Fiţi atenţi la fructele amare al apostaziei

„În toate încercările, tribulaţiile şi bolile voastre, în toate suferinţele voastre, chiar şi în moarte, fiţi atenţi să nu-L trădaţi pe Dumnezeu… fiţi atenţi să nu fiţi apostaţi.”

Din viaţa lui Joseph Smith

În săptămânile de dinaintea şi de după terminarea templului Kirtland în primăvara anului 1836, sfinţii au avut o perioadă de armonie şi de revărsare din belşug a darurilor Spiritului. Dar profetul Joseph Smith i-a avertizat pe sfinţi că, dacă nu continuau să trăiască în neprihănire, bucuria şi unitatea lor nu vor dura. Daniel Tyler a spus despre acea perioadă: „Toţi simţeau că gustau din bucuria cerului. De fapt, au fost mai multe săptămâni în care nu am fost ispitiţi de diavol; şi ne întrebam dacă nu începuse Mileniul. La [o adunare a fraţilor din preoţie], profetul Joseph ni s-a adresat. Printre alte lucruri, el a spus: «Fraţilor, de o vreme, Satana nu a mai avut putere să ne ispitească. Unii se gândesc că nu vor mai exista ispite. Dar se va întâmpla contrariul; şi, dacă nu vă veţi apropia mai mult de Domnul, veţi fi copleşiţi şi veţi deveni apostaţi»”¹.

Pe măsură ce acel an se apropia de sfârşit, spiritul apostaziei a crescut printre unii dintre sfinţii din Kirtland. Unii membri au devenit mândri, lacomi şi nesupuşi poruncilor. Alţii i-au învinovăţit pe conducătorii Bisericii pentru problemele economice provocate de eşecul instituţiei financiare Kirtland înfiinţate de membri ai Bisericii. Acest eşec a avut loc în anul 1837, acelaşi an în care panica bancară a cuprins Statele Unite în întregime, contribuind la agravarea problemelor economice ale sfinţilor. Două sau trei sute de membri au părăsit Biserica din Kirtland, alăturându-se uneori celor care se opuneau Bisericii pentru a-i chinui şi chiar ameninţa fizic pe sfinţi. Unii apostaţi au pretins în mod deschis că profetul pierduse graţia lui Dumnezeu şi au încercat să pună alţi oameni în locul lui. Sora Eliza R. Snow a consemnat: Mulţi care fuseseră umili şi credincioşi în îndeplinirea tuturor îndatoririlor – gata să plece şi să vină la orice chemare a preoţiei – se semeţeau în spiritele lor şi erau mândri în trufia inimilor lor. Pentru că sfinţii au acceptat iubirea şi spiritul lumii, Spiritul Domnului s-a retras din inimile lor”.²

În luna mai 1837, profetul deplângea situaţia Bisericii: „Se părea că toate puterile pământului şi iadului îşi uneau influenţa într-un mod special pentru a doborî Biserica pe loc… Duşmanul dinafară şi apostaţii din mijlocul nostru, uniţi în înşelătoriile lor… şi mulţi au devenit lipsiţi de respect faţă de mine ca şi cum eu aş fi fost singura cauză tocmai a acelor rele împotriva cărora luptam cu atâta hotărâre”³.

În ciuda acestor greutăţi, marea majoritate a conducătorilor şi membrilor Bisericii a rămas credincioasă. Brigham Young, membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli în acea perioadă nesigură, şi-a amintit o adunare în cadrul căreia unii membri ai Bisericii discutau cum să-l înlocuiască pe profetul Joseph: „M-am ridicat şi în mod clar şi ferm le-am spus că Joseph era profet, că eu ştiam acest lucru şi că îl puteau ponegri şi defăima cât le plăcea, [dar] ei nu puteau distruge numirea sa ca profet al lui Dumnezeu; ei puteau distruge doar propria lor autoritate, puteau tăia firul care îi lega de profet şi Dumnezeu şi se puteau scufunda în iad. Mulţi au fost foarte furioşi din cauza opoziţiei mele ferme faţă de măsurile lor…

Adunarea s-a terminat fără ca apostaţii să fie în stare să ia o hotărâre comună cu privire la măsurile de manifestare a opoziţiei lor. Aceasta a fost o criză în care pământul şi iadul păreau să fi făcut front comun pentru a-l distruge pe profet şi Biserica lui Dumnezeu. Genunchii multora dintre cei mai puternici bărbaţi ai Bisericii au cedat. În timpul acestui asediu al întunericului, am stat aproape de Joseph şi, cu toată înţelepciunea şi puterea pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra mea, mi-am folosit întreaga energie pentru a-l susţine pe slujitorul lui Dumnezeu şi a uni cvorumurile Bisericii”⁴.

Învăţături ale lui Joseph Smith

Pierderea încrederii în conducătorii Bisericii, criticarea lor şi neglijarea îndatoririlor încredinţate de Dumnezeu duc la apostazie.

„Îţi voi da una dintre cheile misterelor Împărăţiei. Este un principiu etern, care există alături de Dumnezeu din toată eternitatea: că omul care se ridică pentru a-i condamna pe alţii, găsind vină Bisericii, spunând că membrii ei au rătăcit calea, în timp ce el însuşi este neprihănit, atunci să ştiţi cu siguranţă că acel om se află pe drumul mare al apostaziei; şi, dacă nu se pocăieşte, el va fi apostat, tot atât de sigur după cum Dumnezeu trăieşte”⁵.

Heber C. Kimball, a spus în timp ce slujea în calitate de consilier al preşedintelui Brigham Young: „Vă voi da o cheie pe care fratele Joseph Smith obişnuia s-o dea în Nauvoo. El a spus că primul pas către apostazie începea cu pierderea încrederii în conducătorii acestei Biserici şi împărăţii şi că, oricând puteai discerne prezenţa acestui spirit, puteai şti că el avea să-l conducă pe posesorul lui pe calea către apostazie”⁶.

În timpul slujirii în Cvorumul celor Doisprezece, Wilford Woodruff a spus: „Fratele Joseph obişnuia să ne povăţuiască în acest fel: «În clipa în care vă permiteţi vouă înşivă să vă abateţi de la orice îndatorire pe care Dumnezeu vă cheamă s-o îndepliniţi, să vă satisfaceţi dorinţele proprii; în clipa în care vă permiteţi să deveniţi nepăsători, aţi pus baza apostaziei. Fiţi atenţi; înţelegeţi că sunteţi chemaţi la o lucrare şi, când Dumnezeu vă cere să faceţi acea lucrare, făceţi-o». El a mai spus un lucru: «În toate încercările, tribulaţiile şi bolile voastre, în toate suferinţele voastre, chiar şi în moarte, fiţi atenţi să nu-L trădaţi pe Dumnezeu, fiţi atenţi să nu trădaţi preoţia, fiţi atenţi să nu fiţi apostaţi»”⁷.

Wilford Woodruff a mai spus: „Îmi aduc aminte că fratele Joseph Smith ne-a vizitat pe mine, pe fratele [John] Taylor, pe fratele Brigham Young şi pe mai mulţi alţi misionari când eram pe cale să ne începem misiunea în Anglia. Mulţi dintre noi eram bolnavi şi suferinzi. În acelaşi timp, simţeam că trebuia să plecăm. Profetul ne-a binecuvântat pe noi, precum şi pe soţiile şi familiile noastre… El ne-a învăţat câteva principii foarte importante, dintre care menţionez unele aici. Fratele Taylor, eu, George A. Smith, John E. Page şi alţii fuseserăm chemaţi să ocupăm locurile acelor [apostoli] care rătăciseră calea. Fratele Joseph ne-a explicat cauza pentru care acei bărbaţi abandonaseră poruncile lui Dumnezeu. El spera ca noi să dobândim înţelepciune din ceea ce văzusem cu ochii şi auzisem cu urechile şi ca noi să fim capabili să discernem spiritele altor oameni fără să fim siliţi să învăţăm din experienţe triste.

El a remarcat apoi că orice bărbat, orice vârstnic din această Biserică şi Împărăţie, care a urmat o cale pe care a ignorat sau, cu alte cuvinte, a refuzat să se supună oricărei legi sau porunci sau îndatoriri cunoscute – ori de câte ori un bărbat a făcut aceasta, a neglijat orice îndatorire încredinţată lui de Dumnezeu de a participa la adunări, a îndeplini misiuni sau a da ascultare sfaturilor, el a pus o temelie care să-l ducă la apostazie şi acesta era motivul pentru care acei bărbaţi îşi pierduseră credinţa. Ei folosiseră în mod greşit preoţia pecetluită asupra capetelor lor. Ei neglijaseră să-şi folosească cu credinţă şi sârguinţă chemarea de apostoli, de vârstnici. Ei folosiseră acea preoţie pentru a încerca să se înalţe pe ei înşişi şi să îndeplinească alte lucrări pe lângă înălţarea Împărăţiei lui Dumnezeu”⁸.

În anul 1840, un grup mic, dar organizat de membri ai Bisericii au continuat să trăiască în Kirtland, Ohio, deşi majoritatea sfinţilor se adunaseră în Nauvoo, Illinois. Ca răspuns la vestea că un membru al Bisericii din Kirtland încerca să distrugă încrederea sfinţilor în Prima Preşedinţie şi în alte autorităţi ale Bisericii, profetul a scris unui conducător al Bisericii din Kirtland: „Pentru a conduce treburile Împărăţiei în dreptate, este foarte important ca cea mai perfectă armonie, cel mai perfect sentiment bun, cea mai perfectă bună înţelegere şi cea mai perfectă încredere să existe în inimile tuturor fraţilor; şi ca adevărata caritate, iubire reciprocă să caracterizeze toate acţiunile lor. Dacă există sentimente lipsite de caritate şi dacă lipseşte încrederea, atunci mândria, aroganţa şi invidia se vor arăta curând; starea de confuzie va predomina în mod inevitabil şi autorităţile Bisericii vor fi dispreţuite…

Dacă sfinţii din Kirtland mă consideră nedemn de rugăciunile lor când se adună împreună şi neglijează să mă susţină în faţa tronului slavei cereşti, aceasta este o dovadă puternică şi convingătoare pentru mine că ei nu au Spiritul lui Dumnezeu. Dacă revelaţiile pe care noi le-am primit sunt adevărate, cine îi va conduce pe oameni? Dacă cheile Împărăţiei au fost încredinţate în mâinile mele, cine va dezvălui tainele ei?

Atât timp cât fraţii mei îmi sunt alături şi mă încurajează, pot lupta împotriva prejudecăţilor lumii şi pot suporta cu bucurie dispreţul [răul tratament] şi abuzul; dar, când fraţii mei se îndepărtează, când ei încep să-şi piardă curajul şi când încearcă să-mi încetinească progresul şi acţiunile, atunci doresc să jelesc, dar nu sunt mai puţin hotărât să-mi continui misiunea, pentru că sunt încredinţat că, deşi prietenii mei pământeni pot eşua şi chiar se pot întoarce împotriva mea, totuşi, Tatăl meu Ceresc mă va purta spre triumf.

Totuşi, eu sper că sunt unii, chiar şi in Kirtland, care nu osândesc un om pentru un cuvânt [vezi Isaia 29:21], ci sunt dornici să apere neprihănirea şi adevărul şi să-şi îndeplinească orice îndatorire ce li se încredinţează; şi care vor avea înţelepciunea să se opună oricărei acţiuni sau influenţe menite să aducă discordie şi confuzie în tabăra lui Israel şi să discearnă între spiritul adevărului şi spiritul greşelii.

Ar fi o mulţumire pentru sufletul meu să văd că sfinţii din Kirtland prosperă, dar cred că timpul nu a venit încă; şi vă asigur că nu va veni până când nu va fi stabilită o altă ordine a lucrurilor şi nu se va manifesta alt spirit. Atunci când încrederea va fi restabilită, mândria va pieri şi fiecare minte ambiţioasă se va înveşmânta în umilinţă ca şi cu un veşmânt şi egoismul va face loc generozităţii şi carităţii şi va deveni evidentă hotărârea comună de a trăi potrivit fiecărui cuvânt care iese din gura Domnului, atunci şi numai atunci pacea, ordinea şi iubirea pot învinge.

Din cauza oamenilor ambiţioşi a fost abandonat Kirtlandul. Cât de des a fost invidiat slujitorul vostru umil în oficiul său de către astfel de persoane care au acţionat pentru a se ridica ele însele la putere în defavoarea lui şi, văzând că este imposibil să facă aceasta, au recurs la calomnii dezgustătoare şi abuz şi alte mijloace pentru a-l nimici. Astfel de persoane au fost întotdeauna primele care au ridicat glasul împotriva Preşedinţiei şi iau trâmbiţat greşelile şi micile slăbiciuni în cele patru vânturi ale cerurilor”⁹.

Cei care cad în apostazie pierd Spiritul lui Dumnezeu, îşi încalcă legămintele şi, adesea, îi persecută pe membrii Bisericii.

„Oricât de ciudat ar putea părea la prima vedere, totuşi nu este mai puţin ciudat decât adevărat că, în ciuda hotărârii declarate de a trăi în cucernicie, apostaţii, după ce renunţă la credinţa în Hristos, dacă nu se pocăiesc repede, cad, mai devreme sau mai târziu, în capcanele celui rău şi rămân lipsiţi de Spiritul lui Dumnezeu, pentru a-şi arăta păcătoşenia în ochii mulţimilor. Din partea apostaţilor au suferit cei credincioşi cele mai grele persecuţii. Iuda a fost dojenit şi imediat l-a trădat pe Domnul Său, dându-L în mâinile duşmanilor Săi, pentru că Satana intrase în el.

Există o inteligenţă superioară revărsată asupra celor care se supun Evangheliei cu toată inima şi împotriva căreia, dacă păcătuieşte, apostatul rămâne gol şi lipsit de Spiritul lui Dumnezeu şi el va fi, cu adevărat, blestemat curând şi va sfârşi prin a fi ars. De îndată ce lumina care a fost în ei este luată de la ei, ei devin tot atât de întunecaţi pe cât de luminaţi au fost înainte şi, atunci, nu este de mirare dacă toată puterea lor se îndreaptă împotriva adevărului şi dacă ei, ca şi Iuda, caută să-i distrugă pe aceia care au fost cei mai mari binefăcători ai lor.

Ce prieten mai apropiat decât Salvatorul a avut Iuda pe pământ sau în cer? Şi primul lui scop a fost să-L distrugă. Cine, dintre toţi sfinţii din aceste ultime zile, se poate considera la fel de bun ca Domnul nostru? Cine este la fel de perfect? Cine este la fel de pur? Cine este la fel de sfânt cum a fost El? Există cineva? El nu a păcătuit şi nu a încălcat niciodată o poruncă sau o lege a cerului – nicio înşelăciune nu I-a ieşit din gură, nicio înşelăciune în inima Lui. Şi, totuşi, unul care a mâncat alături de El, care a băut deseori din aceeaşi cupă cu El, a fost primul care şi-a ridicat călcâiul împotriva Lui. Unde există cineva ca Hristos? El nu poate fi găsit pe pământ. Atunci de ce s-ar plânge ucenicii Săi, dacă ei ar fi persecutaţi de către cei pe care i-au numit, odată, fraţi şi i-au considerat ca aflându-se în cea mai strânsă relaţie în legământul nepieritor?

Din ce sursă a emanat principiul, care a fost întotdeauna manifestat de apostaţii din Biserica adevărată, de a persecuta cu îndoită sârguinţă şi de a căuta cu îndoită perseverenţă să-i distrugă pe aceia pe care au declarat odată că-i iubesc, cu care au fost odată în comuniune şi cu care au făcut odată legământ să se străduiască din toate puterile, în neprihănire, să obţină odihna lui Dumnezeu? Poate fraţii noştri vor spune acelaşi lucru care l-a făcut pe Satana să caute să răstoarne Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că el însuşi era rău şi Împărăţia lui Dumnezeu este sfântă.”¹⁰

„Au existat întotdeauna, în toate epocile bisericii, aceia care s-au opus principiilor virtuţii, care au iubit câştigul acestei lumi prezente, au urmat principiile păcătoşeniei şi au fost duşmanii adevărului… Cei care s-au asociat cu noi şi au făcut cele mai mari declaraţii de prietenie au fost, deseori, cei mai mari duşmani ai noştri şi cei mai hotărâţi inamici; dacă ei au devenit lipsiţi de popularitate, dacă interesul sau demnitatea lor au fost ştirbite sau dacă nedreptăţile lor au fost descoperite, ei au fost întotdeauna primii care au ridicat braţul persecuţiei pentru a calomnia [a aduce acuzaţii false] şi a defăima pe fraţii lor şi care au căutat doborârea şi distrugerea prietenilor lor.”¹¹

„Oponenţii «mormoni» renegaţi aleargă prin lume şi răspândesc informaţii dezgustătoare şi defăimătoare împotriva noastră, gândind că prin aceasta câştigă prietenia lumii, pentru că ei ştiu că noi nu suntem din lume şi că lumea ne urăşte; de aceea, ei [oamenii din lume] fac un instrument din aceşti indivizi [oponenţii]; şi prin ei încearcă să rănească cât de mult pot şi, după aceea, îi urăsc mai mult decât ne urăsc pe noi, pentru că ei constată că ei sunt trădători josnici şi sicofanţi [linguşitori].”¹²

Wilford Woodruff a spus: „Am participat la [o] adunare în templul [Kirtland, în ziua de 19 februarie 1837]. Preşedintele Joseph Smith, ocupându-se de treburile Bisericii, fusese absent, dar nici pe jumătate din cât a lipsit Moise, fiind pe munte departe de Israel [vezi Exodul 32:1–8]; totuşi, mulţi dintre oamenii din Kirtland, chiar dacă nu au făcut un viţel pentru a-l preaslăvi aşa cum au făcut israeliţii, şi-au întors inimile de la Domnul şi de la slujitorul Lui, Joseph, şi începuseră să facă speculaţii şi să accepte spirite false până când minţile le-au fost întunecate; şi mulţi s-au opus lui Joseph Smith şi unii au dorit să-l numească pe David Whitmer să conducă Biserica în locul său. În mijlocul acestui nor de spirite întunecate, Joseph a revenit în Kirtland şi, în acea dimineaţă, s-a ridicat pentru a vorbi la pupitru. El părea să fie foarte deprimat; dar, curând, Spiritul lui Dumnezeu a fost asupra lui şi el s-a adresat adunării, vorbind foarte direct, timp de aproape trei ore şi i-a redus la tăcere pe duşmanii săi.

Când s-a ridicat, el a spus: «Eu sunt încă preşedinte, profet, văzător, revelator şi conducător al Bisericii lui Isus Hristos. Dumnezeu şi nu omul m-a numit şi m-a pus în această poziţie şi niciun om sau mai mulţi oameni nu au puterea să mă înlocuiască sau să numească pe un altul în locul meu, iar aceia care fac aceasta, dacă nu se pocăiesc cu repeziciune, îşi vor arde degetele şi vor merge în iad». El i-a certat aspru pe oameni pentru păcatele, întunericul şi necredinţa lor; puterea lui Dumnezeu a fost asupra lui şi a depus mărturie că vorbele lui erau adevărate”¹³.

Wilford Woodruff a spus: „Preşedintele Smith a vorbit în dupăamiaza [zilei de 9 aprilie 1837] şi a spus, în numele Domnului, că judecăţile lui Dumnezeu vor fi asupra acelor oameni care declaraseră că erau prietenii lui şi prietenii omenirii şi că participau la clădirea Kirtlandului, un ţăruş al Sionului, dar se dovediseră a fi trădătorii lui şi ai intereselor Împărăţiei lui Dumnezeu şi dăduseră puterea în mâinile duşmanilor noştri pentru a o folosi împotriva noastră; ei îi oprimaseră pe sărmanii sfinţi şi aduseseră suferinţe asupra lor şi încălcaseră legământul, fapte pentru care ei vor simţi mânia lui Dumnezeu”¹⁴.

Daniel Tyler a declarat: „La scurt timp după sosirea profetului în Commerce (denumit apoi Nauvoo) din închisoarea din Missouri, fratele Isaac Behunin şi cu mine i-am făcut o vizită la reşedinţa sa. Persecuţiile la care era supus au fost subiectul discuţiei noastre. El a repetat multe declaraţii mincinoase, incoerente şi contradictorii făcute de apostaţi, membri înspăimântaţi ai Bisericii şi oameni din afară. El a spus, de asemenea, că majoritatea oficialităţilor, care i-ar fi luat bucuroşi viaţa pe când era arestat, şi-au schimbat atitudinea în favoarea sa după ce l-au cunoscut. El i-a învinovăţit pe falşii fraţi…

Când profetul a terminat de spus cum fusese tratat, fratele Behunin a spus: «Dacă ar trebui să părăsesc această Biserică, nu aş face aşa cum au făcut acei bărbaţi: aş merge într-un loc îndepărtat, unde nu s-a auzit niciodată de mormonism, m-aş aşeza acolo şi nimeni nu ar afla vreodată că eu aş şti ceva despre el».

Marele văzător a replicat imediat: «Frate Behunin, nu ştii ce ai face. Fără îndoială, aceşti oameni au gândit odată ca tine. Înainte de a te alătura Bisericii, te aflai pe teren neutru. Când a fost predicată Evanghelia, binele şi răul ţi-au fost puse în faţă. Puteai alege pe oricare sau pe niciunul. Erau doi stăpâni total opuşi care te invitau să-i slujeşti. Când te-ai alăturat acestei Biserici, te-ai angajat să-L slujeşti pe Dumnezeu. Când ai făcut acest lucru, ai părăsit terenul neutru şi niciodată nu te mai poţi întoarce pe el. Dacă Îl vei părăsi pe Învăţătorul pe care te-ai angajat să-L slujeşti, o vei face fiind instigat de cel rău şi îi vei urma porunca şi vei fi slujitorul lui»”¹⁵.

Dacă îi vom urma pe profeţi şi pe apostoli şi revelaţiile Bisericii, noi nu vom fi duşi în rătăcire.

Orson Hyde, fost membru al Cvorumului celor Doisprezece, a consemnat: „Joseph, profetul… a spus: «Fraţilor, aduceţi-vă aminte că majoritatea acestor oameni nu se vor rătăci niciodată; şi, atât timp cât faceţi parte din majoritate, veţi intra cu siguranţă în împărăţia celestială»”¹⁶.

William G. Nelson a spus: „L-am auzit pe profet vorbind în public cu multe ocazii. La o adunare, l-am auzit spunând: «Vă voi da o cheie care nu va rugini niciodată – dacă veţi rămâne alături de majoritatea Celor Doisprezece şi în evidenţele Bisericii, nu veţi fi duşi în rătăcire niciodată». Istoria Bisericii dovedeşte că acest lucru este adevărat”¹⁷.

Ezra T. Clark a declarat: „L-am auzit pe profetul Joseph spunând că el avea să dea sfinţilor o cheie cu ajutorul căreia ei nu aveau să fie niciodată duşi în rătăcire sau înşelaţi şi că aceasta era: Domnul nu va permite niciodată ca majoritatea oamenilor săi să fie duşi în rătăcire sau înşelaţi de impostori, nici nu va permite ca înregistrările acestei Biserici să cadă în mâinile duşmanului”¹⁸.

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Recapitulaţi relatarea de la paginile 333–334. De ce credeţi că oamenii pot trece de la neprihănire la apostazie într-un timp atât de scurt? Care sunt unele influenţe care îi determină pe oameni să devină apostaţi astăzi? Ce putem face pentru a ne apăra împotriva unor astfel de influenţe?
Care sunt pericolele la care ne expunem dacă ne pierdem încrederea în conducătorii Bisericii şi îi criticăm? (Pentru unele exemple, vezi paginile 335–338.) Ce putem face pentru a păstra sentimentul de respect şi apreciere faţă de conducătorii noştri? Cum pot părinţii să-şi încurajeze copiii să-i respecte pe conducătorii Bisericii?
Profetul ne-a învăţat: „În clipa în care vă permiteţi vouă înşivă să vă abateţi de la orice îndatorire pe care Dumnezeu vă cheamă s-o îndepliniţi, să vă satisfaceţi dorinţele proprii… aţi pus baza apostaziei” (pagina 335). Ce înseamnă această afirmaţie pentru dumneavoastră?
Citiţi povestirea spusă de Daniel Tyler (paginile 341–342). De ce credeţi că cei care sunt apostaţi părăsind Biserica luptă, deseori, cu atât de multă înverşunare împotriva ei? (Pentru unele exemple, vezi paginile 338–341). Cum credeţi că putem răspunde cuvintelor şi acţiunilor unor astfel de persoane?
Citiţi ultimele trei paragrafe din acest capitol (pagina 342). De ce este important ca noi să înţelegem şi să folosim această „cheie” dată de Joseph Smith?

Scripturi suplimentare: 1 Nefi 8:10–33; Helaman 3:33–35; D&L 82:3, 21; 121:11–22