Prima Viziune: Tatăl şi Fiul i Se arată lui Joseph Smith

„Am văzut două Personaje, ale căror strălucire şi slavă întreceau orice descriere şi care stăteau deasupra mea, în aer. Unul dintre Ele mi-a vorbit, chemându-mă pe nume, şi a spus arătând către celălalt : Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!”

Din viaţa lui Joseph Smith

După moartea şi învierea lui Isus Hristos, apostazia s-a răspândit treptat. Apostolii Salvatorului au fost respinşi şi ucişi, învăţăturile Lui au fost modificate şi preoţia lui Dumnezeu a fost luată de pe pământ. Profetul din vechime Amos a prezis vremea apostaziei şi întunericului spiritual: „Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului. Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviţi încoace şi încolo, ca să caute cuvântul Domnului, şi tot nu-l vor găsi” (Amos 8:11–12).

Unul dintre aceia care au căutat cuvântul Domnului, care fusese pierdut de pe pământ, a fost Joseph Smith, un tânăr care trăia, în anul 1820, în comuna Palmyra, New York. Joseph era un tânăr puternic şi activ, cu ten deschis, păr castaniu şi ochi albaştri, al cincilea din cei 11 copii ai familiei lui Joseph Smith, tatăl, şi Lucy Mack Smith. El a muncit multe ore ajutându-şi tatăl şi pe fraţii mai mari să doboare copaci şi să semene pământul fermei de aproximativ 40,5 hectare, acoperit de pădure deasă, a familiei lui. Potrivit relatărilor mamei lui, el era „un copil amabil, foarte tăcut,”¹ „mai înclinat spre meditaţie şi studiu” decât oricare dintre fraţii lui.² Tânărul Joseph a muncit pentru a-şi ajuta familia şi a avut posibilitatea să beneficieze de educaţie numai atât cât să ştie să citească, să scrie şi regulile de bază ale aritmeticii.

În acea vreme, întreaga regiune a vestului statului New York, unde locuia familia Smith, era cuprinsă de o fervoare religioasă. Familia Smith, ca multe altele, a participat la slujbele confesiunilor creştine în acea zonă. În timp ce unii dintre membrii familiei lui Joseph s-au alăturat uneia dintre biserici, Joseph nu a făcut acest lucru. El a scris mai târziu despre această perioadă:

„Mintea mea a devenit preocupată de problema foarte importantă a bunăstării sufletului meu nemuritor, ceea ce m-a determinat să cercetez scripturile, crezând, aşa cum am fost învăţat, că ele conţin cuvântul lui Dumnezeu. M-am aplecat asupra studiului lor şi, cunoscându-le îndeaproape pe acelea ale diferitelor confesiuni, m-am minunat din cale-afară când am descoperit că ele nu prezentau frumuseţea profesiunii lor de credinţă în a umbla în sfinţenie şi a vorbi cu spirit în conformitate cu ceea ce am găsit în acea carte sacră. Sufletul meu a fost cuprins de durere …

Am meditat în inima mea la multe lucruri cu privire la situaţia omenirii – certurile şi dezbinările, răutatea şi lucrurile abominabile, precum şi întunericul care au pătruns în minţile oamenilor. Mintea mea a devenit nespus de nefericită, pentru că am avut un sentiment de vină din cauza păcatelor mele şi, cercetând scripturile, am constatat că omenirea nu a venit la Domnul, ci ea a intrat în apostazie, îndepărtându-se de la credinţa adevărată şi vie, şi nu exista nicio societate sau confesiune care să clădească pe Evanghelia lui Isus Hristos aşa cum era consemnată în Noul Testament, şi am simţit că jeleam pentru propriile mele păcate şi pentru păcatele lumii.”³

Căutarea adevărului l-a condus pe tânărul Joseph într-o dumbravă pentru a-I cere lui Dumnezeu înţelepciunea de care avea nevoie. Ca răspuns la rugăciunea sa, Tatăl Ceresc şi Isus Hristos i S-au arătat, deschizând calea pentru restaurarea Evangheliei în zilele din urmă. Acest eveniment minunat este relatat în cuvintele simple, dar elocvente ale lui Joseph Smith.

Învăţături ale lui Joseph Smith

Căutarea adevărului de către Joseph Smith ne învaţă că studiul scripturilor şi rugăciunea sinceră invită revelaţia.

Joseph Smith – Istorie 1:5, 7–13: „În locul unde trăiam era o neobişnuită agitaţie pe tema religiei. Ea a început cu metodiştii, dar, în curând, a devenit generală la toate confesiunile din această regiune a ţării. Într-adevăr, întreaga zonă părea afectată de aceasta şi mulţimi mari s-au alăturat diferitelor grupări religioase, fapt ce a creat tulburare şi dezbinare deloc neglijabile între oameni, unii strigând: «Iată, aici!» şi alţii: «Iată, acolo!». Unii susţineau credinţa metodistă, unii pe cea prezbiteriană, şi alţii pe cea baptistă…

În acea perioadă, aveam cincisprezece ani. Familia tatălui meu era convertită la credinţa prezbiteriană şi patru dintre ei se alăturaseră acelei biserici, şi anume, mama mea, Lucy, fraţii mei Hyrum şi Samuel Harrison şi sora mea Sophronia.

În această perioadă de mare agitaţie, mintea mea a fost cuprinsă de reflecţii serioase şi de mari nelinişti; dar, cu toate că sentimentele mele erau profunde şi, deseori, emoţionante, totuşi, m-am ţinut departe de toate aceste grupări, deşi am participat la unele dintre întâlnirile lor ori de câte ori am avut ocazia. Cu timpul, gândul meu a început să se îndrepte spre confesiunea metodistă şi am simţit o oarecare dorinţă de a mă alătura ei; dar aşa de mare era confuzia şi cearta dintre diferitele credinţe, încât era imposibil pentru o persoană tânără, aşa cum eram eu, şi aşa de necunoscătoare de oameni şi de lucruri, să ajungă la o concluzie certă referitoare la cine avea dreptate şi cine nu.

Din când în când, mintea mea era foarte tulburată, strigătele şi agitaţia erau aşa de mari şi neîncetate. Prezbiterienii erau cei mai decişi împotriva baptiştilor şi a metodiştilor şi îşi foloseau toate resursele, atât ale raţiunii, cât şi ale sofismului, pentru a dovedi erorile lor sau, cel puţin, pentru a-i face pe oameni să creadă că aceştia erau în greşeală. Pe de altă parte, baptiştii şi metodiştii, la rândul lor, erau la fel de zeloşi în încercarea lor de a-şi consolida propriile doctrine şi de a-i respinge pe toţi ceilalţi.

În mijlocul acestui război de cuvinte şi al tumultului de opinii, îmi spuneam deseori: Ce este de făcut? Care dintre toate aceste grupări are dreptate; sau, greşesc ele toate laolaltă? Dacă una dintre ele are dreptate, care este aceasta şi cum pot s-o recunosc?

În timp ce mă frământam sub apăsarea greutăţilor deosebit de mari cauzate de disputele dintre aceste grupări religioase, am citit, într-o zi, epistola lui Iacov, capitolul întâi, versetul al cincilea, care spune: Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.

Niciodată nu a pătruns un pasaj din scriptură în inima omului cu mai multă putere decât a pătruns acesta atunci în inima mea. Părea că intră cu putere mare în fiecare fibră a inimii mele. Am meditat iar şi iar asupra lui, ştiind că, dacă vreo persoană avea nevoie de înţelepciune de la Dumnezeu, eu eram aceea; pentru că nu ştiam cum să fac şi, dacă nu puteam obţine mai multă înţelepciune decât aveam atunci, niciodată nu aveam să ştiu; pentru că învăţătorii de religie ai diferitelor grupări religioase înţelegeau aceleaşi pasaje din scripturi în moduri atât de diferite, încât se distrugea toată încrederea în lămurirea întrebării printr-un apel la Biblie.

În cele din urmă, am ajuns la concluzia că trebuie fie să rămân în întuneric şi în confuzie, fie să fac aşa cum îndrumă Iacov, şi anume, să cer de la Dumnezeu. M-am hotărât până la urmă să «cer de la Dumnezeu», ajungând la concluzia că, dacă El dădea înţelepciune acelora cărora le lipsea înţelepciunea şi o dădea cu mână largă şi fără mustrare, puteam să îndrăznesc.”⁴

Joseph Smith a fost eliberat din puterea duşmanului neprihănirii.

Joseph Smith – Istorie 1:14–16: „Astfel, în conformitate cu hotărârea mea de a cere de la Dumnezeu, m-am retras în pădure să fac încercarea. Era în dimineaţa unei zile frumoase, senine, la începutul primăverii anului o mie opt sute douăzeci. Era pentru prima dată în viaţa mea când făceam o astfel de încercare, pentru că în mijlocul tuturor frământărilor mele, eu nu încercasem, încă, niciodată să mă rog cu glas tare.

După ce m-am retras în locul unde plănuisem dinainte să merg, uitându-mă în jurul meu şi văzându-mă singur, am îngenuncheat şi am început să înalţ dorinţele inimii mele către Dumnezeu. De abia începusem, când imediat am fost cuprins de o putere care m-a copleşit în întregime şi care a avut o influenţă atât de uimitoare asupra mea, încât mi-a legat limba, astfel că nu am mai putut vorbi. Un întuneric de nepătruns s-a aşternut în jurul meu şi mi s-a părut pentru un moment că eram condamnat la o distrugere subită.

Dar, adunându-mi toate puterile pentru a-L chema pe Dumnezeu să mă elibereze din puterea acestui duşman care pusese stăpânire pe mine şi chiar în clipa când eram gata să mă las cuprins de disperare şi să mă las pradă distrugerii – nu unei nimiciri imaginare, ci puterii unei fiinţe reale din lumea nevăzută, care avea o putere atât de uimitoare cum nu mai simţisem niciodată la vreo fiinţă – chiar în acest moment de mare panică, am văzut un stâlp de lumină exact deasupra capului meu, mai luminos ca strălucirea soarelui, care a coborât treptat până când a căzut deasupra mea.”⁵

Tatăl Ceresc şi Isus Hristos i S-au arătat lui Joseph ca răspuns la rugăciunea lui umilă.

Joseph Smith – Istorie 1:17–20: „Imediat ce a apărut, m-am simţit eliberat de duşmanul care mă ţinea legat. Când lumina s-a oprit asupra mea, am văzut două Personaje, ale căror strălucire şi slavă întreceau orice descriere şi care stăteau deasupra mea, în aer. Unul dintre Ele mi-a vorbit, chemându-mă pe nume, şi a spus arătând către celălalt : Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!

Scopul meu, mergând să-L întreb pe Domnul, era să ştiu care dintre toate confesiunile era adevărată, pentru ca să ştiu căreia să mă alătur. De aceea, imediat ce am devenit stăpân pe mine astfel încât să pot vorbi, Le-am întrebat pe cele două Personaje, care stăteau deasupra mea în lumină, care dintre toate confesiunile era cea adevărată (pentru că la vremea aceea inima mea nu simţise niciodată că toate erau greşite) – şi căreia trebuia să mă alătur.

Mi s-a răspuns că nu trebuie să mă alătur niciuneia dintre ele, pentru că toate erau greşite; şi Personajul care mi s-a adresat a spus că toate crezurile lor erau lucruri abominabile în ochii Lui; că acei învăţători erau toţi corupţi, că «ei se apropie de Mine cu buzele lor, dar inimile lor sunt departe de Mine; ei propovăduiesc ca doctrine poruncile oamenilor, având o formă de evlavie, dar ei neagă puterea ei».

El mi-a interzis din nou să mă alătur vreuneia dintre ele; şi multe alte lucruri mi-a spus El mie, pe care nu le pot scrie acum. Când mi-am revenit, eram lungit pe spate, uitându-mă la cer. Când lumina a dispărut, nu mai aveam forţă; dar, în curând, revenindu-mi într-o oarecare măsură am plecat acasă. Şi când m-am rezemat de sobă, mama m-a întrebat ce aveam. Am răspuns: «N-am nimic, totul este bine – mă simt bine». După aceea, i-am spus mamei mele: «Am aflat personal că prezbiterianismul nu este adevărat». Se pare că adversarul era conştient, din prima perioadă a vieţii mele, că eram destinat să mă dovedesc a fi un perturbator şi o persoană care va crea necazuri împărăţiei lui; dacă nu, atunci de ce s-ar fi unit puterile întunericului împotriva mea? De ce opoziţia şi persecuţia care s-au ridicat împotriva mea, aproape din perioada copilăriei mele?”⁶

Când mărturiile noastre sunt puternice, persecuţia nu ne poate determina să negăm ceea ce ştim că este adevărat.

Joseph Smith – Istorie 1:21–26: „La câteva zile după ce am avut această viziune, s-a întâmplat să fiu în compania unuia dintre predicatorii metodişti, care era foarte activ în agitaţia religioasă menţionată mai înainte; şi, discutând cu el despre religie, am profitat de ocazie pentru a-i relata viziunea pe care o avusesem. Am fost foarte surprins de atitudinea lui; a tratat relatarea mea nu numai cu uşurinţă, ci şi cu mare dispreţ, spunând că totul era de la diavol, că nu există astfel de lucruri, ca viziuni ori revelaţii, în zilele de azi; că toate aceste lucruri încetaseră odată cu apostolii şi că nu vor mai fi altele niciodată.

Curând, am constatat totuşi că povestirea întâmplării mele a stârnit, printre învăţătorii de religie, mari prejudicii împotriva mea şi a fost cauza unei mari persecuţii, care a continuat să crească; şi cu toate că eram un băiat necunoscut, având numai între paisprezece şi cincisprezece ani şi condiţiile mele în viaţă au fost de natură de a face din mine un băiat fără importanţă în lume, totuşi, oameni cu poziţii înalte mi-au acordat suficientă atenţie pentru a stârni opinia publică împotriva mea şi a crea o persecuţie amară; şi acesta a fost un lucru comun printre toate confesiunile: toate s-au unit pentru a mă persecuta.

Aceasta m-a făcut să mă gândesc serios, atunci şi deseori după aceea, că era foarte straniu faptul că un băiat necunoscut, având puţin peste paisprezece ani şi, de asemenea, condamnat să-şi câştige o existenţă sărăcăcioasă prin munca sa zilnică, a putut fi considerat o persoană atât de importantă încât să atragă atenţia celor mai importanţi oameni din cele mai cunoscute confesiuni ale vremii şi în aşa fel încât să creeze în ei spiritul celei mai amari persecuţii şi insulte. Dar, stranie sau nu, aceasta a fost situaţia şi a fost adeseori cauza unei mari tristeţi pentru mine.

Totuşi, era, fără îndoială, o realitate faptul că eu avusesem o viziune. De atunci, m-am gândit că mă simţeam foarte asemănător lui Pavel, când şi-a susţinut apărarea înaintea regelui Agripa şi i-a povestit despre viziunea pe care a avut-o, când a văzut o lumină şi a auzit un glas; şi, totuşi, au fost puţini cei care l-au crezut; unii spuneau că nu era cinstit, alţii spuneau că era nebun; şi-au bătut joc de el şi l-au insultat. Dar toate acestea n-au distrus realitatea viziunii sale. El avusese o viziune, el ştia că a avut, şi toate persecuţiile de sub cer nu puteau să schimbe faptul acesta; şi, deşi ei aveau să-l persecute până la moarte, el a ştiut totuşi şi avea să ştie până la ultima sa suflare că a văzut o lumină şi a auzit un glas vorbind cu el şi toată lumea n-ar fi putut să-l facă să gândească sau să creadă altfel.

Aşa era şi cu mine. Văzusem, cu adevărat, o lumină şi, în mijlocul acelei lumini, am văzut două Personaje şi Ele au vorbit, într-adevăr, cu mine; şi, cu toate că eram urât şi persecutat pentru că spuneam că am avut o viziune, totuşi era adevărat; şi în timp ce mă persecutau, insultându-mă şi vorbind tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva mea, pentru că susţineam acest lucru, am ajuns să spun în inima mea: Pentru ce mă persecută ei pe mine, pentru că spun adevărul? Am avut, într-adevăr, o viziune; şi cine sunt eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu? Sau pentru ce crede lumea că mă poate face să dezmint ceea ce am văzut în realitate? Căci avusesem o viziune; ştiam aceasta şi ştiam că Dumnezeu ştie aceasta şi n-am putut să o neg, nici să îndrăznesc să fac acest lucru; cel puţin ştiam că, făcând astfel, L-aş fi jignit pe Dumnezeu şi aş fi fost condamnat.

Acum eram satisfăcut, în mintea mea, în ceea ce privea lumea confesiunilor: nu era datoria mea să mă alătur niciuneia dintre ele, ci să continui aşa cum eram până când voi primi noi îndrumări. Aflasem că mărturia lui Iacov este adevărată: că un om căruia îi lipseşte înţelepciunea poate s-o ceară de la Dumnezeu şi s-o obţină fără a fi mustrat.”⁷

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei când studiaţi capitolul sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Recapitulaţi paginile 29–34. Gândiţi-vă în ce fel este Joseph Smith un exemplu pentru noi când căutăm răspuns la întrebările noastre. Ce învăţaţi despre citirea scripturilor când studiaţi relatarea sa despre Prima Viziune? Dar despre meditaţie? Dar despre rugăciune?
Revedeţi pagina 34. Gândiţi-vă la adevărurile pe care Joseph Smith le-a aflat despre Dumnezeu, Tatăl, şi Isus Hristos când a primit Prima Viziune. De ce trebuie ca fiecare dintre noi să aibă o mărturie despre Prima Viziune?
Când Joseph a spus altora despre Prima Viziune, mulţi oameni au arătat că au prejudecăţi şi l-au persecutat (pagina 35). De ce credeţi că au reacţionat oamenii în acest fel? Meditaţi la reacţia lui Joseph faţă de persecuţii (paginile 35–36). Cum putem urma noi exemplul său când ne confruntăm cu persecuţii sau alte încercări?
Când aţi aflat prima oară despre Prima Viziune, ce efect a avut relatarea asupra dumneavoastră? Ce efect a avut asupra dumneavoastră de atunci încoace? În ce fel aţi fost întărit când aţi studiat, din nou, relatarea din acest capitol?

Scripturi suplimentare: Isaia 29:13–14; Ioel 2:28–29; Amos 3:7; Mormon 9:7–9