Capitolul 31: „Dumnezeu va fi cu tine în vecii vecilor’: profetul în închisoarea Liberty

Capitolul 31

„Dumnezeu va fi cu tine în vecii vecilor”: profetul în închisoarea Liberty

„În Numele Său Atotputernic noi suntem hotărâţi să îndurăm nenorocirea, ca buni soldaţi, până la sfârşit.”

Din viaţa lui Joseph Smith

La 1 decembrie 1838, profetul Joseph Smith, fratele său, Hyrum, şi alţi fraţi au fost duşi din Richmond, Missouri, unde fuseseră încarceraţi într-o casă din bârne, la închisoarea Liberty, Missouri. Ei aveau să rămână acolo timp de peste patru luni, aşteptând judecarea pe baza acuzaţiilor false, rezultat al persecutării sfinţilor din Missouri. În acest timp, membrii Bisericii erau alungaţi din căminele lor din Missouri de către persecutorii lor, fapt ce a produs o cumplită suferinţă. Încercările sfinţilor au fost o sursă de mare îngrijorare pentru profet şi tovarăşii săi în timpul îndelungat în care au fost închişi.

Închisoarea Liberty era împărţită într-o cameră de sus şi o temniţă de 16 metri pătraţi, aflată la subsol, în care erau ţinuţi deţinuţii. Profetul a descris situaţia lor astfel: „Suntem ţinuţi sub pază puternică, noapte şi zi, într-o închisoare cu pereţi şi uşi duble, libertatea noastră de a acţiona potrivit conştiinţei noastre fiind limitată. Hrana noastră este puţină, mereu aceeaşi şi cu un gust groaznic; nu avem privilegiul de a găti singuri; suntem siliţi să dormim pe podeaua acoperită cu paie şi fără pături suficiente pentru a ne ţine cald; şi când avem foc, suntem obligaţi să suportăm fumul aproape permanent. Judecătorii ne spuneau cu ton grav, din când în când, că ei ştiau că eram nevinovaţi şi că ar fi trebuit să fim eliberaţi, dar ei nu îndrăzneau să aplice legea în cazul nostru de teama gloatei.”¹

Camera nu era destul de înaltă pentru a le permite bărbaţilor să stea în picioare şi Alexander McRae, unul dintre prizonieri, a spus că hrana avea „un gust rău şi era atât de dezgustătoare încât nu o puteam mânca până când nu eram siliţi de foame.”²

Mercy Fielding Thompson, o membră a Bisericii care l-a vizitat pe fratele ei în închisoare, a scris mai târziu: Ar fi peste puterea mea să descriu sentimentele pe care le-am avut când am fost lăsaţi să intrăm în închisoare de către paznic şi uşa s-a închis în spatele nostru. Nu ne-am putut împiedica să nu simţim groază înţelegând că eram încuiaţi în acea vizuină întunecoasă şi sinistră, potrivită numai pentru criminalii de cel mai rău fel; dar acolo l-am văzut pe Joseph, profetul – omul ales de Dumnezeu, în dispensaţia plenitudinii timpurilor, pentru a deţine cheile împărăţiei Sale pe pământ, cu puterea de a lega şi dezlega aşa cum îl îndruma Dumnezeu – închis într-o închisoare cumplită, pentru nicio altă cauză sau motiv decât că a declarat că era inspirat de Dumnezeu să stabilească Biserica Sa printre oameni.”³

În timpul în care profetul a fost închis, soţia sa, Emma, a putut să-l viziteze numai de trei ori. Singurul alt mod de comunicare ce le rămăsese era prin scrisori. În ziua de 4 aprilie, profetul a scris: „Dragă şi iubitoare soţie. Miercuri seara, stau jos chiar în timp ce soarele coboară – îl zărim printre gratiile ferestrelor acestei închisori pustii – pentru a-ţi scrie ca să-ţi fac cunoscută situaţia mea. Cred că sunt acum aproape cinci luni şi şase zile de când mă aflu sub supravegherea răuvoitoare a unei gărzi noapte şi zi şi între pereţii, gratiile şi scârţâitul uşilor de fier ale unei închisori murdare, întunecate şi pustii. Cu emoţii cunoscute numai de Dumnezeu scriu această scrisoare. Gândurile minţii, în aceste condiţii, provoacă tocul sau limba sau îngerii să descrie sau să prezinte fiinţei umane care nu a trăit niciodată experienţa pe care o trăim noi… Ne bizuim de braţul lui Iehova şi pe nimic altceva pentru eliberarea noastră.”⁴

Din închisoarea Liberty, profetul a scris, de asemenea, scrisori sfinţilor, exprimându-şi dragostea faţă de ei şi credinţa sa că Dumnezeu îi va sprijini întotdeauna pe aceia care se încred în El. Cea mai mare parte a materialului care urmează provine dintr-o scrisoare adresată membrilor Bisericii, datată 20 martie 1839, cuprinzând sfaturi ale profetului pentru sfinţi, implorările înălţate lui Dumnezeu şi răspunsurile lui Dumnezeu la rugăciunile lui. Părţi ale acestei scrisori au devenit mai târziu secţiunile 121, 122 şi 123 din Doctrină şi legăminte.

Învăţături ale lui Joseph Smith

Nicio durere nu ne poate separa de dragostea lui Dumnezeu şi de înfrăţirea noastră.

„Slujitorul vostru umil, Joseph Smith, fiul, prizonier de dragul Domnului Isus Hristos şi al sfinţilor, luat şi reţinut prin puterea autorităţii gloatelor, sub domnia exterminatoare a excelenţei sale, guvernatorul Lilburn W. Boggs, în tovărăşia prizonierilor şi fraţilor lui preaiubiţi, Caleb Baldwin, Lyman Wight, Hyrum Smith şi Alexander McRae, vă trimit tuturor salutări.⁵ Fie ca slava lui Dumnezeu Tatăl şi a Domnului şi Salvatorului nostru, Isus Hristos, să fie asupra voastră a tuturor şi să rămână cu voi pentru totdeauna. Fie ca, prin mila lui Dumnezeu, cunoaşterea pe care o aveţi să se înmulţească. Şi fie ca virtutea şi credinţa şi cunoaşterea şi înfrânarea şi răbdarea şi sfinţenia şi bunătatea frăţească şi caritatea să fie în voi şi să abunde pentru ca voi să nu puteţi fi sterpi de nimic, nici neroditori [vezi 2 Petru 1:5–8].

Pentru că, din câte ştim, cei mai mulţi dintre voi cunosc bine greşelile şi nedreptatea şi cruzimea arogante la care suntem supuşi; pentru că am fost luaţi prizonieri fiind fals acuzaţi de tot felul de rele şi aruncaţi în închisoare, închişi între pereţi puternici, înconjuraţi de paznici puternici, care au vegheat zi şi noapte la fel de neobosiţi ca diavolul care ispiteşte şi întinde capcane pentru oamenii lui Dumnezeu.

De aceea, mult preaiubiţi fraţi, suntem cu atât mai pregătiţi şi dornici să apelăm la înfrăţirea şi dragostea voastră. Pentru că situaţia noastră este menită să ne trezească spiritele la o sacră amintire despre toate lucrurile, noi credem că şi ale voastre sunt la fel şi că, prin urmare, nimic nu ne poate separa de dragostea lui Dumnezeu şi de înfrăţirea unuia cu celălalt [vezi Romani 8:39]; şi că fiecare fel de răutate şi cruzime împotriva noastră nu vor face decât să ne lege inimile împreună şi să le pecetluiască împreună în dragoste.

Nu este nevoie să spunem că suntem ţinuţi în lanţuri fără un motiv drept, nici nu este nevoie ca voi să ne spuneţi nouă că suntem alungaţi din casele noastre şi loviţi fără un motiv drept. Noi înţelegem, reciproc, că dacă locuitorii statului Missouri i-ar fi lăsat pe sfinţi în pace şi ar fi dorit pacea ca şi ei, nu ar fi fost altceva decât pace şi linişte în stat până în această zi; nu am fi fost în acest iad… în care suntem siliţi să ascultăm numai jurăminte pline de blasfemie şi să fim martori la scene pline de blasfemii şi beţie şi ipocrizie şi desfrânări de tot felul. Şi, din nou, strigătele orfanilor şi văduvelor să nu ajungă la Dumnezeu împotriva lor. Nici sângele celor nevinovaţi să nu păteze pământul statului Missouri… Este o poveste a durerii; o poveste a plângerii; da, o poveste a tristeţii; prea mult pentru a spune; prea mult pentru a medita; prea mult pentru fiinţele umane…

[Persecutorii noştri] aplică aceste lucruri asupra sfinţilor, care nu le-au greşit cu nimic, care sunt nevinovaţi şi virtuoşi; care L-au iubit pe Domnul Dumnezeul lor şi au dorit să renunţe la toate lucrurile de dragul lui Hristos. Aceste lucruri sunt cumplit de greu de relatat, dar ele sunt foarte adevărate. Prilejurile de păcătuire trebuie să vină, dar vai de cei prin care vin [vezi Matei 18:7].”⁶

Suferinţa durează o clipă scurtă; dacă îndurăm bine, noi vom fi exaltaţi în prezenţa lui Dumnezeu.

„O, Dumnezeule, unde eşti Tu? Şi unde este cortul care acoperă locul Tău ascuns? Cât timp va fi oprită mâna Ta, şi ochiul Tău, da, ochiul Tău pur, va privi din cerurile veşnice nedreptăţile făcute poporului Tău şi slujitorilor Tăi, şi urechea Ta va fi pătrunsă de strigătele lor?

Da, o, Doamne, cât timp vor suferi ei aceste nedreptăţi şi asupriri nelegale înainte ca inima Ta să se îmblânzească şi în adâncul Tău să fii plin de milă faţă de ei?

O, Doamne, Dumnezeu Atotputernic, făcătorul cerului, al pământului, al mărilor şi al tuturor lucrurilor care sunt în ele şi care controlezi şi subjugi diavolul şi stăpânirea întunecată şi obscură a iadului – întinde mâna Ta; ochiul Tău să fie pătrunzător; cortul Tău să fie ridicat; locul Tău ascuns să nu mai fie acoperit; urechea Ta să se aplece; inima Ta să se îmblânzească şi în adâncul Tău să fii plin de milă faţă de noi. Mânia Ta să fie aprinsă împotriva duşmanilor noştri; şi, în furia inimii Tale, să ne răzbuni cu sabia de nedreptăţile care ne-au fost făcute. Aminteşte-Ţi de sfinţii Tăi suferinzi, o, Dumnezeul nostru; şi slujitorii Tăi se vor bucura de numele Tău totdeauna…

Fiul Meu, pacea să fie în sufletul tău; adversităţile şi suferinţele tale vor fi numai pentru un scurt timp; Şi, după aceea, dacă înduri bine, Dumnezeu te va exalta în cer; tu îi vei birui pe toţi duşmanii tăi.”⁷ [Paragrafele din această secţiune se găsesc şi în D&L 121:1–8.]

Puterea lui Dumnezeu este mai mare decât orice rău şi adevărurile Evangheliei vor triumfa în cele din urmă.

„Permiteţi-mi să vă spun, fraţilor, că ignoranţa, superstiţia şi bigotismul, când apar unde nu ar trebui, sunt deseori piedici în calea progresului acestei Biserici, ca ploile torenţiale din munţi, care inundă cele mai pure şi limpezi izvoare cu noroi şi mocirlă şi gunoaie şi întunecă tot ce era clar înainte şi toate acestea curg cu repeziciune într-un potop general; dar timpul usucă torentul; şi, chiar dacă noi suntem rostogoliţi în noroiul inundaţiei acum, următorul val, în vreme ce timpul se scurge, ne poate duce, probabil, la izvorul limpede precum cristalul şi pur ca zăpada; în timp ce gunoaiele, lemnul adus de torent şi resturile sunt lăsate în urmă şi spălate pe cale.

Cât timp pot apele care curg să rămână impure? Ce putere va opri cerurile? Aşa cum un om nu poate să-şi întindă braţul său slab să oprească fluviul Missouri din drumul său fixat sau să-l facă să curgă în sens invers curentului spre izvorul lui, tot aşa nuL poate împiedica pe Atotputernicul să reverse cunoaşterea din ceruri asupra capetelor sfinţilor din zilele din urmă. [Acest paragraf se găseşte şi în D&L 121:33.]

Ce altceva sunt [guvernatorul Lilburn W.] Boggs şi grupul său ucigaş, decât sălcii de pe mal ale căror rădăcini se întind în apă prinzând în mrejele lor lemnul dus de torent? Tot atât de bine am putea argumenta că apa nu este apă, pentru că torentele din munţi trimit în jos noroi şi tulbură izvorul cristalin, deşi îl fac apoi mai pur decât înainte; sau că focul nu este foc, pentru că poate fi stins dacă asupra lui curge torentul; după cum am putea spune că a noastră cauză este pierdută pentru că renegaţi, mincinoşi, preoţi, hoţi şi ucigaşi, care sunt toţi deopotrivă tenace în uneltirile şi crezurile lor, au revărsat, din răutatea lor spirituală din poziţiile lor înalte şi din fortăreţele diavolului, un potop de mocirlă şi noroi şi gunoaie… peste capetele noastre.

Nu! Dumnezeu interzice. Iadul îşi poate revărsa furia ca lava arzătoare a Muntelui Vezuviu sau a Muntelui Etna sau a celor mai teribili dintre munţii ce erup; şi totuşi «mormonismul» va continua. Apa, focul, adevărul şi Dumnezeu sunt toate realităţi. Adevărul este «mormonism». Dumnezeu este autorul lui. El este scutul nostru. El este Cel prin care noi ne-am primit naşterea noastră. Glasul Său este cel prin care am fost chemaţi într-o dispensaţie a Evangheliei Sale la începutul plenitudinii timpurilor. El este Cel prin care am primit Cartea lui Mormon; şi El este Cel prin care noi rămânem până în această zi; şi prin El noi vom rămâne, dacă va fi spre slava noastră; şi în Numele Său Atotputernic noi suntem hotărâţi să îndurăm nenorocirea, ca buni soldaţi, până la sfârşit…

Veţi afla până la vremea la care veţi citi acestea şi, dacă nu aflaţi, puteţi afla că pereţii şi cătuşele, uşile şi balamalele care scârţâie şi paznicii şi temnicerii pe jumătate morţi de frică… toate sunt menite, prin însăşi natura lor, să facă sufletul unui om cinstit să se simtă mai puternic decât puterile iadului…

Noi suntem fraţii voştri şi tovarăşi de suferinţă şi întemniţaţii lui Isus Hristos de dragul Evangheliei şi pentru speranţa slavei care este în noi.”⁸

Salvatorul înţelege toată suferinţa noastră şi El va fi cu noi în vecii vecilor.

Domnul l-a alinat pe profet cu următoarele cuvinte: „Marginile pământului vor întreba de numele tău şi proştii îşi vor bate joc de tine şi iadul se va dezlănţui împotriva ta, în timp ce, aceia care au inima pură, şi înţelepţii, şi nobilii, şi virtuoşii vor căuta permanent sfat, şi autoritate, şi binecuvântări din mâna ta, şi poporul tău nu se va întoarce niciodată împotriva ta din cauza mărturiei trădătorilor; şi, deşi influenţa lor îţi va produce necazuri şi te va arunca între gratiile şi zidurile închisorii, tu vei fi onorat şi, doar după un un scurt timp, datorită dreptăţii tale, glasul tău va fi mai înspăimântător în mijlocul duşmanilor tăi decât leul feroce; şi Dumnezeul tău va sta lângă tine în vecii vecilor.

Dacă eşti chemat să treci prin multă suferinţă; dacă eşti în pericol printre falşi fraţi; dacă eşti în pericol printre tâlhari; dacă eşti în pericol pe pământ sau pe mare; dacă eşti acuzat cu tot felul de acuzaţii false; dacă duşmanii tăi te atacă; dacă te smulg de lângă tatăl tău şi de lângă mama ta şi de lângă fraţii şi surorile tale; şi dacă duşmanii tăi cu o sabie ascuţită te smulg de la sânul soţiei tale şi al copiilor tăi şi dacă cel mai mare copil al tău, deşi doar în vârstă de şase ani, se va agăţa de veşmintele tale şi va spune: Tatăl meu, tatăl meu, de ce nu poţi sta cu noi? O, tatăl meu, ce vor face oamenii aceştia cu tine? Şi dacă, după aceea, el va fi smuls de lângă tine cu sabia şi tu vei fi vârât la închisoare şi duşmanii tăi vor da târcoale în jurul tău ca lupii după sângele mielului; şi dacă vei fi aruncat în groapă sau în mâinile criminalilor şi vei fi condamnat la moarte; dacă vei fi aruncat în adâncuri; dacă valurile agitate conspiră împotriva ta; dacă vânturile violente devin duşmanii tăi; dacă cerurile se întunecă şi toate elementele se unesc pentru a ascunde calea; şi, mai mult, chiar dacă fălcile iadului îşi vor deschide larg gura după tine, să ştii, fiul Meu, că toate aceste lucruri îţi vor da experienţă şi vor fi pentru binele tău.

Fiul Omului a coborât sub toate acestea; eşti tu mai mare decât El?

De aceea, menţine-te pe calea ta şi preoţia va rămâne cu tine, pentru că limitele lor sunt fixate, ei nu pot trece. Zilele tale sunt cunoscute şi anii tăi nu vor fi număraţi mai puţini; de aceea, nu te teme de ceea ce poate face omul, pentru că Dumnezeu va fi cu tine în vecii vecilor.”⁹ [Paragrafele din această secţiune se găsesc şi în D&L 122:1–9.]

Glasul slab, liniştit şopteşte consolare sufletelor noastre în adâncurile tristeţii şi nefericirii.

La scurt timp după ce profetului i s-a permis să evadeze din mâinile temnicerilor săi din Missouri, el şi-a amintit sentimentele pe care le-a avut în timpul cât fusese închis. „În perioada în care am fost în mâinile duşmanilor mei, trebuie să spun că, deşi am simţit mare nelinişte în legătură cu familia şi prietenii mei, care erau atât de inuman trataţi şi supuşi abuzurilor… totuşi în ceea ce mă privea, am simţit un calm perfect şi m-am supus voinţei Tatălui meu Ceresc. Îmi cunoşteam nevinovăţia mea precum şi pe a sfinţilor şi că noi nu făcuserăm nimic care să merite un astfel de tratament din mâinile opresorilor noştri. Ca urmare, am putut să mă bizui pe Dumnezeu, care are vieţile tuturor oamenilor în mâinile Lui şi care mă salvase deseori de la porţile morţii, că mă va elibera; şi, chiar dacă toate căile evadării păreau în întregime închise şi moartea mă privea în faţă şi distrugerea mea fusese hotărâtă, după părerea oamenilor, totuşi, din primul moment în care intrasem în tabără, am simţit o asigurare că eu, cu fraţii mei şi familiile noastre trebuie să fim eliberaţi.

Da, acel glas slab, liniştit, care şoptise atât de des consolare sufletului meu în adâncurile tristeţii şi nefericirii, m-a îndemnat să fiu bucuros şi mi-a promis eliberarea, ceea ce mi-a adus multă alinare. Şi, deşi păgânii erau întărâtaţi şi oamenii se gândeau la lucruri deşarte, totuşi, Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Iacov era un turn de scăpare pentru mine; şi, când L-am chemat în ziua necazului, El m-a izbăvit [vezi Psalmii 46:7; 50:15]; de aceea voi spune sufletului meu şi tuturor lucrurilor ce se află în mine să binecuvânteze şi să laude Numele Său sfânt. Pentru că eu eram «[încolţit] în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, da nu [deznădăjduit]; [prigonit], dar nu [părăsit]; [trântit] jos, dar nu [omorât]» [vezi 2 Corinteni 4:8–9.]”¹⁰

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Revedeţi descrierea închisorii din Liberty, Missouri (paginile 379–381). Pe măsură ce studiaţi şi discutaţi despre acest capitol, gândiţi-vă la condiţiile în care se afla profetul când a scris cuvintele consemnate în acest capitol. Recapitulaţi al treilea paragraf de la pagina 384. În ce fel este relatarea profetului despre închisoarea Liberty un exemplu reprezentând acest adevăr?
Studiaţi al treilea paragraf de la pagina 382. În ce fel, poate uneori situaţia grea să „ne trezească spiritele la o sacră amintire”? În ce moduri pot încercările şi persecuţiile să ne „lege inimile” de membrii familiei şi de prieteni? Ce experienţe care au legătură cu aceste adevăruri aţi trăit?
Joseph Smith a declarat că nimic nu-i putea separa, pe el şi pe fraţii săi, de dragostea lui Dumnezeu (pagina 382). Care sunt gândurile şi sentimentele dumneavoastră în timp ce meditaţi la această afirmaţie? În ce moduri putem fi separaţi de dragostea lui Dumnezeu? Care sunt lucrurile pe care le putem face pentru a continua să avem dragostea lui Dumnezeu?
Citiţi primul paragraf de la pagina 384. Ce putem face pentru a primi pacea pe care ne-o oferă Domnul? Ce câştigaţi din asigurarea Domnului că suferinţa şi necazurile lui Joseph Smith vor fi „numai pentru un scurt timp”?
Revedeţi asigurările, pe care Joseph Smith le dă sfinţilor, că duşmanii Bisericii nu pot face nimic împotriva puterii lui Dumnezeu (paginile 384–385). De ce uităm uneori acest adevăr? Ce putem face pentru a ni-l aminti?
Studiaţi cuvintele Domnului către profet de la paginile 385–387. Cum s-ar putea schimba vieţile noastre dacă ne amintim că încercările ne aduc experienţă şi sunt spre bine nostru? Ce însemnătate are pentru dumneavoastră faptul că ştiţi că Salvatorul a coborât sub toate lucrurile? Ce credeţi că înseamnă „menţine-te pe calea ta”?
Citiţi ultimul subtitlu din acest capitol (paginile 387–388). Gândiţi-vă la momentul în care Duhul Sfânt v-a alinat într-o perioadă grea. Aţi avut astfel de experienţe care ar putea fi împărtăşite?

Scripturi suplimentare: Filipeni 3:8–9; Mosia 23:21–24; Alma 7:11; 36:3