Slujirea misionară: o chemare sfântă, o lucrare glorioasă

„După ce toate acestea au fost spuse, cea mai mare şi mai importantă îndatorire este să predicăm Evanghelia.”

Din viaţa lui Joseph Smith

În ultimii câţiva ani în care sfinţii au trăit în Kirtland, mulţi membri şi chiar unii conducători ai Bisericii au devenit apostaţi. Biserica părea să treacă printr-o perioadă de criză. „În această stare a lucrurilor”, scria profetul, „Dumnezeu mi-a revelat că ceva nou trebuie făcut pentru salvarea Bisericii Sale.”¹ Acest „ceva nou” era o revelaţie de a trimite misionari în Anglia pentru a predica Evanghelia.

Heber C. Kimball, un membru al Cvorumului celor Doisprezece, a spus: „În prima zi din iunie 1837, cu aproximaţie, profetul Joseph a venit la mine, în timp ce stăteam în… templu, în Kirtland, şi, şoptindu-mi, mi-a spus: «Frate Heber, Spiritul Domnului mi-a şoptit: ‘Lasă-l pe slujitorul Meu, Heber, să meargă în Anglia şi să proclame Evanghelia Mea şi să deschidă uşa salvării pentru acea naţiune’».² Vârstnicul Kimball a fost copleşit la gândul unei astfel de acţiuni: „M-am simţit unul dintre cei mai slabi slujitori ai lui Dumnezeu. L-am întrebat pe Joseph ce ar trebui să spun când ajung acolo; el mi-a spus să merg la Domnul şi El mă va îndruma şi va vorbi prin mine acelaşi Spirit care l-a [îndrumat] pe el.”³

Profetul a dat chemări şi lui Orson Hyde, Willard Richards şi Joseph Fielding în Kirtland şi lui Isaac Russell, John Snyder şi John Goodson în Toronto, Canada. Aceşti fraţi trebuiau să se alăture vârstnicului Kimball în misiunea sa în Anglia. După ce s-au adunat în New York, ei au plecat cu nava Garrick către Marea Britanie în ziua de 1 iulie 1837. Această primă misiune în afara Americii de Nord a adus aproximativ 2.000 de convertiţi în Biserică în primul an petrecut de misionari în Anglia. Vârstnicul Kimball a scris cu bucurie profetului: „Slavă lui Dumnezeu, Joseph, Domnul este cu noi printre naţiuni!.”⁴

A doua misiune apostolică în Marea Britanie, implicând majoritatea membrilor Celor Doisprezece sub conducerea lui Brigham Young, a fost îndrumată de profet de la Nauvoo. Plecând în toamna anului 1839, Cei Doisprezece au sosit în Anglia în anul 1840. Acolo, ei au început o lucrare care, până în 1841, avea să aducă peste 6.000 de convertiţi în Biserică, împlinind promisiunea Domnului că El avea să facă „ceva nou” pentru salvarea Bisericii Sale.

Din Nauvoo, Joseph Smith a continuat să trimită misionari în întreaga lume. Vârstnicul Orson Hyde a debarcat în Anglia în anul 1841 şi, mai târziu, şi-a continuat misiunea îndreptându-se către Ierusalim. A avut cu el o scrisoare de recomandare din partea lui Joseph Smith, în care se spunea că „purtătorul prezentei, un slujitor credincios şi demn al lui Isus Hristos, este trimisul şi reprezentantul nostru pe pământuri străine, pentru a… discuta cu preoţii, conducătorii şi vârstnicii evreilor.”⁵ În ziua de 24 octombrie 1841, vârstnicul Hyde a îngenuncheat pe Muntele Măslinilor din Ierusalim şi L-a rugat pe Tatăl Ceresc să dedice şi să consacre pământul „pentru adunarea rămăşiţei împrăştiate a lui Iuda, în acord cu previziunile sfinţilor profeţi.”⁶ Vârstnicul Hyde s-a îndreptat apoi spre Germania, unde a pus temelia iniţială a creşterii Bisericii acolo.

În ziua de 11 mai 1843, profetul i-a chemat pe vârstnicii Addison Pratt, Noah Rogers, Benjamin F. Grouard şi Knowlton F. Hanks să meargă în misiuni în insulele din Pacificul de Sud. Aceasta a fost prima misiune a Bisericii în acea regiune vastă. Vârstnicul Hanks a murit pe mare, dar vârstnicul Pratt a ajuns în Insulele Australe unde a propovăduit Evanghelia pe insula Tubuai. Vârstnicii Rogers şi Grouard şi-au continuat călătoria spre Tahiti unde sute de oameni au fost botezaţi ca urmare a eforturilor lor.

Sub îndrumarea lui Joseph Smith, sfinţii au mers înainte pentru a îndeplini porunca Domnului: „Mergeţi în toată lumea; şi acolo unde nu puteţi merge, veţi trimite, pentru ca mărturia să poate merge de la voi în toată lumea, la orice făptură” (D&L 84:62).

Învăţături ale lui Joseph Smith

Slujirea misionară este o lucrare sfântă; credinţa, virtutea, sârguinţa şi dragostea ne fac capabili să facem această lucrare.

„După ce toate acestea au fost spuse, cea mai mare şi mai importantă îndatorire este să predicăm Evanghelia.”⁷

În luna decembrie 1840, Joseph Smith le-a scris membrilor Cvorumului celor Doisprezece şi celorlalţi conducători ai preoţiei care slujeau în misiuni în Marea Britanie: „Fiţi siguri, preaiubiţi fraţi, că sunt un observator interesat al lucrurilor care se află pe faţa întregului pământ; şi în mijlocul mişcărilor generale care sunt în derulare, niciuna nu este de mai mare importanţă decât lucrarea glorioasă în care voi sunteţi acum angajaţi; ca urmare, eu simt o oarecare îngrijorare în ceea ce vă priveşte, că aţi putea, dată fiind virtutea, credinţa, sârguinţa şi caritatea voastră, să vă lăudaţi unul altuia, Bisericii lui Hristos şi Tatălui vostru care este în Cer prin a cărui slavă aţi fost chemaţi la o chemare atât de sfântă şi aţi fost făcuţi capabili să îndepliniţi îndatoririle măreţe şi pline de responsabilitate care apasă pe umerii voştri. Şi, vă pot asigura, din informaţiile pe care le-am primit, că sunt mulţumit că nu v-aţi neglijat îndatorirea; ci sârguinţa şi credinţa voastră au fost în măsura necesară pentru a vă asigura zâmbetele acelui Dumnezeu ai Cărui slujitori sunteţi şi, de asemenea, bunăvoinţa sfinţilor din întreaga lume.

Răspândirea Evangheliei în întreaga Anglie este cu siguranţă plăcută; gândul la aceasta nu poate decât să aducă sentimente speciale în inima acelora care au suferit greul şi zăduful zilei şi care au fost susţinătorii ei fermi şi protectorii ei energici la începuturi, deşi condiţiile erau cele mai nefavorabile şi distrugerea ei ameninţa din toate părţile – precum corabia [nava] care a înfruntat furtuna nevătămată, şi-a întins pânzele în briză şi şi-a croit cu nobleţe drumul printre valuri, mai conştientă ca niciodată de tăria carenei ei şi de experienţa şi capacitatea căpitanului, pilotului şi echipajului ei…

Dragostea este una dintre caracteristicile principale ale Dumnezeirii şi trebuie să fie manifestată de cei care aspiră să fie fiii lui Dumnezeu. Un om plin cu dragoste de Dumnezeu nu se mulţumeşte doar cu binecuvântarea familiei lui, ci merge prin întreaga lume, nerăbdător să binecuvânteze întreaga rasă umană. Aceasta este ceea ce aţi simţit şi v-a făcut să lăsaţi în urmă plăcerea căminului pentru a putea fi o binecuvântare pentru alţii care sunt candidaţi la nemurire, dar străini adevărului; şi, pentru că aţi făcut aceasta, eu mă rog ca cele mai alese binecuvântări ale cerului să fie asupra voastră.”⁸

Noi propovăduim adevărurile simple ale Evangheliei cu umilinţă şi smerenie şi evităm disputele cu alţii în legătură cu crezurile noastre.

„O, voi vârstnici ai lui Israel, ascultaţi glasul meu; şi, când sunteţi trimişi în lume pentru a predica, spuneţi acele lucruri pe care sunteţi trimişi să le spuneţi; predicaţi şi strigaţi tare: «Pocăiţi-vă, pentru că împărăţia cerului este aproape; pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie». Declaraţi primele principii şi lăsaţi tainele deoparte, ca să nu fiţi respinşi… Predicaţi acele lucruri despre care Domnul v-a spus să predicaţi – pocăinţa şi botezul pentru iertarea păcatelor.”⁹

„Eu vorbesc şi explic că este inutil să se predice lumii despre mari judecăţi şi este mai bine să se predice Evanghelia simplă.”¹⁰

„Vârstnici, [trebuie să] mergeţi înainte cu toată smerenia, cu sobrietate şi [să] predicaţi despre Isus Hristos şi răstignirea Lui; să nu aveţi dispute despre aceasta cu persoane de alte credinţe sau sisteme religioase, ci urmaţi calea sigură. Astfel v-am spus sub formă de poruncă; şi toţi cei care nu o respectă îşi vor atrage persecuţia asupra capetelor lor, în timp ce aceia care o respectă vor fi mereu plini de Duhul Sfânt; aceasta am declarat-o ca o profeţie.”¹¹

„Dacă se deschid uşi pentru ca vârstnicii să predice primele principii ale Evangheliei, lăsaţi-i să nu păstreze tăcerea. Nu vorbiţi cu asprime împotriva sectelor; nici împotriva principiilor lor. Ci predicaţi despre Hristos şi răstignirea Lui, despre iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de oameni; … astfel, dacă este posibil, am putea diminua prejudecăţile oamenilor. Fiţi blânzi şi cu inima smerită şi Domnul Dumnezeul părinţilor noştri va fi cu voi întotdeauna.”¹²

„Luaţi în seamă această Cheie şi fiţi înţelepţi de dragul lui Hristos şi de dragul sufletelor voastre. Nu sunteţi trimişi ca să învăţaţi de la alţii, ci ca să-i învăţaţi pe alţii. Fie ca fiecare cuvânt să fie însoţit de slavă. Fiţi atenţi; fiţi sobri. Este o zi de avertizare şi nu pentru vorbe multe. Acţionaţi cu onestitate în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor… Fiţi oneşti, deschişi şi cinstiţi în toate [relaţiile] voastre cu omenirea [Vezi D&L 43:15; 63:58].”¹³

Înainte ca George A. Smith să plece într-o misiune în anul 1835, el l-a vizitat pe profetul Joseph Smith, care era vărul lui. George A. Smith a consemnat: „Am trecut să-l văd pe vărul Joseph. El mi-a dat o Carte a lui Mormon, mi-a strâns mâna şi a spus: «Predicaţi prin cuvântări scurte, faceţi rugăciuni scurte şi rostiţi-vă predicile cu inimă pioasă».”¹⁴

Noi predicăm Evanghelia aşa cum suntem îndrumaţi de Spirit.

„Toţi trebuie să predice Evanghelia prin puterea şi influenţa Duhului Sfânt; niciun om nu poate predica Evanghelia fără Duhul Sfânt.”¹⁵

„Aşa cum a spus Pavel că el s-a făcut pe placul tuturor oamenilor, pentru ca să poată mântui pe unii [vezi 1 Corinteni 9:22], tot aşa trebuie să facă vârstnicii din ultimele zile; şi, pentru că au fost trimişi să predice Evanghelia şi să avertizeze lumea asupra judecăţilor care vor veni, noi suntem siguri că, atunci când ei vor propovădui cum sunt îndrumaţi de Spirit, potrivit revelaţiilor lui Isus Hristos, ei vor predica adevărul şi vor prospera şi nu vor avea niciun motiv să se plângă. Deci noi nu avem nicio poruncă nouă de dat, ci îi îndemnăm pe vârstnici şi pe membri să trăiască potrivit fiecărui cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu [vezi Matei 4:4], ca să nu fie lipsiţi de slava care este rezervată celor credincioşi.”¹⁶

Profetul a vorbit în cadrul unei conferinţe desfăşurate în luna octombrie 1839: „Preşedintele [Joseph Smith] a început să-i instruiască pe vârstnici cu privire la predicarea Evangheliei şi s-a străduit să-i convingă de necesitatea de a obţine Spiritul, astfel ca ei să poată să predice cu Duhul Sfânt trimis jos, din cer; să fie atenţi când vorbesc despre acele subiecte care nu sunt explicate clar în cuvântul lui Dumnezeu şi care duc la speculaţii şi dispute.”¹⁷

În ziua de 14 mai 1840, Joseph Smith a scris, din Nauvoo, vârstnicilor Orson Hyde şi John E. Page, care se aflau pe drumul către o misiune pe pământul sfânt: „Nu vă descurajaţi din cauza măreţiei lucrării; ci fiţi umili şi credincioşi şi, atunci, puteţi spune: «Cine eşti tu, munte mare? Înaintea lui Zorobabel, te vei preface în şes» [vezi Zaharia 4:7]. El, care l-a risipit pe Israel, promite să-l adune; de aceea, în măsura în care voi sunteţi instrumente în această lucrare măreaţă, El vă va înzestra cu putere, înţelepciune, forţă şi inteligenţă şi toate aptitudinile necesare; în timp ce minţile voastre se vor deschide tot mai mult şi mai mult, până când veţi putea înţelege pământul şi cerurile, veţi putea ajunge în eternitate şi contempla măreţele fapte ale lui Iehova în toată varietatea şi slava lor.”¹⁸

Noi căutăm prilejuri de a propovădui Evanghelia şi de a depune mărturie despre adevărul ei.

În toamna anului 1832, Joseph Smith a călătorit, împreună cu episcopul Newel K. Whitney, din Kirtland, Ohio, spre estul Statelor Unite. În ziua de 13 octombrie, profetul i-a scris Emmei Smith din oraşul New York: Când reflectez la acest oraş măreţ ca şi Ninive, ai cărui locuitori nu-şi deosebesc mâna dreaptă de cea stângă, da, mai mult de două sute de mii de suflete, adâncurile inimii mi se umplu de compasiune faţă de ei şi sunt hotărât să-mi înalţ glasul în acest oraş şi să-mi pun nădejdea în Dumnezeu, care deţine toate lucrurile în mâinile Sale şi nu va suporta ca vreun fir de păr de pe capetele noastre să cadă pe pământ neobservat…

Am discutat puţin cu câţiva, ceea ce mi-a adus satisfacţie, şi cu un tânăr domn foarte prezentabil, din Jersey, a cărui înfăţişare era foarte solemnă. El a venit şi s-a aşezat lângă mine şi a început să discute cu mine despre holeră şi am aflat că el se îmbolnăvise şi că s-a aflat foarte aproape de moarte din cauza ei. El a spus că Domnul l-a cruţat cu un scop înţelept. Am profitat de aceasta şi am început o discuţie lungă cu el. El a primit învăţăturile mele în mod evident cu multă plăcere şi s-a ataşat puternic de mine. Am vorbit până noaptea târziu şi am ajuns la concluzia să amânăm discuţia până a doua zi. Dar având unele afaceri de rezolvat, el a fost reţinut până când nava a fost gata de plecare şi a trebuit să plece. A venit la mine şi şi-a luat rămas bun şi ne-am despărţit cu multă părere de rău.”¹⁹

Soţia lui Newel K. Whitney, Elizabeth Ann, şi-a amintit călătoria pe care soţul ei a făcut împreună cu Joseph Smith, în anul 1832, în estul Statelor Unite: „Soţul meu a călătorit împreună cu Joseph, profetul, prin multe dintre oraşele din est, depunându-şi mărturia şi făcând colectă pentru clădirea templului din Kirtland şi, de asemenea, pentru a cumpăra terenuri în Missouri… El i-a spus soţului meu: «Dacă ne resping, ei vor avea mărturia noastră, pentru că noi o vom scrie şi o vom lăsa pe pragul uşilor lor şi pe pervazul ferestrelor lor».”²⁰

În anul 1834, Joseph Smith a predicat într-o şcoală din Pontiac, Michigan. Edward Stevenson a fost prezent şi şi-a amintit experienţa: „Se întâmpla pe acele terenuri ale şcolilor unde doi vârstnici mormoni vorbiseră despre Evanghelia restaurată în anul 1833; iar, în 1834, Joseph Smith a predicat cu atâta putere cum nu se mai văzuse vreodată acolo în acest secol nouăsprezece… Pot să-mi aduc foarte bine aminte multe dintre cuvintele tânărului profet aşa cum au fost ele rostite, cu simplitate, dar cu o forţă irezistibilă pentru toţi cei prezenţi…

Cu mâna ridicată, el a spus: «Eu sunt martor că Dumnezeu există, pentru că eu L-am văzut în plină zi, în timp ce mă rugam, într-o dumbravă liniştită, în primăvara anului 1820». El a mărturisit în continuare că Dumnezeu, Tatăl Veşnic, a spus arătând spre un alt personaj, care Îi semăna: «Acesta este Fiul Meu Iubit, ascultă-L». O, cât mi-au încântat aceste cuvinte întreaga fiinţă şi m-au umplut de bucurie nespusă pentru că iată pe cineva care, ca şi apostolul Pavel din vechime, putea să mărturisească cu îndrăzneală că el fusese în prezenţa lui Isus Hristos! …

Au avut loc o serie de adunări în care profetului i s-au alăturat, lucru foarte interesant, şi cei trei martori ai Cărţii lui Mormon. În timpul vizitei sale la această ramură, profetul a depus mărturie că el a fost instruit să organizeze Biserica după modelul Bisericii pe care o organizase Isus, cu Doisprezece Apostoli, Cei Şaptezeci, vârstnici, daruri şi binecuvântări, cu semne care aveau să urmeze, aşa cum se găsea consemnat în capitolul şaisprezece din Marcu… «Ca slujitor al lui Dumnezeu», a spus Joseph, «vă promit că, în măsura în care vă veţi pocăi şi veţi fi botezaţi pentru iertarea păcatelor voastre, voi veţi primi Duhul Sfânt».”²¹

În noiembrie 1838, în timp ce era dus din Far West, Missouri, către locul încarcerării sale din Richmond, Missouri, profetul a propovăduit din nou Evanghelia: „Am fost vizitaţi de câteva doamne şi câţiva domni. Una dintre femei a apărut pe neaşteptate şi i-a întrebat, cu multă candoare, pe soldaţi care dintre prizonieri era Domnul pe care îl preaslăveau «mormonii»? Una dintre gărzi a arătat spre mine, cu un zâmbet larg, şi a spus: «El este». Apoi, întorcându-se spre mine, femeia a întrebat dacă eu declaram că eram Domnul şi Salvatorul? Am răspuns că eu declaram că nu eram altceva decât un om şi un slujitor al salvării, trimis de Isus Hristos să predic Evanghelia.

Acest răspuns a surprins-o atât de tare pe femeie încât a început să întrebe despre doctrina noastră şi eu am predicat atât ei şi însoţitorilor ei, cât şi soldaţilor miraţi, care ascultau, cu respiraţia tăiată, în timp ce eu am prezentat doctrina credinţei în Isus Hristos şi a pocăinţei şi a botezului pentru iertarea păcatelor, cu promisiunea Duhului Sfânt, aşa cum era consemnat în al doilea capitol din Faptele apostolilor [vezi Faptele apostolilor 2:38–39].

Femeia a fost mulţumită şi a adus laude lui Dumnezeu în auzul soldaţilor şi a plecat, rugându-se ca Dumnezeu să ne apere şi să ne elibereze.”²²

Dan Jones a relatat că, în seara de dinaintea martirizării profetului în închisoarea Carthage, s-au petrecut următoarele: „Joseph a depus o mărturie puternică, în faţa gărzilor, despre autenticitatea divină a Cărţii lui Mormon, despre restaurarea Evangheliei, slujirea îngerilor şi despre faptul că Împărăţia lui Dumnezeu era stabilită din nou pe pământ, de dragul cărora era el încarcerat atunci în acea închisoare şi nu pentru că ar fi violat vreo lege a lui Dumnezeu sau a omului.”²³

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Recapitulaţi paginile 345–347, remarcând acţiunile misionare care au fost organizate sub îndrumarea profetului Joseph Smith. Aţi fost vreodată influenţaţi în vreun fel de munca acelor primi misionari? Dacă da, în ce fel?
Citiţi primul paragraf de la pagina 349 şi gândiţi-vă de ce ne influenţează iubirea în modul descris de profet. Care sunt alte caracteristici de care avem nevoie pentru a fi misionari eficienţi? (Pentru unele exemple, vedeţi paginile 348–349.)
Recapitulaţi cuvintele profetului Joseph Smith despre ce trebuie să propovăduiască misionarii şi cum trebuie să propovăduiască ei (paginile 349–350). De ce trebuie să predicăm „primele principii” ale Evangheliei? Care pot fi consecinţele disputelor cu alţii pe tema religiei? Ce credeţi că înseamnă „fie ca fiecare cuvânt să fie însoţit de slavă” când predicaţi Evanghelia?
Recapitulaţi în întregime al doilea paragraf de la pagina 351. În ce moduri v-a îndrumat Duhul Sfânt eforturile de împărtăşire a Evangheliei? De ce nu putem predica Evanghelia fără Duhul Sfânt?
Recapitulaţi experienţele trăite de Joseph Smith relatate la paginile 352–355. Ce putem învăţa despre împărtăşirea Evangheliei din aceste experienţe?
Cum putem noi căuta, activ, prilejuri să împărtăşim altora Evanghelia ? Cum ne putem pregăti pentru astfel de prilejuri? Cum ne putem implica familiile în munca misionară?

Scripturi suplimentare: Matei 28:19–20; 2 Nefi 2:8; Alma 26:26–37; D&L 4:1–7; 31:3–5