Bibliotecă
Lecţia 8: 1 Nefi 3–4


Lecţia 8

1 Nefi 3–4

Introducere

Domnul i-a poruncit lui Lehi să-şi trimită fiii înapoi la Ierusalim pentru a obţine plăcile de alamă de la Laban. Laman şi Lemuel nu au înţeles cum ar putea îndeplini acea poruncă, dar Nefi a avut credinţă că Domnul va pregăti o cale ca ei să îndeplinească ceea ce El a poruncit. Deşi a întâmpinat greutăţi în repetate rânduri, Nefi a stăruit cu credinţă să facă ceea de Domnul i-a cerut. Drept rezultat, el a fost condus de Spiritul Sfânt şi a obţinut plăcile.

Sugestii pentru predare

1 Nefi 3:1–9, 19–20

Fiii lui Lehi se întorc la Ierusalim pentru a obţine plăcile de alamă.

Scrieţi următoarele afirmaţii pe tablă înainte de începerea orei. Rugaţi-i pe cursanţi să aleagă afirmaţia care ei cred că descrie cel mai bine felul în care ne ajută Domnul atunci când ne cere să facem lucruri dificile.

Atunci când vă străduiţi să îndepliniţi o poruncă sau o responsabilitate dificilă care vine din partea Domnului, El:

  1. va schimba porunca pentru ca ea să fie simplă şi uşor de îndeplinit de către voi;

  2. vă va binecuvânta eforturile, oferindu-vă o cale pentru ca voi să îndepliniţi porunca, deşi aceasta tot ar putea fi dificilă;

  3. va interveni şi va face toată munca în locul vostru;

  4. vă va cere să faceţi totul de unul singur, fără niciun ajutor.

Invitaţi câţiva cursanţi să împărtăşească răspunsul pe care l-au ales şi motivul pentru care l-au ales.

Explicaţi că sunt multe feluri în care Domnul îi poate binecuvânta pe aceia care se străduiesc să îndeplinească poruncile Sale. În timp ce cursanţii studiază consemnarea lui Nefi din 1 Nefi 3–4, invitaţi-i să găsească exemple care ilustrează acest principiu. De asemenea, îndemnaţi cursanţii să remarce felul în care Nefi şi fraţii săi au răspuns provocărilor în moduri diferite.

Rugaţi mai mulţi cursanţi să citească pe rând, cu glas tare, din 1 Nefi 3:1–9. Invitaţi restul membrilor clasei să asculte şi să descopere motive pentru care Nefi a fost dispus să facă ceea ce i-a cerut tatăl său.

Laman şi Lemuel au simţit că porunca lui Lehi de a se întoarce la Ierusalim pentru plăcile de alamă „[era] un lucru greu” (1 Nefi 3:5). Pentru a-i ajuta pe cursanţi să înţeleagă câteva dintre motivele pentru care Laman şi Lemuel ar fi putut avea astfel de sentimente, le puteţi aminti că ei călătoriseră deja o distanţă lungă de la Ierusalim.

  • De ce credeţi că Nefi a fost dispus să facă fără să cârtească ceea ce i-a cerut tatăl său?

Invitaţi-i pe cursanţi să enunţe din nou principiul despre care depune mărturie Nefi în 1 Nefi 3:7 folosind o expresie de felul „dacă – atunci”. De exemplu, cursanţii ar putea spune că, dacă noi căutăm să îndeplinim ceea ne porunceşte Domnul, atunci El va pregăti o cale pentru ca noi să îndeplinim acea poruncă. Subliniaţi faptul că 1 Nefi 3:7 este o scriptură de bază. Explicaţi cursanţilor că, pe parcursul anului, ei se vor concentra asupra unui număr de 25 de fragmente ce conţin scripturi de bază (pentru mai multe informaţii, consultaţi anexa acestui manual). Referinţe la cele 25 de scripturi de bază se găsesc pe spatele semnului de carte pentru seminar. Îi puteţi îndemna pe cursanţi să marcheze într-un mod distinctiv fragmentele ce conţin scripturi de bază, astfel încât să le poată găsi cu uşurinţă.

  • Când aţi simţit că Domnul „a pregătit o cale” pentru ca voi să ţineţi poruncile Sale?

Invitaţi un cursant să citească cu glas tare 1 Nefi 3:3, 19–20. Rugaţi restul clasei să asculte şi să descopere expresii care explică de ce erau plăcile de alamă atât de valoroase pentru familia lui Lehi şi urmaşii săi. (Le puteţi sugera cursanţilor să marcheze aceste expresii în scripturile lor.) După ce cursanţii au împărtăşit ceea ce au descoperit, explicaţi că plăcile de alamă erau un volum de scripturi din vechime, dintre care multe conţineau aceleaşi scrieri şi informaţii ca Vechiul Testament.

  • De ce credeţi că scrierile de pe plăcile de alamă erau atât de importante, încât Nefi şi fraţii lui să se întoarcă la Ierusalim pentru a le obţine?

  • Ce lucruri valoroase pentru voi conţin scripturile din zilele noastre? De ce sunt aceste lucruri de valoare pentru voi?

1 Nefi 3:10–31

Laban fură bogăţiile lui Lehi şi încearcă să-i omoare pe Nefi şi pe fraţii săi.

Invitaţi jumătate din clasă să studieze prima încercare a lui Nefi şi a fraţilor săi de a obţine plăcile de alamă (vezi 1 Nefi 3:10–18). Invitaţi cealaltă jumătate să studieze cea de-a doua încercare (vezi 1 Nefi 3:21–31). Rugaţi cursanţii să studieze individual şi să răspundă la următoarele întrebări. Îi puteţi ruga să îndeplinească această însărcinare consemnându-şi răspunsurile în jurnalele lor pentru studiul scripturilor sau în caietele lor pentru seminar. Scrieţi întrebările pe tablă sau pe foi de hârtie şi înmânaţi-le fiecărui cursant.

  1. Cine s-a dus?

  2. Ce au făcut?

  3. Cum au reacţionat după ce încercarea a eşuat?

  4. Pentru cei care studiază prima încercare: Nefi şi fraţii săi s-au „întristat nespus de tare” după ce n-au reuşit să obţină plăcile (vezi 1 Nefi 3:14). Prin ce s-a deosebit răspunsul lui Nefi la acest eşec de cel al fraţilor săi? (Vezi 1 Nefi 3:15–16.)

    Pentru cei care studiază a doua încercare: Laman şi Lemuel s-au mâniat pe Nefi după ce a doua lor încercare nu a reuşit. L-au bătut şi i-au vorbit cu răutate. Chiar şi după ce un înger a promis că Domnul li-l va da pe Laban în mâinile lor, ei au continuat să cârtească şi să pună la îndoială capacitatea lor de a reuşi. În ce fel a afectat mânia lui Laman şi a lui Lemuel capacitatea lor de a avea credinţă în promisiunea îngerului? În ce fel împiedică mânia, cearta, cârtirea şi necredinţa, capacitatea noastră de a înţelege mesajul pe care îl are Dumnezeu pentru noi? (Vezi 1 Nefi 3:28–31; 3 Nefi 11:29.)

  5. Ce cunoaştere aţi dobândit din versetele pe care le-aţi studiat?

După ce cursanţii au avut suficient timp pentru a răspunde la întrebări, invitaţi câţiva dintre ei să-şi împărtăşească răspunsurile.

1 Nefi 4:1–38

Nefi obţine plăcile de alamă.

Rugaţi-i pe cursanţi să identifice întrebările pe care Laman şi Lemuel le-au adresat în 1 Nefi 3:31.

Invitaţi un cursant să citească cu glas tare 1 Nefi 4:1–3. Rugaţi membrii clasei să asculte răspunsurile pe care le-a oferit Nefi la întrebările fraţilor săi.

  • Ce legătură a avut povestirea despre Moise cu întrebările lui Laman şi Lemuel?

În cazul în care cursanţii au nevoie de ajutor pentru a răspunde la întrebare, explicaţi că Moise a avut de înfruntat o încercare asemănătoare când i s-a cerut să-i scoată pe copiii lui Israel afară din Egipt. În pofida încercărilor repetate, Moise nu a reuşit să-l convingă pe faraon să-i elibereze pe copiii lui Israel din sclavie. Cu toate acestea, Moise a stăruit să facă ceea ce Domnul i-a poruncit, iar Domnul a pregătit o cale ca el să-i elibereze pe copiii lui Israel. Nefi a aplicat exemplul lui Moise împrejurărilor familiei sale. El a avut încredere că Dumnezeu va pregăti o cale şi pentru ei.

  • Ce principiu învăţaţi din răspunsul pe care l-a oferit Nefi fraţilor săi?

Deşi cursanţii îşi pot formula răspunsurile în moduri puţin diferite, ei ar trebui să exprime că, dacă stăruim cu credinţă să facem ceea ce ne cere Domnul, în pofida dificultăţilor, El va pregăti o cale ca noi să îndeplinim ceea ce El porunceşte. (Puteţi scrie acest principiu pe tablă.)

Faceţi referire la afirmaţiile pe care le-aţi afişat pe tablă la începutul lecţiei.

  • Acum, după ce aţi studiat experienţa lui Nefi, care afirmaţie credeţi că rezumă cel mai bine principiul pe care tocmai l-aţi identificat?

În timp ce cursanţii studiază restul consemnării lui Nefi, îndemnaţi-i să caute o confirmare a acestui principiu în rezultatele perseverenţei lui Nefi.

Rugaţi un cursant să citească cu glas tare 1 Nefi 4:4–6. Le puteţi sugera cursanţilor să marcheze 1 Nefi 4:6 în scripturile lor.

Ajutaţi-i să înţeleagă că Domnul ne poate inspira să facem un lucru fără să ne dezvăluie imediat cum, când sau de ce trebuie să facem acel lucru. Nefi a învăţat cum, când şi de ce îl va ajuta Domnul doar după ce el I-a permis Duhului Sfânt să-l îndrume şi după ce a hotărât să acţioneze cu credinţă.

Spuneţi-le cursanţilor că preşedintele Harold B. Lee a observat că, adesea, noi vrem să vedem „de la început sfârşitul” sau rezultatul, înainte de a urma îndrumarea Domnului. El ne-a sfătuit:

„Trebuie să învăţaţi să mergeţi pe linia dintre lumină şi întuneric şi, poate, să faceţi câţiva paşi în întuneric [în necunoscut] şi veţi descoperi că lumina va apărea şi vă va călăuzi” (în Lucile C. Tate, Boyd K. Packer: A Watchman on the Tower [1995], p. 137–138).

Invitaţi un cursant să citească cu glas tare 1 Nefi 4:7.

  • În 1 Nefi 4:7, ce este important în propoziţia „totuşi, am mers înainte”?

  • Ce ne învaţă experienţa lui Nefi despre legătura dintre dorinţa noastră de „a merge şi a face” şi capacitatea noastră de a fi conduşi de către Domnul?

Invitaţi câţiva cursanţi să citească pe rând, cu glas tare, din 1 Nefi 4:8–18.

  • Ce motive i-a dat Spiritul lui Nefi pentru porunca Domnului de a-l omorî pe Laban?

Faceţi un rezumat al restului relatării lui Nefi despre obţinerea cu succes a plăcilor (vezi 1 Nefi 4:19–38) sau invitaţi un cursant care cunoaşte restul povestirii să facă acest rezumat. Rugaţi cursanţii să identifice principii pe care le văd ilustrate în acest ultim efort de a obţine plăcile. După ce îşi expun ideile, adăugaţi, depunându-vă mărturia că, atunci când avem credinţă în Dumnezeu şi căutăm să facem ceea ce ne cere, chiar când nu putem vedea rezultatul final, El ne va îndruma prin influenţa Duhului Sfânt.

Pentru a întări mărturiile cursanţilor despre acest principiu, invitaţi-i să împărtăşească experienţe în care au acţionat cu credinţă, fără a şti dinainte când şi în ce fel urma să-i ajute Dumnezeu.

Invitaţi cursanţii să se gândească la o situaţie cu care se confruntă în acest moment, în care cerinţele Domnului sunt dificile pentru ei. Rugaţi-i să consemneze în jurnalele lor pentru studiul scripturilor ce vor face pentru a-I arăta Domnului dorinţa lor de „a merge şi a face” ceea ce a poruncit El. După ce termină de scris, exprimaţi-vă încrederea că, pe măsură ce dăm dovadă de credinţă, Domnul ne va ajuta să îndeplinim orice lucru ne cere.

Scriptură de bază – 1 Nefi 3:7

Scrieţi pe tablă supunere, credinţă şi încredere. Întrebaţi:

  • Ce dovezi ale supunerii, credinţei şi încrederii lui Nefi vedeţi în 1 Nefi 3?

  • În ce fel pot ajuta asemenea însuşiri o persoană care a fost chemată să slujească în misiune?

Invitaţi fiecare cursant să scrie o scrisoare unui misionar, în care să-l roage să spună în ce fel a văzut versetul 1 Nefi 3:7 pus în practică. Încurajaţi cursanţii să împărtăşească răspunsurile pe care le primesc la scrisorile lor.

Notă. La sfârşitul fiecărei lecţii care cuprinde un fragment cu o scriptură de bază, veţi descoperi o activitate suplimentară destinată să-i ajute pe cursanţi să memoreze fragmentul. Puteţi folosi aceste activităţi oricând (pentru mai multe informaţii, consultaţi anexa şi manualul Predarea şi învăţarea din Evanghelie). Datorită naturii şi duratei lecţiei de astăzi, puteţi folosi această activitate într-o altă zi, când veţi avea mai mult timp.

Comentarii şi informaţii generale

1 Nefi 4:10-12. Porunca de a-l omorî pe Laban

Ce justificare există pentru ca un om neprihănit, precum Nefi, să ia viaţa unei alte persoane? Profetul Joseph Smith ne-a învăţat că Domnul este Cel care stabileşte standardul cu privire la ceea ce este bine şi ceea ce este rău:

„Dumnezeu a spus: «Să nu ucizi»; altă dată, El a spus: «Ci să nimiceşti cu desăvârşire». Acesta este principiul după care se conduce împărăţia din ceruri – prin revelaţie adaptată împrejurărilor în care se găsesc copiii împărăţiei. Orice ne cere Dumnezeu este drept, indiferent de ceea ce cere, cu toate că s-ar putea să înţelegem motivul pentru aceasta doar la mult timp după ce au avut loc acele evenimente” (History of the Church, 5:135).

Pentru ca porunca Domnului de a-l ucide pe Laban să fie înţeleasă mai bine, ar putea fi util să amintiţi următoarele:

  1. Domnul i-a dat lui Laban cel puţin două ocazii de a da plăcile de alamă înainte de a-i lua viaţa. Laban era un mincinos şi un tâlhar şi căutase, de cel puţin două ori, să ucidă. Conform legii lui Moise, atât furtul, cât şi tentativa de omor puteau fi pedepsite cu moartea (vezi Exodul 21:14; 22:2; Deuteronom 24:7).

  2. Domnul a vrut ca Lehi şi urmaşii lui să aibă cronica scripturală înscrisă pe plăcile de alamă, chiar dacă acest lucru ar fi însemnat ca „un om să piară” (1 Nefi 4:13). Plăcile de alamă nu doar că au binecuvântat naţiunea nefiţilor şi pe cea a muleciţilor, ci au şi oferit o parte din conţinutul plăcilor de aur (cum ar fi citatele din Isaia şi alegoria lui Zenos despre măslinii naturali şi cei sălbatici). Cartea lui Mormon a binecuvântat milioane de oameni şi va binecuvânta multe alte milioane. Despre împlinirea tuturor acestor lucruri a fost vorba atunci când Nefi s-a aplecat asupra lui Laban şi a urmat îndrumarea Spiritului.

Unii oameni au simţit, în mod eronat, că Spiritul Domnului i-a îndemnat să facă un lucru care era contrar celor poruncite de Domnul anterior. Următoarea afirmaţie a preşedintelui Ezra Taft Benson oferă trei teste mici pe care le putem pune în practică pentru a evita să fim înşelaţi şi pentru a şti, cu siguranţă, când îndemnurile spirituale vin din partea Domnului:

„1. Ce spun lucrările canonice despre acest lucru? «La lege şi la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta» (Isaia 8:20)…

Trebuie să studiem scripturile cu sârguinţă. Pentru noi, o importanţă specială o au Cartea lui Mormon şi Doctrină şi legăminte…

2. Al doilea ghid este: ce au de spus preşedinţii din zilele din urmă ai Bisericii cu privire la acest subiect – în mod deosebit preşedintele în viaţă?

Astăzi, pe pământ, există un singur bărbat care poate vorbi în numele Bisericii (vezi D&L 132:7; 21:4). Acel bărbat este preşedintele [Bisericii]. Pentru că ne transmite cuvântul Domnului în zilele noastre, cuvintele sale au o importanţă chiar mai mare decât acelea ale profeţilor decedaţi. Când vorbeşte sub îndrumarea Duhului Sfânt, cuvintele sale sunt scriptură (vezi D&L 68:4)…

3. Al treilea şi ultimul test este Duhul Sfânt – testul Spiritului. Prin acel Spirit, noi «… [putem] cunoaşte adevărul tuturor lucrurilor» (Moroni 10:5). Acest test poate fi pe deplin eficient doar dacă toate canalele de comunicare ale persoanei cu Dumnezeu sunt curate, virtuoase şi lipsite de păcat” (în Conference Report, oct. 1963, p. 16-17).