„Capitolul 22 Virtutea minunată reprezentată de recunoștință”, Învățături ale președinților Bisericii: Thomas S. Monson (2020)

„Capitolul 22”, Învățături: Thomas S. Monson

Capitolul 22

Virtutea minunată reprezentată de recunoștință

„Să exprimăm recunoștință este un lucru plăcut și onorabil, să dăm dovadă de recunoștință este un lucru generos și nobil, dar să trăim mereu cu recunoștință în inima noastră înseamnă să atingem cerul.”

Din viața lui Thomas S. Monson

Când președintele Monson avea aproximativ 10 ani, a început să fie interesat de păsări, în special de porumbei. De la ferestrele școlii, el și prietenii lui priveau adesea porumbeii care stăteau în rânduri pe acoperișurile din apropiere. După școală, băieții prindeau uneori porumbei iar Tom și prietenul său Bob construiau cotețe simple pentru ei în curțile lor.

La scurt timp, tatăl lui Bob a făcut o fereastră la cotețul de porumbei al lui Bob pentru a împiedica vântul să deranjeze păsările. Tom a început să tânjească după o astfel de fereastră pentru cotețul lui.

Într-o zi, tatăl lui Bob l-a surprins pe Tom venind la casa familiei Monson cu o fereastră pe care a montat-o la cotețul lui. Amintindu-și sentimentele de atunci, președintele Monson a spus mai târziu: „Nu mai simțisem niciodată un astfel de sentiment de recunoștință pentru ceva ce o altă persoană a făcut, din dorința proprie, pentru mine”.¹

În cea mai mare parte a vieții sale, președintele Monson a crescut porumbei în curtea din spate a casei sale. Și-a diversificat specia incluzând multe tipuri, dintre care unele au câștigat premii la târgurile ținutului și ale statului.² Printre toate experiențele sale legate de acest hobby de-o viață, el nu a uitat niciodată sentimentul său de recunoștință pentru simplul act de bunătate al tatălui lui Bob.

După ce a învățat despre puterea recunoștinței din această experiență și din altele, președintele Monson a făcut din aceasta un subiect important în învățăturile sale. „Rugăciunea mea sinceră, din inimă, este ca noi, în viața noastră, să ne gândim la această virtute minunată pe care o reprezintă recunoștința”, a spus el. „Fie ca ea să ne pătrundă în suflet, acum și întotdeauna!”³

De-a lungul vieții sale, președintele Monson a simțit recunoștință față de tatăl unui prieten care, atunci când președintele era tânăr băiat, a făcut o fereastră la cotețul său de porumbei.

Învățături ale lui Thomas S. Monson

Exprimarea recunoștinței este un tipar pentru fericirea personală.

Recunoștința este un principiu divin. Domnul a declarat, prin intermediul unei revelații dată profetului Joseph Smith:

„Mulțumește-I Domnului, Dumnezeului tău, pentru toate lucrurile…

Și cu nimic nu Îl supără omul pe Dumnezeu sau împotriva nimănui nu este aprinsă mânia Sa, decât împotriva acelora care nu mărturisesc mâna Lui în toate lucrurile” [Doctrină și legăminte 59:7, 21].

În Cartea lui Mormon ni se spune: „Trăiți în recunoștință zilnic, pentru numeroasele îndurări și binecuvântări pe care [Dumnezeu] vi le-a dat vouă” [Alma 34:38].⁴

Gracias, danke, merci – indiferent de limba vorbită, un „mulțumesc” exprimat frecvent vă va înveseli spiritul, vă va extinde prieteniile și vă va ridica viața către o cale mai bună… Există simplitate – chiar sinceritate – când se spune „mulțumesc”.

Frumusețea și elocvența unei exprimări a recunoștinței se reflectă într-un articol dintr-un ziar de acum câțiva ani:

„Poliția Districtului Columbia a scos vineri la licitație aproximativ 100 de biciclete nerevendicate. «Un dolar», a spus un băiat în vârstă de 11 ani când s-a deschis licitația pentru prima bicicletă. Sumele oferite la licitație, însă, au fost mult mai mari. «Un dolar», a repetat cu speranță băiatul de fiecare dată când s-a prezentat o altă bicicletă.

Cel care conducea licitația, care de 43 de ani scotea la licitație biciclete furate sau pierdute, a observat că speranțele băiatului păreau să crească de fiecare dată când o bicicletă de curse era scoasă la licitație.

Apoi, mai rămăsese doar una singură de acel tip. Oferta a fost de opt dolari. «Vândută băiatului de acolo cu nouă dolari!», a spus cel care conducea licitația. El a luat opt dolari din propriul buzunar și i-a cerut băiatului dolarul său. Tânărul i l-a dat sub formă de bănuți, monede de 5, 10 și 25 de cenți – și-a luat bicicleta și a început să plece. Dar s-a dus doar câțiva metri. Și-a parcat cu grijă noul bun, s-a întors, recunoscător, și-a aruncat brațele în jurul gâtului celui care conducea licitația și a plâns”.

Când a fost ultima dată când am simțit recunoștință la fel de profund cum a simțit acest băiat? Faptele pe care le fac alții pentru noi s-ar putea să nu fie la fel de emoționante, dar, cu siguranță, există fapte bune pentru care merită să ne exprimăm recunoștința.⁵

Gândiți-vă să mulțumiți. În aceste patru cuvinte aveți cel mai bun secret pentru o căsnicie fericită, o formulă pentru prietenii trainice și un tipar pentru fericirea personală.⁶

O inimă recunoscătoare rezultă din exprimarea recunoștinței față de Tatăl nostru Ceresc pentru binecuvântările Sale și față de cei din jurul nostru pentru tot ce aduc în viața noastră. Pentru aceasta este nevoie de un efort conștient – cel puțin până când am înțeles și am dezvoltat cu adevărat o atitudine de recunoștință. Deseori avem sentimente de recunoștință și intenționăm să ne exprimăm mulțumirea, însă uităm s-o facem sau pur și simplu nu reușim s-o facem. Cineva a spus că „dacă ai sentimente de recunoștință și nu le exprimi, este ca și cum împachetezi un cadou și nu-l oferi” [William Arthur Ward, în Allen Klein, compilație, Change Your Life! (2010), p. 15].⁷

Ne amintim noi să mulțumim pentru binecuvântările pe care le primim? Mulțumirile adresate în mod sincer nu ne ajută doar să recunoaștem binecuvântările primite, ci ne și deschid porțile cerului și ne ajută să simțim dragostea lui Dumnezeu.⁸

În cel de-al 30-lea psalm, David promite: „Doamne, Dumnezeule, eu pururea Te voi lăuda!” [Psalmii 30:12].

Apostolul Pavel, în epistola sa către corinteni, a declarat: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare” [2 Corinteni 9:15]. Și, tesalonicenilor: „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu” [1 Tesaloniceni 5:18].

Dragii mei frați și dragile mele surori, Îi mulțumim lui Dumnezeu „pentru darul Lui nespus de mare” și pentru binecuvântările Sale mari revărsate atât de abundent asupra noastră?

Ne oprim și cugetăm asupra cuvintelor lui Amon? „Acum, frații mei, noi vedem că Dumnezeu este grijuliu cu fiecare popor, în orice țară ar fi el; da, El îi va număra pe oamenii Săi… peste tot pământul. Acum, aceasta este bucuria mea și mulțumirea mea cea mare; da, și voi da mulțumiri Dumnezeului meu în vecii vecilor” [Alma 26:37]…

Profetul Alma ne-a îndemnat: „Sfătuiește-te cu Domnul în toate faptele tale, iar El te va îndrepta pe tine către bine; da, atunci când te culci noaptea, culcă-te în Domnul pentru ca El să poată să vegheze asupra ta în somnul tău; iar atunci când te scoli dimineața, lasă-ți inima să fie plină de mulțumiri către Dumnezeu; și dacă tu faci aceste lucruri, atunci vei fi înălțat în ultima zi” [Alma 37:37].⁹

Faptul de a ne concentra asupra binecuvântărilor noastre ne ajută să înfruntăm încercările și problemele.

Indiferent de circumstanțele noastre, fiecare dintre noi are multe motive pentru care să fie recunoscător, dacă nu facem decât să ne oprim și să medităm la binecuvântările noastre.

Aceasta este o perioadă minunată de a fi pe pământ. Deși sunt multe lucruri greșite în lumea de astăzi, sunt și multe lucruri care sunt corecte și bune. Există căsnicii reușite, părinți care-și iubesc copiii și fac sacrificii pentru ei, prieteni cărora le pasă de noi și care ne ajută, învățători care predau. Viața noastră este binecuvântată în nenumărate moduri…

Când avem de-a face cu încercări și probleme în viață, ne este, deseori, greu să ne concentrăm asupra binecuvântărilor noastre. Totuși, dacă pătrundem suficient de adânc și căutăm suficient de bine, vom putea simți și recunoaște cât de mult ne-a fost oferit.

Vă împărtășesc o relatare despre o familie care a putut să găsească binecuvântări în mijlocul unor încercări grele. Aceasta este o relatare pe care am citit-o cu mulți ani în urmă și pe care am păstrat-o datorită mesajului pe care-l transmite. A fost scrisă de Gordon Green…

Gordon spune cum a crescut la o fermă din Canada, unde el și frații lui trebuiau să se întoarcă repede acasă de la școală, în timp ce copiii ceilalți se jucau cu mingea și se duceau la scăldat. Dar tatăl lor a avut capacitatea de a-i ajuta să înțeleagă faptul că munca lor însemna ceva. Acest lucru era adevărat, mai ales după seceriș, când familia sărbătorea Ziua Recunoștinței, deoarece în acea zi tatăl lor le oferea un dar minunat. El făcea un inventar a tot ceea ce aveau.

În dimineața Zilei Recunoștinței, el îi ducea în pivnița în care se găseau butoaie cu mere, lăzi cu sfeclă, morcovi puși în nisip și grămezi mari de saci cu cartofi, precum și mazăre, porumb, fasole verde, gemuri, căpșuni și alte conserve care le umpleau rafturile. El îi ruga pe copii să le numere pe toate cu atenție. După aceea, se duceau în hambar și socoteau câte tone de fân aveau și câte kilograme de grâne aveau în grânar. Numărau vacile, porcii, găinile, curcanii și gâștele. Tatăl lor le spunea că dorea să vadă care era situația, însă ei știau că el dorea, de fapt, ca ei să înțeleagă, în acea zi de sărbătoare, cât de mult îi binecuvântase Dumnezeu și îi răsplătise pentru toate orele lor de muncă. În cele din urmă, când se așezau la ospățul pregătit de mama lor, binecuvântările erau ceva ce puteau simți.

Și, totuși, Gordon a spus că Ziua Recunoștinței de care el își amintea cu cea mai mare recunoștință a fost aceea din anul în care păreau să nu aibă nimic pentru care să fie recunoscători.

Anul respectiv începuse bine: aveau fân rămas din anul precedent, multe grăunțe, patru purceluși iar tatăl lor avea o sumă mică economisită pentru ca, într-o zi, să-și poată permite să cumpere un încărcător de fân – un utilaj minunat la care cei mai mulți fermieri doar visau. Era, de asemenea, anul în care rețeaua de curent electric a ajuns în orașul lor… Ei și-au cumpărat o mașină de spălat care funcționa singură toată ziua și becuri luminoase care atârnau pe fiecare tavan. Nu mai existau lămpi care să fie umplute cu ulei, fitiluri care să fie tăiate, nicio sticlă de lampă neagră de fum care să trebuiască să fie spălată. Lămpile au fost duse în podul casei.

Conectarea fermei lor la curentul electric a fost aproape ultimul lucru bun care li s-a întâmplat în acel an. Tocmai când recoltele lor începuseră să iasă din pământ, au început ploile. Când, în cele din urmă, apele s-au retras, nu mai rămăsese nicio plantă. Ei au sădit din nou, însă alte ploi au distrus recoltele. Cartofii lor au putrezit în noroi. Ei au vândut câteva vaci, toți porcii și alte animale pe care intenționau să le țină, primind foarte puțini bani pe ele, deoarece toți ceilalți au trebuit să facă același lucru. Tot ce au recoltat în acel an a fost o legătură de napi care, nu se știe cum, a rezistat furtunilor.

Apoi, a fost din nou Ziua Recunoștinței. Mama lor a spus: „Poate că ar fi mai bine să uităm de ea anul acesta. Nu ne-a mai rămas nici măcar o gâscă”.

Totuși, în dimineața Zilei Recunoștinței, tatăl lui Gordon a venit cu un iepure și a rugat-o pe soția lui să-l gătească. Morocănoasă, ea a început lucrul, dând de înțeles că va avea nevoie de mult timp pentru a găti acel iepure bătrân cu carne tare. Când, în cele din urmă, a fost pus pe masă alături de napii care au supraviețuit, copiii au refuzat să mănânce. Mama lui Gordon a plâns iar, apoi, tatăl lui a făcut un lucru straniu. S-a dus sus în pod, a luat o lampă cu ulei, a adus-o înapoi la masă și a aprins-o. El le-a spus copiilor să stingă becurile. Când a rămas doar lumina de la lampa cu ulei, cu greu le-a venit să creadă că înainte fusese atât de întuneric. Ei se întrebau cum putuseră să vadă ceva înainte fără lumina strălucitoare obținută prin intermediul curentului electric.

Mâncarea a fost binecuvântată și toată lumea a mâncat. După cină, nimeni nu a spus nimic. Gordon a scris:

„În lumina slabă a lămpii vechi, noi am ajuns să vedem din nou limpede… [A fost] o masă delicioasă. Iepurele a avut gust de curcan iar napii au fost cei mai dulci din câte ne puteam aminti… Căminul [nostru]… cu toate lipsurile sale, era atât de bogat pentru noi” [adaptare după H. Gordon Green, „The Thanksgiving I Don’t Forget”, Reader’s Digest, nov. 1956, p. 69-71].

Dragii mei frați și dragile mele surori, să exprimăm recunoștință este un lucru plăcut și onorabil, să dăm dovadă de recunoștință este un lucru generos și nobil, dar să trăim mereu cu recunoștință în inima noastră înseamnă să atingem cerul.¹⁰

„Fiecare dintre noi are multe motive pentru care să fie recunoscător, dacă nu facem decât să ne oprim și să medităm la binecuvântările noastre.”

Putem dezvolta o atitudine de recunoștință.

Ne putem ridica și-i putem ridica și pe alții atunci când refuzăm să rămânem pe tărâmul gândurilor negative și dezvoltăm în inima noastră o atitudine de recunoștință. Dacă nerecunoștința s-ar număra printre păcatele grave, atunci recunoștința este una dintre cele mai nobile virtuți. Cineva a spus că „recunoștința nu este doar cea mai mare dintre virtuți, ci mama tuturor celorlalte” [Cicero, în A New Dictionary of Quotations on Historical Principles, selecție realizată de H. L. Mencken (1942), p. 491].

Cum putem dezvolta o atitudine de recunoștință în inima noastră? Președintele Joseph F. Smith, al șaselea președinte al Bisericii, a dat un răspuns. El a spus: „Omul recunoscător vede foarte multe lucruri în lume pentru care este recunoscător și, pentru el, binele depășește răul. Dragostea înfrânge gelozia iar lumina alungă întunericul din viața lui”. El a continuat: „Mândria ne distruge recunoștința și, în locul ei, instaurează egoismul. Mult mai fericiți suntem în prezența unui suflet recunoscător și iubitor și cât de atenți ar trebui să fim să dezvoltăm, prin intermediul unei vieți evlavioase, o atitudine de recunoștință față de Dumnezeu și de oameni!” [Gospel Doctrine, a 5-a ediție (1939), p. 263].

Președintele Smith ne spune că viața evlavioasă este cheia pentru a avea sentimentul de recunoștință.

Ne fac averile fericiți și recunoscători? Poate pe moment. Totuși, acele lucruri care oferă fericirea și recunoștința profunde și trainice sunt lucrurile pe care banii nu le pot cumpăra: familia noastră, Evanghelia, prietenii buni, sănătatea noastră, aptitudinile noastre, dragostea pe care o primim din partea celor de lângă noi. Din nefericire, acestea sunt unele dintre lucrurile pe care nu le apreciem așa cum se cuvine.¹¹

Nu avem nicio modalitate de a ști când ni se va oferi privilegiul de a întinde o mână de ajutor. Drumul către Ierihon pe care îl parcurge fiecare dintre noi nu are un nume iar călătorul obosit care are nevoie de ajutorul nostru poate fi un necunoscut. Mult prea des, destinatarul bunătății arătate eșuează să-și exprime sentimentele și noi suntem privați de o întrezărire a măreției și de o atingere a blândeții care ne motivează să ne ducem și să facem la fel. Recunoștința sinceră a fost exprimată de autorul unei scrisori primite recent la sediul central al Bisericii:

„Către Biroul Primei Președinții,

Orașul Salt Lake mi-a arătat ospitalitate creștină, odată, în timpul anilor mei de rătăcire.

În timpul unei călătorii prin țară cu autobuzul spre California, am coborât în terminalul din orașul Salt Lake, bolnav și tremurând din cauza lipsei acute de somn cauzată de lipsa medicamentelor necesare. În fuga mea de o situație neplăcută din Boston, îmi uitasem complet pastilele.

În restaurantul Hotelului Temple Square, stăteam abătut, cu pomeții sprijiniți pe pumni, uitându-mă la o ceașcă de cafea pe care chiar nu mi-o doream. Cu coada ochiului, am văzut un cuplu apropiindu-se de masa mea. «Ești bine, tinere?», a întrebat femeia. M-am ridicat plângând și puțin cutremurat [și] le-am spus povestea mea și situația dificilă în care mă aflam atunci. Ei mi-au ascultat cu atenție și răbdare cuvintele aproape lipsite de coerență și, apoi, au preluat controlul. Ei trebuie să fi fost cetățeni importanți. Au vorbit cu directorul restaurantului, apoi mi-au spus că pot mânca acolo tot ce-mi doresc timp de cinci zile. M-au dus la recepția hotelului și mi-au plătit o cameră pentru o perioadă de cinci zile. Apoi, m-au dus cu mașina la o clinică și au avut grijă ca eu să primesc medicamentele de care aveam nevoie – cu adevărat, colacul meu de salvare, baza pentru sănătatea mea mintală și alinare.

În timp ce mă recuperam și mă întăream, mi-am propus să particip la recitalurile zilnice de orgă din tabernacol. Sunetul celestial al acelui instrument, de la cea mai slabă intonație la puternicul sunet al orgii în plenitudinea ei, reprezintă cea mai sublimă sonoritate pe care o cunosc. Am achiziționat albume și înregistrări audio cu orga din tabernacol și corul, pe care mă pot baza oricând pentru a alina și sprijini un spirit deprimat.

În ultima mea zi la hotel, înainte de a-mi relua călătoria, am înapoiat cheia; și, acolo, mă aștepta un mesaj din partea acelui cuplu: «Răsplătește-ne dând dovadă de bunătate față de un alt suflet tulburat de-a lungul drumului tău». Acesta era obiceiul meu, dar m-am hotărât să fiu mai atent să caut pe cineva care avea nevoie să fie ajutat în viață.

Vă doresc numai bine. Nu știu dacă acestea sunt, într-adevăr, «zilele din urmă» despre care se vorbește în scripturi, dar știu că doi membri ai Bisericii dumneavoastră au fost sfinți pentru mine în momentele mele disperate de nevoie. M-am gândit că v-ar plăcea să știți”.¹²

„Drumul către Ierihon pe care îl parcurge fiecare dintre noi nu are un nume iar călătorul obosit care are nevoie de ajutorul nostru poate fi un necunoscut.”

Dăm dovadă de recunoștință față de Salvatorul nostru când urmăm exemplul Său și ne supunem cuvintelor Sale.

Pe lângă toate celelalte lucruri pentru care suntem recunoscători, putem să ne arătăm mereu recunoștința față de Domnul și Salvatorul nostru, Isus Hristos. Evanghelia Sa glorioasă oferă răspunsuri la cele mai mari întrebări ale vieții: De unde am venit? De ce suntem aici? Unde se duce spiritul nostru după ce murim? Acea Evanghelie le aduce celor care trăiesc în întuneric lumina adevărului divin.

El ne-a învățat cum să ne rugăm. El ne-a învățat cum să trăim. El ne-a învățat cum să murim. Viața Sa este o moștenire a dragostei. El i-a vindecat pe cei bolnavi; El i-a ridicat pe cei asupriți; El i-a salvat pe cei păcătoși…

Fie ca noi să-L urmăm! Fie ca noi să urmăm exemplul Său! Fie ca noi să ne supunem cuvintelor Sale! Făcând astfel, noi Îi oferim darul divin al recunoștinței.¹³

Sugestii pentru studiu și predare

Întrebări

Recapitulați versetele pe care președintele Monson le-a citat despre importanța recunoștinței (vedeți secțiunea 1). De ce credeți că faptul de a fi recunoscători este „un tipar pentru fericirea personală”? Cum v-a ajutat faptul de a mulțumi să simțiți dragostea lui Dumnezeu? Care sunt unele moduri în care ne putem exprima recunoștința față de alții?
De ce, uneori, nu apreciem binecuvântările pe care le primim? (Vedeți secțiunea 2.) Cum v-a ajutat, într-o perioadă dificilă, faptul de a vă gândi la binecuvântările dumneavoastră? Care sunt unele dintre binecuvântările pe care nu le-ați recunoscut până când nu ați depus efortul de a le vedea? Ce putem învăța despre recunoștință din povestirea despre Gordon Green?
Cum putem dezvolta o atitudine de recunoștință? (Vedeți secțiunea 3.) Cum v-a ajutat rugăciunea să dezvoltați o recunoștință mai profundă? Cum ne ajută faptul de a le sluji altora să ne arătăm recunoștința față de Dumnezeu? Cum ne este influențată viața când trăim dând dovadă de recunoștință?
Președintele Monson ne-a sfătuit să „ne arătăm… recunoștința față de Domnul și Salvatorul nostru, Isus Hristos” (secțiunea 4). Cum putem să avem o recunoștință mai profundă pentru Salvator? Cum ne putem arăta recunoștința față de El?

Scripturi suplimentare

Psalmii 100:3-4; Luca 17:11-19; Coloseni 2:6-7; 2 Nefi 9:50-52; Mosia 2:19-22; Doctrină și legăminte 78:18-19

Ajutor pentru studiu

„Planificați activități de studiu care vă vor întări credința în Salvator” [Predicați Evanghelia Mea (2004), p. 22]. De exemplu, pe măsură ce studiați, vă puteți adresa întrebări, cum ar fi următoarele: Cum m-ar putea ajuta aceste învățături să-mi măresc înțelegerea despre ispășirea lui Isus Hristos? Cum mă pot ajuta aceste învățături să devin mai asemănător Salvatorului?