Capitolul 33: Darurile spirituale ale tămăduirii, vorbirii în alte limbi, profeţiei şi discernerii spiritelor

Capitolul 33

Darurile spirituale ale tămăduirii, vorbirii în alte limbi, profeţiei şi discernerii spiritelor

„Niciun om nu poate fi un slujitor al lui Isus Hristos decât dacă el păstrează mărturia lui Isus; şi aceasta este duhul prorociei.”

Din viaţa lui Joseph Smith

După o scurtă perioadă de refugiu în Quincy, Illinois, în primele luni ale anului 1839, sfinţii au început să se deplaseze cu aproximativ 80 de kilometri mai la nord spre aşezarea Commerce, Illinois. După evadarea sa din temniţa din Missouri, profetul începuse să cumpere bucăţi de pământ în localitatea Commerce şi în jurul ei, cu scopul de a le face locuri de adunare pentru miile de oameni care fugiseră din Missouri şi aveau acum nevoie de un loc în care să-şi reclădească vieţile. Până în luna iulie 1839, sute de sfinţi făcuseră tabără, dormind în corturi şi căruţe, pe malul estic al fluviului Mississippi, în Commerce, în timp ce alţii îşi găsiseră adăpost în cazarma militară abandonată, de pe malul opus al râului Montrose, Iowa. În acest nou cămin, sfinţii au lucrat pentru a curăţa şi drena terenul mlăştinos de lângă fluviu. Mulţi membri ai Bisericii au fost înţepaţi de ţânţari şi s-au îmbolnăvit grav de malarie şi alte boli. Unii dintre sfinţi au murit iar alţii erau aproape de moarte. Joseph şi Emma au luat atât de mulţi în casa lor de bârne pentru a-i îngriji, încât profetul a cedat patul său şi a dormit afară, într-un cort.

În ziua de 22 iulie, în mijlocul atâtor oameni bolnavi, sfinţii au fost martorii a ceea ce vârstnicul Wilford Woodruff avea să numească „o zi a puterii lui Dumnezeu.”¹ În acea dimineaţă, profetul s-a trezit, l-a chemat pe Domnul în rugăciune şi, fiind plin de Spiritul Domnului, a slujit bolnavilor din casa sa, din curtea de afară şi de pe malul fluviului. A traversat fluviul şi a intrat în casa lui Brigham Young din Montrose pentru a-i da o binecuvântare de vindecare. Apoi, împreună cu Sidney Rigdon, Brigham Young şi alţi membri ai Celor Doisprezece, el şi-a continuat misiunea de manifestare a îndurării printre alţi sfinţi din Iowa. Vârstnicul Woodruff şi-a amintit una dintre cele mai memorabile vindecări din acea zi:

„Am traversat piaţa publică şi am intrat în casa fratelui [Elijah] Fordham. Fratele Fordham se stingea încet de o oră şi ne aşteptam ca fiecare minut să fie ultimul pentru el. Am simţit puterea lui Dumnezeu care îl copleşea pe profetul Său. Când am intrat în casă, fratele Joseph s-a îndreptat către fratele Fordham şi l-a luat de mâna dreaptă… El a văzut că ochii fratelui Fordham erau sticloşi şi că era lipsit de grai şi inconştient.

După ce i-a luat mâna, [profetul] a privit în jos la faţa muribundului şi a spus: «Frate Fordham, mă recunoşti?» La început, el nu a răspuns; dar noi, toţi, am putut vedea efectul Spiritului lui Dumnezeu coborând asupra lui.

„[Joseph] a spus din nou: «Elijah, mă recunoşti?» Cu o şoaptă slabă, fratele Fordham a răspuns: «Da!» Profetul a spus atunci: «Nu ai credinţă că vei fi vindecat?».

Răspunsul, care a fost puţin mai clar decât înainte, a fost: «Mi-e teamă că este prea târziu. Dacă ai fi venit mai devreme, cred că aş fi putut fi». Avea înfăţişarea unui om trezit din somn. Era somnul morţii. Joseph a spus apoi: «Nu crezi că Isus este Hristosul?». «Ba cred, frate Joseph», a fost răspunsul.

Apoi, profetul lui Dumnezeu a vorbit cu glas tare, ca maiestuozitatea Dumnezeirii: «Elijah, îţi poruncesc, în numele lui Isus din Nazaret, să te ridici şi să fii făcut întreg!».

Cuvintele profetului nu au sunat precum cuvintele omului, ci precum glasul lui Dumnezeu. Mi s-a părut că acea casă s-a cutremurat din temelie. Elijah Fordham a sărit din patul său ca un om ridicat din morţi. O culoare sănătoasă i-a colorat faţa şi viaţa era prezentă în fiecare mişcare. Picioarele îi erau înfăşurate în cataplasme [cu mămăligă]. El şi le-a scuturat de pe picioare, împrăştiindu-le conţinutul, şi şi-a cerut hainele apoi şi le-a îmbrăcat. A cerut o farfurie cu pâine şi lapte şi a mâncat; apoi, şi-a pus pălăria şi ne-a urmat în stradă pentru a merge la alţii care erau bolnavi.”²

Într-un moment în care aveau cu disperare nevoie, sfinţii au trăit experienţa revărsării darului vindecării din mâinile profetului.

Învăţături ale lui Joseph Smith

Cei bolnavi pot fi vindecaţi prin credinţă şi exercitarea puterii preoţiei, potrivit voinţei Domnului

„Care este semnul tămăduirii celor bolnavi? Aşezarea mâinilor este semnul sau modul arătat de Iacov şi obiceiul sfinţilor din vechime, aşa cum a fost poruncit de Domnul, şi noi nu putem obţine binecuvântarea prin nicio altă metodă decât prin modul arătat de Domnul [vezi Iacov 5:14–15].”³

IÎn luna iulie 1839, în condiţiile în care sfinţii se mutaseră de scurtă vreme în Commerce, Illinois, şi mulţi dintre ei erau bolnavi, Joseph Smith a consemnat următoarele: „Boala grea a început să-i afecteze pe mulţi dintre fraţi, precum şi pe locuitorii locului, aşa încât această săptămână şi cele care au urmat au fost petrecute, în general, vizitându-i pe bolnavi şi slujindu-le; unii au avut credinţă suficientă şi au fost vindecaţi; alţii nu au avut…

Duminică 28 - Adunarea s-a ţinut ca de obicei… Eu am vorbit şi i-am dojenit pe membrii Bisericii, individual, pentru a-şi pune casele în ordine, pentru a curăţi partea dinăuntru a blidului şi a ne întâlni în duminica următoare ca să luăm din împărtăşanie, astfel încât, prin supunerea noastră faţă de rânduieli, nouă să ni se dea puterea să răzbim, cu Dumnezeu, împotriva distrugătorului şi cei bolnavi să poată fi vindecaţi. Toată această săptămână a fost petrecută în cea mai mare parte printre bolnavi care, în general, câştigă tărie şi îşi recapătă sănătatea.”⁴

„Mulţi dintre cei neprihăniţi vor cădea pradă bolii, molimei, etc. din cauza slăbiciunii cărnii şi, totuşi, vor fi salvaţi în împărăţia lui Dumnezeu. Deci, este un principiu greşit să spui că acela şi acela au păcătuit pentru că au căzut pradă bolii sau au murit, deoarece trupul trebuie să moară; şi Salvatorul a spus: «Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi» [vezi Matei 7:1).”⁵

Scopul darului de a vorbi în alte limbi este de a putea propovădui Evanghelia.

Profetul a vorbit în cadrul unei conferinţe a vârstnicilor din anul 1834: „Joseph Smith a dat apoi o explicaţie despre darul de a vorbi în alte limbi, care a fost special instituit pentru predicarea Evangheliei altor naţiuni şi popoare, dar nu a fost dat pentru guvernarea Bisericii.”⁶

„În ce priveşte darul de a vorbi în alte limbi, tot ce putem spune este că, în acest loc, noi l-am primit la fel ca cei din vechime: Vrem totuşi ca voi să fiţi atenţi ca să nu fiţi înşelaţi cu privire la aceasta… Satana vă va face, fără îndoială, necazuri în legătură cu darul de a vorbi în alte limbi, dacă nu sunteţi atenţi; să nu gândiţi niciodată că v-aţi păzit prea mult de el sau v-aţi rugat prea mult. Fie ca Domnul să vă dea înţelepciune în toate lucrurile.”⁷

„Am citit capitolul al 13-lea din 1 Corinteni [în cadrul unei adunări ţinute la 26 decembrie 1841], precum şi o parte din capitolul al 14-lea şi am remarcat că darul vorbirii în alte limbi era necesar în Biserică; … darul vorbirii în alte limbi, prin puterea Duhului Sfânt, în Biserică, este spre beneficiul slujitorilor lui Dumnezeu, pentru a predica necredincioşilor, cum s-a întâmplat în ziua Cincizecimii.”⁸

„Vorbirea în alte limbi a fost dată în scopul predicării printre cei a căror limbă nu este înţeleasă, ca în ziua Cincizecimii etc. şi nu este necesar ca limbile să fie predate în mod special membrilor Bisericii, pentru că orice om care are Duhul Sfânt poate vorbi despre lucrurile lui Dumnezeu în propria-i limbă precum şi în alta; deoarece credinţa nu vine prin semne, ci în urma auzirii cuvântului lui Dumnezeu.”⁹

„Nu fiţi prea curioşi în legătură cu vorbirea în alte limbi, nu vorbiţi în alte limbi dacă nu este prezent un interpret; menirea supremă a vorbirii în alte limbi este să vorbiţi străinilor şi, dacă oamenii sunt nerăbdători să-şi afişeze inteligenţa, lăsaţi-i să le vorbească acestora în propria lor limbă. Darurile lui Dumnezeu sunt, toate, utile la locul lor dar, când sunt aplicate în scopuri neintenţionate de Dumnezeu, ele se dovedesc a fi o insultă, o înşelăciune sau un blestem şi nu o binecuvântare.”¹⁰

„Noi am avut, de asemenea, fraţi şi surori care aveau un fals dar al vorbirii în alte limbi; ei vorbeau bolborosind cu un glas nenatural şi trupurile le erau distorsionate…; deşi nu este nimic nenatural în Spiritul lui Dumnezeu.”¹¹

„Nu vorbiţi cu darul vorbirii în alte limbi fără a-l înţelege sau fără interpretare. Diavolul poate vorbi în alte limbi; duşmanul va veni cu lucrarea sa; el poate ispiti toate categoriile de oameni; el poate vorbi în engleză sau în olandeză. Nimeni să nu vorbească în alte limbi dacă nu este interpret, având consimţământul aceluia care este pus să prezideze; atunci, el poate discerne sau interpreta sau un altul poate s-o facă.”¹²

„Dacă aveţi o problemă de dezvăluit, făceţi-o în limba proprie; nu vă dedaţi prea mult în exercitarea darului vorbirii în alte limbi căci diavolul va profita de cei nevinovaţi şi nechibzuiţi. Puteţi vorbi în alte limbi pentru propria plăcere, dar eu stabilesc ca lege că, dacă este propovăduit ceva prin darul vorbirii în alte limbi, aceasta nu va fi primită ca doctrină.”¹³

Deşi un singur om vorbeşte în calitate de profet al Bisericii, spiritul profeţiei permite tuturor să mărturisească despre Isus Hristos.

„Niciun om nu este slujitor al lui Isus Hristos fără a fi profet. Niciun om nu poate fi un slujitor al lui Isus Hristos decât dacă el păstrează mărturia despre Isus; şi aceasta este duhul prorociei sau spiritul profeţiei [vezi Apocalipsa 19:10].”¹⁴

„Ioan, autorul Apocalipsei, spune că mărturia despre Isus este spiritul profeţiei [vezi Apocalipsa 19:10]. Acum, dacă fiecare om are mărturia despre Isus, nu are el spiritul profeţiei? Şi, dacă el are spiritul profeţiei, întreb eu, nu este el profet? Şi, dacă este profet, nu va primi el revelaţie? Şi orice om care nu primeşte revelaţie pentru el însuşi trebuie să fie condamnat pentru că mărturia despre Isus este spiritul profeţiei. Pentru că Hristos spune cere şi vei primi; şi, dacă se întâmplă ca el să primească orice, întreb eu, nu va fi prin revelaţie? Şi, dacă vreun om nu are mărturie despre Isus sau spiritul lui Dumnezeu, el nu este al Lui, adică al lui Hristos. Şi, dacă nu este al Lui, el trebuie să fie condamnat.”¹⁵

Un vizitator la Nauvoo a consemnat că Joseph Smith a propovăduit următoarele în timpul unei conversaţii: „Profetul Joseph [a spus că]… pentru a fi slujitor al lui Isus, un om trebuie să mărturisească despre Isus; şi, pentru a mărturisi despre Isus, un om trebuie să aibă spiritul profeţiei; pentru că, potrivit spuselor lui Ioan, mărturia despre Isus este spiritul profeţiei.

„Dacă un om declară că este slujitor al lui Isus şi nu are spiritul profeţiei, el trebuie să fie un martor fals pentru că el nu este în posesia acelui dar care îl califică pentru acest oficiu; şi diferenţa dintre [Joseph Smith] şi clericii acestei generaţii constă în faptul că el susţine că este în posesia acestui spirit al profeţiei care îl califică pe el să mărturisească despre Isus şi Evanghelia salvării; şi clericii neagă acest spirit, chiar spiritul profeţiei, singurul care îi poate face martori adevăraţi sau testatori ai Domnului Isus, şi pretind totuşi că sunt slujitori adevăraţi ai salvării.”¹⁶

„Credinţa vine în urma auzirii cuvântului lui Dumnezeu, prin mărturia slujitorilor lui Dumnezeu; această mărturie este întotdeauna însoţită de Spiritul profeţiei şi al revelaţiei.”¹⁷

Darul discernerii spiritelor permite celor credincioşi să facă deosebirea dintre influenţa spiritelor bune şi a celor rele.

În zilele de la începuturile Bisericii restaurate, membrii Bisericii, precum şi membrii altor grupuri religioase, au acţionat uneori sub influenţele spiritelor rele sau false, crezând că se aflau sub influenţa Duhului Sfânt. Profetul Joseph Smith ne-a învăţat: „Întâmplări recente, care au avut loc în mijlocul nostru, au făcut o îndatorire imperativă, care mi-a fost dată mie, din a vă spune ceva în legătură cu spiritele de care sunt motivaţi oamenii.

Este evident din scrierile apostolilor [din Noul Testament] că multe spirite false au existat în zilele lor şi «în lume au ieşit [multe]» şi că era nevoie de cunoaşterea pe care numai Dumnezeu singur putea s-o dea pentru a descoperi spiritele false şi a dovedi care spirite erau de la Dumnezeu [vezi 1 Ioan 4:1–4]. Lumea, în general, a fost extrem de ignorantă în ceea ce priveşte acest lucru şi de ce ar fi fost altfel – pentru că «nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu» [vezi 1 Corinteni 2:11]…

Întotdeauna, în fiecare epocă, se pare că lipseşte cunoaşterea cu privire la acest subiect. Spirite de toate felurile s-au manifestat în toate epocile şi aproape printre toţi oamenii… Toţi oamenii cred în propriul lor fel de spirite, toţi cred că spiritele lor au puteri supranaturale şi toţi susţin că spiritele lor sunt de la Dumnezeu. Cine va rezolva taina? «Să cercetaţi duhurile», spune Ioan [1 Ioan 4:1], dar cine trebuie să facă aceasta? Învăţatul, elocventul, filozoful, înţeleptul, clericul – toţi sunt ignoranţi… Cine poate aduce la lumină şi dezvălui tainele ascunse ale spiritelor false care se arată atât de des printre sfinţii din zilele din urmă? Noi răspundem că niciun om nu poate face aceasta fără preoţie şi fără să aibă o cunoaştere a legilor prin care sunt guvernate spiritele; pentru că aşa cum «nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu», tot aşa niciun om nu cunoaşte spiritul diavolului şi puterea şi influenţa sa decât dacă posedă cunoaşterea care este mai mult decât omenească şi dacă a dezlegat, prin mijlocirea preoţiei, acţiunile tainice ale planurilor lui…

Un om trebuie să poată discerne spiritele înainte de a putea să aducă la lumină această influenţă diavolească şi s-o dezvăluie lumii cu toată natura ei distrugătoare de suflete, diabolică şi oribilă; pentru că nimic nu-i răneşte mai mult pe copiii oamenilor decât să se afle sub influenţa spiritului fals când gândesc că au Spiritul lui Dumnezeu. Mii de oameni au simţit influenţa puterii lui teribile şi efectele otrăvitoare…

Aşa cum am menţionat înainte, marea dificultate provine din necunoaşterea naturii spiritelor, a legilor de care sunt guvernate şi a semnelor după care pot fi cunoscute; dacă este nevoie de Spiritul lui Dumnezeu pentru a cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu şi spiritul diavolului poate fi demascat numai prin acea mijlocire, rezultă deci ca o consecinţă naturală că, dacă o persoană sau nişte persoane nu au o comunicare sau revelaţie de la Dumnezeu, prin care să li se dezvăluie acţiunea spiritului, ele trebuie să rămână veşnic fără cunoaşterea acestor principii; pentru că eu declar că, dacă un om nu poate înţelege aceste lucruri altfel decât prin Spiritul lui Dumnezeu, atunci nici zece mii de oameni nu pot; sunt deopotrivă de nepătruns pentru înţelepciunea învăţatului, exprimarea elocventului, puterea celui tare. Şi noi va trebui să ajungem, în cele din urmă, la această concluzie, orice am putea gândi despre revelaţie, că fără ea nu putem şti, nici înţelege ceva despre Dumnezeu sau despre diavol; şi oricât ar putea refuza lumea să accepte acest principiu, este evident din crezurile şi noţiunile numeroase şi diferite cu privire la această problemă că ea nu înţelege nimic din acest principiu şi este la fel de limpede că fără o comunicare divină ea trebuie să rămână în ignoranţă…

Un om trebuie să poată discerne spiritele, aşa cum am spus înainte, pentru a înţelege aceste lucruri şi cum va obţine el acest dar dacă nu există daruri ale Spiritului? Şi cum pot fi obţinute aceste daruri fără revelaţie? Hristos «S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor. Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători» [vezi Efeseni 4:8, 11]. Şi cum au fost aleşi apostolii, profeţii, păstorii, învăţătorii şi evangheliştii? Prin profeţie (revelaţie) şi prin aşezarea mâinilor – printr-o comunicare divină, şi printr-o rânduială stabilită de divinitate – prin intermediul preoţiei organizate în acord cu ordinea lui Dumnezeu, prin numire divină. Apostolii din timpurile străvechi au deţinut cheile acestei preoţii – ale tainelor Împărăţiei lui Dumnezeu, şi ca urmare li s-a dat capacitatea să dezvăluie şi să dezlege toate lucrurile ce ţin de guvernarea Bisericii, bunăstarea societăţii, destinul viitor al oamenilor şi libertatea de a alege, puterea şi influenţa spiritelor; pentru că ei le puteau controla când doreau, le puteau alunga în numele lui Isus şi le puteau descoperi acţiunile rele şi tainice când încercau să înşele Biserica luându-şi o înfăţişare religioasă şi să lupte împotriva intereselor Bisericii şi răspândirii adevărului…

Salvatorul nostru, apostolii şi chiar membrii Bisericii au fost înzestraţi cu acest dar, pentru că, spune Pavel, «unuia îi este dat… puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor» [vezi 1 Corinteni 12:10]. Toate acestea au pornit de la acelaşi Spirit al lui Dumnezeu şi au fost daruri ale lui Dumnezeu… Niciun om, nici mai mulţi oameni, fără autorităţile constituite în mod obişnuit, preoţia şi discernerea spiritelor, nu poate deosebi spiritele adevărate de cele false.”¹⁸

„Spiritele care mint merg în pământ. Vor fi mari manifestări ale spiritelor, atât false, cât şi adevărate… Nu toate spiritele sau viziunile sau cântările sunt de la Dumnezeu… Darul discernerii spiritelor va fi dat vârstnicului care prezidează. Rugaţi-vă pentru el pentru ca el să poată avea acest dar.”¹⁹

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Recapitulaţi relatarea de la paginile 401–404. Cum îi poate ajuta această relatare pe deţinătorii Preoţiei lui Melhisedec să se pregătească pentru a sluji celor bolnavi? Cum ne poate ajuta pe noi când avem nevoie de o binecuvântare a preoţiei? De ce credeţi că a fost important pentru fratele Fordham să-şi exprime credinţa în Isus Hristos în acel moment?
Recapitulaţi învăţăturile profetului Joseph de la pagina 404. Ce experienţe pe care le-aţi trăit v-au ajutat să înţelegeţi puterea preoţiei în vindecarea celor bolnavi? Ce principii trebuie să ne ghideze când ne împărtăşim experienţele trăite referitoare la vindecarea celor bolnavi? De ce nu sunt vindecaţi unii oameni, chiar şi când ei îşi exercită credinţa şi primesc binecuvântările preoţiei?
Joseph Smith a spus că darul de a vorbi în alte limbi „a fost special instituit pentru predicarea Evangheliei altor naţiuni şi popoare” (vezi paginile 405–406). Cum a ajutat acest dar la răspândirea Evangheliei în întreaga lume? Cum aţi primit dumneavoastră sau cineva pe care îl cunoaşteţi darul de a vorbi în alte limbi pentru a ajuta la predicarea Evangheliei?
Recapitulaţi învăţăturile profetului despre spiritul profeţiei (pagina 407). Ce înseamnă să ştiţi că fiecare membru al Bisericii poate avea spiritul profeţiei?
Recapitulaţi învăţăturile profetului despre darul discernerii spiritelor (paginile 408–410). Ce este darul discernerii spiritelor? Cum putem evita să fim înşelaţi de influenţele rele? Cum ne ajută profetul actual şi alţi conducători ai Bisericii să discernem influenţele rele?

Scripturi suplimentare: 1 Corinteni 12:1–31; 14:1–6, 22–28; Iacov 5:14–15; Moroni 10:8–17; D&L 46:1–33; 50:1–36, 40–44; 52:14–19