În duminica de după răstignire, Maria Magdalena a găsit mormântul gol şi i-a anunţat pe Ioan şi Petru, care, apoi, au venit în fugă la mormântul gol. Hristosul înviat S-a arătat Mariei Magdalena şi, apoi, ucenicilor Săi.
Maria Magdalena găseşte mormântul gol şi le spune lui Ioan şi Petru, care, apoi, vin în fugă la mormânt
Pentru a pregăti cursanţii să studieze Ioan 20, invitaţi-i să se gândească la un moment în care a murit o persoană iubită a lor sau a unei persoane pe care o cunosc.
Ce sentimente putem avea atunci când ne moare o persoană iubită?
Pentru a ajuta cursanţii să înţeleagă contextul întâmplărilor din Ioan 20, amintiţi-le că, după ce Isus a murit, vinerea, în jurul orei 15, trupul Său a fost pus într-un mormânt, târziu în acea după-amiază, şi o piatră mare a fost pusă la intrarea mormântului. Apoi, la apus, a început sabatul. (Puteţi explica faptul că, înainte de învierea lui Isus Hristos, poporul de legământ al Domnului ţinea ziua de sabat începând de la apusul soarelui din ziua de vineri până sâmbăta, la apus.)
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, declaraţia de mai jos a vârstnicului Joseph B. Wirthlin, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Rugaţi membrii clasei să-şi imagineze cum s-au simţit ucenicii lui Isus în această tragică zi de vineri.
Imagine
„Mă gândesc cât de neagră a fost vinerea în care Hristos a fost ridicat pe cruce.
În acea zi de vineri teribilă, pământul s-a cutremurat şi s-a întunecat. Furtuni înspăimântătoare au lovit pământul.
Acei oameni ticăloşi, care au vrut să-I ia viaţa, s-au bucurat. Acum că Isus nu mai era, cu siguranţă, cei care-L urmaseră s-ar fi împrăştiat. În acea zi, ei erau triumfători.
În acea zi, perdeaua dinăuntrul templului s-a rupt în două.
Maria Magdalena şi Maria, mama lui Isus, erau amândouă copleşite de supărare şi disperare. Omul superb pe care-L iubiseră şi-L onoraseră zăcea pe cruce, fără viaţă.
În acea vineri, apostolii au fost devastaţi. Isus, Salvatorul lor – omul care mersese pe apă şi înviase morţii – era, El Însuşi, la mila celor ticăloşi. Au privit, neputincioşi, cum a fost distrus de către duşmanii Lui.
În acea zi de vineri, Salvatorul omenirii a fost umilit şi lovit, batjocorit şi ocărât.
A fost o zi de vineri plină de supărare devastatoare, distrugătoare, care a chinuit sufletele celor care L-au iubit şi onorat pe Fiul lui Dumnezeu.
Cred că, dintre toate zilele de la începutul istoriei acestei lumi, acea vineri a fost cea mai întunecată” („Duminica va veni”, Ensign sau Liahona, nov. 2006, p. 29).
Dacă aţi fi fost unul dintre ucenicii care au fost acolo în acea zi de vineri, ce gânduri sau sentimentele aţi fi avut?
După ce cursanţii răspund, citiţi, cu glas tare, continuarea declaraţiei vârstnicului Wirthlin:
„Dar judecata acelei zile triste n-a durat mult” („Duminica va veni”, p. 30).
Invitaţi cursanţii ca, pe măsură ce studiază Ioan 20, să afle în ce mod „judecata acelei zile triste n-a durat mult”.
Rugaţi un cursant să citească, cu glas tare, Ioan 20:1-2. Invitaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle ce a descoperit Maria Magdalena când a ajuns la mormântul lui Isus în dimineaţa primei zile a săptămânii sau duminică.
Ce a descoperit Maria?
Ce a făcut Maria când a descoperit că piatra de la intrarea mormântului fusese dată la o parte? Ce a presupus ea?
Invitaţi mai mulţi cursanţi să citească pe rând, cu glas tare, din Ioan 20:3-10. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle ce au făcut Petru şi Ioan, numit „celălalt ucenic” (versetul 3), după ce au aflat vestea Mariei.
Ce au făcut Petru şi Ioan după ce au auzit vestea Mariei?
Potrivit celor relatate în versetul 8, cum a reacţionat Ioan când a văzut mormântul gol? Ce a crezut el?
Puteţi explica că, până nu a văzut mormântul gol, Ioan nu a înţeles în totalitate declaraţia Salvatorului că avea să învie din morţi în cea de-a treia zi. Când Ioan a văzut mormântul gol, el şi-a amintit şi a crezut (vezi Ioan 20:8-9).
Salvatorul înviat Se arată Mariei Magdalena şi, mai târziu, ucenicilor Săi
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Ioan 20:11-15. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle cine i-a vorbit Mariei după ce Petru şi Ioan au plecat de la mormânt.
Cine i-a vorbit Mariei în versetul 15? Cine credea Maria că era Isus?
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Ioan 20:16-18. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle ce instrucţiuni i-a dat Isus Mariei după ce ea L-a recunoscut.
Pentru a ajuta cursanţii să înţeleagă înţelesul expresiei „nu mă [ţine]” (versetul 17), invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, următoarea afirmaţie a vârstnicului Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli:
Imagine
„În versiunea King James a Bibliei în limba engleză, declaraţia lui Isus a fost tradusă: «Nu Mă atinge». În Traducerea Bibliei de Joseph Smith, a fost tradusă: «Nu Mă ţine». Diferite traduceri din limba greacă ale acestui fragment sunt: «Nu te ţine de Mine» sau «Nu Mă ţine». Alţii au declarat că înseamnă: «Nu te mai ţine de Mine» sau «Nu Mă mai ţine». Unii vorbesc despre faptul că îndemnul era ca Maria să nu se mai ţină de El, sugerând astfel că ea se ţinea deja de El. Există un motiv valid care ne îndeamnă să presupunem că ceea ce i-a comunicat Domnul înviat Mariei este, de fapt: «Nu mă poţi ţine aici pentru că o să Mă înalţ la Tatăl meu»” (The Mortal Messiah, 4 volume [1979-1981], 4:264).
Potrivit celor relatate în versetul 17, ce instrucţiuni i-a dat Isus Mariei?
Invitaţi cursanţii să-şi imagineze că au fost unul dintre ucenicii care au auzit mărturia Mariei. Rugaţi-i să răspundă, în caietele lor pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor, la următoarele întrebări:
Ce credeţi că aţi fi simţit ascultând-o pe Maria?
Aţi fi crezut-o? De ce da sau de ce nu?
După ce le-aţi acordat suficient timp, invitaţi câţiva cursanţi să împărtăşească ce au scris. Amintiţi-le că unora dintre ucenici le-a fost greu să creadă mărturia Mariei (vezi Marcu 16:11).
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Ioan 20:19-20 şi rugaţi membrii clasei să afle ce s-a întâmplat în acea seară.
Ce s-a întâmplat în acea seară în care ucenicii s-au adunat împreună?
Ce doctrină importantă au învăţat Maria şi ucenicii? (Cursanţii pot folosi cuvinte diferite, însă trebuie să identifice următoarea doctrină: Isus Hristos a învins moartea prin învierea Sa.)
Potrivit celor relatate în versetul 20, cum s-au simţit ucenicii când L-au văzut pe Domnul înviat?
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, următoarea declaraţie a vârstnicului Joseph B. Wirthlin:
Imagine
„Şi, într-o clipă, ochii ce fuseseră plini de lacrimi nesecate s-au luminat. Buzele care şoptiseră rugăciuni pline de disperare şi supărare umpleau acum aerul de laude minunate, pentru că Isus Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu, stătea în faţa lor ca primul rod al învierii, dovada că moartea este doar începutul unei noi şi minunate existenţe” („Duminica va veni”, p. 30).
În ce moduri ne poate ajuta cunoaşterea faptului că Isus Hristos a înviat atunci când suferim din cauza morţii unei persoane dragi? (Deoarece Isus Hristos a înviat, toţi oamenii care au trăit pe acest pământ vor fi înviaţi [vezi 1 Corinteni 15:20-22].)
Rezumaţi Ioan 20:21-23 explicând că, după ce Isus le-a arătat ucenicilor Săi rănile de pe mâinile şi de pe coasta Sa, El i-a împuternicit să facă lucrarea Sa şi le-a spus „Luaţi Duh Sfânt!” (versetul 22).
Rugaţi un cursant să citească, cu glas tare, Ioan 20:24-25. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle ce apostol nu era de faţă la acea adunare sacră.
Ce apostol nu a fost prezent atunci când ceilalţi ucenici L-au văzut pe Domnul înviat?
Potrivit celor relatate în versetul 25, de ce a spus Toma că avea nevoie pentru a crede?
Care este diferenţa dintre reacţia lui Toma, consemnată în acest verset, şi cea a lui Ioan când a văzut mormântul gol, aşa cum este consemnată în Ioan 20:8?
De ce credeţi că i-a fost greu lui Toma să creadă?
Invitaţi mai mulţi cursanţi să citească, pe rând, cu glas tare, din Ioan 20:26-29. Rugaţi membrii clasei să afle ce experienţă a avut Toma la opt zile după ce a spus că nu credea că Isus înviase.
În loc să-i rugaţi pe cursanţi să citească, puteţi viziona prezentarea video „Blessed Are They That Have Not Seen, and Yet Have Believed (Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut)” (2:29) din seria The Life of Jesus Christ Bible Videos (Prezentări video ale Bibliei – viaţa lui Isus Hristos) pentru a ajuta cursanţii să vizualizeze experienţa lui Toma aşa cum a fost consemnată în aceste versete. Această prezentare video este disponibilă pe LDS.org.
După ce Isus i-a permis lui Toma să Îi atingă mâinile şi coasta, ce alegere l-a invitat pe Toma să facă? (Să fie credincios.)
Potrivit celor relatate în versetul 29, ce a vrut Isus ca Toma să înţeleagă?
Ce principiu putem desprinde din învăţătura Salvatorului? (După ce cursanţii răspund, scrieţi, pe tablă, următorul principiu: Vom fi binecuvântaţi dacă alegem să credem în Isus Hristos chiar şi atunci când nu Îl putem vedea.)
Împărţiţi cursanţii în grupuri de câte doi sau trei şi oferiţi fiecărui grup un exemplar al unei foi de prezentare care să conţină întrebările de mai jos.
Invitaţi membrii fiecărui grup să discute aceste întrebări împreună şi să scrie răspunsurile lor pe foaia de prezentare sau în jurnalele lor pentru studiul scripturilor. După ce le-aţi acordat suficient timp, invitaţi câţiva cursanţi să-şi împărtăşească răspunsurile celorlalţi membri ai clasei.
Explicaţi că, deşi Isus ne-a învăţat că vom fi binecuvântaţi dacă alegem să credem în El chiar dacă nu Îl putem vedea, El ne oferă mărturii care să formeze baza credinţei noastre.
Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Ioan 20:30-31. Rugaţi membrii clasei să urmărească în scripturile lor şi să afle de ce a consemnat Ioan aceste evenimente.
De ce a consemnat Ioan aceste evenimente? (Puteţi explica faptul că termenul viaţa [versetul 31] se referă la viaţa veşnică.)
Ce adevăruri putem învăţa din versetul 31 despre mărturiile apostolilor şi profeţilor? (Cursanţii pot folosi cuvinte diferite, însă trebuie să identifice adevăruri asemănătoare celor de mai jos. Apostolii şi profeţii depun mărturie despre Isus Hristos pentru ca noi să credem că El este Fiul lui Dumnezeu. Dacă alegem să credem în mărturia despre Isus Hristos oferită de apostoli şi profeţi, putem primi viaţă veşnică. Această credinţă implică faptul că ne vom strădui să ţinem poruncile Sale şi să fim fideli acelei mărturii.)
În ce moduri a fost întărită credinţa voastră în Isus Hristos de mărturiile apostolilor şi profeţilor?
Încheiaţi lecţia împărtăşindu-vă mărturia despre Isus Hristos. Încurajaţi cursanţii să pună în practică adevărurile pe care le-au identificat în Ioan 20 stabilind cum îşi vor arăta credinţa în Isus Hristos.
Preşedintele James E. Faust, din Prima Preşedinţie, a explicat că prima persoană căreia i S-a arătat Isus în calitate de fiinţă înviată are o mare însemnătate:
„Nicio femeie nu ar trebui să pună la îndoială valoarea acordată de Salvator calităţii de femeie. Îndurerata Maria Magdalena a fost prima care s-a dus la mormânt după răstignire şi, când a văzut că piatra fusese înlăturată şi că mormântul era gol, s-a dus în fugă pentru a le spune lui Petru şi Ioan. Cei doi apostoli au venit să vadă şi, apoi, au plecat întristaţi. Dar Maria a rămas. Ea a stat aproape de cruce [vezi Matei 27:56; Marcu 15:40; Ioan 19:25]. Ea a fost acolo când a fost pus în mormânt [vezi Matei 27:61; Marcu 15:47]. Şi, acum, stătea plângând lângă mormântul gol [vezi Ioan 20:11]. Ea a avut onoarea de a fi primul muritor care L-a văzut pe Domnul înviat” („Woman, Why Weepest Thou?”, Ensign, nov. 1996, p. 54).
Ioan 20:16-20. „Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul”
Vârstnicul Joseph B. Wirthlin, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a descris disperarea ucenicilor lui Isus Hristos în vinerea în care El a fost răstignit. Apoi, dânsul a adăugat:
„Disperarea n-a ţinut mult, pentru că duminică, Domnul înviat a rupt legăturile morţii. S-a ridicat din mormânt şi a apărut triumfător şi glorios ca Salvator al întregii omeniri …
Fiecare dintre noi vom avea propria noastră vineri – acea zi în care universul însuşi pare că se năruie şi ruinele lumii noastre zac împrăştiate în bucăţi în jurul nostru. Toţi vom trece prin această experienţă a acelor timpuri dezastruoase, când ni se pare că niciodată nu vom mai fi la fel. Toţi vom avea vinerile noastre.
Dar vă depun mărturie, în numele Celui care a învins moartea – duminica va veni. În întunericul durerii noastre, duminica va veni.
Nu contează disperarea noastră, nu contează supărarea noastră, duminica va veni. În această viaţă sau în viaţa viitoare, duminica va veni.
Vă depun mărturie că învierea nu este o fabulă. Avem mărturiile personale ale celor care L-au văzut. Mii de oameni din lumea veche şi din zilele noastre au depus mărturie despre Salvatorul înviat. Ei au simţit rănile din mâinile, picioarele Sale şi din coasta Sa. Ei au vărsat lacrimi de bucurie nestăpânită când L-au îmbrăţişat” („Duminica va veni”, Ensign sau Liahona, nov. 2006, p. 30).
Preşedintele Harold B. Lee a spus următoarele despre această declaraţie:
„El «a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!”» (Ioan 20:22), lucru care, cel mai probabil, a fost confirmarea şi împuternicirea de a primi Duhul Sfânt sau botezul prin Spirit, prin aşezarea mâinilor, pentru că aceasta a fost procedura urmată, de atunci, de ucenicii Săi” (în Conference Report, apr. 1955, p. 18).
Vârstnicul Bruce R. McConkie, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a sugerat, într-un mod similar, că expresia „Isus «a suflat peste ei»… înseamnă, probabil, că El Şi-a aşezat mâinile pe capul lor şi le-a poruncit: «Luaţi Duh Sfânt!»”. Mai mult, vârstnicul McConkie ne învaţă că acest eveniment ilustrează diferenţa dintre conferirea darului Duhului Sfânt şi faptul de a te bucura de acel dar: „Astfel, ei au primit darul Duhului Sfânt, dar, atunci, nu s-au bucurat de el… Darul Duhului Sfânt este dreptul, bazat pe credinţă, de a avea parte de însoţirea constantă a Acestui membru al Dumnezeirii, iar acest dar este conferit prin aşezarea mâinilor, după botez. Acest dar oferă anumite binecuvântări pe care persoana respectivă le poate primi dacă se supune în totalitate legii pe care se bazează; nu toţi cei care primesc darul reuşesc, de fapt, să se bucure sau să aibă darul oferit. În ceea ce-i priveşte pe apostoli, ei nu s-au bucurat de dar până în ziua Cincizecimii. (Faptele apostolilor 2)” (Doctrinal New Testament Commentary, 3 volume [1965-1973], 1:857).