„Capitolul 4 Rugăciunea – pașaportul către pace și tărie spirituală”, Învățături ale președinților Bisericii: Thomas S. Monson (2020)

„Capitolul 4”, Învățături: Thomas S. Monson

Capitolul 4

Rugăciunea – pașaportul către pace și tărie spirituală

„Prin rugăciune sinceră și spusă din inimă putem primi binecuvântările atât de necesare și sprijinul de care avem nevoie pentru a ne croi drumul în această călătorie uneori grea și cu încercări, pe care o numim viață muritoare.”

Din viața lui Thomas S. Monson

Președintele Monson a spus: „[Comunicarea] cu Tatăl meu din Cer [prin rugăciune]… este o relație pe care o prețuiesc – una fără de care aș fi, literalmente, pierdut”¹. Când a fost chemat să fie episcop, la vârsta de 22 de ani, s-a simțit nepotrivit, speriat și copleșit de responsabilitate.² Amintindu-și de faptul că se bizuia pe rugăciune în acea perioadă, el a spus mai târziu:

„Fiecare episcop are nevoie de o dumbravă sacră în care să se poată retrage pentru a cugeta și a se ruga pentru îndrumare. A mea era vechea noastră capelă a episcopiei. Nu aș putea începe să număr ocaziile în care, într-o noapte întunecată, la o oră târzie, mă îndreptam spre prezidiul acestei clădiri, unde am fost binecuvântat, confirmat, rânduit, învățat și, în cele din urmă, chemat să prezidez. Capela era luminată slab de iluminatul stradal din față; nu se auzea niciun sunet, nu era niciun intrus care să deranjeze. Cu mâna pe pupitru, îngenuncheam și-I împărtășeam gândurile mele, îngrijorările mele, problemele mele”³.

Într-un an, în timpul slujirii președintelui Monson în calitate de episcop, bunurile din magazia episcopului erau puține din cauza unei secete. Fiind deosebit de îngrijorat pentru cele peste 80 de văduve din episcopia sa, președintele Monson s-a adresat Tatălui Ceresc în rugăciune. Relatând această experiență, el a spus:

„Rugăciunea mea din acea seară este sacră pentru mine. Am spus că aceste văduve erau cele mai bune femei pe care le cunoșteam în viața muritoare, că nevoile lor erau simple și moderate, că nu aveau resurse pe care să se poată baza. În dimineața următoare, am primit un apel telefonic de la un membru al episcopiei, proprietar al unei afaceri cu produse agricole. «Stimate episcop», a spus el, «aș dori să trimit o semiremorcă plină cu portocale, grepfruturi și banane la magazia episcopului pentru a fi date celor aflați la nevoie. Puteți să faceți pregătirile necesare?». Puteam să fac pregătirile necesare! Magazia a fost anunțată. Apoi, fiecare episcop a fost sunat și întreaga încărcătură distribuită. Episcopul Jesse M. Drury, acel preaiubit pionier al bunăstării și magazioner, a spus că nu fusese niciodată martor la o zi ca aceasta”⁴.

Președintele Monson a depus deseori mărturie că Dumnezeu ne aude rugăciunile și răspunde la ele. El ne-a învățat că răspunsurile vin în multe feluri – ca miracole, ca îndrumare personală, ca îndemnuri, ca tărie de a îndura încercări și ca slujire din partea altor oameni. „În ritmul frenetic al vieții de astăzi, oferiți loc rugăciunii”, ne-a sfătuit el. „Sarcina noastră este mai mare decât noi. Avem nevoie de ajutorul divin al lui Dumnezeu. Depun mărturie că ajutorul Său se află la doar o rugăciune distanță.”⁵

„Când ne rugăm, să comunicăm cu adevărat cu Tatăl nostru din Cer.”

Învățături ale lui Thomas S. Monson

Pe măsură ce ne rugăm și ascultăm, Tatăl nostru Ceresc ne va ajuta în călătoria noastră din viața muritoare.

El, Care observă căderea unei vrăbii, aude cu siguranță implorările inimii noastre. Amintiți-vă promisiunea: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată” [Iacov 1:5].

Celor… care vă luptați cu încercări și greutăți mari și mici vă spun că rugăciunea este furnizoarea tăriei spirituale, este pașaportul către pace. Rugăciunea este mijlocul prin care ne apropiem de Tatăl nostru Ceresc, Care ne iubește. Vorbiți-I în rugăciune și, apoi, ascultați răspunsul. Miracolele se înfăptuiesc prin rugăciune.⁶

Călătoria noastră în viitor nu va fi ca o autostradă dreaptă care se întinde de aici până în eternitate. Mai degrabă, vor fi răscruci și cotituri pe drum, fără să mai spunem nimic despre denivelările neanticipate. Trebuie să ne rugăm zilnic Tatălui Ceresc iubitor, Care dorește ca fiecare dintre noi să reușească în viață.⁷

Tatăl nostru Ceresc… ne va ajuta dacă, în viața noastră, Îi vom da ocazia s-o facă.

Îmi aduc aminte o experiență trăită acum câțiva ani. Împreună cu un grup de prieteni călăream pe cai puternici din rasa Morgan și am ajuns la un luminiș care se deschidea spre o pajiște cu iarbă luxuriantă și un pârâu mic și limpede care curgea prin ea. Niciun căprior nu-și putea dori o casă mai bună. Cu toate acestea, era un pericol care pândea. Căpriorul viclean poate detecta cea mai mică mișcare în tufișurile din jur; poate auzi pocnetul unei crengi și poate discerne mirosul omului. El este vulnerabil dintr-o singură direcție – deasupra capului. Într-un copac solid, vânătorii ridicaseră o platformă la înălțime, deasupra locului ispititor. Deși, în multe locuri, acest lucru este ilegal, vânătorul își ia prada când vine să mănânce și să bea. Nicio rămurică nu s-ar rupe, nicio mișcare nu ar deranja, niciun miros nu ar dezvălui locul în care se află vânătorul. De ce? Magnificul cerb, cu simțurile sale foarte dezvoltate pentru a avertiza despre pericolul iminent, nu are capacitatea de a privi direct în sus și de a detecta astfel dușmanul. Căprioara se află în pericol. Omul nu este atât de restricționat. Cea mai mare siguranță a sa se găsește în capacitatea și dorința sa de a se uita în sus – de a se „[uita] către Dumnezeu și [a trăi]” [Alma 37:47].⁸

Întăriți-vă temelia prin rugăciune… Când ne rugăm, să comunicăm cu adevărat cu Tatăl nostru din Cer. Este ușor să permitem rugăciunilor noastre să devină repetitive, rostind cuvinte la care ne gândim puțin sau deloc. Când ne vom aminti că fiecare dintre noi este, literalmente, o fiică sau un fiu de spirit al lui Dumnezeu, nu ne va fi greu să ne apropiem de El prin rugăciune. El ne cunoaște; El ne iubește; El dorește ce-i mai bun pentru noi. Fie ca noi să ne rugăm cu sinceritate și sens, oferind mulțumirile noastre și cerând acele lucruri de care simțim că avem nevoie! Fie ca noi să ascultăm răspunsurile Sale, pentru ca noi să le recunoaștem când vor veni! Pe măsură ce facem acest lucru, vom fi întăriți și binecuvântați. Vom ajunge să-L cunoaștem și vom ajunge să cunoaștem dorințele Sale pentru viața noastră. Cunoscându-L, încrezându-ne în voia Sa, temeliile credinței noastre vor fi întărite. Dacă vreunul dintre noi a fost încet în a da ascultare sfatului de a ne ruga întotdeauna, nu există un moment mai potrivit pentru a începe s-o facem decât acum. William Cowper a declarat: „Satana tremură când îl vede pe cel mai slab dintre sfinți stând în genunchi” [în William Neil, compilație, Concise Dictionary of Religious Quotations (1974), p. 144].⁹

Învățăm să ne rugăm rugându-ne. Cineva poate dedica nenumărate ore analizării experiențelor altora, dar nimic nu pătrunde în inima omului așa cum o face o rugăciune personală, ferventă și răspunsul la ea trimis din cer.

Astfel a fost exemplul băiatului Samuel. Astfel a fost experiența tânărului Nefi. Astfel a fost rugăciunea de mare anvergură a tânărului Joseph Smith. Astfel poate fi binecuvântarea celui care se roagă.¹⁰

Dacă nu aveți acum o… relație [de comunicare prin rugăciune] cu Tatăl dumneavoastră din Cer, vă îndemn să vă străduiți să îndepliniți acest obiectiv. Dacă faceți acest lucru, veți fi îndreptățiți să primiți, în viața dumneavoastră, inspirație și îndrumare de la El – lucruri necesare fiecăruia dintre noi dacă vrem să supraviețuim spiritual în timpul vieții noastre, aici, pe pământ. Asemenea inspirație și îndrumare sunt daruri pe care El ni le oferă gratuit, noi trebuie doar să le căutăm. Ce comori sunt ele!¹¹

Prin rugăciunea în familie, primim binecuvântări și sprijin necesare.

Un remarcabil judecător american a fost întrebat ce am putea face noi, în calitate de cetățeni ai țărilor din lume, pentru a reduce criminalitatea și încălcarea legii și pentru a aduce pace și mulțumire în viața noastră și în națiunile noastre. El a răspuns cu grijă: „Aș sugera o revenire la obiceiul de modă veche reprezentat de rugăciunea în familie”.

Ca popor, nu suntem noi recunoscători că rugăciunea în familie nu este un obicei învechit printre noi? Nu există priveliște mai frumoasă în toată această lume decât aceea de a vedea o familie rugându-se împreună…

Domnul ne-a îndemnat să ne rugăm în familie atunci când a spus: „Rugați-vă în familiile voastre la Tatăl, întotdeauna în numele Meu, pentru ca nevestele și copiii voștri să poată fi binecuvântați” [3 Nefi 18:21].¹²

„Nu există priveliște mai frumoasă în toată această lume decât aceea de a vedea o familie rugându-se împreună.”

Domnul ne-a îndrumat: „Roagă-te întotdeauna și Eu voi revărsa Spiritul Meu asupra ta și mare va fi binecuvântarea ta” [Doctrină și legăminte 19:38]. Poate că nu a existat niciodată o vreme în care să avem mai mare nevoie să ne rugăm și să-i învățăm pe membrii familiei noastre să se roage. Rugăciunea este un mijloc de apărare împotriva ispitei. Numai prin rugăciune sinceră și spusă din inimă putem primi binecuvântările atât de necesare și sprijinul de care avem nevoie pentru a ne croi drumul în această călătorie uneori grea și cu încercări, pe care o numim viață muritoare.

Îi putem învăța pe copiii și pe nepoții noștri despre importanța rugăciunii atât prin cuvinte, cât și prin exemplul personal. Vă împărtășesc un caz de învățare prin exemplul personal așa cum a fost descris de o mamă într-o scrisoare referitoare la rugăciune, care mi-a fost adresată. „Stimate președinte Monson, uneori mă întreb dacă fac ceva deosebit în viața copiilor mei. Pentru că sunt o mamă singură și am două servicii pentru a asigura cele necesare familiei, vin câteodată confuză acasă, dar nu renunț niciodată la speranță”.

Ea își continuă scrisoarea descriindu-mi cum ea și copiii ei au urmărit conferința generală în cadrul căreia eu am vorbit despre rugăciune. Fiul ei a spus: „Mamă, tu ne-ai învățat deja acest lucru”. Ea a întrebat: „Ce vrei să spui?”. Fiul ei a răspuns: „Tu ne-ai învățat să ne rugăm și ne-ai arătat cum și, cu o seară în urmă, am intrat în camera ta să te întreb ceva și te-am găsit în genunchi, rugându-te Tatălui Ceresc. Dacă El este important pentru tine, atunci El va fi important și pentru mine”. Scrisoarea se încheia astfel: „Cred că nu știi niciodată ce fel de exemplu ești până când nu vezi un copil observând că tu însuți faci ceea ce ai încercat să-l înveți pe el să facă”.¹³

Să nu neglijăm rugăciunile noastre în familie. Acesta este un mod eficient de a descuraja păcatul și, prin urmare, cel mai benefic izvor de bucurie și fericire. Acea veche zicală este încă adevărată: „Familia care se roagă împreună rămâne împreună”. Oferind un exemplu de rugăciune copiilor noștri, îi vom ajuta, de asemenea, să-și înceapă clădirea propriilor temelii ale credinței și mărturiei, de care vor avea nevoie pe parcursul întregii vieți.¹⁴

Trebuie să ne rugăm și, apoi, trebuie să acționăm.

Cu mulți ani în urmă, în timpul unei însărcinări în Tahiti, vorbeam cu președintele nostru de misiune, președintele Raymond Baudin, despre poporul tahitian. Ei sunt cunoscuți ca fiind unii dintre cei mai mari navigatori din întreaga lume. Fratele Baudin, care vorbește limba franceză și tahitiană, dar puțin limba engleză, încerca să-mi descrie secretul succesului căpitanilor de vase tahitieni. El a spus: „Sunt minunați. Vremea poate fi groaznică, vasele pot avea scurgeri, poate să nu existe niciun ajutor pentru navigare în afară de sentimentele lor lăuntrice și stelele de pe cer, dar ei se roagă și se duc”. El a repetat această frază de trei ori. Există o învățătură în această afirmație. Trebuie să ne rugăm și, apoi, trebuie să acționăm. Ambele sunt importante…

Dacă ar fi să vă întreb care dintre toate fragmentele din Cartea lui Mormon este cel mai citit, îndrăznesc să cred că ar fi relatarea din 1 Nefi despre Nefi, frații săi, tatăl său și porunca de a obține plăcile de alamă de la Laban. Poate că acest lucru se datorează faptului că majoritatea dintre noi ne luăm angajamentul, din când în când, să citim din nou Cartea lui Mormon. De obicei, începem cu 1 Nefi. În realitate, fragmentele găsite acolo descriu frumos nevoia de a ne ruga și, apoi, de a ne duce și a face. Nefi a spus: „Mă voi duce și voi face lucrurile pe care Domnul le-a poruncit, căci eu știu că Domnul nu dă porunci copiilor oamenilor fără să pregătească o cale pentru ei, ca ei să îndeplinească lucrurile pe care El le-a poruncit” [1 Nefi 3:7].

Ne aducem aminte porunca. Ne aducem aminte răspunsul. Ne aducem aminte rezultatul.

În zilele noastre și în timpul nostru, sunt multe exemple cu privire la experiențele celor care se roagă și, apoi, se duc și fac. Vă împărtășesc o relatare emoționantă despre o familie frumoasă care locuia în minunatul oraș Perth din Australia. În anul 1957, cu patru luni înainte de dedicarea templului din Noua Zeelandă, Donald Cummings, tatăl, era președintele districtului membrilor din Perth. El, soția și familia sa erau hotărâți să participe la dedicarea templului, deși aveau mijloace financiare foarte modeste. Ei au început să se roage, să muncească și să economisească. Și-au vândut singura mașină și au adunat fiecare bănuț pe care l-au putut strânge, dar, cu o săptămână înainte de plecarea lor programată, le mai lipseau 200 de lire. Cu două daruri neașteptate de câte 100 de lire fiecare, și-au îndeplinit obiectivul exact la timp. Deoarece fratele Cummings nu-și putea lua liber de la muncă pentru a putea călători, a hotărât să demisioneze.

Ei au călătorit cu trenul de-a lungul vastului continent australian, ajungând la Sydney, unde s-au alăturat altor membri care călătoreau și ei spre Noua Zeelandă. Fratele Cummings și familia sa au fost printre primii australieni care au fost botezați pentru cei morți în templul din Noua Zeelandă. Ei s-au numărat printre primii, din îndepărtatul Perth, Australia, care au fost înzestrați în templul din Noua Zeelandă. Ei s-au rugat, s-au pregătit și, apoi, s-au dus.¹⁵

Nicio îngrijorare de-a noastră nu este prea mică sau neînsemnată.

Cu mulți ani în urmă, când slujeam în calitate de episcop, am fost înștiințat că Mary Watson, o membră a episcopiei mele, era internată în spitalul ținutului. Când m-am dus s-o vizitez, am găsit-o într-un salon mare cu atât de multe paturi, încât a fost greu să o văd. Când i-am identificat patul și m-am apropiat de ea, i-am spus: „Bună, Mary”.

Ea a răspuns: „Bună, episcope”.

Am observat că o pacientă de pe patul de lângă cel al lui Mary Watson își acoperea fața cu cearșaful.

I-am dat lui Mary Watson o binecuvântare, i-am strâns mâna și i-am spus „la revedere”, dar nu am putut pleca de lângă ea. Era ca și cum o mână nevăzută era pe umărul meu și am simțit, în sufletul meu, că auzeam următoarele cuvinte: „Du-te la patul alăturat, unde acea micuță doamnă și-a acoperit fața când ai intrat”. Așa am făcut. Am învățat în viața mea să nu amân niciodată să urmez un îndemn.

M-am apropiat de marginea patului celeilalte paciente, am atins-o ușor pe umăr și, cu grijă, i-am tras ușor cearșaful care îi acoperea fața. Ce să vezi?! Și ea era membră a episcopiei mele. Nu știusem că era internată în spital. Numele ei era Kathleen McKee. Când privirile ni s-au întâlnit, ea a exclamat printre lacrimi: „O, episcope, când ai intrat pe ușa aceea, am simțit că ai venit să mă vizitezi și să-mi dai o binecuvântare ca răspuns la rugăciunile mele. Mă bucuram în sinea mea la gândul că vei ști că sunt aici, însă când te-ai oprit la celălalt pat, m-am întristat și mi-am dat seama că nu ai venit la mine”.

I-am spus lui Kathleen McKee: „Nu contează că nu am știut că ești aici. Ceea ce contează este că Tatăl nostru Ceresc a știut și că te-ai rugat, în liniște, pentru a primi o binecuvântare a preoției. El a fost Cel Care m-a îndemnat să-ți invadez intimitatea”.

O binecuvântare a fost dată, o rugăciune a primit răspuns. I-am dat o sărutare pe frunte și am plecat de la spital cu recunoștință în inimă pentru îndemnurile Spiritului.¹⁶

Scopurile Domnului sunt, adesea, îndeplinite când noi dăm ascultare îndrumării Spiritului. Cred că, cu cât acordăm mai multă atenție inspirației și sentimentelor pe care le avem, cu atât mai mult Domnul va avea încredere în noi să îndeplinim sarcinile pe care ni le dă…

Dragi frați și surori, Tatăl nostru Ceresc este conștient de nevoile noastre și ne va ajuta atunci când Îi vom cere ajutorul. Nu cred că vreo îngrijorarea de-a noastră este prea mică sau neînsemnată. Domnul este în detaliile vieții noastre.¹⁷

Rugăciunea ne sprijină în timpul încercărilor.

Când poverile vieții devin grele, când încercările testează credința cuiva, când durerea, întristarea și disperarea fac ca lumina speranței să pâlpâie și să ardă foarte slab, comunicarea cu Tatăl nostru Ceresc oferă pace.¹⁸

Vor exista momente în care veți păși pe o cale presărată cu spini și marcată de încercări. Ar putea exista momente în care v-ați putea simți separați ‒ chiar izolați ‒ de Cel Care dă toate darurile bune. Vă îngrijorează faptul că sunteți singuri. Teama înlocuiește credința.

Când vă aflați în astfel de situații, vă implor să vă aduceți aminte de rugăciune… Apostolul Pavel ne-a sfătuit:

„Aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu…

Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus” [Filipeni 4:6-7].

Ce promisiune glorioasă! Pacea este ceea ce căutăm, ceea ce ne dorim cu ardoare.

Nu am fost trimiși pe acest pământ pentru a fi singuri. Ce sursă extraordinară de putere, de tărie și de alinare este disponibilă fiecăruia dintre noi! El, Care ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi înșine, El, Care vede imaginea de ansamblu și Care cunoaște de la început sfârșitul, ne-a asigurat că El ne va fi alături pentru a ne ajuta dacă cerem aceasta. Avem promisiunea: „Rugați-vă întotdeauna și fiți credincioși, și toate lucrurile vor conlucra spre binele vostru” [Doctrină și legăminte 90:24].

Pe măsură ce rugăciunile noastre se înalță spre cer, să nu uităm cuvintele pe care ni le-a propovăduit Salvatorul. Când S-a confruntat cu agonia îngrozitoare din Ghetsimani și de pe cruce, El S-a rugat Tatălui: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta” [Luca 22:42]. Oricât de greu ar putea fi uneori, și noi trebuie să avem încredere că Tatăl nostru Ceresc știe cel mai bine cum, când și în ce fel să ne dea ajutorul pe care îl căutăm.¹⁹

Comunicarea cu Tatăl nostru din Cer – inclusiv rugăciunile noastre adresate Lui și inspirația Sa pentru noi – este necesară pentru ca noi să înfruntăm furtunile și încercările vieții. Domnul ne invită: „Apropiați-vă de Mine și am să Mă apropii de voi; căutați-Mă cu toată sârguința și Mă veți găsi” [Doctrină și legăminte 88:63]. Când facem așa, vom simți Spiritul Său în viața noastră, insuflându-ne dorința și curajul de a fi tari și puternici în neprihănire.²⁰

Sugestii pentru studiu și predare

Întrebări

Președintele Monson ne-a învățat că rugăciunea este „furnizoarea tăriei spirituale” și „pașaportul către pace” (secțiunea 1). Care sunt unele dintre momentele în care rugăciunea v-a întărit? Care sunt unele dintre momentele în care rugăciunea v-a adus pace? Cum putem face ca rugăciunile noastre să fie mai pline de însemnătate?
Recapitulați numeroasele binecuvântări despre care președintele Monson a spus că vin datorită rugăciunii în familie (vedeți secțiunea 2). Cum a fost binecuvântată familia dumneavoastră datorită faptului că vă rugați împreună? Care sunt unele dintre modurile prin care puteți ajuta copiii să învețe despre puterea rugăciunii? Ce putem învăța din povestirea președintelui Monson despre mama care se ruga?
Ce ne poate învăța despre rugăciune povestirea președintelui Monson despre căpitanii de vase tahitieni? (Vedeți secțiunea 3.) Ce așteaptă Tatăl Ceresc de la noi când căutăm ajutorul Său? Ce ați învățat despre modurile în care Tatăl Ceresc răspunde la rugăciuni?
Președintele Monson a subliniat că „Tatăl nostru Ceresc este conștient de nevoile noastre și ne va ajuta atunci când Îi vom cere” (secțiunea 4). Ce experiențe v-au arătat că Tatăl Ceresc este conștient de nevoile dumneavoastră? Ce experiențe v-au ajutat să dobândiți o mărturie că Dumnezeu aude rugăciunile și răspunde la ele?
Președintele Monson ne-a învățat că Tatăl Ceresc ne va susține în timpul încercărilor pe măsură ce căutăm ajutorul Său prin intermediul rugăciunii (vedeți secțiunea 5). Cum v-ați simțit susținuți în încercări în timp ce v-ați rugat? Cum L-ați văzut pe Dumnezeu îndeplinindu-Și promisiunea că, dacă vă rugați întotdeauna, „toate lucrurile vor conlucra pentru binele vostru” (Doctrină și legăminte 90:24)?

Scripturi suplimentare

Matei 6:5-13; 21:22; Ioan 17:1-26; Iacov 5:16; 2 Nefi 32:8-9; Enos 1:1-9; Alma 33:3-11; Doctrină și legăminte 9:7-9; 121:1-8

Ajutor pentru studiu

În timp ce citiți, puteți să subliniați cuvinte și expresii care au însemnătate pentru dumneavoastră. Adăugați referințe la scripturi care au legătură cu învățăturile președintelui Monson [vedeți Predicați Evanghelia Mea (2004), p. 24].