Pocăinţa

„Chiar în această zi să o luăm de la capăt şi să spunem acum, din toată inima, că noi vom abandona păcatele noastre şi vom fi neprihăniţi.”

Din viaţa lui Joseph Smith

În ziua de 14 iunie 1828, Martin Harris a părăsit Harmony, Pennsylvania, luând primele 116 pagini de manuscris, traduse de pe plăcile de aur, pentru a le arăta unora dintre membrii familiei sale din Palmyra, New York. Chiar a doua zi, s-a născut primul copil al lui Joseph şi al Emmei, un fiu pe care l-au numit Alvin. Bebeluşul a murit în aceeaşi zi şi sănătatea Emmei s-a deteriorat într-atât încât ea însăşi s-a aflat foarte aproape de moarte. Mama profetului a scris mai târziu: „O vreme [Emma] părea că stătea nehotărâtă la uşa morţii. Atât de nesigură a părut soarta ei o vreme că, pe parcursul a două săptămâni, soţul ei nu a dormit nici măcar o oră în linişte netulburată. La sfârşitul acestei perioade, îngrijorarea sa în legătură cu manuscrisul a devenit atât de mare încât a hotărât, pentru că soţia lui era acum mai bine, ca, de îndată ce ea va căpăta ceva mai multă forţă, el să facă o călătorie la New York şi să se îngrijească de el.”¹

În luna iulie, la sugestia Emmei, profetul a lăsat-o pe Emma în grija mamei ei şi a călătorit, cu diligenţa, la casa părinţilor lui din Manchester Township, New York. Călătoria profetului a fost de aproximativ 200 de kilometri şi a durat două sau trei zile. Îndurerat din cauza pierderii primului său fiu născut, îngrijorat din cauza soţiei şi foarte preocupat de manuscris, Joseph nu a mâncat, nici nu a dormit în timpul întregii călătorii. Un tovarăş de călătorie, celălalt pasager al diligenţei, a observat cât de slăbit era profetul şi a insistat să-l însoţească cei 32 de kilometri de mers pe jos de la staţia diligenţei până acasă la familia Smith. De-a lungul ultimilor şase kilometri şi jumătate de mers, îşi amintea mama profetului, „străinul a fost obligat să-l ducă pe Joseph de braţ pentru că tăria naturală a lui Joseph era prea epuizată pentru a-l mai putea susţine şi ar fi adormit în picioare.”² Imediat ce a ajuns la casa părinţilor, profetul a trimis după Martin Harris.

Martin a sosit la casa familiei Smith la începutul după-amiezii, deprimat şi trist. Nu avea manuscrisul, spunea el, şi nu ştia unde se afla. Auzind aceasta, Joseph a exclamat: „O” Dumnezeul meu, Dumnezeul meu… Totul este pierdut, este pierdut. Ce mă fac? Am păcătuit. Eu sunt cel care am provocat mânia lui Dumnezeu cerându-I ceea ce nu aveam dreptul să-I cer… Cum mă voi înfăţişa înaintea Domnului? Ce dojană nu merit din partea îngerului Celui Prea Înalt?”.

În timp ce ziua se scurgea, profetul a umblat în sus şi în jos prin casa părinţilor săi în mare suferinţă „plângând şi fiind mâhnit”. În următoarea zi, el a plecat spre Harmony unde, a spus el: „Am început să mă umilesc în rugăciune puternică înaintea Domnului… ca, dacă era posibil, să obţin milă din mâna Lui şi să fiu iertat de tot ce făcusem care fusese contrar voinţei Lui.”³

Domnul l-a mustrat aspru pe profet pentru că se temuse de om mai mult decât de Dumnezeu, dar l-a asigurat că putea fi iertat. „Iată, tu eşti Joseph”, a spus Domnul, „şi tu ai fost ales să faci lucrarea Domnului, dar din cauza păcatului tău, dacă nu eşti atent, tu vei cădea. Dar, aminteşte-ţi, Dumnezeu este milostiv; de aceea, pocăieşte-te de ceea ce ai făcut contrar poruncilor pe care ţi le-am dat şi, atunci, tu mai eşti încă ales şi eşti din nou chemat la această lucrare” (D&L 3:9–10).

O vreme, Domnul a luat Urimul şi Tumimul şi plăcile de la Joseph. Dar aceste lucruri i-au fost date înapoi în scurt timp. „Îngerul era bucuros când mi-a dat înapoi Urimul şi Tumimul”, a spus profetul, „şi a spus că lui Dumnezeu îi erau pe plac credinţa şi umilinţa mea şi mă iubea pentru penitenţa mea şi sârguinţa în rugăciune, pe care le dovedisem din plin şi de aceea… puteam să încep munca de traducere din nou.”⁴ În timp ce Joseph mergea înainte în măreaţa lucrare ce-o avea în faţă, el era acum întărit de sentimentele dulci ale primirii iertării Domnului şi hotărârii înnoite de a face voinţa Sa.

Învăţături ale lui Joseph Smith

Pocăindu-ne de păcatele noastre, noi ne apropiem de Dumnezeu şi devenim mai asemănători Lui.

Wilford Woodruff, în timp ce slujea ca membru al Cvorumului celor Doisprezece, a consemnat: „Joseph, văzătorul, s-a ridicat prin puterea lui Dumnezeu; a condamnat şi a dojenit ticăloşia înaintea oamenilor, în numele Domnului Dumnezeu. El a dorit să spună câteva cuvinte potrivite cu starea grupului adunat şi, atunci, a spus:

«Voi vorbi cu autoritatea preoţiei în numele Domnului Dumnezeu… Chiar dacă această congregaţie susţine că este una de sfinţi, totuşi, eu stau în mijlocul tuturor [felurilor de] caractere şi tipuri de oameni. Dacă doriţi să mergeţi unde este Dumnezeu, voi trebuie să fiţi ca Dumnezeu sau să aveţi principiile pe care le are Dumnezeu, pentru că, dacă noi nu ne apropiem de Dumnezeu în principiu, noi ne îndepărtăm de El şi ne apropiem de diavol. Da, eu stau în mijlocul tuturor felurilor de oameni.

Cercetaţi-vă inimile şi vedeţi dacă voi sunteţi asemănători lui Dumnezeu. Eu am cercetat-o pe a mea şi simt că trebuie să mă pocăiesc de toate păcatele mele.

Avem hoţi printre noi, persoane adultere, mincinoşi, ipocriţi. Dacă Dumnezeu ar vorbi din cer, El v-ar porunci să nu furaţi, să nu comiteţi adulter, să nu poftiţi la bunurile aproapelui, să nu înşelaţi, ci să fiţi credincioşi în puţine lucruri… Nu este Dumnezeu bun? Atunci, voi trebuie să fiţi buni; dacă El este credincios, atunci şi voi să fiţi credincioşi. Adăugaţi-i virtute credinţei voastre, virtuţii adăugaţi-i cunoaştere şi căutaţi fiecare lucru bun. Biserica trebuie să fie curăţită şi eu predic împotriva tuturor nedreptăţilor».”⁵

„Voi trebuie să fiţi fără de vină sau nu puteţi urca înaintea lui Dumnezeu: dacă vrem să mergem înaintea lui Dumnezeu, trebuie să ne păstrăm puri, după cum El este pur. Diavolul are mare putere să înşele; el va transforma lucrurile în aşa fel încât să-i facă pe unii să se holbeze la aceia care împlinesc voinţa lui Dumnezeu… Nedreptatea trebuie curăţită din mijlocul sfinţilor; atunci, vălul va fi rupt şi binecuvântările cerului se vor revărsa – vor curge ca fluviul Mississippi.”⁶

„Niciun om să nu-şi declare propria neprihănire, pentru că alţii o pot vedea dacă o are; ci mai degrabă să-şi mărturisească păcatele şi, apoi, el va fi iertat şi el va aduce mai multă roadă.”⁷

„Toate inimile trebuie să se pocăiască şi să fie pure şi Dumnezeu le va privi şi le va binecuvânta într-un fel în care ele nu ar putea fi binecuvântate în niciun alt mod.”⁸

Este voinţa lui Dumnezeu ca noi să ne abandonăm păcatele şi să curăţim răul din mijlocul nostru.

„Ascultaţi, voi toţi de la marginile pământului – voi toţi preoţii, voi toţi păcătoşii şi toţi oamenii. Pocăiţi-vă! Pocăiţi-vă! Supuneţi-vă Evangheliei. Întoarceţi-vă către Dumnezeu.”⁹

„Chiar în această zi să o luăm de la capăt şi să spunem acum, din toată inima, că noi vom abandona păcatele noastre şi vom fi neprihăniţi.”¹⁰

„Necredinciosul va apuca fiecare pai pentru a se ajuta până când moartea îl va privi în faţă şi, atunci, necredinţa sa va dispărea, pentru că realităţile lumii veşnice îl apasă cu multă forţă; şi când fiecare sprijin şi ajutor pământesc îl vor părăsi, el va simţi foarte bine adevărurile eterne ale nemuririi sufletului. Noi trebuie să ascultăm avertizarea şi să nu aşteptăm patul morţii pentru a ne pocăi; pentru că, aşa cum vedem pruncul luat de moarte, tot aşa tânărul sau cel de vârstă mijlocie, ca şi pruncul, pot fi, pe neaşteptate, chemaţi în eternitate. Atunci, fie ca aceasta să fie o avertizare pentru toţi ca ei să nu amâne pocăinţa sau să aştepte patul de moarte, pentru că este voinţa lui Dumnezeu ca omul să se pocăiască şi să-L slujească pe El fiind sănătos şi având tăria şi puterea minţii sale, pentru a-şi asigura binecuvântarea Lui, şi să nu aştepte până când este chemat să moară.”¹¹

„Împărtăşania a fost administrată Bisericii [la 1 martie 1835]. Înainte de administrare, eu am vorbit despre ordinea cuvenită a acestei rânduieli în Biserică şi am subliniat importanţa împlinirii ei spunând da înaintea Domnului şi am întrebat: Cât timp presupuneţi că poate un om să participe la această rânduială fără să fie demn şi fără ca Domnul să retragă Spiritul Său de la el? Cât timp, deci, va trata el fără respect lucrurile sacre şi Domnul nu-l va abandona loviturilor lui Satana până în ziua mântuirii! … De aceea, inimile noastre trebuie să fie umile şi noi trebuie să ne pocăim de păcatele noastre şi să curăţim răul din mijlocul nostru.”¹²

„Pocăinţa este un lucru care nu poate fi tratat fără respect în fiecare zi. Încălcarea zilnică şi pocăinţa zilnică nu sunt plăcute în ochii lui Dumnezeu.”¹³

Profetul Joseph Smith a scris următoarele fratelui său William Smith după ce William s-a supărat pe el şi l-a tratat cu dispreţ: „[Îţi vorbesc] cu scopul anume de a te avertiza, îndemna, sfătui şi salva de la a cădea în greutăţi şi tristeţi, în care prevăd că vei ajunge, dacă vei ceda spiritului păcătos, pe care-l numeşti pasiunile tale, pe care ar trebui să le limitezi şi să le stăpâneşti şi să le pui sub picioarele tale; ceea ce, dacă nu faci, nu vei putea fi salvat niciodată, după părerea mea, în Împărăţia lui Dumnezeu. Dumnezeu cere ca voinţa făpturilor Sale să fie înghiţită în voinţa Sa.”¹⁴

Tatăl nostru Ceresc doreşte să-i ierte pe aceia care se pocăiesc şi se întorc la El cu toată inima.

În anul 1835, Joseph Smith a primit o scrisoare de la Harvey Whitlock care căzuse în apostazie personală faţă de Biserică şi dorea să redevină membru cu drepturi depline. Profetul a răs-puns: „Am primit scrisoarea ta din 28 septembrie 1835 şi am citit-o de două ori şi ea mi-a dat sentimente care sunt mai uşor de imaginat decât de descris; este suficient să spun că zăgazurile inimii mele s-au rupt – nu m-am putut abţine să nu plâng. Mulţumesc lui Dumnezeu că inima ta îţi spune să încerci să te întorci la Domnul şi la acest popor şi, dacă este aşa, El va avea milă de tine. L-am întrebat pe Domnul cu privire la cazul tău; aceste cuvinte au venit la mine:

„Revelaţie către Harvey Whitlock.

«Adevărat, aşa îţi spune Domnul – Fie ca el, care a fost slujitorul meu Harvey, să se întoarcă la Mine şi la sânul Bisericii Mele şi să abandoneze toate păcatele prin care a păcătuit împotriva Mea şi să ducă de aici înainte o viaţă virtuoasă şi dreaptă şi să rămână sub îndrumarea acelora pe care Eu i-am numit să fie stâlpii şi capetele Bisericii Mele. Şi, iată, spune Domnul Dumnezeul tău, păcatele lui vor fi şterse de sub cer şi vor fi iertate de oameni şi nu vor urca la urechile Mele, nici nu vor fi consemnate pentru a fi ţinute minte împotriva lui, ci Eu îl voi ridica, ca din noroi adânc, şi el va fi exaltat în locurile înalte şi va fi considerat demn să stea printre prinţi şi, mai mult, va fi făcut o săgeată ascuţită în tolba Mea pentru a distruge punctele întărite ale ticăloşiei acelora care s-au mărit pe ei înşişi, pentru ca ei să se sfătuiască împreună împotriva Mea şi a unşilor Mei în ultimele zile. De aceea, el să se pregătească grabnic şi să vină la tine, chiar în Kirtland. Şi, în măsura în care el va asculta toate sfaturile tale de aici înainte, el va fi restaurat la starea sa de dinainte şi va primi salvare deplină, chiar aşa cum Domnul Dumnezeul tău trăieşte. Amin.»

„Astfel, tu vezi, dragul meu frate, voinţa Tatălui nostru Ceresc de a ierta păcatele şi de a restaura toate darurile tuturor acelora care doresc să se umilească înaintea Sa şi să-şi mărturisească păcatele lor şi să le abandoneze şi să se întoarcă la El cu toată inima, fără ipocrizie sau înşelăciune, pentru a-L sluji până la sfârşit [vezi 2 Nefi 31:13].

Nu te minuna că Domnul a binevoit să vorbească din ceruri şi să-ţi dea instrucţiuni prin care tu îţi poţi învăţa îndatorirea. El aude rugăciunile tale şi vede umilinţa ta şi-ţi întinde mâna afecţiunii paterne pentru ca tu să te întorci; îngerii se bucură pentru tine, în timp ce sfinţii doresc să te primească din nou ca frate.”¹⁵

„Niciodată spiritul nu este prea bătrân ca să se apropie de Dumnezeu. Mila iertătoare poate ajunge la toate spiritele care nu au comis păcatul care nu poate fi iertat.”¹⁶

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Ce lucruri aflaţi despre Joseph Smith în timp ce citiţi relatarea despre reacţia profetului la auzul pierderii celor 116 pagini (paginile 73–74)? Ce învăţaţi despre pocăinţă din exemplul său?
Recapitulaţi secţiunea care începe la pagina 75. În timp ce meditaţi la învăţăturile din acest capitol, faceţi-vă timp să vă cercetaţi inima, aşa cum ne-a sfătuit profetul. Gândiţi-vă la ce trebuie să faceţi – şi la ce trebuie să încetaţi să faceţi – pentru a deveni mai asemănători lui Dumnezeu.
Meditaţi la avertismentele cu privire la amânarea pocăinţei noastre pe care ni le dă Joseph Smith (paginile 76–78). Care sunt unele consecinţe posibile ale amânării pocăinţei?
Studiaţi sfatul profetului Joseph cu privire la întoarcerea la Dumnezeu şi umilirea noastră înaintea Sa (paginile 76–79). De ce ar fi pocăinţa incompletă fără umilinţă? Ce credeţi că înseamnă „să se întoarcă la [Dumnezeu] cu toată inima” (pagina 78)?
Citiţi revelaţia pe care Joseph Smith a primit-o pentru Harvey Whitlock, remarcând promisiunile pe care le face Domnul dacă fratele Whitlock se pocăieşte sincer (paginile 78–79). Care sunt gândurile sau sentimentele dumneavoastră în timp ce meditaţi la „voinţa Tatălui nostru Ceresc de a ierta păcatele şi de a [ne] restaura toate darurile”?

Scripturi suplimentare: 2 Corinteni 7:9–10; Mosia 4:10–12; Alma 34:31–38; D&L 1:31–33; 58:42–43