Să devenim izbăvitori pe muntele Sion

„Cum vor deveni ei izbăvitori pe muntele Sion? Prin construirea templelor lor, ridicarea bazinelor lor de botez şi mergând înainte şi primind toate rânduielile… în numele tuturor strămoşilor lor care sunt morţi.”

Din viaţa lui Joseph Smith

Pentru membrii Bisericii care trăiau în Nauvoo în anii 1840, efectuarea muncii în numele rudelor lor care muriseră era în centrul atenţiei. Chiar de când s-a realizat primul botez în numele celor morţi în această dispensaţie, în anul 1840, sfinţii au cercetat informaţiile genealogice despre strămoşii lor şi mulţi au fost botezaţi în locul celor dragi decedaţi.

La început, botezurile pentru cei morţi fuseseră efectuate în fluviul Mississippi sau în ape locale. Dar, în ianuarie 1841, când sfinţii îşi făceau planuri pentru Templul Nauvoo, Domnul a declarat: „Nu există pe pământ un bazin de botez, pentru ca ei, sfinţii Mei, să poată fi botezaţi pentru toţi aceia care au murit – pentru că această rânduială aparţine casei Mele şi nu poate fi acceptată de către Mine, decât în zilele sărăciei voastre când nu sunteţi capabili să construiţi o casă pentru Mine” (D&L 124: 29–30).

Botezurile în fluviu, în numele celor morţi, au fost suspendate la 3 octombrie 1841, când profetul a anunţat: „Nu vor mai fi botezuri pentru cei morţi, până când rânduiala nu poate fi îndeplinită în Casa Domnului… Pentru că astfel a spus Domnul!”¹ Sfinţii au început repede să construiască un bazin temporar din lemn în noul subsol excavat al Templului Nauvoo. Bazinul, construit din pin de Wisconsin, era aşezat pe spatele a 12 boi din lemn. El a fost dedicat în ziua de 8 noiembrie pentru folosirea „până când templul va fi terminat, când un bazin mai rezistent îl va înlocui.”² La 21 noiembrie 1841, şase membri ai Cvorumului celor Doisprezece au realizat botezuri pentru 40 de persoane care muriseră, primele botezuri pentru morţi efectuate în bazin.

Primele experienţe avute de sfinţi cu botezul pentru cei morţi i-au învăţat importanţa ţinerii înregistrărilor în Biserica Domnului. Cu toate că botezurile făcute în numele celor morţi fuseseră înfăptuite prin corecta autoritate a preoţiei, ele nu au fost oficial înregistrate. În consecinţă, acele botezuri au trebuit să fie realizate din nou. Într-un discurs ţinut în ziua de 31 august 1842, profetul a explicat: „Toate persoanele botezate pentru cei morţi trebuie să aibă o persoană prezentă care să înregistreze, ca ea să fie un martor ocular care să înregistreze şi să mărturisească despre adevărul şi validitatea înregistrării sale… De aceea, înregistrările şi mărturisirile botezului pentru cei morţi să fie îndeplinite cu atenţie de acum înainte.”³ Profetul a discutat această problemă în toate amănuntele într-o scrisoare către sfinţi din ziua următoare şi în altă scrisoare din 6 septembrie. Aceste două scrisori sunt acum secţiunile 127 şi 128 din Doctrină şi legăminte.

În secţiunea 127, profetul a consemnat următoarele instrucţiuni de la Domnul: „Când oricare dintre voi este botezat pentru morţii voştri, să fie unul care să înregistreze şi acesta să fie martor ocular al botezurilor voastre; să audă cu urechile lui pentru ca să poată mărturisi cu adevărat, spune Domnul; pentru ca toate înregistrările voastre să fie înregistrate în cer… Şi din nou, toate înregistrările voastre să fie ţinute în ordine pentru ca ele să poată fi puse în arhivele din templul Meu sfânt pentru a fi ţinute în amintire, din generaţie în generaţie” (D&L 127:6–7, 9).

Pe măsură ce au avansat în această lucrare sacră, „a devenit evident că unii aveau multe înregistrări despre morţii lor, pentru care doreau să administreze botezul”, îşi amintea vârstnicul George A. Smith membru al Cvorumului celor Doisprezece. „Aceasta s-a dovedit a fi doar începutul unei imense lucrări, iar administrarea tuturor rânduielilor Evangheliei mulţimii de morţi nu era o sarcină neînsemnată. Unii dintre Cei Doisprezece l-au întrebat pe Joseph dacă nu ar putea fi unele metode mai scurte de administrare pentru atât de mulţi. În acest sens, Joseph a răspuns: «Legile Domnului sunt neschimbătoare; trebuie să acţionăm în totală conformitate cu ceea ce ne este revelat. Nu trebuie să ne aşteptăm să facem această lucrare pentru morţi într-un timp scurt».”⁴

Învăţături ale lui Joseph Smith

Doctrina salvării pentru cei morţi arată măreţia înţelepciunii şi a milosteniei lui Dumnezeu.

„Toţi aceia care nu au avut ocazia de a auzi Evanghelia şi de a le fi administrată de către un bărbat în trup, inspirat, trebuie să o aibă de acum încolo, înainte ca ei să poată fi judecaţi în final.”⁵

„Nu este mai incredibil că Dumnezeu îi va salva pe cei morţi, decât că El îi va învia pe cei morţi.

Nu este niciodată un timp în care spiritul este prea bătrân pentru a se apropia de Dumnezeu. Toţi cei care nu au comis păcatul impardonabil, care nu poate fi iertat, nici în această lume, nici în lumea care va veni, sunt aproape de iertarea binefăcătoare. Există o cale de a elibera spiritele celor morţi ; această cale este prin puterea şi autoritatea preoţiei – prin legarea şi dezlegarea pe pământ. Această doctrină apare glorioasă, în măsura în care expune măreţia compasiunii divine şi generozitatea planului salvării omenirii.

Acest adevăr glorios este destinat, în întregime, pentru mărirea înţelegerii şi întărirea sufletului în timpul grijilor, greutăţilor şi a suferinţelor. Pentru a ilustra, presupuneţi cazul a doi oameni care sunt fraţi, la fel de inteligenţi, învăţaţi, virtuoşi şi iubitori, trăind în neprihănire şi având o înaltă conştiinţă, în măsura în care ei au putut deosebi ceea ce este drept şi corect de tradiţiile care conţin multe idei incorecte sau de incompleta cunoaştere a minţii naturale, limitate, care, singură, nu poate furniza cunoaşterea necesară salvării.

Unul moare şi este îngropat, fără să fi auzit vreodată de Evanghelia reconcilierii; celuilalt frate mesajul salvării îi este transmis, el îl aude şi îl îmbrăţişează şi devine moştenitorul vieţii veşnice. Va deveni unul participant la slavă şi celălalt va fi destinat pierzaniei fără speranţă? Nu există nicio şansă de scăpare pentru el? Diferite secte creştine răspund «niciuna»…

Această doctrină prezintă într-o lumină clară înţelepciunea şi milostenia lui Dumnezeu în pregătirea unei rânduieli pentru salvarea morţilor: ei sunt botezaţi prin intermediul altei persoane, numele lor sunt înregistrate în cer şi ei sunt judecaţi după faptele făcute în trup. Această doctrină a fost mesajul central al scripturilor. Acei sfinţi care neglijează înfăptuirea acestei rânduieli în numele rudelor decedate sunt ei înşişi în pericol de a-şi pierde propria lor salvare.”⁶

În decembrie 1840,Joseph Smith scria membrilor Cvorumului celor Doisprezece şi altor conducători ai preoţiei care slujeau în misiuni în Marea Britanie: „Presupun că doctrina «botezului pentru morţi» a ajuns la urechile voastre înainte de primirea acestei scrisori şi poate a ridicat unele întrebări în mintea voastră cu privire la ea. Nu pot să vă dau, în această scrisoare, toate informaţiile pe care poate le doriţi despre acest subiect, dar… aş spune că această doctrină a fost cu siguranţă practicată de către bisericile din vechime; şi sfântul Pavel s-a străduit să dovedească doctrina învierii din această doctrină şi a spus: «Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu învie morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru morţi?» [1 Corinteni 15:29.]

Prima dată, am menţionat doctrina în public când am ţinut cuvântarea la funeraliile fratelui Seymour Brunson; şi, de atunci, am dat instrucţiuni generale în Biserică despre acest subiect. Sfinţii au privilegiul de a fi botezaţi pentru acelea dintre rudele lor care au murit… Fără să dezvolt mai mult acest subiect, veţi vedea, fără îndoială, fermitatea şi caracterul rezonabil ale acestei rânduieli; şi ea prezintă Evanghelia lui Hristos, probabil, pe o scară mult mai largă decât şi-a imaginat cineva.”⁷

Noi devenim izbăvitori pe muntele Sion îndeplinind rânduielile sacre pentru cei morţi.

„Dacă putem, prin autoritatea preoţiei Fiului lui Dumnezeu, să botezăm un bărbat în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt pentru iertarea păcatelor, este în aceeaşi măsură privilegiul nostru de acţiona ca un reprezentant şi de a fi botezat pentru iertarea păcatelor pentru şi în numele morţilor noştri dragi, care nu au auzit Evanghelia sau plenitudinea ei.”⁸

„Biblia spune, «Vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua cea mare şi înfricoşată; şi el va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva la venirea Mea, să lovesc ţara cu un blestem». [Maleahi 4:5–6.]

Acum, cuvântul întoarce trebuie tradus legat sau pecetluit. Dar care este obiectul acestei misiuni importante? Sau cum urmează să se împlinească? Cheile urmează să fie date, spiritul lui Ilie urmează să vină, Evanghelia să fie restaurată, sfinţii lui Dumnezeu să se unească, Sionul să fie ridicat şi sfinţii să se suie ca izbăvitori pe muntele Sionului [vezi Obadia 1:21].

Dar cum vor deveni ei izbăvitori pe muntele Sion? Prin construirea templelor lor, ridicarea bazinelor lor de botez şi mergând înainte şi primind toate rânduielile, botezurile, confirmările, spălările, ungerile, rânduirile şi puterile de pecetluire asupra capetelor lor, în numele tuturor strămoşilor lor care sunt morţi şi prin mântuirea lor pentru ca ei să poată veni înainte la prima înviere şi să fie exaltaţi pe tronurile de slavă împreună cu ei; şi aici este lanţul care leagă inimile părinţilor cu copiii şi ale copiilor cu părinţii, ceea ce împlineşte misiunea lui Ilie…

Sfinţii nu au prea mult timp să salveze şi să mântuiască morţii lor şi să adune rudele lor în viaţă, pentru ca ele să poată, de asemenea, să fie salvate, înainte ca pământul să fie distrus şi distrugerea care a fost anunţată de către Dumnezeu să vină pe pământ.

Voi sfătui toţi sfinţii să folosească toată puterea şi posibilităţile lor şi să adune toate rudele lor în viaţă la [templu], pentru ca ei să poată fi pecetluiţi şi salvaţi, pentru ca ei să poată fi pregătiţi pentru ziua în care acel înger distrugător va veni; şi, dacă toată Biserica va începe să muncească cu toată puterea ca să salveze morţii lor, să pecetluiască strămoşii lor şi să adune prietenii lor în viaţă şi să nu-şi irosească deloc timpul lor pentru lume, ei vor desăvârşi lucrările lor înainte ca noaptea să vină, când nimeni nu mai poate să lucreze.”⁹

„Există botez etc., pentru folosul celor care sunt în viaţă şi botez pentru cei morţi care au murit fără cunoaşterea Evangheliei… Nu este necesar doar să fiţi botezaţi pentru morţii voştri, ci trebuie să primiţi toate rânduielile pentru ei, aceleaşi prin care aţi trecut pentru a vă salva pe voi înşivă…

… Trebuie să fie un loc unde toate naţiunile să vină, din timp în timp, pentru a primi înzestrările; şi Domnul a spus că acesta trebuie să fie locul pentru botezurile pentru cei morţi. Fiecare bărbat care a fost botezat şi aparţine împărăţiei are dreptul să fie botezat pentru cei care au murit înainte; şi imediat ce legea Evangheliei este împlinită aici de prietenii lor care acţionează ca împuterniciţi pentru ei, Domnul are administratori acolo pentru a-i elibera. Un om poate acţiona ca împuternicit pentru propriile rude; rânduielile Evangheliei care au fost stabilite înainte de întemeierea lumii au fost astfel împlinite de ele şi noi putem fi botezaţi pentru aceia faţă de care avem multă prietenie.”¹⁰

„Toţi aceia care mor în credinţă merg în închisoarea spiritelor pentru a predica acelora ale căror trupuri sunt moarte, dar care trăiesc în spirit; şi acele spirite [ale celor care mor în credinţă] predică spiritelor [care sunt în închisoare] ca ei să poată trăi după Dumnezeu, în spirit, şi oamenii slujesc pentru ei în carne… şi ei devin fericiţi prin aceste mijloace [vezi 1 Petru 4:6]. De aceea, cei care sunt botezaţi pentru morţii lor sunt izbăvitori pe muntele Sionului şi ei trebuie să primească spălările şi ungerile lor pentru morţii lor, la fel ca pentru ei înşişi.”¹¹

Dumnezeu ne-a dat marea responsabilitate de a ne căuta morţii.

„Vă voi deschide ochii în legătură cu morţii. Toate lucrurile pe care Dumnezeu, în infinita Sa înţelepciune, le-a considerat potrivite şi corecte să ni le reveleze, cât suntem în viaţa muritoare, cu privire la trupurile noastre muritoare, ne sunt revelate în mod abstract şi independent de legătura spiritelor noastre cu acest tabernacol muritor, dar sunt revelate spiritelor noastre cu precizie ca şi cum nu am avea trupuri deloc; şi acele revelaţii care vor salva spiritele noastre vor salva trupurile noastre. Dumnezeu ne revelează aceste lucruri cunoscând că nu există o desfiinţare veşnică a trupului sau a tabernacolului. De aici, responsabilitatea, teribila responsabilitate, care ne revine nouă în legătură cu morţii noştri; pentru că toate spiritele care nu s-au supus Evangheliei în trup trebuie fie să se supună în spirit, fie să fie blestemate. Ce gând solemn! Ce gând înspăimântător! Nu este nimic de făcut? – Nicio pregătire – nicio salvare pentru părinţii şi prietenii noştri care au murit fără să aibă ocazia de a se supune legilor Fiului Omului?…

Ce promisiuni sunt făcute cu privire la acest subiect al salvării pentru morţi? Şi ce fel de fiinţe sunt cele care pot fi salvate, deşi trupurile lor sunt îngropate şi putrezite în pământ? Când poruncile Sale ne învaţă, acest lucru se face având în vedere veşnicia; pentru că noi suntem priviţi de Dumnezeu ca şi cum suntem în veşnicie; Dumnezeu trăieşte în veşnicie şi nu vede lucrurile cum le vedem noi.

Cea mai mare responsabilitate pe care Dumnezeu ne-a dat-o în această lume este aceea de a ne căuta morţii. Apostolul spune: «Ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi» [vezi Evrei 11:40]; pentru că este necesar ca puterea de pecetluire să fie în mâinile noastre ca să pecetluim copiii noştri şi morţii noştri pentru plenitudinea dispensaţiei timpurilor – o dispensaţie în care să găsim promisiunile făcute de Isus Hristos pentru salvarea omului înainte de întemeierea lumii…

Este necesar ca cei care au trăit înaintea noastră şi cei care vin după noi să fie salvaţi împreună cu noi; şi astfel, Dumnezeu a făcut ca această salvare comună să fie obligatorie pentru om. În consecinţă Dumnezeu a spus: «Vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua cea mare şi înfricoşată: el va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva la venirea Mea, să lovesc ţara cu un blestem» [Maleahi 4:5–6.]”¹²

Profetul Joseph Smith a scris următoarele într-o scrisoare adresată sfinţilor, mai târziu aceasta fiind înregistrată în Doctrină şi legăminte 128:15–18, 22, 24: „Şi acum, preaiubiţii mei fraţi şi surori, permiteţi-mi să vă asigur ca acestea sunt principii cu privire la cei morţi şi la cei vii peste care nu putem trece cu uşurinţă, pentru că privesc salvarea noastră. Pentru că salvarea lor este necesară şi esenţială pentru salvarea noastră, aşa cum spune Pavel cu privire la strămoşi – că fără noi ei nu pot ajunge la desăvârşire – şi nici noi fără morţii noştri nu putem ajunge la desăvârşire.

Şi acum, cu privire la botezul pentru cei morţi, eu vă voi da un alt citat al lui Pavel, 1 Corinteni 15:29: Altfel, ce ar face cei care se botează pentru morţi? Dacă nu învie morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru morţi?

Şi din nou, în legătură cu acest citat, am să vă dau un citat al unui profet care a avut ochii aţintiţi asupra restaurării preoţiei, asupra slavei care va fi dezvăluită în ultimele zile şi într-un mod special asupra acestui subiect, cel mai glorios dintre toate subiectele aparţinând Evangheliei nepieritoare, numit botezul pentru cei morţi; pentru că, Maleahi spune în ultimul capitol, versetele 5 şi 6: Iată, vă voi trimite pe Ilie, profetul, înainte de a veni ziua Domnului, ziua cea mare şi înfricoşată: şi el va întoarce inima părinţilor spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu un blestem.

Aş fi putut da o traducere mai clară, dar ea este suficient de clară, aşa cum este pentru scopul meu. Este suficient să ştii, în acest caz, că pământul va fi lovit de un blestem, dacă nu va exista o legătură sudată, de un fel sau altul, între părinţi şi copii, într-un domeniu sau altul – şi iată, care este acest domeniu? Este botezul pentru morţi. Pentru că, fără ei noi nu putem deveni desăvârşiţi; nici ei nu pot deveni desăvârşiţi fără noi…

Inima voastră să se bucure şi să fie foarte veselă. Pământul să izbucnească în cântece. Morţii să cânte imnuri de laudă veşnică regelui Emanuel, care a stabilit înainte de a fi lumea, ceea ce ne va da nouă puterea să-i răscumpărăm din închisoare; pentru că prizonierii vor fi liberi…

De aceea, noi ca Biserică şi ca oameni, şi ca sfinţi din zilele din urmă, să-I oferim Domnului o ofrandă în dreptate; şi să prezentăm în templul Său sfânt, când este gata, o carte conţinând înregistrările noastre pentru morţi, care vor fi în întregime demne de acceptare.”¹³

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Recapitulaţi paginile 495–498, observând cum şi-au dezvoltat Joseph Smith şi primii sfinţi înţelegerea lor despre doctrina botezului pentru cei morţi. Gândiţi-vă cum s-au putut simţi sfinţii când au aflat prima dată despre salvarea celor morţi. Care au fost sentimentele dumneavoastră când aţi participat prima dată la rânduielile pentru cei morţi?
Citiţi al treilea şi al patrulea paragraf de la pagina 498. Cum ne arată doctrina salvării pentru cei morţi compasiunea şi milostenia lui Dumnezeu? În ce mod poate această doctrină să „mărească înţelegerea” şi să „întărească sufletul”?
Ce înseamnă să fii izbăvitor pe muntele Sion? (Pentru unele exemple, vedeţi paginile 499–502.) De ce credeţi că este imposibil pentru noi să devenim desăvârşiţi fără ei?
Recapitulaţi câteva învăţături ale profetului Joseph Smith despre marea noastră responsabilitate de a „ne căuta morţii” (paginile 502–504). Ce sentimente aţi avut când aţi aflat despre strămoşii dumneavoastră? În ce fel dragostea pentru familia dumneavoastră şi credinţa în Dumnezeu au fost întărite când aţi aflat despre strămoşii dumneavoastră? Cum a influenţat îndeplinirea rânduielilor în templu pentru strămoşii dumneavoastră sentimentele dumneavoastră pentru ei?
Ce putem face pentru a-i ajuta pe copii să aprecieze moştenirea familiei lor? Ce putem face pentru a-i ajuta pe copii să participe la munca din templu şi la munca de istorie a familiei?

Scripturi suplimentare: Romani 14:9; D&L 128:8–11