Bibliotecă
Lecţia 41 Marcu 10


Lecţia 41

Marcu 10

Introducere

Spre sfârşitul slujirii Sale din timpul vieţii muritoare, Salvatorul le-a slujit celor din Perea. Cât timp s-a aflat acolo, El i-a învăţat doctrina căsătoriei şi i-a invitat pe copilaşi să vină la El. De asemenea, Salvatorul a sfătuit un tânăr conducător bogat să-şi vândă toate avuţiile şi să-L urmeze. Când Salvatorul a plecat din Perea şi se îndrepta către Ierusalim pentru ultima dată în viaţa Sa muritoare, El Şi-a profeţit moartea şi învierea şi i-a sfătuit pe apostolii Săi să slujească altora. De asemea, El a vindecat un orb la Ierihon.

Sugestii pentru predare

Marcu 10:1-16

Isus propovăduieşte doctrina căsătoriei şi îi invită pe copilaşi să vină la El

Arătaţi cursanţilor câteva fotografii cu copilaşi.

  • Ce calităţi sau trăsături admiraţi la fraţii şi surorile voastre mai mici sau la alţi copilaşi pe care îi cunoaşteţi? (Enumeraţi răspunsurile cursanţilor pe tablă.)

Pe măsură ce studiază Marcu 10:1-16, invitaţi cursanţii să caute un adevăr care ne învaţă de ce ar trebui să devenim precum copilaşii.

Explicaţi că, spre sfârşitul slujirii din viaţa muritoare a Salvatorului, El a plecat din Galilea şi a mers într-o zonă numită Perea. (Îi puteţi invita pe cursanţi să găsească Perea pe foaia de prezentare „Viaţa muritoare a lui Isus Hristos dintr-o privire” [vezi lecţia 5] sau în Hărţi şi fotografii din Biblie, harta nr. 11, „Pământul Sfânt în timpul Noului Testament”.) Rezumaţi Marcu 10:1-12 explicând că, în timp ce se afla în Perea, Salvatorul i-a învăţat pe oameni despre importanţa căsătoriei.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Marcu 10:13-14. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor pentru a căuta ce s-a întâmplat când Salvatorul se afla în Perea.

  • Cum au reacţionat ucenicii când oamenii au adus copilaşi la Salvator? (Explicaţi că termentul certat din versetul 13 indică faptul că ucenicii au spus oamenilor că ei au greşit atunci când şi-au adus copiii la Salvator.)

  • Ce răspuns le-a dat Salvatorul ucenicilor?

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Marcu 10:15-16 şi rugaţi membrii clasei să caute ceea ce Salvatorul i-a învăţat pe ucenicii Săi când copilaşii au venit la El. Explicaţi că expresia „va primi împărăţia lui Dumnezeu” din versetul 15 se referă la faptul de a primi Evanghelia.

  • Ce credeţi că înseamnă să primim Evanghelia „ca un copilaş”? (versetul 15). (Scrieţi răspunsurile cursanţilor pe tablă şi comparaţi-le cu celălalte lucruri deja enumerate pe tablă.)

  • Ce principiu putem învăţa din aceste versete despre ce se va întâmpla când primim Evanghelia aşa cum o primesc copilaşii? (Cursanţii pot identifica mai multe adevăruri, dar asiguraţi-vă că este clar faptul că, pe măsură ce primim Evanghelia precum copilaşii, vom fi pregătiţi să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu.)

  • În ce moduri faptul de a primi Evanghelia precum copilaşii ne pregăteşte să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu? (Pentru a ajuta cursanţii să răspundă la această întrebare, le puteţi spune să citească Mosia 3:19.)

Marcu 10:17-34

Salvatorul sfătuieşte un tânăr conducător bogat să-şi vândă toate avuţiile şi să-L urmeze

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Marcu 10:17-20 şi rugaţi membrii clasei să caute ce s-a întâmplat după ce Salvatorul a binecuvântat copilaşii.

  • Cum l-aţi descrie pe bărbatul care a venit la Isus? De ce?

  • Ce L-a întrebat bărbatul pe Salvator? Cum a răspuns Isus Hristos?

Explicaţi că şi Matei 19 conţine relatarea despre acest bărbat care a venit la Salvator. Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Matei 19:20 şi rugaţi membrii clasei să afle cum a reacţionat bărbatul după ce Salvatorul a enumerat câteva dintre porunci.

  • După ce a admis că el a ţinut toate poruncile, ce întrebare I-a adresat tânărul Salvatorului? (Puteţi să le sugeraţi cursanţilor să marcheze întrebarea tânărului.)

Scrieţi următoarea întrebare pe tablă: Ce-mi mai lipseşte?

Invitaţi cursanţii să citească, în gând, Marcu 10:21, pentru a afla cum i-a răspuns Salvatorul tânărului.

  • Ce i-a spus Salvatorului tânărului că îi mai lipseşte?

Subliniaţi expresia „Isus s-a uitat ţintă la El, l-a iubit” din versetul 21. Puteţi sugera cursanţilor să marcheze această frază în scripturile lor.

  • De ce credeţi că este important să ştim că Isus l-a iubit pe acest tânăr înainte de a-i spune ce îi lipsea?

  • Ce principii putem învăţa din această relatare? (Cursanţii pot identifica mai multe principii, inclusiv următorul: Deoarece El ne iubeşte, Domnul ne va ajuta să ştim ceea ce ne lipseşte în eforturile noastre de a-L urma. Dacă Îi cerem Domnului, El ne va învăţa ce trebuie să facem pentru a dobândi viaţa eternă.)

Invitaţi cursanţii să citească, în gând, Marcu 10:22 pentru a căuta cum a reacţionat tânărul când Salvatorul l-a sfătuit să vândă tot ce avea.

  • Cum a reacţionat tânărul?

  • Potrivit celor relatate în versetul 22, de ce a reacţionat în acel fel?

Subliniaţi că, deşi probabil nouă nu ni se va cere să renunţăm la bogăţii mari pentru a-L urma pe Domnul, El ne-a cerut să facem alte sacrificii pentru a-L sluji şi a ţine poruncile Sale.

  • Care sunt câteva dintre sacrificiile pe care Domnul ni le-a cerut şi care ar putea fi greu de făcut?

  • Ce binecuvântări nu vom primi dacă alegem să nu-L urmăm pe Domnul în toate lucrurile?

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Marcu 10:23-27. Rugaţi un cursant să citească, cu glas tare, Traducerea Bibliei de Joseph Smith pentru Marcu 10:26: „Apoi, Isus, uitându-se la ei, a spus: «pentru oamenii care îşi pun încrederea în bogăţii este cu neputinţă; dar nu este cu neputinţă pentru oamenii care îşi pun încrederea în Dumnezeu şi lasă totul de dragul Meu, este cu putinţă, căci pentru aceştia toate lucrurile sunt cu putinţă»”. Rugaţi membrii clasei să fie atenţi la ceea ce Isus a propovăduit despre a lăsa totul de dragul

  • De ce credeţi că celor care îşi pun încrederea în bogăţii sau în alte lucruri lumeşti le este greu să intre în împărăţia lui Dumnezeu?

  • Ce credeţi că înseamnă că toate lucrurile sunt cu putinţă pentru cei care au încredere în Dumnezeu?

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Marcu 10:28-31. Rugaţi un cursant să citească, cu glas tare, Traducerea Bibliei de Joseph Smith pentru Marcu 10:31: „Dar sunt mulţi care se pun pe ei cei dintâi, care vor fi cei din urmă şi cei din urmă vor fi cei dintâi. A spus aceasta, mustrându-l pe Petru…”. Rugaţi membrii clasei să fie atenţi la ceea ce Petru a spus după ce Salvatorul a propovăduit că trebuie să fim dispuşi să renunţăm la orice ne va cere.

  • Potrivit celor relatate în versetul 28, ce a spus Petru?

  • Ce le-a promis Salvatorul celor care sunt dispuşi să renunţe la tot pentru a-L urma pe El?

  • Ce principiu putem învăţa din învăţăturile Salvatorului despre ceea ce trebuie să facem pentru a dobândi viaţa eternă? (Cursanţii pot folosi cuvinte diferite, dar asiguraţi-vă că ei identifică următorul principiu: Pentru a dobândi viaţa eternă, trebuie să fim dornici să renunţăm la tot ce ne cere Domnul. Scrieţi acest principiu pe tablă.)

  • De ce merită viaţa eternă orice sacrificiu care ni se cere să-l facem pe pământ? (Le puteţi aminti cursanţilor că viaţa eternă include faptul de a trăi pentru totdeauna în prezenţa lui Dumnezeu alături de membrii neprihăniţi ai familiei noastre.)

Rezumaţi Marcu 10:32-34 explicând că Domnul le-a spus ucenicilor Săi că, după ce vor ajunge în Ierusalim, El va fi batjocorit, biciuit, scuipat şi omorât şi că va învia a treia zi.

  • În ce mod este Salvatorul exemplul perfect în ceea ce priveşte renunţarea la orice ce doreşte Dumnezeu?

Depuneţi-vă mărturia despre adevărurile discutate în timpul lecţiei. Îndemnaţi cursanţii să reflecteze, rugându-se, la întrebarea „Ce-mi mai lipseşte?” şi să se supună oricăror îndemnuri pe care le vor primi cu privire la sacrificiile pe care Domnul doreşte ca ei să le facă.

Marcu 10:35-52

Salvatorul profeţeşte moartea şi învierea Sale şi îi sfătuieşte pe apostolii Săi să slujească altora

Împărţiţi cursanţii în grupuri mici. Oferiţi fiecărui grup un exemplar al următoarei foi de prezentare şi invitaţi-i să o completeze.

Imagine
foaie de prezentare, Cine este cel mai măreţ

Cine este cel mai măreţ

Noul Testament – Manual pentru învăţătorul de la seminar: lecţia 41

Completaţi această foaie de prezentare în grup şi discutaţi răspunsurile voastre la întrebări.

Enumeraţi câteva dintre activităţile care vă plac:

  • Numiţi câteva persoane care sunt foarte bune la a face activităţile pe care le-aţi enumerat mai sus. De ce sunt bune?

Pe măsură ce continuaţi să studiaţi cuvintele Salvatorului din Marcu 10, căutaţi ceea ce ne-a învăţat El despre ceea ce face o persoană cu adevărat bună.

Citiţi Marcu 10:35-37 pentru a căuta ce L-au întrebat Iacov şi Ioan pe Salvatorul când călătoreau împreună spre Ierusalim.

Cererea lui Iacov şi a lui Ioan de a sta la dreapta şi stânga Salvatorului implica faptul că ei doreau să primească mai multă glorie şi onoare în împărăţia lui Dumnezeu decât ar fi primit ceilalţi apostoli. Marcu 10:38-40 consemnează faptul că Salvatorul le-a explicat lui Iacov şi Ioan că această binecuvântare avea să fie oferită celor care au fost pregătiţi să-o primească.

Citiţi Marcu 10:41 pentru a căuta cum au reacţionat ceilalţi ucenici când au auzit cererea lui Iacov şi Ioan.

  • De ce credeţi că ceilalţi ucenici erau nemulţumiţi de Iacov şi Ioan?

Citiţi Marcu 10:42-45 pentru a căuta ce i-a învăţat Salvatorul pe apostolii Săi despre măreţie.

Completaţi următoarea afirmaţie ţinând cont de ceea ce ne-a învăţat Salvatorul despre adevărata măreţie:

Pentru a fi cu adevărat măreţi, noi trebuie să .

În versetul 45, cuvântul slujească înseamnă a avea grijă, a oferi alinare, ajutor şi sprijin altora.

  • De ce cineva care slujeşte şi are grijă de alţii (asemenea Salvatorului) poate fi considerat cu adevărat măreţ?

  • Când a slujit şi s-a îngrijit cineva de voi şi de familia voastră? De ce aţi considera acea persoană ca fiind cu adevărat măreaţă?

După ce cursanţii au completat foia de prezentare, invitaţi pe câţiva dintre ei să vă spună cum au completat afirmaţia ţinând cont de cele relatate în Marcu 10:42-45. Cursanţii pot folosi cuvinte diferite, dar ei trebuie să identifice următorul principiu: Pentru a fi cu adevărat măreţi, noi trebuie să urmăm exemplul Salvatorului şi să slujim altora.

Rezumaţi Marcu 10:46-52 explicând că, atunci când Salvatorul şi apostolii Săi plecau din Ierihon pentru a merge la Ierusalim, un orb pe nume Bartimeu I-a strigat Salvatorului să-l vindece. Mulţimea i-a spus lui Bartimeu să tacă, dar el a strigat şi mai tare. Salvatorul i-a auzit strigătul, I s-a făcut milă de el şi l-a vindecat. (Notă. Relatarea vindecării lui Bartimeu va fi predată în detaliu în lecţia despre Luca 18.)

  • În ce mod reprezintă Salvatorul exemplul perfect al principiului pe care El l-a propovăduit despre faptul de a sluji altora?

Împărtăşiţi-vă mărturia că Salvatorul este cu adevărat măreţ datorită modului în care El slujeşte copiilor Tatălui Ceresc. Invitaţi cursanţii să se gândească la ce pot face pentru a sluji şi a avea grijă de cei din jurul lor. Încurajaţi-i să îşi stabilească un obiectiv care îi va ajuta să slujească şi să aibă grijă de alţii.

Comentarii şi informaţii generale

Marcu 10:17-22. Tânărul conducător bogat

Vârstnicul Neal A. Maxwell, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat că, pentru a fi ucenici curajoşi ai Salvatorului, trebuie să facem bine în mod activ mai degrabă decât să ne abţinem de la păcat:

„Deseori păcatele omisiunii sunt cele care ne împiedică să dobândim întregire spirituală deoarece încă ne lipsesc anumite lucruri. Amintiţi-vă de tânărul bogat, neprihănit care a venit la Isus şi l-a întrebat: «Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţă veşnică?» …

Astfel, acel bărbat a primit o poruncă personalizată [vezi Matei 19:21-22]. Era ceva ce trebuia să facă, nu ceva ce trebuia să înceteze să mai facă ce îl oprea să devină întreg” („The Pathway of Discipleship” [seară la gura sobei la Universitatea Brigham Young, 4 ian. 1998], p. 4, speeches.byu.edu).

Vârstnicul Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat că tânărul conducător bogat a pierdut binecuvântări privilegiate deoarece nu a fost dispus să-L urmeze pe Domnul în toate lucrurile:

„Am putea la fel de bine întreba: «Nu este suficient să ţinem poruncile? Ce se aşteaptă de la noi mai mult decât să fim fideli şi credincioşi fiecărui adevăr? Este ceva mai mult decât legea supunerii?»

În cazul prietenului nostru tânăr şi bogat era ceva mai mult. Lui i s-a cerut să trăiască potrivit legii consacrării, să renunţe la avuţiile sale pământeşti …

După cum ştiţi, tânărul a plecat foarte întristat… Şi suntem lăsaţi să ne întrebăm ce apropiere [relaţie] putea avea cu Fiul lui Dumnezeu, de ce fel de înfrăţire cu apostolii s-ar fi putut bucura, ce revelaţii şi viziunii ar fi putut primi dacă ar fi putut să trăiască potrivit legii împărăţiei celestiale” („Obedience, Consecration, and Sacrifice”, Ensign, mai 1975, p. 51).

Marcu 10:25. „Este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului”

„Unii au spus că urechea acului era o uşă mică în zidul oraşului Ierusalim, care impunea ca o cămilă să nu care nimic pentru a putea să intre. Nu există nicio dovadă că o astfel de uşă a existat vreodată. Alţii au propus că schimbarea unei litere din textul din limba greacă ar schimba sensul scripturii şi ar însemna că o frânghie, nu o cămilă, ar trebui să treacă prin urechea acului. Totuşi, atunci când Isus Hristos s-a referit la o cămilă care trece prin urechea unui ac, cel mai probabil acest lucru este exemplul unei hiperbole, o exagerare intenţionată pentru a ne învăţa că «greu [cu dificultate] va intra un bogat în împărăţia cerurilor» (Matei 19:23). Traducerea Bibliei de Joseph Smith adaugă: «Pentru oamenii care îşi pun încrederea în bogăţii, este cu neputinţă; dar nu este cu neputinţă pentru oamenii care îşi pun încrederea în Dumnezeu şi lasă totul de dragul Meu, căci pentru aceştia toateaceste lucrurile sunt cu putinţă» (Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Marcu 10:26)” (New Testament Student Manual [manual al Sistemului Educaţional al Bisericii, 2014], p. 63).

Marcu 10:38-39. „Puteţi voi să beţi paharul, pe care am să-l beau Eu?”

„Vârstnicul Bruce R. McConkie a explicat că expresia «să beţi paharul» a fost o «expresie metaforică care înseamnă „să fac lucrurile pe care destinul vieţii mele le cere de la mine”». Dânsul a explicat că expresia «cu botezul cu care voi fi botezat Eu, veţi fi botezaţi» înseamnă «pentru a urma calea Mea, înduraţi persecuţii, fiţi respinşi de oameni şi, în cele din urmă, fiţi ucişi pentru adevăr» (Doctrinal New Testament Commentary, 1:566). Adresând întrebările «Puteţi voi să beţi paharul, pe care am să-l beau Eu, sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?» (Marcu 10:38), Salvatorul a îndreptat atenţia lui Iacov şi a lui Ioan asupra faptului de a îndeplini voia Tatălui şi nu asupra faptului de a primi glorie şi onoare” (New Testament Student Manual [manual al Sistemului Educaţional al Bisericii, 2014], p. 126).

Marcu 10:45. „Fiul omului [a venit]… să slujească”

Preşedintele Ezra Taft Benson a depus mărturie că Isus Hristos este modelul perfect al măreţiei:

„Omul cel mai măreţ şi mai binecuvântat şi fericit este cel a cărui viaţă se apropie cel mai mult de tiparul celei a lui Hristos. Aceasta nu are nimic de-a face cu avuţia, puterea sau prestigiul lumesc. Singurul test adevărat al măreţiei, al gradului de binecuvântare şi al fericirii este gradul de apropiere al unui om de ceea ce este Învăţătorul, Isus Hristos” („Jesus Christ: Gifts and Expectations”, Ensign, dec. 1988, p. 2).