Rămâneţi fermi în furtunile vieţii

„Rămâneţi fermi, voi sfinţi ai lui Dumnezeu, rezistaţi încă puţin şi furtuna vieţii va trece, iar voi veţi fi recompensaţi de către Acel Dumnezeu ai Cărui slujitori sunteţi.”

Din viaţa lui Joseph Smith

În noaptea de 24 martie 1832, Joseph Smith a stat treaz până târziu având grijă de fiul său, Joseph, în vârstă de 11 luni, care avea pojar. Familia Smith locuia atunci în casa familiei John Johnson din Hiram, Ohio. Profetul s-a dus în cele din urmă să se culce pe un pat jos când, o gloată, formată din doisprezece bărbaţi sau mai mulţi care băuseră whisky, a dat buzna în casă. Mai târziu, profetul a descris evenimentele petrecute în acea noapte îngrozitoare:

„Gloata a spart uşa şi a înconjurat patul într-o clipă şi… primul lucru pe care l-am realizat era acela că eram scos pe uşă în mâinile unei gloate de oameni furioşi. Am făcut o încercare disperată, în timp ce eram scos cu forţa, să scap, însă nu mi-am eliberat decât un picior cu care l-am lovit pe unul dintre ei, acesta căzând pe treptele uşii. Am fost imediat copleşit din nou de ei; şi ei au jurat… că mă vor omorî dacă nu stau liniştit, lucru care m-a făcut să mă potolesc…

Apoi, m-au prins de gât şi m-au strâns până când mi-am pierdut cunoştinţa. După ce mi-am revenit, în timp ce ei m-au dus la aproximativ 150 de metri de casă, l-am văzut pe vârstnicul Rigdon întins pe pământ, unde îl târâseră legat de picioare. Am presupus că era mort. Am început să-i rog, spunându-le: «Sper că veţi avea milă şi-mi veţi cruţa viaţa». La care ei au răspuns: «Cere-I ajutor Dumnezeului tău, noi nu-ţi vom arăta niciun pic de milă».”

După câteva discuţii, gloata „s-a decis să nu mă omoare”, a relatat profetul, „ci să mă bată şi să mă rănească bine, rupându-mi cămaşa şi pantalonii, lăsându-mă gol… Au fugit şi au luat o găleată cu smoală, când unul dintre ei a strigat, jurând: «Să-i punem smoală în gură»; şi au încercat să-mi bage cu forţa lingura cu smoală în gură; mi-am întors capul în aşa fel încât să nu reuşească; ei au început să ţipe: «Ţine-ţi capul nemişcat pentru a-ţi da nişte smoală». Apoi, au încercat să-mi bage cu forţa în gură un vas mic de sticlă, spărgându-l în dinţii mei. Toate hainele fuseseră smulse de pe mine cu excepţia gulerului de la cămaşă; un bărbat a căzut peste mine şi mi-a zgâriat trupul cu unghiile asemenea unei pisici turbate…

Apoi, m-au lăsat, iar eu am încercat să mă ridic, dar am căzut din nou; am îndepărtat smoala de buzele mele pentru a putea respira mai uşor şi, după un timp, am început să-mi revin, m-am ridicat singur, după care am văzut două lumini. M-am îndreptat către una dintre ele şi am văzut că era casa părintelui Johnson. Când am ajuns la uşă… smoala mă făcea să arăt ca şi cum eram plin de sânge, iar când soţia mea m-a văzut, a crezut că eram făcut praf şi a leşinat…

Prietenii mei au stat toată noaptea curăţindu-mi trupul de smoală şi spălându-l; aşa încât dimineaţa eram pregătit să mă îmbrac din nou”.

După această încercare grea, profetul a rămas ferm în continuarea îndeplinirii responsabilităţilor sale faţă de Domnul. A doua zi era Sabatul. „Oamenii s-au strâns pentru adunare la ora obişnuită pentru preaslăvire”, a consemnat profetul, „şi printre ei veniseră şi cei din gloată… Fiind desfigurat şi plin de răni, am predicat congregaţiei ca de obicei şi, în după-amiaza aceleiaşi zile, am botezat trei persoane.”¹ Fiul lui Joseph şi al Emmei, Joseph, a murit la cinci zile după atacul gloatei, ca urmare a expunerii la aerul rece al nopţii în timp ce suferea de pojar.

Wilford Woodruff, al patrulea preşedinte al Bisericii, a spus: „Domnul i-a spus lui Joseph că-l va pune la încercare, pentru a vedea dacă va ţine legământul Său, chiar până la moarte. El l-a pus cu adevărat la încercare; şi deşi [Joseph] avea o lume întreagă cu care să se contrazică, precum şi trădarea prietenilor falşi cu care trebuia să se confrunte, deşi întreaga sa viaţă era plină de necazuri, griji şi îngrijorări, totuşi, în toate încercările sale, în momentele când a fost închis, în timpul atacurilor gloatelor şi al felului aspru în care a fost tratat, el I-a fost mereu fidel Dumnezeului său.”²

Învăţături ale lui Joseph Smith

Cei care-L urmează pe Isus Hristos vor fi încercaţi şi trebuie să arate că Îi sunt credincioşi lui Dumnezeu.

„Nu există siguranţă decât în braţele lui Iehova. Nimeni altcineva nu ne poate scăpa, iar El nu ne va scăpa până când noi nu dovedim că Îi suntem credincioşi în timpul celor mai grele încercări. Căci acela care-şi va spăla hainele în sângele Mielului trebuie să îndure cu credinţă necazul cel mare [vezi Apocalipsa 7:13–14], chiar cea mai mare dintre toate încercările.”³

„Destinele tuturor oamenilor sunt în mâinile Dumnezeului celui drept şi El nu va face nimănui nicio nedreptate; şi acest lucru este sigur, că aceia care vor trăi cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi [vezi 2 Timotei 3:12]; şi înainte ca să-şi albească hainele în sângele Mielului, trebuie să se aştepte, în acord cu Ioan Revelatorul, că vor trece prin necazul cel mare [vezi Apocalipsa 7:13–14].”⁴

„Oamenii trebuie să îndure pentru ca ei să poată veni pe muntele Sionului şi să fie exaltaţi deasupra cerurilor.”⁵

În timp ce suferea foarte tare în timpul întemniţării sale în închisoarea Liberty, în iarna dintre anii 1838–1839, Joseph Smith le-a scris membrilor Bisericii: „Iubiţi fraţi, deoarece Dumnezeu a spus că va avea un popor încercat, că îi va purifica aşa cum se purifică aurul [vezi Maleahi 3:3], noi credem în acest moment că acum El Şi-a ales cel mai aspru test, prin care noi am fost încercaţi; şi credem că, dacă-l trecem cu orice grad de siguranţă şi dacă ne păstrăm credinţa, acesta va fi un semn pentru această generaţie, suficient pentru a-i părăsi fără nicio scuză pentru păcatele lor; de asemenea, credem că va fi un test al credinţei noastre echivalent cu cel al lui Avraam şi că, în ziua judecăţii, sfinţii din vechime nu se vor putea lăuda că au trecut prin greutăţi mai mari decât ale noastre; ca noi să fim găsiţi la fel de demni ca şi ei.”⁶

„Încercările nu vor face decât să ne ofere cunoaşterea necesară pentru a înţelege modul de gândire al celor din vechime. În ceea ce mă priveşte, cred că nu aş fi putut simţi niciodată ceea ce simt acum dacă nu aş fi suferit nedreptăţile de care am avut parte. Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu [vezi Romani 8:28].”⁷

John Taylor, al treilea preşedinte al Bisericii, a spus: „L-am auzit pe profetul Joseph spunându-le odată Celor Doisprezece: «Veţi trece prin tot felul de încercări. Şi este necesar ca voi să fiţi încercaţi, întocmai cum au fost Avraam şi alţi oameni ai lui Dumnezeu, şi (a spus el) Dumnezeu vă va căuta, şi El vă va prinde şi va răsuci fiecare coardă a inimilor voastre şi, dacă nu veţi rezista, înseamnă că nu sunteţi potriviţi să primiţi o moştenire în împărăţia celestială a lui Dumnezeu». Joseph Smith nu a avut niciodată multe luni de pace după ce a primit adevărul şi, în cele din urmă, el a fost omorât în închisoarea Carthage.”⁸

Dumnezeu îi va sprijini şi îi va binecuvânta pe cei care se încred în El în perioadele încercărilor lor.

„Puterea Evangheliei ne va permite să stăm şi să suportăm cu răbdare marea încercare care vine de peste tot… Cu cât este mai grea persecuţia, cu atât sunt mai mari darurile pe care Dumnezeu le revarsă asupra Bisericii Sale. Da, toate lucrurile trebuie să lucreze împreună pentru binele acelora care sunt dornici să-şi dea viaţa pentru Hristos.”⁹

„Singura mea speranţă şi încredere este în Acel Dumnezeu care mi-a dat viaţă, care are toată puterea, care acum este prezent în faţa mea, iar inima mea este expusă continuu ochilor Săi. El este Mângâietorul meu şi nu mă abandonează.”¹⁰

„Ştiu în cine mă încred; stau pe stâncă; şuvoaiele nu pot, ele nu mă vor dărâma.”¹¹

După ce profetul a fost eliberat din închisoarea Liberty, el a spus următoarele despre experienţa sa: „Îi mulţumesc lui Dumnezeu, am fost eliberaţi. Şi, deşi unii dintre fraţii noştri iubiţi au trebuit să-şi pecetluiască mărturia cu sângele lor şi au murit ca martiri pentru cauza adevărului –

Scurtă, deşi amară a fost suferinţa lor,

Nepieritoare este bucuria lor.

Să nu ne întristăm ca «ceilalţi care n-au nădejde» [vezi 1 Tesaloniceni 4:13]; se apropie cu repeziciune timpul când îi vom vedea din nou şi ne vom bucura împreună, fără să ne fie teamă de oamenii ticăloşi. Da, pe cei care au adormit în Hristos, El îi va aduce cu El atunci când va veni pentru a fi slăvit prin sfinţii Săi şi admirat de toţi cei care au crezut, dar şi pentru a se răzbuna pe duşmanii Săi şi pe toţi aceia care nu se supun Evangheliei.

În acel moment, inimile văduvelor şi orfanilor vor fi alinate şi fiecare lacrimă va fi ştearsă de pe feţele lor. Încercările prin care au trebuit să treacă vor lucra împreună pentru binele lor şi-i vor pregăti pentru compania celor care au trecut cu credinţă prin necazul cel mare şi şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului [vezi Romani 8:28; Apocalipsa 7:13–14, 17].”¹²

Profetul a scris următoarele lucruri într-o scrisoare adresată sfinţilor, la data de 1 septembrie 1842, consemnată mai târziu în Doctrină şi legăminte 127:2: „Cu privire la pericolele pe care sunt chemat să le îndur, ele par doar un lucru mic pentru mine, deoarece invidia şi mânia omului au fost condiţiile mele obişnuite în toate zilele vieţii mele… Totuşi, apa adâncă este cea în care sunt obişnuit să înot. Toate acestea au devenit o a doua natură pentru mine şi, ca şi Pavel, sunt înclinat să mă bucur în suferinţă; deoarece, până în această zi, Dumnezeul strămoşilor mei m-a salvat de toate şi mă va salva şi de acum înainte; deoarece, iată, luaţi aminte, voi triumfa asupra tuturor duşmanilor mei, pentru că Domnul Dumnezeu a spus aceasta.”¹³

Cei credincioşi nu cârtesc atunci când suferă, ci sunt recunoscători pentru bunătatea lui Dumnezeu.

La data de 5 decembrie 1833, profetul le-a scris conducătorilor Bisericii care prezidau asupra sfinţilor care erau persecutaţi în Missouri: „Amintiţi-vă să nu cârtiţi asupra modului în care Dumnezeu lucrează cu făpturile Sale. Încă nu aţi avut parte de situaţii care să fie la fel de grele ca cele pe care le-au trăit profeţii şi apostolii din vechime. Amintiţi-vă de Daniel, de cei trei copii iudei [Şadrac, Meşac şi Abed-Nego], Ieremia, Pavel, Ştefan şi de mulţi alţii, prea mulţi ca să-i enumăr, care au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu fierăstrăul, chinuiţi, au murit ucişi de sabie şi [care] au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, ei de care lumea nu era vrednică. Au rătăcit prin pustiuri, prin munţi şi s-au ascuns în peşterile şi crăpăturile pământului; toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor [vezi Evrei 11:37–39]; şi în mijlocul tuturor suferinţelor lor, ei s-au bucurat că au fost socotiţi demni de a fi persecutaţi pentru Hristos.

Noi nu ştim prin ce ni se va cere să trecem înainte ca Sionul să fie eliberat şi întemeiat; de aceea, este foarte necesar să trăim aproape de Dumnezeu şi să ne supunem întotdeauna cu stricteţe tuturor poruncilor Sale pentru a avea un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor…

Încrederea noastră este în Dumnezeu şi noi suntem hotărâţi, ajutaţi de harul Său, să sprijinim cauza şi să ne menţinem cu credinţă până la sfârşit pentru a putea fi încoronaţi cu coroanele gloriei celestiale şi a intra în odihna care este pregătită pentru copiii lui Dumnezeu.”¹⁴

Cinci zile mai târziu, profetul le-a scris conducătorilor Bisericii şi sfinţilor din Missouri: „Să fim recunoscători pentru ceea ce avem, pentru că suntem încă în viaţă şi pentru că Dumnezeu a pregătit multe lucruri bune pentru noi, cei din această generaţie, şi poate face ca noi să continuăm să-I slăvim numele. Sunt recunoscător că nu mai sunt oameni care au negat credinţa; mă rog la Dumnezeu în numele lui Isus ca voi toţi să fiţi păstraţi în credinţă până la sfârşit.”¹⁵

În jurnalul profetului, pe data de 1 ianuarie 1836, este consemnat: „Acesta fiind începutul unui an nou, inima mea este plină de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru că El ne-a ţinut în viaţă pe mine şi pe membrii familiei mele de-a lungul anului care a trecut. Am fost ajutaţi şi susţinuţi în mijlocul unei generaţii păcătoase şi stricate şi, totuşi, expuşi la toate suferinţele, ispitele şi nefericirea care fac parte din viaţa omenească; pentru aceasta simt că trebuie să mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă, figurativ vorbind, înaintea Domnului.”¹⁶

Referitor la vindecarea sa de boală, în iunie 1837, profetul a spus: „Aceasta este una dintre multele ocazii în care am ajuns, pe neaşteptate, dintr-un om sănătos la marginea mormântului, după care m-am însănătoşit la fel de repede cum m-am îmbolnăvit, lucru pentru care inima mea este plină de recunoştinţă faţă de Tatăl meu Ceresc şi simt că trebuie să mă dedic din nou, cu trupul şi toate puterile mele, slujirii Sale.”¹⁷

Încrederea în puterea, înţelepciunea şi dragostea lui Dumnezeu ne va ajuta să evităm descurajarea în timpul încercărilor.

„Toate dificultăţile pe care le-am putea întâmpina şi pe care le vom întâmpina trebuie să fie depăşite. Chiar dacă sufletul este încercat, inima este frântă şi mâinile sunt obosite, nu trebuie să dăm înapoi; trebuie să dăm dovadă de tărie de caracter.”¹⁸

„Având încredere în puterea, înţelepciunea şi dragostea lui Dumnezeu, sfinţii au putut să înainteze prin cele mai grele situaţii şi, frecvent, atunci când, după toate aparenţele gândirii omeneşti, moartea urma să vină şi distrugerea [părea] inevitabilă, puterea lui Dumnezeu a fost manifestată, slava Sa dezvăluită şi eliberarea dusă la îndeplinire; şi sfinţii, asemenea copiilor lui Israel care au ieşit din ţara Egiptului trecând prin Marea Roşie, au cântat un imn de slavă în numele Său sfânt.”¹⁹

„Ştiu că norul va fi împrăştiat şi împărăţia lui Satana va fi distrusă împreună cu toate planurile sale malefice; şi că sfinţii vor ieşi ca aurul curăţit de şapte ori prin foc, fiind făcuţi desăvârşiţi prin suferinţe şi ispite, precum şi că binecuvântările cerului şi pământului vor fi înmulţite asupra capetelor lor; fie ca Dumnezeu să facă aceasta de dragul lui Hristos.”²⁰

„Rămâneţi fermi, voi sfinţi ai lui Dumnezeu, rezistaţi încă puţin şi furtuna vieţii va trece, iar voi veţi fi recompensaţi de către Acel Dumnezeu ai Cărui slujitori sunteţi şi care va aprecia aşa cum se cuvine truda şi suferinţa de care aţi avut parte de dragul lui Hristos şi al Evangheliei. Numele voastre vor fi transmise posterităţii ca sfinţi ai lui Dumnezeu.”²¹

George A. Smith, care a slujit în calitate de consilier al preşedintelui Brigham Young, a primit următorul sfat de la profetul Joseph Smith într-un moment de mare încercare: „El mi-a spus că niciodată nu trebuie să fiu descurajat, indiferent de greutăţile care mă înconjoară. Chiar dacă m-aş scufunda în cea mai adâncă gaură din Noua Scoţie şi tot lanţul Munţilor Stâncoşi s-ar prăbuşi peste mine, nu trebuie să mă descurajez, ci să continui să îndur, să-mi exercit credinţa şi să îmi păstrez curajul şi atunci voi ieşi în vârful grămezii prăvălite deasupra mea.”²²

Cu doar câteva zile înainte ca profetul să fie martirizat, într-un moment când el şi sfinţii ştiau că viaţa lui era în pericol, Joseph l-a luat de mână pe Abraham C. Hodge şi a spus: „Acum, frate Hodge, să se întâmple ce trebuie să se întâmple; nu tăgădui credinţa şi totul va fi bine.”²³

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Recapitulaţi povestirea de la paginile 239–241. De ce credeţi că a putut profetul Joseph Smith să îndure încercările de care a avut parte? Care sunt gândurile sau sentimentele dumneavoastră când vi-l imaginaţi „desfigurat şi plin de răni” predicând congregaţiei?
Citiţi al treilea paragraf de la pagina 242. Cum credeţi că ne ajută suferinţa să ne pregătim pentru exaltare? (Pentru câteva exemple, vedeţi paginile 242–243.) Ce aţi învăţat din încercările dumneavoastră?
De trei ori în acest capitol, Joseph Smith ne asigură că „încercările prin care a trebuit să [trecem] vor lucra împreună pentru binele [nostru]” (pagina 244; vezi, de asemenea, pagina 243). Cum v-aţi dat seama de adevărul acestei afirmaţii?
Citiţi al treilea şi al patrulea paragraf întreg de la pagina 243. Ce experienţe puteţi împărtăşi în care Domnul v-a alinat in timpul încercărilor? Ce înseamnă pentru dumneavoastră să „stau pe stâncă”?
Joseph Smith i-a sfătuit pe sfinţi să nu cârtească sau să nu se plângă despre modul în care Dumnezeu lucrează cu noi (paginile 244–245). În ce moduri ne poate afecta cârtirea? Care sunt câteva dintre modalităţile în care ar trebui să reacţionăm în faţa încercărilor? (Pentru câteva exemple, vedeţi paginile 244–246.)
Ce înseamnă să avem „tărie de caracter” atunci când înfruntăm greutăţile (pagina 246)?
Citiţi sfatul pe care profetul i l-a dat lui George A. Smith (pagina 247). Cum v-ar putea ajuta acest sfat atunci când veţi întâmpina încercări?

Scripturi suplimentare: Psalmii 55:22; Ioan 16:33; Alma 36:3; Helaman 5:12; D&L 58:2–4; 90:24; 122:5–9