Organizarea şi destinul Bisericii adevărate şi vii

„Nu ştiţi mai mult despre destinul acestei Biserici şi a acestei împărăţii decât ştie un prunc care stă în braţele mamei sale. Nu îl înţelegeţi… Această Biserică va umple America de Nord şi America de Sud – va umple pământul.”

Din viaţa lui Joseph Smith

În luna iunie 1829, profetul Joseph Smith a terminat traducerea Cărţii lui Mormon. „Când traducerea noastră era aproape gata”, a afirmat profetul, „ne-am dus în Palmyra, ţinutul Wayne, New York, am obţinut drepturile de autor şi ne-am înţeles cu domnul Egbert B. Grandin să tipărească cinci mii de exemplare în schimbul sumei de trei mii de dolari.”¹ Egbert B. Grandin era un tânăr, mai mic cu un an decât Joseph Smith, care era proprietarul unei tipografii în Palmyra. El tocmai îşi achiziţionase o nouă maşină tipografică a cărei tehnologie făcea ca procesul de tipărire să fie mult mai rapid. A fost remarcabil că profetul a putut găsi un tipograf, în micuţul oraş Palmyra, capabil să tipărească atât de mult exemplare ale unui volum atât de mare cum era Cartea lui Mormon. Deoarece tipărirea Cărţii lui Mormon era un proiect atât de mare şi de scump, Martin Harris şi-a ipotecat ferma domnului Grandin pentru a garanta plata costurilor de tipărire.

La sfârşitul verii anului 1829, Joseph Smith, Martin Harris şi alţi câţiva s-au adunat la tipografie pentru a verifica forma finală a paginii de titlu a Cărţii lui Mormon, prima pagină a cărţii ce urma să fie tipărită. După ce profetul a declarat că era mulţumit de felul în care arăta pagina, tipăritul a continuat pe cât de repede s-a putut. Lucrarea a avut nevoie de aproximativ şapte luni pentru a fi terminată şi exemplare ale Cărţii lui Mormon au fost puse la dispoziţia publicului la data de 26 martie 1830.

Deoarece acum munca de traducere şi publicare a Cărţii lui Mormon era finalizată, Joseph Smith a mers mai departe cu organizarea Bisericii. În revelaţia care se găseşte acum în secţiunea 20 din Doctrină şi legăminte, Domnul i-a revelat profetului „ziua precisă în care, potrivit voinţei şi poruncii Sale, trebuia să organizăm din nou Biserica Sa pe pământ.”² Ziua specificată era 6 aprilie 1830.

„Noi… le-am făcut cunoscut fraţilor noştri”, a spus profetul, „că am primit porunca de a organiza Biserica; şi în acord cu aceasta, ne-am adunat împreună pentru acest scop în casa domnului Peter Whitmer, tatăl, (şase dintre noi luând parte la aspectele legale ale organizării Bisericii), în ziua de marţi, a şasea zi din luna aprilie a anului o mie opt sute treizeci d.H.”³ Aproximativ 60 de oameni s-au adunat în casa domnului Whitmer din Fayette, New York, umplând complet două camere ale casei. Şase dintre bărbaţii prezenţi au fost prezentaţi ca fiind membrii fondatori ai noii Biserici pentru a respecta legea din New York – profetul Joseph Smith, Oliver Cowdery, Hyrum Smith, Peter Whitmer, fiul, Samuel Smith şi David Whitmer.⁴

Deşi Biserica a fost foarte mică la început, Joseph Smith a avut o viziune profetică a destinului ei măreţ. Wilford Woodruff a relatat că, în timpul unei adunări a preoţiei desfăşurate în aprilie 1834 în Kirtland, Ohio, profetul a încercat să-i ajute pe fraţi să înţeleagă situaţia din viitor a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ:

„Profetul le-a cerut tuturor celor care deţineau preoţia să se adune în casa mică din bârne, în care era organizată şcoala, pe care o aveau acolo. Era o căsuţă de aproximativ 18 metri pătraţi. Însă a putut să-i găzduiască pe toţi deţinătorii preoţiei din Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă care erau atunci în oraşul Kirtland… După ce ne-am adunat, profetul le-a cerut vârstnicilor Israelului ca împreună cu el să depună mărturie despre această lucrare… După ce au terminat, profetul a spus: «Fraţilor, am fost foarte edificat şi instruit datorită mărturiilor voastre din această seară, dar doresc să vă spun, înaintea Domnului, că nu ştiţi mai mult despre destinul acestei Biserici şi al acestei împărăţii decât ştie un prunc care stă în braţele mamei sale. Nu îl înţelegeţi.» Am fost surprins. El a spus: «Ceea ce vedeţi, aici, în această seară, este doar un număr mic de deţinători ai preoţiei, însă această Biserică va umple America de Nord şi America de Sud – va umple pământul».”⁵

Învăţături ale lui Joseph Smith

Adevărata Biserică a lui Isus Hristos a fost organizată de Joseph Smith în dispensaţia plenitudinii timpurilor.

Joseph Smith a declarat despre evenimentele din cadrul adunării ţinute la data de 6 aprilie 1830, legate de organizarea Bisericii: „Începând adunarea cu o rugăciune solemnă adresată Tatălui nostru Ceresc, am continuat, conform poruncii pe care o primisem anterior, întrebându-i pe fraţii noştri dacă ne acceptau ca învăţători ai lor în lucrurile împărăţiei lui Dumnezeu şi dacă erau mulţumiţi ca noi să mergem mai departe şi să ne organizăm ca Biserică în acord cu porunca menţionată pe care o primisem. Ei au votat în unanimitate în favoarea acestor câteva propuneri.

Apoi, eu mi-am aşezat mâinile pe capul lui Oliver Cowdery şi l-am rânduit ca vârstnic al «Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă», după care, el m-a rânduit, de asemenea, la oficiul de vârstnic al Bisericii menţionate. Apoi, am luat pâine, am binecuvântat-o şi am rupt-o în prezenţa lor; de asemenea, vin, l-am binecuvântat şi l-am băut alături de ei. După aceea, ne-am aşezat mâinile pe capul fiecărui membru al Bisericii care era prezent pentru ca ei să poată primi darul Duhului Sfânt şi să fie confirmaţi membri ai Bisericii lui Hristos. Duhul Sfânt a fost revărsat asupra noastră într-o măsură foarte mare – unii au profeţit în timp ce cu toţii L-am slăvit pe Domnul şi ne-am bucurat foarte mult…

Am continuat apoi să chemăm şi să rânduim alţi fraţi la diferite oficii ale preoţiei, după cum ne-a îndrumat Spiritul: şi după o perioadă fericită în care am simţit pentru noi înşine şi am fost martori la puterile şi binecuvântările Duhului Sfânt, prin harul lui Dumnezeu revărsat asupra noastră, am încheiat adunarea având plăcuta cunoaştere că, acum, eram fiecare în parte membri, fiind recunoscuţi de Dumnezeu, ai «Bisericii lui Isus Hristos», organizată conform poruncilor şi revelaţiilor pe care El ni le-a dat în aceste zile din urmă, precum şi conform Bisericii descrise în Noul Testament.”⁶

La prima conferinţă generală a Bisericii, desfăşurată la Fayette, New York, la data de 9 iunie 1830, împărtăşania a fost administrată, câţiva oameni au fost confirmaţi membri ai Biserici, alţii au fost rânduiţi la oficii ale preoţiei, iar Duhul Sfânt a fost revărsat asupra sfinţilor. Profetul Joseph Smith a consemnat: „Astfel de experienţe au fost menite să ne umple inimile cu o bucurie de nedescris şi ne-au făcut să avem sentimente de veneraţie şi de pioşenie faţă de acea Fiinţă Atotputernică, prin al Cărei har am fost chemaţi să fim unelte în realizarea, pentru copiii oamenilor, bucuriei unor asemenea binecuvântări glorioase care erau revărsate asupra noastră acum, în acest timp. Să ne implice în aceleaşi lucruri în care sfinţii apostoli din trecut au fost implicaţi; să ne facă să înţelegem importanţa şi solemnitatea acestor proceduri; şi să fim martori şi să simţim noi înşine aceleaşi manifestări glorioase ale puterilor preoţiei, darurile şi binecuvântările Duhului Sfânt, precum şi bunătatea şi bunăvoinţa unui Dumnezeu milos faţă de aceia care trăiesc conform Evangheliei nepieritoare a Domnului nostru Isus Hristos; aceste lucruri s-au îmbinat pentru a crea în noi sentimente de recunoştinţă sinceră şi pentru a ne inspira cu ardoare şi energie proaspete pentru cauza adevărului.”⁷

Biserica lui Hristos este organizată conform ordinii lui Dumnezeu.

„Hristos a fost capul Bisericii, piatra din capul unghiului, stânca spirituală pe care Biserica a fost construită, iar porţile iadului nu o vor birui [vezi Matei 16:18; Efeseni 2:20]. El a clădit Împărăţia, a ales apostoli şi i-a rânduit la Preoţia lui Melhisedec dându-le puterea de a administra rânduielile Evangheliei.”⁸

„«Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evan-ghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători» [Efeseni 4:11]. Şi cum au fost aleşi apostolii, prorocii, pastorii, învăţătorii şi evangheliştii? Prin profeţie (revelaţie) şi prin aşezarea mâinilor – printr-o comunicare divină, şi printr-o rânduială stabilită în mod divin – prin intermediul preoţiei organizată în acord cu ordinea lui Dumnezeu, prin numire divină.”⁹

„[Cartea lui Mormon] ne relatează că Salvatorul nostru Şi-a făcut apariţia pe acest continent [american] după învierea Sa; că El a stabilit Evanghelia aici în toată plenitudinea, bogăţia şi puterea ei, precum şi cu toate binecuvântările ei; că locuitorii acestui continent au avut apostoli, profeţi, pastori, învăţători şi evanghelişti; aceeaşi ordine, aceeaşi preoţie, aceleaşi rânduieli, daruri, puteri şi binecuvântări de care se bucurau cei de pe continentul din est.”¹⁰

„Evanghelistul este un patriarh… Oriunde pe pământ este întemeiată Biserica lui Hristos, acolo trebuie să fie un patriarh pentru folosul urmaşilor sfinţilor, aşa cum a fost şi în cazul lui Iacov care le-a dat binecuvântarea patriarhală fiilor săi.”¹¹

Articolele de credinţă 1:6: „Noi credem în aceeaşi organizare care exista în Biserica din vechime, şi anume: apostoli, profeţi, preoţi, învăţători, evanghelişti şi aşa mai departe.”¹²

Biserica este condusă de către Prima Preşedinţie, Cvorumul celor Doisprezece Apostoli şi de Cvorumurile celor Şaptezeci.

„Cred cu fermitate în profeţi şi apostoli, Isus Hristos fiind piatra din capul unghiului şi vorbesc ca unul care are putere, nu ca şi cărturarii.”¹³

„Preşedinţii sau [Prima] Preşedinţie prezidează asupra Bisericii; şi revelaţiile despre gândurile şi voia lui Dumnezeu în ceea ce priveşte Biserica trebuie să vină prin intermediul Preşedinţiei. Aceasta este ordinea cerului, şi puterea şi privilegiul Preoţiei lui [Melhisedec].”¹⁴

„Ce este specific importanţei chemării celor Doisprezece Apostoli şi diferit de celelalte chemări sau oficianţi din cadrul Bisericii? Ei sunt Cei Doisprezece Apostoli care sunt chemaţi în oficiul Înaltului Consiliu care călătoreşte şi care vor prezida asupra bisericilor sfinţilor… Ei vor deţine cheile slujirii pentru a deschide poarta împărăţiei cerului pentru toate naţiunile şi pentru a propovădui Evanghelia la orice făptură. Aceasta este puterea, autoritatea şi virtutea chemării lor de apostoli.”¹⁵

Orson Pratt, care a slujit în Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a declarat: „Domnul… a dispus că trebuie organizat Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a cărui însărcinare urmează să fie aceea de a le predica popoarelor Evanghelia, în primul rând neamurilor şi, apoi, iudeilor. După construirea templului Kirtland, deţinătorii preoţiei au fost adunaţi laolaltă şi, vorbind despre cei Doisprezece Apostoli, profetul Joseph le-a spus că fuseseră rânduiţi ca apostoli şi că primiseră toate puterile ce aparţin acestei chemări, la fel cum primiseră şi apostolii din vechime.”¹⁶

Wilford Woodruff, al patrulea preşedinte al Bisericii, a declarat: „Joseph a chemat doisprezece apostoli. Cine erau ei? Domnul i-a spus: «Cei Doisprezece sunt aceia care vor dori, cu toată inima, să ia asupra lor numele Meu. Şi, dacă doresc să ia asupra lor numele Meu cu toată inima, ei sunt chemaţi să meargă în toată lumea să propovăduiască Evanghelia Mea către fiecare făptură» [D&L 18:27–28]. Când profetul Joseph a organizat Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, el i-a învăţat principiul unităţii. El i-a făcut să înţeleagă faptul că ei trebuiau să fie într-o singură inimă şi într-un singur gând şi că trebuiau să ia asupra lor numele lui Hristos în totalitate; că, dacă Dumnezeu le poruncea să facă ceva, ei trebuiau să meargă şi să facă.”¹⁷

„Cei Şaptezeci trebuie să fie organizaţi în cvorumuri care călătoresc, pentru a merge în întreaga lume, oriunde le vor cere cei Doisprezece Apostoli.”¹⁸

„Cei Şaptezeci nu sunt chemaţi pentru a sluji la mese [vezi Faptele apostolilor 6:1–2]… ci să predice Evanghelia şi să clădească [bisericile] şi să-i pună deoparte pe alţii, care nu fac parte din aceste cvorumuri, pentru a prezida asupra [bisericilor], fiind înalţi preoţi. Cei Doisprezece trebuie, de asemenea, să ducă aceste chei ale Împărăţiei tuturor popoarelor şi să le deschidă poarta Evangheliei, să le ceară celor Şaptezeci să meargă în urma lor şi să-i sprijine.”¹⁹

Chiar dacă forţele răului caută să distrugă Biserica, „nicio mână nesfinţită nu poate să oprească lucrarea din progres”.

„Încă de la organizarea Bisericii lui Hristos… la data de 6 aprilie 1830, am avut satisfacţia de a fi martori la răspândirea adevărului în diferite părţi ale ţinutului nostru, chiar dacă duşmanii săi au încercat continuu să oprească răspândirea şi progresul acesteia; deşi diavolul şi persoane rău voitoare s-au aliat pentru a-l distruge pe cel inocent… cu toate acestea, Evanghelia glorioasă se răspândeşte în plenitudinea ei şi câştigă zilnic convertiţi; şi rugăciunea noastră către Dumnezeu este ca acest lucru să poată continua şi ca cei care se alătură Bisericii să fie cei care vor fi salvaţi pentru eternitate.”²⁰

„Drapelul adevărului a fost ridicat; nicio mână nesfinţită nu poate să oprească lucrarea din progres; persecuţiile se pot dez-lănţui, gloatele se pot uni, armatele se pot aduna, calomnia poate să defăimeze, însă adevărul lui Dumnezeu va merge înainte fără teamă, cu nobleţe şi liber, până când va pătrunde pe fiecare continent, va vizita fiecare regiune, va trece peste fiecare ţară şi va răsuna în fiecare ureche, până când scopurile lui Dumnezeu vor fi realizate şi Marele Iehova va spune că lucrarea este terminată.”²¹

„Mai departe, [Salvatorul] le-a spus o altă pildă despre Împărăţie, că trebuie întemeiată chiar înainte sau chiar la vremea secerişului, care sună astfel: «Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar, pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ţarina sa. Grăuntele acesta, într-adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele; dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui» [Matei 13:31–32]. Acum, putem să înţelegem foarte clar că acest simbol reprezintă Biserica, aşa cum va progresa în zilele din urmă. Iată, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu el. Acum, ce se aseamănă cu ea?

Să vorbim despre Cartea lui Mormon, pe care un bărbat a luat-o şi a ascuns-o pe câmpul lui, protejând-o cu credinţa lui, pentru a ieşi la lumină în zilele din urmă sau la momentul potrivit; să privim cum iese din pământ, fiind cu siguranţă ultima sămânţă dintre toate, cum se ramifică, da, înălţându-se şi având ramuri care se înalţă spre cer şi o măreţie asemănătoare cu a lui Dumnezeu, până când, asemenea seminţei de muştar, devine mai măreaţă decât toate plantele. Şi există adevăr, şi acesta a înmugurit şi a ieşit din pământ, iar neprihănirea începe să privească de la înălţimea cerurilor [vezi Psalmii 85:11; Moise 7:62] şi Dumnezeu Îşi trimite jos puterile, darurile şi îngerii pentru a ocroti ramurile.

Împărăţia cerurilor este ca o sămânţă de muştar. Iată, atunci nu este aceasta Împărăţia cerurilor care îşi ridică propriul cap în zilele din urmă cu măreţia Dumnezeului ei, chiar Biserica Sfinţilor din Zilele din Urmă, ca o stâncă impenetrabilă, neclintită în mijlocul adâncului cel mare, expusă furtunilor şi vijeliilor lui Satana, care, până acum, a rămas neclintită şi care continuă să înfrunte curajos valurile de persecuţii ce sunt împinse de vânturile puternice ale lucrărilor decadente care slăbesc puterea, care [s-au izbit] şi care încă se izbesc cu furie de marginea ei triumfătoare; împinse înainte cu o furie de două ori mai mare de către duşmanul neprihănirii?”²²

În rugăciunea sa de dedicare a templului Kirtland, consemnată mai târziu în Doctrină şi legăminte 109:72–76, profetul Joseph Smith a spus: „Aminteşte-Ţi de toate Bisericile Tale, o, Doamne, împreună cu toate familiile lor, şi de rudele lor apropiate, de toţi bolnavii şi de suferinzii lor, de toţi săracii şi de toţi cei umili de pe pământ; pentru ca împărăţia, pe care Tu ai stabilit-o fără ajutorul vreunei mâini, să poată deveni un munte mare şi să umple întreg pământul; pentru ca Biserica Ta să iasă din pustiul întunericului şi să strălucească frumoasă ca luna, clară ca soarele şi teribilă ca o armată cu steaguri; şi să fie împodobită ca o mireasă pentru ziua în care Tu vei dezvălui cerurile şi vei face ca munţii să fie doborâţi în prezenţa Ta, ca văile să se înalţe şi ca locurile accidentate să fie netezite; pentru ca slava Ta să umple pământul; pentru ca, atunci când trâmbiţa va suna pentru morţi, să fim ridicaţi în nori ca să te întâlnim, pentru ca să fim pentru totdeauna cu Domnul; pentru ca veşmintele noastre să fie pure, pentru ca să putem fi îmbrăcaţi cu hainele neprihănirii, cu ramuri de palmier în mână şi cununi de slavă pe capetele noastre şi să recoltăm bucurie veşnică pentru toate suferinţele noastre.”²³

Cu toţii avem responsabilitatea de a întări Biserica şi de a ne face partea în clădirea împărăţiei lui Dumnezeu.

„Cauza lui Dumnezeu este o cauză comună de care sfinţii sunt cu toţii interesaţi; noi, toţi, suntem mădulare ale unui singur trup şi beneficiem cu toţii de acelaşi spirit, suntem botezaţi cu un singur botez şi avem cu toţii aceeaşi speranţă glorioasă. Progresul cauzei lui Dumnezeu şi clădirea Sionului sunt importante pentru toţi membrii în egală măsură. Singura diferenţă este aceea că unul este chemat să îndeplinească o anumită responsabilitate, iar altul, o altă responsabilitate; «şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el; şi ochiul nu poate zice mâinii: ‘N-am trebuinţă de tine’; nici capul nu poate zice picioarelor: ‘N-am trebuinţă de voi.’»; sentimentele parţiale, interesele separate, planurile concepute doar pentru o singură persoană trebuie să nu existe într-o cauză comună, în interesul unui întreg [vezi 1 Corinteni 12:21, 26].”²⁴

„Fraţi şi surori, fiţi credincioşi, fiţi sârguincioşi, luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna [vezi Iuda 1:3]; fie ca fiecare bărbat, femeie şi copil să înţeleagă importanţa lucrării şi să acţioneze ca şi cum succesul depinde numai de străduinţa sa personală; fie ca toată lumea să fie interesată de aceasta, iar apoi să se gândească la faptul că trăiesc într-o zi care a provocat cele mai profunde sentimente ale regilor, profeţilor şi oamenilor neprihăniţi când s-au gândit la ea, cu mii de ani în urmă – a cărei perspectivă a inspirat cele mai dulci note şi cele mai înălţătoare cântece şi i-a făcut să adreseze cuvântări atât de minunate, care sunt consemnate în scripturi; şi în scurt timp va trebui să exclamăm, într-un limbaj inspirator –

«Domnul a adus din nou Sionul;

Domnul a mântuit poporul Său, Israel.» [D&L 84:99].”²⁵

După cum a relatat Wilford Woodruff, Joseph Smith a făcut următoarea declaraţie membrilor din Cei Doisprezece care plecau în misiune în Marea Britanie, în anul 1839: „Indiferent de lucrurile cu care vă veţi confrunta, îndreptaţi-vă umerii şi înfruntaţi-le susţinând şi apărând întotdeauna interesele Bisericii şi ale împărăţiei lui Dumnezeu.”²⁶

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Imaginaţi-vă cum ar fi fost să participaţi la adunarea preoţiei descrisă la paginile 144–145. Cum credeţi că v-aţi fi simţit au-zindu-l pe Joseph Smith profeţind că Biserica va umple pământul într-o bună zi? Dacă priviţi înapoi acum la acea profeţie, care sunt gândurile şi sentimentele dumneavoastră?
Recapitulaţi paginile 145–147, remarcând măsurile luate la organizarea Bisericii şi la prima conferinţă generală. Joseph Smith a spus: „Astfel de experienţe ne-au umplut inimile cu o bucurie de nedescris şi ne-au făcut să avem sentimente de veneraţie şi de pioşenie faţă de [Dumnezeu]” (pagina 146). Când aţi avut sentimentele descrise de Joseph Smith?
Recapitulaţi învăţăturile lui Joseph Smith despre Biserica din vremea lui Isus şi din perioada Cărţii lui Mormon (paginile 147–148). În ce fel urmează Biserica acelaşi tipar în ziua de astăzi?
De ce credeţi că avem nevoie de conducători care să prezideze asupra Bisericii din întreaga lume? (Pentru câteva exemple, vedeţi paginile 148–149.) Cum aţi fost binecuvântaţi datorită slujirii Primei Preşedinţii, a Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, a Cvorumurilor celor Şaptezeci şi a Episcopatului care prezidează?
La ce vă gândiţi sau ce simţiţi atunci când citiţi profeţiile lui Joseph Smith legate de destinul Bisericii? (Vedeţi paginile 149–151.) În ce moduri putem lua parte la această lucrare? (Pentru câteva exemple, vedeţi paginile 151–153.)
Joseph Smith ne-a învăţat: „Fie ca fiecare bărbat, femeie şi copil să înţeleagă importanţa lucrării şi să acţioneze ca şi cum succesul depinde numai de străduinţa sa personală” (pagina 152). Gândiţi-vă la moduri concrete în care puteţi pune în practică acest sfat în viaţa dumneavoastră.
Dacă cineva v-ar întreba de ce sunteţi membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, ce i-aţi spune?

Scripturi suplimentare: Daniel 2:31–45; Mosia 18:17–29; D&L 20:1–4; 65:1–6; 115:4–5