„Capitolul 14: Pe cei pe care Domnul îi cheamă, Domnul îi pregătește”, Învățături ale președinților Bisericii: Thomas S. Monson (2020)

„Capitolul 14”, Învățături: Thomas S. Monson

Capitolul 14

Pe cei pe care Domnul îi cheamă, Domnul îi pregătește

„Dacă suntem în slujba Domnului, avem dreptul să primim ajutorul Domnului.”

Din viața lui Thomas S. Monson

Președintele Thomas S. Monson a vorbit adesea despre principiul: „pe cei pe care Domnul îi cheamă, Domnul îi pregătește”. El a subliniat că, atunci când suntem chemați să facem lucrarea Domnului și când contribuim cu cele mai bune eforturi ale noastre, Domnul ne va mări capacitățile pentru a ajuta la îndeplinirea ei. Explicând unul dintre modurile în care el a căutat ajutorul Domnului pentru a-și mări capacitățile, președintele Monson a spus:

„De-a lungul anilor, birourile pe care le-am ocupat au fost decorate cu picturi frumoase reprezentând scene pașnice și pastorale. Dar există un tablou care atârnă mereu pe peretele care este în fața mea atunci când mă așez la birou. Este un memento constant despre Cel Căruia Îi slujesc, căci este un tablou cu Domnul și Salvatorul nostru, Isus Hristos. Când mă confrunt cu o problemă chinuitoare sau cu o hotărâre dificilă, mă uit mereu la acel tablou cu Învățătorul și îmi adresez, în gând, întrebarea: «Ce ar dori El să fac?». Nu mai persistă îndoiala, nici nehotărârea nu mai predomină. Calea de urmat este clară iar cărarea din fața mea mă cheamă”¹.

De-a lungul vieții sale, președintele Monson a ilustrat slujitorul binevoitor care a căutat ajutorul Domnului pentru a deveni pregătit să facă lucrarea Domnului.

„Când mă confrunt cu o problemă chinuitoare sau cu o hotărâre dificilă, mă uit mereu la acel tablou cu Învățătorul și îmi adresez, în gând, întrebarea: «Ce ar dori El să fac?».”

Învățături ale lui Thomas S. Monson

Cu ajutorul Domnului, putem înfăptui miracole în slujba Sa.

Trăim într-o lume complexă în care găsim conflicte în desfășurare peste tot. Intrigile politice distrug stabilitatea națiunilor, despoții se agață de putere și anumite clase ale societății sunt mereu asuprite, private de ocazii și făcute să aibă sentimentul eșecului.

Noi… putem produce o schimbare. Când suntem demni să primim ajutorul Domnului, putem întări băieți [și fete]. Putem întrema bărbați [și femei]. Putem înfăptui miracole în slujirea sfântă în slujba Sa. Ocaziile noastre sunt fără limite.

Deși sarcina pare mare, suntem întăriți de acest adevăr: „Cea mai mare forță din lumea de astăzi este puterea lui Dumnezeu pe măsură ce se manifestă prin intermediul omului”. Dacă suntem în slujba Domnului, avem dreptul să primim ajutorul Domnului. Însă acest ajutor divin depinde de demnitatea noastră. Pentru a naviga în siguranță pe mările vieții muritoare, pentru a îndeplini o misiune de salvare umană, avem nevoie de îndrumarea Marinarului Etern – chiar marele Iehova. Ne întindem, ne ridicăm, pentru a obține ajutorul ceresc.²

Nu vă rugați pentru a primi însărcinări pentru capacitățile dumneavoastră, ci rugați-vă să primiți capacități pentru însărcinările dumneavoastră. Apoi, îndeplinirea însărcinărilor dumneavoastră nu va fi un miracol, ci dumneavoastră veți fi miracolul.³

Miracole se găsesc pretutindeni, când chemările… sunt îndeplinite cu credință și sârguință. Când credința înlocuiește îndoiala, când slujirea altruistă elimină strădania egoistă, puterea lui Dumnezeu face să se îndeplinească scopurile Sale.⁴

Pe cei pe care Domnul îi cheamă, Domnul îi pregătește… Atunci când ne străduim cu credință, fără îndoială, nimic nu ne împiedică să îndeplinim îndatoririle care ne-au fost desemnate; când căutăm inspirație de la Cel Atotputernic pentru a ne îndeplini responsabilitățile, putem face miracole.⁵

Faptul de a da dovadă de bunătate ne ajută să devenim pregătiți pentru a face lucrarea Domnului.

Când eram diacon, îmi plăcea baseballul. De fapt, încă îmi place… Prietenii mei și cu mine ne jucam cu mingea pe o străduță din spatele caselor în care locuiam. Terenul nostru de joacă era înghesuit, dar în regulă, condiția fiind să lovești direct în centrul terenului. Însă, dacă loveai mingea în dreapta centrului, provocai un dezastru. Aici locuia doamna Shinas, care, de la fereastra ei din bucătărie, ne privea jucându-ne; și, imediat ce mingea se rostogolea pe veranda ei, câinele ei mare lua mingea și i-o dădea în timp ce ea deschidea ușa. Doamna Shinas se întorcea în casa ei și adăuga mingea la multele pe care le confiscase anterior. Ea era inamicul nostru, distrugătoarea distracției noastre – însăși năpasta existenței noastre. Niciunul dintre noi nu avea un cuvânt bun pentru doamna Shinas, dar aveam o mulțime de cuvinte rele pentru ea. Niciunul dintre noi nu ar fi vorbit cu ea și ea nu ne-a vorbit niciodată. Ea era stingherită de un picior înțepenit care îi afecta mersul și care trebuie să-i fi provocat o mare durere. Ea și soțul ei nu aveau copii, trăiau o viață retrasă și ieșeau rar din casă.

Acest război privat a continuat o perioadă – poate doi ani – și, apoi, un dezgheț inspirat a topit gheața iernii și a adus o primăvară de sentimente bune în acest impas.

Într-o seară, în timp ce-mi îndeplineam sarcina zilnică de a uda gazonul din fața casei, ținând duza furtunului în mână așa cum se obișnuia la acea vreme, am observat că gazonul doamnei Shinas era uscat și începuse să devină maro. Sincer, nu știu… ce mi-a venit, dar mi-am mai alocat câteva minute și, cu furtunul nostru, i-am udat gazonul. Am continuat să fac aceasta de-a lungul verii și, apoi, când a venit toamna, i-am curățat gazonul de frunze, așa cum am făcut cu al nostru, și am pus frunzele în grămezi la marginea străzii pentru a fi adunate. De-a lungul întregii veri, nu o văzusem pe doamna Shinas. Noi, băieții, renunțaserăm de mult timp să ne mai jucăm cu mingea pe acea străduță. Rămăsesem fără mingi de baseball și nu aveam bani să cumpărăm altele.

Într-o seară, devreme, ușa de la intrare a doamnei Shinas s-a deschis și mi-a făcut semn să sar gardul mic și să vin pe veranda din fața casei ei. Am făcut acest lucru. Când m-am apropiat de ea, m-a invitat în camera ei de zi, unde am fost rugat să mă așez pe un scaun confortabil. Mi-a dat fursecuri și lapte. Apoi, s-a dus în bucătărie și s-a întors cu o cutie mare plină cu mingi de baseball și de softball, reprezentând mai multe sezoane ale eforturilor ei de confiscare. Cutia plină mi-a fost dată. Comoara, însă, nu se găsea în dar, ci, mai degrabă, în cuvintele ei. Am văzut pentru prima dată un zâmbet pe fața doamnei Shinas și ea a spus: „Tommy, vreau să iei aceste mingi de baseball și vreau să-ți mulțumesc pentru că ai fost bun cu mine”. Mi-am exprimat recunoștința față de ea și am plecat din casa ei un băiat mai bun decât atunci când am intrat. Nu mai eram dușmani. Acum, eram prieteni.⁶

Deși ne putem simți nepotriviți, Domnul ne va pregăti pentru lucrarea pe care El dorește s-o facem.

Când eram tânăr, am fost chemat să slujesc în calitate de episcop al unei episcopii mari din orașul Salt Lake. Amploarea chemării a fost copleșitoare și responsabilitatea înspăimântătoare. Sentimentele mele de nepotrivire m-au făcut să fiu umil. Dar Tatăl meu Ceresc nu m-a lăsat să rătăcesc în întuneric și în tăcere, neinstruit sau neinspirat. În felul Său, El mi-a revelat lecțiile pe care dorea să le învăț.

Într-o seară, la o oră târzie, mi-a sunat telefonul. Am auzit un glas spunând: „Episcope Monson, vă sun de la spital. Kathleen McKee, o membră a congregației dumneavoastră, tocmai a decedat. Înregistrările noastre arată că ea nu avea nicio rudă apropiată, dar numele dumneavoastră este trecut ca fiind cel care trebuie înștiințat în cazul decesului ei. Puteți veni imediat la spital?”.

Când am ajuns acolo, mi s-a prezentat un plic sigilat care conținea cheia de la umilul apartament în care locuise Kathleen McKee. Fiind o văduvă fără copii, în vârstă de șaptezeci și trei de ani, ea se bucurase de puține dintre luxurile vieții și abia dacă avea cele necesare pentru nevoile ei. În amurgul vieții ei, devenise membră a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Fiind o persoană tăcută și rezervată, a dezvăluit puține lucruri despre viața ei.

În aceeași noapte, am intrat în apartamentul ei îngrijit de la subsol, am aprins lumina și, într-o clipă, am descoperit o scrisoare scrisă cu meticulozitate de mâna lui Kathleen McKee. Era pe o măsuță, cu fața în sus, și în ea scria:

„Episcope Monson,

Cred că nu mă voi mai întoarce de la spital. În sertarul comodei este o mică poliță de asigurare care va acoperi cheltuielile legate de funeralii. Mobilierul poate fi dat vecinilor mei.

În bucătărie sunt cei trei canari prețioși ai mei. Doi dintre ei sunt frumoși, de culoare galben-aurie, și ușor de recunoscut. Pe coliviile lor, am scris numele prietenilor cărora trebuie să fie dați. În a treia colivie, este «Billie». El este preferatul meu. Billie le este puțin inferior celorlalți doi iar nuanța sa galbenă este afectată de gri pe aripi. Îl veți lua, dumneavoastră și familia dumneavoastră, acasă? Nu este cel mai drăguț, dar cântecul lui este cel mai frumos”.

În zilele care au urmat, am aflat mult mai multe despre Kathleen McKee. Se împrietenise cu mulți vecini aflați la nevoie. Ea a oferit bucurie și alinare aproape zilnic unui olog care locuia în josul străzii. Într-adevăr, ea a înseninat fiecare viață cu care a venit în contact. Kathleen McKee semăna mult cu „Billie”, prețiosul ei canar galben cu gri pe aripi. Nu a fost binecuvântată cu frumusețe, nu a fost înzestrată cu talente, nici nu a fost onorată cu urmași. Cu toate acestea, cântecul ei i-a ajutat pe alții să-și poarte poverile cu mai multă bunăvoință și să-și îndeplinească mai bine sarcinile…

„Mântuitorul a ales oameni imperfecți pentru a propovădui calea către perfecțiune. El a făcut aceasta [când a fost pe pământ]. El face aceasta acum – chiar canarii galbeni cu gri pe aripi.”

Lumea este plină de canari galbeni cu gri pe aripi. Lucrul trist este că doar foarte puțini au învățat să cânte. Poate că notele clare ale exemplului potrivit nu au sunat în urechile lor sau nu și-au găsit loc în inima lor.

Unii sunt tineri care nu știu cine sunt, ce pot fi sau nici măcar ce doresc să fie. Ei se tem, dar nu știu de ce anume. Ei sunt furioși, dar nu știu pe cine. Sunt respinși și nu știu de ce. Tot ce vor este să fie cineva.

Alții sunt încovoiați de ani, împovărați de griji sau plini de îndoieli – trăindu-și viața cu mult sub nivelul capacităților lor…

Pentru a trăi o viață minunată, trebuie să ne dezvoltăm capacitatea de a înfrunta greutățile cu mult curaj, dezamăgirile cu bucurie și triumful cu umilință. Dumneavoastră întrebați: „Cum putem atinge aceste obiective?”. Eu vă răspund: „Dobândind o perspectivă corectă despre cine suntem cu adevărat!”. Suntem fiice și fii ai unui Dumnezeu viu, după chipul Căruia am fost creați. Gândiți-vă la acest adevăr: „Creați după chipul lui Dumnezeu”. Nu putem avea cu sinceritate această convingere fără să avem un nou și profund sentiment de tărie și putere, chiar tăria de a trăi conform poruncilor lui Dumnezeu și puterea de a ne împotrivi ispitelor lui Satana…

Mântuitorul a ales oameni imperfecți pentru a propovădui calea către perfecțiune. El a făcut aceasta [când a fost pe pământ]. El face aceasta acum – chiar canarii galbeni cu gri pe aripi.

El ne cheamă, pe dumneavoastră și pe mine, să-I slujim aici, jos, și ne pune la însărcinările pe care dorește să le îndeplinim. Devotamentul nostru trebuie să fie deplin.⁷

Când suntem în slujba Domnului, El ne va pregăti să ajutăm la îndeplinirea scopurilor Sale.

Domnul și Salvatorul nostru a spus: „Vino și urmează-Mă” [Luca 18:22]. Când acceptăm invitația Sa și mergem pe urmele Sale, El ne va îndruma căile.

În luna aprilie a anului 2000, am simțit o astfel de îndrumare. Am fost sunat de Rosa Salas Gifford, pe care nu o cunoșteam. Ea mi-a explicat că părinții ei din Costa Rica se aflau în vizită la ea câteva luni și că înainte cu o săptămână de a mă suna, tatăl ei, Bernardo Agusto Salas, fusese diagnosticat că avea cancer la ficat. Mi-a spus că doctorii informaseră familia că tatăl ei mai avea de trăit doar câteva zile. Cea mai mare dorință a tatălui ei, mi-a explicat ea, era să mă întâlnească înainte de a muri. Și-a lăsat adresa și m-a întrebat dacă puteam să mă duc la casa ei din orașul Salt Lake pentru a mă întâlni cu tatăl ei.

Din cauza întâlnirilor și a responsabilităților, se făcuse destul de târziu când am plecat de la birou. Totuși, în loc să mă duc direct acasă, am avut un sentiment puternic că trebuia să conduc mai departe spre sud și să-l vizitez pe fratele Salas chiar în acea seară. Cu adresa în mână, am încercat să localizez reședința. Din cauza traficului intens și a luminii slabe, am trecut de locul în care trebuia s-o iau pentru a ajunge la casă. Nu puteam să văd nimic. Totuși, nu renunț ușor. Am condus în jurul străzii și m-am întors. Tot nimic. Am încercat încă o dată și nu am găsit niciun indicator al acelei străzi. Începusem să cred că ar fi fost justificat să mă întorc acasă. Făcusem un gest galant, însă fără succes în a găsi adresa. În loc să procedez astfel, am spus în liniște o rugăciune pentru ajutor. Am primit inspirația că trebuia să vin din direcția opusă. Am condus o anumită distanță și am întors mașina pentru a mă afla pe partea cealaltă a drumului. Mergând în această direcție, traficul era mult mai bun. Pe măsură ce m-am apropiat încă o dată de loc, am putut să văd, prin lumina slabă, un indicator al străzii care fusese distrus – atârnând la marginea drumului – și aproape invizibile, urmele acoperite de buruieni care duceau la un mic bloc de apartamente și la o singură casă, mică, situată la ceva distanță de drumul principal. În timp ce conduceam către clădiri, o fetiță îmbrăcată într-o rochiță albă mi-a făcut cu mâna iar eu am știut atunci că găsisem familia.

Am fost invitat în casă și, apoi, în camera unde era întins fratele Salas. În jurul patului se aflau trei fiice și un ginere, precum și sora Salas…

Cu ajutorul câtorva îndemnuri, fratele Salas și-a deschis ochii și, în timp ce l-am luat de mână, un zâmbet palid i-a apărut pe buze. I-am spus: „Am venit să te văd”. Lacrimi au apărut în ochii săi și în ai mei.

Am întrebat dacă se dorea o binecuvântare și răspunsul unanim din partea membrilor familiei a fost afirmativ. Având în vedere faptul că ginerele nu deținea preoția, am început singur să-i dau o binecuvântare a preoției. Cuvintele păreau să curgă libere sub îndrumarea Spiritului Domnului. Am inclus cuvintele Salvatorului care se găsesc în Doctrină și legăminte, secțiunea 84, versetul 88: „Eu voi merge în fața [ta]. Voi fi la dreapta [ta] și la stânga [ta] și Spiritul Meu va fi în inima [ta] și îngerii Mei în jurul [tău] pentru a [te] susține”. După binecuvântare, le-am spus câteva cuvinte de alinare membrilor îndurerați ai familiei. Am vorbit cu atenție pentru ca ei să-mi poată înțelege engleza. Iar, apoi, cu capacitatea mea limitată de a vorbi spaniolă, le-am spus că-i iubesc și că Tatăl nostru Ceresc îi va binecuvânta…

După un tandru rămas-bun, am fost condus la mașină. În timp ce conduceam spre casă, am reflectat la spiritul special pe care-l simțisem. Am trăit, așa cum am mai făcut-o de multe ori înainte, un sentiment de recunoștință pentru că Tatăl meu Ceresc răspunsese prin mine la rugăciunea unei alte persoane… Fie ca noi să fim mereu în slujba Domnului pentru ca să fim întotdeauna îndreptățiți să primim ajutorul Domnului.⁸

Nu există sentiment care să depășească acel sentiment care ne învăluie când recunoaștem că am fost în slujba Domnului și că El ne-a permis să ajutăm la îndeplinirea scopurilor Sale.⁹

Pe măsură ce ne rugăm, ne pregătim și slujim, Domnul ne va ajuta să ne îndeplinim cu credință și sârguință chemările.

Lumea are nevoie de ajutorul nostru. Facem tot ceea ce ar trebui să facem? Ne aducem aminte vorbele președintelui John Taylor: „Dacă nu vă îndepliniți cu credință și sârguință chemările, Dumnezeu vă va face responsabili pentru cei pe care i-ați fi putut salva dacă v-ați fi făcut îndatorirea”? Există picioare de întărit, mâini de apucat, minți de încurajat, inimi de inspirat și suflete de salvat. Binecuvântările eternității vă așteaptă. Al dumneavoastră este privilegiul de a nu fi spectatori, ci participanți… Să dăm ascultare sfatului care ne inspiră, găsit în epistola lui Iacov: „Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelând-vă singuri” [Iacov 1:22].¹⁰

„Există picioare de întărit, mâini de apucat, minți de încurajat, inimi de inspirat și suflete de salvat.”

Ce înseamnă să îndeplinești cu credință și sârguință o chemare? Înseamnă să o clădești în demnitate și importanță, să o faci onorabilă și demnă de laudă… să o dezvolți și să o întărești, să lași lumina cerului să strălucească prin ea… Și cum slujește cineva cu credință și sârguință într-o chemare? Pur și simplu, înfăptuind slujirea care aparține de ea.¹¹

[Tatăl nostru] nu v-a chemat… să clădiți singuri, fără îndrumare, încrezându-vă în noroc. Dimpotrivă, El vă cunoaște abilitățile, vă înțelege devotamentul și vă va transforma presupusele imperfecțiuni în puncte forte recunoscute… Nu deveniți victima ispitei care i-a prins în capcană pe Laman și Lemuel. Când au primit minunata însărcinare de a intra în posesia plăcilor lui Laban, cronica indică faptul că ei au cârtit spunând că ceea ce li se poruncise să facă era ceva greu. Și și-au pierdut ocazia și răsplata. În schimb, fie ca atitudinea dumneavoastră să fie cea a fratelui lor Nefi: „Mă voi duce și voi face lucrurile pe care Domnul le-a poruncit” (1 Nefi 3:5-7).¹²

Dacă există cineva care se simte prea slab pentru a schimba cursul ascendent și descendent al vieții sale, sau dacă există persoane care eșuează să se hotărască să facă mai bine din cauza celei mai mari temeri, frica de eșec, nu există o asigurare mai liniștitoare decât cuvintele Domnului: „Harul Meu este destul pentru toți oamenii care se umilesc în fața Mea; căci dacă ei se umilesc în fața Mea și au credință în Mine, atunci Eu voi face ca lucrurile slabe să devină puternice pentru ei” [Eter 12:27].

Prin rugăciune umilă, pregătire cu sârguință și slujire cu credință, putem reuși în chemările noastre sacre.¹³

Într-o zi, președintele Harold B. Lee mi-a vorbit despre cei care se simt nepotriviți și sunt îngrijorați când primesc o însărcinare în cadrul Bisericii. El m-a sfătuit: „Adu-ți aminte, pe cei pe care Domnul îi cheamă, Domnul îi pregătește”…

Noi, toți, uniți fiind ca unul, ne putem pregăti pentru influența îndrumătoare a Tatălui nostru Ceresc în timp ce ne îndeplinim respectivele chemări. Noi suntem implicați în lucrarea Domnului Isus Hristos. Noi, asemenea celor din vechime, am răspuns chemării Sale. Noi suntem în slujba Sa… Fie ca noi să ne aducem aminte mereu adevărul spus de Dumnezeu: „Voi cinsti pe cine Mă cinstește” [vedeți 1 Samuel 2:30].¹⁴

Sugestii pentru studiu și predare

Întrebări

Președintele Monson a subliniat că „pe cei pe care Domnul îi cheamă, Domnul îi pregătește” (secțiunea 1). Ce înseamnă acest lucru pentru dumneavoastră? Ce experiențe v-au indicat că Domnul vă va ajuta când veți avea nevoie, în timp ce sunteți în slujba Sa?
Recapitulați povestirea despre doamna Shinas din secțiunea 2. Când v-a binecuvântat viața o ocazie neașteptată de slujire? Cum v-au fost influențate sentimentele față de alții de faptul că le-ați slujit? Cum ați văzut că slujirea a înmuiat inima unei persoane?
Recapitulați povestirea despre Kathleen McKee din secțiunea 3. Ce poate să ne învețe această povestire despre faptul de a sluji altora? Cum ați fost binecuvântați slujindu-le altora chiar și atunci când propriile poveri au fost grele?
Președintele Monson și-a exprimat recunoștința că Tatăl Ceresc a răspuns rugăciunii unei alte persoane prin intermediul său (vedeți secțiunea 4). Cum ne putem pregăti pentru ca Tatăl Ceresc să poată răspunde rugăciunii unei alte persoane prin intermediul nostru?
Ce înseamnă să îndeplinești cu credință și sârguință o chemare? (Vedeți secțiunea 5.) Când ați fost binecuvântați de cineva care a îndeplinit cu credință și sârguință o chemare? Când ați simțit că Tatăl Ceresc vă amplifică eforturile într-o chemare?

Scripturi suplimentare

Ioan 5:30; Faptele apostolilor 10:19-35; Mosia 2:17; Doctrină și legăminte 4:2-7; 24:7-12; 64:29, 33-34; 88:78-80

Ajutor pentru studiu

„Atunci când studiați, acordați o mare atenție ideilor care vă vin în minte și sentimentelor care vă apar în inimă” [Predicați Evanghelia Mea (2004), p. 18]. Puteți consemna impresiile pe care le primiți, chiar dacă par să nu aibă legătură cu ceea ce citiți. Ele ar putea fi tocmai lucrurile pe care Domnul dorește să le învățați.