Să trăim alături de alţii în pace şi armonie

„Noi vrem să trăim în pace cu toţi oamenii.”

Din viaţa lui Joseph Smith

Una dintre dorinţele primilor sfinţi din zilele din urmă era pur şi simplu să fie lăsaţi să trăiască în pace, potrivit religiei. Dar oriunde mergeau, pacea îi ocolea. În anul 1833, la numai doi ani după dedicarea unui loc de adunare în Missouri, gloatele i-au silit pe sfinţi să părăsească Ţinutul Jackson, Missouri (vezi pagina 297). Membrii Bisericii au găsit refugiu temporar în Ţinutul Clay, Missouri şi, apoi, în 1836, au început să plece spre nordul statului Missouri. Cei mai mulţi dintre ei s-au aşezat în Ţinutul Caldwell, un ţinut nou, organizat de autorităţile statului pentru sfinţi. Far West, care servea drept capitală a ţinutului, a devenit, în scurt timp, o aşezare prosperă a sfinţilor din zilele din urmă.

Profetul Joseph Smith a continuat să trăiască în Kirtland, Ohio, dar, în luna ianuarie 1838, el a fost obligat să plece, temându-se pentru viaţa sa. Împreună cu familia sa, el a călătorit 1550 de kilometri până în Far West, unde s-a alăturat sfinţilor care trăiau acolo. Ulterior, în anul 1838, majoritatea sfinţilor din Kirtland şi-au vândut sau şi-au abandonat căminele şi l-au urmat pe profet în Missouri. Pentru a oferi spaţiu de locuit membrilor Bisericii care veneau în număr mare în zonă, profetul a desemnat zone în apropiere de Far West în care sfinţii se puteau aşeza. În luna iulie 1838, pietrele de temelie pentru templul din Far West au fost dedicate, dând sfinţilor speranţa că puteau crea o aşezare permanentă în care să se bucure de prosperitate şi pace. Din nefericire, tensiuni similare acelora prin care trecuseră în Ţinutul Jackson i-au îndepărtat curând de localnici şi, în toamna anului 1838, gloatele şi miliţia (grupuri armate locale) au început, din nou, să-i hărţuiască şi să-i atace pe sfinţii din zilele din urmă.

Într-o zi, când profetul îşi vizita părinţii în Far West, un grup de miliţieni înarmaţi a intrat şi a anunţat că venise să-l ucidă pentru o presupusă crimă. Lucy Mack Smith, mama profetului, a descris darul lui de a face pace:

„[Joseph] i-a privit cu un zâmbet foarte plăcut şi, păşind spre ei, a dat mâna cu fiecare într-un mod care i-a convins că nu era nici criminal vinovat, nici măcar un ipocrit laş. Ei s-au oprit şi au privit cu ochi măriţi de uimire ca şi cum o fantomă le tăiase calea.

Joseph s-a aşezat şi a început să discute cu ei şi le-a explicat opiniile şi sentimentele oamenilor numiţi mormoni şi care le fusese calea, precum şi tratamentul cu care s-au confruntat din partea duşmanilor lor încă de la începuturile Bisericii. Le-a spus că răutatea şi calomnia i-au urmărit tot timpul de când au intrat în Missouri, dar că ei erau oameni care nu încălcaseră niciodată legile, din câte ştia el. Dar, dacă o făcuseră, ei erau gata să se supună judecăţii legii…

După aceasta, el s-a ridicat şi a spus: «Mamă, cred că mă duc acasă. Emma mă aşteaptă». Doi dintre bărbaţi au sărit în picioare, spunând: «Nu trebuie să mergi singur, nu eşti în siguranţă. Vom merge cu tine şi te vom păzi». Joseph le-a mulţumit şi ei au mers cu el.

Restul miliţienilor au stat lângă uşă în timp ce aceştia au lipsit şi am auzit următoarea discuţie între ei:

Primul miliţian: «Nu te-ai simţit ciudat când Smith a dat mâna cu tine? Nu am simţit aşa ceva în viaţa mea».

Al doilea miliţian: «M-am simţit ca şi cum nu mă puteam mişca. Nu aş putea să clintesc un fir de păr de pe capul acestui om pentru nimic în lume».

Al treilea miliţian: «Este ultima oară când mă veţi vedea venind să-l omor pe Joe Smith sau pe mormoni»…

Bărbaţii care merseseră cu fiul meu au promis să meargă şi să desfiinţeze grupul de miliţieni şi să plece acasă şi au spus că, dacă îi puteau fi de folos, ei aveau să se întoarcă şi să-l urmeze oriunde”¹.

Rostind adevărul în mod amabil, direct, Joseph Smith a învins prejudecata şi ostilitatea şi a făcut pace cu mulţi dintre aceia care îi fuseseră duşmani.

Învăţături ale lui Joseph Smith

Dacă ne străduim să fim împăciuitori, putem trăi în mai mare armonie şi dragoste cu alţii.

„Isus a spus: «Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu» [Matei 5:9]. De aceea, dacă o naţiune, un stat, o comunitate sau o familie trebuie să fie recunoscătoare pentru ceva, aceea este pacea.

Pace, frumos copil al cerului! Pacea, ca şi lumina de la acelaşi măreţ părinte, răsplăteşte, animă şi fericeşte pe cei drepţi şi nedrepţi şi este esenţa însăşi a fericirii pe pământ şi a beatitudinii din cer.

Cel care nu se străduieşte din toate puterile trupului şi minţii, folosindu-şi toată influenţa acasă şi pretutindeni – şi nu îi face şi pe alţii să procedeze astfel – pentru a căuta pacea şi a o menţine spre folosul şi bunăstarea proprie şi spre onoarea statului, naţiunii şi ţării sale, nu are niciun drept la clemenţa [mila] omului; nici nu ar trebui să aibă dreptul la prietenia femeii sau la protecţia guvernului.

El este viermele care roade propriile sale organe vitale; şi vulturul care pradă propriul trup; şi el este, pentru propriile perspective şi propria prosperitate în viaţă, un [distrugător] al propriei plăceri.

O comunitate de astfel de fiinţe nu este departe de iadul pe pământ şi trebuie lăsată singură ca fiind nepotrivită pentru zâmbetele celor liberi sau lauda celor bravi.

Dar împăciuitorul, o, ascultaţi-l! Deoarece cuvintele care ies din gura sa şi doctrina sa curg ca ploaia şi cad ca roua. Ele sunt ca roua dimineţii pe plante şi ca ploaia de vară pe iarbă.

Entuziasmul, virtutea, dragostea, mulţumirea, filantropia, bunăvoinţa, compasiunea, umanismul şi prietenia împing viaţa spre beatitudine: şi oamenii, puţin mai jos decât îngerii, exerci-tându-şi puterile, privilegiile şi cunoştinţele potrivit ordinii, regulilor şi reglementărilor revelaţiei, date de Isus Hristos, locuiesc împreună în unitate; şi mireasma dulce care este purtată de briza bucuriei şi a satisfacţiei ce vine dinspre comuniunea lor neprihănită este ca parfumul bogat al uleiului consacrat care a fost vărsat asupra capului lui Aaron sau ca aroma delicioasă care se ridică de pe câmpul cu mirodenii arabe. Da, mai mult, glasul împăciuitorului:

«Este ca muzica nepământeană –
Ne vrăjeşte sufletul şi ne face să nu ne mai fie teamă;
În Paradis transformă lumea toată,
Şi perle de mai mare preţ omului arată».”2

„Preaiubiţi fraţi, continuaţi cu dragoste frăţească; umblaţi în umilinţă, fiind atenţi să vă rugaţi, pentru ca să nu fiţi învinşi. Urmăriţi pacea, aşa cum a spus preaiubitul nostru frate, Pavel, pentru ca voi să puteţi fi copiii Tatălui nostru Ceresc [vezi Romani 14:19].”³

„Bunătatea faţă de toţi, chibzuinţa şi rafinamentul pentru a întări virtutea şi fapta bună ca răspuns la cea rea sunt … prin excelenţă menite să vindece mai multe neorânduieli în societate decât apelul la arme sau chiar disputa netemperată cu prietenie … Motoul nostru este deci: Pace cu toţi! Dacă avem bucurie în dragostea de Dumnezeu, să încercăm să dăm un motiv acelei bucurii pe care întreaga lume nu o poate nega sau nu i se poate opune.”⁴

„Noi vrem să trăim în pace cu toţi oamenii.”⁵

Putem cultiva pacea cinstindu-ne unul pe celălalt şi refuzând să ne găsim vină.

„Noi [sperăm că] fraţii noştri îşi vor respecta unul altuia sentimentele şi vor păşi în dragoste, cinstindu-se unul pe celălalt mai mult decât pe sine însuşi, aşa cum cere Domnul.”⁶

„Omului care doreşte să facă bine noi trebuie să-i lăudăm virtuţile şi să nu vorbim despre greşelile lui pe la spatele lui.”⁷

„Acum, în această lume, oamenii sunt în mod firesc egoişti, ambiţioşi şi se străduiesc să se întreacă unul pe altul; totuşi, unii sunt dornici să-i întărească şi pe alţii la fel cum se întăresc pe ei înşişi.”⁸

„Fie ca Cei Doisprezece şi toţi sfinţii să dorească să-şi mărturisească păcatele şi să nu ascundă o parte; şi fie [ca ei] să fie umili şi nu semeţi şi să se ferească de mândrie şi să nu caute să se întreacă unul pe altul, ci să acţioneze unul spre binele celuilalt şi să se roage unul pentru celălalt şi să ne cinstim fratele sau să-i menţionăm în cuvinte de laudă numele şi să nu-l denigrăm şi să-l devorăm pe fratele nostru.”⁹

„Dacă veţi alunga din mijlocul vostru calomnia, bârfa şi gândurile şi sentimentele lipsite de generozitate: dacă vă veţi umili şi veţi cultiva numai principiul virtuţii şi al iubirii, atunci binecuvântările lui Iehova vor fi asupra voastră şi voi veţi avea zile bune şi glorioase; pacea va fi în casa voastră şi prosperitatea în ţinutul vostru.”¹⁰

Putem cultiva armonia în comunităţile noastre respectând libertatea tuturor oamenilor de a crede potrivit conştiinţei proprii.

Articolele de credinţă 1:11: „Noi afirmăm că avem dreptul de a-L preaslăvi pe Dumnezeu Cel Atotputernic, aşa cum ne îndeamnă propria conştiinţă, şi recunoaştem tuturor oamenilor acelaşi drept de a preaslăvi cum doresc, unde doresc sau ceea ce doresc.”¹¹

„Noi îl considerăm un principiu just şi este unul a cărui importanţă credem că trebuie să fie atent examinată de către fiecare individ, căci toţi oamenii sunt creaţi egali şi toţi au privilegiul de a analiza singuri toate problemele legate de conştiinţă. Ca urmare deci, noi nu suntem dispuşi, dacă am avea puterea, să lipsim pe cineva de dreptul de a-şi exercita acea liberă independenţă a minţii pe care cerul a revărsat-o cu atâta slavă asupra familiei umane ca pe unul dintre cele mai alese daruri ale sale.”¹²

„Eu am cele mai liberale gânduri şi sentimente de caritate faţă de toate sectele, grupurile şi confesiunile; şi drepturile şi libertăţile conştiinţei eu le consider sacre şi scumpe, şi nu dispreţuiesc pe omul care nu are aceleaşi opinii cu mine.”¹³

„Sfinţii pot să mărturisească dacă eu sunt gata să-mi dau viaţa pentru fraţii mei. Dacă s-a demonstrat că am fost gata să mor pentru un «mormon», îndrăznesc să declar înaintea Cerului că sunt la fel de pregătit să mor apărând drepturile unui prezbiterian, unui baptist sau ale unui om bun de orice altă confesiune; pentru că acelaşi principiu care ar călca în picioare drepturile sfinţilor din zilele din urmă ar călca în picioare drepturile romano-catolicilor sau ale oricărei alte confesiuni care ar putea fi nepopulară şi prea slabă pentru a se apăra singură.

Dragostea de libertate este cea care îmi inspiră sufletul – libertatea civilă şi religioasă a întregii rase umane. Dragostea de libertate a fost sădită în sufletul meu de către bunicii mei în timp ce mă legănau pe genunchi…

Dacă eu consider că oamenii greşesc, trebuie să-i dobor? Nu. Îi voi ridica, şi în felul lor, de asemenea, dacă nu voi reuşi să-i conving că felul meu este mai bun; şi nu voi căuta să constrâng pe nimeni să creadă ce cred eu, decât prin forţa raţiunii, pentru că adevărul îşi va face loc.”¹⁴

„Noi trebuie să fim întotdeauna atenţi la acele prejudecăţi care, uneori, ni se înfăţişează atât de ciudat şi sunt atât de obişnuite pentru natura umană, împotriva prietenilor, vecinilor şi fraţilor noştri din lume, care aleg să se deosebească de noi în ceea ce priveşte opiniile şi credinţa. Religia noastră este între noi şi Dumnezeul nostru. Religia lor este între ei şi Dumnezeul lor.”¹⁵

„Când vedem trăsături virtuoase la oameni, întotdeauna trebuie să le recunoaştem, indiferent de măsura în care ei înţeleg crezurile şi doctrina; pentru că toţi oamenii sunt sau ar trebui să fie liberi, având drepturi inalienabile, şi atributele înalte şi nobile ale legilor naturii şi ale auto-conservării, să gândească şi să acţioneze şi să spună ce le place, păstrând respectul cuvenit faţă de drepturile şi privilegiile tuturor celorlalte făpturi, fără a încălca vreunul. Aceasta este doctrina pe care o aprob din toată inima şi pe care o aplic în practică.”¹⁶

„Toţi oamenii au dreptul să-şi folosească libertatea de a alege, deoarece Dumnezeu a rânduit astfel. El a făcut ca oamenii să aibă libertate morală şi le-a dat puterea de a alege binele sau răul; de a căuta ceea ce este bine mergând pe calea sfinţeniei în această viaţă, lucru care aduce pace în suflet şi bucurie prin Duhul Sfânt, aici, şi plenitudinea bucuriei şi a fericirii la dreapta Sa după această viaţă; sau să urmeze direcţia cea rea, păcătuind şi răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu, aducându-şi astfel condamnare asupra sufletelor lor în această lume şi pierdere veşnică în lumea care va veni. Dat fiind că Dumnezeu din ceruri a lăsat aceste lucruri la alegerea fiecărui individ, noi nu dorim să-i privăm de ea. Noi vrem doar să jucăm rolul străjerului credincios, dornic să se supună cuvântului pe care Domnul i l-a spus lui Ezechiel (Ezechiel, cap. 33, versetele 2, 3, 4, 5) şi să-l transmită altora pentru a face ce li se va părea bine.”¹⁷

„Este unul dintre primele principii ale vieţii mele şi unul pe care l-am cultivat din copilăria mea, fiind învăţat de tatăl meu, să las fiecăruia libertatea conştiinţei … În sufletul meu, sunt întotdeauna gata să mor pentru a apăra drepturile juste ale celor slabi şi oprimaţi.”¹⁸

„Nu interveniţi în religia niciunui om: toate guvernele trebuie să permită fiecărui om să se bucure liber de religia sa. Niciun om nu este autorizat să ia viaţa cuiva ca urmare a diferenţei de religie, ceea ce toate legile şi guvernele ar trebui să tolereze şi să protejeze, fie că este bună sau greşită.”¹⁹

„Noi vom … cultiva pacea şi prietenia cu toţi, ne vom vedea de treburile noastre şi vom avea mult succes, vom fi respectaţi, pentru că respectându-i pe alţii noi ne respectăm pe noi înşine.”²⁰

„Deşi nu am avut niciodată dorinţa să impun doctrina mea altor persoane, mă bucur când văd că prejudecăţile lasă cale liberă adevărului şi tradiţiile omului sunt risipite de principiile pure al Evangheliei lui Isus Hristos.”²¹

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Recapitulaţi relatarea despre Joseph Smith vorbind cu membrii miliţiei (paginile 359–361). De ce credeţi că a putut profetul să-şi păstreze calmul în această situaţie? Gândiţi-vă la alte exemple, pe care le-aţi văzut, de oameni care şi-au păstrat calmul şi pacea în situaţii grele. Care a fost rezultatul acţiunilor acestor oameni?
Recapitulaţi paginile 361–363, căutând cuvintele şi expresiile folosite de profet pentru a descrie pacea şi pe împăciuitori. Ce caracteristici ne pot ajuta să fim împăciuitori în căminele şi comunităţile noastre?
Citiţi al doilea paragraf de la pagina 363. Cum vă simţiţi când căutaţi greşelile altora? Cum vă simţiţi când căutaţi trăsăturile virtuoase ale altora? Cum credeţi că se simt alte persoane când vă faceţi timp să le recunoaşteţi trăsăturile virtuoase?
Citiţi al treilea paragraf de la pagina 363. Cum ne putem noi susţine unul pe altul? Ce au făcut alte persoane pentru a vă susţine? În ce fel duc la pace astfel de acţiuni?
Recapitulaţi paginile 363–366 căutând învăţăturile profetului despre felul în care trebuie să-i tratăm pe oamenii ale căror crezuri religioase se deosebesc de ale noastre. În ce moduri putem cinsti drepturile altora de a „preaslăvi cum doresc, unde doresc sau ceea ce doresc”?
Citiţi primul paragraf de la pagina 366. Cum putem împărtăşi altora Evanghelia restaurată arătând, în acelaşi timp, respect faţă de crezurile lor?

Scripturi suplimentare: Efeseni 4:31–32; Mosia 4:9–16; 4 Nefi 1:15–16; D&L 134:2–4, 7