„Capitolul 1: Isus Hristos, Salvatorul și Mântuitorul nostru”, Învățături ale președinților Bisericii: Thomas S. Monson (2020)

„Capitolul 1”, Învățături: Thomas S. Monson

Capitolul 1

Isus Hristos, Salvatorul și Mântuitorul nostru

„Isus Hristos este Salvatorul lumii. Isus Hristos este Mântuitorul întregii omeniri. El este Fiul lui Dumnezeu. El a arătat calea.”

Din viața lui Thomas S. Monson

Thomas S. Monson fost chemat să fie „[martor special al] numelui lui Hristos în toată lumea” la vârsta de doar 36 de ani (Doctrină și legăminte 107:23). Timp de mai bine de cinci decenii, în împrejurări publice și private din întreaga lume, el a depus mărturie despre misiunea divină a Salvatorului. El a propovăduit cu putere despre sacrificiul ispășitor al Salvatorului – suferința Sa din Ghetsimani și de pe cruce și jertfirea vieții Sale. El a depus mărturie despre realitatea învierii – despre victoria Salvatorului asupra morții și despre cum asigură aceasta viață nepieritoare tuturor și aduce alinare și pace. Ca un ecou al cuvintelor Salvatorului către Lazăr, președintele Monson a depus mărturie că, pe măsură ce „[ieșim]” din păcat și lipsă de credință, Salvatorul ne va schimba inima și firea (Ioan 11:43).

„[Isus Hristos] este un învățător al adevărului – dar El este mai mult decât un învățător”, a spus președintele Monson. „El este Exemplul vieții perfecte – dar El este mai mult decât un exemplu. El este Marele Doctor – dar El este mai mult decât un doctor. El este literalmente Salvatorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, Prințul Păcii, Cel Sfânt al lui Israel, chiar Domnul înviat, Care a declarat: «Iată, Eu sunt Isus Hristos, despre care profeții au depus mărturie că trebuia să vină pe pământ… Eu sunt lumina și viața lumii» [3 Nefi 11:10-11]. «Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă; Eu sunt Acela care trăiește, Eu sunt Acela care a fost ucis; Eu sunt avocatul vostru pe lângă Tatăl» [Doctrină și legăminte 110:4].

Ca martor al Său, vă depun mărturie că El trăiește și că, prin El, și noi vom trăi.”¹

Isus Hristos „este literalmente Salvatorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, Prințul Păcii, Cel Sfânt al lui Israel”.

Învățături ale lui Thomas S. Monson

În Ghetsimani, Isus Hristos a suferit „atât în trup, cât și în spirit” pentru a ispăși pentru păcatele noastre.

Noi știm că am trăit înainte de a ne naște în viața muritoare. În starea noastră premuritoare, am fost, fără îndoială, printre fiii și fiicele lui Dumnezeu care au strigat de bucurie datorită ocaziei de a veni în această existență muritoare plină de încercări, dar necesară [vedeți Iov 38:4-7]. Am știut că scopul nostru era să dobândim un trup fizic, să învingem încercările și să dovedim că vom ține poruncile lui Dumnezeu. Tatăl nostru a știut că, din cauza naturii stării muritoare, aveam să fim ispitiți, să păcătuim și să avem parte de eșecuri. Pentru ca noi să avem toate șansele de a reuși, El a oferit un Salvator, Care avea să sufere și să moară pentru noi. Nu doar că El avea să ispășească pentru păcatele noastre, dar, ca parte a acelei ispășiri, El avea, de asemenea, să învingă moartea fizică de care noi urma să avem parte din cauza căderii lui Adam.

Astfel, cu mai bine de 2.000 de ani în urmă, Hristos, Salvatorul nostru, S-a născut în viața muritoare într-un staul din Betleem. Mult prezisul Mesia sosise.

S-a scris foarte puțin despre copilăria lui Isus. Îmi place fragmentul din Luca: „Și Isus creștea în înțelepciune, în statură, și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor” [Luca 2:52]. Și, în cartea Faptele apostolilor, este o frază scurtă referitoare la Salvator care are o imensă însemnătate: „[El] umbla din loc în loc, făcea bine” [Faptele apostolilor 10:38].

El a fost botezat de Ioan în râul Iordan. El i-a chemat pe cei doisprezece apostoli. El i-a binecuvântat pe bolnavi. El i-a făcut pe șchiopi să meargă, pe orbi să vadă, pe surzi să audă. El i-a ridicat chiar și pe morți la viață. El a predicat, a depus mărturie și a oferit un exemplu perfect pe care să-l urmăm.

Și, apoi, misiunea Salvatorului lumii în viața muritoare s-a apropiat de sfârșit. Cina cea de taină cu apostolii Săi a avut loc într-o odaie de sus. Urma să aibă parte de Ghetsimani și de crucea de pe Căpățâna.

Nicio persoană muritoare nu poate concepe semnificația deplină a ceea ce a făcut Hristos pentru noi în Ghetsimani. El Însuși a descris, mai târziu, experiența: „Suferințe care M-au făcut, chiar pe Mine, Dumnezeu, Cel mai mare dintre toți, să tremur de durere și să sângerez din fiecare por și să sufăr atât în trup, cât și în spirit” [Doctrină și legăminte 19:18].²

Nicio relatare despre vreo rugăciune nu mă impresionează atât de profund cum o face rugăciunea rostită de Isus în Grădina Ghetsimani. Cred că Luca o descrie cel mai bine:

„S-a dus… în muntele Măslinilor. Ucenicii Lui au mers după El.

Când a ajuns la locul acela, le-a zis: «Rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită».

Apoi S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat, și a început să Se roage,

zicând: «Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta».

Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească.

A ajuns într-un chin ca de moarte și a început să Se roage și mai fierbinte; și sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ” [Luca 22:39-44].³

El ar fi putut să Se răzgândească în ultimul moment. Dar nu a făcut-o. El a coborât sub toate lucrurile pentru a putea salva toate lucrurile. Făcând astfel, El ne-a dat viață dincolo de această existență muritoare. El ne-a revendicat din căderea lui Adam.

Îi sunt recunoscător din adâncul sufletului meu.⁴

Isus Hristos a fost răstignit și, apoi, a înviat, dobândind victoria asupra morții și asigurându-ne salvarea.

După agonia din Ghetsimani, acum stors de putere, [Isus] a fost luat cu cruzime de mâini dure și dus înaintea lui Ana, Caiafa, Pilat și Irod. El a fost acuzat și înjurat. Lovituri grele I-au slăbit și mai mult trupul sfâșiat de durere. Sângele Îi curgea pe față din cauza unei coroane de spini ascuțiți care I-a fost pusă forțat pe cap, străpungându-I fruntea. Și, apoi, El a fost dus din nou la Pilat, care a cedat strigătelor gloatei furioase: „Răstignește-L, răstignește-L” [Luca 23:21].

A fost biciuit cu un bici în ale cărui multiple fâșii de piele au fost întrețesute metale ascuțite și oase. Ridicându-se de sub cruzimea biciuirii, cu pași împleticiți, El Și-a purtat propria cruce până nu a mai putut merge mai departe și altcineva I-a purtat povara pe umeri.

În cele din urmă, pe un deal numit Căpățâna, trupul Său rănit a fost bătut în cuie pe cruce, în timp ce ucenicii Săi se uitau neajutorați. Fără milă, El a fost batjocorit, înjurat și luat în derâdere. Cu toate acestea, El a strigat: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” [Luca 23:34].

Orele de agonie treceau în timp ce viața I se scurgea. De pe buzele Sale uscate au ieșit cuvintele: „«Tată, în mâniile Tale Îmi încredințez duhul!» Și când a zis aceste vorbe, Și-a dat duhul” [Luca 23:46]… Trupul Său fără viață a fost pus în grabă, dar cu grijă într-un mormânt împrumutat.

Nu există cuvinte în creștinătate care să însemne mai mult pentru mine decât cele spuse de înger Mariei Magdalena care plângea și celeilalte Marii, când, în prima zi a săptămânii, ele s-au apropiat de mormânt ca să îngrijească trupul Domnului lor. Îngerul a spus:

„Pentru ce căutați între morți pe Cel ce este viu?

Nu este aici, ci a înviat” [Luca 24:5-6].

Salvatorul nostru trăia din nou. Cel mai glorios, încurajator și liniștitor eveniment dintre toate evenimentele din istoria omenirii avusese loc – victoria asupra morții. Durerea și agonia din Ghetsimani și de pe Căpățâna fuseseră șterse. Salvarea omenirii fusese asigurată…

Mormântul gol din acea primă dimineață de Paște a fost răspunsul la întrebarea lui Iov: „Dacă omul odată mort ar putea să mai învie?” [Iov 14:14]. Tuturor celor care mă auziți, vă declar că, dacă un om moare, el va trăi din nou. Cunoaștem acest lucru pentru că avem lumina adevărului revelat.

„Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților.

Și după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos” [1 Corinteni 15:21-22].⁵

„Salvatorul nostru trăia din nou. Cel mai glorios, încurajator și liniștitor eveniment dintre toate evenimentele din istoria omenirii avusese loc – victoria asupra morții.”

Învierea Salvatorului oferă pace și alinare.

De-a lungul anilor, am auzit și am citit mărturii mult prea numeroase ca să le pot număra, care mi-au fost împărtășite de oameni care mărturisesc despre adevărul învierii și care au primit, în momentele lor de mare nevoie, pacea și alinarea promise de Salvator.

Voi menționa doar un fragment dintr-o astfel de relatare. [În urmă cu ceva timp], am primit o scrisoare emoționantă de la un tată a șapte copii care mi-a scris despre familia sa și, în special, despre fiul său Jason, care se îmbolnăvise la vârsta de 11 ani. În următorii ani, boala lui Jason a recidivat de mai multe ori. Acest tată vorbea despre atitudinea pozitivă a lui Jason și de starea lui veselă, în pofida încercărilor lui de sănătate. Jason a primit Preoția aaronică la vârsta de 12 ani și „întotdeauna și-a îndeplinit cu credință și sârguință responsabilitățile, într-un mod excelent, indiferent dacă s-a simțit bine sau nu”. El a primit medalia Eagle Scout (medalia cercetașilor „Vulturul”) la vârsta de 14 ani.

[Într-o vară], nu cu mult timp după ce a împlinit 15 ani, Jason a fost internat din nou în spital. Într-una din vizitele sale la Jason, tatăl lui l-a găsit cu ochii închiși. Neștiind dacă Jason dormea sau era treaz, el a început să-i vorbească încetișor. „Jason”, i-a spus el, „știu că ai trecut prin multe în viața ta scurtă și că starea ta actuală este grea. Chiar dacă ai o luptă uriașă înainte, nu vreau să-ți pierzi niciodată credința în Isus Hristos”. El a spus că a fost surprins când Jason și-a deschis ochii imediat și a spus cu o voce clară, hotărâtă: „Niciodată!”. Apoi, Jason și-a închis ochii și nu a mai spus nimic.

Tatăl lui a scris: „În această declarație simplă, Jason a exprimat una dintre cele mai puternice și pure mărturii despre Isus Hristos pe care le-am auzit vreodată… Pe măsură ce declarația lui «Niciodată!» mi se întipărea în suflet în ziua aceea, inima mi s-a umplut de bucurie că Tatăl meu Ceresc mă binecuvântase să fiu tatăl unui asemenea băiat minunat și nobil… A fost ultima dată când l-am auzit declarându-și mărturia despre Hristos”.

Deși familia lui se aștepta ca această spitalizare să fie una dintre spitalizările de rutină, Jason a murit la mai puțin de două săptămâni după aceea. Un frate și o soră mai mari slujeau în momentul respectiv în calitate de misionari cu timp deplin. Un alt frate, Kyle, tocmai își primise chemarea în misiune. De fapt, chemarea venise mai devreme decât se așteptau și… chiar cu o săptămână înainte de moartea lui Jason, familia s-a adunat în salonul lui de la spital pentru ca scrisoarea cu chemarea lui Kyle în misiune să poată fi deschisă acolo și împărtășită întregii familii.

În scrisoarea lui către mine, acest tată a inclus o fotografie cu Jason pe patul său de spital, cu fratele lui mai mare, Kyle, stând lângă pat, ținând în mână chemarea sa în misiune. Dedesubtul fotografiei era scris acest lucru: „Chemați să slujească împreună în misiunile lor – de ambele părți ale vălului”.

Fratele lui Jason și sora care slujeau deja în misiunile lor au trimis acasă scrisori frumoase, mângâietoare pentru a fi împărtășite la înmormântarea lui Jason. Sora lui, care slujea în Misiunea Vest, Buenos Aires, Argentina, a scris printre altele:

„Știu că Isus Hristos trăiește și, deoarece El trăiește, noi, toți, inclusiv preaiubitul nostru Jason, vom trăi, de asemenea, din nou… Putem găsi alinare în cunoașterea certă că am fost pecetluiți împreună ca familie eternă… Dacă facem tot ce putem pentru a ne supune și a face mai bine în această viață, îl vom vedea din nou”.

Ea a continuat: „[Un] verset care îmi place de multă vreme are acum o nouă semnificație și importanță în acest moment… [Din] Apocalipsa, capitolul 21, versetul 4: «El [Dumnezeu] va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut»”.

Preaiubiții mei frați și preaiubitele mele surori, în momentul nostru de cea mai profundă tristețe, putem primi pace profundă din cuvintele îngerului din acea primă dimineață de Paște: „Nu este aici; a înviat” [Matei 28:6].

A-nviat azi Isus, Domnul!
Bucuroși voi să vestiți.
Isus a înfruntat moartea,
Oameni, toți, fiți fericiți.
Mormântul a fost deschis,
Hristos astăzi a învins.
[„Isus a înviat”, Imnuri, nr. 123].

În calitate de unul dintre martorii Săi speciali de pe pământ astăzi… vă declar că acest lucru este adevărat.⁶

Isus Hristos ne poate schimba pe măsură ce Îl urmăm.

În timp ce dumneavoastră și cu mine mergem pe cărarea pe care a mers Isus, haideți să ascultăm sunetul picioarelor încălțate cu sandale! Haideți să ne întindem mâna după mâna Tâmplarului! Atunci, vom ajunge să-L cunoaștem… El ne spune… cuvintele: „Vino după Mine” și ne pune la sarcina pe care El o are de îndeplinit pentru timpul nostru. El poruncește, și celor care I se supun, indiferent dacă sunt înțelepți sau simpli, El Se va dezvălui pe Sine în eforturile, conflictele, suferințele prin care ei vor trece fiind înfrățiți cu El; și vor învăța prin propria lor experiență cine este El.

Aflăm că El este mai mult decât Pruncul din Betleem, mai mult decât fiul tâmplarului, mai mult decât cel mai mare învățător care a trăit vreodată. Ajungem să-L cunoaștem ca fiind Fiul lui Dumnezeu. El nu a făcut niciodată o statuie, nu a pictat un tablou, nu a scris o poezie sau nu a condus o armată. El nu a purtat niciodată o coroană de monarh, nu a ținut un sceptru și nici nu Și-a pus pe umeri o mantie purpurie. Iertarea Sa a fost nemărginită, răbdarea Sa inepuizabilă, curajul Său fără limite.

Isus a schimbat oameni. El a schimbat obiceiurile lor, opiniile lor și ambițiile lor. El a schimbat temperamentul lor, dispoziția lor și firea lor. El a schimbat inima oamenilor.

Poate că cineva se gândește la pescarul Simon, cunoscut mai bine de dumneavoastră și de mine ca Petru, căpetenia apostolilor. Neîncrezătorul, necredinciosul, impetuosul Petru avea să-și aducă aminte de noaptea în care Isus a fost dus la marele preot. Aceasta a fost noaptea în care mulțimea „[a] început să-L scuipe [pe Salvator], să-I acopere fața, să-L bată cu pumnii… iar aprozii L-au primit în palme” (Marcu 14:65).

Unde era Petru, care promisese că va muri împreună cu El și că nu-L va tăgădui niciodată? Cronica sacră dezvăluie: „Petru L-a urmat de departe până în curtea marelui preot; a șezut jos împreună cu aprozii, și se încălzea la para focului” (Marcu 14:54). Aceea a fost noaptea în care Petru, împlinind profeția Învățătorului, L-a tăgăduit, într-adevăr, de trei ori. În mijlocul îmbrâncelilor, al batjocurilor și al loviturilor, Domnul, în agonia umilirii Sale, în măreția tăcerii Sale, S-a întors și l-a privit pe Petru.

Un cronicar a descris schimbarea: „A fost suficient… [Petru] nu mai cunoștea niciun pericol, nu se mai temea de moarte… [El] s-a grăbit… în noapte… pentru a întâlni zorii dimineții… Acest penitent cu inima frântă [stătea] înaintea tribunalului propriei conștiințe și, acolo, viața lui veche, vechea lui rușine, vechea lui slăbiciune, vechiul lui sine erau condamnate la acea moarte a întristării după voia lui Dumnezeu care avea să ducă la o naștere nouă și mai nobilă” (Frederic W. Farrar, The Life of Christ, Portland, Oreg.: Fountain Publications, 1964, p. 604).

Apoi, a fost Saul din Tars [numit mai târziu Pavel]… Într-o zi, El L-a întâlnit pe Isus și, iată, toate lucrurile au devenit noi. Din acea zi și până în ziua morții sale, Pavel i-a îndemnat pe oameni să se „[dezbrace] de omul cel vechi” și să se „[îmbrace] în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul” (Ef. 4:22, 24).

Trecerea timpului nu a schimbat capacitatea Mântuitorului de a schimba viețile oamenilor. Așa cum El i-a spus lui Lazăr, care era mort, tot așa ne spune dumneavoastră și mie: „Vino afară” (Ioan 11:43). Vino afară din disperarea îndoielii.

Vino afară din întristarea păcatului. Vino afară din moartea necredinței. Vino afară la o viață nouă. Vino afară.

Pe măsură ce facem acest lucru și ne îndreptăm pașii de-a lungul cărărilor pe care a mers Isus, să ne aducem aminte mărturia pe care Isus a depus-o: „Iată, Eu sunt Isus Hristos, despre care profeții au depus mărturie că trebuia să vină pe pământ… Eu sunt lumina și viața lumii” (3 Ne. 11:10-11). „Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă; Eu sunt Acela care trăiește, Eu sunt Acela care a fost ucis; Eu sunt avocatul vostru pe lângă Tatăl.” (D&L 110:4)⁷

Inima Salvatorului nostru este plină de dragoste.

În adunările noastre de împărtășanie, noi cântăm des imnul:

Eu mă minunez de măreața Sa dragoste
Mult prea tulburat de harul ce mi-l dăruie.
Și mă înfior la gândul că a suferit,
Pentru mine, un păcătos, în chin S-a jertfit…

Cum pot eu să uit cât de mult El a suferit,
A Sa dragoste și milă și cum S-a jertfit?
O, nu, eu mereu numele Său Îl voi slăvi,
Până ce, în genunchi, înaintea Sa voi fi. 
[„Eu mă minunez”, Imnuri, nr. 117]

Eu mă minunez de dragostea pe care Isus mi-o oferă și de dragostea pe care Isus v-o oferă. Mă gândesc la dragostea pe care a oferit-o în Ghetsimani. Mă gândesc la dragostea pe care a oferit-o în pustiu. Mă gândesc la dragostea pe care a oferit-o la mormântul lui Lazăr; la dragostea pe care a arătat-o pe dealul Golgota, la mormântul deschis și, da, când a apărut în acea dumbravă sacră alături de Tatăl Său și a rostit acele cuvinte memorabile către Joseph Smith. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru dragostea Sa de a-L împărtăși pe Singurul Său Fiu Născut în trup, chiar Isus Hristos, pentru dumneavoastră și pentru mine. Îi mulțumesc Domnului pentru dragostea pe care a arătat-o dându-Și viața, pentru ca noi să putem avea viață eternă…

Isus este Salvatorul lumii. El este Mântuitorul întregii omeniri. El este Fiul lui Dumnezeu. El a arătat calea. Poate vă aduceți aminte că Isus Și-a umplut mintea cu adevăr; Isus Și-a umplut viața cu slujire; Isus Și-a umplut inima cu dragoste. Când urmăm acel exemplu… și, literalmente, ne umplem mintea cu adevăr, ne umplem viața cu slujire și ne umplem inima cu dragoste, ne putem pregăti pentru a auzi, într-o zi, acea declarație a Salvatorului nostru: „Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău” (Mat. 25:21).⁸

Sugestii pentru studiu și predare

Întrebări

Cugetați asupra învățăturilor președintelui Monson despre suferința Salvatorului în Ghetsimani (vedeți secțiunea 1). Ce sentimente aveți când cugetați asupra sacrificiului făcut de Salvator pentru dumneavoastră? Ce putem învăța din rugăciunea Salvatorului în Ghetsimani?
Președintele Monson a spus că învierea lui Isus Hristos este „cel mai glorios, încurajator și liniștitor eveniment dintre toate evenimentele din istoria omenirii” (secțiunea 2). Ce binecuvântări primim datorită învierii Salvatorului?
Ce putem învăța din povestirea președintelui Monson din secțiunea 3? Cum v-a ajutat realitatea învierii să simțiți „pacea și alinarea promise de Salvator”?
Președintele Monson a subliniat faptul că Isus ne poate schimba (vedeți secțiunea 4). Ce trebuie să facem pentru ca Salvatorul să ne poată schimba? Cum v-a fost schimbată viața de El?
Recapitulați învățăturile președintelui Monson despre momente în care Salvatorul Și-a arătat dragostea (vedeți secțiunea 5). Când ați simțit dragostea Salvatorului pentru dumneavoastră? Cum putem recunoaște mai pe deplin dragostea pe care ne-o oferă Isus? Cum ne putem arăta dragostea și recunoștința față de El? Cum „ne [putem umple] inima cu dragoste”?

Scripturi suplimentare

Isaia 25:8; 2 Tesaloniceni 3:16; 2 Nefi 25:12; Mosia 15:18; Alma 5:48; 38:9; 3 Nefi 27:27; Doctrină și legăminte 88:15-16; 93:33-34

Ajutor pentru predare

„Exprimările sincere de dragoste asemănătoare celei a lui Hristos au mare putere să înmoaie inima [celor] care întâmpină dificultăți legate de Evanghelie. Adesea, aceste persoane au nevoie doar să știe că este nevoie de ele și că sunt iubite… Ar putea fi ceva simplu, cum ar fi faptul de a-i ruga să aibă o parte activă într-o lecție viitoare – să împărtășească o experiență sau sentimente despre un anumit fragment scriptural” [Să predăm în modul Salvatorului (2016), p. 9].