Rugăciunea şi revelaţia personală

„Este privilegiul copiilor lui Dumnezeu să vină la Dumnezeu şi să primească revelaţie.”

Din viaţa lui Joseph Smith

Până în iunie 1829, multe evenimente importante din restaurarea, în desfăşurare, a Evangheliei avuseseră deja loc. Cerurile se deschiseseră la vremea Primei Viziuni şi Dumnezeu vorbise din nou oamenilor de pe pământ. Profetul Joseph Smith primise plăcile cuprinzând Cartea lui Mormon şi traducea mesajul lor sacru. Preoţia sfântă fusese restaurată şi rânduiala botezului fusese pusă la dispoziţia copiilor lui Dumnezeu. Fiecare dintre aceste evenimente se produsese ca răspuns la rugăciune, pe măsură ce profetul căuta îndrumare de la Domnul.

Pe când munca de traducere se apropia de sfârşit, profetul a căutat, încă o dată, îndrumare de la Domnul. Pentru că Moroni îl instruise pe Joseph să nu arate plăcile nimănui dacă nu i se poruncea să facă acest lucru, Joseph s-a simţit foarte singur şi foarte împovărat de responsabilitatea sa în timp ce traducea plăcile. Totuşi, el descoperise din cronică însăşi că Domnul avea să dea trei martori speciali care aveau să mărturisească lumii că această Carte a lui Mormon era adevărată (vezi 2 Nefi 11:3; Eter 5:2–4).

„Aproape imediat după ce noi am făcut această descoperire”, relatează Joseph Smith, „s-a întâmplat că Oliver Cowdery, David Whitmer şi… Martin Harris (care venise să întrebe despre progresul muncii noastre) au vrut ca eu să-L întreb pe Domnul pentru a şti dacă ei puteau să obţină de la El privilegiul de a fi aceşti trei martori speciali.”¹ Profetul s-a rugat pentru îndrumare şi a primit o revelaţie în care se declara că acestor trei bărbaţi li se va permite să vadă plăcile, precum şi sabia lui Laban, Urimul şi Tumimul şi Liahona (vezi D&L 17).

Câteva zile mai târziu, profetul şi cei trei bărbaţi au mers în pădurea din apropierea casei familiei Whitmer din Fayette, New York, şi au început să se roage pentru a li se acorda acest mare privilegiu. Martin s-a retras, simţindu-se nedemn. Profetul a consemnat ce s-a întâmplat după aceea: „Nu ne rugam de prea mult timp, când am văzut o lumină deasupra noastră, în aer, de o strălucire deosebită; şi, iată, un înger [Moroni] stătea înaintea noastră. În mâinile sale, el ţinea plăcile în legătură cu care noi ne rugaserăm pentru ca aceşti bărbaţi să le vadă. El a întors foile una câte una, pentru ca noi să le putem vedea şi să distingem clar gravările făcute pe ele.”² Bărbaţii au auzit, de asemenea, glasul lui Dumnezeu mărturisind despre adevărul traducerii şi poruncindu-le să mărturisească despre ceea ce văzuseră şi auziseră. Apoi, Joseph s-a dus să-l găsească pe Martin care se ruga în alt loc din pădure. Ei s-au rugat împreună şi au văzut aceeaşi viziune şi au auzit acelaşi glas.

Mama lui Joseph Smith, care se afla în vizită la profet, în Fayette, în acea perioadă, a relatat despre bucuria şi uşurarea fiului ei după această manifestare: „Când Joseph a intrat în [casa familiei Whitmer], el s-a aruncat jos, lângă mine. «Tată! Mamă!», a spus el, «nu ştiţi ce fericit sunt. Domnul a făcut ca plăcile să fie arătate altor trei persoane în afară de mine, care au văzut şi un înger şi vor trebui să mărturisească despre adevărul celor spuse de mine, pentru că ei ştiu din experienţă proprie că eu nu încerc să înşel oamenii. Şi eu mă simt ca şi cum aş fi fost uşurat de o povară cumplită care era aproape prea grea pentru a o îndura. Dar, acum, ei vor trebui să poarte o parte a ei şi sufletul meu se veseleşte că nu voi mai fi cu totul singur în lume».”³

De-a lungul vieţii sale, Joseph Smith s-a îndreptat către Dumnezeu în rugăciune pentru a căuta ajutorul şi îndrumarea de care avea nevoie. Un membru al Bisericii a relatat că l-a auzit rugându-se în Kirtland, Ohio, într-un moment în care trecea printr-o mare încercare personală: „Niciodată până atunci nu auzisem un om adresându-se Creatorului său ca şi cum El era prezent ascultându-l aşa cum un tată bun ascultă plângerile copilului său supus … Nu era ostentaţie, nici glas ridicat ca de entuziasm, ci un ton de simplă conversaţie, aşa cum un om se adresează unui prieten prezent. Îmi părea ca şi cum, în cazul în care vălul ar fi ridicat, L-aş fi văzut pe Domnul stând în faţa celui mai umil dintre toţi slujitorii Săi pe care i-am văzut vreodată.”⁴

Învăţături ale lui Joseph Smith

Dumnezeu va auzi rugăciunile noastre şi ne va vorbi astăzi chiar aşa cum a vorbit sfinţilor din vechime.

„Văzând că Domnul nu a dat de înţeles niciodată lumii, prin nimic din ceea ce a revelat, că El a încetat, pentru totdeauna, să vorbească făpturilor Sale când este căutat cum se cuvine, de ce ar fi considerat un lucru incredibil ca Lui să-I facă plăcere să vorbească din nou, în aceste ultime zile, pentru salvarea lor?

Aţi putea fi surprinşi de această afirmaţie, pe care ar trebui s-o spun pentru salvarea făpturilor Sale din aceste ultime zile, pentru că noi avem deja în posesia noastră un volum vast din cuvintele Sale, pe care El l-a dat anterior. Dar veţi recunoaşte că cele spuse lui Noe nu au fost suficiente pentru Avraam sau nu i s-a cerut lui Avraam să părăsească pământul pe care s-a născut şi să-şi caute o moştenire într-o ţară străină, potrivit cuvântului spus lui Noe, ci el însuşi a obţinut promisiunile din mâna Domnului şi a păşit în aşa desăvârşire, încât a fost numit prietenul lui Dumnezeu. Lui Isaac, sămânţa promisă, nu i s-a cerut să se bizuie pe promisiunea făcută tatălui său, Avraam, ci i-a fost dat privilegiul de a primi asigurarea că are trecere în ochii cerului direct prin glasul Domnului care i s-a adresat.

Dacă un om se poate bizui pe revelaţiile date altuia, n-aş putea eu întreba, pe bună dreptate, de ce a fost atunci necesar ca Domnul să-i vorbească lui Isaac, aşa cum a făcut, aşa cum este consemnat în al 26-lea capitol al Genesei? Pentru că Domnul repetă acolo sau, mai degrabă, promite din nou să ţină jurământul pe care El îl făcuse anterior lui Avraam. Şi de ce l-a repetat lui Isaac? De ce nu a fost prima promisiune la fel de sigură pentru Isaac cum a fost pentru Avraam? Nu era Isaac fiul lui Avraam? Şi nu putea el să aibă încredere absolută în cuvântul tatălui său ca om al lui Dumnezeu? Puteţi spune că el era un om deosebit şi diferit de oamenii din aceste ultime zile; ca urmare, Domnul l-a favorizat cu binecuvântări deosebite şi diferite, pentru că el era diferit de oamenii din epoca lui. Recunosc că el era un om deosebit şi că nu numai că a fost binecuvântat în mod deosebit, ci şi mult binecuvântat. Dar tot caracterul deosebit pe care îl pot descoperi în acest om sau toată diferenţa dintre el şi oamenii din epoca lui constau în aceea că el era mai sfânt şi mai desăvârşit înaintea lui Dumnezeu şi venea la El cu inima mai pură şi cu mai multă credinţă decât oamenii din zilele lui.

Acelaşi lucru s-ar putea spune despre istoria lui Iacov. De ce i-a vorbit Domnul cu privire la aceeaşi promisiune după ce o făcuse o dată lui Avraam şi o înnoise lui Isaac? De ce nu putea Iacov să se bizuiască mulţumit pe cuvântul spus părinţilor lui?

Când s-a apropiat timpul împlinirii promisiunii de a-i elibera pe copiii lui Israel din ţara Egiptului, de ce a fost necesar ca Domnul să înceapă să le vorbească? Promisiunea sau cuvântul către Avraam a fost că sămânţa lui va fi robită şi apăsată greu timp de patru sute de ani şi, după aceea, ea va ieşi de acolo cu mari bogăţii. De ce nu s-au bizuit ei pe această promisiune şi, după ce au rămas în robie în Egipt patru sute de ani, nu au ieşit de acolo fără a mai aştepta o altă revelaţie, acţionând în totalitate pe baza promisiunii făcute lui Avraam că ei vor ieşi de acolo? …

Pot crede că Enoh a păşit alături de Dumnezeu. Pot crede că Avraam a fost în comuniune cu Dumnezeu şi a vorbit cu îngeri. Pot crede că Isaac a obţinut o înnoire a legământului făcut cu Avraam direct prin glasul Domnului. Pot crede că Iacov a vorbit cu îngeri sfinţi şi a auzit cuvântul Creatorului său, că el a luptat cu un înger până când a învins şi a obţinut o binecuvântare. Pot crede că Ilie a fost luat la cer într-un car de foc ce avea cai înspăimântători. Pot crede că sfinţii L-au văzut pe Domnul şi au vorbit cu El faţă în faţă după învierea Sa. Pot crede că biserica iudaică s-a apropiat de muntele Sion şi de oraşul Dumnezeului Celui Viu, Ierusalimul ceresc şi de zecile de mii de îngeri. Pot crede că ei au privit în veşnicie şi L-au văzut pe Judecătorul tuturor şi pe Isus, Mijlocitorul noului legământ.

Dar îmi vor cumpăra toate acestea o asigurare sau mă vor purta către regiunile în care este veşnic zi, veşmântul meu fiind fără pată, pur şi alb? Sau ar trebui să obţin singur, prin propria mea credinţă şi sârguinţă în ţinerea poruncilor Domnului, o asigurare a salvării mele? Şi nu am eu un privilegiu egal cu cel al sfinţilor din vechime? Şi nu-mi va auzi Domnul rugăciunile şi nu-mi va asculta rugăminţile la fel de repede cum a făcut cu ale lor, dacă mă apropii de El aşa cum au făcut ei?”⁵

Noi putem face din toate acţiunile noastre un subiect al rugăciunii.

Sarah Granger Kimball a spus: „La Şcoala profeţilor… când Joseph Smith dădea instrucţiuni fraţilor, el le-a spus să facă din toate acţiunile lor un subiect de rugăciune.”⁶

„Căutaţi să-L cunoaşteţi pe Dumnezeu în odăile voastre, chemaţi-L când sunteţi pe câmp. Urmaţi îndrumările din Cartea lui Mormon şi rugaţi-vă în legătură cu ele şi pentru familiile voastre, vitele voastre, cirezile voastre, turmele voastre, grânele voastre şi toate lucrurile pe care le posedaţi [vezi Alma 34:18–27]; cereţi binecuvântările lui Dumnezeu asupra tuturor muncilor voastre şi tuturor lucrurilor în care sunteţi angajaţi.”⁷

„Nu vă neglijaţi îndatoririle din familiile voastre, ci chemaţi-L pe Dumnezeu ca binecuvântările Lui să fie asupra voastră şi a familiilor voastre, cirezilor şi turmelor voastre şi tuturor lucrurilor pe care le aveţi – ca să aveţi pace şi prosperitate – şi, în timp ce faceţi aceasta, «rugaţi-vă pentru pacea Sionului, căci vor prospera cei care îl iubesc» [vezi Psalmii 122:6.]”⁸

O rugăciune pe care profetul a consemnat-o în luna august 1842 arată dorinţa sa de a primi înţelepciune de la Dumnezeu: „O, Tu, care vezi şi cunoşti inimile tuturor oamenilor… priveşte în jos la slujitorul Tău, Joseph, acum; şi lasă să-i fie conferită credinţă în numele Fiului Tău Isus Hristos într-o măsură mai mare decât a avut vreodată slujitorul Tău, chiar credinţa lui Ilie; şi lasă lampa vieţii veşnice să ardă în inima sa, pentru a nu fi niciodată luată; şi lasă cuvintele vieţii veşnice să se reverse în sufletul slujitorului Tău, pentru ca el să poată şti voinţa Ta, legile Tale şi poruncile Tale şi judecăţile Tale pentru a le face. Ca roua pe Muntele Hermon să curgă harul, slava şi cinstea Ta divine, în plenitudinea milei, puterii şi bunătăţii Tale, jos, asupra capului slujitorului Tău.”⁹

Când ne rugăm cu credinţă şi simplitate, noi primim binecuvântările pe care Dumnezeu consideră potrivit să le reverse asupra noastră.

„Rugaţi-vă umili la tronul harului, ca Spiritul Domnului să fie mereu asupra voastră. Aduceţi-vă aminte că, fără a cere, noi nu putem primi nimic; de aceea, cereţi cu credinţă şi veţi primi binecuvântările pe care Dumnezeu consideră potrivit să le reverse asupra voastră. Nu vă rugaţi cu inimi lacome pentru ca să risipiţi în plăcerile voastre, ci rugaţi-vă cu sinceritate pentru darurile cele mai bune [vezi D&L 46:8–9].”¹⁰

„Virtutea este unul dintre cele mai importante principii care ne dau posibilitatea să avem încredere în apropierea de Tatăl nostru care este în cer pentru a cere înţelepciune din mâna Sa. Ca urmare, dacă tu vei preţui acest principiu în inima ta, tu poţi cere cu toată încrederea înainte Sa şi se va revărsa asupra capului tău [vezi D&L 121:45–46].”¹¹

„Lăsaţi rugăciunile sfinţilor să se înalţe la cer, pentru ca ele să ajungă la urechile Domnului Sabatului, pentru că rugăciunile celor neprihăniţi au mare putere [vezi Iacov 5:16].”¹²

Henry W. Bigler a consemnat: „Vorbind despre rugăciunea către Tatăl nostru din cer, eu l-am auzit odată pe profetul Joseph Smith spunând: «Fiţi clari şi simpli şi cereţi ceea ce vreţi, ca şi cum v-aţi duce la un vecin şi i-aţi spune: Vreau să împrumut calul tău să merg la moară».”¹³

Putem primi revelaţie personală prin Duhul Sfânt.

„Este privilegiul copiilor lui Dumnezeu să vină la Dumnezeu şi să primească revelaţie… Dumnezeu nu este părtinitor; noi toţi aveam acelaşi privilegiu.”¹⁴

„Noi credem că avem dreptul la revelaţii, viziuni şi vise de la Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc şi la lumină şi inteligenţă prin darul Duhului Sfânt, în numele lui Isus Hristos, cu privire la toate subiectele ce ţin de bunăstarea noastră spirituală; aceasta dacă noi ţinem poruncile Lui, pentru a ne face demni în ochii Lui.”¹⁵

„O persoană ar putea profita observând primul indiciu al spiritului revelaţiei; de exemplu, când simţi inteligenţa pură revărsându-se în tine, el ar putea face ca brusc, în mintea ta, să vină idei, aşa încât, observând indiciul, poţi constata împlinirea lor în aceeaşi zi sau în scurt timp; (adică) acele lucruri care au fost prezentate minţii tale prin Spiritul lui Dumnezeu se vor întâmpla; şi, astfel, învăţând Spiritul lui Dumnezeu şi înţelegându-L, poţi progresa în principiul revelaţiei, până când devii desăvârşit în Isus Hristos.”¹⁶

„Am o ediţie veche a Noului Testament în limbile latină, ebraică, germană şi greacă… Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că am această carte veche; dar Îi mulţumesc mai mult pentru darul Duhului Sfânt. Am cea mai veche carte din lume; dar am cea mai veche carte din lume în inima mea, chiar darul Duhului Sfânt … Duhul Sfânt… este în mine şi înţelege mai mult decât întreaga lume; şi eu mă voi asocia cu El.”¹⁷

„Niciun om nu poate primi Duhul Sfânt fără a primi revelaţii. Duhul Sfânt este un revelator.”¹⁸

John Taylor, în timp ce slujea ca preşedinte al Cvorumului celor Doisprezece, a consemnat: „Îmi amintesc bine o observaţie pe care mi-a făcut-o Joseph Smith cu peste patruzeci de ani în urmă. El a spus: «Vârstnice Taylor, ai fost botezat, s-au aşezat mâinile deasupra capului tău pentru primirea Duhului Sfânt şi ai fost rânduit la preoţia sfântă. Acum, dacă vei continua să urmezi îndrumările acelui Spirit, El te va îndruma întotdeauna bine. Uneori, te-ar putea îndruma contrar judecăţii tale; nu o lua în seamă, urmează directivele, îndemnurile Sale; şi, dacă vei urma cu fidelitate şoaptele Sale, cu timpul, va deveni pentru tine un principiu al revelaţiei astfel încât tu vei şti toate lucrurile».”¹⁹

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Reţineţi importanţa rugăciunii în experienţa trăită de Joseph Smith şi Cei trei martori ai Cărţii lui Mormon (paginile 131–134). Cum a influenţat rugăciunea experienţele dumneavoastră legate de Cartea lui Mormon? Ce alte aspecte ale vieţii dumneavoastră sunt influenţate de rugăciune?
La ce vă gândiţi în timp ce citiţi paragraful din josul paginii 133? În timp ce meditaţi la această afirmaţie, gândiţi-vă la ce aţi putea face pentru a îmbunătăţi modul în care vă „[adresaţi] Creatorului” dumneavoastră.
De ce nu ne putem bizui numai pe revelaţiile din trecut? (Pentru câteva exemple, vezi paginile 134–136.) De ce avem nevoie de revelaţie personală continuă?
Recapitulaţi secţiunea care începe la pagina 136. Identificaţi învăţăturile profetului referitoare la când trebuie să ne rugăm şi pentru ce trebuie să ne rugăm. Cum ar putea să vă ajute aceste învăţături în rugăciunile personale? Cum ar putea acestea să ajute familiile în rugăciunile de familie?
Studiaţi învăţăturile profetului de la paginile 137–138 despre cum ar trebui să ne rugăm. Care este avantajul folosirii limbajului „clar şi simplu” când ne rugăm? În ce fel viaţa dusă în neprihănire ne dă încredere când Îl abordăm în rugăciune pe Tatăl nostru Ceresc? Ce v-a ajutat să dobândiţi o mărturie că Dumnezeu aude rugăciunile şi le răspunde?
Citiţi în întregime al cincilea paragraf de la pagina 138. Când aţi profitat de observarea „primului indiciu” al îndemnurilor Spiritului? Cum putem învăţa să recunoaştem şoaptele Spiritului imediat ce acestea vin?

Scripturi suplimentare:1 Împăraţi 19:11–12; Iacov 1:5–6; Helaman 5:30; 3 Nefi 18:18–21; D&L 6:22–23; 8:2–3; 88:63–65