Cuvinte de Încurajare şi Consolare la Momentul Morţii

„Ce ne poate consola în ceea ce priveşte moartea? Suntem îndreptăţiţi să avem cea mai mare speranţă şi consolare referitoare la moartea oricărui om de pe pământ.”

Din viaţa lui Joseph Smith

Suferinţa provocată de moartea celor dragi a fost deseori prezentă în viaţa profetului Joseph Smith. În ziua de 15 iunie 1828, în Harmony, Pennsylvania, primul fiu al lui Joseph şi al Emmei, Alvin, a murit la scurt timp după naştere. Când Joseph şi Emma s-au mutat din New York în Kirtland, Ohio, în februarie 1831, Emma era din nou însărcinată, de data aceasta aşteptând gemeni. La scurt timp după ce au sosit în Kirtland, Joseph şi Emma s-au mutat într-o colibă, la ferma lui Isaac Morley, membru al Bisericii. Acolo, la data de 30 aprilie, s-au născut micuţii Thadeus şi Louisa, dar ei nu au trăit mult, murind la câteva ore de la naştere.

În acelaşi timp, în oraşul învecinat Warrensville, Ohio, fratele John Murdock şi-a pierdut soţia, Julia, care tocmai născuse doi gemeni sănătoşi. Având o familie care acum cuprindea cinci copii, fratele Murdock a simţit că nu putea să aibă grijă de gemeni şi i-a rugat pe Joseph şi Emma să-i adopte. Joseph şi Emma au făcut acest lucru, luându-i cu recunoştinţă pe cei doi bebeluşi, Joseph şi Julia, în familia lor. În mod tragic, micuţul Joseph a murit unsprezece luni mai târziu, în martie 1832, ca urmare a faptului că a fost expus aerului rece din timpul nopţii în timp ce suferea de pojar, timp în care profetul fusese uns cu smoală fierbinte şi acoperit cu pene de către o gloată. Incluzând acest deces, părinţii îndureraţi îşi înmormântaseră patru dintre primii lor cinci copii, Julia rămânând singurul lor copil în viaţă.

Dintre cei unsprezece copii ai lui Joseph şi ai Emmei – nouă ai lor şi doi adoptaţi – numai cinci aveau să ajungă la vârsta maturităţii: Julia, născută în 1831; Joseph III, născut în 1832; Frederick, născut în 1836; Alexander, născut în 1838; şi David, născut în noiembrie 1844, la cinci luni după moartea tatălui său. Fiul lui Joseph şi al Emmei în vârstă de 14 luni, Don Carlos, a murit în 1841, iar un fiu născut în 1842 a murit în aceeaşi zi în care s-a născut.

În timpul vieţii sale, Joseph Smith şi-a pierdut, de asemenea, trei fraţi în urma unor morţi premature. Ephraim a murit la scurt timp după naştere, în 1810. Fratele mai mare al lui Joseph, Alvin, a murit în 1823, la vârsta de 25 de ani, iar fratele lui mai mic, Don Carlos a murit în 1841, tot la vârsta de 25 de ani.

Profetul a suferit o altă pierdere grea atunci când tatăl său, de la care primea tărie şi pe ale cărui sfaturi se bizuia, a murit în Nauvoo, Illinois, în 1840. Când tatăl Smith şi-a dat seama că moartea sa era iminentă, şi-a adunat familia în jurul patului. I-a vorbit soţiei sale, spunând: „Când mă uit la copiii mei şi înţeleg că, deşi au fost crescuţi să facă lucrarea Domnului, ei trebuie totuşi să aibă parte de necazuri şi supărări toată viaţa lor de pe pământ, inima mea este îndurerată şi mi-e groază să te părăsesc aşa, înconjurată de duşmani”.¹

Apoi, a vorbit pe rând fiecărui copil, dându-i fiecăruia, ultima sa binecuvântare. Conform consemnării mamei profetului, el i-a spus următoarele cuvinte încurajatoare profetului Joseph:

„«Joseph, fiul meu, tu eşti chemat într-o chemare nobilă şi sfântă. Tu eşti chemat să faci chiar lucrarea Domnului. Rămâi credincios şi vei fi binecuvântat, la fel şi copii tăi. Vei trăi chiar pentru a-ţi încheia lucrarea.»

La aceste cuvinte, Joseph a spus, plângând: «O, tată, chiar voi trăi?» «Da», a spus tatăl, «vei trăi pentru a stabili planul întregii lucrări pe care Dumnezeu ţi-a dat-o s-o faci. Aceasta este binecuvântarea pe care ţi-o dau, înainte să mor, în numele lui Isus».”²

Folosindu-se de aceste experienţe grele din propria-i viaţă şi de înţelegerea sa inspirată a ispăşirii Salvatorului, profetul Joseph Smith a putut să ofere mult dorita alinare multor sfinţi care jeleau.

Învăţături ale lui Joseph Smith

Când ne mor membri ai familiei sau prieteni dragi, avem parte de o alinare deosebită ştiind că îi vom întâlni din nou în lumea care va veni.

Profetul a vorbit în cadrul unei conferinţe a Bisericii desfăşurate în Nauvoo, pe 7 aprilie 1844. El a vorbit despre prietenul său, King Follett, care murise nu de mult timp: „Sfinţi preaiubiţi, am să rog această congregaţie să fie atentă în timp ce voi vorbi despre moarte. Decesul fratelui nostru iubit, vârstnicul King Follett, care a murit strivit de o bucată mare de stâncă într-o fântână, este motivul care m-a determinat să vă vorbesc despre acest subiect. Am fost rugat să vorbesc de către prietenii şi rudele sale dar, având în vedere că în această congregaţie sunt mulţi oameni care locuiesc atât în acest oraş, cât şi în altele, cărora le-au murit prieteni, simt că trebuie să vorbesc despre acest subiect la modul general şi să vă ofer gândurile mele, atât cât pot şi atât cât sunt inspirat de Spiritul Sfânt să vorbesc despre acest subiect. Am nevoie de rugăciunile şi credinţa voastră pentru a putea să primesc învăţătura Dumnezeului cel Atotputernic şi darul Duhului Sfânt, pentru a putea spune lucruri care sunt adevărate şi care să fie uşor de înţeles de voi, şi ca mărturia să vă poată convinge inima şi mintea de adevărul a ceea ce voi spune…

Ştiu că mărturia mea este adevărată; prin urmare, adresându-mă acestor oameni care jelesc, ce au pierdut ei? Rudele şi prietenii lor sunt separaţi de trupurile lor doar pentru o perioadă scurtă: spiritele lor care au trăit alături de Dumnezeu, au părăsit tabernacolul de lut doar pentru o perioadă scurtă, figurativ vorbind; şi ele se află acum într-un loc unde pot vorbi între ele în acelaşi fel în care noi vorbim pe pământ…

Ce ne poate consola în ceea ce priveşte moartea? Suntem îndreptăţiţi să avem cea mai mare speranţă şi consolare referitoare la moartea oricărui om de pe pământ, deoarece i-am văzut trăind demn în mijlocul nostru şi i-am văzut adormind în braţele lui Isus…

Voi, cei care jeliţi, aveţi ocazia de a vă bucura, vorbind acum de moartea vârstnicului King Follett, deoarece soţul şi tatăl vostru s-a dus să aştepte până la învierea morţilor – până când va fi făcut perfect, deoarece la înviere, prietenul vostru se va ridica într-o fericire perfectă şi va merge în slava celestă…

Sunt autorizat să vă spun, prin autoritatea Duhului Sfânt, că nu aveţi niciun motiv să vă temeţi; căci el s-a dus în casa celor drepţi. Nu jeliţi, nu plângeţi. Ştiu acest lucru prin mărturia Duhului Sfânt care este în mine; şi voi puteţi să aşteptaţi ca prietenii voştri să vină şi să vă întâlnească la începutul lumii celestiale…

Am tatăl, fraţi, copii şi prieteni care s-au dus în lumea spiritelor. Ei lipsesc doar pentru un timp scurt. Ei sunt spirite şi îi vom întâlni din nou, în curând. În curând va sosi timpul când trâmbiţa va suna. Când vom muri, ne vom saluta mamele, taţii, prietenii şi pe toţi cei pe care-i iubim, care au adormit în Isus. Acolo nu va exista teamă de gloate, persecuţii sau procese şi arestări premeditate; va fi fericire veşnică.”³

Vârstnicul Lorenzo D. Barnes a murit în timp ce slujea ca misionar în Anglia. Profetul a vorbit despre moartea lui în cadrul unei adunări desfăşurată în templul Nauvoo, care nu era terminat: „Vă voi spune ce vreau. Dacă mâine voi fi chemat să mor, în dimineaţa învierii, imediat ce piatra de pe mormânt va fi dată la o parte şi vom ieşi din mormintele noastre, înainte să ieşim din mormântul nostru voi da mâna cu tatăl meu şi voi spune: «Tată!», iar el va spune: «Fiul meu, fiul meu!».

Putem să ne gândim la aceste lucruri în acest fel? Da, dacă învăţăm cum să trăim şi cum să murim. Când mergem la culcare, ne gândim la cum ne-am putea trezi dimineaţă; şi este plăcut pentru prieteni să se întindă împreună, prinşi în braţele dragostei, să doarmă şi să se trezească îmbrăţişaţi şi să-şi continue conversaţia.

Credeţi că este ciudat dacă relatez ceea ce am văzut în viziune legat de acest subiect interesant? Cei care au murit în Isus Hristos se pot aştepta să aibă parte de plenitudinea acelei bucurii atunci când vor învia, bucurie pe care au avut-o sau au anticipat-o aici.

Atât de clară a fost viziunea, încât am văzut oameni, înainte ca ei să iasă din morminte, ca şi cum se trezeau încet. Se luau de mână şi îşi spuneau: «Tată, fiul meu, mamă, fiica mea, fratele meu, sora mea». Şi când glasul le spune morţilor să iasă, presupunând că sunt aşezat lângă tatăl meu, care va fi prima bucurie a inimii mele? Aceea de a-mi întâlni tatăl, mama, fratele, sora iar, atunci când ei sunt lângă mine, eu îi îmbrăţişez pe ei şi ei pe mine…

Pentru mine, gândurile distrugerii totale sunt mai dureroase decât moartea. Dacă nu m-aş aştepta să-mi văd din nou tatăl, mama, fraţii, surorile şi prietenii, inima mi-ar exploda într-o clipă şi aş coborî în mormântul meu. Aşteptarea de a-mi vedea prietenii în dimineaţa învierii îmi înveseleşte sufletul şi mă face să îndur greutăţile vieţii. Este ca şi cum ei fac o călătorie lungă şi, când se întorc, îi întâmpinăm cu o bucurie sporită…

Permiteţi-mi să-l alin pe Marcellus Bates [un membru a cărui soţie murise]. În curând vei avea compania partenerei tale într-o lume de slavă, iar acest lucru îl spun prietenilor fratelui Barnes şi tuturor sfinţilor care jelesc. Acesta a fost un glas de avertizare pentru noi toţi, să fim sobrii şi sârguincioşi şi să lăsăm deoparte veselia zgomotoasă, înfumurarea şi prostia, pentru a fi pregătiţi să murim mâine.”⁴

Părinţii cărora le-au murit copiii îi vor primi la înviere exact aşa cum erau atunci când i-au aşezat în mormânt.

La funeraliile lui Marian Lyon, în vârstă de doi ani, profetul a spus: „Un glas de avertizare răsună din nou printre noi şi arată fragilitatea vieţii omeneşti; şi în timpul meu liber, am meditat asupra acestui subiect şi am adresat întrebarea: De ce copilaşii, copiii inocenţi, sunt luaţi de lângă noi, în special aceia care par a fi cei mai inteligenţi şi interesanţi? Motivele cele mai bune care îmi vin în minte sunt următoarele. Această lume este o lume foarte ticăloasă şi devine… mai ticăloasă şi mai coruptă… Domnul îi ia pe mulţi, chiar în pruncie, ca ei să scape de invidia oamenilor, de tristeţea şi relele acestei lumi în care trăim; ei au fost prea puri, prea dragi, pentru a trăi pe pământ; de aceea, dacă privim aşa cum trebuie, în loc să jelim, avem motiv să ne bucurăm pentru că ei au fost eliberaţi de rău, iar noi îi vom avea din nou, în curând…

Singura diferenţă dintre moartea celui tânăr şi a celui în vârstă este aceea că unul trăieşte mai mult în cer şi în lumina şi slava eternă decât celălalt şi că este eliberat puţin mai repede din această lume mizerabilă, ticăloasă. În pofida acestei glorii, pentru o clipă noi o pierdem din vedere, şi ne jelim pierderea, însă nu o jelim ca cei care nu au nicio speranţă.”⁵

„O întrebare ar putea fi adresată: «Mamele îşi vor avea copiii în veşnicie?» Da! Da! Mamelor, vă veţi avea copiii; căci ei vor avea viaţă veşnică, deoarece datoria lor este plătită.”⁶

„Copiii… trebuie să se ridice aşa cum au murit; acolo ne putem saluta copiii dragi care au primit aceeaşi slavă – aceeaşi frumuseţe în gloria celestială.”⁷

Preşedintele Joseph F. Smith, al şaselea preşedinte al Bisericii, a declarat: „Joseph Smith a predat doctrina că bebeluşul care a murit va învia ca şi copil; şi, arătând către mama copilului neînsufleţit, i-a spus: «Vei avea bucuria, plăcerea şi satisfacţia de a îngriji acest copil, după învierea lui, până când va ajunge la maturitatea deplină a spiritului său» …

În anul 1854, m-am întâlnit cu mătuşa mea [Agnes Smith], soţia unchiului meu, Don Carlos Smith, care era mama acelei fetiţe [Sophronia] despre care Joseph Smith, profetul, a vorbit atunci când el i-a spus mamei că ea va avea bucuria, plăcerea şi satisfacţia de a creşte acel copil, după înviere, până când va ajunge la maturitatea deplină a spiritului său; şi că va avea o bucurie mult mai mare decât ar putea avea în timpul vieţii muritoare, deoarece ea nu va avea parte de tristeţea, teama şi dizabilităţile vieţii muritoare şi pentru că va şti mai multe lucruri decât ar putea şti în această viaţă. Am întâlnit-o pe acea văduvă, pe mama acelui copil, şi ea mi-a spus de această întâmplare şi mi-a depus mărturie că aceasta este ceea ce profetul Joseph Smith a spus când a vorbit la funeraliile fetiţei ei.”⁸

Lui Mary Isabella Horne şi Leonorei Cannon Taylor le-a murit fiecăreia câte un copil mic. Sora Horne şi-a adus aminte că profetul Joseph Smith le-a spus celor două surori următoarele cuvinte de alinare: „El ne-a spus că-i vom primi pe acei copii în dimineaţa învierii exact aşa cum i-am înmormântat, în puritate şi inocenţă, iar noi va trebui să-i hrănim şi să-i îngrijim, fiind mamele lor. A spus că respectivii copii vor fi ridicaţi la înviere exact aşa cum au fost înmormântaţi şi că vor dobândi toată inteligenţa necesară pentru a ocupa tronuri, principate şi puteri.”⁹

În timp ce jelim când cei dragi mor, putem să avem încredere că „Dumnezeul întregului pământ va face ce-i drept”.

La funeraliile lui Ephraim Marks, în vârstă de 24 de ani, profetul a declarat: „Este un moment foarte solemn şi teribil. Nu am fost niciodată mai solemn; îmi aminteşte de moartea fratelui meu mai mare, Alvin, care a murit în New York, şi de cea a fratelui meu mai mic, Don Carlos Smith, care a murit în Nauvoo. Mi-a fost greu să trăiesc pe pământ şi să-i văd pe aceşti tineri băieţi de al căror sprijin şi de a căror alinare am beneficiat, luaţi dintre noi în floarea vârstei. Da, a fost greu să accept aceste lucruri. Uneori, m-am gândit că aş fi acceptat mai uşor dacă voia lui Dumnezeu ar fi fost ca eu însumi să fi murit; totuşi, ştiu că trebuie să fim liniştiţi, să ştim că este voia lui Dumnezeu, şi să acceptăm voia Sa; totul este bine. Nu va dura decât un timp scurt până când cu toţii vom fi chemaţi în acelaşi fel: poate fi atât cazul meu, cât şi al vostru”.¹⁰

Pe 6 iunie 1832, Joseph Smith i-a scris Emmei Smith: „Am fost foarte îndurerat să aflu că Hyrum şi-a pierdut copilaşul. Cred că, într-o anumită măsură, putem să-l compătimim, dar noi toţi trebuie să ne acceptăm soarta şi să spunem: «Facă-se voia Domnului»”.¹¹

Pe 20 iunie 1840, Joseph Smith i-a scris Emmei Smith: „Am primit o scrisoare de la Hyrum, care mi-a înveselit inima când am aflat că toţi membrii familiei mele erau în viaţă. Totuşi, inima mea jeleşte pentru cei luaţi de lângă noi, dar nu fără speranţă, pentru că-i voi vedea şi voi fi din nou cu ei. De aceea, putem să acceptăm mai uşor lucrurile lui Dumnezeu.”¹²

„Referitor la decesele din Sion, simţim că trebuie să jelim cu cei care jelesc, însă să ne amintim că Dumnezeul întregului pământ va face ce-i drept.”¹³

„Au fost multe decese, care ne lasă gânduri triste, însă nu putem evita moartea. Când Dumnezeu vorbeşte din ceruri pentru a ne lua de aici, noi trebuie să-i acceptăm poruncile.”¹⁴

La funeraliile lui James Adams, profetul a spus: „Prima dată l-am văzut în Springfield [Illinois], când mergeam dinspre Missouri spre Washington. El m-a căutat atunci când eram un străin, m-a dus la el acasă, m-a încurajat şi m-a îmbărbătat şi mi-a dat bani. Mi-a fost un prieten foarte apropiat… El a primit revelaţii despre moartea lui şi s-a dus să facă o lucrare mai importantă. Când oamenii sunt pregătiţi, este mai bine ca ei să plece de aici. Fratele Adams s-a dus să deschidă o uşă mai mare şi mai largă pentru cei morţi. Spiritele celor neprihăniţi sunt exaltate la o lucrare mai măreaţă şi mai glorioasă; deci, ele sunt binecuvântate prin plecarea lor în lumea spiritelor.”¹⁵

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Care sunt gândurile şi sentimentele dumneavoastră atunci când citiţi relatările de la paginile 181–182? Cum au influenţat aceste experienţe modul în care profetul Joseph a predicat despre moarte şi înviere?
Acest capitol cuprinde mesaje pe care Joseph Smith le-a împărtăşit cu oameni care jeleau moartea celor dragi (paginile 183–188). În aceste mesaje, profetul a oferit „încurajare şi consolare” predând doctrinele Evangheliei şi arătându-le ascultătorilor săi cum puteau fi acestea puse în practică în vieţile lor. Când vă gândiţi la cei dragi care au murit sau care vor muri în curând, ce adevăruri ale Evangheliei vă alină? De ce sunt aceste adevăruri importante pentru dumneavoastră?
Citiţi sfatul pe care Joseph Smith l-a dat când a vorbit cu ocazia morţii vârstnicului Barnes, inclusiv sfatul său despre „cum să trăim şi cum să murim” (paginile 184–185). Ce înseamnă acest lucru pentru dumneavoastră? Gândiţi-vă la cum vi s-ar putea schimba viaţa dacă vă amintiţi de acest sfat.
Recapitulaţi cuvintele pe care profetul le-a adresat părinţilor ai căror copilaşi muriseră (paginile 185–187). Cum pot aceste doctrine să le dea speranţă părinţilor îndureraţi?
Studiaţi sfatul lui Joseph Smith despre faptul de a accepta voia lui Dumnezeu atunci când cei dragi mor (paginile 187–188). În ce fel decizia de a accepta voia lui Dumnezeu ne afectează emoţiile? Dar cuvintele şi faptele noastre? În ce feluri ne poate ajuta decizia noastră să-i ajutăm pe alţii?

Scripturi suplimentare:Ioan 20:1–29; Mosia 16:7–8; Alma 40:11–12; Moroni 8:11–20; D&L 42:45–46