„Capitolul 6 Moartea și învierea”, Învățături ale președinților Bisericii: Thomas S. Monson (2020)

„Capitolul 6”, Învățături: Thomas S. Monson

Capitolul 6

Moartea și învierea – de la zori de zi fără speranță la dimineața plină de bucurie

„Prin durerea și singurătatea pierderii celor dragi, există asigurarea că viața este nepieritoare. Domnul și Salvatorul nostru este mărturia vie că așa este.”

Din viața lui Thomas S. Monson

Un vizitator l-a întrebat odată pe președintele Thomas S. Monson: „Ce pot vedea în timp ce mă aflu în orașul Salt Lake?”. El a oferit mai multe sugestii și, apoi, s-a gândit să-l invite pe vizitator să petreacă o oră sau două într-unul dintre cimitirele orașului. Oriunde a călătorit, președintele Monson a încercat să viziteze un cimitir din oraș. El a descris astfel de vizite ca fiind „un timp de contemplare, de cugetare asupra semnificației vieții și inevitabilității morții”.¹

Președintele Monson a fost deosebit de atent la cei care erau pe moarte, vizitându-i adesea în ultimele lor zile pentru a le da binecuvântări și a oferi, într-o anumită măsură, pace și alinare. Din momentul în care a fost chemat în Cvorumul celor Doisprezece, el a vorbit la peste 800 de funeralii. De fiecare dată, el a depus mărturie că, datorită învierii Salvatorului, viața continuă după moarte.

În cadrul Conferinței Generale din luna octombrie a anului 2013, președintele Monson a depus mărturie despre viața eternă în cel mai personal mod în timp ce vorbea despre soția sa, Frances:

„Dragi frați și surori, în urmă cu șase luni, când ne-am adunat pentru conferința noastră generală, iubita mea soție, Frances, era în spital, ca urmare a unei căzături grave pe care o suferise cu numai câteva zile înainte. În luna mai, după săptămâni de încercări curajoase de a-și birui rănile, ea a trecut în eternitate. Pierderea ei a fost incomensurabilă. Ea și cu mine ne-am căsătorit în Templul Salt Lake, la data de 7 octombrie 1948. Mâine ar fi fost cea de-a 65-a aniversare a căsătoriei noastre. Ea a fost dragostea vieții mele, confidenta mea de încredere și cea mai apropiată prietenă. Nu pot exprima în cuvinte cât de dor îmi este de ea.

La această conferință se împlinesc 50 de ani de când am fost chemat să slujesc în cadrul Cvorumului celor Doisprezece Apostoli de către președintele David O. McKay. De-a lungul tuturor acestor ani, întotdeauna am simțit sprijinul total și necondiționat al iubitei mele partenere. Nenumărate sunt sacrificiile pe care ea le-a făcut pentru ca eu să-mi pot îndeplini chemarea. Niciodată nu am auzit-o plângându-se când, adesea, a trebuit să petrec zile și, uneori, săptămâni departe de ea și de copiii noștri. Ea a fost, într-adevăr, un înger…

Pentru mine, sursa cea mai mare de alinare în acest moment dureros de separare o reprezintă mărturia mea despre Evanghelia lui Isus Hristos și cunoașterea pe care o am că iubita mea Frances continuă să trăiască. Știu că separarea noastră este temporară. Noi am fost pecetluiți în casa lui Dumnezeu de către cineva care are autoritatea de a lega pe pământ și în cer. Știu că, într-o zi, vom fi din nou împreună și nimic nu ne va mai separa vreodată. Aceasta este cunoașterea care îmi dă putere”².

După moartea soției sale, Frances, președintele Monson a spus: „Știu că, într-o zi, vom fi din nou împreună și nimic nu ne va mai separa vreodată. Aceasta este cunoașterea care îmi dă putere”.

Învățături ale lui Thomas S. Monson

Pentru a înțelege rostul morții, trebuie să apreciem scopul vieții.

Cu toții am început o călătorie minunată și absolut necesară atunci când am plecat din lumea spiritelor și am ajuns în acest stadiu, adesea provocator, al existenței numit viața muritoare. Scopurile principale ale existenței noastre pe pământ sunt obținerea unui trup din carne și oase, dobândirea acelei experiențe care putea rezulta numai prin despărțirea de Părinții noștri Cerești și punerea noastră la probă în vederea ținerii poruncilor. În cartea lui Avraam, capitolul 3, citim: „Și îi vom pune la probă prin aceasta pentru a vedea dacă ei vor face toate lucrurile pe care Domnul, Dumnezeul lor, le va porunci lor” [Avraam 3:25].³

Planul vieții și o explicație a cursului ei etern vin la noi de la Stăpânul cerului și al pământului, chiar Isus Hristos, Domnul. Pentru a înțelege rostul morții, trebuie să apreciem scopul vieții…

În [această dispensație], Domnul a declarat: „Și acum, adevărat vă spun vouă, Eu am fost la început cu Tatăl și sunt Primul Născut” [Doctrină și legăminte 93:21]. „Omul a fost, de asemenea, la început cu Dumnezeu.” [Doctrină și legăminte 93:29]

Ieremia, profetul, a consemnat: „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: «Mai înainte ca să te fi întocmit… te cunoșteam, și mai înainte ca să fi ieșit tu… Eu te pusesem deoparte și te făcusem proroc al neamurilor»” [Ieremia 1:4-5].

Din acea lume maiestuoasă a spiritelor, noi intrăm pe măreața scenă a vieții pentru a ne dovedi supunerea față de toate lucrurile poruncite de Dumnezeu. În timpul vieții muritoare, creștem de la stadiul de bebeluși neajutorați la acela de copii dornici de a cunoaște și, apoi, la acela de adulți gânditori. Avem parte de bucurie și tristețe, împlinire și dezamăgire, succes și eșec. Gustăm ceea ce este dulce și, totuși, avem parte și de ceea ce este amar. Aceasta este viața muritoare.⁴

Moartea este o parte esențială a experienței noastre în viața muritoare, dar viața este nepieritoare.

Dintre toate elementele vieții muritoare, niciunul nu este așa de sigur precum este sfârșitul ei. Moartea vine la noi, toți… Ea reprezintă, inevitabil, o pierdere dureroasă pentru cei dragi, în special la tinerețe, o lovitură zdrobitoare dată visurilor nerealizate, ambițiilor neîndeplinite și speranțelor spulberate.

Oare ce ființă muritoare, în fața pierderii unei persoane iubite sau, într-adevăr, stând ea însăși în pragul eternității nu a cugetat asupra a ceea ce se află după vălul care separă cele văzute de cele nevăzute?

Cu secole în urmă, bărbatul Iov – atât de binecuvântat cu toate darurile materiale, s-a trezit năpăstuit grav de tot ceea ce i se poate întâmpla unei ființe umane – s-a așezat cu însoțitorii lui și a adresat următoarea întrebare nepieritoare: „Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze?” [Iov 14:14]. Iov a exprimat lucrul asupra căruia cugetă fiecare bărbat sau femeie în viață.⁵

Deși grea și dureroasă, moartea este o parte esențială a experienței noastre din viața muritoare. Ne-am început călătoria aici părăsind existența noastră premuritoare și venind pe acest pământ…

Viața își urmează cursul. Tinerețea urmează copilăriei iar maturitatea vine aproape fără să simțim. În timp ce cercetăm și cugetăm asupra scopului și problemelor vieții, noi, toți, mai devreme sau mai târziu, ne confruntăm cu întrebarea despre durata vieții și despre o viață personală, nepieritoare. Aceste întrebări vin foarte insistent în atenția noastră când cei dragi ne părăsesc sau când ne confruntăm cu plecarea celor pe care îi iubim…

Frații și surorile mele, râdem, plângem, lucrăm, ne jucăm, iubim, trăim. Și, apoi, murim. Moartea este moștenirea noastră universală. Toți trebuie să-i treacă poarta. Moartea vine la cei în vârstă, la cei obosiți și la cei bolnavi. Îi ia pe cei tineri în timp ce își fac cele mai mari speranțe și visuri cu privire la viitor. Nici copiii mici nu sunt scutiți din strânsoarea ei. Așa cum a spus apostolul Pavel, „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată” [Evrei 9:27].

Și am fi rămas morți, dacă n-ar fi fost Omul și misiunea Sa, chiar Isus din Nazaret…

Tuturor celor care au pierdut persoane dragi, le adresăm întrebarea lui Iov, transformată în răspuns: Dacă un om moare, el va trăi din nou. Știm aceasta, deoarece avem lumina adevărului revelat…

În lacrimi și încercări, în temeri și necazuri, în durerea și singurătatea pe care le simțim la pierderea cuiva drag, există asigurarea că viața este nepieritoare. Domnul și Salvatorul nostru este mărturia vie că așa este.⁶

Când cei neprihăniți mor, spiritele lor se duc în paradis.

Cu mulți ani în urmă, stăteam lângă patul unui bărbat tânăr, tatăl a doi copii, în timp ce zăbovea între viață și lumea de dincolo. Mi-a luat mâna în mâna lui, m-a privit în ochi și m-a rugat cu implorare: „Episcope, știu că sunt pe moarte. Spune-mi ce se întâmplă cu spiritul meu când mor”.

M-am rugat pentru a primi îndrumare cerească înainte de a încerca să răspund. Atenția mea a fost îndreptată către Cartea lui Mormon, care stătea pe masa de lângă patul lui. Am ținut cartea în mână și s-a deschis, în mod providențial, la al 40-lea capitol din Alma. Am început să citesc cu glas tare:

„Acum, fiul meu, iată încă ceva ce aș dori să-ți spun ție; căci simt că mintea ta este neliniștită în legătură cu învierea morților…

Acum, în legătură cu starea sufletului dintre moarte și înviere – Iată, mi-a fost făcut mie cunoscut de către un înger cum că spiritele tuturor oamenilor, imediat ce părăsesc acest corp muritor… sunt luate acasă la acel Dumnezeu care le-a dat lor viață.

Și apoi se va întâmpla că spiritele celor care sunt drepți sunt primite într-o stare de fericire, care este numită paradis, o stare de odihnă, o stare de pace în care se vor odihni de toate necazurile lor și de toate grijile și întristările” [Alma 40:1, 11-12].

Tânărul meu prieten și-a închis ochii, a spus un mulțumesc sincer și, în liniște, s-a dus în acel paradis despre care vorbisem.⁷

Prin înviere, Salvatorul a învins moartea pentru toți.

[După timpul nostru în lumea spiritelor], vine acea zi glorioasă a învierii, în care spiritul și trupul vor fi reunite pentru a nu mai fi separate niciodată . „Eu sunt învierea și viața”, i-a spus Hristos Martei îndurerate. „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește, și crede în Mine, nu va muri niciodată” [Ioan 11:25-26]…

Această promisiune transcendentă a devenit realitate atunci când Maria și cealaltă Maria s-au apropiat de mormântul din grădină – acel cimitir care avea doar un singur loc. Să-l lăsăm pe Luca, doctorul, să descrie experiența lor:

„În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea… au venit la mormânt dis-de-dimineață… Au găsit piatra răsturnată… au intrat înăuntru, și n-au găsit trupul Domnului Isus. Fiindcă nu știau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbați, îmbrăcați în haine strălucitoare… [și] le-au zis: «Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu?»” [Luca 24:1-5].

„Nu este aici; a înviat.” [Matei 28:6]

„Îmi declar mărturia personală că moartea a fost învinsă, că victoria asupra mormântului a fost câștigată… *El a înviat*.”

Acesta este sunetul trâmbiței creștinătății. Realitatea învierii oferă fiecăruia și tuturor pacea care depășește înțelegerea [vedeți Filipeni 4:7]… Este un adevăr universal…

Îmi declar mărturia personală că moartea a fost învinsă, că victoria asupra mormântului a fost câștigată. Fie ca acele cuvinte făcute sacre de Cel Care le-a împlinit să devină o cunoaștere reală pentru toți! Aduceți-vi-le aminte! Prețuiți-le! Onorați-le! El a înviat.⁸

Asigurarea învierii face din orice zori de zi fără speranță o dimineață plină de bucurie.

Adesea, moartea vine ca un intrus. Ea este un dușman care apare brusc în mijlocul ospățului vieții, stingându-i luminile și veselia. Moartea își așază mâna grea asupra celor dragi nouă și, uneori, ne face să fim nedumeriți și mirați. În anumite situații, ca în cazul unei mari suferințe și al unei boli, moartea vine ca un înger al milei. Dar, în cea mai mare parte, ne gândim la ea ca fiind dușmanul fericirii umane.

Întunericul morții poate fi întotdeauna risipit de lumina adevărului revelat. „Eu sunt învierea și viața”, a spus Învățătorul. „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește, și crede în Mine, nu va muri niciodată.” [Ioan 11:25-26]

Această asigurare – da, chiar confirmare sfântă – privind viața dincolo de mormânt poate să asigure bine pacea promisă de Salvator când El i-a asigurat pe ucenicii Săi: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” [Ioan 14:27].⁹

Realitatea învierii a fost exprimată de martirul Ștefan în timp ce privea în sus și striga: „Văd cerurile deschise, și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu” (Faptele apostolilor 7:56).

Saul, pe drumul către Damasc, a avut o viziune despre Hristosul înviat și exaltat. Mai târziu, acum fiind Pavel, apărător al adevărului și misionar neînfricat în slujba Învățătorului, el a depus mărturie despre Domnul înviat când le-a declarat sfinților din Corint:

„Hristos a murit pentru păcatele noastre, după scripturi… El a fost îngropat și a înviat a treia zi, după scripturi… S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de frați deodată… S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toți… mi S-a arătat și mie” (1 Cor. 15:3-8).

În dispensația noastră, aceeași mărturie a fost rostită cu îndrăzneală de profetul Joseph Smith, când el și Sidney Rigdon au depus mărturie:

„Și acum, după numeroasele mărturii care au fost date despre El, aceasta este mărturia, ultima dintre toate, pe care o dăm despre El: Că El trăiește!

Pentru că L-am văzut, chiar la dreapta lui Dumnezeu; și I-am auzit glasul depunând mărturie că El este Singurul Născut al Tatălui –

Că de El, prin El și din El lumile sunt și au fost create și locuitorii din ele sunt născuți ca fii și fiice ale lui Dumnezeu” (D&L 76:22-24).

Aceasta este cunoașterea care dă putere. Acesta este adevărul care alină. Aceasta este asigurarea care îi îndrumă pe cei îngenuncheați de durere, din umbră spre lumină.

Un astfel de ajutor nu se limitează la cei în vârstă, la cei bine educați sau la câțiva aleși. Este disponibil tuturor!

În urmă cu mai mulți ani, ziarele din orașul Salt Lake au publicat un necrolog despre o prietenă apropiată – o mamă și o soție răpusă de moarte în floarea vârstei. Am fost la casa funerară și m-am alăturat mulțimii de persoane adunate pentru a-și exprima condoleanțele față de soțul îndurerat și copiii rămași fără mamă. Dintr-o dată, copila cea mai mică, Kelly, m-a recunoscut și mi-a luat mâna în mâinile ei. „Vino cu mine”, a spus ea, și m-a dus la sicriul în care se odihnea trupul mamei ei preaiubite… „Mami mi-a vorbit de multe ori despre moarte și viața alături de Tatăl Ceresc. Eu sunt a lui mami și a lui tati. Vom fi din nou împreună cu toții.” În minte, mi-au venit cuvintele psalmistului: „Din gura copiilor… Ți-ai scos o întăritură de apărare” (Ps. 8:2).

Prin ochii umeziți de lacrimi, am văzut zâmbetul frumos și plin de credință al tinerei mele prietene. Pentru ea, a cărei mână mică încă o ținea pe-a mea, nu avea să fie vreodată zori de zi fără speranță. Susținută de mărturia ei infailibilă, știind că viața continuă dincolo de mormânt, ea, tatăl ei, frații ei, surorile ei și, cu siguranță, toți cei care împărtășesc această cunoaștere a adevărului divin pot declara lumii: „Seara vine plânsul, iar dimineața veselia” (Ps. 30:5).

„Evanghelia lui Isus Hristos este acea lumină pătrunzătoare care face din fiecare zori de zi fără speranță o dimineață plină de bucurie.”

Cu toată tăria sufletului meu, depun mărturie că Dumnezeu trăiește, că Fiul Său Preaiubit este primul rod al învierii, că Evanghelia lui Isus Hristos este acea lumină pătrunzătoare care face din fiecare zori de zi fără speranță o dimineață plină de bucurie.¹⁰

Sugestii pentru studiu și predare

Întrebări

Președintele Monson ne-a învățat că, „pentru a înțelege rostul morții, trebuie să apreciem scopul vieții” (secțiunea 1). Cum vă ajută înțelegerea scopului vieții să înțelegeți rostul morții? Cum vă ajută cunoașterea despre existența dumneavoastră premuritoare în prezența lui Dumnezeu să vă înțelegeți viața muritoare?
Recapitulați învățăturile președintelui Monson despre moarte ca parte necesară a experienței noastre din viața muritoare (vedeți secțiunea 2). De ce este util să știm că moartea din viața muritoare face parte din planul Tatălui Ceresc pentru progresul nostru etern?
Ce se întâmplă cu spiritele celor neprihăniți între momentul morții și cel al învierii? (Vedeți secțiunea 3.)
Ce înseamnă să fii înviat? (Vedeți secțiunea 4.) Cum putem pune în practică sfatul președintelui Monson de a prețui și a onora cuvintele El a înviat?
Președintele Monson a depus mărturie că învierea „face din orice zori de zi fără speranță o dimineață plină de bucurie” (secțiunea 5). Cum putem dobândi o mărturie despre înviere sau cum o putem întări? Cum poate mărturia despre înviere să ne aducă pace și alinare?

Scripturi suplimentare

Isaia 25:8; 1 Corinteni 15:51-58; 2 Nefi 9:6-15; Mosia 16:6-8; Alma 11:42-45; Doctrină și legăminte 42:45-47

Ajutor pentru studiu

Aveți în vedere să citiți un capitol sau un fragment de mai multe ori pentru a-l înțelege mai profund. Făcând acest lucru, puteți descoperi cunoștințe profunde.