Puterea iertării

„Vino, drag frate, lupta a trecut, Prieteni suntem ca la început.”

Din viaţa lui Joseph Smith

În vara anului 1839, profetul a dat numele de Nauvoo locului în care se adunau sfinţii pe partea dinspre statul Illinois a fluviului Mississippi. Numele era de origine evreiască şi însemna „o situaţie sau un loc frumos, implicând şi ideea de odihnă.”¹ Sub îndrumarea profetului, sfinţii au început transformarea satului Commerce într-un frumos oraş. Întâi, au înlocuit colibele şi corturile cu case din bârne şi, apoi, au început să apară o serie de case din lemn finisat şi din cărămidă. Au plantat pomi roditori şi ornamentali şi viţă de vie şi arbuşti pentru a-şi înfrumuseţa terenurile. În frumosul lor Nauvoo, sfinţii au sperat să găsească un loc liniştit de refugiu în care să poată evita persecuţii ca cele suferite în Missouri.

În această perioadă de construcţie, Joseph Smith a trăit o experienţă care a arătat firea sa milostivă şi dorinţa de a-i ierta pe alţii, făcând posibil ca ei să se pocăiască de nedreptăţile din trecut. Daniel Tyler a relatat experienţa:

„Un bărbat care avusese o poziţie înaltă în Biserică în Far West [Missouri] s-a îmbolnăvit de friguri sau malarie şi avea febră. În timp ce mintea sa precum şi şi trupul erau slăbite, persoane nemulţumite i-au otrăvit mintea şi l-au convins să-i părăsească pe sfinţi şi să meargă cu ei. El a depus o mărturie împotriva profetului. În timp ce sfinţii se aşezau în Commerce, el, revenindu-şi din boală, s-a mutat din Missouri la Quincy, Illinois. Acolo, el a lucrat ca tăietor de lemne de foc pentru a obţine mijloacele necesare pentru ca el şi familia să meargă la Nauvoo şi să [dea] un cadou bărbatului insultat al lui Dumnezeu dacă, din întâmplare, el l-ar fi iertat şi i-ar fi permis să revină în comunitate… El simţea că nu era salvare pentru el în alt loc şi, dacă acest lucru îi era refuzat, totul era pierdut în ceea ce îl privea. El a pornit la drum cu inima plină de tristeţe şi arătând total deprimat.

În timp ce [omul era] pe drum, Domnul i-a spus fratelui Joseph că el venea. Profetul a privit pe fereastră şi l-a văzut venind pe stradă. De îndată ce s-a oprit să deschidă poarta, profetul a sărit din scaunul lui şi a alergat şi l-a întâmpinat în curte, exclamând: «O, frate, cât sunt de bucuros să te văd!». El i-a înconjurat cu un braţ gâtul şi amândoi au plâns ca nişte copii.

Este suficient să spunem că s-au făcut din nou cele necesare şi omul căzut a intrat din nou în Biserică prin botez, a primit din nou preoţia, a mers în mai multe misiuni importante şi s-a adunat cu sfinţii în Sion şi a murit în deplină credinţă.”²

George Q. Cannon, care a slujit în calitate de consilier în Prima Preşedinţie, a mai adus o dovadă a naturii iertătoare a lui Joseph Smith: „Cu modul lui ferm de a apăra adevărul şi respectarea neclintită a poruncilor lui Dumnezeu, Joseph a fost întotdeauna milostiv faţă de cei slabi şi supuşi greşelii. În vara anului 1835, el lucra în consilii şi adunări în Kirtland şi în alte locuri din apropiere şi a fost ales să participe la procesele intentate mai multor membri care urmau să fie judecaţi pentru declaraţii împotriva Preşedinţiei Bisericii. Fie că era ales, prin tragere la sorţi, să pledeze cauza acuzatului sau să-l acuze, deşi el însuşi ar fi putut fi cel care fusese înşelat, el a acţionat cu atâta sensibilitate şi echitate, încât a câştigat dragostea tuturor.”³

Învăţături ale lui Joseph Smith

Noi trebuie să exercităm principiul milosteniei şi să-i iertăm pe fraţii şi surorile noastre.

„Una dintre cele mai plăcute scene care pot avea loc pe pământ, când un păcat a fost comis de o persoană împotriva alteia, este iertarea acelui păcat; şi, atunci, în acord cu exemplul sublim şi perfect dat de Salvator, rugaţi-vă Tatălui nostru din Cer să-l ierte şi pe [păcătos].”⁴

„Acţionaţi întotdeauna potrivit principiului milosteniei şi fiţi gata să-l iertaţi pe fratele nostru la primele semne ale pocăinţei şi cererii iertării; şi, dacă noi îl iertăm pe fratele nostru sau chiar pe duşmanul nostru chiar înainte ca el să se pocăiască şi să ceară iertare, Tatăl nostru Ceresc va fi la fel de plin de milă faţă de noi.”⁵

„Toleraţi-vă şi îngăduiţi-vă unul pe altul, pentru că aşa face Domnul cu noi. Rugaţi-vă pentru duşmanii voştri din Biserică şi nu vă blestemaţi duşmanii din afara Bisericii: pentru că răzbunarea este a Mea, spune Domnul, şi eu voi răsplăti [vezi Romani 12:19]. Fiecărui membru rânduit şi tuturor, noi le spunem, fiţi miloşi şi veţi găsi milă. Căutaţi să ajutaţi la salvarea sufletelor, nu la distrugerea lor: pentru că voi ştiţi bine că «va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă» [vezi Luca 15:7].”⁶

Eliza R. Snow a consemnat aceste cuvinte ale profetului: „[Sfinţii] trebuie să fie înarmaţi cu milă, în ciuda nedreptăţii dintre noi. El a spus că a fost instrumentul prin care se aducea nedreptatea la lumină – era un gând sumbru şi cumplit că atât de mulţi trebuiau să se pună sub condamnarea diavolului şi să meargă la pierzanie. El spunea cu multă emoţie că ei erau semenii noştri muritori, pe care i-am iubit odată, n-ar trebui să-i încurajăm să se schimbe? Nu i-am iertat [încă] de şaptezeci de ori câte şapte, aşa cum ne-a îndemnat Salvatorul nostru [vezi Matei 18:21–22]; probabil că nu i-am iertat doar o dată. Acum este o zi a salvării pentru ei dacă se pocăiesc şi se schimbă.”⁷

„Să presupunem că Isus Hristos şi îngerii sfinţi s-ar plânge de noi din cauza unor lucruri neînsemnate, ce s-ar întâmpla cu noi? Trebuie să avem milă unul faţă de celălalt şi să trecem cu vederea lucrurile mărunte.”⁸

Willard Richards, membru al Cvorumului celor Doisprezece, a consemnat: „Joseph a afirmat că totul era bine între el şi ceruri; că el nu purta duşmănie nimănui; şi urmând rugăciunea lui Isus, sau modelul Său, aşa se ruga Joseph: «Tată, iartă-mi mie greşelile mele, precum şi eu iert greşiţilor mei» [vezi Matei 6:12, 14], pentru că eu, de bunăvoie, îi iert pe toţi oamenii. Dacă noi vrem să oferim şi să cultivăm dragostea faţă de ceilalţi, noi trebuie să-i iubim pe ceilalţi, atât pe duşmani, cât şi pe prieteni.”⁹

Iertarea reface unitatea de sentimente.

„Mă îndurerează că sentimentul de unitate nu este mai mare; dacă un mădular suferă, toate o simt; prin uniunea în sentimente, noi obţinem putere de la Dumnezeu. Hristos a spus că El a venit să-i cheme pe păcătoşi la pocăinţă, să-i salveze. Hristos a fost condamnat de către iudeii ipocriţi pentru că El a acceptat păcătoşi în tovărăşia Sa; El i-a acceptat pe baza principiului că ei s-au pocăit de păcatele lor… Dacă [păcătoşii] se pocăiesc, noi suntem obligaţi să-i acceptăm şi, prin bunătate, să-i sfinţim şi să-i curăţim de toată păcătoşenia, prin influenţa noastră să veghem asupra lor… Nimic nu-i poate face pe oameni să renunţe la păcatul lor mai mult decât dacă sunt luaţi de mână şi dacă se veghează asupra lor cu blândeţe.”¹⁰

Profetul Joseph Smith a scris unui grup de conducători ai Bisericii: „Acum, fraţii mei, permiteţi-mi să vă spun că este dorinţa mea să împart ceea ce am cu alţii şi să iert şi să fiu tolerant şi îngăduitor, cu toată îndelungata suferinţă şi răbdare, cu defectele, nesăbuinţele, slăbiciunile şi răutăţile fraţilor mei şi ale omenirii; şi încrederea mea în voi şi dragostea mea faţă de voi nu sunt diminuate, nici slăbite. Şi, acum, dacă trebuie să fiţi chemaţi să înduraţi împreună cu noi unele dintre slăbiciunile şi nesăbuinţele noastre şi trebuie să primiţi, împreună cu noi, dojana, nu fiţi jigniţi… Când voi şi cu mine ne vom întâlni faţă în faţă, eu ştiu, fără cea mai mică îndoială, că toate problemele dintre noi vor fi complet înţelese şi dragostea perfectă va domni; iar legământul sacru, prin care suntem uniţi împreună, va ocupa cel mai important loc în inimile noastre.”¹¹

Profetul Joseph Smith a spus următoarele în cadrul unei adunări cu consilierii săi din Prima Preşedinţie şi Cei Doisprezece: „Am vorbit uneori cu prea multă asprime sub impulsul momentului şi, dacă v-am rănit sentimentele, dragi fraţi, vă cer iertare, pentru că vă iubesc şi vă voi susţine din toată inima în toată neprihănirea înaintea Domnului şi înaintea tuturor oamenilor; fiţi siguri, dragi fraţi, că doresc să opresc torentul întregii opoziţii, în furtuni şi uragane, în tunete şi fulgere, pe mare şi pe uscat, în pustiu sau printre falşi fraţi, sau gloate sau oriunde Dumnezeu, care ne îndrumă şi ne îngrijeşte, ne poate chema. Şi sunt hotărât ca nici înălţimile, nici adâncimile, stăpânirile ori puterile, lucrurile de acum sau lucrurile viitoare, nicio altă făptură să nu mă despartă de voi [vezi Romani 8:38–39].

Şi voi face acum legământ cu voi înaintea lui Dumnezeu că nu voi da ascultare şi nu mă voi încrede în nicio vorbă defăimătoare împotriva vreunuia dintre voi, nici nu vă voi condamna pe baza vreunei mărturii sub ceruri, cu excepţia acelei mărturii care este infailibilă, până când nu vă voi vedea faţă în faţă şi voi şti sigur; şi îmi pun încrederea nelimitată în cuvântul vostru pentru că eu ştiu că voi sunteţi oamenii adevărului. Şi cer acelaşi lucru din partea voastră când vă voi spune ceva, ca voi să vă puneţi încredere egală în cuvântul meu, pentru că eu nu vă voi spune că ştiu ceva dacă nu ştiu.”¹²

În toamna anului 1835, fratele profetului, William, nu a fost de acord cu o hotărâre pe care o luase profetul, s-a înfuriat şi a început să-l trateze pe profet cu dispreţ şi i-a încurajat şi pe alţii să facă la fel. Acest comportament l-a îndurerat pe profet şi el i-a scris următoarele lui William: „Eu doresc, frate William, ca tu să te umileşti. Eu te iert necondiţionat şi tu ştii cât sunt de neclintit şi neschimbat; ştiu în cine mă încred; stau pe stâncă; şuvoaiele nu pot, nu, ele nu mă vor dărâma. Tu ştii că doctrina pe care o propovăduiesc este adevărată, tu ştii că Dumnezeu m-a binecuvântat… Ştii că este datoria mea să te dojenesc atunci când greşeşti. Această libertate mi-o voi lua întotdeauna şi tu vei avea acelaşi privilegiu. Îmi iau libertatea de a te dojeni, datorită dreptului meu de întâi născut; şi îţi acord acest privilegiu pentru că este datoria mea să fiu umil şi să primesc dojană şi instruire de la un frate sau de la un prieten…

Şi, acum, fie ca Dumnezeu să aibă milă de casa fratelui meu; fie ca Dumnezeu să ia duşmănia dintre mine şi tine; şi fie ca toate binecuvântările să fie restaurate şi trecutul să fie uitat pentru totdeauna. Fie ca pocăinţa mea umilă să ne aducă pe amândoi la Tine, o, Dumnezeule, şi la puterea şi protecţia Ta şi la o coroană pentru a ne bucura în pace de prezenţa tatii, mamei, a lui Alvin, Hyrum, Sophronia, Samuel, Catherine, Carlos, Lucy, a sfinţilor şi a tuturor celor sfinţiţi în pace, pentru totdeauna, este rugăciunea fratelui tău.”¹³

În ziua de 1 ianuarie 1836, profetul a spus următoarele despre eforturile sale de a soluţiona această problemă din familia sa: „Fără a ţine seama de recunoştinţa care îmi umple inima când mă gândesc la anul trecut şi de nenumăratele binecuvântări care ne-au încununat capetele, inima mea suferă în mine din cauza problemei care există în familia tatălui meu… Eu sunt hotărât să fac tot ce pot pentru a schimba şi înlătura pe cale amiabilă şi a rezolva toate problemele familiei în această zi pentru ca anul şi anii care vor urma, fie că sunt mulţi ori puţini, să fie petrecuţi în neprihănire înaintea lui Dumnezeu…

Fraţii William şi Hyrum şi unchiul John Smith au venit acasă la mine şi noi am intrat într-o cameră, singuri, împreună cu tata şi vârstnicul Martin Harris. Tatăl Smith a deschis apoi interviul nostru cu o rugăciune, după care şi-a exprimat gândurile despre întâmplare cu multă emoţie şi tandreţe, chiar cu toată înţelegerea unui tată ale cărui sentimente sunt adânc rănite din cauza problemei care exista în familie; şi, în timp ce el ne vorbea, Spiritul lui Dumnezeu a coborât asupra noastră cu multă putere şi inimile noastre au fost înduioşate. Fratele William a făcut o confesiune umilă şi mi-a cerut iertare pentru abuzul împotriva mea. Şi, în lucrurile în care am greşit, eu i-am cerut iertare.

Şi spiritul confesiunii şi iertării reciproce a fost printre noi şi noi am făcut legământ unul cu altul, în ochii lui Dumnezeu şi a îngerilor sfinţi şi a fraţilor, să ne străduim, de atunci înainte, să ne întărim unul pe altul în dreptate în toate lucrurile şi să nu ascultăm vorbele rele despre unul sau despre celălalt ci, ca adevăraţi fraţi, să mergem unul la altul, cu durerile noastre, în spiritul umilinţei, şi să ne împăcăm şi, astfel, să ne încurajăm fericirea noastră şi fericirea familiei şi, pe scurt, fericirea şi bunăstarea tuturor. Soţia mea şi mama mea şi scribul meu au fost apoi chemaţi şi noi am repetat în faţa lor legământul pe care l-am făcut; şi, în timp ce recunoştinţa ne-a umplut sufletele, lacrimile au curs şuvoi din ochii noştri. Mi s-a cerut apoi să închei interviul, ceea ce am făcut, cu o rugăciune; şi a fost, cu adevărat, o zi de mare veselie şi bucurie.”¹⁴

Manifestând compasiune, răbdare şi milă faţă de cei care se pocăiesc, noi putem ajuta la aducerea lor la „libertatea copiilor dragi ai lui Dumnezeu”.

La sfârşitul anului 1838, William W. Phelps, care fusese un membru de încredere al Bisericii, a fost printre aceia care au depus mărturie falsă împotriva profetului şi ai altor conducători ai Bisericii, ceea ce a dus la întemniţarea lor în Missouri. În luna iunie 1840, fratele Phelps i-a scris lui Joseph Smith rugându-l să-l ierte. Profetul Joseph a răspuns: „Trebuie să spun că nu sunt obişnuite sentimentele cu care pornesc să-ţi scriu câteva rânduri ca răspuns la rândurile scrise de tine în ziua de 29 [a lunii trecute]; în acelaşi timp, mă bucur de privilegiul ce mi-a fost acordat.

Într-o oarecare măsură, ai putea înţelege care au fost sentimentele mele, precum şi ale vârstnicului Rigdon şi ale fratelui Hyrum, când am citit scrisoarea ta – inimile noastre s-au topit cu adevărat într-un val de tandreţe şi compasiune când am aflat cu certitudine hotărârile tale etc. Te pot asigura că simt îndemnul de a acţiona în cazul tău într-un fel care să primească aprobarea lui Iehova (al Cărui slujitor sunt) şi în conformitate cu principiile adevărului şi neprihănirii care au fost revelate; şi, aşa cum compasiunea, răbdarea şi mila au caracterizat acţiunile Tatălui nostru Ceresc faţă de cei umili şi care se pocăiesc, eu simt îndemnul de a copia exemplul, de a preţui aceleaşi principii şi, făcând astfel, să fiu un salvator al semenilor mei.

Este adevărat că noi am suferit mult ca urmare a comportamentului tău – cupa cu otravă, deja plină destul pentru a fi băută de muritori, a fost într-adevăr plină până la revărsare când tu te-ai întors împotriva noastră, tu, cel cu care, deseori, am avut o plăcută sfătuire şi alături de care ne-am bucurat de multe perioade de pace din partea Domnului – «nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi» [vezi Psalmii 55:12–14.] «În ziua când stăteai în faţa lui, în ziua când străinii îi luau averea, când străinii intrau pe porţile lui şi aruncau sorţul asupra [Far West], şi tu erai atunci ca unul din ei; nu trebuia să te uiţi mulţumit la ziua fratelui tău, în ziua nenorocirii lui, nu trebuia să vorbeşti cu semeţie în ziua strâmtorării» [vezi Obadiah 1:11–12.]

Totuşi, cupa a fost băută, voia Tatălui nostru s-a împlinit şi noi suntem în viaţă încă, lucru pentru care Îi mulţumim Domnului. Şi, fiind eliberaţi din mâinile oamenilor răi prin mila Dumnezeului nostru, noi spunem că este privilegiul tău să fii eliberat din puterile duşmanului, să fii adus la libertatea copiilor dragi ai lui Dumnezeu şi să-ţi reiei locul printre sfinţii Celui Preaînalt şi, prin sârguinţă, umilinţă şi dragoste neprefăcută, să te dai în grija Dumnezeului nostru şi a Dumnezeului tău şi a Bisericii lui Isus Hristos.

Fiind încredinţat că este reală confesiunea ta şi sinceră pocăinţa ta, eu voi fi fericit să-ţi dau încă o dată mâna dreaptă a înfrăţirii şi să mă bucur de întoarcerea fiului risipitor.

Scrisoarea ta a fost citită sfinţilor duminica trecută şi au fost luate în considerare sentimentele exprimate de ei, când s-a hotărât în unanimitate că W. W. Phelps trebuie să fie primit în înfrăţire.

«Vino, drag frate, lupta a trecut,

Prieteni suntem ca la început»”¹⁵

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Acest capitol cuprinde mai multe relatări despre iertarea pe care Joseph Smith a acordat-o altora. Recapitulaţi aceste relatări de la paginile 413–415, 418–419, 420–422. În ce fel ar putea ajuta aceste povestiri pe cineva căruia nu-i este uşor să-şi ierte semenii?
Ce binecuvântări primim în vieţile noastre când îi iertăm pe aceia care ne-au jignit? De ce ne este greu uneori să-i iertăm pe alţii? Ce putem face pentru a ne forma un spirit mai iertător?
Paginile 415–417 cuprind scurte declaraţii înţelepte despre iertarea altora. De exemplu: „Toleraţi-vă şi îngăduiţi-vă unul pe altul, pentru că aşa face Domnul cu noi”. „Fiţi miloşi şi veţi găsi milă.” „Căutaţi să ajutaţi la salvarea sufletelor, nu la distrugerea lor.” „Trebuie să avem milă unul faţă de celălalt şi să trecem cu vederea lucrurile mărunte.” Ce învăţaţi din fiecare dintre aceste declaraţii?
Recapitulaţi cuvintele profetului Joseph Smith despre efectul bunătăţii şi tandreţii din penultimul paragraf de la pagina 419. De ce credeţi că este adevărat acest sfat? Aţi trăit experienţa acestor principii?
Recapitulaţi primul paragraf de la pagina 418. Ce probleme ar putea fi evitate dacă urmăm acest sfat? De ce este, uneori, greu de urmat acest sfat? Cum putem învinge ispita de a crede lucruri negative despre alţii?
În eforturile sale de a-i ierta pe alţii, profetul a vorbit despre dorinţa sa de a „copia exemplul” Tatălui Ceresc (pagina 420) şi de a trăi „în acord cu exemplul sublim şi perfect dat de Salvator (pagina 415). Când ne străduim să urmăm exemplul Tatălui Ceresc şi al lui Isus Hristos, care sunt trăsăturile pe care ar trebui să ne străduim să ni le formăm?

Scripturi suplimentare: Psalmii 86:5; Matei 18:21–35; 1 Nefi 7:16–21; Mosia 26:29–31; D&L 64:9–11