Până în luna ianuarie a anului 1834, Biserica ajunsese să aibă mai mult de 3.000 de membri. Această creștere a dus la nevoia unui for de conducere suplimentar care să gestioneze treburile Bisericii. În data de 17 februarie 1834, douăzeci și patru de înalți preoți s-au adunat în casa lui Joseph Smith pentru o conferință în cadrul căreia a fost organizat primul Înalt Consiliu al Bisericii. Orson Hyde, funcționarul adunării, a notat faptul că Înaltul Consiliu a făcut câteva greșeli în procesele-verbale întocmite în cadrul adunării. Prin urmare, consiliul a votat ca profetul să facă respectivele corecturi necesare. Joseph Smith a petrecut ziua următoare, 18 februarie, făcând o revizuire inspirată a proceselor-verbale inițiale. Procesele-verbale au fost corectate și acceptate în ziua următoare, 19 februarie. Cuprinse acum în Doctrină și legăminte 102, aceste procese-verbale prezintă organizarea de Înalte Consilii și oferă îndrumare președinților de țăruși și Înaltelor Consilii când desfășoară consilii disciplinare pentru oameni care au comis încălcări grave. (Remarcați că președinții de districte și consiliile districtelor pot fi, de asemenea, autorizați și autorizate să urmeze aceste proceduri.)
Este organizat primul Înalt Consiliu al Bisericii.
Citiți, cu glas tare, următoarea relatare făcută de președintele Harold B. Lee:
Imagine
Președintele Harold B. Lee
„Cu câțiva ani în urmă… am slujit ca președinte de țăruș. Am avut un caz foarte grav care a trebuit să apară în fața Înaltului Consiliu și a președinției țărușului, iar consecința a fost excomunicarea unui bărbat care i-a făcut rău unei dragi tinere fete. După un consiliu care a durat aproape toată noaptea și care a avut ca rezultat acea acțiune, în dimineața următoare, m-am dus la birou fiind obosit și, acolo, am fost așteptat de un frate al bărbatului care a apărut în fața consiliului în noaptea precedentă. Acest bărbat a spus: «Doresc să vă spun că fratele meu nu este vinovat de ceea ce l-ați acuzat».
«De unde știți că nu este vinovat?», l-am întrebat.
«M-am rugat, iar Domnul mi-a spus că el este nevinovat», a răspuns bărbatul” (Teachings of Harold B. Lee, redactată de Clyde J. Williams [1996], p. 420-421).
În opinia voastră, cum ar fi putut bărbatul să primească un răspuns contrar hotărârii luate de președinția țărușului și de Înaltul Consiliu?
Explicați că Doctrină și legăminte 102 conține principii care ne ajută să înțelegem modul în care președințiile de țăruși și Înaltele Consilii caută să știe voința Domnului cu privire la cum să ajute membrii Bisericii care au comis încălcări grave.
Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 102:1. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să identifice ce este un Înalt Consiliu.
Ce este un Înalt Consiliu? (Un grup format din 12 înalți preoți asupra căruia prezidează „unul sau trei președinți”. Astăzi, în Biserică, un președinte de țăruș și consilierii săi prezidează asupra unui Înalt Consiliu.)
Explicați că Înaltul Consiliu descris în Doctrină și legăminte 102 era într-o oarecare măsură diferit de Înaltele Consilii din țărușii de astăzi. Acesta avea autoritate generală de a acționa în Kirtland, Ohio, și în zonele învecinate și era prezidat de Prima Președinție. Însă, pe măsură ce numărul membrilor Bisericii a crescut, au fost organizați țăruși și au fost chemate președinții de țăruși și Înalte Consilii pentru a administra Biserica în cadrul limitelor geografice individuale ale țărușilor respectivi.
Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 102:2. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să caute scopul unui Înalt Consiliu și modul în care este numit.
Cum este numit un Înalt Consiliu? Care este scopul acestuia?
După ce cursanții au răspuns la întrebările de mai sus, scrieți pe tablă următorul adevăr: Un Înalt Consiliu este numit prin revelație pentru a reglementa dificultăți importante care apar în Biserică. Explicați faptul că „dificultăți importante” se referă, de obicei, la situații în care membri au comis încălcări grave.
Explicați că relatarea președintelui Lee de la începutul lecției oferă un exemplu de responsabilitate pe care o are un Înalt Consiliu: de a acționa în calitate de consiliu disciplinar al Bisericii, sub îndrumarea președinției țărușului. Pentru a ajuta membrii clasei să înțeleagă scopul consiliilor disciplinare, invitați un cursant să citească, cu glas tare, declarația de mai jos. Rugați membrii clasei să fie atenți la cele trei scopuri ale consiliilor disciplinare ale Bisericii.
„Cele mai grave încălcări, precum încălcările dreptului civil, abuzul împotriva soției sau soțului, abuzul față de copii, adulterul, încălcarea legii castității, violul și incestul, necesită adesea măsuri disciplinare oficiale luate de Biserică. Măsurile disciplinare oficiale [stabilite de Biserică] pot cuprinde restricționarea unor privilegii de membru al Bisericii sau pierderea calității de membru al Bisericii…
Scopurile consiliilor disciplinare sunt: [1] salvarea sufletului celui care a păcătuit, [2] protejarea celui nevinovat și [3] păstrarea purității, integrității și a bunului renume al Bisericii.
Măsurile disciplinare în Biserică reprezintă un proces inspirat care are loc de-a lungul unei perioade. Prin acest proces și prin ispășirea lui Isus Hristos, membrul poate primi iertarea păcatelor, își poate redobândi liniștea sufletească și poate dobândi puterea de a evita încălcările în viitor” (Fideli credinței: referințe pentru Evanghelie [2004], p. 43).
Care sunt cele trei scopuri ale consiliilor disciplinare ale Bisericii?
Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 102:4. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să caute expresii care descriu modul în care membrii unui Înalt Consiliu trebuie să-și îndeplinească respectiva chemare. Apoi, rugați cursanții să spună ce au găsit.
Sunt stabilite procedurile pe care trebuie să le urmeze consiliul disciplinar.
Rezumați Doctrină și legăminte 102:6-11 spunând cursanților că aceste versete explică modul în care trebuie să acționeze un Înalt Consiliu când nu sunt prezenți toți membrii acestuia. Invitați cursanții să citească, în gând, Doctrină și legăminte 102:12-14 și să afle cum sunt aleși membrii unui Înalt Consiliu să vorbească în cadrul unui consiliu disciplinar. Apoi, rugați cursanții să spună ce au găsit.
Ce înseamnă să tragi la sorți? (În această situație, înseamnă că membrii consiliului extrag, pe rând, câte un număr de la 1 la 12.)
Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 102:15-18 și rugați membrii clasei să caute motivele pentru care membrii unui Înalt Consiliu extrag numere.
Ce învățăm din versetele 15-16 cu privire la modul în care trebuie desfășurate consiliile disciplinare? (După ce cursanții au răspuns, scrieți, pe tablă, următoarele: În Biserica lui Isus Hristos, consiliile disciplinare trebuie desfășurate în mod drept și fără părtinire.)
Care este responsabilitatea acelui înalt consilier care extrage un număr par în timpul unui consiliu disciplinar? Cum arată acest lucru preocuparea Domnului față de membrii Bisericii care comit păcate grave?
Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 102:19. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi și să identifice lucrul pe care trebuie să-l facă președintele consiliului după ce ascultă ambele tabere ale cazului. Apoi, rugați cursanții să spună ce au găsit.
Cum îl ajută pe președintele de țăruș faptul de a asculta, înainte de luarea unei hotărâri, atât membri ai consiliului care vorbesc în favoarea acuzatului, cât și membri ai consiliului care vorbesc în favoarea Bisericii?
Invitați un cursant să citească, cu glas tare, următoarea declarație a președintelui Gordon B. Hinckley și invitați membrii clasei să fie atenți la ce face președintele unui consiliu în afara faptului de a asculta ambele tabere ale cazului:
Imagine
Președintele Gordon B. Hinckley
„Doresc să vă asigur… că eu cred că nu se ia nicio o hotărâre de judecată fără ca mai întâi să nu se fi spus o rugăciune. Măsura disciplinară luată împotriva unui membru este ceva mult prea serios pentru a rezulta doar din judecata oamenilor, mai ales din judecata unui singur om. Dacă se dorește dreptate, trebuie să existe îndrumarea Spiritului, care trebuie căutată cu sârguință și, apoi, urmată” („In… Counsellors There Is Safety”, Ensign, nov. 1990, p. 50).
Ce face președintele de țăruș în afara faptului de a asculta ambele tabere ale cazului?
Potrivit celor relatate în versetul 19, ce le cere președintele membrilor consiliului să facă după ce el ia o hotărâre?
Rezumați Doctrină și legăminte 102:20-22 explicând că aceste versete oferă instrucțiuni cu privire la ce trebuie făcut când există incertitudini în ceea ce privește hotărârea.
Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 102:23. Rugați cursanții să urmărească în scripturi și să identifice ce trebuie făcut în situații în care aspecte doctrinare sunt neclare. Invitați cursanții să vă spună ce au învățat.
Ce adevăr este predat în versetul 23? (După ce cursanții răspund, scrieți pe tablă următorul adevăr: Domnul revelează voința Sa celor care prezidează asupra consiliilor disciplinare.)
Rezumați Doctrină și legăminte 102:27-34 explicând că, împotriva hotărârilor unui consiliu disciplinar la nivel de țăruș, se poate face recurs la Prima Președinție.
Recapitulați alături de cursanți relatarea președintelui Harold B. Lee de la începutul acestei lecții.
În cine ați avea mai multă încredere, în președinția țărușului și în Înaltul Consiliu sau în cel care le contestă hotărârea?
Ținând cont de ceea ce ați învățat din Doctrină și legăminte 102, de ce putem să avem încredere în hotărârile luate de consiliile disciplinare ale Bisericii?
După ce cursanții răspund, puteți invita un cursant să citească, cu glas tare, restul relatării președintelui Lee:
Imagine
Președintele Harold B. Lee
„L-am invitat să intre în birou, am luat loc și l-am întrebat: «Îmi permiteți să vă adresez câteva întrebări personale?».
A răspuns: «Desigur»…
«Câți ani aveți?»
«Patruzeci și șapte.»
«Ce preoție dețineți?»
Mi-a spus că el credea că deținea oficiul de învățător.
«Țineți Cuvântul de înțelepciune?»
«Ei bine, nu»…
«Vă plătiți zeciuiala?»
A răspuns: «Nu» – și nici nu avea de gând atât timp cât acel… om era episcopul Episcopiei Treizeci și doi.
I-am spus: «Participați la adunările preoției?»
Mi-a răspuns: «Nu, domnule!»…
«Nu mergeți nici la adunarea de împărtășanie?»
«Nu, domnule!»
«Vă rugați ca familie?», iar dânsul a răspuns nu.
«Studiați din scripturi?» A răspuns că nu vedea bine și, din acest motiv, nu putea să citească prea mult…
«Ei bine», am spus eu, «cincisprezece dintre cei mai buni oameni în viață din Țărușul Pioneer s-au rugat noaptea trecută… și au primit un răspuns unanim… Dumneavoastră, care nu faceți niciunul dintre lucrurile acestea, spuneți că v-ați rugat și că ați primit un răspuns contrar. Cum explicați acest lucru?»
Apoi, acest bărbat a oferit un răspuns care cred că a fost cel mai potrivit. A spus: «Președinte Lee, cred că răspunsul meu trebuie să fi venit de la sursa greșită»” (Teachings of Harold B. Lee, p. 421-422).
Vă puteți împărtăși mărturia cu privire la motivul pentru care putem avea încredere în hotărârile președinției țărușului și ale Înaltelor Consilii din cadrul Bisericii.
Vârstnicul M. Russell Ballard, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat următoarele despre consiliile disciplinare ale Bisericii:
Imagine
Vârstnicul M. Russell Ballard
„Uneori, membrii întreabă de ce se întrunesc consilii disciplinare ale Bisericii. Există trei scopuri: salvarea sufletului celui care a păcătuit, protejarea celui nevinovat și păstrarea purității, integrității și a bunului renume al Bisericii.
Prima Președinție a instruit că aceste consilii disciplinare trebuie să se întrunească pentru cazuri de crimă, incest, [abuz asupra copiilor (sexual sau fizic)] sau apostazie. Un consiliu disciplinar trebuie, de asemenea, întrunit când un conducător important al Bisericii comite o încălcare gravă, când cel care comite încălcarea urmărește pe cineva cu scopul de a face rău altor persoane, când persoana respectivă demonstrează un tipar de comitere repetată a unor păcate grave [și] când o încălcare gravă este cunoscută de multă lume…
Consiliile disciplinare trebuie, de asemenea, întrunite pentru a lua în considerare statutul unui membru în Biserică după comiterea unor încălcări grave, precum avortul, operația de schimbare de sex, tentativa de crimă, violul, abuzarea sexuală, rănirea cu bună știință a altora, adulterul, curvia, relațiile homosexuale… abuzul asupra soției sau soțului, neîmplinirea în mod deliberat a responsabilităților din cadrul familiei, tâlhăria, furtul, delapidarea, hoția, vânzarea de droguri ilicite, frauda, sperjurul sau mărturia falsă. [Consiliul disciplinar poate fi, de asemenea, întrunit când cel care păcătuiește este vinovat de practici înșelătoare grave, de reprezentări false sau de alte forme de fraudă sau necinste în afaceri.]
Consiliile disciplinare nu se întrunesc în vederea judecării cazurilor civile sau penale. Hotărârea unei instanțe civile poate ajuta la determinarea întrunirii unui consiliu disciplinar al Bisericii. Totuși, o hotărâre a unei instanțe civile nu determină hotărârea unui consiliu disciplinar.
Nu se întrunesc consilii disciplinare pentru situații precum neplata zeciuielii, nesupunerea față de Cuvântul de înțelepciune, absența de la Biserică sau faptul de a nu primi învățătorii de acasă. Ele nu se întrunesc pentru eșecuri în afaceri sau neplata datoriilor. Nu se întrunesc pentru a calma neînțelegeri între membri. Nu se întrunesc nici pentru membri care solicită ca numele lor să fie scoase din înregistrările Bisericii sau [care devin mai puțin activi]…
Consiliul disciplinar începe cu o rugăciune de deschidere, urmată de declararea motivului întrunirii consiliului. Membrul este rugat să vorbească în mod simplu și general despre încălcare, să-și explice sentimentele și pașii întru pocăință pe care i-a făcut. Membrul poate să răspundă la întrebări lămuritoare adresate de conducători. Apoi, acesta este rugat să părăsească încăperea, iar conducătorii se sfătuiesc, se roagă și iau împreună o hotărâre.
Consiliul ia în considerare mulți factori, precum încălcarea legămintelor făcute în templu sau a celor cu privire la căsătorie; folosirea abuzivă a unei poziții de încredere sau a autorității; repetarea, gravitatea și efectele încălcării; vârsta, maturitatea și experiența celui care a păcătuit; interesele victimelor inocente și membrilor inocenți ai familiei; timpul dintre comiterea încălcării și mărturisirea acesteia; dacă mărturisirea a fost voluntară sau nu; dovezi ale pocăinței.
Cei care fac parte din consiliu trebuie să țină totul strict confidențial și să gestioneze situația cu un spirit de dragoste. Obiectivul lor nu este de a pedepsi, ci de a ajuta membrul respectiv să facă schimbările necesare care să-i permită să fie din nou curat înaintea lui Dumnezeu.
Hotărârile consiliului trebuie luate prin inspirație. Consiliul poate lua una dintre următoarele patru hotărâri: (1) nicio măsură; (2) perioadă de probă disciplinară oficială; (3) desfrățire sau (4) excomunicare.
Chiar și în situațiile în care s-a comis o încălcare, consiliul poate hotărî să nu ia nicio măsură în acel moment. (Membrul este încurajat să primească în continuare îndrumare de la episcopul său.)
Perioada de probă disciplinară oficială este o măsură disciplinară temporară, impusă ca mijloc de a-l ajuta pe membru să se pocăiască în totalitate. Cel care prezidează asupra consiliului menționează condițiile care trebuie îndeplinite pentru încheierea perioadei de probă. În timpul perioadei de probă, episcopul sau președintele de țăruș păstrează o legătură strânsă pentru a ajuta persoana respectivă să progreseze.
A treia hotărâre pe care consiliul o poate lua este aceea de a desfrăți membrul respectiv. Desfrățirea este [destinată să fie] temporară, însă nu neapărat pe o perioadă scurtă. Cei desfrățiți își păstrează statutul de membri ai Bisericii. Ei sunt încurajați să participe la adunările publice ale Bisericii, dar nu au dreptul de a spune rugăciuni în public sau de a rosti cuvântări. Nu pot deține o poziție în Biserică, nu pot să ia din împărtășanie, nu-și pot ridica mâna pentru a susține oficianții Bisericii, nu pot deține o recomandare pentru templu și nu pot exercita preoția. Pot, însă, plăti zeciuiala și celelalte donații și, dacă și-au primit înzestrarea, pot purta în continuare veșmintele din templu.
Excomunicarea este cea mai aspră măsură care poate fi luată de un consiliu disciplinar al Bisericii. Cei excomunicați nu mai sunt membri ai Bisericii. Prin urmare, ei nu mai au privilegiile care aparțin membrilor Bisericii, inclusiv cele de a purta veșmintele din templu și de a plăti zeciuiala și de a face alte donații. Pot participa la adunările publice ale Bisericii, însă, ca și în cazul celor desfrățiți, implicarea lor în astfel de adunări este limitată. Cei excomunicați sunt încurajați să se pocăiască și să trăiască în așa fel încât să devină demni pentru un eventual botez” („A Chance to Start Over: Church Disciplinary Councils and the Restoration of Blessings”, Ensign, sept. 1990, p. 15-16).
În anul 1840, profetul Joseph Smith a instruit Înaltele Consilii cu privire la drepturile celor acuzați de păcat. Principiile predate de el sunt puse în practică și astăzi în cadrul consiliilor disciplinare ale Bisericii. El ne-a învățat:
Imagine
Profetul Joseph Smith
„Consiliul nu trebuie să judece niciun caz fără că ambele tabere să fie prezente sau fără să li se fi dat șansa de a fi prezente; nici nu trebuie să audă plângerile cuiva înainte ca respectivul caz să fie prezentat pentru a fi judecat; nici nu trebuie să permită ca respectivul caracter al persoanei să fie prezentat înaintea Înaltului Consiliu fără ca persoana respectivă să fie prezentă și pregătită să se apere; aceasta pentru ca mințile consilierilor să nu fie influențate în favoarea sau împotriva celor ale căror cazuri ar putea fi judecate de ei” (în History of the Church, 4:154). Dacă vreuna dintre tabere sau vreun martor esențial nu poate veni la consiliul disciplinar, oficiantul care prezidează îl invită să trimită o declarație scrisă.