„Capitolul 3 Spiritul dă viață”, Învățături ale președinților Bisericii: Thomas S. Monson (2020)

„Capitolul 3”, Învățături: Thomas S. Monson

Capitolul 3

Spiritul dă viață

„Ascultăm acel glas blând și liniștit. Atunci când vorbește, bărbații înțelepți și femeile înțelepte se supun. Urmarea îndemnurilor Spiritului nu trebuie amânată.”

Din viața lui Thomas S. Monson

Președintele Monson a învățat, din experiențele trăite, să se încreadă în îndemnurile Spiritului Sfânt și să răspundă fără întârziere. Vârstnicul Jeffrey R. Holland a spus următoarea povestire:

„Tom Monson, în vârstă de douăzeci și trei de ani, episcop relativ nou al Episcopiei Sixth-Seventh din Țărușul Temple View, era neobișnuit de agitat în timp ce adunarea conducerii preoției la nivel de țăruș se desfășura. El a avut impresia clară că trebuia să părăsească imediat adunarea și să conducă până la Spitalul Veteranilor, sus, pe bulevardele din orașul Salt Lake. Înainte de a pleca de acasă în acea seară, el primise un apel telefonic prin care era informat că un membru mai în vârstă din episcopia sa era bolnav și fusese internat în spital pentru îngrijire. Ar putea episcopul, se întreba interlocutorul, să găsească un moment pentru a trece cândva pe la spital să dea o binecuvântare? Tânărul conducător ocupat a explicat că tocmai se îndrepta spre o adunare a țărușului, dar că, în mod sigur, i-ar face plăcere să treacă pe la spital imediat ce adunarea avea să se încheie.

Acum, îndemnul a fost mai puternic ca niciodată: «Părăsește adunarea și du-te imediat la spital». Dar însuși președintele de țăruș vorbea la pupitru! Ar fi fost foarte nepoliticos să se ridice în mijlocul mesajului oficiantului care prezida, să-și croiască drum printre un întreg rând de frați și, apoi, să părăsească de-a binelea clădirea. A așteptat, chinuindu-se, ultimele clipe ale mesajului președintelui de țăruș, apoi a țâșnit spre ușă chiar înainte ca rugăciunea de încheiere să fie spusă.

Alergând pe toată lungimea coridorului de la etajul IV al spitalului, tânărul episcop a văzut multă agitație în fața salonului indicat. O asistentă medicală l-a oprit și i-a spus: «Sunteți episcopul Monson?».

«Da», a fost răspunsul neliniștit.

«Îmi pare rău», a spus ea. «Pacientul vă striga pe nume chiar înainte de a muri».

Luptându-se cu lacrimile, Thomas S. Monson s-a întors și a pășit înapoi în noapte. El a jurat, atunci și acolo, că nu va mai eșua niciodată să acționeze conform vreunui îndemn de la Domnul. El avea să recunoască impresiile Spiritului când veneau și avea să le urmeze oriunde îl conduceau, pentru a fi mereu «în slujba Domnului»”¹.

Faptul de a recunoaște îndemnurile Spiritului și a răspunde la ele a devenit o temă principală în viața și slujirea lui Thomas S. Monson. Ani mai târziu, el a declarat:

„În îndeplinirea responsabilităților noastre, am învățat că, atunci când dăm ascultare unui îndemn tăcut și acționăm potrivit lui fără întârziere, Tatăl nostru Ceresc ne va îndruma pașii și ne va binecuvânta viața, nouă și altora. Nu cunosc o experiență mai plăcută sau un sentiment mai prețios decât acela de a da ascultare unui îndemn, ca apoi să descoperi că Domnul a răspuns la rugăciunea unei alte persoane prin tine”².

Președintele Monson dă mâna cu un tânăr băiat la Conferința Generală din luna aprilie a anului 2008.

Învățături ale lui Thomas S. Monson

Limbajul Spiritului este liniștit, înălțător și plăcut sufletului.

Recent, am vizitat Centrul de pregătire a misionarilor din Provo, Utah, unde misionarii care au fost chemați să slujească în întreaga lume învață, cu devotament, principiile de bază ale limbilor vorbite de oamenii cărora le vor preda și cărora le vor depune mărturie.

Într-o oarecare măsură, îmi erau familiare conversațiile în spaniolă, franceză, germană și suedeză. Pentru mine, și probabil pentru majoritatea misionarilor, sunetele în japoneză, chineză și finlandeză erau total străine. Ne minunăm de devotamentul și concentrarea totală a acestor tineri, băieți și fete, în timp ce se confruntă cu necunoscutul și învață lucruri grele…

Există o singură limbă… care este comună fiecărui misionar – limbajul Spiritului. Ea nu se învață din manuale scrise de literați, nici nu este dobândită prin citire și memorare. Limbajul Spiritului vine la cel care caută, din toată inima, să-L cunoască pe Dumnezeu și să țină poruncile Sale divine. Stăpânirea acestui limbaj permite unei persoane să spargă bariere, să depășească obstacole și să înduioșeze inima omului.

În a doua sa epistolă către corinteni, apostolul Pavel ne îndeamnă să ne întoarcem de la limita îngustă a literei legii și să căutăm perspectiva deschisă a ocaziilor pe care le oferă Spiritul. Îndrăgesc și prețuiesc declarația sa: „Slova omoară, dar Spiritul dă viață” (2 Cor. 3:6).

Într-o zi în care suntem expuși pericolului sau într-o perioadă de încercare, o astfel de cunoaștere, o astfel de speranță, o astfel de înțelegere aduc alinare minții tulburate și inimii îndurerate. Întregul mesaj al Noului Testament insuflă un spirit de deșteptare sufletului omului. Umbrele disperării sunt risipite de raze de speranță, tristețea cedează locul bucuriei și sentimentul de a fi pierdut în mulțimea vieții dispare făcând loc cunoașterii certe că Tatăl nostru Ceresc este atent la fiecare dintre noi.

Salvatorul ne-a asigurat de acest adevăr când ne-a învățat că nici măcar o vrabie nu va cădea pe pământ neobservată de Tatăl nostru. Apoi, Și-a încheiat frumosul gând spunând:

„Deci să nu vă temeți; voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii.

De aceea, pe orișicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri” (vedeți Mat. 10:29-32).

Trăim într-o lume complexă, cu încercări zilnice. Există tendința de a ne simți detașați, chiar izolați, de Cel Care oferă fiecare dar bun. Ne facem griji că suntem singuri.

De pe patul durerii, de pe perna udă de lacrimile singurătății, suntem înălțați către cer de către această asigurare divină și promisiune prețioasă: „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi” (Ios. 1:5).

O astfel de alinare este neprețuită în timp ce călătorim pe cărarea vieții muritoare, cu numeroasele ei răscruci și cotituri. Asigurarea este rareori comunicată printr-un indicator luminos sau printr-un glas puternic. De fapt, limbajul Spiritului este blând, liniștit, înălțător pentru inimă și plăcut sufletului.

Uneori, răspunsurile la întrebările noastre și răspunsurile la rugăciunile noastre zilnice vin la noi prin îndemnuri tăcute ale Spiritului… Veghem. Așteptăm. Ascultăm acel glas blând și liniștit. Atunci când vorbește, bărbații înțelepți și femeile înțelepte se supun.³

„Există o singură limbă… care este comună fiecărui misionar – limbajul Spiritului.”

Să învățăm limbajul Spiritului și să nu amânăm niciodată urmarea unui îndemn.

Stan, un prieten drag de-al meu, s-a îmbolnăvit de cancer. El avusese o sănătate bună, o constituție atletică și fusese activ în multe preocupări. Acum, nu putea să meargă sau să stea în picioare. Scaunul rulant era căminul său. Cei mai buni doctori avuseseră grijă de el iar rugăciunile membrilor familiei și ale prietenilor au fost spuse cu un spirit de speranță și încredere. Cu toate acestea, Stan a continuat să zacă întins pe patul său de la Spitalul Universitar.

Într-o după-amiază, târziu, înotam în bazinul de la sala de sport Deseret, uitându-mă la tavan în timp ce înotam pe spate, braț după braț. În liniște, dar foarte clar, mi-a venit în minte gândul: „Tu înoți aici aproape fără efort, în timp ce prietenul tău Stan este incapabil să se miște”. Am simțit îndemnul: „Du-te la spital și dă-i o binecuvântare”.

M-am oprit din înot, m-am îmbrăcat și m-am grăbit spre salonul de la spital în care se afla Stan. Patul lui era gol. O soră mi-a spus că se afla în scaunul rulant la bazinul de înot, pregătindu-se pentru terapie. M-am grăbit spre bazin și Stan era acolo singur, la capătul în care bazinul era mai adânc. Ne-am salutat și am revenit în salonul lui, unde el a primit o binecuvântare a preoției.

Încet, dar sigur, picioarele lui Stan și-au recăpătat tăria și puterea de a se mișca. Mai întâi, a putut sta pe picioare șovăitoare. Apoi, a învățat din nou să meargă, pas cu pas. Nimeni nu ar fi știut că Stan a fost atât de aproape de moarte și fără nicio speranță de recuperare.

Ulterior, Stan a vorbit în cadrul adunărilor Bisericii și a povestit despre bunătatea Domnului față de el. Unora le-a dezvăluit gândurile întunecate de depresie care-l cuprinseseră în acea după-amiază în timp ce stătea în scaunul său rulant pe marginea bazinului, condamnat, se părea, la o viață fără speranță. El a spus cum s-a gândit la alternativă. Ar fi fost atât de ușor să direcționeze scaunul rulant, pe care îl ura atât de mult, în apa liniștită a bazinului adânc. Atunci, viața ar fi luat sfârșit. Dar, exact în acel moment, el m-a văzut pe mine, prietenul lui. În acea zi, Stan a învățat cu adevărat că noi nu suntem singuri. Și eu am învățat o lecție în acea zi: niciodată, niciodată, niciodată să nu amânați urmarea unui îndemn.

Mai târziu, când fiul cel mai mic al lui Stan s-a căsătorit pentru toată eternitatea și familia s-a adunat în templul sacru al Domnului, ne-am oprit și ne-am amintit de miracolul la care fusesem martori. Cuvintele nu veneau ușor din inimile pline de emoții, dar un cor tăcut de recunoștință a rostit sentimentele pe care cuvintele nu erau potrivite să le exprime.

În timp ce urmăm drumurile vieții, haideți să învățăm limbajul Spiritului! Fie ca noi să ne aducem mereu aminte și să răspundem invitației blânde a Învățătorului: „Iată, Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el” (Apoc. 3:20). Acesta este limbajul Spiritului. El l-a vorbit. El l-a predat. El a trăit potrivit acestuia. Fie ca fiecare dintre noi să facă la fel!⁴

Suntem binecuvântați pe măsură ce trăim astfel încât să putem primi îndemnurile și îndrumarea Spiritului.

În urmă cu câțiva ani, am primit o scrisoare de la un prieten pe care-l cunoșteam de mult. În acea scrisoare, el și-a depus mărturia. Doresc, în această seară, să vă împărtășesc un fragment din ea, deoarece ilustrează tăria preoției unui bărbat care a învățat ceea ce trebuia să învețe, care a făcut ceea ce a trebuit să facă și care a încercat întotdeauna să fie cine a trebuit să fie. Voi citi fragmente din acea scrisoare pe care am primit-o de la prietenul meu Theron W. Borup, care a murit în urmă cu trei ani, la vârsta de 90 de ani:

„La vârsta de opt ani, când am fost botezat și L-am primit pe Duhul Sfânt, mi-a fost insuflată importanța faptului de a fi bun și de a putea avea Duhul Sfânt ca ajutor de-a lungul vieții mele. Mi s-a spus că Duhul Sfânt este prezent numai alături de oamenii buni și că, dacă răul va pătrunde în viața noastră, El va pleaca. Neștiind când urma să am nevoie de îndemnurile și îndrumarea Sa, am încercat să trăiesc astfel încât să nu pierd acest dar. La un moment dat, acesta mi-a salvat viața.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, eram inginer de mitraliere pe un bombardier B-24 și luptam în Pacificul de Sud… Într-o zi, s-a anunțat că, pentru distrugerea unei rafinării de petrol, se va încerca desfășurarea celui mai lung bombardament aerian făcut vreodată. Îndemnurile Spiritului mi-au spus că urma să fiu desemnat pentru acel zbor, dar că nu-mi voi pierde viața. La acea vreme, eram președintele grupului SZU.

Lupta a fost aprigă în timp ce zburam deasupra regiunii Borneo. Avionul nostru a fost lovit de avioanele de vânătoare și, la scurt timp, a luat foc și pilotul ne-a spus să ne pregătim pentru a sări. Eu am sărit ultimul. În timp ce coboram în aer, piloții inamici au tras asupra noastră. Am întâmpinat probleme în a-mi umfla pluta de salvare. Agitându-mă în apă, am început să mă înec și am leșinat. Mi-am recăpătat cunoștința pentru un moment și am strigat: «Dumnezeule! Salvează-mă!»… Am încercat din nou să-mi umflu pluta de salvare și am reușit. Având în ea aer doar cât să mă țină la suprafață, m-am rostogolit pe ea, fiind prea epuizat pentru a mă putea mișca.

Timp de trei zile, am plutit în derivă în teritoriul inamic, cu nave peste tot în jurul nostru și avioane deasupra noastră. Motivul pentru care nu au putut vedea grupul de plute galbene pe apa albastră este un mister”, a scris el. „S-a pornit o furtună și valuri înalte de nouă metri aproape că ne-au distrus plutele. Trecuseră trei zile fără mâncare sau apă. Ceilalți m-au întrebat dacă mă rugasem. Le-am răspuns că da și că vom fi salvați cu siguranță. În acea seară, am văzut submarinul nostru, care se afla acolo pentru a ne salva, însă a trecut fără să ne observe. În dimineața următoare s-a întâmplat [la fel. Știam] că acea zi era ultima în care [acesta] se afla în zona respectivă. Atunci au venit îndemnurile Duhului Sfânt. «Ai preoția. Poruncește-i submarinului să vină să vă ia.» În liniște, m-am rugat: «În numele lui Isus Hristos și prin puterea preoției, întoarce-te și ia-ne». După câteva minute, erau lână noi. Când am ajuns pe punte, căpitanul a spus: «Nu știu cum v-am găsit, pentru că nu vă căutam». Dar eu știam.”⁵

Duhul Sfânt ne poate avertiza de pericole și ne poate îndruma să facem alegeri bune.

Când am slujit în Forțele Navale ale Statelor Unite, sonarul se afla în fazele sale incipiente de dezvoltare… Sonarul este dispozitivul care avertizează cu privire la ciocnirea cu un vehicul, o navă sau un alt obstacol. Undele sonore sunt monitorizate. Operatorul se obișnuiește să asculte un semnal sonor repetitiv. Când urmează un alt tipar decât cel obișnuit, el știe că pericolul este aproape și poate avertiza ofițerii navei, astfel încât cursul să poată fi modificat…

Dacă omul poate inventa sonarul pentru a avertiza împotriva dezastrelor… nu pare rezonabil ca Domnul să pună un dispozitiv de avertizare în copiii Săi prețioși pentru a-i avertiza când se abat de la calea Sa? Vă depun mărturia mea astăzi că avem o astfel de lumină călăuzitoare. Este infailibilă, dacă nu vom face decât s-o folosim. Mă refer la glasul blând și liniștit, la Duhul Sfânt.⁶

Când ați fost confirmați membri ai Bisericii, ați primit dreptul de a avea parte de însoțirea Duhul Sfânt. El vă poate ajuta să faceți alegeri bune. Când sunteți puși la încercare sau ispitiți, nu trebuie să vă simțiți singuri. Duhul Sfânt vă va ajuta să deosebiți binele de rău. „Pentru că, acei care sunt înțelepți… au primit Spiritul Sfânt pentru îndrumarea lor.” (D&L 45:57)⁷

„Fie ca noi să ne aducem mereu aminte și să răspundem invitației blânde a Învățătorului: «Iată, Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el» (Apocalipsa 3:20).”

Faceți ca fiecare hotărâre pe care o luați să treacă acest test: Ce efect are asupra mea? Ce bine îmi poate face acest lucru? Și nu permiteți codului dumneavoastră de conduită să pună accent pe „Ce vor gândi ceilalți?”, ci pe „Ce voi gândi eu despre mine?”. Lăsați-vă sub influența acelui glas blând și liniștit. Aduceți-vă aminte că cineva cu autoritate și-a așezat mâinile pe capul dumneavoastră în momentul confirmării dumneavoastră și a spus: „Primește-L pe Duhul Sfânt”. Deschideți-vă inima, chiar sufletul, la auzul acelui glas special care depune mărturie despre adevăr. Așa cum a promis profetul Isaia: „Urechile tale vor auzi… glasul care va zice: «Iată drumul, mergeți pe el»” [Isaia 30:21].⁸

Sper… că vom da ascultare șoaptelor Spiritului Sfânt. Vă promit că, dacă avem o ureche atentă la Spiritul Sfânt, dacă există o dorință de neprihănire în inima noastră și conduita noastră reflectă acea dorință, vom fi îndrumați de acel Spirit Sfânt.⁹

În 1 Corinteni, citim: „Sunt multe feluri de [glasuri] în lume” [1 Corinteni 14:10]. Noi suntem înconjurați de glasuri convingătoare, glasuri ispititoare, glasuri batjocoritoare, glasuri sofisticate și glasuri derutante. Aș putea adăuga că acestea sunt glasuri puternice. Vă sfătuiesc să dați volumul mai încet și să fiți influențați, în schimb, de acel glas blând, liniștit care vă va conduce spre siguranță.¹⁰

Sugestii pentru studiu și predare

Întrebări

Ce înseamnă să învățăm „limbajul Spiritului” (secțiunea 1)? Ce putem face pentru a ajunge să stăpânim acest limbaj? Ce ați învățat din propriile experiențe despre faptul de a recunoaște comunicările din partea Duhului Sfânt?
În secțiunea 2, președintele Monson a povestit despre faptul că a învățat „să nu [amâne] niciodată urmarea unui îndemn”. Cum ați fost binecuvântați de cineva care a urmat un îndemn de la Duhul Sfânt? Când ați fost binecuvântați pentru că ați acționat potrivit unui îndemn spiritual pe care l-ați primit?
Ce putem învăța din povestea despre Theron Borup din secțiunea 3?
Când a fost glasul blând, liniștit al Duhului Sfânt „un dispozitiv de avertizare” în viața dumneavoastră (secțiunea 4)? Ce experiențe ați trăit când ați fost îndrumați de Duhul Sfânt? Când ați fost alinați de Duhul Sfânt? Care sunt alte moduri în care v-a ajutat Duhul Sfânt?

Scripturi suplimentare

1 Împărați 19:11-12; Ioan 14:26; 1 Nefi 4:6; 10:17-19; 17:45; 2 Nefi 32:1-5; Doctrină și legăminte 8:2-3; 11:12-14; 31:11

Ajutor pentru predare

„Când vă străduiți să trăiți potrivit Evangheliei în mod demn, Duhul Sfânt vă va revela voia lui Dumnezeu pentru dumneavoastră. El vă va oferi gânduri, impresii și idei creative privind modul de a-i ajuta pe alții să învețe… Spiritul este adevăratul învățător și, când Spiritul este cu dumneavoastră, veți preda cu puterea lui Dumnezeu și veți ajuta la înfăptuirea miracolului convertirii.” [Să predăm în modul Salvatorului (2016), p. 5]