Preoţia nepieritoare

„Preoţia lui Melhisedec… este canalul prin care sunt revelate din cer toată cunoaşterea, doctrina, planul salvării şi toate lucrurile importante.”

Din viaţa lui Joseph Smith

După ce au primit Preoţia aaronică şi rânduiala botezului, Joseph Smith si Oliver Cowdery au trăit binecuvântări pe care nu le cunoscuseră niciodată înainte. Profetul a consemnat: „Minţile noastre fiind acum luminate, am început să înţelegem scripturile, iar adevărata semnificaţie şi intenţie a celor mai misterioase pasaje ne erau dezvăluite într-un fel la care niciodată nu am putut ajunge înainte şi nici nu ne-am mai gândit niciodată” (Joseph Smith – Istorie 1:74). Cu această introspectivă suplimentară, ei au continuat munca lor de traducere a Cărţii lui Mormon. Dar profetul nu primise încă o binecuvântare importantă – una care era necesară înainte ca el să poată organiza Biserica, să poată stabili oficiile şi cvorumurile preoţiei şi să poată conferi darul Duhului Sfânt. El trebuia să primească Preoţia lui Melhisedec.

Aşa cum promisese Ioan Botezătorul, această binecuvântare le-a fost dată lui Joseph şi Oliver la scurt timp după ce au primit Preoţia aaronică. Apostolii din vechime, Petru, Iacov şi Ioan li s-au arătat într-un loc izolat din apropierea râului Susquehanna şi le-au conferit Preoţia lui Melhisedec. Mai târziu, Joseph a declarat că a auzit „glasul lui Petru, Iacov şi Ioan în pustiu, între Harmony, ţinutul Susquehanna, şi Colesville, ţinutul Broome, pe râul Susquehanna, declarând că ei posedă cheile împărăţiei şi ale dispensaţiei plenitudinii timpurilor!” (D&L 128:20).

În anii care au urmat, Joseph Smith a fost vizitat de către mulţi alţi deţinători ai preoţiei din timpurile străvechi. Aceşti mesageri de la Dumnezeu au venit să restaureze cheile preoţiei necesare pentru ca binecuvântările Evangheliei, în plenitudinea lor, să fie puse la dispoziţia copiilor lui Dumnezeu. Ei au venit, de asemenea, să-l înveţe pe profetul care avea să fie conducătorul dispensaţiei plenitudinii timpurilor.

Preşedintele John Taylor, al treilea preşedinte al Bisericii, a explicat: „Moise, Ilie, Elias şi multe alte personaje de seamă menţionate în scripturi, care acţionaseră în diverse dispensaţii, au venit şi i-au conferit lui Joseph diferitele chei, puteri, drepturi, privilegii şi [libertăţi] de care ei se bucuraseră în timpurile lor… Oricare au fost cunoştinţele, informaţiile, preoţia, puterile, revelaţiile conferite acestor bărbaţi în diferitele epoci, ele au fost restaurate din nou pe pământ prin slujirea şi prin intermediul acelora care au deţinut preoţia sfântă a lui Dumnezeu în diferitele dispensaţii în care au trăit.”¹

Preşedintele Taylor a declarat, de asemenea: „Dacă ar fi să-l întrebaţi pe Joseph cum arăta Adam, el v-ar spune pe loc; v-ar spune despre înălţime, înfăţişare şi totul despre el. L-aţi fi putut întreba ce fel de oameni erau Petru, Iacov şi Ioan şi el v-ar fi putut spune. De ce? Pentru că el i-a văzut.”²

În luna septembrie 1842, profetul a scris o scrisoare Bisericii, exprimându-şi bucuria în timp ce medita la cunoaşterea şi cheile preoţiei restaurate acum pe pământ: „Şi din nou, ce auzim noi? Veşti bune din Cumora! Moroni, un înger din cer, declarând împlinirile profeţilor: cartea care trebuia revelată … Şi glasul lui Mihail, arhanghelul; glasul lui Gabriel şi al lui Rafael şi al diferiţilor îngeri de la Mihail sau Adam până în prezent, toţi declarând dispensaţiile lor, drepturile lor, cheile lor, onorurile lor, măreţiile şi slava lor şi puterea preoţiei lor; dând rând după rând, precept după precept; puţin aici, puţin acolo; dându-ne consolare, arătându-ne ceea ce va veni, confirmând speranţele noastre!” (D&L 128:20–21).

Învăţături ale lui Joseph Smith

Preoţia este nepieritoare şi a fost deţinută de profeţi în fiecare dispensaţie.

„A existat un lanţ al autorităţii şi puterii de la Adam până în prezent.”³

„Preoţia a fost dată mai întâi lui Adam; el a fost rânduit în oficiul Primei Preşedinţii şi a deţinut cheile ei din generaţie în generaţie. El a obţinut-o în Creaţie, înainte ca lumea să fie formată, ca în Genesa 1:26, 27, 28. Lui i s-a dat în stăpânire fiecare făptură vie. El este Mihail, arhanghelul, despre care se vorbeşte în scripturi. Apoi, lui Noe care este Gavril; el se află alături de Adam în ceea ce priveşte autoritatea în preoţie; el a fost chemat de Dumnezeu în acest oficiu şi a fost tatăl tuturor fiinţelor din zilele sale şi lui i s-a dat stăpânirea. Aceşti bărbaţi au deţinut chei, întâi pe pământ şi, apoi, în cer.

Preoţia este un principiu nepieritor şi a existat cu Dumnezeu din eternitate şi va exista în eternitate, fără început al zilelor şi fără sfârşit al anilor [vezi Traducerea lui Joseph Smith, Evrei 7:3]. Cheile trebuie aduse din cer ori de câte ori este trimisă Evanghelia. Când ele sunt revelate din cer, aceasta se face prin autoritatea lui Adam.

Daniel, în capitolul şapte, vorbeşte despre Îmbătrânitul de zile; el vrea să spună cel mai bătrân om, tatăl nostru Adam, Mihail; el îi va chema pe toţi copiii săi împreună şi va ţine un consiliu cu ei pentru a-i pregăti pentru venirea Fiului Omului [vezi Daniel 7:9–14]. El (Adam) este tatăl familiei umane şi prezidează asupra spiritelor tuturor oamenilor şi toţi care au avut cheile trebuie să stea în faţa lui în acest mare consiliu… Fiul Omului stă înaintea lui şi i se dă slavă şi stăpânire. Adam îi încredinţează slujirea sa lui Hristos, aceea care i-a fost încredinţată lui, de a deţine cheile universului, dar îşi păstrează poziţia de conducător al familiei umane…

Tatăl a chemat toate spiritele înaintea Sa la crearea omului şi le-a organizat. El (Adam) este conducătorul şi i s-a spus să se înmulţească. Cheile i-au fost date întâi lui şi el le-a dat altora. El va trebui să răspundă de slujirea lui şi ei să răspundă în faţa lui.

Preoţia este nepieritoare. Salvatorul, Moise şi Elias [Ilie] le-au dat cheile lui Petru, Iacov şi Ioan pe munte, când ei au fost schimbaţi la faţă înaintea Sa. Preoţia este nepieritoare – fără început al zilelor şi fără sfârşit al anilor; fără tată, fără mamă etc. Dacă rânduielile nu se schimbă, preoţia nu se schimbă. Oriunde sunt administrate rânduielile Evangheliei, acolo există preoţia.

Cum am ajuns noi la preoţie în ultimele zile? Ea a mers în jos, în jos, în succesiunea obişnuită. Petru, Iacov şi Ioan au primit-o şi ei au dat-o altora. Hristos este Marele Înalt Preot; Adam, următorul. Pavel vorbeşte despre faptul că Biserica reuneşte companii nenumărate de îngeri – pe Dumnezeu, Judecătorul tuturor – spiritele oamenilor neprihăniţi făcuţi desăvârşiţi; pe Isus, Mijlocitorul legământului celui nou [vezi Evrei 12:22–24].”⁴

Profeţii care au deţinut cheile preoţiei în timpurile străvechi au participat la împlinirea lucrării ultimei dispensaţii.

„L-am văzut pe Adam în valea Adam-ondi-Ahman. El i-a chemat la un loc pe copiii săi şi i-a binecuvântat cu o binecuvântare patriarhală. Domnul a apărut în mijlocul lor şi el (Adam) i-a binecuvântat pe toţi şi a prezis ce avea să se întâmple celor din cea din urmă generaţie.

Acesta este motivul pentru care Adam şi-a binecuvântat posteritatea; el a dorit să o aducă în prezenţa lui Dumnezeu. Ea căuta o cetate etc. [«al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu» – Evrei 11:10]. Moise a căutat să-i aducă pe copiii lui Israel în prezenţa lui Dumnezeu, prin puterea preoţiei, dar el nu a putut. În primele ere ale lumii, ei au încercat să facă acelaşi lucru; şi au fost ridicaţi mai mulţi bărbaţi cu titlul de Elias care au încercat să restaureze chiar aceste glorii, dar nu le-au obţinut; dar ei au profeţit despre ziua în care această glorie avea să fie revelată. Pavel a vorbit despre dispensaţia plenitudinii timpurilor, când Dumnezeu avea să adune împreună toate lucrurile într-unul etc. [vezi Efeseni 1:10]; şi acei oameni cărora le-au fost date aceste chei vor trebui să fie acolo; şi fără noi, ei nu pot ajunge la desăvârşire.

Aceşti oameni sunt în cer, dar copiii lor sunt pe pământ. Inimile lor ne duc dorul. Dumnezeu trimite jos oameni din acest motiv. «Fiul omului va trimite pe îngerii Săi şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea» [Matei 13:41]. Toate aceste personaje cu autoritate vor coborî şi se vor uni cu noi în împlinirea acestei lucrări.

Împărăţia Cerului este ca o sămânţă de muştar. Sămânţa de muştar este mică, dar din ea creşte un copac mare şi păsările cerului îşi fac cuiburi în ramurile lui. [vezi Marcu 4:30–32.] Păsările sunt îngerii. Deci îngerii coboară, se unesc pentru a-şi aduna copiii şi îi adună. Noi nu putem deveni desăvârşiţi fără ei, nici ei fără noi; când aceste lucruri vor fi realizate, Fiul Omului va coborî, Îmbătrânitul de zile va şedea jos; noi ne-am putea apropia de zecile de mii de îngeri, ne-am uni cu ei şi am primi instrucţiuni de la ei.”⁵

Rânduielile preoţiei au fost stabilite de la început şi trebuie ţinute în felul arătat de Dumnezeu.

„Adam… a fost primul om, despre care se vorbeşte în Daniel ca fiind «Îmbătrânitul de zile» [Daniel 7:9] sau, cu alte cuvinte, primul şi cel mai vârstnic dintre toţi, măreţul, marele strămoş, despre care se spune în alt loc că este Mihail, pentru că el a fost primul şi tatăl tuturor, nu numai al urmaşilor, ci şi primul care a deţinut binecuvântările spirituale, căruia i s-a făcut cunoscut planul rânduielilor pentru salvarea posterităţii sale până la sfârşit şi căruia Hristos i S-a arătat întâi şi prin care Hristos S-a arătat din cer şi va continua să se arate de aici înainte. Adam deţine cheile dispensaţiei împlinirii vremilor; adică dispensaţia tuturor vremilor a fost şi va fi dezvăluită prin el de la începuturi până la Hristos şi de la Hristos până la sfârşitul tuturor dispensaţiilor care vor fi arătate …

[Dumnezeu] a stabilit ca rânduielile să fie aceleaşi veşnic şi întotdeauna şi a stabilit ca Adam să vegheze asupra lor, pentru a le dezvălui din cer omului sau a trimite îngeri să le dezvăluie. «Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?» [Evrei 1:14].

Aceşti îngeri sunt sub îndrumarea lui Mihail sau Adam, care acţionează sub îndrumarea Domnului. Din citatul de mai sus, aflăm că Pavel a înţeles perfect scopurile lui Dumnezeu cu privire la prezenţa Sa în viaţa omului şi ordinea glorioasă şi perfectă pe care El a întemeiat-o prin El Însuşi, prin care El a trimis putere, revelaţii şi slavă.

Dumnezeu nu va accepta ceea ce El nu a chemat, rânduit şi ales. La început, Dumnezeu l-a chemat pe Adam cu propriul Său glas. «Şi Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: ‘Unde eşti?’ El a răspuns: ‘Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică pentru că eram gol, şi m-am ascuns’» [Genesa 3:9–10]. Adam a primit porunci şi instrucţiuni de la Dumnezeu: aceasta a fost ordinea de la început.

Că el a primit revelaţii, porunci şi rânduieli, de la început, este sigur; altfel, cum să fi început ei să aducă jertfe lui Dumnezeu într-un mod acceptabil? Şi, dacă ei au adus jertfe, ei trebuie să fi avut autoritatea prin rânduire. Noi citim în Genesa [4:4] că Abel a adus o jertfă din oile întâi născute ale turmei şi din grăsimea lor şi Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui …

Aceasta este deci natura preoţiei; fiecare om să deţină preşedinţia dispensaţiei sale şi un om să deţină Preşedinţia lor, a tuturor, chiar Adam; şi Adam să primească preşedinţia sa şi autoritate de la Domnul, dar nu poate primi în deplinătate până când Hristos nu va prezenta Tatălui Împărăţia, ceea ce se va întâmpla la sfârşitul ultimei dispensaţii.

Puterea, slava şi binecuvântările preoţiei puteau continua cu aceia care au primit rânduirea numai dacă neprihănirea lor continua; deoarece Cain a fost, de asemenea, autorizat să aducă jertfă, dar, pentru că nu a oferit-o în neprihănire, a fost blestemat. Aceasta înseamnă deci că rânduielile trebuie ţinute chiar în felul în care Dumnezeu a arătat; altfel, preoţia lor se va dovedi a fi blestem în loc de binecuvântare.”⁶

Preoţia lui Melhisedec este canalul prin care Dumnezeu se dezvăluie pe Sine şi scopurile Sale.

„Sunt două preoţii despre care se vorbeşte în scripturi, adică cea a lui Melhisedec şi cea aaronică sau levitică. Deşi sunt două preoţii, totuşi Preoţia lui Melhisedec include Preoţia aaronică sau levitică şi este marele conducător şi deţine cea mai înaltă autoritate care aparţine preoţiei şi cheile Împărăţiei lui Dumnezeu în toate epocile lumii, până la cei din urmă urmaşi de pe pământ şi este canalul prin care sunt revelate din cer toată cunoaşterea, doctrina, planul salvării şi toate lucrurile importante.

Ea a fost instituită înainte de «întemeierea acestui pământ sau înainte ca stelele dimineţii să izbucnească în cântări de bucurie şi ca toţi fiii lui Dumnezeu să scoată strigăte de bucurie» [vezi Iov 38:4–7] şi este cea mai înaltă şi mai sfântă preoţie şi este după ordinul Fiului lui Dumnezeu şi toate celelalte preoţii sunt numai părţi, ramificaţii, puteri şi binecuvântări aparţinând ei şi sunt deţinute, controlate şi conduse de ea. Este canalul prin care Atotputernicul a început să dezvăluie slava Sa la începutul creării acestui pământ şi prin care El a continuat să Se dezvăluie pe Sine copiilor oamenilor până în timpul prezent şi prin care El va face cunoscute scopurile Sale până la sfârşitul timpului.”⁷

A deţine puterea Preoţiei lui Melhisedec înseamnă a avea puterea «vieţii nepieritoare»; pentru că legământul nepieritor nu poate fi încălcat … Care a fost puterea lui Melhisedec? Nu a fost Preoţia lui Aaron cea care administrează rânduielile temporale şi oferirea de jertfe. Cei care deţin plenitudinea Preoţiei lui Melhisedec sunt împăraţi şi preoţi ai Dumnezeului Celui Mai Înalt, deţinând cheile puterii şi binecuvântărilor. De fapt, acea preoţie este o lege desăvârşită a teocraţiei şi Îl reprezintă pe Dumnezeu pentru a da legi oamenilor, administrând viaţa nesfârşită fiilor şi fiicelor lui Adam …

«Fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii – dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, – rămâne preot în veac» [Evrei 7:3]. Preoţia lui Melhisedec deţine dreptul de la Dumnezeul veşnic şi nu, prin obârşie, de la tată şi mamă; şi acea preoţie este veşnică precum Dumnezeu Însuşi, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii …

Preoţia levitică [aaronică], constând din preoţi care administrează rânduiala temporală, [este] făcută fără jurământ; dar Preoţia lui Melhisedec este făcută prin jurământ şi legământ.”⁸

„Înalta Preoţie a lui Melhisedec nu [este] alta decât Preoţia Fiului lui Dumnezeu; … sunt anumite rânduieli care aparţin acestei Preoţii, din care decurg anumite rezultate … Un mare privilegiu al Preoţiei este obţinerea revelaţiilor despre hotărârea şi voinţa lui Dumnezeu. Este, de asemenea, privilegiul Preoţiei lui Melhisedec să mustre, să certe şi să admonesteze, precum şi să primească revelaţii.”⁹

„Întreaga preoţie este a lui Melhisedec; dar există diferite părţi sau grade ale ei … Toţi profeţii au avut Preoţia lui Melhisedec.”¹⁰

„Îi sfătuiesc pe toţi să înainteze către desăvârşire şi să cerceteze tot mai profund şi mai profund în misterele Dumnezeirii. Un om nu poate face nimic pentru sine dacă Dumnezeu nu-l îndrumă pe calea dreaptă; şi preoţia există în acest scop.”¹¹

Un bărbat trebuie să fie autorizat de Dumnezeu şi rânduit la preoţie pentru a putea administra rânduielile salvării.

Articolele de credinţă 1:5: „Noi credem că un om trebuie să fie chemat de Dumnezeu, prin profeţie şi prin aşezarea mâinilor de către aceia care deţin autoritatea de a predica Evanghelia şi de a administra rânduielile acesteia.”¹²

„Noi credem că niciun om nu poate administra salvarea prin Evanghelie sufletelor oamenilor, în numele lui Isus Hristos, dacă nu este autorizat de Dumnezeu, prin revelaţie sau rânduit de către cineva pe care Dumnezeu l-a trimis prin revelaţie, aşa cum este scris de Pavel, în Romani 10:14–15: «Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi?». Şi, eu voi întreba, cum pot fi ei trimişi fără revelaţie sau alt mijloc vizibil de manifestare a lui Dumnezeu? Şi, din nou, Evrei 5:4: «Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron» – Şi, aş întreba, cum a fost chemat Aaron altfel decât prin revelaţie?.”¹³

„Îngerul i-a spus bunului bătrân Corneliu că el trebuia să trimită după Petru pentru a afla cum să se salveze [vezi Faptele apostolilor 10:21–22]: Petru putea să boteze, iar îngerii nu puteau, atât timp cât existau oficianţi după lege, în trup, care deţineau cheile împărăţiei sau autoritatea preoţiei. Mai există o dovadă cu privire la acest lucru şi aceasta este că Isus Însuşi, când i S-a arătat lui Pavel, pe drumul lui spre Damasc, nu l-a informat cum putea fi el salvat. El a dat în Biserică întâi apostoli şi, apoi, profeţi, în vederea lucrării de slujire, desăvârşirea sfinţilor etc. [vezi Efeseni 4:11–12]; şi pentru că regula grandioasă a cerului era că niciodată nu se va face ceva pe pământ fără ca El să-Şi dezvăluie taina slujitorilor Săi, profeţii, în acord cu Amos 3:7, tot aşa Pavel nu a putut afla atât de multe de la Domnul cu privire la îndatorirea sa în salvarea omului cum a putut afla de la unul dintre ambasadorii lui Hristos, chemat cu aceeaşi chemare cerească a Domnului şi înzestrat cu aceeaşi putere din înalturi – astfel încât orice legau ei pe pământ avea să fie legat în ceruri şi orice aveau să dezlege pe pământ avea să fie dezlegat în ceruri [vezi Matei 16:19].”¹⁴

Este un mare privilegiu să îndeplinim cu credinţă şi sârguinţă orice oficiu al preoţiei.

„Preoţia… poate fi ilustrată folosindu-se trupul uman, care are diferite mădulare care au oficii diferite de îndeplinit; toate sunt necesare în locul în care sunt şi trupul nu este complet fără unul dintre mădulare … Dacă un preot îşi înţelege îndatorirea, chemarea şi slujirea şi predică prin Duhul Sfânt, bucuria sa este mare, ca şi cum ar fi unul din Preşedinţie; şi slujirile sale sunt necesare în trup, aşa cum sunt toate acelea ale învăţătorilor şi diaconilor.”¹⁵

Eliza R. Snow a consemnat: „[Joseph Smith a dat] instrucţiuni cu privire la diferitele oficii şi necesitatea ca fiecare individ să acţioneze în sfera de responsabilitate repartizată lui şi să îndeplinească diferitele oficii în care sunt numiţi. El a vorbit despre înclinaţia multor oameni de a considera dezonorabile oficiile mai mici din Biserică şi de a privi cu ochi geloşi la poziţiile altora care sunt chemaţi să prezideze asupra lor; că era nebunia şi nechibzuinţa inimii omeneşti ca o persoană să aspire la alte poziţii decât cele pe care Dumnezeu le-a indicat pentru a fi ocupate de ei; că ar fi mai bine ca indivizii să-şi îndeplinească cu credinţă şi sârguinţă respectivele lor chemări … Fiecare trebuie să aspire numai la a-şi îndeplini cu credinţă şi sârguinţă propriul oficiu şi propria chemare.”¹⁶

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Citiţi relatarea despre Petru, Iacov şi Ioan conferind Preoţia lui Melhisedec lui Joseph Smith şi Oliver Cowdery (pagina 107). Ce binecuvântări aţi primit dumneavoastră şi familia dumneavoastră pentru că Preoţia lui Melhisedec a fost restaurată?
În tot acest capitol, Joseph Smith mărturiseşte despre lanţul autorităţii preoţiei printr-o succesiune de profeţi. De ce credeţi că a fost important ca el să predea această doctrină în zilele sale? De ce este nevoie ca noi să înţelegem această doctrină astăzi? Care este legătura dintre lanţul autorităţii pe care îl descrie Joseph Smith şi linia autorităţii preoţiei unui om?
Pe măsură ce citiţi acest capitol, observaţi folosirea, de către profetul Joseph Smith, a cuvintelor nepieritor, veşnic şi eternitate. Ce vă spun aceşti termeni despre natura şi importanţa preoţiei?
Joseph Smith ne-a învăţat că Dumnezeu „a stabilit ca rânduielile să fie aceleaşi veşnic şi întotdeauna” şi că „rânduielile trebuie ţinute în chiar felul în care Dumnezeu a arătat” (paginile 112–113). Cum vă ajută aceste învăţături să înţelegeţi mai bine rânduielile Evangheliei?
Recapitulaţi învăţăturile profetului Joseph Smith despre Preoţia lui Melhisedec (paginile 113–114). Gândiţi-vă la cât este de necesară Preoţia lui Melhisedec în toate aspectele Evangheliei. Care sunt gândurile şi sentimentele dumneavoastră în timp ce vă gândiţi la Preoţia lui Melhisedec în acest fel?
Recapitulaţi ultimele două paragrafe din capitol (paginile 116–117). Cum aţi observat că fiecare membru al Bisericii joacă un rol important în lucrarea Domnului? Care poate fi rezultatul dacă noi „privim cu ochi geloşi” la cei care sunt chemaţi să slujească în calitate de conducători în Biserică? Gândiţi-vă la ce aţi putea face dumneavoastră pentru a vă îndeplini chemarea cu credinţă şi sârguinţă.

Scripturi suplimentare: Alma 13:1–12; D&L 27:5–14; 84:33–44, 109–110; 107:6–20; 121:34–46