Cât de minunaţi sunt prietenii credincioşi, drepţi şi adevăraţi

„Prietenia este unul dintre marile principii fundamentale ale «mormonismului»… Prin influenţa ei fericită, ea uneşte familia umană.”

Din viaţa lui Joseph Smith

În luna august 1842, autorităţile civile din Missouri făceau eforturi repetate pentru a-l prinde pe Joseph Smith. Temându-se că ar putea fi omorât dacă ar fi fost arestat şi dus în Missouri, profetul s-a dus într-un loc ascuns. La 11 august, el a trimis vorba câtorva membri din familie şi prieteni loiali să se întâlnească cu el pe o insulă pe fluviul Mississippi, nu departe de Nauvoo. În acea noapte, Emma Smith, Hyrum Smith, Newel K. Whitney şi alţii s-au adunat lângă marginea fluviului şi au călătorit într-o barcă mică până la locul de întâlnire stabilit. Bucuros, profetul i-a luat pe fiecare de mână, recunoscător pentru ajutorul şi alinarea oferite de o adevărată prietenie. Mai târziu, el a descris detaliat în jurnalul său sentimentele de recunoştinţă faţă de membrii familiei sale şi faţă de prietenii lui. Unele dintre aceste consemnări din jurnal sunt incluse în acest capitol. Câteva săptămâni mai târziu, profetul a încheiat o scrisoare adresată sfinţilor folosind cuvinte care exprimau sentimentele lui faţă de ei: „Rămân, ca întotdeauna slujitorul vostru umil şi prietenul vostru fidel”, Joseph Smith. (D&L 128:25).

Sfinţii au răspuns sentimentelor profetului, considerându-l nu numai profetul lor, ci şi prietenul lor. Un prieten apropiat şi secretarul personal al lui Jospeh Smith, Benjamin F. Johnson, îşi amintea: «Joseph, profetul» – ca prieten era credincios, îndelung răbdător, nobil şi drept… Ca tovarăş, din punct de vedere social, era foarte dotat – era blând, generos, iubea veselia… Pentru amuzament, el se lua la trântă, uneori, cu un prieten sau, mult mai des, el îşi testa puterea cu alţii stând pe podea cu tălpile picioarelor lipite şi încercând să-şi smulgă un băţ unul altuia. Dar el niciodată n-a găsit pe cineva care să fie mai puternic decât el. Glume, rebusuri [folosind figuri pentru a ilustra cuvântul], cuplete în rimă etc. nu erau lucruri neobişnuite. Dar solicitările de a cânta unul sau mai multe dintre cântecele sale favorite erau mult mai frecvente… Totuşi, deşi atât de sociabil şi chiar jovial uneori, el n-ar fi permis aroganţa sau impertinenţa”¹.

După cum îşi amintea un tânăr, Joseph Smith pe cât era de sociabil, pe atât era şi de milostiv. „Am fost acasă la Joseph; el era acolo şi câţiva bărbaţi stăteau la gard. Joseph a ieşit afară şi a vorbit cu toţi. Imediat un bărbat a venit şi a spus că unui frate sărac, care trăia la o oarecare distanţă, afară din oraş, îi luase foc casa cu o noapte înainte. Aproape toţi bărbaţii au spus că le pare rău pentru acel om. Joseph a pus mâna în buzunar, a scos cinci dolari şi a spus: «Îmi pare rău pentru acest frate şi îi donez cinci dolari; cât de rău vă pare vouă şi cât donaţi pentru el?»².

Probabil marea dragoste a lui Joseph Smith pentru prietenii săi a făcut ca trădarea unora dintre aceşti prieteni să fie în mod special greu de suportat. În Nauvoo, prieteni în care profetul îşi pusese încrederea s-au întors împotriva lui. Totuşi, mulţi prieteni au răspuns la loialitatea profetului, rămânând cu el până la sfârşit.

Un asemenea prieten a fost Willard Richards, membru în Cvorumul celor Doisprezece, care a fost închis împreună cu Joseph şi Hyrum Smith şi John Taylor în închisoarea Carthage, Illinois. În timp ce erau ţinuţi în închisoare, bărbaţilor li s-a permis să se mute dintr-o celulă de la primul etaj într-un dormitor mai confortabil de la etajul al doilea al închisorii. După aceea, cu puţin timp înainte de martiriu, temnicerul a propus că prizonierii ar fi mai în siguranţă într-o celulă cu bare de fier, alături de dormitor. Joseph l-a întrebat pe vârstnicul Richards, care era numit „doctor” de către prietenii lui, deoarece practicase medicina: «Dacă mergem în celulă, vei veni cu noi?» Doctorul a răspuns: «Frate Joseph, nu mi-ai cerut să traversez râul cu tine – nu mi-ai cerut să vin la Carthage – nu mi-ai cerut să merg la închisoare cu tine – şi crezi că te-aş părăsi acum? Dar iată ce voi face; dacă tu vei fi condamnat la spânzurătoare pentru trădare, eu voi fi spânzurat în locul tău, iar tu vei fi liber». Joseph a spus: «Nu poţi face aceasta». Doctorul a răspuns: «O voi face»”³.

Învăţături ale lui Joseph Smith

Prietenii adevăraţi îşi uşurează unul altuia tristeţea şi rămân credincioşi chiar şi în vremuri de restrişte.

Joseph Smith a scris următoarele despre membrii familiei şi despre prietenii care l-au vizitat în ziua de 11 august 1842, pe când era ascuns: „Ce bine şi minunat mi s-a părut să găsesc prieteni adevăraţi şi sfinţi, care sunt credincioşi, drepţi şi loiali şi care nu îşi pierd curajul; şi ai căror genunchi se întăresc şi nu se clatină, în timp ce aşteaptă cu răbdare ca Domnul să acţioneze, având grijă de nevoile mele, în ziua în care duşmanii mei şi-au revărsat mânia asupra mea…

Ce minunate au fost sentimentele mele când am întâlnit acel grup credincios şi prietenos, în noaptea de unsprezece, joi, pe insulă, la gura mlaştinii, între Zarahemla şi Nauvoo: câtă încântare care nu poate fi exprimată prin cuvinte şi câtă bucurie mi-au umplut sufletul când am luat-o de mână în acea seară pe preaiubita mea Emma – ea care era soţia mea, chiar soţia tinereţii mele şi aleasa inimii mele. Multe au fost reverberaţiile minţii mele când m-am gândit pentru o clipă la multele evenimente prin care am fost chemaţi să trecem din când în când, zbuciumul şi truda, tristeţile şi suferinţele şi bucuriile şi consolările care ne-au fost presărate pe drumurile noastre şi au binecuvântat vieţile noastre. O, ce mulţime de gânduri mi-a umplut mintea pentru un moment, ea este aici din nou… fără teamă, hotărâtă şi neşovăitoare – neschimbătoarea, afectuoasa Emma!

Era şi fratele Hyrum, care următorul m-a luat de mână – un frate blajin. M-am gândit în sinea mea, frate Hyrum, ce inimă credincioasă ai! O, fie ca Eternul Iehova să te încununeze cu binecuvântări veşnice ca răsplată pentru grija pe care ai avut-o pentru sufletul meu! O, ce multe sunt tristeţile pe care le-am împărtăşit şi, din nou, ne găsim încătuşaţi de mâna neînduplecată a asupririi. Hyrum, numele tău va fi scris în Cartea legii Domnului pentru ca cei care vin după tine să privească şi să-şi modeleze lucrările lor după lucrările tale.

Mi-am spus în sinea mea, aici este, de asemenea, fratele Newel K. Whitney. Câte scene de suferinţă au avut loc în vieţile noastre; şi acum, ne întâlnim, încă o dată, să împărtăşim din nou suferinţa. Eşti un prieten credincios în care fiii oamenilor necăjiţi pot avea încredere cu cea mai perfectă siguranţă. Binecuvântările Celui Veşnic să fie, de asemenea, încununate pe capul tău. Ce inimă caldă! Cât de preocupat este acel suflet de bunăstarea unuia care a fost izgonit şi urât de aproape toţi oamenii. Frate Whitney, tu nu ştii cât sunt de puternice legăturile care leagă sufletul meu şi inima mea de tine…

Nu am intenţia să menţionez amănuntele istoriei acelei nopţi sfinte, de care am să-mi amintesc totdeauna; dar ceea ce doresc să consemnez în acest loc sunt numele celor credincioşi. Pe aceştia i-am întâlnit în situaţia mea de prosperitate şi ei au fost prietenii mei; şi îi întâlnesc acum în împrejurări potrivnice, şi ei îmi sunt, încă, prietenii cei mai apropiaţi. Aceştia Îl iubesc pe Dumnezeul pe care Îl slujesc; ei iubesc adevărurile pe care eu le fac cunoscute; ei îi iubesc pe cei virtuoşi şi iubesc acele doctrine sfinte pe care eu le preţuiesc în sufletul meu cu cele mai calde sentimente ale inimii mele şi cu acel zel care nu poate fi negat…

Sper că îi voi vedea [pe prietenii mei] din nou, pentru a putea să muncesc pentru ei şi pentru a avea, de asemenea, grijă de confortul lor. Lor nu le va lipsi un prieten cât sunt în viaţă; inima mea îi va iubi pe aceia, şi mâinile mele vor munci pentru aceia, care mă iubesc şi muncesc pentru mine şi voi fi totdeauna credincios prietenilor mei. Voi fi eu nerecunoscător? Cu adevărat, nu! Doamne păzeşte!”⁴

La 23 august 1842, profetul a continuat: „Simt sentimentele mele… faţă de prietenii mei reînsufleţite, în timp ce meditez cu admiraţie la virtuţile şi la calităţile şi trăsăturile frumoase ale celor câţiva credincioşi pe care îi consemnez acum în Cartea legii Domnului – numele unora care au stat lângă mine în fiecare oră periculoasă, în aceşti cincisprezece ani care au trecut – să spunem, de exemplu, fratele meu mai în vârstă şi iubit, Joseph Knight, tatăl, care a fost printre primii care m-a ajutat, în timp ce munceam la început pentru apariţia lucrării Domnului şi punerea temeliei Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Timp de cincisprezece ani el a fost credincios şi drept, cinstit, demn, exemplar, virtuos şi bun, neabătându-se niciodată, nici la dreapta, nici la stânga. Iată, el este un om neprihănit, fie ca Atotputernicul Dumnezeu să-i dea viaţă lungă; şi fie ca trupul lui tremurând, torturat şi bolnav să se refacă şi să fie binecuvântat continuu cu sănătate, dacă va fi voinţa Ta, o, Dumnezeule; şi se va spune despre el, de către fiii Sionului, atât timp cât va exista unul, că acest om a fost un om credincios în Israel; pentru aceasta numele lui nu va fi niciodată uitat…

În timp ce îmi amintesc de cei câţiva credincioşi care trăiesc acum, îmi voi aminti, de asemenea, de credincioşii mei prieteni care sunt morţi, pentru că sunt mulţi; şi multe sunt serviciile lor bune – de bunătate părintească şi frăţească – pe care mi le-au făcut; şi de când am fost hăituit de cei din Missouri, multe sunt scenele care mi-au revenit în minte …

Sunt multe suflete pe care le-am iubit cu o dragoste care este mai puternică decât moartea. Lor le-am dovedit fidelitate – lor sunt hotărât să le dovedesc fidelitate până când Dumnezeu mă va chema să-mi ia răsuflarea”⁵.

Prietenia uneşte familia umană, risipeşte ura şi neînţelegerea.

„Nu-mi pasă care este caracterul unui om; dacă el este prietenul meu – un prieten adevărat, voi fi un prieten pentru el, îi voi predica Evanghelia salvării şi îi voi da un sfat bun, ajutându-l să iasă din greutăţile sale.

Prietenia este unul dintre marile principii fundamentale ale «mormonismului»; [ea este destinată] să revoluţioneze şi să civilizeze lumea şi să determine încetarea războaielor şi a discordiei şi să îi facă pe oameni să devină prieteni şi fraţi…

Prietenia este ca fratele [Theodore] Turley în magazinul lui de fierărie, sudând fier cu fier; ea uneşte familia umană cu influenţa ei fericită.”⁶

„Acea prietenie pe care fiinţele inteligente urmează să o accepte ca fiind sinceră trebuie să răsară din dragoste şi acea dragoste trebuie să crească din virtute, care este o parte a religiei, în aceeaşi măsură în care lumina este o parte din Iehova. De aici, spusele lui Isus: «Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc Eu» [Ioan 15:13–14].”⁷

În luna martie 1839, în timp ce profetul Joseph Smith şi câţiva colegi erau arestaţi în închisoarea din Liberty, Missouri, profetul scria membrilor Bisericii: „Aseară, am primit câteva scrisori – una de la Emma, una de la Don C. Smith [fratele lui Joseph] şi una de la episcopul [Edward] Partridge – toate exprimând un spirit cald şi de consolare. Conţinutul lor ne-a făcut mare plăcere. O lungă perioadă de timp am fost fără informaţii; şi, când am citit acele scrisori, ele au fost pentru sufletul nostru la fel de înviorătoare ca un vânt uşor, dar bucuria noastră s-a contopit cu mâhnirea, din cauza suferinţelor sfinţilor săraci şi mult insultaţi. Şi, după cum vă puteţi imagina, inimile noastre au fost cuprinse de o compasiune profundă şi ochii noştri au fost o fântână de lacrimi, dar aceia care nu au fost închişi între zidurile închisorii, fără motiv sau provocare, nu pot şti decât în mică măsură ce dulce este glasul prietenilor; un semn de prietenie, de la oricine ar veni, te trezeşte şi îţi stârneşte toate sentimentele de compasiune; într-o secundă îţi aduce aminte de tot ceea ce a fost în trecut; îţi ocupă prezentul cu iuţeala fulgerului; înhaţă viitorul cu ferocitatea unui tigru; îţi mută mintea înapoi şi înainte, de la un lucru la altul, până când, în final, toată duşmănia, răutatea, învrăjbirea şi diferenţele din trecut, neînţelegerile şi deprinderile rele sunt distruse de speranţă”⁸.

Sfinţii lui Dumnezeu sunt prieteni adevăraţi unul cu altul.

În august 1835, profetul a scris următoarea notă către un membru al Bisericii: „Ne amintim de familia ta şi de toate primele familii ale Bisericii, care au îmbrăţişat de la început adevărul. Ne amintim de pierderile şi de suferinţele voastre. Legăturile noastre de prietenie nu s-au întrerupt; noi suntem alături de voi şi la rău şi la bine, şi la suferinţe şi la bucurii. Avem încredere că uniunea noastră este mai puternică decât moartea şi nu va fi niciodată desfăcută”⁹.

Profetul a spus despre un ospăţ la care a participat în luna ianuarie 1836 în Kirtland: „Am participat la un somptuos ospăţ, la episcopul Newel K. Whitney. Ospăţul a avut loc după rânduiala Fiului lui Dumnezeu – schilozii, şchiopii şi orbii au fost invitaţi, potrivit instrucţiunilor Salvatorului [vezi Luca 14:12–13]… Adunarea a fost mare şi, înainte să mâncăm, am cântat imnuri din Sion; şi inimile noastre s-au înveselit gustând anticipat din acele bucurii care se vor revărsa asupra sfinţilor când se vor întâlni pe muntele Sion pentru a se bucura veşnic fiecare de compania celuilalt, chiar de binecuvântările cerului, când, acolo, nimeni nu ne va necăji sau nu ne va speria.”¹⁰

Sora Presendia Huntington Buell a încercat să-l viziteze pe Joseph Smith când era închis, în închisoarea Liberty, în 1839, dar ea a fost întoarsă din drum de temnicer. Mai târziu, profetul i-a scris: „O, ce bucurie ar fi fost pentru noi să-i vedem pe prietenii noştri! Mi s-ar fi înveselit inima dacă aş fi avut privilegiu să vorbesc cu tine, dar mâna tiraniei este deasupra noastră… Doresc ca [soţul tău] şi tu să ştiţi că sunt adevăratul vostru prieten… Nicio limbă nu poate spune ce bucurie inexprimabilă are un om, după ce a fost închis între zidurile unei închisori timp de cinci luni, să vadă faţa cuiva care i-a fost prieten. Mi se pare că, după aceasta, inima mea va fi totdeauna mai bună decât a fost înainte. Inima mea sângerează continuu când mă gândesc la suferinţele membrilor Bisericii. O, dacă aş fi putut să fiu cu ei! Nu m-aş da înapoi în faţa muncii istovitoare şi a greutăţilor pentru a le acorda alinare şi consolare. Doresc să mai am încă o dată parte de binecuvântarea de a înălţa glasul meu în mijlocul sfinţilor. Îmi voi deschide sufletul înaintea lui Dumnezeu pentru instruirea lor”¹¹.

Vorbind în Nauvoo, Illinois, unde mulţi sfinţi ajunseseră cu foarte puţine posesiuni lumeşti, profetul a spus: „Trebuie să cultivăm compasiunea faţă de oamenii îndureraţi care sunt printre noi. Dacă există un loc pe pământ unde oamenii trebuie să cultive spiritul şi să toarne ulei şi vin în sufletele celor îndureraţi, aici este acest loc; şi acest spirit este manifestat aici; şi chiar dacă [cineva] este un străin şi este îndurerat, când vine, el găseşte un frate şi un prieten gata să-l ajute potrivit necesităţilor sale.

Dacă am să ajung să fiu într-o situaţie dureroasă în această lume şi destinul să mă plaseze într-un loc unde să pot găsi fraţi şi prieteni în jurul meu, voi preţui aceasta ca pe una dintre cele mai mari binecuvântări”¹².

George A. Smith, vărul profetului îşi amintea: „La terminarea conversaţiei, Joseph m-a cuprins în braţe, m-a strâns la piept şi a spus: «George A., te iubesc la fel cum îmi iubesc viaţa». Am fost atât de emoţionat încât cu greu am putut vorbi”¹³.

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Recapitulaţi primul paragraf de la pagina 485. După aceea, întoarceţi-vă la paginile 487–489 şi notaţi trăsăturile pe care Joseph Smith le aprecia la Emma Smith, Hyrum Smith, Newel K. Whitney şi Joseph Knight, tatăl. De ce credeţi că prietenia lor a fost o alinare atât de mare pentru el în perioadele grele? În ce fel aţi fost ajutat de prieteni când aţi înfruntat o situaţie grea? Ce putem face pentru a-i ajuta pe alţii când trec prin încercări?
Cele mai multe povestiri din acest capitol sunt despre valoarea prieteniei adevărate în perioade grele. Dar în paragraful care începe în josul paginii 485, Benjamin F. Johnson povesteşte despre felul prietenos al lui Joseph Smith în perioadele de linişte. Ce vă aduce această descriere? Cum beneficiază relaţiile noastre de prietenie şi de familie când ne facem timp să râdem şi să ne jucăm împreună?
Studiaţi în întregime paragraful al patrulea de la pagina 489. De ce credeţi că Joseph Smith obişnuia să spună că prietenia este „unul dintre marile principii de bază ale «mormonismului»”? În ce fel îi poate ajuta Evanghelia restaurată pe oameni să se vadă unul pe altul ca prieteni? Cum au fost ceilalţi preşedinţi ai Bisericii exemple de prietenie cu toţi oamenii?
Recapitulaţi în întregime al cincilea paragraf de la pagina 489. În ce fel prietenia este ca sudura fierului cu fier?
Citiţi primul paragraf de la pagina 492 şi paragraful următor. Observaţi referirea la „ulei şi vin” din pilda bunului samaritean (Luca 10:34). Care sunt câteva lucruri specifice pe care le putem face ca să urmăm sfatul profetului? Sau să urmăm exemplul bunului samaritean?

Scripturi suplimentare: 1 Samuel 18:1; Proverbele 17:17; 2 Nefi 1:30; Mosia 18:8–10; Alma 17:2; D&L 84:77; 88:133