Bibliotecă
Lecţia 51: Cuvintele lui Mormon–Mosia 1


Lecţia 51

Cuvintele lui MormonMosia 1

Introducere

Cartea care poartă numele de Cuvintele lui Mormon este o legătură între plăcile mici ale lui Nefi şi prescurtarea făcută de Mormon scrierilor de pe plăcile mari ale lui Nefi. În această carte, pe care Mormon a scris-o cu aproape 400 de ani înainte de naşterea lui Isus Hristos, Mormon explică faptul că el a căutat îndrumare de la Dumnezeu şi a fost îndrumat de Duhul Sfânt referitor la ceea ce trebuia să includă în cronica sa. El, de asemenea, îl menţionează pe regele Beniamin şi oferă o explicaţie valoroasă cu privire la motivul pentru care regele Beniamin a avut o influenţă atât de mare asupra poporului său. Mosia 1 conţine câteva dintre învăţăturile regelui Beniamin către fiii săi. El i-a învăţat că scripturile ne ajută să ne amintim de Dumnezeu şi să ţinem poruncile Sale.

Sugestii pentru predare

Cuvintele lui Mormon 1:1-11

Mormon depune mărturie că Dumnezeu a păstrat cronici diferite pentru scopuri înţelepte.

Rugaţi cursanţii să se gândească la un moment în care Spiritul i-a îndemnat să facă ceva. Îi puteţi ruga să scrie desprea această experienţă în jurnalele lor pentru studiul scripturilor sau în caietele lor pentru seminar. Pentru a-i ajuta să se gândească la experienţe lor, puteţi împărtăşi o scurtă experienţă personală. Spuneţi-le cursanţilor că, mai târziu în cadrul lecţiei, îi veţi ruga pe câţiva dintre ei să-şi împărtăşească experienţele membrilor clasei.

Explicaţi-le cursanţilor că azi vor învăţa despre exemplul unei persoane care a urmat un îndemn deşi nu a înţeles toate motivele pentru care era nevoie să facă acel lucru.

Rugaţi cursanţii să deschidă scripturile lor la Cuvintele lui Mormon şi să găsească (în josul paginii sau la rezumatul capitolului) perioada aproximativă când Mormon a scris această carte. Rugaţi-i să compare această dată cu datele din cărţile lui Omni şi Mosia.

  • Ce învăţăm despre Cuvintele lui Mormon din aceste date?

Imagine
Mormon Abridging the Plates

Expuneţi ilustraţia „Mormon prescurtează plăcile” (62520; Carte cu picturi inspirate din Evanghelie [2009], nr. 73). Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Cuvintele lui Mormon 1:1-2. Ajutaţi-i pe cursanţi să înţeleagă faptul că Mormon a scris cartea intitulată Cuvintele lui Mormon după ce majoritatea evenimentelor din Cartea lui Mormon avuseseră deja loc. Explicaţi că această carte ne ajută să înţelegem că volumul Cartea lui Mormon a fost compilat din diverse cronici. De asemenea, arată faptul că revelaţia a îndrumat acest proces.

Pentru a-i ajuta pe cursanţi să vizualizeze felul în care Cuvintele lui Mormon, plăcile mici ale lui Nefi şi prescurtarea făcută de Mormon scrierilor de pe plăcile mari ale lui Nefi se potrivesc în Cartea lui Mormon, arătaţi-le graficul intitulat „Plăcile şi legătura dintre acestea şi Cartea lui Mormon publicată” din anexa de la sfârşitul acestui manual. Pregătiţi următoarele materiale ajutătoare înainte de începerea orei:

Puneţi laolaltă două cărţi şi o foaie de hârtie. Una dintre cărţi ar trebui să fie de două ori mai groasă decât cealaltă. Pe cotorul cărţii mai subţiri lipiţi o foaie pe care scrie Plăcile mici ale lui Nefi. Pe cotorul cărţii mai groase, lipiţi o foaie pe care să scrie prescurtarea făcută de Mormon scrierilor de pe plăcile mari ale lui Nefi. Pe foaia de hârtie dintre cărţi scrieţi Cuvintele lui Mormon.

Pentru a folosi acest material în clasă, arătaţi cartea care reprezintă prescurtarea făcută de Mormon scrierilor de pe plăcile mari ale lui Nefi. Explicaţi că aceste cronici de pe plăcile mari ale lui Nefi au fost sursa primară a Cărţii lui Mormon. Din prescurtarea făcută de Mormon a scrierilor, Joseph Smith a tradus cărţile Mosia, Alma, Helaman, 3 Nefi şi 4 Nefi.

Invitaţi cursanţii să citească, în gând, Cuvintele lui Mormon 1:3. Rugaţi-i să caute ceea ce a descoperit Mormon după ce a prescurtat o parte din scrierile de pe plăcile mari ale lui Nefi. Pe măsură ce cursanţii spun ceea ce au găsit, ajutaţi-i să înţeleagă că expresia „aceste plăci” se referă la plăcile mici ale lui Nefi. Arătaţi cartea care reprezintă plăcile mici ale lui Nefi. Explicaţi că, din această cronică, Joseph Smith a tradus cărţile de la 1 Nefi la Omni.

Rugaţi cursanţii să citească Cuvintele lui Mormon 1:4-6 pentru a afla ce a crezut Mormon despre plăcile mici ale lui Nefi.

  • Ce a considerat Mormon plăcut pe plăcile mici ale lui Nefi?

  • Ce a făcut Mormon cu plăcile mici ale lui Nefi?

Pentru a arăta că Mormon a inclus plăcile mici ale lui Nefi alături de prescurtarea scrierilor de pe plăcile mari ale lui Nefi, puneţi cartea mai subţire peste cea mai groasă.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Cuvintele lui Mormon 1:7. Rugaţi membrii clasei să caute motivele pentru care Mormon a inclus plăcile mici ale lui Nefi alături de prescurtarea scrierilor de pe plăcile mari ale lui Nefi.

  • De ce a inclus Mormon plăcile mici alături de prescurtarea scrierilor de pe plăcile mari? (El a urmat îndrumarea Spiritului.) A înţeles el toate motivele pentru care trebuia să facă aceasta?

Ajutaţi cursanţii să vadă că Mormon a înţeles câteva dintre motivele pentru care plăcile mici erau importante. El a recunoscut valoarea lor spirituală mare şi a fost încântat de profeţiile despre Isus Hristos pe care le conţineau (vezi Cuvintele lui Mormon 1:4-6). Totuşi, el nu a ştiut toate motivele pentru care a trebuit să le includă pe lângă partea din plăcile mari care cuprinde aceeaşi perioadă istorică. (Pentru a citi despre un motiv despre care Mormon nu ştia la acel moment, vedeţi introducerea la Cuvintele lui Mormon în acest manual.)

Rugaţi cursanţii să recitească, în gând, Cuvintele lui Mormon 1:7, căutând doctrine pe care Mormon le-a predat despre Domnul. Asiguraţi-vă că înţeleg că Domnul cunoaşte toate lucrurile şi că Domnul poate lucra prin intermediul nostru pentru a face voia Sa.

  • Cum l-au ajutat aceste doctrine pe Mormon să acţioneze în conformitate cu îndemnurile primite?

  • Cum vă pot ajuta aceste adevăruri când primiţi îndemnuri de la Spirit?

Încurajaţi cursanţii să revadă situaţia despre care au scris sau la care s-au gândit la începutul orei. Invitaţi-i pe câţiva să povestească despre îndemnurile pe care le-au primit, modul în care au acţionat conform acestor îndemnuri şi ce s-a întâmplat ca rezultat al acestui lucru. (Asiguraţi-vă că ei înţeleg că nu trebuie să se simtă obligaţi să împărtăşească experienţe prea personale sau particulare.) Pe măsură ce cursanţii împărtăşesc experienţele lor, puteţi adresa următoarele întrebări:

  • Aţi ştiut cum vor decurge lucrurile dacă urmaţi îndemnul?

  • Ce lucruri v-au oferit hotărârea şi credinţa necesare pentru a acţiona conform îndemnului?

Arătaţi cartea care reprezintă prescurtarea făcută de Mormon scrierilor de pe plăcile mari ale lui Nefi şi puneţi cartea care reprezintă plăcile mici ale lui Nefi deasupra ei. Apoi, arătaţi foaia care reprezintă Cuvintele lui Mormon.

  • Cum se potrivesc Cuvintele lui Mormon cu aceste cronici?

Pe măsură ce cursanţii răspund, puneţi foaia reprezentând Cuvintele lui Mormon între cele două cărţi. Explicaţi că această carte, Cuvintele lui Mormon, este o legătură între povestea de pe plăcile mici ale lui Nefi şi prescurtarea făcută de Mormon scrierilor de pe plăcile mari ale lui Nefi.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Cuvintele lui Mormon 1:8. Rugaţi membrii clasei să caute ceea ce Mormon a crezut că va rezulta acţionând conform îndrumării de a include plăcile mici ale lui Nefi alături de compilaţia cronicilor.

Subliniaţi faptul că toate scrierile pe care cursanţii le-au studiat până acum în acest an din Cartea lui Mormon (1 Nefi – Omni) sunt disponibile lor deoarece Mormon a urmat îndemnul de a include plăcile mici.

  • În ce fel supunerea lui Mormon faţă de îndemnurile Duhului Sfânt v-a binecuvântat viaţa?

  • Care sunt câteva învăţături de la 1 Nefi şi până la Omni pe care sunteţi recunoscători să le aveţi? De ce sunteţi recunoscători pentru aceste învăţături?

  • Gândiţi-vă la dorinţa lui Mormon de a urma îndemnurile spirituale. În ce mod dorinţa de a urma îndemnurile spirituale ne poate influenţa viaţa? Cum poate acestă dorinţă să influenţeze viaţa altora? (Explicaţi faptul că Domnul îi poate binecuvânta pe alţii prin intermediul nostru când urmăm îndrumările Duhului Sfânt.)

Depuneţi mărturie că, atunci când urmăm îndemnurile Duhului Sfânt, Domnul va lucra „în [noi] ca să facă aşa cum este voinţa Sa” (Cuvintele lui Mormon 1:7).

Cuvintele lui Mormon 1:12-18

Regele Beniamin stabileşte pace în ţară.

Scrieţi de la conflict la pace pe tablă. Explicaţi că aceste versete, Cuvintele lui Mormon 1:12-18, prezintă domnia regelui Beniamin. Acest om neprihănit a înfruntat multe obstacole în timpul slujirii sale ca profet şi rege. Împărţiţi-i pe cursanţi în perechi şi rugaţi-i să citească Cuvintele lui Mormon 1:12-18. Rugaţi-i să identifice ceea ce regele Beniamin şi ceilalţi profeţi au făcut pentru a stabili pace în ţară.

După ce cursanţii au avut timp să citească, rugaţi-i să scrie o afirmaţie în jurnalele lor pentru studiul scripturilor care să rezume ce au făcut regele Beniamin şi poporul său pentru a trece de la conflict la pace. Invitaţi câţiva cursanţi să scrie afirmaţiile lor pe tablă. Rezumatele cursanţilor pot cuprinde următoarele afirmaţii:

Când urmăm îndrumarea inspirată a profeţilor, putem avea pace.

Prin puterea Domnului, putem depăşi încercări.

Suntem chemaţi să lucrăm cu toată puterea noastră pentru a institui pace.

Îndreptaţi atenţia cursanţilor către versetul 17 din Cuvintele lui Mormon 1, în care Mormon spune că regele Beniamin şi „mulţi oameni sfinţi în ţară… spuneau cuvântul lui Dumnezeu cu putere şi cu autoritate”. Explicaţi că, în următoarele lecţii, cursanţii vor studia predica regelui Beniamin care exemplifică puterea şi autoritatea învăţăturilor lui.

Mosia 1:1-18

Regele Beniamin îi învaţă pe fiii săi despre importanţa scripturilor.

Rugaţi-i pe cursanţi să-şi închipuie că nu ar şti nimic despre scripturi.

  • Cum ar fi viaţa voastră dacă nu aţi avea scripturile?

  • Fără care adevăruri v-ar fi cel mai greu să trăiţi?

Prezentaţi, pe scurt, Cartea lui Mosia. Explicaţi că, la începutul acestei cărţi, regele Beniamin îşi arată dorinţa ca fiii săi să continue să înveţe din scripturi (vezi Mosia 1:2). Când regele Beniamin le-a predat fiilor săi, el le-a explicat felul în care vieţile lor ar fi fost diferite dacă ei nu ar fi primit niciodată scripturile.

Invitaţi câţiva cursanţi să citească, pe rând, cu glas tare, din Mosia 1:3-8. Rugaţi cursanţii să caute modalităţi prin care nefiţii au fost binecuvântaţi deoarece au avut scripturile. Rugaţi cursanţii să spună ceea ce au învăţat.

  • În ce fel a considerat regele Beniamin că scripturile îi vor ajuta pe fiii săi?

  • Care a fost legătura sugerată de regele Beniamin dintre studiul scripturilor şi ţinerea poruncilor lui Dumnezeu? (Deşi cursanţii pot folosi alte cuvinte pentru a exprima acest lucru, ei trebuie să identifice următorul adevăr: studiul scripturilor ne ajută să cunoaştem şi să ţinem poruncile. Puteţi sugera cursanţilor să scrie acest adevăr în scripturile lor, lângă versetele Mosia 1:3–8.)

  • Când v-a ajutat studiul scripturilor să ţineţi poruncile?

Depuneţi-vă mărturia că scripturile sunt adevărate şi că ele ne ajută să ţinem poruncile.

Scrieţi următoarele întrebări pe tablă. (Le puteţi scrie înainte de începutul orei.)

Ce plănuia regele Beniamin să anunţe referitor la fiul său Mosia?

Ce a spus regele Beniamin referitor la „un nume” care-i va deosebi pe oameni?

De ce nu fuseseră nefiţii distruşi de lamaniţi?

Care a fost lucrul de care regele Beniamin l-a rugat pe Mosia să aibă grijă?

Rugaţi cursanţii să se gândească un minut, pentru a vedea la câte dintre aceste întrebări pot găsi răspunsul în Mosia 1:10-18.

După ce cursanţii au oferit răspunsuri scurte la aceste întrebări, indicaţi faptul că, în cadrul următoarelor lecţii, vor studia predica în care regele Beniamin a dat poporului său „un nume care nu va fi şters niciodată, decât dacă aceasta se întâmplă prin nelegiuiri” (Mosia 1:12).

Comentarii şi informaţii generale

Cuvintele lui Mormon 1:12-18. Slujirea timpurie a regelui Beniamin

Mormon a enumerat unele dintre problemele cu care s-a confruntat regele Beniamin la începutul slujirii sale: ceartă între oameni; bătălii cu oştirile de lamaniţii care invadau; Hristoşi neadevăraţi; profeţi, predicatori şi învăţători neadevăraţi; multe neînţelegeri între nefiţi şi lamaniţi şi încăpăţânare în rândul oamenilor (vezi Cuvintele lui Mormon 1:12-17). Totuşi, „cu ajutorul profeţilor sfinţi”, regele Beniamin „a domnit peste poporul său cu dreptate” şi „a stabilit iarăşi pace în ţară” (Cuvintele lui Mormon 1:16-18).