În luna iunie a anului 1829, Joseph Smith l-a angajat pe tipograful Egbert B. Grandin să tipărească 5.000 de exemplare ale Cărții lui Mormon la prețul de 3.000 de dolari. Cu toate acestea, Grandin nu avea să înceapă tipărirea și nici măcar să cumpere formele de tipar până când plata pentru munca lui nu avea să fie garantată. În revelația consemnată în Doctrină și legăminte 19, dată, probabil, în vara anului 1829, Domnul i-a poruncit lui Martin Harris: „Dă o parte din proprietatea ta… [și] plătește datoria pe care ai contractat-o cu tipograful” (D&L 19:34-35). Folosind o parte din ferma sa drept cauțiune, Martin Harris a garantat personal plata cheltuielii pentru tipărire, în cazul în care vânzările Cărții lui Mormon nu acopereau costul.
Președintele Joseph Fielding Smith a descris această revelație și învățăturile ei despre ispășire ca fiind „una dintre marile revelații date în această dispensație; sunt puține cele de o importanță mai mare decât aceasta” (Church History and Modern Revelation, 2 volume [1953], 1:85).
Salvatorul declară că El a îndeplinit voia Tatălui.
Când începe ora, rugați cursanții să se gândească la câteva lucruri pe care au fost rugați sau vor fi rugați să le facă pentru că sunt membri ai Bisericii. Scrieți răspunsurile lor pe tablă. Rugați, apoi, cursanții să recitească lista de pe tablă și să aleagă lucrurile pe care unii le-ar putea considera dificile. (Exemplele pot include plata zeciuielii, slujirea în misiune și pocăința.)
Care este motivul pentru care aceste lucruri pot fi dificil de urmat de către unii oameni?
Pentru a-i ajuta pe cursanți să înțeleagă contextul istoric al revelației din Doctrină și legăminte 19, citiți, cu glas tare, introducerea acestei lecții.
Invitați cursanții să citească, în gând, Doctrină și legăminte 19:1-3 și să caute adevăruri despre Salvator. Rugați cursanții să spună ce au găsit. Ca parte a discuției, asigurați-vă că ei identifică următoarea doctrină: Isus Hristos a îndeplinit voia Tatălui Său. Isus Hristos ne va judeca după faptele noastre. Copiați următorul tabel pe tablă, folosind aceste adevăruri ca titluri pentru cele două coloane. Invitați cursanții să deseneze un tabel similar în caietele lor pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor și să-l completeze pe parcursul lecției. Lăsați suficient loc pe tablă pentru a completa tabelul așa cum va fi indicat mai târziu în cadrul lecției.
Isus Hristos a îndeplinit voia Tatălui Său.
Isus Hristos ne va judeca după faptele noastre.
În ce mod cunoașterea acestor adevăruri despre Salvator l-a ajutat pe Martin Harris să simtă pace în ceea ce privește decizia de a vinde o mare parte din ferma lui?
Isus Hristos explică pedeapsa veșnică și fără de sfârșit.
În tabelul de pe tablă, scrieți Doctrină și legăminte 19:4-12 sub titlul „Isus Hristos ne va judeca după faptele noastre”. Invitați cursanții să citească, în gând, Doctrină și legăminte 19:4 și să caute un adevăr despre judecată pe care ar trebui, cu toții, să-l avem în vedere. Rugați-i să vă spună ce au aflat. Cursanții pot folosi cuvinte diferite, dar asigurați-vă că identifică următoarea doctrină: Toți oamenii trebuie să se pocăiască sau să sufere. Invitați un cursant să scrie această doctrină pe tablă, sub „Doctrină și legăminte 19:4-12”.
Explicați că Doctrină și legăminte 19:5 cuprinde explicația Salvatorului cu privire la faptul că El nu va revoca judecățile Sale. Aceasta implică faptul că aceia care nu se pocăiesc vor avea de îndurat o pedeapsă pentru păcatele lor. Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 19:5. Invitați membrii clasei să urmărească în scripturi și să identifice modul în care Salvatorul a descris starea celor care nu se pocăiesc și, prin urmare, vor avea parte de judecata Sa.
Scrieți, pe tablă, sub „Toți oamenii trebuie să se pocăiască sau să sufere”, următoarea expresie: Pedeapsă fără de sfârșit sau veșnică.
La ce vă gândiți atunci când auziți sau citiți expresia „pedeapsă fără de sfârșit sau veșnică”?
Invitați cursanții să citească, în gând, Doctrină și legăminte 19:6-12 și să identifice modul în care definește Domnul pedeapsa fără de sfârșit sau veșnică. După ce răspund cursanții, ștergeți cuvintele fără de sfârșit sau veșnică de pe tablă și înlocuiți-le folosind cuvintele lui Dumnezeu.
La ce vă gândiți atunci când citiți sau auziți expresia „pedeapsa lui Dumnezeu”?
Puteți să explicați faptul că, în scripturi, termenii pedeapsă fără de sfârșit și pedeapsă veșnică nu se referă la lungimea perioadei în care oamenii vor suferi pentru păcatele lor. Salvatorul a spus: „Eu sunt fără de sfârșit și pedeapsa care este dată de mâna Mea este pedeapsă fără de sfârșit, pentru că Fără de sfârșit este numele Meu” (D&L 19:10). Prin urmare, atunci când Se referă la pedeapsă fără de sfârșit sau pedeapsă veșnică, El vorbește despre pedeapsa pe care o va da în concordanță cu legea divină și cerințele dreptății.
Salvatorul vorbește despre suferința Sa pentru păcate.
În tabelul de pe tablă, scrieți Doctrină și legăminte 19:13-17 în coloana intitulată „Isus Hristos ne va judeca după faptele noastre”. Explicați faptul că versetele 13-17 cuprind un avertisment pentru membrii Bisericii. Invitați cursanții să citească, în gând, Doctrină și legăminte 19:13-17 și să caute consecințele care îi așteaptă pe cei care aleg să nu se pocăiască.
Ce se va întâmpla cu cei care aleg să nu se pocăiască pentru păcatele lor? (Cursanții trebuie să identifice următoarea doctrină: Cei care aleg să nu se pocăiască vor suferi pedeapsa pentru păcatele lor. Scrieți acest adevăr pe tablă, sub „Doctrină și legăminte 19:13-17”.)
Scrieți Doctrină și legăminte 19:16-19 în coloana intitulată „Isus Hristos ne va judeca după faptele noastre”. Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 19:16-19. Rugați membrii clasei să urmărească în scripturi pentru a afla motivul pe care Salvatorul l-a dat pentru a explica de ce a suferit pentru păcatele noastre.
Care este motivul pe care l-a dat Salvatorul pentru a explica de ce a suferit pentru păcatele noastre? (Cursanții pot folosi cuvinte diferite, dar ei trebuie să identifice următoarea doctrină: Salvatorul a suferit pentru păcatele noastre, pentru ca noi să ne putem pocăi și să nu suferim la fel cum a făcut El.)
Potrivit celor relatate în aceste versete, care este lucrul care a făcut posibil ca păcatele noastre să fie iertate? (Pe măsură ce cursanții răspund, scrieți, pe tablă, sub „Doctrină și legăminte 19:16-19”, următoarea afirmație: Suferința lui Isus Hristos și sângele Lui ispășitor au îndeplinit cerințele dreptății. Drept urmare, iertarea este acordată acelora care se pocăiesc.)
În ce mod cunoașterea adevărurilor pe care le-am identificat astăzi vă influențează dorința de a vă pocăi?
Pentru a-i ajuta pe cursanți să înțeleagă faptul că noi putem fie să ne pocăim, fie să îndurăm pedeapsa pentru păcatele noastre, invitați un cursant să citească, cu glas tare, următoarea afirmație a vârstnicului Neal A. Maxwell, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli:
Imagine
Vârstnicul Neal A. Maxwell
„Vom ajunge să alegem fie modul de a trăi al lui Hristos, fie modul Lui de a suferi! Este fie «să sufere la fel ca Mine» (D&L 19:16-17), fie să biruie «după cum și Eu am biruit» (Apocalipsa 3:21)” („Overcome… Even As I Also Overcame”, Ensign, mai 1987, p. 72).
Explicați următoarele: cele mai multe relatări despre suferința lui Isus Hristos sunt făcute de alte persoane și nu de El Însuși (vezi Matei 26:36-39; Luca 22:39-44). Doctrină și legăminte 19 cuprinde relatarea personală a Salvatorului despre suferința Sa. Invitați cursanții să citească, în gând, Doctrină și legăminte 19:15, 18-19, pentru a afla modul în care Salvatorul a descris suferința pe care a îndurat-o în timpul ispășirii Sale. Puteți să le sugerați să marcheze ceea ce vor afla. Scrieți răspunsurile cursanților pe tablă, sub „Doctrină și legăminte 19:15, 18-19”. Tabelul final ar putea arăta astfel:
Suferința lui Isus Hristos și sângele Său ispășitor au îndeplinit cerințele dreptății. Din acest motiv, iertarea este acordată acelora care se pocăiesc.
Cum vă simțiți gândindu-vă că Salvatorul a îndurat pedeapsa pentru păcatele voastre?
În ce mod cunoașterea suferințelor Salvatorului l-a ajutat pe Martin Harris atunci când se gândea la pierderea celor 116 pagini de manuscris sau la renunțarea la o parte din proprietatea sa pentru a finanța tipărirea Cărții lui Mormon?
Când v-a ajutat cunoașterea despre ispășirea Salvatorului să faceți față unui lucru dificil? (Amintiți cursanților că unele experiențe sunt prea sacre sau personale pentru a fi împărtășite.)
Invitați un cursant să citească, cu glas tare, Doctrină și legăminte 19:20. Rugați cursanții să urmărească în scripturi și să caute o expresie care se referă la o perioadă în care Martin Harris a suferit pentru păcatele sale.
De ce credeți că retragerea Spiritului poate duce la suferință?
În ce mod porunca Domnului de a ne pocăi este o dovadă a dragostei Sale pentru noi?
Invitați cursanții să scrie în caietele lor pentru seminar sau în jurnalele pentru studiul scripturilor mărturiile lor despre una dintre doctrinele și principiile pe care le-au învățat din Doctrină și legăminte 19:1-22.
Comentarii și informații generale
Doctrină și legăminte 19: Introducerea capitolului. „O poruncă de la Dumnezeu, și nu de la om, către Martin Harris.”
În luna martie a anului 1830, la câteva luni după ce Joseph Smith a primit, după cât se pare, revelația consemnată în Doctrină și legăminte 19, Joseph Knight sr. a fost martorul unei conversații între Joseph Smith și Martin Harris despre vânzarea Cărții lui Mormon:
„«Cărțile nu se vor vinde pentru că nimeni nu le vrea.[»] Joseph a spus: «Eu cred că se vor vinde bine». El a spus: «Eu vreau o poruncă [sau o revelație de la Domnul]». «De ce», a spus Joseph, «îndeplinește ceea ce ai». «Dar», a spus el, «trebuie să am o poruncă»… El a insistat de trei sau patru ori că trebuie să aibă o poruncă” (Dean Jessee, „Joseph Knight’s Recollection of Early Mormon History”, BYU Studies, volumul 17, nr. 1 [1976], p. 37).
Îndrumarea lui Joseph Smith de a „[îndeplini] ceea ce ai” pare să se refere la revelația din Doctrină și legăminte 19, în care Domnul îi dăduse deja lui Martin Harris o poruncă: „propria [sa] proprietate… cu generozitate să o [dea] pentru tipărirea Cărții lui Mormon” (D&L 19:26).
Vârstnicul Neal A. Maxwell, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat că „supunerea voinței noastre este, într-adevăr, singurul lucru personal pe care trebuie să-l punem pe altarul lui Dumnezeu. Multe alte lucruri pe care noi «le dăm»… sunt, de fapt, lucruri pe care El ni le-a dat sau ni le-a împrumutat deja. Totuși, când dumneavoastră și cu mine ne supunem în cele din urmă, lăsând ca voința proprie să fie absorbită de voința lui Dumnezeu, atunci noi Îi dăm cu adevărat ceva! Este singurul bun cu adevărat al nostru pe care îl putem da!” („Swallowed Up in the Will of the Father”, Ensign, nov. 1995, p. 24).
Vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat faptul că Salvatorul a fost întotdeauna bucuros să Se supună voii Tatălui:
Imagine
Vârstnicul Jeffrey R. Holland
„Lucrul pe care Isus Hristos este nerăbdător să-l accentueze despre misiunea Sa – dincolo de virtuțile personale, de predicile magnifice și chiar dincolo de vindecări, este că El a supus voința Sa, voinței Tatălui” („Therefore, What?” [cuvântare adresată învățătorilor de religie ai SEB, 8 aug. 2000], p. 8, LDS.org).
Președintele J. Reuben Clark, din Prima Președinție, ne-a împărtășit următoarele lucruri legate de „pedeapsa de la Dumnezeu”:
Imagine
Președintele J. Reuben Clark
„Atunci când Domnul vine să ne dea răsplata… și pedeapsa, eu simt că [Salvatorul] ne va da cea mai mică pedeapsă posibilă pe care legea o va cere pentru păcatul nostru. Eu cred că El va include în dreptatea Sa toată dragostea infinită, binecuvântarea, mila, bunătatea și înțelegerea pe care le are…
Pe de altă parte, cred că, atunci când va fi să primim recompensele pentru purtarea noastră bună, El ne va da tot din ceea ce poate să dea, ținând cont de păcatul pe care l-am comis” („As Ye Sow…”, Brigham Young University Speeches of the Year, [3 mai 1995], p. 7).
Președintele Joseph Fielding Smith a explicat înțelesul chinului fără sfârșit și al pedepsei veșnice:
Imagine
Președintele Joseph Fielding Smith
„Din Doctrină și legăminte învățăm că pedeapsa veșnică sau pedeapsa eternă nu înseamnă că un om condamnat va îndura această pedeapsă pentru totdeauna… Atunci când un om plătește datoria pentru fărădelegile sale și se pocăiește cu umilință, primind Evanghelia, el iese din închisoare și îi este atribuit un grad de glorie potrivit valorii și meritului său” (Doctrines of Salvation, compilație de Bruce R. McConkie, 3 volume [1954-1956], 2:160).
Vârstnicul James E. Talmage, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a oferit câteva informații suplimentare despre înțelesul pedepsei veșnice:
Imagine
Vârstnicul James E. Talmage
„«Pedeapsa veșnică»… nu înseamnă că persoana care suferă sau păcătosul trebuie să îndure și să sufere pentru eternitate și încontinuu. Niciun om nu va fi ținut în iad mai mult decât este necesar pentru ca el să fie pregătit pentru ceva mai bun. Când el atinge acel stadiu, ușile închisorii se vor deschide și el se va bucura împreună cu gazdele care îl vor primi într-un loc mai bun” (în Conference Report, apr. 1930, p. 97; vezi, de asemenea, Doctrine and Covenants Student Manual, a doua ediție, [manual al Sistemului Educațional al Bisericii, 2001], p. 37).
Expresia „când Mi-am retras Spiritul Meu” poate să facă referire la experiența prin care a trecut Martin Harris după ce a pierdut cele 116 pagini de manuscris ale Cărții lui Mormon. Lucy Mack Smith, mama lui Joseph, și-a amintit că, atunci când Martin Harris i-a spus lui Joseph Smith despre manuscrisul pierdut, el „a strigat pe un ton de durere adâncă: «O, mi-am pierdut sufletul! Mi-am pierdut sufletul!»” (History of Joseph Smith by His Mother, redactat de Preston Nibley [1958], p. 128).
Suferința pentru păcate poate să aibă loc atât în viața muritoare, cât și după ce murim. Atunci când păcătuim, Duhul Sfânt Se retrage, lăsându-ne fără mângâierea și puterea care sfințește ale prezenței Sale. În absența Sa, noi avem parte de o „fărâmă” din suferința pe care Salvatorul a simțit-o atunci când a suferit pentru păcatele noastre. Procesul pocăinței face posibil ca noi să ne împăcăm cu Tatăl nostru din Cer și să ne bucurăm din nou de compania Duhului Sfânt, cu toate binecuvântările care vin împreună cu aceasta.
Președintele Henry B. Eyring, din Prima Președinție, a vorbit despre legătura dintre pierderea companiei Duhului Sfânt și nevoia de a ne pocăi:
Imagine
Președintele Henry B. Eyring
„Dacă nu puteți simți Duhul Sfânt, ar fi înțelept din partea dumneavoastră să vă gândiți dacă este vreun lucru pentru care trebuie să vă pocăiți și să primiți iertare” („Gifts of the Spirit for Hard Times”, Ensign sau Liahona, iun. 2007, p. 23).