Supunere: „Când Domnul porunceşte, fă ceea ce a poruncit”

„Trăieşte în supunere strictă faţă de poruncile lui Dumnezeu şi umblă cu umilinţă înaintea Lui.”

Din viaţa lui Joseph Smith

Din decembrie 1827 până în august 1830, Joseph şi Emma Smith au locuit în Harmony, Pennsylvania, profetul călătorind periodic la New York pentru a se ocupa de treburile Bisericii. În septembrie 1830, Joseph şi Emma s-au mutat la Fayette, New York, pentru a li se alătura sfinţilor care locuiau în vestul statului New York. În luna decembrie care a urmat, profetul a primit o revelaţie prin care membrilor Bisericii din New York li se cerea să facă mari sacrificii. Ei trebuiau să-şi părăsească fermele, casele şi afacerile şi să se adune în Kirtland, Ohio (vezi D&L 37). Acolo, ei aveau să li se alăture convertiţilor care locuiau în zonă, pentru a clădi Biserica şi, aşa cum li se promisese de către Domnul, a „fi înzestraţi cu putere de sus” (D&L 38:32). Joseph şi Emma Smith au fost printre primii care s-au supus poruncii Domnului, părăsind New Yorkul la sfârşitul lunii ianuarie a anului 1831. Ei au călătorit peste 400 de kilometri cu sania pentru a ajunge la Kirtland, în mijlocul unei ierni foarte grele, Emma fiind însărcinată, urmând să aducă pe lume gemeni.

Newel K. Whitney, locuitor din Kirtland, a fost printre primii care l-au întâmpinat pe profet, după cum a descris nepotul său, Orson F. Whitney: „În jurul datei de 1 februarie 1831, o sanie care transporta patru persoane mergea pe străzile din Kirtland şi s-a oprit la uşa magazinului lui Gilbert şi Whitney… Unul dintre cei din sanie, o persoană tânără şi robustă, a sărit din sanie şi a fugit sus pe scări, intrând în magazin, oprindu-se acolo unde se afla asociatul secundar.

«Newel K. Whitney! Tu eşti acela!», a exclamat el, întinzându-şi mâna cordial, ca şi cum ar fi făcut-o cu o cunoştinţă veche.

«Sunteţi în avantaj», a răspuns [proprietarul magazinului], în timp ce a strâns din reflex mâna întinsă – având o înfăţişare jumătate amuzată şi jumătate perplexă – «Nu vă pot spune pe nume, aşa cum aţi făcut dumneavoastră».

«Eu sunt Joseph, profetul», a spus străinul, zâmbind. «Mă aflu aici datorită rugăciunilor tale; cum te pot ajuta?».

Domnul Whitney, uimit, dar încântat în acelaşi timp, imediat ce şi-a revenit din uimire, i-a condus pe membrii grupului… pe partea cealaltă a străzii, la casa sa din colţ şi i-a prezentat soţiei sale [Elizabeth Ann]. Ea a fost, de asemenea, surprinsă şi entuziasmată. Joseph a spus despre această întâmplare: «Am fost bine primiţi şi bineveniţi în casa fratelui N. K. Whitney. Eu şi soţia mea am locuit cu familia fratelui Whitney timp de câteva săptămâni şi am avut parte de toată atenţia şi bunătatea la care te puteai aştepta! [Vezi History of the Church, 1:145–146]”.¹

Orson F. Whitney a declarat: „Prin ce putere l-a recunoscut acest bărbat remarcabil, Joseph Smith, pe acela pe care nu-l mai văzuse în trup niciodată înainte? De ce nu l-a recunoscut Newel K. Whitney? Deoarece Joseph Smith era un văzător, un văzător ales; de fapt, el îl văzuse pe Newel K. Whitney când se afla în genunchi, de la sute de kilometri depărtare, rugându-se pentru venirea lui în Kirtland. Incredibil – dar adevărat!”²

Până în luna mai, încă aproximativ 200 de sfinţi din New York au parcurs drumul până în Kirtland – unii cu sania sau căruţa, însă cei mai mulţi cu barja, pe canalul Erie iar, apoi, au traversat lacul Erie cu vaporul cu aburi sau corabia cu pânze. În această călătorie către Kirtland, ca şi în numeroasele circumstanţe grele ale vieţii sale, Joseph Smith i-a condus pe sfinţi în ţinerea poruncilor lui Dumnezeu, indiferent cât de greu era.

Patru ani mai târziu, în mijlocul numeroaselor greutăţi întâmpinate în conducerea Bisericii din Kirtland aflată în creştere, profetul a exprimat convingerea care i-a caracterizat viaţa: „În nicio lună nu am fost aşa de ocupat ca în luna noiembrie; dar având în vedere că viaţa mea consta din activităţi şi eforturi neîncetate, mi-am stabilit următoare regulă: Când Domnul porunceşte, fă ceea ce a poruncit”.³

Învăţături ale lui Joseph Smith

Când căutăm să ştim voia lui Dumnezeu şi să facem tot ceea ce El ne porunceşte, binecuvântările cerului se vor revărsa asupra noastră.

„Pentru a dobândi salvarea, trebuie nu numai să facem anumite lucruri, ci tot ceea ce Dumnezeu a poruncit. Oamenii pot predica şi practica totul cu excepţia acelor lucruri pe care Dumnezeu ne porunceşte să le facem şi, prin urmare, la sfârşit vor fi condamnaţi. Putem să plătim zeciuială din izmă şi din rută şi din toate zarzavaturile şi, totuşi, să nu ne supunem poruncilor lui Dumnezeu [vezi Luca 11:42]. Scopul meu este să mă supun şi să-i învăţ pe ceilalţi să se supună lui Dumnezeu în tot ceea ce El ne spune să facem. Nu contează dacă principiul respectiv este sau nu la modă, eu voi preda întotdeauna un principiu adevărat, chiar dacă o voi face de unul singur.”⁴

„Ca Biserică şi ca oameni, se aşteaptă din partea noastră să fim înţelepţi şi să căutăm să ştim voia lui Dumnezeu iar, apoi, să dorim s-o îndeplinim, deoarece: «Ferice de cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc», spun scripturile. «Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.» [Vezi Luca 11:28; 21:36.] Dacă Enoh, Avraam, Moise şi copiii lui Israel şi toţi oamenii lui Dumnezeu au fost salvaţi prin ţinerea poruncilor lui Dumnezeu, noi, dacă vom fi salvaţi, vom fi salvaţi folosindu-se acelaşi principiu. Aşa cum Dumnezeu i-a condus pe Avraam, Isaac şi pe Iacov ca familii, şi pe copiii lui Israel ca popor, tot aşa şi noi, ca Biserică, trebuie să fim sub îndrumarea Sa dacă vrem să prosperăm, să fim păstraţi şi susţinuţi. Singura noastră încredere trebuie să fie în Dumnezeu; singura noastră înţelepciune vine de la El şi El singur trebuie să fie protectorul şi apărătorul nostru, atât spiritual, cât şi material, altfel vom cădea.

În trecut, am fost mustraţi de mâna lui Dumnezeu pentru că nu ne-am supus poruncilor Sale, deşi nu am încălcat niciodată vreo lege omenească sau vreun precept omenesc; totuşi, nu am tratat cu seriozitate poruncile Sale şi ne-am îndepărtat de rânduielile Sale, iar Domnul ne-a mustrat cu severitate şi am simţit braţul Său şi am acceptat mustrarea cu umilinţă; să fim înţelepţi în viitor şi să ne amintim mereu că: «Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor» [1 Samuel 15:22].”⁵

„Când suntem instruiţi, trebuie să ne supunem acelui glas, să respectăm legile împărăţiei lui Dumnezeu, pentru ca binecuvântările cerului să se poată revărsa asupra noastră. Totul trebuie făcut în armonie, altfel nimic nu poate fi făcut şi totul trebuie înfăptuit în acord cu preoţia străveche; deci, sfinţii trebuie să fie oameni aleşi, separaţi de toate relele lumii – aleşi, virtuoşi şi sfinţi. Domnul urmează să facă din Biserica lui Isus Hristos o împărăţie a preoţilor, a oamenilor sfinţi, a unei generaţii alese [vezi Exodul 19:6; 1 Petru 2:9], ca şi în timpul lui Enoh, care are toate darurile aşa cum sunt descrise Bisericii în epistola şi învăţăturile lui Pavel către bisericile din vremurile sale.”⁶

„Orice om poate crede că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi poate fi fericit cu acel crez şi, totuşi, să nu se supună poruncilor Sale iar, la sfârşit, este alungat din cauza nesupunerii faţă de cerinţele neprihănite ale Domnului.”⁷

„Fiţi virtuoşi şi puri; fiţi oameni ai integrităţii şi ai adevărului; ţineţi poruncile lui Dumnezeu şi apoi veţi putea să înţelegeţi mult mai bine diferenţa dintre bine şi rău – dintre lucrurile lui Dumnezeu şi lucrurile oamenilor; şi calea voastră va fi ca cea a celor neprihăniţi, care străluceşte mereu crescând până la miezul zilei [vezi Proverbe 4:18].”⁸

Wilford Woodruff, în timp ce slujea ca membru al Cvorumului celor Doisprezece, a declarat: „Preşedintele Joseph… a citit pilda viţei şi a mlădiţelor ei [vezi Ioan 15:1–8], a explicat-o şi a spus: «Dacă ţinem poruncile lui Dumnezeu, vom aduce roade, vom fi prietenii lui Dumnezeu şi vom şti ce a făcut Domnul nostru».”⁹

Dumnezeu ne dă legi care ne vor pregăti pentru odihna în împărăţia celestială dacă ne vom supune lor.

„Dumnezeu nu va porunci nimic decât dacă este potrivit pentru a ameliora starea fiecărui om indiferent de circumstanţele în care s-ar afla atunci când porunca este dată, indiferent de împărăţia sau ţara în care locuieşte.”¹⁰

„Legea cerului este făcută cunoscută omului şi aceasta le garantează tuturor celor care i se supun o răsplată care este cu mult peste orice răsplată pământească; totuşi, nu promite că cel credincios, indiferent de perioada în care trăieşte, va fi scutit de suferinţele şi necazurile rezultate din diferite surse ca urmare a faptelor oamenilor ticăloşi de pe pământ. Totuşi, în mijlocul tuturor acestor greutăţi, există o promisiune bazată pe faptul că aceasta este legea cerului, care este mai presus de legea omului, aşa cum este şi viaţa veşnică faţă de cea muritoare; la fel cum şi binecuvântările, pe care Dumnezeu le poate da, sunt mai mari decât cele ce pot fi date de către om. Atunci, cu siguranţă, dacă legea omului este obligatorie, atunci când este recunoscută şi acceptată, cu cât mai obligatorie trebuie să fie legea cerului! Şi, cu cât legea cerului este mai bună decât legea omului, cu atât mai mare trebuie să fie răsplata dacă este respectată… Legea lui Dumnezeu promite acea viaţă care este veşnică, chiar o moştenire la dreapta lui Dumnezeu, departe de toate puterile celui rău…

Dumnezeu a rezervat un timp sau o perioadă bine definită când noi vom fi în braţele Sale, când El îi va aduce pe toţi ai Săi, care i-au ascultat glasul şi au ţinut poruncile Sale, în odihna Sa celestială. Această odihnă este atât de perfectă şi de glorioasă încât omul are nevoie de pregătire, conform legilor acelei împărăţii, înainte de a putea să intre în aceasta şi să se bucure de binecuvântările ei. Dat fiind acest fapt, Dumnezeu a dat oamenilor anumite legi care, dacă sunt respectate, sunt suficiente pentru a-i pregăti să moştenească această odihnă. Astfel concluzionăm că acesta a fost scopul lui Dumnezeu în a ne da legile Sale… Toate poruncile cuprinse în legea Domnului, includ, de asemenea, promisiunea sigură a unei răsplăţi pentru toţi aceia care se supun, bazată pe faptul că ele sunt într-adevăr promisiunile unei Fiinţe care nu poate minţi, Cineva care este pe deplin capabil să îndeplinească fiecare iotă a cuvântului Său.”¹¹

Joseph Smith a predat, în luna aprilie a anului 1843, ceea ce a fost consemnat în Doctrină şi legăminte 130:20–21: „Este o lege, irevocabil hotărâtă în cer dinainte de crearea acestei lumi, pe care se bazează toate binecuvântările; şi când obţinem orice binecuvântare de la Dumnezeu, aceasta este prin supunere faţă de acea lege pe care este bazată binecuvântarea.”¹²

„Toate binecuvântările care au fost rânduite pentru oameni de către Consiliul din cer depind de cerinţele supunerii faţă de legea respectivă.”¹³

Cei care sunt credincioşi până la sfârşit vor primi o cunună a neprihănirii.

„Trăieşte în supunere strictă faţă de poruncile lui Dumnezeu şi umblă cu umilinţă înaintea Lui şi El te va exalta la timpul ales de El.”¹⁴

„Oamenii trebuie să fie foarte atenţi la ceea ce fac în zilele din urmă, altfel nu-şi vor îndeplini aşteptările, iar cei care cred că stau în picioare vor cădea deoarece nu ţin poruncile Domnului; în timp ce voi, care faceţi voia Domnului şi ţineţi poruncile Sale, trebuie să vă bucuraţi cu o bucurie de nedescris, pentru că oamenii ca voi vor fi exaltaţi cel mai sus şi vor fi înălţaţi în triumf deasupra tuturor împărăţiilor acestei lumi.”¹⁵

„În capitolul 22 din relatarea lui Matei despre Mesia, vedem că împărăţia cerului este comparată cu un împărat care a făcut o nuntă fiului său [vezi Matei 22:2–14]. Nu există nicio îndoială asupra faptului că acest fiu era Mesia, având în vedere că împărăţia cerului era cea care era reprezentată în pildă; şi că sfinţii sau cei care sunt găsiţi credincioşi faţă de Domnul, sunt cei care vor fi găsiţi demni să moştenească un loc la ospăţ, este evident din spusele lui Ioan în Apocalipsa, unde el descrie sunetul pe care l-a auzit din cer ca pe un glas «de gloată multă» sau ca «bubuitul unor tunete puternice, care zicea: ‘Aleluia! Domnul Dumnezeul nostru Cel Atotputernic a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit, şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.’ Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor» [Apocalipsa 19:6–8].

Faptul că cei care ţin poruncile Domnului şi trăiesc conform legilor Sale până la sfârşit sunt singurii cărora li se va permite să ia loc la acest ospăţ glorios este evident din ultima scrisoare a lui Pavel către Timotei, ce a fost scrisă chiar înainte de moartea lui, în care el spune: «M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, ‘în ziua aceea’, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui» [2 Timotei 4:7–8.] Nimeni dintre cei care cred relatarea nu se va îndoi nicio clipă de această afirmaţie pe care Pavel a făcut-o, el ştiind acest lucru, chiar înainte de a părăsi această lume. Deşi, conform spuselor sale, la un moment dat el a prigonit Biserica lui Dumnezeu şi a făcut prăpăd în ea totuşi, după ce s-a alăturat credinţei, lucrările sale au fost neîntrerupte în răspândirea veştilor glorioase: şi ca un soldat loial, când i s-a cerut să-şi dea viaţa pentru cauza pe care a susţinut-o, el şi-a dat-o, aşa cum el a spus, având asigurată o cunună veşnică.

Urmaţi lucrările acestui apostol, din momentul convertirii sale şi până la momentul morţii sale, şi veţi avea un etalon al hărniciei şi al răbdării în propovăduirea Evangheliei lui Hristos. Batjocorit, biciuit şi bătut cu pietre, în momentul în care a scăpat din mâi-nile persecutorilor săi, la fel de zelos ca întotdeauna, a predicat doctrina Salvatorului. Şi ştim cu toţii că el nu a acceptat credinţa pentru a avea parte de slavă în această viaţă sau de bunuri lumeşti. Atunci, ce l-a putut face să îndure toată această muncă grea? Motivul, după cum a spus el, a fost acela ca el să poată obţine o cunună a neprihănirii din mâna lui Dumnezeu. Credem că nimeni nu se va îndoi de loialitatea lui Pavel până la sfârşit. Nimeni nu va spune că nu a păzit credinţa, că nu a luptat lupta cea bună, că nu a predicat şi nu a convins până la sfârşit. Şi ce avea să primească? O cunună a neprihănirii…

Dragi fraţi, gândiţi-vă o clipă şi întrebaţi-vă dacă vă consideraţi demni să aveţi un loc la ospăţ alături de Pavel şi de alţii ca el, în cazul în care nu aţi fost credincioşi. Dacă nu aţi luptat lupta cea bună şi nu aţi păzit credinţa, vă aşteptaţi să primiţi vreun loc? Aveţi promisiunea primirii unei cununi a neprihănirii din mâna Domnului, alături de Biserica Primului Născut? Astfel, înţelegem că Pavel şi-a pus speranţa în Hristos, deoarece el a păzit credinţa, a iubit venirea Lui şi el a avut promisiunea primirii unei cununi a neprihănirii din mâna Sa…

Cei din vechime, deşi erau persecutaţi şi chinuiţi de oameni, au primit de la Dumnezeu promisiuni atât de importante şi glorioase, încât inimile noastre sunt deseori pline de recunoştinţă pentru că ni se permite să învăţăm despre ei în timp ce contemplăm la faptul că El nu este părtinitor şi că în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El [vezi Faptele apostolilor 10:34–35]…

Putem trage concluzia că va veni o zi când toţi vor fi judecaţi după faptele lor şi răsplătiţi în acord cu acestea; că cei care au păzit credinţa vor fi încoronaţi cu o cunună a neprihănirii, vor fi îmbrăcaţi în haine albe, vor fi primiţi la ospăţ, nu vor mai avea parte de nicio supărare şi vor domni pe pământ alături de Hristos, unde, conform promisiunii străvechi, vor lua din roadele viţei cele noi alături de El, în împărăţia cea glorioasă; cel puţin, aflăm că astfel de promisiuni le-au fost făcute sfinţilor din vechime. Şi, deşi noi nu putem pretinde aceste promisiuni făcute celor din vechime, deoarece ele nu ne aparţin pur şi simplu pentru că le-au fost făcute sfinţilor din vechime, dacă suntem copiii Celui Preaînalt, dacă suntem chemaţi cu aceeaşi chemare cu care ei au fost chemaţi, dacă facem acelaşi legământ pe care ei l-au făcut şi dacă suntem credincioşi mărturiei noastre despre Domnul aşa cum au fost ei, atunci Îl putem aborda pe Tatăl în numele lui Hristos, aşa cum L-au abordat ei, şi putem primi şi noi aceleaşi promisiuni.

Aceste promisiuni, când sunt primite, dacă le primim vreodată, nu vor fi primite pentru că Petru, Ioan şi ceilalţi apostoli… au umblat în frică faţă de Dumnezeu şi pentru că au avut puterea şi credinţa de a reuşi şi de a le primi; ci le vom primi pentru că noi înşine avem credinţă şi Îl abordăm pe Dumnezeu în numele Fiului Său Isus Hristos, aşa cum au făcut-o ei; şi, când aceste promisiuni sunt primite, ele ne vor fi făcute nouă înşine, altfel nu vor avea niciun efect asupra noastră. Ele vor fi făcute pentru folosul nostru, aparţinându-ne (prin intermediul darului lui Dumnezeu), dobândite prin sârguinţa noastră în ţinerea poruncilor Sale şi păşind drept înaintea Lui.”¹⁶

„Dacă am crede că este necesar sau dacă am dori să vă ajutăm în vreun fel să vă motivăm să lucraţi şi mai sârguincios în via Domnului, atunci, dragi fraţi, v-am aminti de epuizarea, încercările, lipsurile şi persecuţiile pe care le-au îndurat sfinţii din ve-chime pentru că singurul lor scop a fost să-i convingă pe oameni de excelenţa şi corectitudinea credinţei în Hristos. Dar noi avem motive să credem (dacă studiaţi suficient din sfintele scripturi) că perseverenţa lor vă este cunoscută tuturor; precum şi că ei au dorit să renunţe la onorurile şi plăcerile existente ale acestei lumi pentru a putea obţine garanţia cununii vieţii din mâna Domnului nostru; precum şi exemplul lor excelent în muncă, ce ne arată zelul lor în cauza pe care au susţinut-o, pe care încercaţi să-l urmaţi în fiecare zi. Noi sperăm că în inimile voastre nu sunt preţuite doar aceste exemple ale sfinţilor, ci şi poruncile Domnului nostru, care vă învaţă nu doar voinţa Lui de a predica Evanghelia Sa ci, mai presus de toate, blândeţea şi conduita Sa perfectă, chiar şi în acele momente când a trebuit să îndure persecuţiile şi abuzurile grave din partea unui neam viclean şi preacurvar.

Amintiţi-vă, fraţilor, că El v-a chemat la sfinţire; este necesar să spunem să fiţi ca El în puritate? Cât de înţelepţi, cât de sfinţi; cât de caşti şi cât de perfecţi trebuie să fiţi, apoi, trebuie să vă controlaţi singuri în faţa Lui; şi, de asemenea, nu uitaţi că ochii Lui sunt continuu asupra voastră. Dacă priviţi aceste lucruri aşa cum trebuie, nu puteţi să nu vă daţi seama că, fără să ţineţi cu stricteţe toate cerinţele Sale divine, puteţi, în cele din urmă, să vă aflaţi în situaţia de a vă lipsi neprihănirea; şi dacă este aşa, veţi recunoaşte că soarta voastră va fi asemănătoare ce cea a robului netrebnic. De aceea, dragi fraţi, noi vă implorăm să îmbunătăţiţi tot ceea ce are legătură cu lucrurile de care sunteţi responsabili, pentru a nu vă pierde răsplata.”¹⁷

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Citiţi ultimul paragraf de la pagina 169, concentrându-vă asupra regulii pe care Joseph Smith şi-a stabilit-o în viaţă. Gândiţivă la porunci concrete pe care le-aţi primit de curând prin intermediul cuvintelor profetului în viaţă sau îndemnurilor Duhului Sfânt. În ce fel aţi fost binecuvântaţi atunci când v-aţi supus acestor porunci fără ezitare?
Recapitulaţi primul paragraf de la pagina 170. De ce se întâmplă câteodată să „predăm un principiu adevărat” de „unul singur”? În ce fel nu suntem singuri în astfel de momente? (Pentru câteva exemple, vedeţi paginile 170–172.) Cum îi putem ajuta pe copii şi pe tineri să rămână fideli principiilor Evangheliei chiar şi atunci când acest lucru nu este la modă?
Studiaţi secţiunea care începe la pagina 172. Cu ce scop ne dă Dumnezeu porunci? De ce trebuie să ne supunem poruncilor Sale?
Recapitulaţi învăţăturile lui Joseph Smith despre Matei 22:2–14 şi 2 Timotei 4:7–8 (pagina 174). Meditaţi la cum v-aţi simţi să fiţi primiţi la ospăţ. Ce fel de oameni trebuie să fim pentru a fi demni să fim primiţi? Ce credeţi că înseamnă să lupţi lupta cea bună şi să păzeşti credinţa? Gândiţi-vă la cineva pe care-l cunoaşteţi şi care a luptat lupta cea bună şi a păzit credinţa. Ce puteţi învăţa de la această persoană?
Profetul Joseph ne-a încurajat să ne amintim că Domnul „ne-a chemat la sfinţire” (pagina 177). Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiţi chemaţi la sfinţire? Cum ne poate schimba viaţa aducerea aminte a acestei „chemări”? Dar viaţa membrilor familiei noastre şi a prietenilor noştri?

Scripturi suplimentare: Exodul 20:1–17; Ioan 7:17; 1 Nefi 3:7; D&L 58:26–29; Avraam 3:25