Bibliotecă
Lecţia 114: Helaman 14


Lecţia 114

Helaman 14

Introducere

Continuând să predice nefiţilor în Zarahemla, Samuel Lamanitul a anunţat semnele care urmau să indice naşterea şi moartea lui Isus Hristos. El a explicat că a profeţit aceste semne pentru a-i ajuta pe oameni să creadă în Isus Hristos şi să-i convingă să se pocăiască de păcatele lor. El a spus că, prin ispăşirea lui Isus Hristos, toată omenirea va fi adusă înapoi, în prezenţa lui Dumnezeu. Chemând poporul să se pocăiască, el a promis că cei care se pocăiesc urmau să fie iertaţi de păcatele lor, iar cei care nu se pocăiesc vor fi alungaţi din nou din prezenţa lui Dumnezeu.

Sugestii pentru predare

Helaman 14:1–13

Samuel profeţeşte semnele referitoare la naşterea Salvatorului

Înainte de începerea orei, desenaţi trei săgeţi pe tablă, în modul următor: Pe măsură ce se desfăşoară lecţia, veţi înscrie cuvinte şi expresii în jurul săgeţilor.

Imagine
săgeată

Invitaţi-i pe cursanţi să-şi amintească ceea ce au discutat în lecţia precedentă, care a fost despre Helaman 13. Dacă au nevoie de ajutor, amintiţi-le că au învăţat despre un profet numit Samuel. Rugaţi-i să împărtăşească detaliile pe care şi le amintesc despre el, cum ar fi cine era, unde s-a dus, ce a propovăduit şi condiţiile spirituale în care se aflau cei cărora le-a propovăduit. Rugaţi-i pe cursanţi să-şi amintească de modul în care au răspuns oamenii la mesajul lui Samuel. Explicaţi că Helaman 14 conţine o continuare a învăţăturilor lui Samuel.

Explicaţi că Samuel a profeţit despre evenimente care urmau să aibă loc în viitor, unele dintre ele la mii de kilometri depărtare de Zarahemla. Rugaţi-i pe cursanţi să citească Helaman 14:1–2 şi să identifice un eveniment despre care a profeţit Samuel (naşterea lui Isus Hristos).

Rugaţi-i pe cursanţi să citească, în gând, Helaman 14:3–6, căutând semnele pe care nefiţii urmau să le vadă în momentul naşterii Salvatorului. Puteţi sugera cursanţilor să marcheze aceste semne în scripturile lor. Puteţi, de asemenea, să îndrumaţi atenţia cursanţilor la notele de subsol ale acestor versete, care indică împlinirea profeţiilor lui Samuel.

  • Ce semnificaţie are pentru voi naşterea Salvatorului?

Citiţi, cu glas tare, Helaman 14:8–9. Subliniaţi importanţa de a crede în Salvator în vederea obţinerii vieţii nepieritoare. Scrieţi Viaţă nepieritoare pe tablă, după ultima săgeată. Explicaţi că „viaţă nepieritoare” înseamnă acelaşi lucru cu „viaţă veşnică”. Înseamnă să trăim modul de viaţă pe care-l trăieşte Dumnezeu şi să trăim veşnic în prezenţa Sa împreună cu familiile noastre. Samuel i-a învăţat pe nefiţii din Zarahemla ce trebuiau să facă pentru a primi viaţa nepieritoare.

Invitaţi-i pe cursanţi să citească, în gând, Helaman 14:11–13, căutând ce voia Samuel să afle şi să facă oamenii. Puteţi sugera cursanţilor să marcheze lucrurile pe care dorea Samuel ca oamenii să le afle şi să le facă.

Scrieţi pe tablă, în partea stângă a primei săgeţi, Cunoaştere. Apoi, întrebaţi-i pe cursanţi ce au găsit că dorea Samuel să afle oamenii. Rugaţi câţiva cursanţi să scrie aceste lucruri pe tablă sub cuvântul Cunoaştere. (Răspunsurile ar trebui să includă faptul că Samuel dorea ca oamenii să afle despre judecăţile lui Dumnezeu pentru cei care păcătuiesc, condiţiile pocăinţei, venirea lui Isus Hristos şi semnele asociate cu venirea Sa.)

  • Ce spera Samuel că vor face oamenii datorită acestei cunoaşteri? (Vor crede în Isus Hristos şi se vor pocăi de păcatele lor.)

Rugaţi-i pe cursanţi să scrie un principiu bazat pe Helaman 14:13. Apoi, rugaţi câţiva cursanţi să citească, cu glas tare, ce au scris. (Un răspuns posibil poate fi acela că, întotdeauna, credinţa în Isus Hristos ne duce spre pocăinţă şi iertarea păcatelor.)

Pentru a-i ajuta pe cursanţi să înţeleagă semnificaţia expresiei „prin meritele Lui”, explicaţi că meritele sunt calităţi sau acţiuni care fac ca o persoană să fie demnă de răsplată. Pentru a fi demni să primim iertarea păcatelor noastre, trebuie să facem anumite lucruri, cum ar fi să ne pocăim sincer, să fim botezaţi şi confirmaţi şi să ţinem poruncile. Cu toate acestea, noi primim darul iertării datorită meritelor Salvatorului, nu alor noastre. Puteţi aminti cursanţilor scriptura de bază 2 Nefi 25:23: „După ce am făcut tot posibilul, numai prin har suntem salvaţi”. De asemenea, le puteţi sugera cursanţilor să citească Alma 22:14 şi Alma 24:10–11.

Finalizaţi diagrama de pe tablă, după cum urmează:

Imagine
Knowledge
  • În ce mod a crescut credinţa voastră în Salvator datorită dobândirii unei cunoaşteri despre El?

  • În ce mod v-a condus credinţa voastră în Salvator spre pocăinţă şi spre străduinţa de a fi mai asemănători Lui?

Depuneţi mărturie că numai prin meritele lui Isus Hristos putem dobândi iertarea păcatelor şi primi viaţa veşnică.

Helaman 14:14–31

Samuel profeţeşte semnele referitoare la moartea Salvatorului.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Helaman 14: 14. Apoi, rugaţi-i pe cursanţi să citească, în gând, Helaman 14:20–27, căutând semnele pe care nefiţii urmau să le vadă în momentul morţii lui Isus Hristos. Le puteţi sugera să marcheze aceste semne. După ce li s-a acordat timp suficient să citească, invitaţi-i să prezinte ce au găsit. Spuneţi-le că împlinirile acestor semne sunt consemnate în 3 Nefi (vezi Helaman 14:20, nota de subsol a).

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Helaman 14:28–29. Rugaţi-i pe membrii clasei să urmărească textul şi să caute motivele pentru care Domnul ne oferă semne şi minuni. Rugaţi câţiva cursanţi să exprime, cu propriile lor cuvinte, aceste motive. (Cursanţii pot folosi cuvinte diferite, dar fiţi siguri că ei identifică următorul adevăr: Domnul oferă semne şi minuni pentru a-i ajuta pe oameni să creadă în El.)

  • Ce ne poate învăţa acest adevăr despre semnele care vor precede a Doua Venire a Salvatorului?

Rugaţi-i pe cursanţi să se gândească la semnele sau dovezile pe care Domnul li le-a oferit pentru a-i ajuta să creadă în El. Puteţi să-i încurajaţi pe cursanţi să-şi împărtăşească experienţele (dar amintiţi-le că ei nu trebuie să se simtă obligaţi să împărtăşească experienţe care sunt prea personale sau particulare). Depuneţi mărturie despre faptul că, în zilele noastre, Domnul oferă semne şi trimite profeţi, asemenea lui Samuel, pentru a convinge oamenii să creadă în El.

Notă. Deoarece multe pasaje din scripturi ne previn să nu căutăm semne, cursanţii s-ar putea să se simtă dezorientaţi în legătură cu această discuţie despre semne. Ajutaţi-i să înţeleagă că există o diferenţă între recunoaşterea semnelor care arată dragostea lui Dumnezeu şi căutarea de semne din motive egoiste (vezi Iacov 7:9–14; Alma 30:43–50; D&L 46:9; 63:7-11). Când profeţii avertizează împotriva căutării de semne, ei se referă la oameni care refuză să creadă dacă nu li se arată semne, nu la oameni care dau dovadă de credinţă în căutarea de miracole conform voinţei Domnului.

Explicaţi că, deşi este bine să se ştie despre semnele pe care nefiţii urmau să le vadă în legătură cu moartea Salvatorului, este mult mai important să înţelegem învăţăturile lui Samuel despre importanţa morţii şi învierii lui Isus Hristos. Desenaţi următoarea diagramă pe tablă, fără să includeţi explicaţiile expuse. Adăugaţi aceste explicaţii la timpul potrivit, când se discută Helaman 14:15–19. (Puteţi avea în vedere să-i invitaţi pe cursanţi să copieze această diagramă în caietelor lor pentru seminar sau în jurnalele lor pentru studiul scripturilor.)

Imagine
Diagramă

Explicaţi că expresia „moarte spirituală” se referă la separarea de Dumnezeu. Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Helaman 14:15–16.

  • Ce este moartea spirituală despre care se vorbeşte în Helaman 14:16? (Aţi putea să explicaţi că, din cauza căderii lui Adam şi a Evei, noi suntem separaţi de Dumnezeu.)

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Helaman 14:17. Rugaţi-i pe membrii clasei să urmărească textul şi să mediteze la modul în care ei pot birui prima moarte spirituală. Scrieţi următorul adevăr pe tablă: Isus Hristos mântuieşte toată omenirea de cădere, astfel încât noi ne putem întoarce în prezenţa lui Dumnezeu. Explicaţi că toţi oamenii se vor întoarce în prezenţa lui Dumnezeu pentru a fi judecaţi (vezi 2 Nefi 2:10).

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Helaman 14:18–19.

  • Ce este cea de-a doua moarte spirituală despre care se vorbeşte în Helaman 14:18–19? (Puteţi să explicaţi că cei care nu se pocăiesc vor părăsi prezenţa Tatălui din nou.)

  • Ce putem face pentru a evita a doua moarte de care vorbeşte Samuel? (Puteţi invita cursanţii să citească Helaman 14:13 şi Mormon 7:7–8. Subliniaţi că, prin ispăşirea lui Isus Hristos, cei care se pocăiesc vor locui veşnic în prezenţa lui Dumnezeu.)

Pentru a sublinia importanţa libertăţii de a alege atunci când căutăm binecuvântările ispăşirii Salvatorului, invitaţi-i pe cursanţi să citească, în gând, Helaman 14:30–31. Rugaţi-i să caute cuvinte şi expresii despre libertatea de a alege. Invitaţi-i să împărtăşească cuvintele şi expresiile pe care le-au găsit. Rugaţi-i să explice în ce mod îi ajută aceste cuvinte şi expresii să înţeleagă importanţa alegerilor pe care le fac în fiecare zi.

Comentarii şi informaţii generale

Helaman 14:14-29. Profeţia lui Samuel despre moartea Salvatorului

Profeţia lui Samuel despre moartea lui Isus Hristos este una dintre cele mai clare profeţii consemnate în scripturi. Tabelul de mai jos prezintă un rezumat ale acestei profeţii, inclusiv împlinirea acesteia. (Puteţi sublinia că notele de subsol de la Helaman 14:20-27 se referă la unele fragmente care descriu împlinirea profeţiilor lui Samuel.)

Profeţia despre moartea Salvatorului

Împlinirea

Helaman 14:20, 27

Soarele se va întuneca timp de trei zile

3 Nefi 8:19-23

Helaman 14:21

Tunete, fulgere, cutremure

3 Nefi 8:6-7, 12

Helaman 14:22

Pământul se va sfărâma

3 Nefi 8:17-18

Helaman 14:23

Furtuni mari; munţii vor fi făcuţi mici şi văile vor deveni munţi

3 Nefi 8:5-6, 12, 17-18

Helaman 14:24

Drumuri largi şi oraşe distruse

3 Nefi 8:8-11, 13-14

Helaman 14:25

Morminte se deschid şi sfinţii înviaţi slujesc oamenilor

3 Nefi 23:9-13

Helaman 14:15-19. Ispăşirea învinge moartea

Samuel Lamanitul a descris diferenţa dintre moartea fizică, prima moarte spirituală şi a doua moarte spirituală, precum şi modul în care ispăşirea Salvatorului ne ajută să învingem aceste tipuri de moarte. Profeţii şi alţi conducători ai Bisericii, de asemenea, ne-au învăţat aceste adevăruri.

Moartea fizică. Vârstnicul Earl C. Tingey, din Cei Şaptezeci, a spus:

„Moartea fizică este separarea spiritului de corpul fizic. Din cauza căderii lui Adam, toată omenirea va suferi moartea fizică” („Marele plan al fericirii”, Ensign sau Liahona, mai 2006, p. 73).

Prima moarte spirituală. Moartea spirituală reprezintă „[alungarea] din prezenţa Domnului” (Alma 42:9).

Preşedintele Spencer W. Kimball a explicat că moartea fizică şi prima moarte spirituală sunt rezultate ale căderii lui Adam şi a Evei.

„Primii noştri părinţi, Adam şi Eva, nu s-au supus lui Dumnezeu. Mâncând din fructul oprit, ei au devenit muritori. În consecinţă, ei şi toţi descendenţii lor au devenit supuşi atât morţii fizice, cât şi morţii spirituale (moartea fizică, separarea trupului de spirit; iar moartea spirituală, alungarea spiritului din prezenţa lui Dumnezeu şi moartea care ţine de lucrurile spiritului)” („The True Way of Life and Salvation”, Ensign, mai 1978, p. 6).

Moartea spirituală a apărut în lume prin căderea lui Adam şi a Evei. Născându-ne într-o lume decăzută, noi moştenim această condiţie – nu suntem în prezenţa lui Dumnezeu. Samuel Lamanitul se referă la această condiţie ca fiind „prima moarte” (Helaman 14:16).

Samuel Lamanitul a propovăduit că toţi copiii Tatălui Ceresc care au trăit în viaţa muritoare vor birui moartea fizică şi moartea spirituală prin puterea ispăşirii lui Isus Hristos (vezi Helaman 14:17). Multe alte scripturi depun mărturie, de asemenea, despre acest adevăr (vezi 2 Nefi 2:9-10; 9:15, 22, 38; Alma 11:43-44; 12:12-15, 24; 42:23; 3 Nefi 26:4-5).

A doua moarte spirituală. A doua moarte este ultima moarte sau moartea spirituală finală – anume îndepărtarea din prezenţa lui Dumnezeu din cauza păcatelor personale ale celor care nu se pocăiesc.

Salvatorul a oferit, de asemenea, ajutor pentru a învinge această a doua moarte spirituală. El a suferit pentru păcatele noastre, astfel încât să ne ofere ocazia de a ne pocăi. Dar, peste cei care nu se pocăiesc, va „veni iarăşi o moarte spirituală, da, cea de-a doua moarte, căci ei sunt alungaţi iarăşi de la lucrurile drepte” (Helaman 14:18). Aceasta înseamnă că o persoană care nu s-a pocăit de păcate nu poate rămâne în prezenţa lui Dumnezeu după ce este adusă înapoi la El pentru judecată.

Vârstnicul Russell M. Nelson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a descris această condiţie:

„Dacă moartea fizică loveşte înainte ca răul moral să fi fost îndreptat, ocazia de pocăinţă va fi pierdută. Astfel, «boldul [real al] morţii este păcatul» (1 Corinteni 15:56).

Nici chiar Salvatorul nu ne poate salva în păcatele noastre. El ne va mântui de păcatele noastre, dar doar cu condiţia ca noi să ne pocăim. Noi suntem răspunzători de supravieţuirea noastră spirituală sau de moartea noastră (vezi Romani 8:13-14; Helaman 14:18; D&L 29:41-45)” („Doors of Death”, Ensign, mai 1992, p. 73).

Helaman 14:18-19. Darul divin al pocăinţei

Vârstnicul D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a depus mărturie despre bucuria care vine prin pocăinţă:

„Mărturisesc cu recunoştinţă că suferinţa incomensurabilă, moartea şi învierea Domnului nostru fac «ca să aibă loc condiţia pocăinţei» (Helaman 14:18). Darul divin al pocăinţei este cheia fericirii în această viaţă şi după ea. Folosind cuvintele Salvatorului, cu umilinţă şi dragoste profundă, vă invit pe toţi: «Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape» (Matei 4:17). Eu ştiu că, dacă veţi accepta această invitaţie, veţi avea bucurie acum şi întotdeauna” („Darul divin al pocăinţei”, Ensign sau Liahona, nov. 2011, p. 41).