Capitolul 16: Revelaţia şi profetul în viaţă

Capitolul 16

Revelaţia şi profetul în viaţă

„Grandioasa regulă a cerului [este] că niciodată nu se va face ceva pe pământ fără ca taina să fie dezvăluită slujitorilor Săi, profeţii.”

Din viaţa lui Joseph Smith

În Kirtland, Ohio, profetul Joseph Smith a primit o mulţime de revelaţii într-un timp foarte scurt, lucru ce a făcut ca această perioadă să fie de mare importanţă în stabilirea doctrinei şi conducerii Bisericii. Când profetul primea aceste revelaţii, el era deseori în prezenţa altor conducători ai Bisericii, cineva consemnând cuvintele pe care el le spunea aşa cum le primea de la Domnul. Deseori, revelaţiile le primea ca răspuns la rugăciune. Parley P. Pratt, care mai târziu a devenit membru al Celor Doisprezece, era prezent când profetul a primit revelaţia care se găseşte acum în Doctrină şi legăminte 50.Vârstnicul Pratt a declarat:

„După ce ne-am rugat în camera unde el traducea, a dictat următoarea revelaţie în prezenţa noastră. Fiecare propoziţie era rostită rar şi foarte clar, cu o pauză între ele suficient de lungă pentru a putea fi consemnate de un scrib obişnuit, care scria încet… Nu a avut loc nicio ezitare, nicio recapitulare sau recitire, în aşa fel încât subiectul să fie fluent.”¹

Deşi unele revelaţii au fost copiate de mână pentru uz personal, în mod general, membrii Bisericii nu le-au avut. Joseph Smith ştia că revelaţiile lui Dumnezeu erau atât de importante încât trebuiau păstrate cu grijă şi făcute cunoscute lumii. În noiembrie 1831, în cadrul unei conferinţe speciale desfăşurate în Hiram, Ohio, profetul şi alţi conducători ai Bisericii au decis să publice o selecţie a revelaţiilor pe care profetul le primise până în acel moment. După ce s-a luat această decizie, profetul a primit o revelaţie divină pe care Domnul a numit-o „prefaţa Mea la cartea care conţine poruncile Mele” (D&L 1:6). Această revelaţie, care este acum Doctrină şi legăminte, secţiunea 1, a semnalat acceptul Domnului în ceea ce priveşte publicarea revelaţiilor şi a explicat scopurile Sale pentru care le dă. „Cercetaţi aceste porunci, pentru că ele sunt adevărate şi demne de încredere şi profeţiile şi promisiunile pe care le conţin se vor îndeplini toate” (D&L 1:37), a declarat Domnul. În a doua zi a conferinţei, după ce i s-a citit revelaţia, profetul „s-a ridicat şi şi-a exprimat sentimentele şi recunoştinţa” pentru acest semn al acceptului Domnului.²

După această conferinţă, profetul a spus: „Timp de aproape două săptămâni, am fost foarte ocupat cu trecerea în revistă a poruncilor şi cu participarea la conferinţă; de pe întâi până pe doisprezece noiembrie, am desfăşurat patru conferinţe speciale. În ultima… congregaţia a votat că revelaţiile erau mai valoroase… decât bogăţiile lumii întregi”. De asemenea, s-a declarat că revelaţiile sunt „temelia Bisericii în aceste zile din urmă şi un beneficiu pentru omenire, arătând că cheile tainelor împărăţiei Salvatorului nostru sunt din nou încredinţate omului; şi că bogăţiile eternităţii [sunt] dobândite de cei care sunt dornici să trăiască în acord cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”³

Copii ale revelaţiilor, scrise de mână, i-au fost duse lui William W. Phelps în Missouri, pentru a fi publicate sub titlul Cartea poruncilor. Fratele Phelps, căruia Domnul îi poruncise să se ducă în Missouri şi să devină tipograful Bisericii (vezi D&L 57:11), a început la scurt timp să pregătească tiparul pentru carte. Însă, pe 20 iulie 1833, o gloată a distrus tiparniţa şi majoritatea foilor tipărite. O parte dintre foile nelegate au fost recuperate de membrii Bisericii şi legate pe rând, însă cartea nu a fost niciodată publicată oficial. În anul 1835, revelaţiile ce se doreau publicate în Cartea poruncilor, alături de alte multe revelaţii au fost publicate, în Kirtland, ca Doctrină şi legăminte. Conţinând revelaţiile adiţionale care au fost date începând cu anul 1835, această carte stă ca o mărturie că Dumnezeu vorbeşte, astăzi, prin intermediul profetului Său în viaţă, preşedintele Bisericii, pentru binecuvântarea şi îndrumarea Bisericii Sale.

Învăţături ale lui Joseph Smith

Dumnezeu Şi-a îndrumat întotdeauna oamenii şi Biserica prin intermediul revelaţiei.

Articolele de credinţă 1:9: „Noi credem în tot ceea ce a revelat Dumnezeu, tot ceea ce revelează El în zilele noastre şi credem că El va revela încă multe lucruri măreţe şi importante referitoare la Împărăţia lui Dumnezeu”.⁴

„Niciodată nu vom putea înţelege lucrurile lui Dumnezeu şi ale cerului, decât prin revelaţie. Putem să ne spiritualizăm şi să ne exprimăm opiniile pentru totdeauna; însă aceasta nu înseamnă că avem şi autoritate.”⁵

„Doctrina revelaţiei depăşeşte cu mult doctrina că nu există revelaţie; deoarece un adevăr revelat din cer valorează cât toate ideile sectelor existente.”⁶

„Salvarea nu poate veni fără revelaţie; este în zadar ca cineva să slujească fără ea… Niciun om nu poate fi un slujitor al lui Isus Hristos decât dacă el păstrează mărturia lui Isus; şi aceasta este duhul prorociei [vezi Apocalipsa 19:10]. Oricând salvarea a fost predicată, a fost prin mărturie. Oamenii din prezent mărturisesc despre cer şi iad, dar niciodată nu au văzut nici pe unul, nici pe altul; şi vă spun că nimeni nu cunoaşte aceste lucruri fără revelaţie.”⁷

„Isus spune în predicile sale: «Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui» [Matei 16:18.] Ce piatră? Revelaţia.”⁸

„Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă a fost întemeiată pe baza revelaţiei directe, ca Biserica adevărată a lui Dumnezeu, aşa cum a fost întotdeauna, conform scripturilor (Amos 3:7, şi Faptele apostolilor 1:2); şi, până acum, prin voinţa şi binecuvântările lui Dumnezeu, eu am fost o unealtă în mâinile Sale pentru a înainta cauza Sionului.”⁹

În luna aprilie a anului 1834, profetul a vorbit în cadrul unei conferinţe a Bisericii: „Preşedintele Joseph Smith, fiul, a citit al doilea capitol al profeţiei lui Ioel, s-a rugat şi s-a adresat congregaţiei după cum urmează: «Situaţia noastră este diferită de cea a oricăror alţi oameni care au trăit vreodată pe acest pământ; prin urmare, acele revelaţii din vechime nu se potrivesc situaţiilor noastre; ele au fost pentru alţi oameni, oameni care au trăit înaintea noastră; dar în zilele din urmă, Dumnezeu îi va chema pe cei rămaşi, în mijlocul cărora urma să aibă loc eliberarea, atât în Ierusalim, cât şi în Sion [vezi Ioel 2:32]. Acum, dacă Dumnezeu nu mi-ar mai da nicio revelaţie, unde am găsi Sionul şi pe cei rămaşi? …’

Apoi, preşedintele a povestit despre obţinerea şi traducerea Cărţii lui Mormon, revelaţia despre preoţia lui Aaron, organizarea Bisericii în anul 1830, revelaţia despre Înalta Preoţie şi despre darul Duhului Sfânt revărsat asupra Bisericii, după care a spus: «Înlăturaţi Cartea lui Mormon şi revelaţiile, şi unde mai este religia noastră? Nu mai avem o religie».”¹⁰

Preşedintele Bisericii este desemnat să primească revelaţie de la Dumnezeu pentru Biserică; persoanele individuale pot primi revelaţie pentru propriile responsabilităţi.

„Isus… a chemat în Biserică prima dată apostoli şi, apoi, profeţi, în vederea lucrării de slujire, pentru desăvârşirea sfinţilor etc.; … regula grandioasă a cerului [este] că niciodată nu se va face ceva pe pământ fără ca El să-Şi dezvăluie taina slujitorilor Săi, prorocii, în acord cu Amos 3:7.”¹¹

În septembrie 1830, Joseph Smith şi Emma Smith s-au mutat din Harmony, Pennsylvania, la Fayette, New York. Când au sosit, ei au aflat că unii sfinţi erau înşelaţi de revelaţiile false care se pretindea că erau primite: „Spre marea noastră mâhnire… am aflat în scurt timp că Satana stătea la pândă pentru a înşela, uitându-se după cei pe care-i putea învinge. Fratele Hiram Page avea o anumită piatră, prin care el primise anumite «revelaţii» referitoare la clădirea Sionului, la organizarea Bisericii etc., toate acestea fiind în dezacord total cu organizarea casei lui Dumnezeu, aşa cum era descrisă în Noul Testament, precum şi în revelaţiile noastre recente. Având conferinţa programată în a 26-a zi a lunii septembrie, m-am gândit că, până la începerea conferinţei, nu ar fi înţelept să fac mai mult decât să conversez cu fraţii despre acest subiect. Totuşi, înţelegând că mulţi oameni, în special familia Whitmer şi Oliver Cowdery, credeau foarte mult în lucrurile spuse prin intermediul acestei pietre, ne-am gândit că ar fi cel mai bine să-L întrebăm pe Domnul despre această problemă atât de importantă; şi înainte de începerea conferinţei, am primit următorul răspuns:

„Revelaţie dată pentru Oliver Cowdery, la Fayette, New York, septembrie 1830.

«Iată, adevărat, adevărat, Eu îţi spun ţie, nimeni altul nu va fi numit să primească porunci şi revelaţii în această Biserică cu excepţia slujitorului Meu, Joseph Smith, fiul, pentru că el primeşte la fel ca Moise. Şi tu vei fi supus în lucrurile pe care Eu i le voi da lui…

Şi tu nu îi vei porunci celui care este peste capul tău şi este capul Bisericii; pentru că Eu i-am dat lui cheile tainelor şi revelaţiile care sunt pecetluite, până când Eu voi numi pentru ei pe altul în locul lui…

Şi iarăşi, îl vei lua pe fratele tău, Hiram Page, fiind doar tu cu el singur, şi îi vei spune că acele lucruri pe care el le-a scris de pe piatră nu sunt de la Mine şi că Satana l-a înşelat pe el; pentru că, iată, aceste lucruri nu i-au fost desemnate lui şi nici nu va fi desemnat nimic niciunuia din această Biserică împotriva legămintelor Bisericii.

Pentru că toate lucrurile în Biserică trebuie făcute în ordine şi prin consens, prin rugăciune făcută cu credinţă» [D&L 28:2–3, 6–7, 11–13] …

În cele din urmă a început şi conferinţa noastră. Subiectul despre piatră menţionat anterior a fost discutat şi, după o analiză riguroasă, fratele Page, precum şi toată congregaţia prezentă, au renunţat la piatra menţionată şi la toate lucrurile care aveau legătură cu aceasta, spre satisfacţia şi fericirea noastră comună.”¹²

„Preşedinţii sau [Prima] Preşedinţie prezidează asupra Bisericii; şi revelaţiile despre gândurile şi voia lui Dumnezeu în ceea ce priveşte Biserica trebuie să vină prin intermediul Preşedinţiei. Aceasta este ordinea cerului, şi puterea şi privilegiul Preoţiei lui [Melhisedec]. Este, de asemenea, privilegiul oricărui membru din această Biserică de a primi revelaţii, atât timp cât sunt legate de chemarea sa personală şi de datoria sa în cadrul Bisericii.”¹³

„Noi nu suntem obligaţi să primim vreo revelaţie de la vreun bărbat sau vreo femeie fără ca el să fie numit şi rânduit aşa cum se cuvine la acea autoritate şi fără o dovadă suficientă a rânduirii la acea autoritate.

Este contrar ordinii lui Dumnezeu ca orice membru al Bisericii sau oricine altcineva să primească instrucţiuni pentru cei care au autoritate, autoritate mai mare decât au ei; de aceea, înţelegeţi de ce este greşit să-i ascultăm; dar dacă vreo persoană are o viziune sau vreo manifestare a unui mesager ceresc, aceasta trebuie să fie pentru propriul beneficiu sau pentru propria instruire; pentru că principiile fundamentale, conducerea şi doctrina Bisericii sunt controlate de cheile împărăţiei.”¹⁴

Preşedintele Bisericii ne transmite cuvântul lui Dumnezeu pentru timpul şi generaţia noastră.

Heber C. Kimball, a spus în timp ce slujea în calitate de consilier al preşedintelui Brigham Young: „Fratele Joseph Smith ne-a spus de multe ori, fratelui Brigham şi mie şi altora, că el era reprezentantul lui Dumnezeu pentru noi, pentru a ne învăţa şi îndruma şi pentru a-i mustra pe cei care făceau rău.”¹⁵

Wilford Woodruff, al patrulea preşedinte al Bisericii, a declarat: „Voi vorbi despre o anumită adunare la care am participat, când am fost mai tânăr, în oraşul Kirtland. În cadrul acelei adunări au fost făcute câteva comentarii… despre oracolele vii şi despre cuvântul scris al lui Dumnezeu… Un conducător din Biserică s-a ridicat şi a vorbit despre acest subiect, spunând: «Aveţi cuvântul lui Dumnezeu în faţa dumneavoastră, aici, în Biblie, în Cartea lui Mormon şi în Doctrină şi legăminte; aveţi cuvântul scris al lui Dumnezeu, iar dumneavoastră cei care daţi revelaţii, trebuie să le daţi în acord cu aceste cărţi, deoarece ce este scris în aceste cărţi este cuvântul lui Dumnezeu. Ar trebui să ne limităm la ele».

După ce el a terminat, fratele Joseph s-a întors către fratele Brigham Young şi i-a spus: «Frate Brigham, doresc să te ridici şi să ne spui ceea ce crezi despre oracolele vii şi despre cuvântul scris al lui Dumnezeu». Fratele Brigham s-a ridicat, a luat Biblia, după care a lăsat-o jos; a luat Cartea lui Mormon, după care a lăsat-o jos; a luat cartea Doctrină şi legăminte şi a lăsat-o jos în faţa lui, spunând: «Aici este cuvântul scris al lui Dumnezeu pentru noi, referitor la lucrarea lui Dumnezeu de la începutul lumii, aproape, până în zilele noastre. Şi acum», a spus el, «când le compar cu oracolele [vii], aceste cărţi nu înseamnă nimic pentru mine; aceste cărţi nu transmit cuvântul lui Dumnezeu pentru noi, astăzi, aşa cum o fac cuvintele unui profet sau ale unui bărbat care deţine Sfânta Preoţie în zilele şi generaţia noastră. Prefer să am oracolele vii decât toate scrierile din cărţi». Aceasta a fost direcţia pe care el a urmat-o. După ce a terminat, fratele Joseph a spus congregaţiei: «Fratele Brigham v-a spus cuvântul Domnului şi v-a spus adevărul».”¹⁶

Preşedintele Brigham Young, al doilea preşedinte al Bisericii, a declarat: „Cu mulţi ani în urmă, profetul Joseph a spus că, dacă oamenii ar primi revelaţiile pe care el le deţinea şi ar acţiona cu înţelepciune conform acestora, aşa cum Domnul ar dicta, ar fi putut fi, în puterea lor de a face şi de a înţelege, cu mulţi ani mai avansaţi decât erau atunci.”¹⁷

Îi susţinem pe preşedintele Bisericii şi pe ceilalţi conducători ai Bisericii rugându-ne pentru ei şi dând ascultare sfatului lor.

Joseph Smith a consemnat că următoarele lucruri s-au întâmplat la dedicarea Templului Kirtland la data de 27 martie 1836: „Apoi, am făcut câteva comentarii scurte şi am rugat cele câteva cvorumuri şi toată congregaţia să recunoască [Prima] Preşedinţie ca profeţi şi văzători şi să-i susţină pe aceştia cu rugăciunile lor. Cu toţii au făcut legământ să facă aceasta, prin ridicarea mâinilor.

Apoi, am rugat cvorumurile şi congregaţia sfinţilor să-i recunoască pe Cei Doisprezece Apostoli, care erau prezenţi, ca profeţi, văzători, revelatori şi martori speciali pentru toate naţiunile pământului, deţinând cheile împărăţiei pentru a o descuia sau pentru a face ca acest lucru să fie înfăptuit printre ei şi să-i susţină cu rugăciunile lor, lucru pe care ei l-au consimţit ridicându-şi mâinile.

Apoi, am rugat cvorumurile şi congregaţia sfinţilor să recunoască preşedinţii celor Şaptezeci… şi să-i susţină cu rugăciunile lor, lucru pe care l-au făcut ridicându-şi mâinile…

Votul a fost unanim în fiecare caz, iar eu le-am profeţit tuturor că, atâta timp cât îi vor susţine pe aceşti bărbaţi în chemările lor… Domnul îi va binecuvânta; da, în numele lui Hristos, binecuvântările cerului vor fi ale lor”.¹⁸

„Asemenea celor care au ţinut ridicate mâinile lui Moise [vezi Exodul 17:8–13], şi noi să ţinem ridicate mâinile celor care sunt desemnaţi să conducă treburile Împărăţiei, pentru ca ei să poată fi întăriţi şi să-şi poată realiza proiectele măreţe, şi să fie unelte pentru îndeplinirea măreţei lucrări din zilele din urmă.”¹⁹

„Acum, dacă oamenii fac lucruri, în principiu pentru că sunt sfătuiţi să le facă şi totuşi cârtesc de fiecare dată când le fac, acestea nu le folosesc la nimic; ar putea la fel de bine să nu le facă. Sunt aceia care spun că sunt sfinţi şi care sunt în mare măsură predispuşi să cârtească şi să găsească greşeli atunci când este dat vreun sfat, lucru care este în contradicţie cu sentimentele lor, chiar şi atunci când ei înşişi cer sfaturi; cu atât mai mult atunci când sfatul este dat când nu este cerut, sfat care nu corespunde cu modul în care ei înţeleg lucrurile; dar fraţilor, noi ne aşteptăm la lucruri mai bune din partea celor mai mulţi dintre voi; noi suntem încrezători că doriţi sfaturi din când în când şi că vă veţi conforma acestora cu bucurie, oricând le veţi primi de la o sursă corespunzătoare.”²⁰

Eliza R. Snow a consemnat: „[Joseph Smith] a spus că, dacă Dumnezeu l-a numit şi l-a ales ca unealtă pentru a conduce Biserica, de ce nu este lăsat s-o conducă atâta timp cât este chemat? De ce i se stă în cale atunci când el este desemnat să facă ceva? Cine cunoaşte gândurile lui Dumnezeu? Nu revelează El lucrurile altfel decât ne aşteptăm noi? [Profetul] a remarcat că el învingea mereu, deşi avea parte de tot ceea ce se putea pentru a-l trage în jos, stându-i în cale şi împotrivindu-i-se: în pofida aces-tei opoziţii, el întotdeauna reuşea în cele din urmă…

El i-a mustrat pe cei care aveau înclinaţia de a găsi greşeli în lucrurile care priveau Biserica, spunând că Dumnezeu l-a chemat pentru a conduce Biserica şi că o va conduce aşa cum trebuie; cei care interveneau aveau să fie făcuţi de ruşine atunci când nebunia lor avea să fie arătată.”²¹

Cei care îl resping pe profetul în viaţă nu vor progresa şi vor aduce asupra lor judecăţile lui Dumnezeu.

„Deşi toată cunoaşterea vine de la Dumnezeu, totuşi, când a fost revelată, nu toţi oamenii au acceptat-o ca revelaţie atunci când a fost dată…

Noe a fost un om neprihănit şi cunoaşterea sa sau revelaţia despre ceea ce avea să se întâmple pe pământ i-a dat putere să se pregătească şi să se salveze atât pe el, cât şi pe familia lui de distrugerea potopului. Această cunoaştere sau revelaţie… nu a fost crezută de locuitorii pământului. Ei ştiau că Adam fusese primul om, făcut după chipul lui Dumnezeu; că el fusese un om bun; că Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute şaizeci şi cinci de ani, după care a fost luat în cer fără să guste moartea. Dar ei nu au putut accepta noua revelaţie: credem revelaţiile vechi pentru că părinţii noştri le-au crezut, dar pe cele noi nu le credem. Şi potopul i-a măturat de pe faţa pământului…

Acelaşi principiu… s-a manifestat în mod clar printre iudei atunci când Salvatorul a venit în trup. [Ei] se lăudau cu revelaţiile din vechime, înfrumuseţau mormintele, dădeau zeciuială din izmă şi mărar, spuneau rugăciuni lungi pentru ochii lumii şi străbăteau marea şi ţara pentru a face prozeliţi şi, totuşi, când noua revelaţie a ieşit proaspătă chiar din gura Marelui Eu Sunt, ei nu au putut s-o accepte – era prea mult. Ea a arătat greşelile acelei generaţii, precum şi a altora de dinainte, şi ei au strigat: «Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!». …

Încă o dată, aceeaşi direcţie şi limbă au fost folosite atunci când Cartea lui Mormon a apărut în această generaţie. Vechea revelaţie, patriarhii din vechime, pelerinii şi apostolii au fost binecuvântaţi. Noi credem în ei, însă pe cei noi nu-i putem accepta.”²²

„Întotdeauna, lumea a crezut despre profeţii mincinoşi că erau cei adevăraţi şi că cei care erau trimişi de Dumnezeu erau profeţi mincinoşi şi, astfel, a omorât, a ucis cu pietre, pedepsit şi închis profeţii adevăraţi, iar aceştia au trebuit să se ascundă «prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului» [vezi Evrei 11:38], şi, deşi ei erau oamenii cei mai de onoare de pe pământ, lumea i-a alungat din societate ca pe nişte vagabonzi, în timp ce-i încuraja, cinstea şi sprijinea pe ticăloşi, vagabonzi, ipocriţi, impostori şi pe cei mai de jos dintre oameni.”²³

„Nu am nici cea mai mică îndoială că, dacă Hristos ar veni pe pământ şi ar predica lucruri atât de directe, aşa cum le-a predicat iudeilor, această generaţie L-ar respinge pentru că ar fi atât de aspru… Mulţi oameni ar spune: «Nu te voi abandona niciodată, ci voi sta întotdeauna alături de tine». Dar, atunci când înveţi pe cineva despre tainele împărăţiei lui Dumnezeu care sunt ţinute în cer şi urmează să le fie revelate copiilor oamenilor atunci când ei sunt pregătiţi pentru ele, ei vor fi primii care vor arunca cu pietre în tine şi te vor condamna la moarte. Acelaşi principiu a făcut ca Domnul Isus Hristos să fie răstignit şi va face ca oamenii să-i omoare pe profeţii din această generaţie.

Multe lucruri sunt [inexplicabile] pentru copiii oamenilor din zilele de astăzi: de exemplu, acela că Dumnezeu îi va învia pe cei morţi; [ei uită] că anumite lucruri au fost ţinute ascunse dinainte de întemeierea lumii, lucruri care urmează să fie dezvăluite copiilor în zilele din urmă.

Printre noi, sunt mulţi bărbaţi înţelepţi, precum şi multe femei înţelepte, care sunt prea înţelepţi pentru a fi învăţaţi; de aceea, ei trebuie să moară în ignoranţa lor, iar la înviere, ei îşi vor da seama de greşeala lor. Mulţi încuie poarta cerului, spunând: «Eu cred tot ceea ce Dumnezeu revelează până la un anumit punct…».

Mereu s-a întâmplat că, atunci când Dumnezeu a trimis un bărbat care deţinea preoţia şi care a început să predice plenitudinea Evangheliei, acesta a fost alungat de prietenii lui, prieteni care erau pregătiţi să-l ucidă dacă el predica lucruri despre care ei credeau că erau greşite; şi Isus a fost răstignit ca urmare a acestui principiu.”²⁴

„Vai, vai de acel om sau de cei puşi de oameni să-şi ridice mâi-nile împotriva lui Dumnezeu şi a martorilor Săi în aceste zile din urmă: pentru că ei aproape îi vor înşela chiar şi pe cei aleşi! …

Când un om merge şi profeţeşte şi le porunceşte oamenilor să se supună învăţăturilor sale, el este fie un profet adevărat, fie unul fals. Profeţii mincinoşi vin întotdeauna pentru a se opune profeţilor adevăraţi şi vor profeţi atât de aproape de adevăr, încât aproape că îi vor înşela chiar pe cei aleşi.”²⁵

Ca urmare a respingerii Evangheliei lui Isus Hristos şi a profeţilor pe care Dumnezeu i-a trimis, judecăţile lui Dumnezeu au venit asupra oamenilor, oraşelor şi a naţiunilor, în diferite epoci ale lumii, fiind şi cazul oraşelor Sodoma şi Gomora, care au fost distruse pentru că-i respinseseră pe profeţi.”²⁶

William P. McIntire a consemnat: „[Joseph Smith] a profeţit că toţi cei care au tratat cu indiferenţă revelaţiile care au fost date, cuvintele sale şi pe el însuşi, vor plânge şi se vor tângui în curând… spunând: «O! Dacă am fi dat ascultare cuvintelor lui Dumnezeu şi revelaţiilor date».”²⁷

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Recapitulaţi relatarea de la paginile 203–204, remarcând ce sentimente au avut membrii de la începuturile Bisericii faţă de revelaţiile primite prin intermediul lui Joseph Smith. Ce sentimente aveţi faţă de Doctrină şi legăminte?
Citiţi al patrulea paragraf de la pagina 205. De ce credeţi că „salvarea nu poate veni fără revelaţie”?
Revedeţi paginile 206–207. De ce credeţi că, uneori, oamenii îşi permit să fie înşelaţi, aşa cum s-a întâmplat în povestirea despre Hiram Page? Ce putem face pentru a evita să fim înşelaţi de profeţi mincinoşi sau învăţături false?
Recapitulaţi în întregime ultimul paragraf de la pagina 207 şi primele trei paragrafe de la pagina 208. Cum beneficiem de faptul că avem doar un singur bărbat care poate primi revelaţii pentru întreaga Biserică? Ce experienţe puteţi împărtăşi în care Domnul v-a îndrumat în responsabilităţile dumneavoastră?
La paginile 208–209, citiţi cum i-au răspuns Joseph Smith şi Brigham Young unui om care a spus că ar trebui să ne limităm la revelaţiile scrise în scripturi. Ce ar lipsi din viaţa dumneavoastră dacă v-aţi limita la lucrările canonice, fără a asculta cuvintele profetului în viaţă? Ce putem face pentru a urma spiritul sfatului lui Brigham Young?
Ce putem face pentru a-i susţine pe preşedintele Bisericii şi pe ceilalţi conducători ai Bisericii? (Pentru câteva exemple, vedeţi paginile 209–211. Ce sfat a dat preşedintele Bisericii în timpul ultimei conferinţe generale? În ce fel aţi fost binecuvântat când aţi urmat sfatul profetului şi al altor conducători ai Bisericii?
Care sunt câteva dintre felurile în care oamenii îi resping pe profeţii lui Dumnezeu? (Pentru câteva exemple, vedeţi pagi-nile 211–213. Care sunt unele dintre posibilele consecinţe ale alegerii de a nu urma sfatul celor pe care Domnul i-a ales să conducă Biserica Sa?

Scripturi suplimentare: Proverbele 29:18; Iacov 4:8; 3 Nefi 28:34; Mormon 9:7–9; D&L 21:1–6