„Capitolul 15: Slujirea în misiune – o însărcinare sacră”, Învățături ale președinților Bisericii: Thomas S. Monson (2020)

„Capitolul 15”, Învățături: Thomas S. Monson

Capitolul 15

Slujirea în misiune – o însărcinare sacră

„Munca misionară este o caracteristică distinctivă a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.”

Din viața lui Thomas S. Monson

În timpul unui zbor de la San Francisco la Los Angeles, președintele Thomas S. Monson a trăit o experiență care ilustrează disponibilitatea sa de a împărtăși Evanghelia. O tânără care stătea lângă el citea A Marvelous Work and a Wonder (O lucrare minunată și un miracol), o carte scrisă de vârstnicul LeGrand Richards (1886-1983), care a fost membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli. Președintele Monson a întrebat-o pe tânăra fată dacă era membră a Bisericii.

„O, nu”, a răspuns ea. „De ce întrebați?”

Președintele Monson a explicat că autorul cărții era conducător în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.

„Chiar așa?”, a întrebat tânăra. „Un prieten mi-a dat-o, dar nu știu prea multe despre ea. Totuși, mi-a stârnit curiozitatea.”

În timp ce președintele Monson se întreba dacă ar trebui să spună mai multe despre Biserică, i-au venit în minte cuvintele apostolului Petru: „Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi” (1 Petru 3:15). „Am hotărât că acesta era momentul în care trebuia să-mi depun mărturia”, a spus el.

„I-am spus că, în urmă cu mai mulți ani, am avut privilegiul de a-l ajuta pe vârstnicul Richards la tipărirea cărții A Marvelous Work and a Wonder. I-am spus câte ceva despre acel om minunat. I-am spus despre miile de oameni care au acceptat adevărul după ce au citit ceea ce pregătise el.

Apoi, am avut privilegiul, tot zborul până la Los Angeles, să răspund la întrebările ei legate de Biserică – întrebări inteligente care veneau dintr-o inimă care căuta adevărul. Am întrebat-o dacă pot aranja să fie sunată de două surori misionare. Am întrebat-o dacă dorea să vină la ramura noastră din San Francisco, unde locuia. Răspunsurile ei au fost afirmative.”

Când președintele Monson s-a întors acasă, a transmis aceste informații conducătorilor Bisericii din San Francisco. „Vă puteți imagina bucuria mea când, după câteva luni, am fost sunat de [președintele de țăruș] care mi-a spus: «Vârstnice Monson, sun în legătură cu Yvonne Ramirez, o însoțitoare de zbor care nu era de serviciu, o tânără care a stat lângă dumneavoastră într-un zbor spre Los Angeles… Ea tocmai a devenit cea mai nouă membră a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Dorește să vă vorbească și să-și exprime recunoștința»”¹.

„Un glas plăcut s-a auzit în receptor: «Frate Monson, vă mulțumesc că mi-ați împărtășit mărturia dumneavoastră. Sunt cea mai fericită persoană din întreaga lume».

În timp ce lacrimile îmi umpleau ochii și recunoștința față de Dumnezeu îmi lărgea sufletul, i-am mulțumit și am lăudat-o pentru căutarea adevărului și că, după ce l-a găsit, a luat hotărârea de a intra în acele ape care curăță, purifică și oferă acces la viața eternă.”²

„Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi” (1 Petru 3:15).

Învățături ale lui Thomas S. Monson

Avem sarcina de a împărtăși Evanghelia lui Isus Hristos.

Cu mulți ani în urmă, Domnul și Salvatorul nostru, Isus Hristos, a dat o poruncă divină, când le-a spus celor unsprezece preaiubiți ucenici ai Săi: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” [Matei 28:19-20]. Marcu consemnează că „ei au plecat și au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei” [Marcu 16:20].

Această însărcinare sacră nu a fost anulată. Ci a fost subliniată din nou.³

„Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile” (Matei 28:19).

Munca misionară este o caracteristică distinctivă a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Întotdeauna a fost; întotdeauna va fi.⁴

Noi suntem oameni cu spirit misionar… Acel misionar plin de energie din Cartea lui Mormon, chiar Alma, ne oferă un model de conduită misionară: „Aceasta este slava mea, și anume ca eu să fiu, poate, un instrument în mâinile lui Dumnezeu ca să aduc un suflet la pocăință; și aceasta este bucuria Mea” (Alma 29:9).

Adaug mărturia mea personală: Misionarii noștri nu sunt negustori ambulanți; ci ei sunt slujitori ai Dumnezeului Celui Preaînalt și au mărturii de depus, adevăruri de propovăduit și suflete de salvat.⁵

Fiecăruia dintre noi ni s-a dat sarcina de a împărtăși Evanghelia lui Hristos. Când viața noastră se supune standardelor lui Dumnezeu, cei care se află în sfera noastră de influență nu se vor putea lamenta niciodată că „Secerișul a trecut, vara s-a isprăvit, și noi tot nu suntem mântuiți!” [Ieremia 8:20].

Păstorul perfect al sufletelor, Misionarul Care a mântuit omenirea, ne-a oferit asigurarea Sa divină:

„Și dacă va fi ca voi să lucrați toate zilele propovăduind pocăința către acest popor și veți aduce chiar numai un suflet la Mine, ce mare va fi bucuria voastră cu el în împărăția Tatălui Meu!

Și acum, dacă bucuria voastră va fi mare cu un singur suflet pe care l-ați adus la Mine, în împărăția Tatălui Meu, ce mare va fi bucuria voastră, dacă veți aduce mai multe suflete la Mine!” [Doctrină și legăminte 18:15-16]…

Mă rog ca noi să avem curajul de a ne întinde mâna înfrățirii, tenacitatea de a încerca din nou și din nou și umilința necesară de a căuta îndrumare din partea Tatălui nostru pe măsură ce ne îndeplinim sarcina de a împărtăși Evanghelia.⁶

Perspectiva noastră față de ceilalți îi poate ajuta să se schimbe.

Noi trebuie să ținem minte că oamenii se pot schimba. Ei pot renunța la obiceiurile rele. Se pot pocăi de încălcări. Ei pot fi deținători demni ai preoției. Și Îi pot sluji cu sârguință Domnului.⁷

În cadrul unei anumite adunări, N. Eldon Tanner, care era la acea vreme asistent al Cvorumului celor Doisprezece, tocmai se întorsese din prima sa experiență de a prezida asupra misiunilor din Marea Britanie și din Europa de Vest. Dânsul a vorbit despre un misionar care fusese cel mai bun misionar dintre toți cei pe care a avut ocazia să-i întâlnească în toate interviurile pe care le-a desfășurat…

Fratele Tanner l-a întrebat prin ce diferea modul lui de abordare… El a spus că atunci când bătea la ușă și vedea un om fumând, îmbrăcat cu haine vechi și care, aparent, nu era interesat de nimic − în mod special de religie − și-l imagina cum ar arăta în alte circumstanțe. În mintea lui, îl vedea proaspăt bărbierit, purtând o cămașă albă și pantaloni albi. Și misionarul se putea vedea conducându-l pe acel om în apele botezului. El a spus: „Când mă uit la cineva în acest fel, am capacitatea să-mi depun mărturia în fața lui într-un mod care-i poate atinge inima”.

Avem responsabilitatea de a-i privi pe prietenii, colegii și cunoscuții noștri în acest fel. Repet, avem responsabilitatea de a-i vedea pe oameni nu așa cum sunt, ci așa cum ar putea deveni. Vă rog să vă gândiți la ei în acest fel.⁸

Sunt nenumărați oameni care, în acest moment, au o mărturie slabă sau care nu au deloc una, care ar putea primi o mărturie sau ar primi una dacă am fi dispuși să facem efortul de a le împărtăși mărturia noastră și de a-i ajuta să se schimbe. În unele cazuri, noi suntem cei care putem oferi impulsul necesar schimbării.⁹

Slujirea în misiune cu timp deplin este ocazia vieții.

Dorința profundă a nenumărați oameni este exprimată în rugămintea celui care i-a vorbit lui Filip din vechime: „Cum aș putea [să-mi găsesc calea], dacă nu mă va călăuzi cineva?” [Faptele apostolilor 8:31]…

Lumea are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Există picioare de întărit, mâini de apucat, minți de încurajat, inimi de inspirat și suflete de salvat. Recolta este, într-adevăr, mare. Să nu fie nicio greșeală în legătură cu aceasta; ocazia vieții de a sluji în calitate de misionar vă aparține. Binecuvântările eternității vă așteaptă. Al dumneavoastră este privilegiul de a nu fi spectatori, ci participanți.¹⁰

Fiecare tânăr băiat demn și capabil trebuie să se pregătească să slujească în misiune. O astfel de slujire este o îndatorire a preoției — o obligație pe care Domnul Se așteaptă s-o îndeplinim noi, cei cărora ni s-a dat atât de mult. Tineri băieți, vă îndemn să vă pregătiți să slujiți în calitate de misionari. Păstrați-vă curați, puri și demni pentru a-L reprezenta pe Domnul. Mențineți-vă sănătatea și tăria. Studiați scripturile. Acolo unde este posibil, participați la seminar și institut…

Surorilor, deși nu aveți aceeași responsabilitate a preoției pe care o au tinerii băieți, aceea de a sluji în calitate de misionari cu timp deplin, voi, de asemenea, aduceți o contribuție importantă în calitate de misionare iar noi încurajăm slujirea voastră.

Fraților și surorilor în vârstă din Biserică, vă aduc aminte că Domnul are nevoie de mulți, mult mai mulți dintre dumneavoastră pentru a sluji în calitate de misionari cu timp deplin. Dacă nu ați ajuns încă la vremea potrivită pentru a sluji în misiune în calitate de cuplu, vă îndemn să vă pregătiți acum pentru ziua în care, dacă circumstanțele vă vor permite, dumneavoastră și soția sau soțul dumneavoastră veți putea face acest lucru. Sunt puține momente în viața dumneavoastră în care vă veți bucura de sentimentul dulce și de satisfacția care rezultă din slujirea împreună cu timp deplin în lucrarea Învățătorului.

Unii dintre dumneavoastră s-ar putea să fiți timizi din fire sau să vă considerați nepotriviți să răspundeți afirmativ chemării de a sluji. Aduceți-vă aminte că aceasta este lucrarea Domnului iar, când suntem în slujba Domnului, avem dreptul să primim ajutorul Domnului. Domnul va modela spatele pentru a purta povara pusă pe el.¹¹

Pregătiți-vă să slujiți în mod demn, cu ochiul îndreptat numai către slava lui Dumnezeu și scopurile Sale. Nu veți cunoaște niciodată întreaga influență a mărturiei și slujirii dumneavoastră, dar vă veți întoarce cu bucurie pentru că ați avut privilegiul de a răspunde unei chemări sacre de a-I sluji Învățătorului. Veți fi iubiți pentru totdeauna de cei cărora le veți duce lumina adevărului.¹²

„Ocazia vieții de a sluji în calitate de misionar vă aparține. Binecuvântările eternității vă așteaptă.”

Domnul ne va ajuta în slujirea noastră în calitate de misionari.

[Un] exemplu de viață plină de slujire… este experiența misionară trăită de Juliusz și Dorothy Fussek, care au fost chemați să slujească în misiune timp de 18 luni în Polonia. Fratele Fussek s-a născut în Polonia. El vorbea limba. El iubea acel popor. Sora Fussek s-a născut în Anglia și cunoștea puține lucruri despre Polonia și nimic despre poporul ei.

Încrezându-se în Domnul, ei au pornit să-și îndeplinească însărcinarea. Condițiile de trai erau primitive, munca, singuratică, sarcina, imensă. La acea vreme, nu fusese întemeiată pe deplin o misiune în Polonia. Însărcinarea dată soților Fussek a fost de a pregăti calea pentru ca misiunea să poată fi extinsă și să devină permanentă, pentru ca alți misionari să fie chemați să slujească, oameni să fie învățați, convertiți să fie botezați, ramuri să fie întemeiate și capele să fie ridicate.

Au deznădăjduit vârstnicul și sora Fussek din cauza însărcinării lor enorme? Nici măcar o clipă. Ei știau că propria chemare venea de la Dumnezeu, s-au rugat pentru ajutorul Său divin și s-au dedicat din toată inima lucrării lor. Ei au rămas în Polonia nu doar 18 luni, ci au slujit cinci ani. Toate obiectivele menționate mai sus au fost îndeplinite. Acest lucru s-a întâmplat în urma unei adunări anterioare în care vârstnicii Russell M. Nelson, Hans B. Ringger, și cu mine, însoțiți de vârstnicul Fussek, ne-am întâlnit cu ministrul Adam Wopatka, din guvernul polonez, și l-am auzit spunând: „Biserica dumneavoastră este binevenită aici. Vă puteți construi clădirile, vă puteți trimite misionarii. Sunteți bineveniți în Polonia. Acest bărbat”, arătând către Juliusz Fussek, „a slujit bine Bisericii dumneavoastră, la fel și soția dumnealui. Puteți fi recunoscători pentru exemplul și munca dumnealor”.

Asemenea soților Fussek, haideți să facem ceea ce trebuie să facem în lucrarea Domnului! Apoi, împreună cu Juliusz și Dorothy Fussek, putem să repetăm psalmul: „Ajutorul îmi vine de la Domnul” [Psalmii 121:2].¹³

Munca misionară necesită pregătire, dragoste față de alții și efortul nostru cel mai bun.

Permiteți-mi să vă sugerez o formulă care vă va asigura succesul în calitate de misionari.

Pregătiți-vă având un scop.
Propovăduiți depunând mărturie.
Lucrați cu dragoste.

Primul lucru, pregătiți-vă având un scop. Aduceți-vă aminte declarația Învățătorului care prezintă cerințele: „Iată, Domnul cere inima și un suflet binevoitor” [Doctrină și legăminte 64:34]. Munca misionară este grea. Îți solicită energia, îți solicită capacitatea, îți cere cel mai bun efort – adesea un al doilea efort. Nicio altă lucrare nu necesită ore mai lungi sau un devotament mai mare ori un asemenea sacrificiu și rugăciune spusă cu ardoare…

Al doilea lucru, propovăduiți depunând mărturie. Petru și Ioan, acei pescari convertiți care au devenit apostoli, au fost avertizați [de saduchei] să nu-L predice pe Isus Hristos și pe Cel răstignit. Răspunsul lor a fost ferm: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit” [Faptele apostolilor 4:19-20].

Pavel, apostolul, acel veritabil mărturisitor al adevărului, ne vorbea tuturor – membri și misionari deopotrivă – când l-a sfătuit pe prietenul său preaiubit Timotei: „Fii o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție” [1 Timotei 4:12]…

Al treilea lucru, lucrați cu dragoste. Nu există substitut pentru dragoste. Adesea, această dragoste este aprinsă în tinerețe de o mamă, extinsă de un tată și păstrată vie prin slujirea oferită lui Dumnezeu. Aduceți-vă aminte sfatul Domnului: „Și credința, speranța, caritatea și dragostea, cu ochiul îndreptat numai către slava lui Dumnezeu, îl califică pentru această lucrare” [Doctrină și legăminte 4:5]. Ei bine, fiecare dintre noi ar putea să se întrebe: Am progresat astăzi în ceea ce privește credința, speranța, caritatea, dragostea?¹⁴

Cu ani în urmă, am lucrat în domeniul tipografiei cu un bărbat pe nume Sharman Hummel. Odată, l-am întrebat cum a ajuns să-și primească mărturia despre Evanghelie.

El a răspuns: „Trăiam în est. Într-o zi, eu călătoream cu autobuzul spre San Francisco. În orașul Salt Lake, o tânără fată s-a urcat în autobuz – o fetiță de la Societatea Primară – care s-a așezat lângă mine. Ea se ducea la Reno, Nevada, pentru a-și vizita mătușa. În timp ce călătoream spre vest, am observat un panou publicitar: «Veniți la Școala de duminica mormonă în această săptămână».

I-am spus fetiței: «Bănuiesc că sunt mulți mormoni în Utah, nu-i așa?».

Ea a răspuns: «Da, domnule».

Apoi, am întrebat-o: «Ești mormonă?».

Ea a răspuns: «Da, domnule»”.

Apoi, Sharman Hummel a întrebat: «În ce cred mormonii?». Și acea fetiță a recitat primul articol de credință; apoi, a vorbit despre acesta. Continuând, ea i-a prezentat al doilea articol de credință și a vorbit despre acesta. Apoi, i-a prezentat al treilea, al patrulea, al cincilea și al șaselea și toate Articolele de credință și a vorbit despre toate.

Sharman Hummel a spus: „Am fost profund impresionat. Când am ajuns în San Francisco, primul lucru pe care l-am făcut a fost să caut… Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. L-am sunat pe președintele de misiune și el a trimis doi misionari în locul în care stăteam. Am devenit membru al Bisericii, soția mea a devenit membră și toți copiii noștri au devenit membri”.

Întreaga familie Hummel a rămas activă în Biserică. Fiecare dintre fiice a fost la templu. Nenumărați sunt cei care au fost aduși la cunoașterea Evangheliei de către membrii acestei familii – toate acestea pentru că o copilă a fost învățată Articolele de credință și a avut capacitatea și curajul de a proclama adevărul.¹⁵

Sugestii pentru studiu și predare

Întrebări

Președintele Monson ne-a învățat că fiecăruia dintre noi ni s-a dat „sarcina de a împărtăși Evanghelia lui Hristos” (secțiunea 1). De ce dorește Tatăl Ceresc ca noi să împărtășim Evanghelia? Care sunt unele moduri în care ați împărtășit Evanghelia? Când L-ați simțit pe Tatăl Ceresc îndrumându-vă eforturile? Când ați simțit bucurie împărtășind Evanghelia?
Recapitulați povestirea despre misionarul din secțiunea 2. De ce credeți că modul acestui misionar de a-i vedea pe oameni l-a ajutat în împărtășirea Evangheliei? Cum v-a ajutat Evanghelia să faceți schimbări în viață?
Cum v-a binecuvântat slujirea în misiune pe voi sau pe cineva pe care-l cunoașteți? (Vedeți secțiunea 3.) Care sunt unele moduri în care ne putem pregăti pentru slujirea în misiune? Cum pot adulții să ajute copiii și tinerii să se pregătească să slujească în misiuni? Cum putem ajuta misionarii?
Ce putem învăța din povestirea despre vârstnicul și sora Fussek? (Vedeți secțiunea 4.)
Președintele Monson a subliniat că „nu există substitut pentru dragoste” în munca misionară (secțiunea 5). De ce este dragostea esențială în munca misionară? Ce putem învăța despre munca misionară de la tânăra fată care a împărtășit Articolele de credință? Gândiți-vă în fiecare zi cum ați răspunde la următoarea întrebare a președintelui Monson: „Am progresat astăzi în ceea ce privește credința, speranța, caritatea, dragostea?”.

Scripturi suplimentare

Ezechiel 34:11-15; Marcu 16:15; Alma 26:1-16; Doctrină și legăminte 15; 60:2; 84:85-88; 88:81; 123:11-17

Ajutor pentru predare

„Când cursanții împărtășesc ce învață, ei nu doar simt Spiritul și-și întăresc propria mărturie, ci și îi încurajează pe ceilalți [membri ai familiei sau] cursanți să descopere singuri adevăruri… În fiecare lecție, alocați un timp în care cursanții să poată împărtăși – în unele situații, veți observa că aceste discuții sunt lecția însăși” (Să predăm în modul Salvatorului, p. 30).