Bibliotecă
Lecţia 112: Helaman 11–12


Lecţia 112

Helaman 11–12

Introducere

Capitolele 11 şi 12 din Cartea lui Helaman acoperă o perioadă de 14 ani din istoria nefită, în care poporul a trecut prin câteva perioade ciclice în care a trăit în dreptate şi, apoi, în ticăloşie. Istoria ne arată cât de repede Îl pot uita oamenii pe Domnul şi cum îi pedepseşte El pentru a-i ajuta să se pocăiască şi să se întoarcă la El.

Sugestii pentru predare

Helaman 11

Nefiţii trec prin perioade ciclice de dreptate şi ticăloşie.

Copiaţi următoarea diagramă pe tablă. Explicaţi că această diagramă reprezintă ceea ce este numit, deseori, ciclul mândriei.

Imagine
Righteous Cycle

Rugaţi-i pe cursanţi să se gândească ce-ar scrie la al patrulea element al ciclului. Permiteţi cursanţilor să discute posibile răspunsuri. După ce au avut ocazia să discute puţin, scrieţi Umilinţă şi pocăinţă lângă numărul 4 din diagramă. Explicaţi că următoarea activitate despre scripturi va arăta în ce mod au trecut oamenii din Cartea lui Mormon prin acest ciclu. Subliniaţi că, deseori, acest ciclu este observat în societăţi mari, dar el poate reflecta, de asemenea, tipare din vieţile unor familii şi persoane.

Amintiţi-le cursanţilor că, deşi Nefi le spusese oamenilor despre moartea judecătorului lor şef, „ei şi-au împietrit inimile şi nu au ascultat cuvintele Domnului” (Helaman 10:13). La sfârşitul celui de-al 71-lea an al domniei judecătorilor, oamenii erau „unul împotriva altuia şi au început să se ucidă unul pe altul cu sabia” (Helaman 10:18).

  • În acest moment, în care parte a ciclului mâniei credeţi că se aflau aceşti nefiţi?

Înainte de începerea orei, copiaţi următorul tabel pe tablă. Nu includeţi răspunsurile scrise cu caractere italice în coloanele trei şi patru. Dacă este posibil, faceţi copii ale tabelului pe foi pentru fiecare cursant. Dacă nu este posibil, rugaţi-i să copieze tabelul în caietele pentru seminar sau jurnalele pentru studiul scripturilor.

Arătaţi cum să completeze tabelul, completând primul rând împreună cu clasa. Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Helaman 11:1–2. Rugaţi-i pe membrii clasei să facă un scurt rezumat al condiţiilor în care se aflau oamenii potrivit celor descrise în aceste versete. Scrieţi răspunsurile lor pe tabel. Apoi, rugaţi-i pe cursanţi să identifice în care etapă a ciclului se găseau oamenii. Scrieţi răspunsurile lor pe tabel.

Când cursanţii înţeleg cum să completeze tabelul, acordaţi-le timp să facă acest lucru. I-aţi putea ruga să lucreze individual, în perechi sau în grupuri mici ori toată clasa împreună.

Anii de domnie a judecătorilor

Versete din Helaman 11

Descrierea condiţiei în care se aflau oamenii

Etapele ciclului

72–73

1–2

Conflictele şi războaiele se înmulţesc şi bandele secrete ale tâlharilor continuă lucrarea de distrugere.

2, 3

73–75

3–6

Datorită cererii lui Nefi adresate Domnului, foametea înlocuieşte războiul şi mii de oameni încep să piară de foame.

2, 3

75

7–11

Oamenii încep să-şi aducă aminte de Domnul, se umilesc şi îi înlătură dintre ei pe cei din banda lui Gadianton.

3, 4

76

17–20

Oamenii se bucură şi Îl slăvesc pe Dumnezeu. Ei devin drepţi şi încep să prospere din nou.

4, 1

77–79

21–23

Prosperitatea şi pacea sunt restabilite. Conflictele sunt mici şi ele sunt rezolvate prin revelaţii şi predicarea Evangheliei.

1

80

24–26

Oamenii devin, din nou, mândri, mânioşi şi ticăloşi. O bandă ticăloasă de tâlhari ia naştere, din nou, printre oameni, cu crimele şi planurile lor secrete.

2, 3

80–81

27–35

Tâlharii provoacă haos şi distrugeri, iar armatele nefiţilor şi lamaniţilor nu pot distruge banda ticăloasă. Tâlharii ucid mulţi oameni şi duc prizonieri în pustiu pe unii oameni, inclusiv femei şi copii. Încercările îi fac pe oameni să-şi aducă aminte de Domnul.

3, 4

După ce cursanţilor li s-a acordat timp să completeze tabelul, rugaţi-i să împărtăşească ce au învăţat din această activitate. După aceea, adresaţi următoarele întrebări:

  • Potrivit celor relatate în Helaman 11:4, de ce s-a rugat Nefi pentru foamete? (El a sperat că foametea îi va face pe oameni să-şi amintească de Domnul şi să se pocăiască.)

  • Ce ar fi putut oamenii să facă pentru a evita etapa de „suferinţă şi distrugere” a ciclului?

Cursanţii pot da multe răspunsuri bune la această întrebare. Asiguraţi-vă că ei identifică următorul principiu: Prin umilinţă şi pocăinţă, putem evita mândria şi distrugerea. Subliniaţi că nefiţii ar fi putut evita a doua şi a treia etapă a ciclului. Ei ar fi putut trăi mereu în dreptate şi umilinţă pocăindu-se fără întârziere ori de câte ori păcătuiau. Dacă ar fi trăit în acest mod, ei ar mai fi trecut totuşi prin unele încercări, dar nu ar fi trebuit să îndure suferinţele şi distrugerile teribile care au urmat din cauza ticăloşiei lor.

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Helaman 11:36–37. Rugaţi-i pe membrii clasei să urmărească textul, fiind atenţi la schimbarea care a avut loc într-o scurtă perioadă de timp.

  • După cât timp de la momentul în care şi-au adus aminte de Domnul, „[s-au desăvârşit nefiţii] iarăşi… pentru distrugere”? (Patru ani.)

  • Care etapă din ciclul mândriei este descrisă la sfârşitul capitolului Helaman 11?

Rugaţi-i pe cursanţi să identifice şi să se gândească la anumite momente în care au văzut, într-o oarecare măsură, acest ciclu în viaţa lor sau în viaţa unor oameni pe care îi cunosc. Invitaţi-i să se gândească ce pot face pentru a evita a doua şi a treia etapă a ciclului. Îndemnaţi-i să scrie idei specifice care le vin în gând în timp ce meditează.

Helaman 12

Mormon explică de ce Domnul îl dojeneşte pe poporul Său.

Scrieţi următoarele pe tablă: „Şi astfel putem vedea noi …” Explicaţi că Mormon a folosit această expresie pentru a indica lecţiile care trebuie învăţate din relatările pe care le-a înregistrat.

  • Ţinând seama de Helaman 11, cum aţi completa această afirmaţie?

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Helaman 12:1 şi rugaţi-i pe membrii clasei să caute modul în care Mormon a completat această afirmaţie.

  • Ce înseamnă pentru voi expresia „[nestatornicia inimilor] copiilor oamenilor”?

  • Ce vă ajută să rămâneţi neclintiţi în inima voastră cu privire la devotamentul faţă de Domnul?

Rugaţi-i pe cursanţi să studieze, în gând, Helaman 12:2–3, căutând alte lecţii din istoria nefiţilor pe care Mormon a vrut ca noi să le învăţăm. Amintiţi-le cursanţilor că Mormon a folosit, deseori, expresii cum ar fi „noi putem să vedem” (versetul 2) şi „astfel vedem noi” (versetul 3) în timp ce împărtăşea adevăruri pe care le putem învăţa din aceste relatări din scripturi.

  • Exprimaţi cu propriile cuvinte ce lecţii a vrut Mormon să învăţăm? (Cursanţii pot da răspunsuri, cum ar fi următorul: dacă nu suntem atenţi, prosperitatea noastră ne poate determina să-L uităm pe Domnul; Domnul pedepseşte poporul Său pentru a-i aţâţa pe oameni să-şi aducă aminte de El).

  • De ce credeţi că oamenii care prosperă Îl uită, uneori, pe Domnul?

  • De ce credeţi că, uneori, oamenii trebuie să fie pedepsiţi înainte de a-şi aminti de Domnul? (Puteţi explica faptul că înţelesul cuvântului pedepsi este de a corecta pe cineva prin pedeapsă sau suferinţă de un anumit fel.)

Rugaţi-i pe cursanţi să mediteze la următoarea întrebare:

  • În ce moduri ne poate dojeni Domnul astăzi?

Pentru a-i ajuta pe cursanţi să răspundă la această întrebare, citiţi următoarea declaraţie a vârstnicului D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli:

„Pedeapsa divină are cel puţin trei scopuri: (1) să ne convingă să ne pocăim, (2) să ne desăvârşească şi să ne sfinţească şi (3) să ne redirecţioneze, uneori, cursul vieţii către ceea ce Dumnezeu ştie că este o cale mai bună” („Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc”, Ensign sau Liahona, mai 2011, p. 98).

  • În ce mod dojana din partea Domnului este o evidenţă a dragostei Sale?

Invitaţi un cursant să citească, cu glas tare, Helaman 12:4–6. Invitaţi-i pe membrii clasei să urmărească textul, căutând atitudini care-i fac pe oameni să le fie greu să-şi amintească de Dumnezeu. Invitaţi-i pe cursanţi să spună ce au găsit.

Explicaţi că Mormon i-a descris pe oamenii care refuză să-L lase pe Domnul să fie îndrumătorul lor ca fiind „mai nevrednici decât nisipul pământului” (Helaman 12:7). Rugaţi un cursant să citească, cu glas tare, Helaman 12:7–8.

  • De ce pot unii oameni să fie consideraţi „mai nevrednici decât nisipul pământului”? (Ajutaţi-i pe cursanţi să înţeleagă că Mormon nu predica faptul că oamenii valorează mai puţin în faţa Tatălui Ceresc decât nisipul pământului. Ci el atrăgea atenţia asupra faptului că nisipul se supune totdeauna poruncilor lui Dumnezeu, dar oamenii, deseori, nu fac acest lucru.)

Rezumaţi Helaman 12:9–22 menţionând că în aceste versete Mormon ne aminteşte de marea putere a Domnului – faptul că Domnul poate porunci elementelor fizice să se mute sau să se schimbe şi că El poate face ca o persoană păcătoasă să fie alungată din prezenţa Sa. Invitaţi-i pe cursanţi să examineze Helaman 12:23–26 căutând dovada care arată că noi suntem mai valoroşi decât nisipul pământului. Puteţi sugera cursanţilor să marcheze cuvintele şi expresiile care sunt importante pentru ei.

  • Care este darul disponibil pentru noi când ne pocăim şi ascultăm glasul Domnului?

  • Cum este aceasta o dovadă a valorii noastre în faţa lui Dumnezeu?

Scrieţi următoarele afirmaţii incomplete pe tablă. Invitaţi-i pe cursanţi să scrie o concluzie a lecţiei de astăzi prin completarea acestor afirmaţii în caietele lor pentru seminar sau în jurnalele lor pentru studiul scripturilor.

Şi astfel eu văd în Helaman 11–12 că …

Şi, de aceea, eu voi …

Depuneţi mărturie că, dacă noi ne amintim de Domnul, dacă ascultăm glasul Lui şi ne pocăim, noi ne exprimăm umilinţa şi ne arătăm credinţa în El. În schimb, El Îşi ţine promisiunea de a ne binecuvânta şi de a ne face să prosperăm dăruindu-ne, în cele din urmă, viaţă veşnică.