Salvatorul a fost judecat atât de Pilat din Pont, cât şi de Irod Antipa. Niciunul dintre aceşti bărbaţi nu L-au găsit vinovat pe Salvator de ceea ce iudeii Îl acuzau, dar Pilat a hotărât totuşi ca El să fie răstignit. Isus i-a iertat pe soldaţii romani care L-au răstignit şi a vorbit cu un tâlhar care a fost, de asemenea, răstignit. După ce Isus a murit, Iosif din Arimatea a pus trupul Lui într-un mormânt.
Înainte de începerea lecţiei, scrieţi următoarele întrebări pe tablă:
Când s-a purtat cineva urât cu voi din cauza vorbelor sau faptelor unei alte persoane?
Cum aţi reacţionat în acea situaţie?
Începeţi lecţia invitând cursanţii să reflecteze asupra întrebărilor de pe tablă.
Invitaţi cursanţii ca, pe măsură ce studiază Luca 23, să caute un adevăr care îi va ajuta să ştie cum să reacţioneze atunci când simt că cineva se poartă urât cu ei.
Amintiţi cursanţilor că, după ce Isus a suferit în Ghetsimani, preoţii cei mai de seamnă L-au arestat şi L-au condamnat la moarte. Explicaţi că, din acel moment până când a murit, Isus a interacţionat cu următorii oameni: Pilat din Pont, Irod Antipa, un grup de femei credincioase, soldaţi romani şi doi tâlhari care au fost răstigniţi la stânga şi la dreapta Sa. Pilat din Pont era conducătorul roman al provinciei Iudea, care includea capitala Ierusalim; Irod Antipa (care a ordonat uciderea lui Ioan Botezătorul) era dregătorul teritoriilor Galilea şi Perea, aflate sub autoritatea romană (vezi Luca 3:1).
Împărţiţi cursanţii în echipe de câte doi şi invitaţi-i să citească împreună Luca 23:1-11 pentru a căuta diferenţele modului în care Salvatorul i-a răspuns lui Pilat din Pont şi lui Irod Antipa. Pentru a ajuta cursanţii să înţeleagă răspunsul pe care Salvatorul l-a dat lui Pilat, invitaţi-i să citească şi Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Marcu 15:4.
Invitaţi cursanţii să discute cu colegii lor răspunsurile la următoarele întrebări:
În ce mod diferea răspunsul pe care Isus L-a dat lui Pilat faţă de cel pe care L-a dat lui Irod?
De ce a fost surprins Pilat de modul în care i-a răspuns Salvatorul?
De ce a fost dezamăgit Irod de tăcerea Salvatorului?
Rezumaţi Luca 23:12-25 explicând că nici Pilat, nici Irod nu I-au găsit vreo vină lui Isus, astfel încât Pilat a spus mulţimii că el Îl va pedepsi pe Isus şi Îl va elibera. Oamenii i-au cerut lui Pilat să-l elibereze pe Baraba şi ca Isus să fie răstignit. Pilat l-a eliberat pe Baraba şi a permis ca Isus să fie răstignit. (Notă. Relatarea momentului în care Isus este adus înaintea lui Pilat va fi predată în detaliu în lecţia despre Ioan 18-19.)
Rezumaţi Luca 23:26-31 explicând că un grup mare de femei credincioase, care au fost alături de El încă din timpul slujirii Sale din Galilea, au plâns în timp ce Îl urmau pe Isus când era dus la locul în care avea să fie răstignit. Isus le-a spus să nu plângă pentru El, ci să plângă pentru distrugerea iminentă care avea să se abată asupra Ierusalimului deoarece iudeii L-au respins pe Regele lor.
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Luca 23:32-34. De asemenea, invitaţi-l pe acesta să citească Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Luca 23:35. Invitaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor pentru a căuta ce a făcut Salvatorul când era răstignit pe cruce.
Ce a făcut Salvatorul când era răstignit pe cruce? (Le puteţi sugera cursanţilor să marcheze cuvintele Salvatorului consemnate în versetul 34.)
De ce este rugăciunea Salvatorului din acel moment atât de remarcabilă?
Ce principiu putem învăţa din exemplul Salvatorului despre modul în care ar trebui să reacţionăm când alţii se poartă urât cu noi? (Cursanţii pot folosi cuvinte diferite, dar asiguraţi-vă că ei identifică următorul principiu: Putem urma exemplul lui Isus Hristos alegând să-i iertăm pe cei care s-au purtat urât cu noi.)
Ce înseamnă să iertăm?
Puteţi să explicaţi că faptul de a ierta pe alţii nu înseamnă că cei care comit păcate împotriva noastră nu ar trebui să fie responsabili pentru faptele lor. Nici nu înseamnă că trebuie să ne punem în situaţii în care oamenii pot continua să se comporte urât cu noi. Mai degrabă, iertarea înseamnă să îi tratăm cu dragoste pe cei care s-au comportat urât cu noi şi să nu avem niciun resentiment sau furie faţă de ei (vezi Ghid pentru scripturi, „Iertare” , scriptures.lds.org).
Rugaţi cursanţii să se gândească dacă este o persoană pe care trebuie să o ierte. Recunoaşteţi că, uneori, poate fi foarte dificil să-i iertăm pe alţii. Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, declaraţia de mai jos a preşedintelui Gordon B. Hinckley. Rugaţi membrii clasei să fie atenţi la ce pot face dacă le este greu să ierte pe cineva.
Imagine
Preşedintele Gordon B. Hinckley
„Vă rog să-I cereţi Domnului tăria de a ierta… Poate nu va fi uşor şi nu se va întâmpla repede. Dar, dacă veţi căuta şi cultiva aceasta cu sinceritate, se va întâmpla” („Of You It Is Required to Forgive”, Ensign, iun. 1991, p. 5).
Ce ne-a sfătuit preşedintele Hinckley să facem dacă ne străduim din răsputeri să iertăm pe cineva?
În ce fel credeţi că faptul de a ne ruga pentru tărie ne poate ajuta să iertăm?
Rugaţi cursanţii să se gândească la un moment în care au iertat pe cineva. Invitaţi câţiva cursanţi să-şi împărtăşească experienţele membrilor clasei. (Rugaţi-i să nu împărtăşească nume membrilor clasei şi amintiţi-le să nu împărtăşească ceva prea personal.)
Încurajaţi cursanţii să urmeze exemplul lui Isus Hristos şi să-i ierte pe cei care s-au purtat urât cu ei. Invitaţi-i să se roage pentru tăria şi capacitatea de a face acest lucru.
Rezumaţi Luca 23:35-38 explicând că soldaţii romani şi conducătorii iudei şi-au bătut joc de Salvator când acesta se afla pe cruce.
Imagine
Răstignirea
Expuneţi ilustraţia Răstignirea (Carte cu picturi inspirate din Evanghelie [2009], nr. 57; vezi, de asemenea, LDS.org). Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Luca 23:39-43 şi rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor pentru a afla cum s-au purtat cu El cei doi tâlhari care se aflau de-o parte şi de alta a Salvatorului.
Cum s-au purtat cu Salvatorul fiecare dintre cei doi tâlhari?
Ce au dorit tâlharii să spună când au zis: „Primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre” (versetul 41)?
Ce răspuns i-a dat Salvatorul tâlharului atunci când el L-a rugat să-şi aducă aminte de el în împărăţia lui Dumnezeu?
Pentru a ajuta cursanţii să înţeleagă mai bine la ce s-a referit Salvatorul când i-a spus tâlharului că va fi cu el în paradis, invitaţi un cursant să citească următoarea afirmaţie:
„În scripturi, cuvântul paradis este folosit în moduri diferite. În primul rând, denumeşte un loc de pace şi fericire în lumea spiritelor de după moarte , rezervat celor care au fost botezaţi şi care au rămas credincioşi (vezi Alma 40:12; Moroni 10:34) …
Al doilea sens al cuvântului paradis se găseşte în relatarea lui Luca despre răstignirea Salvatorului… Profetul Joseph Smith a explicat că… Domnul a spus de fapt că hoţul va fi cu El în lumea spiritelor” (Fideli credinţei: referinţe pentru Evanghelie [2004], p. 119; vezi, de asemenea, History of the Church, 5:424-425).
Potrivit celor relatate de profetul Joseph Smith, unde urma să meargă hoţul după ce avea să moară? (Lumea spiritelor [vezi Alma 40:11-14].)
Ce adevăr putem învăţa din afirmaţia Salvatorului că hoţul urma să fie cu El în rai (Luca 23:43)? (Cursanţii pot folosi cuvinte diferite, dar asiguraţi-vă că ei identifică următorul adevăr: După moarte, spiritele tuturor oamenilor intră în lumea spiritelor.)
Explicaţi că celelalte scripturi ne pot ajuta să înţelegem mai bine ce se avea să se întâmple cu hoţul şi cu alţii asemenea lui în lumea spiritelor. Sugeraţi cursanţilor să scrie Doctrină şi legăminte 138:28-32, 58-59 ca referinţă pe marginea paginii, lângă Luca 23:43.
Explicaţi că Doctrină şi legăminte 138 conţine o revelaţie dată preşedintelui Joseph F. Smith, în care Salvatorul a revelat adevăruri despre lumea spiritelor. Aceste adevăruri ne pot ajuta să înţelegem ce a dorit Salvatorul să spună când a spus: „Astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:43).
Invitaţi câţiva cursanţi să citească pe rând, cu glas tare, Doctrină şi legăminte 138:11, 16, 18, 28-32. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor pentru a căuta ce a făcut Salvatorul când S-a dus în lumea spiritelor.
Ce a făcut Salvatorul când S-a dus în lumea spiritelor?
Potrivit celor consemnate în versetul 29, unde nu S-a dus Salvatorul cât timp s-a aflat în lumea spiritelor?
Cu ce scop i-a organizat Salvatorul pe mesagerii săi neprihăniţi?
Ce adevăr putem învăţa din aceste versete? (Deşi cursanţii pot folosi cuvinte diferite, ei trebuie să identifice următorul adevăr: Sub îndrumarea lui Isus Hristos, mesageri neprihăniţi propovăduiesc Evanghelia celor din închisoarea spiritelor.)
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, declaraţia de mai jos a fratelui Alain A. Petion, fost autoritate a zonei-Cei Şaptezeci. Rugaţi membrii clasei să asculte cu atenţie, pentru a afla cum l-a ajutat mesajul Salvatorului pe acel hoţ răstignit.
Imagine
Alain A. Petion
„Salvatorul i-a dat un răspuns cu bunăvoinţă şi i-a dat speranţă. Cel mai probabil, acest hoţ nu a înţeles că urma să i se propovăduiască Evanghelia în lumea spiritelor sau că lui urma să i se dea ocazia de a trăi în armonie cu Dumnezeu în duh (vezi 1 Petru 4:6; D&L 138:18-34). Salvatorului i-a păsat cu adevărat de hoţul care fusese răstignit lângă El; cu siguranţă, Lui îi pasă mult de cei care Îl iubesc şi se străduiesc să-I ţină poruncile!” („Words of Jesus: On the Cross”, Ensign, iunie 2003, p. 34).
Ce speranţă ne oferă cele spuse în D&L 138:29-32 în ceea ce îi priveşte pe toţi cei care au murit fără să cunoască Evanghelia?
Explicaţi că, deşi Evanghelia urma să-i fie propovăduită acestui hoţ, el nu urma să primească automat exaltarea în împărăţia lui Dumnezeu.
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină şi legăminte 138:58-59 şi rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor pentru a căuta ce vor trebui să facă în lumea spiritelor hoţul şi alţii pentru a fi mântuiţi.
Ce ar trebui să facă hoţul sau oricare alt spirit din închisoarea spiritelor pentru a fi mântuit?
Ce se va întâmpla cu acele spirite care se pocăiesc şi acceptă rânduielile din templu care sunt înfăptuite în numele lor? (Spiritele „care se pocăiesc vor fi [mântuite] prin supunere faţă de rânduielile [templului]”, vor fi curăţate prin intermediul ispăşirii şi îşi “vor primi [răsplata]” [D&L 138:58-59].)
Ce putem face pentru a ajuta acele spirite care, asemenea hoţului, au nevoie de mântuire? (Putem face munca de întocmire a istoriei familiei şi participa la rânduielile din templu pentru cei morţi.)
Rezumaţi Luca 23:44-56 explicând că Salvatorul a murit pe cruce după ce a spus: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul” (versetul 46). Apoi, Iosif din Arimatea a înfăşurat trupul Salvatorului într-o pânză de in şi L-a pus într-un mormânt.
Încheiaţi lecţia depunându-vă mărturia despre adevărurile pe care le-aţi discutat în cadrul acestei lecţii.
Preşedintele Henry B. Eyring, din Prima Preşedinţie, ne-a oferit un motiv pentru care şi noi trebuie să-i iertăm pe cei care ne jignesc:
„Trebuie să iertăm şi să nu purtăm pică celor care ne jignesc. Salvatorul ne-a dat un exemplu când se afla pe cruce: «Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac» (Luca 23:34). Nu cunoaştem inimile celor care ne-au jignit” („That We May Be One”, Ensign, mai 1998, p. 68).
În timp ce slujea ca membru al Preşedinţiei celor Şaptezeci, vârstnicul David E. Sorensen ne-a învăţat că, atunci când îi iertăm pe alţii, noi uităm trecutul şi privim spre viitor cu credinţă şi dragoste:
„Când cineva ne face rău nouă sau celor pe care-i iubim, durerea poate fi aproape copleşitoare. Putem avea sentimentul că suferinţa sau nedreptatea sunt cele mai importante lucruri din lume şi că nu avem altă soluţie decât să căutăm răzbunare. Dar Hristos, Prinţul Păcii, ne învaţă o altă cale mai bună. Poate fi foarte greu să iertăm cuiva răul pe care ni l-a făcut dar, când o facem, deschidem pentru noi înşine un viitor mai bun. Greşeala altora nu ne mai poate controla calea. Când îi iertăm pe alţii, avem libertatea de a alege cum ne vom trăi vieţile. Iertarea înseamnă că problemele trecutului nu mai dictează destinelor noastre şi că ne putem concentra asupra viitorului cu dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre” („Iertarea va schimba amărăciunea în dragoste”, Ensign sau Liahona, mai 2003, p. 12).
Vârstnicul James E. Talmage, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a scris despre interacţiunea dintre Salvator şi Irod:
„Irod a început să interogheze Prizonierul; dar Isus a rămas tăcut. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii şi-au spus acuzaţiile cu vehemenţă; dar Domnul nu a rostit niciun cuvânt… Din ceea ce ştim, Irod este singura fiinţă care L-a văzut pe Hristos în persoană şi a vorbit cu El, dar care totuşi nu a auzit glasul Său… Vulpii de Irod, El avea să ofere doar tăcere dispreţuitoare şi nobilă. Fiind de-a dreptul iritat, Irod a trecut de la întrebări insultătoare la fapte de o mare răutate. El şi ostaşii lui de pază L-au dispreţuit pe suferindul Hristos, «[şi-au] bătut joc de El, şi [L-au] îmbrăcat cu o haină strălucitoare, [L-au] trimis înapoi la Pilat» [Luca 23:11]. Irod nu L-a găsit pe Isus vinovat de nimic pentru a-L condamna” (Jesus the Christ, a 3-a ediţie [1916], p. 636).
Luca 23:7-34. Reacţia Salvatorului faţă de toţi cei care s-au purtat urât cu El
Vârstnicul Robert D. Hales, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a împărtăşit aceste gânduri despre modul în care putem urma exemplul Salvatorului atunci când oamenii ne critică sau ne persecută.
„Când răspundem acuzatorilor noştri aşa cum a făcut-o Isus, nu numai că devenim asemănători Lui, ci, de asemenea, îi invităm pe ceilalţi să-I simtă dragostea şi să-L urmeze.
Răspunsul asemănător cu al lui Hristos nu poate fi întocmit dinainte sau nu poate fi bazat pe o formulă. Salvatorul a răspuns în mod diferit în fiecare situaţie. Atunci când El a fost confruntat de crudul rege Irod, El a rămas tăcut. Atunci când a stat în faţa lui Pilat, El a depus o mărturie simplă şi puternică despre divinitatea Lui şi despre scopul Lui. Înfruntându-i pe cămătarii care pângăreau templul, El Şi-a exercitat responsabilitatea divină pentru a păstra şi proteja ceea ce era sacru. Fiind răstignit pe cruce, El a dat imcomparabilul răspuns creştin: «Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac» (Luca 23:34).
Unii oameni cred, în mod greşit, că a răspunde cu tăcere, blândeţe, iertare şi a depune o mărturie umilă sunt semne de pasivitate sau slăbiciune. Însă, pentru «[a iubi] pe vrăjmaşii [noştri], [a binecuvânta] pe cei care [ne] blestemă, [a face bine] celor ce [ne] urăsc şi [a ne ruga] pentru cei ce [ne] asupresc şi [ne] prigonesc» (Matei 5:44) este nevoie de credinţă, tărie şi, mai presus de toate, curaj creştin” („Curajul creştin: preţul de a fi discipol”, Ensign sau Liahona, nov. 2008, p. 72).
„«Copacul verde» descris în Luca 23:31 reprezintă perioada slujirii din viaţa muritoare a lui Isus Hristos. Afirmaţia Salvatorului sugerează că, dacă asupritorii iudeilor puteau face fapte atât de rele (vezi Luca 23:28-30) atunci când Isus se afla printre ei, ei puteau face lucruri mult mai rele poporului iudeu după ce El nu mai era – o perioadă reprezentată de „copacul uscat”. Traducerea Bibliei de Joseph Smith adaugă o propoziţie acestui verset (vezi Luca 23:31 din Ghid pentru scripturi), care descrie distrugerea care urma să aibă loc după moartea Salvatorului (New Testament Student Manual [manual al Sistemului educaţional al Bisericii, 2014], p. 188).
Luca 23:46. „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!”
Vârstnicul Jeffrey R.Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat importanţa ultimelor cuvinte ale Salvatorului rostite când se afla pe cruce:
„Atunci când a fost plătit şi ultimul lucru necesar, când hotărârea lui Hristos de a fi supus a fost la fel de evidentă pe cât a fost şi de neînfrânt, într-un târziu şi prin îndurare, s-a «isprăvit» [vezi Ioan 19:30]. Deşi părea imposibil şi nu avea pe cineva care să-L ajute sau să-L susţină, Isus din Nazaret, Fiul Viu al Dumnezeului cel Viu, a răscumpărat viaţa fizică acolo unde moartea pusese stăpânire şi a eliberat bucuria, mântuirea spirituală din păcat, întuneric şi groaza iadului. Având credinţă în Dumnezeul despre care ştia că este acolo, El a putut spune triumfător: «Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul» [Luca 23:46]” („Nimeni nu a fost cu El”, Ensign sau Liahona mai 2009, p. 88).
