertit englez, a scris acasă, din Nauvoo, spunând despre profet: „Aş fi vrut să fiu un astfel de om.”¹⁷

Profetul a rostit multe cuvântări în Nauvoo şi membrilor Bisericii le plăcea mult să-l asculte pentru că el propovăduia cu tărie adevărurile revelate ale Evangheliei. Angus M. Cannon îşi amintea: „Nu l-am auzit niciodată vorbind fără a-mi electriza întreaga fiinţă şi fără a-mi face sufletul să-L slăvească pe Domnul.”¹⁸ Brigham Young a declarat: „Nu am pierdut niciun prilej de a fi alături de profetul Joseph şi a-l asculta vorbind în public sau în particular, pentru a putea să sorb cunoaştere din fântâna vorbelor sale, pentru a putea s-o am şi s-o scot la iveală când era necesară… Astfel de momente erau pentru mine mai preţioase decât toată bogăţia lumii.”¹⁹

Calitatea de conducător a lui Joseph Smith a depăşit responsabilităţile sale religioase. În Nauvoo, profetul a fost implicat în domeniile civil, juridic, afaceri, educaţie şi serviciu militar. El a dorit ca oraşul Nauvoo să le ofere cetăţenilor săi toate avantajele şi oportunităţile de progres cultural şi civic. În luna ianuarie 1844, în mare parte pentru că era nemulţumit de faptul că oficialităţile federale şi ale statului nu acordau recompense pentru drepturile şi proprietăţile luate sfinţilor în Missouri, Joseph Smith şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Deşi majoritatea observatorilor a înţeles că avea puţine şanse să fie ales, candidatura sa a atras atenţia publicului larg asupra nenumăratelor cazuri de încălcare a drepturilor sfinţilor garantate de Constituţie. „Toţi oamenii”, a declarat odată profetul, „au drepturi egale să ia din roadele marelui pom al libertăţii noastre naţionale.”²⁰

Sfinţenie Domnului: clădirea unui templu pentru Dumnezeu în Nauvoo

Când sfinţii au fost siliţi să părăsească Kirtlandul, ei au lăsat în urmă templul la a cărui construire munciseră din greu. Dar ei aveau să aibă din nou un templu sfânt în mijlocul lor, pentru că Domnul le poruncise să înceapă construirea unui templu în Nauvoo. Munca începuse în toamna anului 1840, piatra din capul unghiului fiind pusă în ziua de 6 aprilie 1841, în cadrul unei ceremonii prezidate de profet. Construirea Templului Nauvoo a fost unul dintre cele mai importante proiecte de construcţii din ceea ce era, atunci, America de Vest. Pentru clădirea templului, a fost necesar ca sfinţii să facă sacrificii copleşitoare pentru că, dată fiind imigrarea numeroasă în oraşul în curs de dezvoltare, membrii Bisericii erau, în general, săraci.

Profetul a început să predice doctrina botezului pentru morţi încă din 15 august 1840. Pentru că templul se afla în primele etape ale construirii, sfinţii au înfăptuit, la început, botezurile pentru cei morţi în râurile şi izvoarele locale. În luna ianuarie 1841, Domnul a revelat că această practică putea să continue numai până când botezurile puteau să fie înfăptuite în templu (vezi D&L 124:29–31). În vara şi toamna anului 1841, sfinţii au construit, pentru utilizare temporară, un bazin de botez din lemn în subsolul nou excavat al templului. Botezurile pentru cei morţi au fost înfăptuite prima oară în acest bazin în ziua de 21 noiembrie 1841.

În anul 1841, au fost înfăptuite primele pecetluiri iar, în anul 1843, profetul a dictat revelaţia în care este descrisă natura eternă a legământului căsătoriei (vezi D&L 132). Doctrinele din această revelaţie fuseseră cunoscute de profet încă din anul 1831.²¹ Aşa cum poruncise Dumnezeu, el a propovăduit, de asemenea, doctrina căsătoriei pluraliste.

Pentru că templul nu avea să fie terminat curând, Joseph Smith a ales să meargă mai departe cu înzestrarea din templu în afara zidurilor sale sacre. În ziua de 4 mai 1842, în camera de sus a Magazinului de cărămidă roşie din Nauvoo, profetul a administrat primele înzestrări unui grup mic de fraţi, printre care şi Brigham Young. Profetul nu a trăit să vadă Templul Nauvoo terminat. Totuşi, în anii 1845 şi 1846, mii de sfinţi au primit înzestrarea din templu de la Brigham Young şi alţii care primiseră aceste binecuvântări de la profet.

Slujirea lui Joseph Smith se apropie de sfârşit

Deşi, la început, sfinţii s-au bucurat de o pace relativă în Nauvoo, norii persecuţiei s-au adunat tot mai mult în jurul profetului şi el a simţit că misiunea sa pământeană se apropia de sfârşit. Într-o adunare memorabilă din luna martie 1844, profetul le-a încredinţat Celor Doisprezece responsabilitatea conducerii Bisericii după moartea sa, explicând că ei aveau acum toate cheile şi autoritatea pentru a face aceasta. Wilford Woodruff, membru al Cvorumului celor Doisprezece la acea vreme, a declarat mai târziu: „Eu depun mărturie că, la începutul primăverii anului 1844, în Nauvoo, profetul Joseph Smith i-a chemat pe apostoli şi le-a dat rânduielile Bisericii şi împărăţiei lui Dumnezeu. Şi toate cheile şi puterile pe care Dumnezeu i le-a conferit lui, el le-a pecetluit asupra capetelor noastre şi ne-a spus că trebuie să ne întărim umerii şi să facem să triumfe această împărăţie, altfel vom fi condamnaţi… Faţa lui era curată ca ambra şi era acoperit de o putere pe care nu am văzut-o niciodată înainte la un om în trup.”²² După moartea profetului, responsabilitatea pentru Biserică şi împărăţia lui Dumnezeu pe pământ avea să revină Cvorumului celor Doisprezece Apostoli.

În iunie 1844, profetul a fost acuzat de revoltă. Deşi el a fost achitat de această acuzaţie în Nauvoo, guvernatorul statului Illinois, Thomas Ford, a insistat ca Joseph să fie trimis la judecată sub aceeaşi acuzaţie la Carthage, Illinois, capitala administrativă a Ţinutului Hancock. După ce profetul şi fratele său, Hyrum, au sosit la Carthage, ei au fost eliberaţi pe cauţiune pentru acuzaţia iniţială, dar au fost acuzaţi apoi de trădare împotriva statului Illinois şi încarceraţi în închisoarea locală.

În timpul după-amiezii fierbinţi şi umede a zilei de 27 iunie 1844, o gloată cu feţele vopsite în negru a atacat închisoarea şi i-a ucis pe Joseph şi Hyrum Smith. Aproximativ trei ore mai târziu, Willard Richards şi John Taylor, care fuseseră în închisoare cu martirii, au trimis un mesaj trist la Nauvoo: „Închisoarea Carthage, ora 8:05 p.m., 27 iunie 1844. Joseph şi Hyrum sunt morţi… Fapta a fost săvârşită într-o clipită.”²³ La vârsta de 38 de ani, profetul Joseph Smith îşi pecetluise mărturia cu propriul sânge. Lucrarea sa în viaţa muritoare se încheiase, Biserica şi împărăţia lui Dumnezeu fiind instaurate pentru ultima oară pe pământ, Joseph Smith căzuse sub gloanţele asasinilor. Despre profetul Joseph Smith, Domnul Însuşi a mărturisit: „L-am chemat [pe Joseph Smith] prin îngerii Mei, slujitorii Mei şi prin glasul Meu din cer, pentru a duce înainte lucrarea Mea; a cărei temelie a pus-o şi a fost credincios; şi Eu l-am luat la Mine. Mulţi s-au mirat de moartea sa; dar era necesar ca el să-şi pecetluiască mărturia sa cu sângele lui, pentru ca să poată fi onorat şi cei răi să fie condamnaţi” (D&L 136:37–39).

Joseph Smith, marele profet, văzător şi revelator din zilele din urmă, a fost un slujitor curajos şi supus al Celui Preaînalt. Preşedintele Brigham Young a confirmat: „Nu cred că trăieşte pe pământ un om care să-l fi cunoscut mai bine decât mine; şi eu am îndrăzneala să spun că, în afară de Isus Hristos, nu a trăit vreodată şi nu trăieşte pe pământ un om mai bun. Eu sunt martorul său.”²⁴