Caritatea, dragostea pură a lui Hristos

„Dragostea este una dintre principalele caracteristici ale Dumnezeirii şi trebuie să fie manifestată de către cei care aspiră să fie fiii lui Dumnezeu”.

Din viaţa lui Joseph Smith

Într-o revelaţie dată prin intermediul lui Joseph Smith în anul 1841, Domnul a descris ţăruşul din Nauvoo, Illinois, ca fiind „piatra din capul unghiului Sionului, care va fi împodobit cu rafinament similar unui palat” (D&L 124:2). Sub îndrumarea profetului, Nauvoo a devenit un înfloritor centru comercial, al educaţiei şi al artei. Mulţi oameni lucrau în cadrul fermelor lor, în timp ce aceia care aveau un acru de pământ (4.000 de metri pătraţi) în oraş cultivau fructe şi zarzavaturi în grădinile de lângă casă. Joagăre, cărămidării, tipografii, mori de făină şi brutării au fost construite în oraş, precum şi ateliere pentru tâmplari, olari, tinichigii, bijutieri, fierari şi tâmplari de mobilă de artă. În Nauvoo, sfinţii se puteau bucura de teatre, baluri şi de concerte. Sute de elevi au fost înscrişi în şcolile din comunitate şi planuri pentru înfiinţarea unei universităţi erau în desfăşurare.

În timp ce Nauvoo se dezvolta rapid, mai multe cărămidării produceau cărămizile roşii care au dat clădirilor din oraşul Nauvoo înfăţişarea lor caracteristică. Una dintre aceste clădiri a fost Magazinul de cărămidă roşie al profetului. Magazinul a fost construit pentru a fi folosit atât ca birou pentru profet şi pentru Prima Preşedinţie, cât şi ca loc pentru desfăşurarea afacerilor care să-l ajute pe profet să-şi întreţină familia. O întâmplare care a avut loc în Magazinul de cărămidă roşie demonstrează natura caritabilă care l-a făcut pe profet să fie atât de iubit.

James Leach era un englez care venise în Nauvoo împreună cu sora lui, care era convertită, şi cu soţul acesteia, Agnes şi Henry Nightingale. După ce au căutat de lucru, fără succes, James şi Henry s-au hotărât să ceară ajutor profetului. James îşi amintea:

Noi… l-am găsit [pe profet] într-un magazin mic vânzând unei doamne unele bunuri. Aceasta era prima dată când avusesem ocazia să fiu lângă el şi să-l privesc bine. Am simţit că avea un spirit superior. Era diferit de orice persoană pe care o întâlnisem vreodată; şi mi-am spus în inima mea că el este cu adevărat un profet al Dumnezeului Cel Prea Înalt.

Deoarece eu nu eram membru al Bisericii, doream ca Henry să îi ceară de lucru, dar el nu a făcut astfel, aşa încât a trebuit să fac eu acest lucru. Am spus: «Domnule Smith, vă rugăm, aveţi vreo muncă pe care aţi putea să ne-o daţi la amândoi, astfel încât să putem procura unele provizii?» Ne-a privit cu o faţă veselă şi, cu un sentiment de mare bunăvoinţă, a spus: «Bine băieţi, ce ştiţi să faceţi?» I-am spus care a fost ocupaţia noastră înainte de a părăsi ţara noastră natală.

El a întrebat: «Ştiţi să faceţi un şanţ?». I-am răspuns că vom face cât vom putea de bine. «E-n regulă, băieţi», şi luând o ruletă pentru măsurat a spus: «Veniţi cu mine».

El ne-a dus la o distanţă de câţiva metri de magazin, mi-a dat să ţin inelul de la ruletă şi a întins toată panglica din casetă trasând o linie de-a lungul căreia să lucrăm. «Acum, băieţi», a spus el, «puteţi să faceţi un şanţ de 0,90 m lărgime şi de 0,70 m adâncime de-a lungul acestei linii?».

Am răspuns că vom face cât vom putea de bine, şi el ne-a părăsit. Am început să muncim şi când lucrarea a fost gata ne-am dus şi i-am spus că am terminat. El a venit, s-a uitat la şanţ şi a spus, «Băieţi, dacă l-aş fi făcut eu însumi, nu ar fi putut să fie făcut mai bine. Acum, veniţi cu mine».

El ne-a condus înapoi la magazinul lui şi ne-a spus să luăm cea mai bună şuncă sau bucată de porc pentru noi. Fiind cam timid, am spus că am prefera să ne dea el. Aşa că el a luat două dintre cele mai mari şi mai bune bucăţi de carne şi un sac de făină pentru fiecare dintre noi şi ne-a întrebat dacă era suficient ca plată. I-am spus că am dori să muncim mai mult pentru această plată, dar el a spus: «Băieţi, dacă sunteţi mulţumiţi, sunt şi eu».

I-am mulţumit frumos şi am plecat pe drumul spre casă bucurându-ne de sufletul bun al profetului Dumnezeului nostru”.

James Leach a fost botezat chiar în acelaşi an şi a consemnat că el „a avut deseori privilegiul de a vedea chipul nobil [al profetului] luminat de Spiritul şi puterea lui Dumnezeu.”¹

Învăţături ale lui Joseph Smith

O persoană plină de dragostea lui Dumnezeu este dornică să-i binecuvânteze pe alţii.

„Dragostea este una dintre principalele caracteristici ale Dumnezeirii şi ea trebuie să fie manifestată de către cei care aspiră să fie fiii lui Dumnezeu. Un om plin de dragostea lui Dumnezeu nu se mulţumeşte să-şi binecuvânteze doar familia lui, ci dragostea lui se extinde asupra întregii lumi, fiind dornic să binecuvânteze întreaga rasă umană.”²

Lucy Meserve Smith a consemnat următoarele: „[Joseph Smith] a spus: «Dragi fraţi şi surori, iubiţi-vă unul pe altul, iubiţivă unul pe altul şi fiţi milostivi faţă de duşmanii voştri». El a repetat aceste cuvinte pe un ton foarte energic, cu un amin spus cu glas tare.”³

În iulie 1839, profetul a vorbit unui grup de conducători ai Bisericii: „După aceea, m-am adresat lor şi le-am dat multe instrucţiuni… atingând multe subiecte importante şi valoroase pentru toţi cei care doresc să umble smeriţi înaintea Domnului şi învăţându-i în mod special să dea dovadă de caritate, înţelepciune şi sentimente de simpatie, având dragoste unul faţă de celălalt în toate lucrurile şi în orice condiţii.”⁴

Avem o obligaţie specială de a-i iubi şi a-i îngriji pe cei nevoiaşi.

„Este o îndatorire pe care fiecare sfânt s-ar cuveni să o aibă, de bunăvoie, faţă de fraţii săi – aceea de a-i iubi şi de a-i ajuta când trec prin situaţii grele, nevoi sau suferinţe. Pentru a fi neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu trebuie să ne iubim unul pe altul: trebuie să învingem răul; trebuie să-i vizităm pe orfani şi pe văduve şi să-i alinăm în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume; pentru că asemenea virtuţi se revarsă din marea fântână a religiei curate [vezi Iacov 1:27].”⁵

„[Un membru al Bisericii] trebuie să-i hrănească pe flămânzi, să-i îmbrace pe cei goi, să asigure văduvelor cele necesare, să şteargă lacrimile orfanilor, să-i aline pe cei necăjiţi, îndureraţi fie în această Biserică, sau în oricare alta, sau în general, oriunde îi găseşte.”⁶

„Bogaţii nu pot fi salvaţi fără caritate, fără să dea pentru a-i hrăni pe cei săraci, unde şi cum cere Dumnezeu.”⁷

„Aveţi în vedere situaţia celor îndureraţi şi încercaţi să alinaţi suferinţele lor, pâinea voastră să-i hrănească pe cei flămânzi şi îmbrăcămintea voastră să-i acopere pe cei goi; generozitatea voastră să şteargă lacrimile orfanilor şi să încurajeze văduvele neconsolate; rugăciunile, prezenţa şi bunătatea voastră să uşureze durerile celor necăjiţi şi generozitatea voastră să-i ajute cu ceea ce le este necesar; faceţi bine tuturor oamenilor, mai ales fraţilor în credinţă ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină. Ţineţi poruncile lui Dumnezeu – toate pe care le-a dat, le dă sau le va da şi o aureolă de slavă va străluci de-a lungul vieţii voastre; săracii se vor ridica şi vă vor numi binecuvântaţi; veţi fi cinstiţi şi respectaţi de toţi oamenii buni; şi calea voastră va fi cea a drepţilor, cea a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei [vezi Proverbe 4:18].”⁸

„Spiritul Sfânt… va fi revărsat tot timpul deasupra capetelor voastre, pentru binele vostru, când trăiţi potrivit acestor principii de neprihănire care sunt plăcute Spiritului lui Dumnezeu şi aveţi dragoste unul faţă de celălalt şi aveţi grijă prin toate mijloacele să vă amintiţi de aceia care sunt lipsiţi de drepturi, persecutaţi sau în mare suferinţă. Şi, dacă sunt printre voi oameni care aspiră la măreţie sau putere mare şi caută propriul lor belşug, în timp ce fraţii lor suferă în sărăcie şi sub încercări şi provocări chinuitoare, aceştia nu pot beneficia de ajutorul Spiritului Sfânt, care mijloceşte pentru noi zi şi noapte cu suspine negrăite [vezi Romani 8:26].

„Noi trebuie să fim totdeauna foarte atenţi ca asemenea mândrie să nu aibă loc niciodată în inima noastră; ci să rămânem la cele smerite şi cu toată răbdarea îndelungată să acceptăm slăbiciunile celor slabi.”⁹

Caritatea este răbdare îndelungată, milostenie şi bunătate.

Eliza R. Snow a relatat despre o cuvântare a profetului: „Apoi, el a început să citească cel de-al 13-lea capitol [din 1 Corinteni] – «Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor»; şi a spus: «nu vă limitaţi în părerea voastră cu privire la virtuţile aproapelui vostru, ci fiţi atenţi la propria neprihănire şi fiţi rezervaţi în estimarea propriilor virtuţi şi nu vă consideraţi mai neprihăniţi decât alţii; trebuie să vă dezvoltaţi sentimentele de dragoste şi de respect unul faţă de celălalt, dacă veţi dori să faceţi ca Isus şi să-i duceţi pe cei apropiaţi vouă la sânul lui Avraam». Joseph Smith a spus că el manifestase răbdare îndelungată, îngăduinţă şi toleranţă faţă de membrii Bisericii şi, de asemenea, faţă de duşmanii săi; şi noi trebuie să fim îngăduitori cu greşelile unuia faţă de celălalt, la fel cum un părinte indulgent este îngăduitor cu micile slăbiciuni ale copiilor lui.

… Pe măsură ce creşteţi în neprihănire şi în virtute, pe măsură ce creşteţi în bunătate, sporiţi dragostea şi compasiunea voastră faţă de alţii; trebuie să fiţi îndelung răbdători şi indulgenţi cu greşelile şi erorile oamenilor. Cât de preţioase sunt sufletele oamenilor! …

Nu invidiaţi aparenţele superficiale şi trecătoare ale păcătoşilor, deoarece ei sunt într-o situaţie nefericită; ci, în măsura în care puteţi, daţi dovadă de milă faţă de ei, pentru că într-un timp scurt Dumnezeu îi va distruge, dacă nu se pocăiesc şi nu se întorc spre El.”¹⁰

„Oamenii înţelepţi trebuie să aibă înţelegere pentru a cuceri lumea cu bunătate. «Un răspuns blând alungă mânia», spune omul înţelept [Proverbele 15:1]; şi va fi vrednic de laudă pentru sfinţii din zilele din urmă să arate dragostea lui Dumnezeu, tratând acum cu bunătate pe aceia care s-ar putea ca, fără o cunoaştere corectă, să fi făcut rău, pentru că adevărat a spus Isus, rugaţi-vă pentru duşmanii voştri [vezi Matei 5:44].”¹¹

„Eu nu stărui asupra greşelilor voastre şi voi nu trebuie să stăruiţi asupra greşelilor mele. Caritatea, care este dragoste, acoperă o sumedenie de păcate [vezi 1 Petru 4:8], şi eu am acoperit, deseori, toate greşelile voastre, dar cel mai de dorit lucru este acela de a nu avea deloc greşeli. Noi trebuie să cultivăm un spirit de umilinţă, de linişte şi de pace.”¹²

Eliza R. Snow a relatat despre o altă cuvântare a profetului: „Când persoanele manifestă în cea mai mică măsură bunăvoinţă şi dragoste faţă de mine, o, ce putere are acest lucru asupra minţii mele, în timp ce o situaţie contrarie are tendinţa de a produce suferinţe emoţionale, sentimente aspre şi de a deprima mintea umană.

Este dovedit că oamenii nu au cunoştinţe despre principiile Dumnezeirii pentru a observa reducerea sentimentelor afectuoase şi lipsa de caritate din lume. Puterea şi slava Dumnezeirii sunt larg răspândite pentru a oferi mantia carităţii. Dumnezeu nu priveşte păcatul cu îngăduinţă, dar când oamenii păcătuiesc, trebuie să existe îngăduinţă pentru ei… Cu cât ne apropiem mai mult de Tatăl nostru Ceresc, cu atât suntem mai înclinaţi să privim cu compasiune sufletele necăjite; simţim că dorim să le luăm pe umerii noştri şi să le aruncăm păcatele în urmă…

Cât de des au căutat oamenii înţelepţi să-l conducă pe fratele Joseph spunând: «O, dacă aş fi fost fratele Joseph, aş fi făcut cutare şi cutare»; dar dacă ar fi fost în locul fratelui Joseph, ei ar fi aflat că bărbaţii şi femeile nu pot fi constrânşi în împărăţia lui Dumnezeu, ci trebuie să fie trataţi cu răbdare îndelungată şi în cele din urmă îi vom salva. Modul prin care sfinţii pot fi ţinuţi împreună şi prin care lucrarea poate să progreseze este acela de a aştepta cu toată răbdarea îndelungată, până când Dumnezeu îi va aduce pe păcătoşi în faţa justiţiei. N-ar trebui să fie nicio îngăduinţă pentru păcat, ci milostenia ar trebui să meargă mână în mână cu dojana.”¹³

Noi exprimăm caritatea prin fapte simple de slujire şi prin bunătate.

„Eu sunt slujitorul vostru şi doar prin Duhul Sfânt pot să vă fac bine… Noi, conducătorii Bisericii, nu ne prezentăm înaintea voastră altfel decât ca slujitorii voştri umili, doritori să folosim timpul, energia şi resursele noastre în slujirea voastră şi să fim folosiţi în acest scop.”¹⁴

Edwin Holden îşi amintea: „În 1838, Joseph şi câţiva dintre tinerii băieţi jucau în aer liber diferite jocuri, printre care era şi un joc cu mingea. Curând au început să se plictisească. El a văzut aceasta şi chemându-i laolaltă a spus: «Să construim o casă din bârne». Astfel, Joseph şi tinerii băieţi s-au dus să construiască o casă din bârne pentru o femeie văduvă. Aşa era Joseph, totdeauna ajuta în orice fel putea.”¹⁵

Lucy Mack Smith, mama profetului Joseph Smith, a povestit despre timpul în care sfinţii s-au stabilit prima dată în Commerce, Illinois, loc numit mai târziu Nauvoo: „Pe măsură ce timpul trecea, fraţii care se stabiliseră aici au început să simtă efectele greutăţilor lor, care, împreună cu climatul nesănătos, i-a doborât cu malarie şi friguri într-o aşa măsură încât erau unele familii întregi în care niciunul nu putea să-i dea celuilalt un pahar cu apă rece sau chiar să bea singuri. Familia lui Hyrum era în cea mai mare parte bolnavă. Fiica mea cea mai mică, Lucy, era, de asemenea, bolnavă şi erau, de fapt, doar câţiva locuitori ai comunităţii care erau bine.

Joseph şi Emma au cerut ca bolnavii să fie aduşi în casa lor şi au avut grijă de ei acolo. Şi au continuat să-i aducă imediat cum se îmbolnăveau până când casa lor, care era compusă din patru camere, a fost atât de aglomerată încât a fost necesar ca ei să întindă un cort în curte pentru primirea acelor membri ai familiei care erau încă pe picioarele lor. Joseph şi Emma şi-au dedicat tot timpul şi toată atenţia lor îngrijirii bolnavilor în această perioadă de suferinţă.”¹⁶

John L. Smith, vărul profetului, şi-a amintit următoarea întâmplare care a avut loc în aceeaşi perioadă de timp: „Profetul Joseph şi vărul Hyrum, fratele său, ne-au vizitat. Eram toţi bolnavi, în afară de mama, cu febră şi friguri şi tata delira cea mai mare parte din timp. Joseph şi-a scos pantofii din picioare când a văzut situaţia noastră nenorocită şi i-a pus în picioarele tatălui, care era desculţ, şi a plecat acasă fără pantofi. El a trimis şi l-a luat pe tata la el acasă şi i-a salvat viaţa şi ne-a dat multe lucruri necesare, astfel încât ne-am însănătoşit.”¹⁷

Elizabeth Ann Whitney îşi amintea: „La începutul primăverii anului 1840, ne-am dus sus la Commerce, aşa cum continua să se numească partea cea mai de sus a oraşului Nauvoo. Am închiriat o casă care aparţinea lui Hiram Kimbal… Aici, toţi eram bolnavi, având malarie, friguri şi febră şi cu greu ne puteam târî şi îngriji unul de altul. În aceste condiţii grele am născut al nouălea copil. Vizitându-ne şi văzând condiţiile noastre, Joseph ne-a îndemnat imediat să mergem şi să împărţim cu el locuinţa lui. Simţeam că apa, climatul şi lipsurile pe care le înduram nu mai puteau să fie suportate mult timp; de aceea, ne-am folosit de această propunere şi ne-am dus să locuim într-o cabană mică din curtea profetului; curând, ne-am restabilit sănătatea şi copiii au început să revină la o situaţie mai normală. Soţul meu a fost angajat la un magazin pe care Joseph îl construise şi îl aprovizionase cu bunuri de care oamenii aveau cu adevărat nevoie.

Într-o zi, ieşind afară din casă în curte, amintirea unei profeţii, pe care mi-o făcuse Joseph Smith, în timp ce locuia în casa noastră din Kirtland, mi-a străfulgerat mintea ca un şoc electric; aceasta era următoarea: chiar aşa cum făcusem noi pentru el, deschizându-i uşa noastră, lui şi familiei sale, când era fără casă, tot astfel vom fi primiţi de el, în viitor, în casa lui.”¹⁸

Mosiah L. Hancock a relatat următoarea experienţă care a avut loc în Nauvoo când era tânăr: „În această vară [1841] am jucat primul meu joc cu mingea cu profetul. Am bătut mingea şi am alergat pe rând după ea şi, când jocul s-a sfârşit, profetul a spus: «Fraţilor, înhămaţi-vă caii», ceea ce am făcut, şi am mânat toţi spre pădure. Am condus căruţa noastră cu un cal, stând pe banca de lemn situată deasupra osiei din faţă, iar fratele Joseph şi tata au stat pe banca din spate. Erau 39 de atelaje în grup şi noi am strâns lemne până când căruţele noastre au fost pline. Când căruţa noastră a fost plină, fratele Joseph a propus să joace un joc cu oricine dorea să concureze cu el – şi el i-a învins pe toţi.

După aceea, profetul a trimis căruţele în diferite locuri, la oameni care aveau nevoie de ajutor; şi el le-a spus să taie lemnele pentru sfinţii care aveau nevoie de ele. Fiecare a făcut cu dragoste aşa cum a spus profetul şi, cu toate că nu eram sănătoşi şi oamenii mureau în jurul nostru, oamenii au zâmbit şi au căutat să încurajeze pe fiecare.”¹⁹

La 5 ianuarie 1842, profetul a scris următoarele într-o scrisoare adresată lui Edward Hunter, care mai târziu a slujit ca episcop care prezidează: „Asortimentul [la Magazinul de cărămidă roşie] este destul de bun – foarte bun, având în vedere că s-au făcut cumpărăturile de către persoane diferite, în momente diferite şi în condiţiile în care alegerea bunurilor care puteau fi cumpărate era limitată într-o oarecare măsură; dar eu mă bucur că am putut face cât de bine am putut, pentru că inimile multor surori şi fraţi săraci vor fi bucuroase cu acele lucruri care le aduc confort şi care acum sunt la îndemâna lor.

Magazinul a fost umplut până la refuz şi eu am stat în spatele tejghelei ziua întreagă împărţind bunurile la fel de constant ca şi un alt lucrător pe care l-aţi văzut vreodată, pentru a le face înlesniri celor care erau constrânşi să fie lipsiţi de mesele lor obişnuite de Crăciun şi Anul Nou, deoarece le lipseau puţin zahăr, melasă, stafide etc., etc.; şi, de asemenea, pentru a-mi face mie însumi plăcere, deoarece îmi place să-i servesc pe sfinţi şi să fiu slujitorul tuturor, sperând să pot fi exaltat la timpul ales de Domnul.”²⁰

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

În timp ce recapitulaţi povestirile de la paginile 447–457, meditaţi la sentimentele dumneavoastră faţă de profetul Joseph Smith. Ce ne învaţă aceste povestiri despre el? În ce fel credeţi că acţiunile sale i-au influenţat pe oamenii din jurul său? În ce fel a fost influenţată viaţa dumneavoastră de bunătatea altora?
Revedeţi penultimele trei paragrafe de la pagina 450. De ce credeţi că o persoană plină de dragostea lui Dumnezeu doreşte să binecuvânteze toată lumea? Cum pot ajuta faptele noastre de dragoste şi bunătate la binecuvântarea tuturor oamenilor?
Care sunt unele dintre responsabilităţile pe care le avem pentru îngrijirea celor nevoiaşi? (Pentru unele exemple, vezi paginile 450–452.) Care este legătura dintre aceste responsabilităţi şi nevoile temporale ale oamenilor? Care este relaţia dintre ele şi nevoile spirituale? Ce exemple de oameni având grijă de cei nevoiaşi aţi văzut?
Citiţi paragraful care începe la pagina 452. Ce putem face pentru a creşte aprecierea noastră cu privire la virtuţile altora? De ce credeţi că ar trebui „să [fim] atenţi la propria neprihănire şi să [fim] rezervaţi în estimarea propriilor [noastre] virtuţi”?
Profetul Joseph Smith şi-a exprimat îngrijorarea despre „reducerea sentimentelor afectuoase… în lume” (pagina 453). În contrast, el a spus că noi ar trebui să „[sporim] dragostea şi compasiunea [noastră] faţă de alţii” ((pagina 452). Ce credeţi că înseamnă să sporim dragostea şi compasiunea noastră faţă de alţii?
Citiţi în întregime al doilea paragraf de la pagina 453. În ce fel putem aplica această învăţătură când interacţionăm cu membrii familiei noastre?

Scripturi suplimentare: 1 Corinteni 13:1–13; Mosia 4:14–16, 26–27; Eter 12:33–34; Moroni 7:45–48; D&L 121:45–46