Bibliotecă
Lecţia pentru studiul acasă Matei 23:1–26:30 (unitatea 6)


Lecţia pentru studiul acasă

Matei 23:1–26:30 (unitatea 6)

Material pentru pregătirea învăţătorului pentru studiul acasă

Rezumatul lecţiilor pentru studiul acasă zilnic

Următorul rezumat al evenimentelor, doctrinelor şi principiilor pe care le-au învăţat cursanţii în timp ce au studiat Matei 23:1–26:30 (unitatea 6) nu este destinat pentru a fi predat ca parte a lecţiei dumneavoastră. Lecţia pe care o predaţi se concentrează doar asupra câtorva dintre aceste doctrine şi principii. Urmaţi îndemnurile Spiritului Sfânt în timp ce aveţi în vedere nevoile cursanţilor dumneavoastră.

Ziua 1 (Matei 23)

Cursanţii au studiat cum i-a mustrat Isus pe conducătorii iudei şi au aflat că putem alege să ne supunem legilor lui Dumnezeu chiar dacă îi vedem pe alţii acţionând în mod făţarnic. Au învăţat că, dacă încercăm să ne înălţăm deasupra altora, vom fi smeriţi, iar dacă suntem smeriţi şi le slujim altora, Domnul ne va înălţa. Au mai învăţat că, dacă ne străduim să devenim curaţi în interior din punct de vedere spiritual, acest lucru se va reflecta în alegerile noastre exterioare şi, dacă suntem dornici să fim adunaţi de Salvator, atunci vom primi grija şi protecţia Sa.

Ziua 2 (Matei 24)

Din cuvântarea Salvatorului despre a Doua Sa Venire, cursanţii au învăţat următoarele: dacă rămânem fermi şi nu ne lăsăm biruiţi, vom fi salvaţi; înainte de a Doua Venire a lui Isus Hristos, cei aleşi ai Domnului vor fi adunaţi şi Evanghelia va fi propovăduită în întreaga lume; dacă păstrăm ca pe o comoară cuvântul Domnului, nu vom fi înşelaţi; doar Tatăl Ceresc ştie când va avea loc a Doua Venire a Salvatorului; dacă suntem atenţi la semne şi ne supunem poruncilor Domnului, vom fi pregătiţi pentru a Doua Venire a Salvatorului.

Ziua 3 (Matei 25)

Când cursanţii au studiat pilda celor zece fecioare, au învăţat că nu putem împrumuta pregătire spirituală de la alţii şi că ne pregătim pentru a Doua Venire având o mărturie mai mare şi fiind mai convertiţi prin intermediul neprihănirii noastre zilnice. Au mai învăţat că, pentru a fi pregătiţi pentru venirea Domnului şi pentru a fi demni să rămânem în prezenţa Sa, trebuie să ajungem să-L cunoaştem. Cursanţii au studiat pe scurt pilda talanţilor şi au învăţat că teama ne poate împiedica să folosim darurile şi abilităţile pe care Domnul ni le-a dat, precum şi că, dacă nu ne dezvoltăm şi nu ne folosim darurile spirituale pentru a face bine, atunci le vom pierde.

Ziua 4 (Matei 26:1-30)

Când cursanţii au studiat despre ultimele zile ale slujirii lui Isus Hristos în viaţa muritoare, au învăţat că, atunci când ucenicii lui Isus Hristos aud cuvintele Domnului, ei îşi examinează viaţa pentru a vedea cum li se aplică. Au învăţat că simbolurile împărtăşaniei reprezintă trupul şi sângele lui Isus Hristos, pe care le-a sacrificat pentru noi şi că Isus Hristos a instituit împărtăşania ca noi să ne amintim de El şi de ispăşirea Lui pentru păcatele noastre. Au mai învăţat că, atunci când ne pocăim şi luăm din împărtăşanie cu intenţie adevărată, putem primi iertare pentru păcatele noastre.

Introducere

În timp ce Isus Hristos îi învăţa pe ucenicii Săi despre a Doua Sa Venire când se aflau pe Muntele Măslinilor, El a spus pilda talanţilor.

Sugestii pentru predare

Matei 25:14-30

Isus Hristos le propovăduieşte ucenicilor Săi pilda talanţilor

Înainte de începerea orei, puneţi cinci monede într-o parte a clasei şi două monede în partea opusă. Puneţi alte opt monede în buzunarul dumneavoastră.

Pentru a începe lecţia, invitaţi trei cursanţi să vină în faţa clasei pentru a vă ajuta să puneţi în scenă pilda pe care Isus Hristos a propovăduit-o ucenicilor Săi în cadrul instruirii Sale cu privire la a Doua Sa Venire.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Matei 25:14-18. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle ce a primit fiecare rob şi ce a făcut fiecare dintre ei cu ce a primit.

  • Ce a dat stăpânul fiecăruia dintre robii săi? (Explicaţi că talanţii din această pildă reprezentau sume de bani. Scoateţi cele opt monede din buzunarul dumneavoastră şi daţi cinci primului cursant, două celui de-al doilea cursant şi una celui de-al treilea cursant.)

  • Ce a făcut fiecare rob cu banii care i-au fost daţi?

Invitaţi cursantul care a primit cinci monede să ia celelalte cinci monede din acea parte a sălii de clasă unde le-aţi pus. Invitaţi cursantul care a primit două monede să ia celălalte două monede din partea opusă a sălii de clasă unde le-aţi pus. Invitaţi cursantul care a primit o monedă s-o ascundă sau să pretindă că o îngroapă.

Rugaţi cursanţii să vă înapoieze monedele şi să se aşeze la locurile lor. Scrieţi, pe tablă, următoarele componente ale pildei (fără interpretările din paranteze):

Stăpânul robilor (Domnul Isus Hristos)

Robii (Ucenicii Domnului)

Talanţii (Darurile şi abilităţile pe care Domnul le dă ucenicilor Săi)

  • Ce ar putea reprezenta componentele pildei? (Dacă este necesar, ajutaţi cursanţii să identifice pe cine şi ce reprezintă componentele pildei. Scrieţi interpretările pe tablă, în dreptul componentelor. Explicaţi că unele dintre darurile şi abilităţile pe care le avem în viaţa muritoare le-am primit şi le-am dezvoltat în viaţa noastră premuritoare. Putem alege să continuăm să dezvoltăm acele daruri şi alte daruri în timpul vieţii muritoare.)

  • Potrivit celor relatate în Matei 25:15, de ce le-a dat stăpânul robilor săi sume diferite de bani? (După ce cursanţii au răspuns, subliniaţi că expresia „fiecăruia după puterea lui” indică faptul că Dumnezeu ne dă fiecăruia darurile şi abilităţile de care avem nevoie, potrivit circumstanţelor în care ne aflăm. Fiecăruia i-a fost dat un dar spiritual de la Dumnezeu [vezi D&L 46:11]. Explicaţi că numărul de talanţi care ne-a fost dat nu este un indiciu al demnităţii personale.)

Citiţi, cu glas tare, întrebările de mai jos şi invitaţi cursanţii să se gândească la ele.

  • Care rob credeţi că vă este cel mai asemănător: cel care a primit cinci talanţi, cel care a primit doi sau cel care a primit unul? De ce?

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Matei 25:19-21. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle ce i-a spus stăpânul robului care primise cinci talanţi.

  • Ce i-a spus stăpânul primului rob?

Explicaţi că faptul de a fi „[pus] peste multe lucruri” şi cel de a „[intra] în bucuria stăpânului tău” (Matei 25:21) înseamnă împlinirea potenţialului nostru divin şi primirea vieţii eterne alături de Tatăl Ceresc.

  • Ce principiu putem învăţa din experienţa primului rob? (Mai jos este un principiu pe care cursanţii l-ar putea identifica: Dacă folosim, cu credinţă, darurile şi abilităţile pe care Domnul ni le-a dat, atunci ne vom putea împlini potenţialul divin şi vom putea primi viaţă eternă.)

  • Care sunt unele exemple despre cum putem folosi, cu credinţă, darurile şi abilităţile pe care ni le-a dat Domnul?

Subliniaţi că al doilea rob s-ar fi putut plânge când a văzut că primul rob a primit cinci talanţi şi el a primit doar doi. În schimb, el a folosit, cu credinţă, talanţii care i-au fost daţi.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Matei 25:22-23. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle ce i-a spus stăpânul robului care primise doi talanţi.

  • Ce i-a spus stăpânul robului care primise doi talanţi?

  • Deşi stăpânul le-a dat primilor doi robi sume diferite de bani, de ce credeţi că amândoi au primit acelaşi răspuns din partea stăpânului lor?

  • Ce principiu putem învăţa din experienţa bărbatului căruia i-au fost daţi doi talanţi? (Cursanţii pot folosi cuvinte diferite, dar trebuie să identifice următorul principiu: Domnul ne va binecuvânta dacă folosim, cu credinţă, darurile şi abilităţile pe care El ni le-a dat, indiferent de cât de multe avem sau de ce ar putea fi ele. Folosind cuvintele cursanţilor, scrieţi acest principiu pe tablă.)

Rugaţi membrii clasei să se gândească dacă au simţit vreodată că altcineva avea daruri ori abilităţi mai multe sau mai bune decât ei. Faceţi referire la principiul pe care l-aţi scris pe tablă.

  • Cum ne poate ajuta faptul de a ne aduce aminte de acest principiu atunci când simţim că altcineva a primit daruri mai multe sau mai bune decât noi?

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, următoarea declaraţie a vârstnicului Quentin L. Cook, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli:

„Dezvoltarea propriilor talente este cea mai bună evaluare a progresului personal… Compararea binecuvântărilor ne va alunga, aproape sigur, bucuria. Nu putem să fim şi recunoscători şi invidioşi în acelaşi timp. Dacă dorim cu adevărat să avem Spiritul Domnului şi să avem parte de bucurie şi fericire, trebuie să ne bucurăm de binecuvântările noastre şi să fim recunoscători” („Rejoice!”, Ensign, nov. 1996, p. 29, 30).

  • Cum putem să descoperim darurile şi abilităţile pe care ni le-a dat Domnul?

Oferiţi fiecărui cursant câte o foaie de hârtie şi rugaţi-i să-şi scrie numele în partea de sus. Invitaţi-i să dea foaia, mai departe, cursantului care stă lângă ei. Rugaţi cursanţii să scrie un dar sau o abilitate pe care o văd la cel al cărui nume este scris pe foaie. Instruiţi-i să continue se dea foile mai departe şi să scrie darurile şi abilităţile pe care le-au observat.

După câteva minute, rugaţi cursanţii să înapoieze foile primilor deţinători. Acordaţi cursanţilor timp să citească despre darurile şi abilităţile pe care ceilalţi le observă la ei. Apoi, rugaţi-i să scrie pe foile lor de hârtie un răspuns pentru următoarea întrebare:

  • Care este un mod în care poţi folosi unul dintre darurile tale pentru a avansa lucrarea Domnului?

Subliniaţi că pilda talanţilor conţine avertizări cu privire la darurile şi abilităţile care ne-au fost date. Invitaţi mai mulţi cursanţi să citească, pe rând, cu glas tare, din Matei 25:24-30. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle cum i-a răspuns slujitorul robului care a ascuns talantul. După ce s-a citit versetul 27, explicaţi că dobândă înseamnă profit (venit dobândit prin investirea banilor sau darea lor cu împrumut).

  • De ce ultimul rob şi-a ascuns talantul? Cum a reacţionat stăpânul faţă de alegerea robului său?

  • Deşi robul nu a pierdut talantul stăpânului său, ce a fost greşit la acţiunile sale?

  • Cum credeţi că ar fi răspuns stăpânul dacă robul i-ar fi înapoiat doi talanţi?

Invitaţi cursanţii să-şi împărtăşească mărturiile despre principiile pe care le-au discutat. Încurajaţi-i să-şi folosească darurile şi abilităţile pentru a avansa lucrarea Domnului.

Unitatea următoare (Matei 26:31–Marcu 3)

Explicaţi că, săptămâna următoare, cursanţii vor studia în detaliu despre ispăşirea lui Isus Hristos, care a început cu suferinţa Sa în Grădina Ghetsimani şi a continuat de-a lungul proceselor nedrepte, batjocoririi, biciuirii şi a morţii Sale prin răstignire şi a luat sfârşit odată cu învierea Sa glorioasă.