„Capitolul 16: Templul – o sursă de putere și binecuvântări”, Învățături ale președinților Bisericii: Thomas S. Monson (2020)

„Capitolul 16”, Învățături: Thomas S. Monson

Capitolul 16

Templul – o sursă de putere și binecuvântări

„În… [temple]… cerul și pământul se întâlnesc și Tatăl nostru Ceresc acordă copiilor Săi binecuvântările Sale cele mai mari.”

Din viața lui Thomas S. Monson

De-a lungul slujirii sale în calitate de membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, consilier în Prima Președinție și președinte al Bisericii, Thomas S. Monson a căutat să facă accesibile binecuvântările templului membrilor Bisericii din întreaga lume. Construirea de temple a crescut considerabil în acești ani, după cum a rezumat președintele Monson în cadrul Conferinței Generale din luna aprilie a anului 2016:

„În anul 1963, când am devenit membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, existau 12 temple în funcțiune în întreaga Biserică. După dedicarea Templului City Center, Provo, în [2016], sunt în funcțiune acum 150 de temple în întreaga lume. Cât de recunoscători suntem pentru binecuvântările pe care le primim în aceste case sfinte!”¹.

Templele au fost, de asemenea, importante pentru președintele Monson în moduri personale. El a spus: „În familia mea, unele dintre cele mai sacre și prețioase experiențe au fost trăite când ne-am adunat laolaltă în templu pentru a înfăptui rânduielile de pecetluire pentru strămoșii noștri decedați”². Înfăptuirea acestor pecetluiri „a [intensificat] dragostea pe care o avem [unii pentru alții] și obligația pe care o avem de a trăi demni de moștenirea noastră”³.

Când președintele Monson slujea în calitate de episcop, una dintre membrele episcopiei sale era Augusta Schneider, o văduvă din zona Alsacia-Lorena, Europa. Într-o zi, ea i-a dat o comoară care-i era foarte dragă: o bucată frumoasă de pâslă pe care fixase medaliile pe care soțul ei le primise ca membru al Forțelor franceze în Primul Război Mondial. Episcopul Monson a sugerat ca ea să dea medaliile unui membru al familiei, dar ea a dorit cu fermitate ca el să le aibă. „Darul este al tău”, a spus ea, „pentru că ai suflet de francez”. Augusta Schneider a murit la scurt timp după aceea iar el s-a întrebat adesea despre darul și cuvintele ei.

Mulți ani mai târziu, președintele Monson a simțit îndemnul de a lua cu el medaliile când l-a însoțit pe președintele Ezra Taft Benson la dedicarea Templul Frankfurt, Germania. „La o sesiune de dedicare în limba franceză, templul a fost plin”, a spus el. „Am văzut în însemnările mele privind conducerea adunării că la sesiune participau membri din zona Alsacia-Lorena.

În timpul ce vorbeam, am observat că organistul avea numele Schneider. Prin urmare, am relatat despre asocierea mea cu Augusta Schneider, apoi m-am dus la orgă și i-am înmânat organistului medaliile împreună cu însărcinarea că, din moment ce numele lui era Schneider, avea responsabilitatea de a urmări numele Schneider în activitatea sa de muncă genealogică. Spiritul Domnului ne-a confirmat în inimă că aceasta a fost o sesiune specială. Fratelui Schneider i-a fost greu să se pregătească să cânte imnul de încheiere al sesiunii de dedicare, atât de impresionat a fost de Spiritul pe care l-am simțit acolo, în templu.

Știam că darul prețios – chiar bănuții văduvei, căci era tot ce avusese Augusta Schneider – era pus în mâna cuiva care avea să se asigure că mulți cu suflete de francezi aveau să primească acum binecuvântările pe care le oferă templele sfinte, atât celor vii, cât și celor care au trecut dincolo de viața muritoare.”⁴

„[Templele] sunt pline de credință și post. Ele sunt construite din încercări și mărturii. Ele sunt sfințite prin sacrificiu și slujire.”

Învățături ale lui Thomas S. Monson

Rânduielile necesare salvării înfăptuite în templu merită să facem toate eforturile pentru a le primi.

Templele sunt mai mult decât pietre și mortar. Ele sunt pline de credință și post. Ele sunt construite din încercări și mărturii. Ele sunt sfințite prin sacrificiu și slujire.

Primul templu care a fost construit în această dispensație a fost templul Kirtland, Ohio. Sfinții din acea vreme erau săraci și, totuși, Domnul a poruncit să fie construit un templu iar ei l-au construit. Vârstnicul Heber C. Kimball a scris despre această experiență: „Doar Domnul știe perioadele de sărăcie, suferință și necaz prin care am trecut pentru a realiza acest lucru” [în Orson F. Whitney, Life of Heber C. Kimball (1945), p. 67]. Și, apoi, după ce totul a fost terminat cu mult efort, sfinții au fost obligați să părăsească Ohio și templul lor drag. În cele din urmă, ei și-au găsit refugiul – deși avea să fie temporar – pe malurile fluviului Mississippi din statul Illinois. Ei au numit așezarea Nauvoo și, dorind să dea din nou tot ce aveau și având credința intactă, ei au ridicat un alt templu Dumnezeului lor. Persecuția s-a dezlănțuit totuși și, cu templul Nauvoo abia finalizat, ei au fost, din nou, izgoniți din casele lor, căutând refugiu într-un loc pustiu.

Lupta și sacrificiul au început încă o dată în timp ce au muncit 40 de ani pentru a ridica Templul Salt Lake…

Unele forme de sacrificiu au fost mereu asociate cu construirea de temple și cu frecventarea templului. Nenumărați sunt cei care au muncit și s-au străduit pentru a obține pentru ei și familiile lor binecuvântările care se găsesc în templele lui Dumnezeu.⁵

Permiteți-mi să vă împărtășesc relatarea despre Tihi și Tararaina Mou Tham și cei 10 copii ai lor. Întreaga familie, cu excepția unei fiice, s-a alăturat Bisericii la începutul anilor 1960, atunci când misionarii au ajuns pe insula lor, situată la aproximativ 100 de mile (160 km) sud de Tahiti. La scurt timp, au dorit să aibă binecuvântările unei familii eterne pecetluită în templu.

La acea vreme, cel mai apropiat templu de familia Mou Tham era Templul Hamilton, Noua Zeelandă, aflat la peste 2.500 de mile (4.000 km) sud-vest, ajungându-se acolo numai prin călătorii scumpe cu avionul. Numeroasa familie Mou Tham, care trăia din puțin pe o mică plantație, nu avea bani pentru bilete de avion și nici nu exista vreo șansă să găsească un loc de muncă pe insula lor din Pacific. Astfel că, fratele Mou Tham și fiul său Gerard au luat hotărârea grea de a călători 3.000 de mile (4.800 km) pentru a lucra în Noua Caledonie, unde lucru un alt fiu.

Cei trei bărbați ai familiei Mou Tham au muncit patru ani [pentru a economisi] destui bani pentru a duce familia la Templul Noua Zeelandă. S-au dus cu toții, cu excepția unei fiice care era însărcinată. Ei au fost pecetluiți pentru timp și eternitate, aceasta fiind o experiență fericită și greu de descris.

Fratele Mou Tham s-a întors de la templu direct în Noua Caledonie și a muncit încă doi ani pentru a plăti drumul acelei fiice care nu fusese la templu cu ei – fiica lui măritată, copilul și soțul ei.

În anii bătrâneții, fratele și sora Mou Tham au dorit să slujească în templu. La acea vreme, Templul Papeete, Tahiti, fusese construit și dedicat iar ei au slujit patru misiuni acolo.⁶

De ce sunt atât de mulți oameni dornici de a oferi așa de mult pentru a primi binecuvântările din templu? Cei care înțeleg binecuvântările eterne care vin datorită templului știu că niciun sacrificiu nu este prea mare, niciun preț nu este prea exagerat, niciun efort nu este prea greu pentru a primi acele binecuvântări. Nu sunt niciodată prea mulți kilometri de călătorit, prea multe obstacole de biruit sau prea mult disconfort de îndurat. Ei înțeleg că rânduielile necesare salvării primite în templu, care ne permit să ne întoarcem într-o zi la Tatăl nostru Ceresc în calitate de familii eterne și să fim înzestrați cu binecuvântări și putere din cer, merită orice sacrificiu și orice efort…

Dacă ați fost la templu pentru dumneavoastră înșivă și dacă locuiți relativ aproape de un templu, sacrificiul dumneavoastră poate fi alocarea de timp în cadrul vieții dumneavoastră ocupate pentru a vă duce la templu cu regularitate. Mai sunt multe de făcut în templele noastre în folosul celor care așteaptă dincolo de văl. Pe măsură ce facem munca pentru ei, vom ști că am realizat ceea ce ei nu pot face pentru ei înșiși.⁷

Templul ne oferă un scop în viață și aduce pace sufletului nostru.

În templu, este propovăduit prețiosul plan al lui Dumnezeu. În templu se fac legăminte eterne. Templul ne înalță, ne exaltă, stă ca un far luminos pe care să-l vadă toți și ne îndreaptă către gloria celestială. Este casa lui Dumnezeu. Tot ce se întâmplă între pereții templului este înălțător și înnobilează…

Când… îndrăgim templul, viața noastră va reflecta credința noastră. Pe măsură ce ne ducem la casa sfântă, pe măsură ce ne aducem aminte legămintele pe care le facem acolo, vom putea suporta orice încercare și vom putea învinge fiecare ispită. Templul asigură un scop vieții noastre. Aduce pace sufletului nostru – nu pacea dată de oameni, ci pacea promisă de Fiul lui Dumnezeu.⁸

„Templul ne înalță, ne exaltă… și ne îndreaptă către gloria celestială.”

Nicio persoană nu poate să se ducă la templu, pentru ea sau pentru altcineva, și să nu învețe ceva. Pe măsură ce învățăm, ajungem să cunoaștem și, când ajungem să cunoaștem, ajungem să facem, acesta fiind scopul nostru – să-I slujim Tatălui nostru Ceresc și să-i ajutăm pe alții de-a lungul drumului.⁹

Când intrăm pe ușa templului, lăsăm în urma noastră tulburările și confuzia lumii. În interiorul acestui refugiu sacru, găsim frumusețe și ordine. Acolo găsim odihnă pentru sufletele noastre și un respiro de la grijile vieții noastre.

Când ne ducem la templu, putem dobândi un nivel de spiritualitate și un sentiment de pace care vor transcende orice alt sentiment care poate veni în inima omului. Putem înțelege adevăratul înțeles al cuvintelor Salvatorului, când a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea… Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” [Ioan 14:27].

O asemenea pace poate pătrunde în orice inimă – inimi care sunt tulburate, inimi care sunt doborâte de durere, inimi care simt confuzie, inimi care imploră ajutor.¹⁰

Când facem muncă de întocmire a istoriei familiei și slujire în templu, devenim izbăvitori pe muntele Sionului.

Oferim o slujire măreață când înfăptuim rânduieli pentru cei care au trecut dincolo de văl. În multe cazuri, noi nu-i cunoaștem pe cei pentru care înfăptuim munca. Nu așteptăm mulțumiri și nici nu avem siguranța că ei vor accepta ceea ce oferim noi. Totuși, slujim și, în acest proces, obținem ceea ce nu se poate obține în niciun alt mod: devenim, cu adevărat, izbăvitori pe muntele Sionului. Așa cum Salvatorul Și-a dat viața ca sacrificiu pentru noi, tot așa și noi, într-o măsură mică, facem același lucru când înfăptuim munca în templu pentru cei care nu au mijloace de a progresa până nu se face ceva pentru ei de către noi aici, pe pământ.¹¹

Domnul nu a spus… niciodată că lucrarea Sa ține doar de viața muritoare. De fapt, lucrarea Sa are un caracter etern. Cred că El grăbește lucrarea Sa în lumea spiritelor. De asemenea, cred că Domnul, prin slujitorii Săi de acolo, pregătește multe spirite pentru a primi Evanghelia. Responsabilitatea noastră este să-i căutăm pe cei morți ai noștri și, apoi, să ne ducem la templu și să înfăptuim rânduielile sacre care vor oferi celor care sunt dincolo de văl aceleași ocazii de care avem parte și noi…

Domnul Se așteaptă ca dumneavoastră și cu mine să înfăptuim bine munca noastră de întocmire a istoriei familiei. Cred că primul lucru pe care trebuie să-l facem, dacă vrem să ne îndeplinim bine lucrarea, este să avem Spiritul Tatălui nostru Ceresc cu noi. Când vom trăi într-un mod atât de neprihănit pe cât știm să trăim, El va deschide calea pentru împlinirea binecuvântărilor pe care le căutăm cu atâta sinceritate și sârguință.

Vom face greșeli, dar niciunul dintre noi nu poate deveni expert în munca de întocmire a istoriei familiei fără ca, mai întâi, să fie începător. Prin urmare, trebuie să ne avântăm în această lucrare și trebuie să ne pregătim pentru o ascensiune în pantă. Aceasta nu este o sarcină ușoară, dar Domnul v-a încredințat-o dumneavoastră și mi-a încredințat-o mie.

Pe măsură ce veți face munca de întocmire a istoriei familiei, vă veți confrunta cu obstacole și vă veți spune: „Nu mai pot face nimic altceva”. Când ajungeți în acel punct, îngenuncheați și rugați-L pe Domnul să vă deschidă calea iar El vă va deschide calea. Depun mărturie că acest lucru este adevărat.

Tatăl Ceresc Își iubește copiii din lumea spiritelor la fel de mult cum ne iubește pe dumneavoastră și pe mine… Sunt milioane și milioane de copii de spirit ai Tatălui nostru Ceresc care nu au auzit niciodată numele de Hristos înainte de a muri și de a intra în lumea spiritelor. Dar acum, ei au fost învățați Evanghelia și așteaptă ziua în care dumneavoastră și cu mine vom face cercetările necesare pentru a curăța calea, astfel încât să putem intra în casa Domnului și să înfăptuim pentru ei lucrarea pe care nu o pot înfăptui ei înșiși.¹²

„Pe măsură ce veți face munca de întocmire a istoriei familiei… rugați-L pe Domnul să vă deschidă calea iar El vă va deschide calea”.

Lumina lui Hristos va străluci asupra tuturor – chiar și asupra celor care au trecut dincolo. Președintele Joseph F. Smith (1838-1918), vorbind despre lucrarea pentru cei morți, a declarat: „Prin eforturile noastre pentru ei, lanțurile robiei lor vor cădea de pe ei iar întunericul din jurul lor se va disipa, pentru ca lumina să poată străluci asupra lor și ei vor auzi, în lumea spiritelor, despre lucrarea care a fost făcută pentru ei de copiii lor de aici iar ei se vor bucura alături de dumneavoastră pentru că ați înfăptuit aceste îndatoriri” [Teachings of Presidents of the Church: Joseph F. Smith (1998), p. 247].¹³

În templu, primim binecuvântările supreme ale calității de membru al Bisericii.

Cât de departe este cerul? Eu depun mărturie că, în templele sfinte, el nu este deloc departe – pentru că, în aceste locuri sacre, cerul și pământul se întâlnesc și Tatăl nostru Ceresc acordă copiilor Săi binecuvântările Sale cele mai mari.¹⁴

Pe dumneavoastră, cei care sunteți demni și vă puteți duce la templu, vă sfătuiesc să vă duceți des. Templul este un loc în care putem găsi pace. Acolo, ne reînnoim devotamentul față de Evanghelie și ne întărim hotărârea de a ține poruncile.

Ce privilegiu avem să ne putem duce la templu, unde putem trăi experiența influenței care sfințește a Spiritului Domnului!¹⁵

Dacă n-ați fost până acum la templu sau dacă ați fost, dar momentan nu sunteți pregătiți pentru a deține o recomandare, atunci nu există obiectiv mai mare spre care să țintiți decât acela de a fi demni de a vă duce la templu. Sacrificiul dumneavoastră poate fi acela de a face ca viața dumneavoastră să fie în acord cu ceea ce se cere pentru a primi o recomandare, abandonând, posibil, unele obiceiuri vechi care vă fac să nu fiți pregătiți. Poate fi acela de a avea credința și disciplina de a vă plăti zeciuiala. Oricare ar fi problema, pregătiți-vă să intrați în templul lui Dumnezeu. Obțineți o recomandare pentru templu și priviți-o ca pe un bun prețios, căci asta și este.

Până ce n-ați intrat în casa Domnului și n-ați primit toate binecuvântările care vă așteaptă acolo, nu ați obținut tot ceea ce are Biserica să ofere. Binecuvântările cele mai importante și mai mărețe ale calității de membru al Bisericii sunt acele binecuvântări pe care le primim în templele lui Dumnezeu…

Îmi exprim recunoștința veșnică față de Tatăl meu Ceresc… pentru toate templele noastre, indiferent unde se află. Fiecare este un far pentru lume, o exprimare a mărturiei noastre că Dumnezeu, Tatăl nostru Etern, trăiește și că El dorește să ne binecuvânteze și, cu siguranță, să-Și binecuvânteze fiii și fiicele din toate generațiile. Fiecare dintre templele noastre este o expresie a mărturiei noastre că viața dincolo de moarte există cu adevărat și este la fel de sigură cum este viața noastră aici, pe pământ. Depun mărturie despre aceasta.

Dragii mei frați și surori, fie ca noi să facem orice sacrificiu este necesar pentru a ne duce la templu și pentru a avea spiritul templului în inimile și în căminele noastre. Fie ca noi să pășim pe urmele Domnului și Salvatorului nostru, Isus Hristos, Cel Care a făcut sacrificiul suprem pentru noi, ca să avem viață eternă și să putem fi exaltați în împărăția Tatălui nostru Ceresc!¹⁶

Sugestii pentru studiu și predare

Întrebări

Președintele Monson ne-a învățat că „unele forme de sacrificiu au fost mereu asociate cu construirea de temple și cu frecventarea templului” (secțiunea 1). Care sunt impresiile dumneavoastră în timp ce recapitulați relatările președintelui Monson despre sacrificii asociate templelor? Cum ne putem bucura mai pe deplin de binecuvântările din templu?
Recapitulați numeroasele binecuvântări din templu, așa cum sunt rezumate în secțiunea 2. Cum ne poate ajuta frecventarea templului să ne ducem încercările? Cum ne poate ajuta să biruim ispita? Cum v-a ajutat frecventarea templului să găsiți pace într-o perioadă de încercare? Ce v-a ajutat templul să înțelegeți despre scopul vieții?
Ce înseamnă să fim „izbăvitori pe muntele Sionului” (secțiunea 3; vedeți, de asemenea, Doctrină și legăminte 128:5-18; 138:47-48, 53-54, 57-58)? Ce sentimente aveți când primiți rânduielile din templu pentru cei care au murit? Cum v-au ajutat munca de întocmire a istoriei familiei și slujirea în templu să vă întoarceți inima către membrii familiei, atât cei vii, cât și cei morți? Cum ați fost binecuvântați ca rezultat al muncii de întocmire a istoriei familiei?
Președintele Monson a subliniat că, în templu, noi primim „binecuvântările supreme ale calității de membru al Bisericii” (secțiunea 4). În ce moduri v-a binecuvântat, pe dumneavoastră și pe membrii familiei dumneavoastră, faptul că ați primit rânduielile din templu și că ați participat la ele? De ce este important ca noi să ne ducem des la templu, acolo unde este posibil? Cum putem mări influența templului în viața noastră?

Scripturi suplimentare

2 Samuel 7:4-6; Matei 21:12-13; 2 Nefi 5:16; Doctrină și legăminte 97:12-17; 109:1-26; 110:7-8

Ajutor pentru studiu

„Atunci când acționați pe baza a ceea ce ați învățat, veți primi o înțelegere mai mare și de durată (vedeți Ioan 7:17)” [Predicați Evanghelia Mea (2004), p. 19]. Vă puteți întreba cum ați putea pune în practică învățăturile Evangheliei acasă, la muncă și în responsabilitățile din cadrul Bisericii.