Seminar
Lecția 74 Doctrină și legăminte 68


Lecția 74

Doctrină și legăminte 68

Introducere

În data de 1 noiembrie 1831, profetul Joseph Smith s-a întâlnit cu un grup de vârstnici în Hiram, Ohio, pentru o conferință specială. Ei au discutat despre publicarea Cărții Poruncilor, o colecție a revelațiilor pe care le primise profetul. Patru dintre vârstnicii de la conferință i-au cerut lui Joseph Smith să-L întrebe pe Domnul despre voia Sa cu privire la ei. Drept răspuns la această solicitare, profetul a primit o revelație care este consemnată acum în Doctrină și legăminte 68. Revelația include instrucțiuni către cei chemați să predice Evanghelia, instrucțiuni cu privire la chemarea de episcop și o poruncă despre faptul că părinții trebuie să-și învețe copiii principiile și rânduielile Evangheliei.

Sugestii pentru predare

Doctrină și legăminte 68:1-12

Salvatorul îi sfătuiește pe cei chemați să predice Evanghelia.

Dacă dumneavoastră sau cineva apropiat de dumneavoastră a slujit în misiune pentru Biserică, începeți lecția împărtășind câteva dintre sentimentele pe care le au oamenii pe măsură ce se pregătesc să plece de acasă și să fie misionari cu timp deplin. După aceea, adresați următoarele întrebări:

  • Ce îngrijorări sau neliniști ar putea avea o persoană cu privire la a sluji în misiune cu timp deplin?

  • Care sunt câteva dintre motivele pentru care oamenii sunt câteodată neliniștiți cu privire la faptul de a împărtăși membrilor familiei și prietenilor Evanghelia?

Explicați că, în timpul unei conferințe din data de 1 noiembrie 1831, patru vârstnici care urmau să slujească în calitate de misionari au mers la Joseph Smith și l-au rugat să știe voia Domnului cu privire la ei. Drept răspuns, Domnul a revelat un tipar pentru predicarea Evangheliei. Invitați cinci cursanți să citească pe rând, cu glas tare, din Doctrină și legăminte 68:1-5. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să caute elemente ale acestui tipar. Înainte de a citi, subliniați faptul că versetele 2 și 3 conțin cuvântul exemplu. Un exemplu este un tipar sau un model.

  • Ce observați în aceste versete cu privire la felul în care trebuie să predicăm Evanghelia?

  • Ce promisiuni le face Domnul slujitorilor Săi în versetele 3-5?

  • Ce vor face cuvintele inspirate ale misionarilor pentru cei care le primesc? (Cursanții pot folosi cuvinte diferite, dar ei trebuie să identifice următorul principiu: Atunci când slujitorii Domnului sunt inspirați de Duhul Sfânt, cuvintele lor vor conduce oamenii către salvare. Scrieți acest principiu pe tablă.)

  • Ce putem face pentru a invita influența Duhului Sfânt pe măsură ce împărtășim Evanghelia?

Explicați că, în pofida faptului că aceia care sunt rânduiți să predice Evanghelia îi pot ajuta pe oameni să dobândească o mărturie despre adevăr, doar președintele Bisericii are dreptul de a primi și de a declara voia Domnului pentru întreaga Biserică. Sub îndrumarea sa, ceilalți membri ai Primei Președinții și membrii Cvorumului celor Doisprezece Apostoli au, de asemenea, autoritatea de a declara voia lui Dumnezeu în ceea ce ne privește.

Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 68:6. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să caute alte încurajări pe care Domnul le-a dat slujitorilor Săi.

  • Ce adevăruri observați în acest verset care ar putea aduce alinare unui misionar?

  • De ce este important pentru voi să știți că Domnul stă lângă slujitorii Săi credincioși?

Subliniați că versetul 6 rezumă responsabilitatea principală a slujitorilor Domnului: de a depune mărturie despre Isus Hristos și despre misiunea Sa în trecut, prezent și viitor. Apoi, rezumați Doctrină și legăminte 68:7-12 explicând faptul că Domnul cheamă vârstnici credincioși ai Bisericii să predice Evanghelia și să-i boteze pe cei care cred.

Puteți să împărtășiți o experiență în care ați fost îndrumat de Spirit să știți cum să împărtășiți cuiva Evanghelia.

Doctrină și legăminte 68:13-24

Domnul revelează că Prima Președinție trebuie să supravegheze chemarea episcopilor.

Rugați cursanții să-și imagineze că un prieten de altă religie întreabă: „Cum a fost ales episcopul tău?”.

  • Cum i-ați răspunde?

Explicați că Edward Partridge a fost primul episcop chemat în Biserica restaurată a lui Isus Hristos (în data de 4 februarie 1831; vezi D&L 41:9). Înainte ca Joseph Smith să primească revelația consemnată în Doctrină și legăminte 68 (în luna noiembrie a anului 1831), episcopul Partridge era singurul episcop din Biserică. Alți episcopi au fost chemați la scurt timp după ce profetul a primit această revelație.

Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 68:14-15. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi pentru a afla cum sunt aleși episcopii.

Notă. Versetele 15-20 cuprind instrucțiuni cu privire la cei care sunt cu adevărat descendenți ai lui Aaron și care pot fi chemați în calitate de episcop care prezidează. Expresia „cu adevărat descendent al lui Aaron” se referă la descendenții fratelui lui Moise, Aaron, din Vechiul Testament. Un asemenea descendent ar avea dreptul la oficiul de episcop care prezidează dacă este chemat și aprobat de Prima Președinție. Versetele 16-20 se aplică doar episcopului care prezidează, nu și episcopilor din episcopii (vezi Joseph Fielding Smith, Doctrines of Salvation, compilație realizată de Bruce R. McConkie, 3 volume [1954-1956], 3:92-93). Literatura Bisericii de la începuturi face, deseori, referire la episcopul Partridge drept episcopul care prezidează. Responsabilitățile episcopului care prezidează s-au dezvoltat și schimbat în cursul următorilor ani. Sub îndrumarea președintelui Brigham Young, responsabilitățile episcopului care prezidează au fost clarificate în totalitate în anul 1847 la Winter Quarters, episcopul Newel L. Whitney primind acea chemare.

Puteți explica faptul că, la începuturile Bisericii, membrii Primei Președinții îi rânduiau și îi puneau deoparte pe toți episcopii. Astăzi, în Biserică, aceasta se întâmplă în cazul episcopului care prezidează. Totuși, chemarea, rânduirea și punerea deoparte a episcopilor sunt dirijate de președinții de țăruș sub îndrumarea Primei Președinții. Un președinte de țăruș, cu ajutorul consilierilor săi din președinția țărușului, caută, prin revelație, să știe când să cheme un episcop nou și pe cine să cheme. El trimite recomandarea sa Primei Președinții pentru aprobare. Când Prima Președinție aprobă chemarea, ei autorizează președintele de țăruș pentru a rândui și pune deoparte noul episcop. (Pentru mai multe informații, vezi Handbook 2: Administering the Church [2010], 19.6.)

  • De ce este important pentru voi să știți că Prima Președinție a aprobat chemarea episcopului vostru?

Doctrină și legăminte 68:25-35

Domnul le poruncește părinților să-i învețe pe copiii lor Evanghelia.

Rugați cursanții să se gândească la faptul că ar putea fi părinți peste câțiva ani. Subliniați că Domnul le-a încredințat mamelor și taților mari responsabilități – ei trebuie să-i învețe Evanghelia pe copiii lor prin cuvânt și exemplu (vezi D&L 29:46-50 și „Familia: o declarație oficială către lume” care se găsește în anexa de la sfârșitul acestui manual). Invitați-i să facă o listă în caietele lor pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor cu trei principii pe care vor dori să le predea copiilor lor.

Împărțiți cursanții în echipe de câte doi. Rugați-i să își citească unul altuia listele lor. Apoi, invitați-i să citească împreună Doctrină și legăminte 68:25-27 și să caute lucruri pe care le pot adăuga listelor lor.

  • Ce a poruncit Domnul ca părinții să-i învețe pe copiii lor? (Cursanții trebuie să identifice următoarea doctrină: Domnul le-a poruncit părinților să-i învețe pe copiii lor să înțeleagă doctrina pocăinței, a credinței în Hristos, a botezului și a darului Duhului Sfânt. Puteți invita cursanții să marcheze expresiile din versetul 25 care ne învață această doctrină.)

  • De ce credeți că este important pentru cei mici să înțeleagă pocăința? Credința în Hristos? Botezul? Darul Duhului Sfânt?

Invitați cursanții să scrie despre un moment în care au văzut părinți predând principiile și rânduielile menționate în Doctrină și legăminte 68:25. După ce au avut suficient timp, invitați câțiva cursanți să împărtășească ce au scris.

Rugați cursanții să lucreze, în continuare, în echipe de câte doi pentru următoarea activitate. Explicați că în Doctrină și legăminte 68:28-31, Domnul a dat instrucțiuni suplimentare părinților. Dați fiecărei echipe un exemplar cu informațiile de mai jos. Încurajați membrii fiecărei echipe să citească fiecare fragment din scripturi și să discute întrebările împreună. Explicați-le că, atunci când vor termina, vor împărtăși membrilor clasei ce au găsit.

  1. Citiți Doctrină și legăminte 68:28 și căutați ce poruncește Domnul să-i învețe părinții pe copiii lor.

    • De ce credeți că va fi important ca voi să îi învățați pe copiii voștri să se roage?

    • Cum ați fost învățați să vă rugați? Cum v-a binecuvântat rugăciunea pe voi și familiile voastre?

    • Ce credeți că înseamnă „[a umbla] în dreptate înaintea Domnului”?

  2. Citiți Doctrină și legăminte 68:29 și căutați ce ne poruncește Domnul să facem.

    • Ce ați învățat despre ținerea zilei de sabat sfânte?

    • Ce puteți face pentru a ține ziua de sabat sfântă?

  3. Citiți Doctrină și legăminte 68:30 și căutați avertizarea Domnului. Remarcați că termenul leneș se referă la o persoană care este trândavă.

    • Când ați observat binecuvântările pe care le primiți ca urmare a muncii grele?

    Citiți următoarele afirmații din broșura Pentru întărirea tineretului:

    „Domnul ne-a poruncit să nu fim leneși. Lenea poate duce la comportament nepotrivit, poate strica relații și poate avea ca rezultat păcatul. O formă de lene este petrecerea unor perioade îndelungate în activități care vă împiedică să faceți o muncă utilă, cum ar fi folosirea Internetului, jocurilor video și urmărirea emisiunilor de televiziune” (Pentru întărirea tineretului [broșură, 2011], p. 40).

    • Cum poate conduce lenea la ticăloșie?

    • Care sunt câteva dintre lucrurile pe care le poate face o persoană pentru a înlătura tendința de a fi leneșă?

  4. Citiți Doctrină și legăminte 68:31-32 și căutați sfatul dat de Domnul sfinților din Sion.

    • Cum credeți că lăcomia poate afecta o familie?

    • Ce putem face în viețile noastre pentru a înlătura egoismul și lăcomia?

După ce termină această activitate, rugați cursanții să vă spună ce au învățat. (Puteți ruga un cursant să scrie răspunsurile lor pe tablă.) Un principiu din versetele 31 și 32 pe care îl puteți sublinia este acela că trebuie să înlăturăm lenea și lăcomia din viețile noastre. (Pe măsură ce discută cursanții despre acest principiu, puteți sublinia că nu trebuie să dobândim tot ce au prietenii noștri pentru a fi fericiți.)

  • De ce credeți că este important ca părinții să predea Evanghelia și să trăiască potrivit standardelor ei?

  • Ce pot face tinerii băieți și tinerele fete pentru a-și ajuta familiile „să umble în dreptate înaintea Domnului”?

Dacă sunteți părinte, vă puteți exprima recunoștința față de modurile în care copilul/copiii dumneavoastră vă ajută să urmați porunca Domnului din Doctrină și legăminte 68. Apoi, invitați cursanții să scrie un țel care îi va ajuta să se pregătească să fie părinți buni. Sau invitați-i să scrie un țel care îi va ajuta pe părinții lor în privința responsabilităților lor. Dacă timpul vă permite, puteți ruga câțiva cursanți să împărtășească țelurile lor membrilor clasei.

Comentarii și informații generale

Doctrină și legăminte 68:3-4. „Tot ceea ce vor spune atunci când sunt inspirați de Duhul Sfânt”

Președintele J. Reuben Clark a explicat faptul că doar membrii Primei Președinții și ai Cvorumului celor Doisprezece Apostoli au dreptul, puterea și autoritatea de a declara gândurile și voința lui Dumnezeu pentru poporul Său:

Imagine
Președintele J. Reuben Clark

„[Noi] ar trebui să [ținem] minte că unora dintre autoritățile generale li s-a dat o chemare specială; ei au un dar aparte; ei sunt susținuți ca profeți, văzători și revelatori, fapt care le conferă o înzestrare spirituală specială cu privire la învățăturile pe care le transmit oamenilor. Ei au dreptul, puterea și autoritatea să declare gândul și voința lui Dumnezeu către poporul Său, supunându-se puterii și autorității depline ale președintelui Bisericii. Celorlalte autorități generale nu li se dă această înzestrare spirituală specială și autoritate cu privire la învățăturile lor; autoritatea lor este restrânsă, iar limita referitoare la puterea și autoritatea lor de a preda se aplică fiecărui alt oficiant și membru al Bisericii, căci niciunul dintre ei nu este înzestrat spiritual drept profet, văzător și revelator. Mai mult, așa cum tocmai s-a menționat, președintele Bisericii are încă o înzestrare spirituală specială în această privință, căci el este profetul, văzătorul și revelatorul întregii Biserici” („When Are Church Leaders’ Words Entitled to Claim of Scripture?”, Church News, 31 iul. 1954, p. 9-10).

Vârstnicul D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat faptul că un profet vorbește în calitate de profet doar când este inspirat de Duhul Sfânt:

Imagine
Vârstnicul D. Todd Christofferson

„Trebuie să ținem seama de faptul că nu fiecare declarație făcută de un conducător al Bisericii, din trecut sau prezent, reprezintă, neapărat, o doctrină. De obicei, este știut, în Biserică, faptul că o declarație făcută de un conducător într-o situație anume reprezintă, adesea, o părere personală, dar bine chibzuită, care nu este menită să fie oficială sau să se aplice întregii Biserici. Profetul Joseph Smith ne-a învățat că «un profet [este] profet numai atunci când acționează ca atare» [în History of the Church, 5:265]. Președintele [J. Reuben] Clark… a declarat…

«Biserica va cunoaște prin mărturia Duhului Sfânt care le va fi dată membrilor dacă membrii Primei Președinții și ai Cvorumului celor Doisprezece Apostoli își exprimă punctele de vedere „inspirați de Duhul Sfânt”, iar, la timpul potrivit, acea cunoaștere le va fi transmisă» [J. Reuben Clark jr., „When Are Church Leaders’ Words Entitled to Claim of Scripture?”, Church News, 31 iul. 1954, p. 10]” („Doctrina lui Hristos”, Ensign sau Liahona, mai 2012, p. 88, 89).

Doctrină și legăminte 68:15-21. „Cu adevărat descendenți ai lui Aaron”

Președintele Joseph Fielding Smith ne-a învățat că instrucțiunile Domnului din Doctrină și legăminte 68:15-21 se aplică doar oficiului de episcop care prezidează în Biserică:

Imagine
Președintele Joseph Fielding Smith

„Cel despre care se vorbește în revelații ca având dreptul prin descendență la episcopat este cel întâi născut. În virtutea nașterii sale, el este îndreptățit să dețină «cheile sau autoritatea acesteia». Aceasta se referă doar la cel care prezidează asupra Preoției aaronice. Nu are nicio legătură cu episcopii din episcopii. Mai mult, o astfel de persoană trebuie să fie desemnată de Prima Președinție a Bisericii și să… fie rânduită de membrii acesteia. Revelația vine de la Președinție, nu de la patriarh, pentru a stabili revendicarea dreptului de a prezida în acest oficiu. În absența cunoștințelor referitoare la un asemenea descendent, orice înalt preot, ales de Președinție, poate deține oficiul de episcop care prezidează și poate sluji având consilieri” (Doctrines of Salvation, redactată de Bruce R. McConkie, 3 volume [1954-1956], 3:92-93; caractere cursive în original).