„Capitolul 18 Fericirea în cadrul căsniciei”, Învățături ale președinților Bisericii: Thomas S. Monson (2020)

„Capitolul 18”, Învățături: Thomas S. Monson

Capitolul 18

Fericirea în cadrul căsniciei

„Alegeți-vă cu grijă și cu ajutorul rugăciunii un partener sau o parteneră; iar, când sunteți căsătoriți, fiți înverșunați în a fi loiali unul altuia.”

Din viața lui Thomas S. Monson

Când președintele Thomas S. Monson era tânăr băiat, a fost surprins să afle despre o legătură strânsă între familia sa și familia fetei cu care ieșea la întâlniri, Frances Beverly Johnson, cu care s-a căsătorit mai târziu. El a povestit:

„Tatăl tatălui meu a venit din Suedia și soția lui, din Anglia… S-au căsătorit în Templul Salt Lake și el a scris în jurnalul său: «Ziua de astăzi este cea mai fericită zi din viața mea. Iubita mea și cu mine ne-am căsătorit pentru timp și eternitate în templul sfânt».

Trei zile mai târziu, în data de 23 aprilie 1898, el a scris: «Am luat trenul de la Rio Grande Western Depot în drum spre Scandinavia, unde am fost chemat în calitate de misionar». S-a dus în Suedia, lăsându-și mireasa de trei zile.

Jurnalul lui, scris cu creionul, a ajuns la mine de la un unchi care, dintr-un motiv sau altul, m-a ales pe mine să primesc jurnalul tatălui său. Cea mai des întâlnită consemnare în jurnal a fost: «Picioarele îmi sunt ude». Dar în cea mai frumoasă consemnare se spunea: «Astăzi, am fost acasă la familia Jansson [mai târziu, numele a fost schimbat în Johnson]. Am cunoscut-o pe sora Jansson. A pregătit o cină minunată pentru noi. Ea este o bucătăreasă bună». Și, apoi, el a spus: «Copiii au cântat din voce sau la armonică sau au dansat și, apoi, ea și-a plătit zeciuiala. Cinci coroane pentru Domnul, una pentru colegul meu, vârstnicul Ipson, și una pentru mine». Și, apoi, erau enumerate numele copiilor.

Când am citit în jurnal, era menționat acolo numele tatălui soției mele, care era unul dintre copiii care făceau parte din acea gospodărie, unul care, probabil, a cântat un cântec, unul care a devenit tatăl unei singure fiice, al fetei cu care m-am căsătorit.”

Președintele Monson a relatat următoarea experiență pe care a trăit-o când s-a dus să o ia pe Frances la prima lor întâlnire:

„Din prima zi în care am văzut-o pe Frances, am știut că am găsit fata potrivită. Domnul a făcut să ne întâlnim mai târziu și i-am cerut să iasă cu mine. M-am dus la ea acasă pentru a o lua. Ea m-a prezentat iar tatăl ei a spus: «Monson – este un nume suedez, nu-i așa?».

Am spus: «Da».

El a spus: «Bun».

Apoi, s-a dus într-o altă cameră și a adus o fotografie cu doi misionari, purtând pălării înalte și având fiecare exemplarul său din Cartea lui Mormon.

«Ești rudă cu acest Monson», a spus el, «Elias Monson?».

Am spus: «Da, este fratele bunicului meu. Și el a fost misionar în Suedia».

Auzind aceasta, tatăl lui Frances a început să plângă”. În timp ce familia sa locuia încă în Suedia, ei se bucuraseră de multe vizite din partea vârstnicului Elias Monson. Tatăl lui Frances „m-a sărutat pe obraz”, și-a amintit mai târziu președintele Monson, „și, apoi, mama ei a plâns și m-a sărutat pe celălalt obraz. Și, apoi, m-am uitat în jur după Frances. Ea a spus: «Mă duc să-mi iau haina»”¹.

Tom și Frances s-au căsătorit în luna octombrie a anului 1948. În timpul Conferinței Generale din luna aprilie a anului 2008 – prima a președintelui Monson în calitate de președinte al Bisericii – el a rostit aceste cuvinte de recunoștință față de sora Monson și pentru slujirea și sprijinul ei de-o viață:

„Îi mulțumesc Tatălui meu din Cer pentru scumpa mea parteneră, Frances. În luna octombrie a acestui an, ea și cu mine vom aniversa 60 de ani minunați de căsnicie. Deși slujirea mea în Biserică a început de la o vârstă fragedă, ea nu s-a plâns niciodată când am plecat de acasă pentru a participa la adunări sau pentru a îndeplini o însărcinare. Timp de mulți ani, însărcinările mele în calitate de membru al Celor Doisprezece au făcut să fiu adesea departe de orașul Salt Lake – uneori timp de cinci săptămâni la rând – lăsând-o singură să aibă grijă de copilașii noștri și de căminul nostru. Începând cu momentul în care am fost chemat să slujesc în calitate de episcop, la vârsta de 22 de ani, am avut parte rareori de luxul de a sta împreună în timpul unei adunări a Bisericii. Nu aș fi putut cere o parteneră mai fidelă, mai iubitoare și mai înțelegătoare”².

După mulți ani de probleme de sănătate, sora Monson a murit în data de 17 mai 2013. Câteva luni mai târziu, într-o adunare generală a Societății de Alinare, președintele Monson a descris cu dragoste ce a însemnat ea pentru el: „Ea a fost o fiică credincioasă a Tatălui nostru Ceresc, preaiubita mea parteneră și cea mai dragă prietenă a mea. Îmi lipsește mai mult decât pot exprima în cuvinte”³.

„Prietenul nostru cel mai prețuit este partenerul nostru din cadrul căsniciei.”

Învățături ale lui Thomas S. Monson

Fericirea abundă când există respect sincer între soț și soție.

Prietenul nostru cel mai prețuit este partenerul nostru din cadrul căsniciei. Această lume veche ar fi mult mai bună astăzi dacă bunătatea și considerația ar fi o reflecție zilnică a recunoștinței noastre față de soție, față de soț.⁴

Fericirea abundă când există respect sincer unul față de celălalt. Soțiile se apropie de soții lor iar soții își apreciază mai mult soțiile și copiii sunt fericiți, așa cum trebuie să fie copiii.⁵

Oamenii care se căsătoresc în speranța de a forma un parteneriat permanent necesită anumite capacități și atitudini de spirit. Ei trebuie să fie pricepuți în a se adapta unul la celălalt. Ei au nevoie de capacitatea de a-și rezolva problemele comune. Ei au nevoie de dorința de a oferi și de a primi în căutarea armoniei. Ei au nevoie de altruism de cel mai înalt grad, în care gândul la partenerul de viață să ia locul dorinței pentru sine.⁶

Președintele Howard W. Hunter a spus următoarele despre căsătorie: „Fericirea și succesul în căsnicie, în general, nu înseamnă atât de mult să te căsătorești cu persoana potrivită, ci să fii persoana potrivită”. Îmi place aceasta. „Efortul conștient de a-ți face partea pe deplin este cel mai important element care contribuie la succes” [The Teachings of Howard W. Hunter, editată de Clyde J. Williams (1997), p. 130].⁷

Îmi voi aminti mereu când l-am vizitat acasă pe președintele Hugh B. Brown [din Prima Președinție]. Era ziua absolvirii la Universitatea Brigham Young. El trebuia să conducă ceremonia și eu trebuia să rostesc cuvântarea de deschidere. M-am dus cu mașina acasă la președintele Brown și l-am condus la mașina mea. Totuși, înainte de a putea porni, el mi-a spus: „Așteaptă puțin. Soția mea, Zina, va veni la fereastra din față”.

M-am uitat la fereastră, am observat că perdeaua fusese trasă și am văzut-o pe Zina Brown stând în scaunul ei rulant, fluturând cu afecțiune o batistă mică și albă spre privirea soțului ei zâmbitor. Președintele Brown și-a băgat mâna în buzunarul sacoului, a scos o batistă albă și a început să o fluture cu grijă, spre încântarea soției sale. Apoi, ne-am îndepărtat de bordură și am început călătoria spre Provo.

„Ce semnificație are fluturatul batistei albe?”, am întrebat.

El a răspuns: „Zina și cu mine am urmat acest obicei încă de când ne-am căsătorit. Este oarecum un simbol între noi că totul va fi bine de-a lungul zilei până când vom fi din nou împreună la ceas de seară”⁸.

În cadrul căsniciei, soțul și soția merg unul lângă altul ca fiu și fiică ai lui Dumnezeu.

Fraților, să ne tratăm soțiile cu demnitate și respect. Ele sunt partenerele noastre eterne. Surori, cinstiți-vă soții! Ei au nevoie să audă un cuvânt bun. Au nevoie de un zâmbet prietenos. Au nevoie de o exprimare caldă a dragostei adevărate.⁹

Mereu mi-au plăcut cuvintele citate frecvent de președintele David O. McKay… : „Femeia a fost luată din bărbat – nu din picioarele lui pentru a fi călcată în picioare, ci din coasta lui pentru a fi egală cu el, sub brațul lui pentru a fi protejată și aproape de inima lui pentru a fi iubită”.

Dar gândul care reușește mereu să-mi răscolească sufletul este sfatul simplu și înțelept: „Bărbații trebuie să aibă grijă să nu facă femeile să plângă, pentru că Dumnezeu le numără lacrimile”.¹⁰

În căsnicie, niciun partener nu este superior sau inferior celuilalt. Mergeți unul lângă altul ca fiu și fiică ai lui Dumnezeu.¹¹

Amintirea legămintelor căsătoriei poate ajuta în momente de stres conjugal.

Dacă oricare dintre dumneavoastră are probleme în căsnicie, vă îndemn să faceți tot ce puteți pentru a îndrepta tot ce este necesar, astfel încât să puteți fi la fel de fericiți cum ați fost când v-ați căsătorit. Noi, cei care suntem căsătoriți în casa Domnului, suntem căsătoriți pentru timp și toată eternitatea și, atunci, trebuie să depunem tot efortul necesar pentru a avea o căsnicie eternă. Înțeleg că sunt situații în care căsnicia nu poate fi salvată, dar am un sentiment puternic că cele mai multe pot fi salvate și trebuie salvate. Nu vă lăsați căsnicia să ajungă în punctul în care este în pericol.¹²

Cu mulți ani în urmă, în episcopia asupra căreia prezidam în calitate de episcop, locuia un cuplu care avea deseori neînțelegeri foarte grave, pline de ură. Adică neînțelegeri reale. Fiecare dintre cei doi era sigur de poziția lui. Niciunul nu ceda în fața celuilalt. Când nu se certau, mențineau ceea ce aș numi un armistițiu incomod.

Într-o dimineață, la ora 2:00, am primit un apel telefonic din partea acelui cuplu. Voiau să discute cu mine și voiau să vorbească în acel moment. M-am chinuit să mă dau jos din pat, m-am îmbrăcat și m-am dus la casa lor. Stăteau în colțuri opuse ale camerei, fără să vorbească unul cu celălalt. Soția a comunicat cu soțul ei prin mine. El i-a răspuns adresându-mi-se. M-am întrebat: „Oare cum voi reuși să împac acest cuplu?”.

M-am rugat să am inspirație și mi-a venit ideea să le adresez o întrebare. Am spus: „Cât timp a trecut de când ați fost la templu și ați fost martori la o pecetluire în templu?”. Au recunoscut că trecuse mult timp de atunci. În alte privințe, erau oameni demni care dețineau recomandări pentru templu și se duceau la templu unde înfăptuiau rânduieli pentru alții.

Le-am spus: „Veți veni cu mine la templu miercuri dimineață la ora opt? Vom fi martori la o ceremonie de pecetluire acolo”.

Au întrebat la unison: „A cui ceremonie?”.

Am răspuns: „Nu știu. Va fi ceremonia oricărui cuplu care se căsătorește în acea dimineață”.

În miercurea următoare, la ora stabilită, ne-am întâlnit la Templul Salt Lake. Toți trei ne-am dus într-una dintre frumoasele camere de pecetluire, necunoscând nicio persoană din cameră, cu excepția vârstnicului ElRay L. Christiansen, pe atunci asistent al Cvorumului celor Doisprezece, o chemare de autoritate generală care exista la acea vreme. Vârstnicul Christiansen era desemnat să înfăptuiască o ceremonie de pecetluire pentru o mireasă și un mire chiar în acea cameră în acea dimineață. Sunt convins că mireasa și familia ei s-au gândit: „Aceștia trebuie să fie prieteni de-ai mirelui” iar familia mirelui gândea: „Aceștia trebuie să fie prieteni de-ai miresei”. Cuplul meu era așezat pe o banchetă mică la aproximativ 60 cm depărtare unul de celălalt.

Vârstnicul Christiansen a început prin a oferi sfaturi cuplului care se căsătorea și a făcut aceasta într-un stil minunat. El a menționat în ce fel trebuie un soț să-și iubească soția, cum trebuie s-o trateze cu respect și curtoazie, s-o onoreze ca fiind inima căminului. Apoi, el s-a adresat miresei despre modul în care ea trebuie să-și cinstească soțul ca fiind capul căminului și să-i fie sprijin în orice fel.

Am observat că, în timp ce vârstnicul Christiansen le vorbea miresei și mirelui, cuplul meu se mutase puțin mai aproape unul de celălalt. La scurt timp, ei stăteau unul lângă celălalt. Ceea ce mi-a plăcut este că amândoi se mutaseră în aproximativ același timp. La sfârșitul ceremoniei, cuplul meu era așezat atât de aproape unul de celălalt de parcă ei ar fi fost noii însurăței. Fiecare zâmbea.

Am plecat de la templu în acea zi și nimeni nu a știut vreodată cine eram sau de ce veniserăm, dar prietenii mei se țineau de mână în timp ce au ieșit pe ușa din față. Disputele lor fuseseră lăsate deoparte. Nu a trebuit să spun niciun cuvânt. Vedeți, și-au amintit de propria lor zi de căsătorie și de legămintele pe care le-au făcut în casa Domnului. Ei erau hotărâți să înceapă din nou și să încerce mai din greu de data aceasta.¹³

În calitate de membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, [trebuie să respectăm] legămintele sacre… iar credincioșia față de ele este o cerință pentru fericire. Da, vorbesc despre legământul botezului, legământul preoției și legământul căsătoriei.¹⁴

„Noi, cei care suntem căsătoriți în casa Domnului, suntem căsătoriți pentru timp și toată eternitatea și, atunci, trebuie să depunem tot efortul necesar pentru a avea o căsnicie eternă.”

O căsnicie reușită necesită dedicare.

Când eram mic, mi-a plăcut să vizitez casa bunicii mele… în orașul Salt Lake. Bunica a fost mereu atât de fericită să ne vadă și să ne apropie de ea. Așezați în poala ei, o ascultam în timp ce ne citea.

Fiul ei cel mai mic, unchiul meu Ray, și soția lui au locuit în aceeași casă după moartea bunicii mele. Într-o vizită la unchiul meu Ray… chiar înainte ca el să moară, am observat că hidrantul de incendiu situat pe bordură părea mic în comparație cu mărimea pe care o avea atunci când mă cățăram pe el cu mulți ani în urmă. Veranda prietenoasă era la fel; atmosfera calmă, liniștită nu se schimbase. Atârnată pe peretele bucătăriei era o expresie înrămată pe care mătușa mea o brodase cu mulți ani în urmă. Transmitea un sfat practic: „Alege-ți iubirea; iubește-ți alegerea”. De foarte multe ori, acest lucru necesită compromis, iertare, poate și scuze. Trebuie să fim mereu dedicați succesului căsniciei noastre.¹⁵

Cred că cea mai tristă și mai descurajantă responsabilitate pe care o am în fiecare săptămână este să mă ocup de anularea pecetluirilor. Fiecare a fost precedată de o căsătorie fericită în casa Domnului, unde un cuplu iubitor începea o nouă viață împreună și aștepta cu nerăbdare să petreacă restul eternității unul cu celălalt. Și, apoi, trec luni și ani și, dintr-un motiv sau altul, dragostea moare. Poate fi rezultatul problemelor financiare, al lipsei de comunicare, al temperamentului necontrolat, al amestecului socrilor, al faptului că s-a avut de-a face cu păcatul. Sunt multe motive posibile. În majoritatea cazurilor, nu divorțul trebuie să fie rezolvarea…

Alegeți-vă cu grijă și cu ajutorul rugăciunii un partener sau o parteneră; iar, când sunteți căsătoriți, fiți înverșunați în a fi loiali unul altuia… Dedicarea într-o căsnicie este absolut esențială.¹⁶

Să nu ne lăsăm descurajați de multele… relatări despre discordie – și, uneori, cruzime – între parteneri și să presupunem că virtutea a dispărut și candela dragostei nu mai strălucește. Doi dintre cei mai dragi prieteni ai mei [sunt] bolnavi și neajutorați. Ei nu sunt singuri. Partenerii lor fideli le slujesc cu dragoste tandră. Prietenul meu Pres, care rareori pleacă de lângă soția lui, a spus despre ea: „Christine este mai slabă, dar tot frumoasă. O iubesc atât de mult!”. Ce omagiu nobil adus fidelității, dragostei, căsniciei!¹⁷

Nu veți putea să anticipați fiecare încercare ce poate apărea, dar fiți siguri că aproape orice poate fi rezolvat, dacă sunteți plini de resurse și sunteți hotărâți să faceți căsnicia dumneavoastră să funcționeze… Dacă… sunteți hotărâți să aveți o căsnicie reușită, nu există nimic în această viață care să vă aducă fericire mai mare.¹⁸

Sugestii pentru studiu și predare

Întrebări

Președintele Monson a declarat că, în cadrul căsătoriei, „fericirea abundă când există respect sincer unul față de celălalt” (secțiunea 1). Ce ne poate învăța povestirea despre președintele și sora Brown? Care sunt unele dintre lucrurile importante pentru ca un soț și o soție să învețe să se adapteze unul la celălalt? Care sunt unele dintre lucrurile importante pentru a învăța cum să rezolvăm problemele? De ce este necesar „altruism de cel mai înalt grad” în cadrul căsniciei?
Președintele Monson ne-a învățat: „În căsnicie, niciun partener nu este superior sau inferior celuilalt” (secțiunea 2). Cum pot soțul și soția să pună în practică acest principiu în căsnicia lor? Care sunt consecințele faptului că unul dintre soți se simte superior sau inferior? Dacă sunteți căsătoriți, vă puteți gândi la ce puteți face pentru a vă manifesta mai pe deplin dragostea față de soțul sau soția dumneavoastră.
Cum poate sfatul președintelui Monson din secțiunea 3 să ajute în momentele de stres conjugal? Cum întărește căsătoria faptul de a face legăminte, a le ține și a cugeta asupra lor? Care sunt alte moduri de a întări o căsnicie?
Cum pot soțul și soția să arate loialitate unul față de altul? (Vedeți secțiunea 4.) Cum își pot îmbunătăți comunicarea? Ce ați învățat despre modul în care un soț și o soție pot să găsească mai multă fericire împreună?

Scripturi suplimentare

Genesa 2:21-24; Matei 19:3-6; 1 Corinteni 11:11; Doctrină și legăminte 42:22; 49:15-16; 132:18-19

Ajutor pentru studiu

„Studiul personal al Evangheliei este cel mai eficient atunci când sunteți învățați prin Duhul Sfânt. Începeți întotdeauna studiul Evangheliei, rugându-vă ca Duhul Sfânt să vă ajute să învățați” [Predicați Evanghelia Mea (2004), p. 18].