„Capitolul 20 Să slujim copiilor lui Dumnezeu”, Învățături ale președinților Bisericii: Thomas S. Monson (2020)

„Capitolul 20”, Învățături: Thomas S. Monson

Capitolul 20

Să slujim copiilor lui Dumnezeu

„Există inimi de înveselit, vorbe bune de rostit, daruri de oferit, fapte de înfăptuit și suflete de salvat.”

Din viața lui Thomas S. Monson

Vârstnicul William R. Walker, care a fost autoritate generală-Cei Șaptezeci, a descris modul în care președintele Thomas S. Monson și-a dedicat viața slujirii altora:

„Întreaga sa slujire a fost plină de momente în care a vizitat cămine, și-a așezat mâinile pe capul oamenilor și a oferit binecuvântări, a dat telefoane neașteptate pentru a alina și încuraja, a trimis scrisori de încurajare, laudă și apreciere, a vizitat spitale și centre de îngrijire și a găsit timp să se ducă la înmormântări și priveghiuri, în pofida unui program foarte încărcat.

Exact cum ar face și Salvatorul, Thomas Monson a umblat din loc în loc, făcând bine (vedeți Faptele apostolilor 10:38) și binecuvântându-i și iubindu-i pe alții; acest lucru a fost scopul vieții sale”¹.

Aducându-și aminte o vizită făcută unui prieten în vârstă care era pe moarte, președintele Monson a relatat:

„Am primit un apel telefonic de la o nepoată a unui vechi prieten. Ea a întrebat: «Vă amintiți de Francis Brems, care a fost învățătorul dumneavoastră la Școala de duminica?». I-am spus că da. Ea a continuat: «El are acum 105 ani. Locuiește într-un mic azil de bătrâni, însă se întâlnește cu întreaga sa familie în fiecare duminică, timp în care ne prezintă o lecție de la Școala de duminica». Nepoata a spus că duminica precedentă, fratele Brems își anunțase familia: «Dragii mei, voi muri săptămâna aceasta. Sunați-l, vă rog, pe Tommy Monson și spuneți-i aceasta. El va ști ce să facă»”.²

Președintele Monson l-a vizitat pe Francis Brems în seara următoare. „Nu-l văzusem de ceva timp”, a spus el. „Nu-i puteam vorbi, căci își pierduse auzul. Nu-i puteam scrie un mesaj pe care să-l citească, pentru că își pierduse vederea. Mi se spusese că membrii familiei comunicau cu el luându-i degetul de la mâna dreaptă și scriind cu el pe palma mâinii sale stângi numele persoanei care-l vizita. Toate mesajele trebuiau transmise în acest mod. Am urmat procedura luându-i degetul și scriind T-O-M-M-Y M-O-N-S-O-N, numele după care m-a cunoscut întotdeauna. Fratele Brems s-a bucurat și, luându-mi mâinile, și le-a așezat pe cap. Mi-am dat seama că dorea să primească o binecuvântare a preoției. Șoferul care m-a dus la azilul de bătrâni mi s-a alăturat și ne-am așezat mâinile pe capul fratelui Brems dându-i binecuvântarea dorită. După aceea, lacrimi au curs din ochii lui lipsiți de vedere. El ne-a strâns mâinile în semn de recunoștință. Deși nu a auzit binecuvântarea pe care i-am dat-o, Spiritul a fost puternic iar eu cred că el a fost inspirat să știe că noi îi oferisem binecuvântarea de care a avut nevoie. Acest om drag… stătea zi și noapte într-o cămăruță dintr-un azil de bătrâni. Cu toate acestea, zâmbetul de pe chipul său și cuvintele pe care le-a rostit mi-au mers la inimă. «Îți mulțumesc», a spus el. «Tatăl Ceresc a fost atât de bun cu mine»”³.

„Chiar în acea săptămână, exact cum a prezis, fratele Brems a murit. Am primit apelul telefonic și, apoi, m-am întâlnit cu familia când s-au făcut pregătirile pentru funeralii. Cât de recunoscător sunt că nu a fost amânat un răspuns pentru a oferi slujire.”⁴

„Deși [Isus Hristos] a venit pe pământ în calitate de Fiu al lui Dumnezeu, El le-a slujit cu umilință celor din jurul Său.”

Învățături ale lui Thomas S. Monson

Privim către Salvator ca fiind exemplul nostru de slujire.

Scripturile sfinte sunt pline de exemple de slujire oferită de slujitorii Domnului și de Isus Însuși… El i-a făcut pe cerșetorii șchiopi să meargă și pe orbi să vadă. El i-a curățat pe leproși și l-a vindecat pe robul sutașului. El i l-a redat văduvei din Nain pe fiul ei mort… El l-a ridicat pe Lazăr din mormânt. El a iertat-o pe femeia prinsă în preacurvie. El a ispășit pentru păcatele noastre, ale tuturor. El a murit pentru ca noi să putem trăi etern. Pe măsură ce ne trăim viața de zi cu zi, descoperim nenumărate ocazii de a urma exemplul Salvatorului.⁵

Viața lui Isus când a slujit printre oameni este asemenea unui reflector incandescent al bunătății. „Sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujește la masă” [Luca 22:27], a declarat Isus…

Prin pilda bunului samaritean, Învățătorul ne-a învățat să ne iubim aproapele ca pe noi înșine [vedeți Luca 10:30-37; Matei 22:39]. Prin răspunsul dat tânărului bogat, El ne-a învățat să nu fim egoiști [vedeți Matei 19:16-24; Marcu 10:17-25; Luca 18:18-25]. Prin hrănirea celor 5.000 de oameni, El ne-a învățat să fim atenți la nevoile altora [vedeți Matei 14:15-21; Marcu 6:31-44; Luca 9:10-17; Ioan 6:5-13]. Iar prin cuvântarea de pe munte, El ne-a învățat să căutăm mai întâi împărăția lui Dumnezeu [vedeți Matei 6:33].

În Lumea Nouă, Domnul înviat a declarat: „Voi cunoașteți lucrurile pe care trebuie să le faceți în Biserica Mea; căci lucrurile pe care voi M-ați văzut pe Mine că le fac, pe acelea trebuie să le faceți și voi” [3 Nefi 27:21]…

Îi binecuvântăm pe alții când slujim în penumbra lui „Isus din Nazaret… care umbla din loc în loc, făcea bine” [Faptele apostolilor 10:38]. Dumnezeu să ne binecuvânteze să găsim bucurie slujind Tatălui nostru din Cer în timp ce slujim copiilor Săi pe pământ.⁶

Privim către Salvator ca fiind exemplul nostru de slujire. Deși El a venit pe pământ în calitate de Fiu al lui Dumnezeu, El i-a slujit cu umilință pe cei din jurul Său.⁷

Fie ca noi să fim dornici și demni să slujim! Fie ca atunci când ne îndeplinim îndatorirea, să pășim pe urmele Învățătorului! Când dumneavoastră și cu mine urmăm exemplul lui Isus, vom ajunge să știm că El este mai mult decât pruncul din Betleem, mai mult decât fiul tâmplarului, mai mult decât cel mai mare învățător care a trăit vreodată. Vom ajunge să-L cunoaștem ca fiind Fiul lui Dumnezeu, Salvatorul nostru și Mântuitorul nostru. Când I s-a adresat chemarea datoriei, El a spus: „Tată, facă-se voința Ta și slava să fie a Ta în veci” [Moise 4:2]. Fie ca fiecare dintre noi să facă la fel!⁸

Noi suntem mâinile Domnului pe pământ și El depinde de noi să le slujim copiilor Săi și să-i ridicăm.

Apostolul Pavel ne-a îndemnat: „Slujiți-vă unii altora în dragoste” [Galateni 5:13]. Să ne amintim împreună cuvintele cunoscute ale regelui Beniamin din Cartea lui Mormon: „Când sunteți în slujba aproapelui, sunteți numai în slujba Dumnezeului vostru” [Mosia 2:17]…

Eu sunt încrezător că intenția fiecărui membru al Bisericii este de a le sluji celor aflați la nevoie și a-i ajuta. La botez, am făcut legământul să „[purtăm] greutățile unul altuia, pentru ca ele să fie ușoare” [Mosia 18:8]. De câte ori v-a fost înduioșată inima atunci când ați fost martor la nevoia altcuiva? Cât de des ați intenționat să fiți persoana care oferă ajutor? Și totuși, de câte ori nu a intervenit traiul de zi cu zi și i-ați lăsat pe alții să ofere ajutor, simțind că „o, în mod sigur, cineva se va îngriji de nevoia respectivă”.

Devenim atât de prinși de agitația din viața noastră! Totuși, dacă am face un pas înapoi și ne-am uita cu atenție la ceea ce facem, am putea descoperi că ne-am cufundat în lucruri neînsemnate. Cu alte cuvinte, ne petrecem, de prea multe ori, cel mai mult timp ocupându-ne de lucruri care nu sunt, de fapt, deloc importante în planul global al vieții și neglijăm cauze mai importante…

Dragii mei frați și surori, suntem înconjurați de cei care au nevoie de atenția noastră, încurajarea noastră, sprijinul noastru, alinarea noastră, bunătatea noastră – fie ei membri ai familiei, prieteni, cunoștințe sau străini. Noi suntem mâinile Domnului aici, pe pământ, având porunca de a-i sluji și de a-i ridica pe copiii Săi. El Se bazează pe fiecare dintre noi.⁹

„Când cei dragi nouă sunt bolnavi, există o legătură firească între prieteni care devine din ce în ce mai puternică.”¹⁰

Există ocazii de a sluji care sunt puse la dispoziția tuturor. Orbii și cei cu dizabilități au nevoie de prietenie; cei în vârstă sunt flămânzi de companie; tinerii au nevoie de îndrumare înțelegătoare; cei înzestrați sunt flămânzi de încurajare. Aceste beneficii nu pot fi conferite prin [oferirea de bani]. Slujirea personală este directă și umană.¹¹

Probabil că, atunci când vom sta față în față cu Creatorul nostru, nu vom fi întrebați: „Câte funcții ai avut?”, ci „Câți oameni ai ajutat?”. În realitate, nu-L poți iubi niciodată pe Domnul până când nu-I slujești slujindu-le oamenilor Săi.¹²

„Suntem înconjurați de cei care au nevoie de atenția noastră, încurajarea noastră, sprijinul noastru, alinarea noastră, bunătatea noastră.”

Dintre toate binecuvântările pe care le-am avut în viața mea, una dintre cele mai plăcute este sentimentul pe care îl oferă Domnul când știu că El a răspuns, prin mine, la rugăciunea unei alte persoane. Când Îl iubim pe Domnul, când ne iubim aproapele, descoperim că Tatăl nostru Ceresc va răspunde la rugăciunile altora prin slujirea noastră.¹³

„[Am ajutat] pe cel necăjit?”

Un imn familiar ne învață:

Sunt ocazii de muncă, acum, în jur,
Apar chiar în calea noastră.
Nu lăsa să treacă, spunând: „Altă dată”,
Chiar azi fă ceva și-ajută.
[„Am făcut eu un bine?”, Imnuri, nr. 140]

Să ne adresăm întrebarea: „Am făcut eu un bine în lume azi, ajutând pe cel necăjit?”. Ce formulă pentru fericire! Ce rețetă pentru mulțumire, pentru pace interioară – să fi inspirat recunoștință unei alte ființe umane.

Ocaziile noastre de a ne dărui sunt, într-adevăr, nelimitate, dar sunt și perisabile. Există inimi de înveselit, vorbe bune de rostit, daruri de oferit, fapte de înfăptuit și suflete de salvat… Putem șterge lacrima celor care plâng. Putem să-i alinăm pe cei muribunzi împărtășind promisiunea vieții eterne. Dacă ridicăm o mână obosită care atârnă, dacă aducem pace unui suflet care se chinuie, dacă dăruim așa cum a făcut Învățătorul, putem – arătând calea – să devenim o stea călăuzitoare pentru vreun marinar pierdut…

Fie ca noi să hotărâm ca, din această zi, să ne umplem inima cu dragoste! Fie ca noi să mergem acea milă în plus pentru a include în viața noastră pe toți cei care sunt singuri sau abătuți sau care suferă în vreun fel! Fie ca noi „[să consolăm, bucurie să dăm]” [„Am făcut eu un bine?”, Imnuri, nr. 140].¹⁴

Peste o sută de ani, nu va conta ce fel de mașină conduceam, în ce fel de casă locuiam, cât de mult aveam în contul bancar și nici cum arătau hainele noastre. Dar lumea poate va fi puțin mai bună, deoarece am fost importanți în viața unui băiat sau a unei fete.¹⁵

Deseori, actele mărunte de slujire sunt tot ce este necesar pentru a ridica și binecuvânta pe altcineva: o întrebare despre familia unei persoane, scurte cuvinte de încurajare, un compliment sincer, un mic bilet de mulțumire, un scurt apel telefonic. Dacă suntem atenți și conștienți și dacă acționăm potrivit îndemnurilor pe care le primim, putem face mult bine.¹⁶

Din când în când, descurajarea poate să ne întunece calea; frustrarea poate fi un însoțitor permanent. În urechile noastre pot răsuna sofismele lui Satana în timp ce ne șoptește: „Nu poți salva lumea; micile tale eforturi sunt lipsite de sens. Nu ai timp să-ți faci griji pentru alții”. Încrezându-ne în Domnul, să ne întoarcem capul de la astfel de neadevăruri și să ne asigurăm că picioarele noastre sunt bine fixate pe calea slujirii și că inima și sufletul nostru sunt dedicate să urmeze exemplul Domnului. În momentele în care lumina hotărârii își pierde din strălucire și când inima devine slabă, putem primi alinare din promisiunea Sa: „Nu obosiți de a face bine… Din lucrurile mici iese ceea ce este mare” [Doctrină și legăminte 64:33].¹⁷

Sper că nu vom uita obiectivul real al ocaziilor noastre prețioase de a sluji. Acest obiectiv, acest țel etern, este același despre care a vorbit Domnul și care se găsește în Perla de mare preț: „Pentru că, iată, aceasta este lucrarea Mea și slava Mea – să realizez nemurirea și viața veșnică a omului” [Moise 1:39].

Fie ca noi să ne amintim mereu că mantia calității de membru în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă nu este o haină lejeră ci, mai degrabă, o robă a responsabilității. Îndatorirea noastră, pe lângă aceea de a ne salva pe noi înșine, este de a-i îndruma pe alții către împărăția celestială a lui Dumnezeu…

Ce fel de slujire cere cerul? „Domnul cere inima și un suflet binevoitor; și cei care sunt binevoitori și supuși vor mânca cele mai bune roade ale ținutului Sionului în aceste zile din urmă” [Doctrină și legăminte 64:34].¹⁸

Când suntem în slujba Domnului, avem dreptul să primim ajutorul Domnului.

Tuturor celor care merg înainte în slujirea [Salvatorului], El le oferă această asigurare: „Eu voi merge în fața voastră. Voi fi la dreapta voastră și la stânga voastră și Spiritul Meu va fi în inima voastră și îngerii mei în jurul vostru pentru a vă susține” [Doctrină și legăminte 84:88].¹⁹

Când inima noastră este în armonie cu învățăturile [Salvatorului], descoperim apropierea inconfundabilă a ajutorului Său divin. Noi suntem în slujba Domnului și, când suntem în slujba Domnului, avem dreptul să primim ajutorul Domnului… Ajutorul de care aveți nevoie s-ar putea să nu vină așa cum vă imaginați, dar va veni.²⁰

Dacă vreun frate sau vreo soră se simte nepregătit – chiar incapabil – să răspundă chemării de a sluji, de a sacrifica, de a binecuvânta viața altora, aduceți-vă aminte de acest adevăr: „Pe cei pe care Dumnezeu îi cheamă, Dumnezeu îi pregătește”. Cel care observă căderea vrabiei nu va abandona nevoia robului.²¹

Pe măsură ce le slujim altora, vom ajunge să-L cunoaștem pe Salvator.

Salvatorul Și-a învățat ucenicii: „Fiindcă oricine va voi să-și scape viața, o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va mântui” [Luca 9:24]…

Cei care trăiesc doar pentru ei înșiși se ofilesc, în cele din urmă, și își pierd, la figurat, viața, în timp ce aceia care se pierd în slujire față de alții cresc și înfloresc – și își salvează, într-adevăr, viața.

În cadrul Conferinței Generale din luna octombrie a anului 1963 – conferință în cadrul căreia am fost susținut ca membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli – președintele David O. McKay a făcut această afirmație: „Fericirea cea mai mare a omului vine din a uita de sine pentru binele altora” [în Conference Report, oct. 1963, p. 8].²²

„Cei care se pierd în slujire față de alții… își salvează, într-adevăr, viața.”

Am trăit [o experiență] alături de un prieten drag de-al meu, Louis McDonald. Louis nu s-a căsătorit niciodată. Din cauza unei boli care l-a făcut să sufere, el nu a avut nicio zi fără durere, nici multe zile fără singurătate. Într-o zi de iarnă, când l-am vizitat, a răspuns cu greu la soneria de la ușă. Am intrat în casa lui bine întreținută; temperatura în toate camerele, cu excepția uneia singure – bucătăria – era de 40 de grade Fahrenheit, 4,5 grade Celsius. Motivul? Bani insuficienți pentru a încălzi orice altă cameră. Pereții trebuiau tapetați, tavanele trebuiau coborâte, dulapurile trebuiau umplute.

Eram tulburat de nevoile lui Louis. Un episcop a fost consultat și a avut loc un miracol al dragostei, îndemnat de mărturie. Membrii episcopiei – în special tinerii adulți – au fost organizați și munca dragostei a început.

O lună mai târziu, prietenul meu Louis m-a sunat și m-a întrebat dacă voi veni să văd ce i se întâmplase. M-am dus și, într-adevăr, am văzut un miracol. Pavajul care fuseseră distrus de plopi mari fuseseră refăcut, veranda casei a fost reconstruită, o nouă ușă cu feronerie strălucitoare instalată, tavanele coborâte, pereții tapetați, tâmplăria vopsită, acoperișul înlocuit și dulapurile umplute. Nu mai era casa friguroasă și neprimitoare. Acum părea să șoptească un bun venit călduros.

Louis mi-a arătat doar la sfârșit mândria și bucuria lui: acolo, pe patul lui, era o plapumă frumoasă în carouri cu emblema clanului familiei sale McDonald. Ea fusese făcută cu dragoste de femeile de la Societatea de Alinare. Înainte de a pleca, am aflat că, în fiecare săptămână, tinerii adulți îi aduceau o cină caldă și desfășurau o seară în cămin. Căldura înlocuise frigul, reparațiile transformaseră uzura anilor, dar, mai semnificativ, speranța risipise disperarea și, acum, dragostea domnea triumfătoare.

Toți cei care au participat la această scenă emoționantă din viața reală au ajuns să simtă o apreciere nouă și personală față de învățătura Învățătorului: „Este mai ferice să dai decât să primești” [Faptele apostolilor 20:35].²³

Dumnezeu îi binecuvântează pe toți cei care se străduiesc să se îngrijească de aproapele lor, care fac ceva pentru a alina suferința, care se străduiesc cu tot ceea ce au ei mai bun să facă o lume mai bună. Ați observat că astfel de oameni au un zâmbet mai strălucitor? Pașii lor sunt mai fermi. Ei au o aură de mulțumire și satisfacție – chiar de dăruire – deoarece o persoană nu poate ajuta pe altcineva fără a avea ea însăși parte de mari binecuvântări.²⁴

Fiecare membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, în apele botezului, a făcut legământ să fie martor al lui Dumnezeu „în toate timpurile și în toate lucrurile și în toate locurile” (Mosia 18:9) și și-a exprimat dorința de a „[purta] greutățile unul altuia, pentru ca ele să fie ușoare” (Mosia 18:8).

Îndeplinind acest legământ în viața noastră, Îl vom cunoaște pe Cel Care a declarat: „Iată, Eu sunt Isus Hristos, despre care profeții au depus mărturie că trebuia să vină pe pământ” (3 Ne. 11:10). Acesta este Isus pe Care-L căutăm. Acesta este Fratele nostru pe Care-L iubim. El este Hristos, Domnul, Căruia Îi slujim. Depun mărturie că El trăiește, pentru că vorbesc ca unul care L-a găsit.²⁵

Sugestii pentru studiu și predare

Întrebări

Recapitulați multele moduri în care Salvatorul ne-a dat un exemplu de slujire (vedeți secțiunea 1). Ce putem învăța din devotamentul Său de a sluji altora? Care sunt unele dintre modurile în care putem urma exemplul Său de slujire în viața noastră de zi cu zi?
În ce fel Îi slujim lui Dumnezeu când slujim altora? (Vedeți secțiunea 2.) De ce este important să știm că „noi suntem mâinile Domnului aici, pe pământ”? Când v-a răspuns Domnul la rugăciuni prin intermediul altei persoane? Cum ne putem prioritiza viața, astfel încât să putem dedica timp slujirii?
Recapitulați modurile în care președintele Monson ne-a încurajat să ne dăruim (vedeți secțiunea 3). Când a adus cineva o schimbare în viața dumneavoastră slujindu-vă în unul dintre aceste moduri? În ce mod ați văzut „acte mărunte de slujire” ridicându-i și binecuvântându-i pe alții? Cum putem deveni mai conștienți de nevoile altora?
Cum v-a amplificat Domnul eforturile când I-ați slujit? (Vedeți secțiunea 4 și Doctrină și legăminte 84:88.)
Președintele Monson ne-a învățat că, atunci când le slujim altora, vom „[crește și vom înflori]” (secțiunea 5). Cum v-a ajutat să creșteți faptul de a le sluji altora? Care sunt alte moduri în care ați fost binecuvântați când le-ați slujit altora? De ce credeți că „este mai ferice să dai decât să primești” (Faptele apostolilor 20:35)? Cum v-a adus mai aproape de Salvator faptul de a le sluji altora?

Scripturi suplimentare

Iosua 22:5; Matei 25:31-46; Ioan 13:34-35; Mosia 5:13; Doctrină și legăminte 4:2-6; 58:26-28; 81:5

Ajutor pentru studiu

„A citi, a studia și a medita nu înseamnă același lucru. Citim câteva cuvinte și, poate, ne vin idei despre ce citim. Studiem și, poate, descoperim tipare și legături între diferite idei sau fragmente din scripturi. Dar, când medităm, invităm revelația prin Spirit. Pentru mine, a cugeta înseamnă a gândi și a mă ruga după ce citesc și studiez cu atenție din scripturi” (Henry B. Eyring, „Slujiți cu Spiritul”, Liahona, nov. 2010, p. 60).