„Capitolul 8 Chemarea de a avea curaj”, Învățături ale președinților Bisericii: Thomas S. Monson (2020)

„Capitolul 8”, Învățături: Thomas S. Monson

Capitolul 8

Chemarea de a avea curaj

„Fie ca noi să fim mereu curajoși și pregătiți să apărăm ceea ce credem.”

Din viața lui Thomas S. Monson

Ca tânăr adult, Thomas S. Monson a slujit în Rezerva Forțelor Navale ale Statelor Unite. În această perioadă, el și alții au avut adesea nevoie de curajul de a rămâne fermi în crezurile lor. Amintindu-și o astfel de ocazie, el a spus:

„Cred că prima mea experiență în care am avut curajul să-mi apăr convingerile a avut loc în timp ce slujeam în Forțele Navale ale Statelor Unite, [la scurt timp după] sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Tabăra de instruire a marinei nu a fost o experiență ușoară nici pentru mine și nici pentru nimeni altcineva care a avut parte de ea. În primele trei săptămâni, eram sigur că viața-mi era în pericol. Marina nu încerca să mă instruiască; încerca să mă omoare.

Îmi voi aminti mereu sosirea duminicii ce a urmat primei săptămâni. Am primit vești bune de la subofițerul șef. Stând în poziție de drepți pe terenul de instrucție unde adia o briză californiană rece, am auzit comanda sa: «Astăzi, toată lumea se duce la biserică — toată lumea, cu excepția mea. Eu mă voi relaxa!». Apoi, el a strigat: «Toți cei care sunteți catolici, vă adunați în Tabăra Decatur – și să nu vă întoarceți înainte de ora trei. Înainte, marș!». A plecat un grup destul de mare. După aceea, el a strigat următoarea comandă: «Toți cei care sunteți evrei, vă adunați în Tabăra Henry – și să nu vă întoarceți înainte de ora trei. Înainte, marș!». A plecat un grup relativ mai mic. Apoi, el a spus: «Restul care sunteți protestanți, vă adunați în teatrul Taberei Farragut – și să nu vă întoarceți înainte de ora trei. Înainte, marș!».

Imediat, mi-a trecut prin minte gândul: «Monson, tu nu ești catolic; nu ești evreu; nu ești protestant. Ești mormon, așa că rămâi, pur și simplu, aici!». Vă asigur că m-am simțit complet singur. Da, m-am simțit curajos și ferm – dar singur.

Și, apoi, am auzit cele mai plăcute cuvinte pe care le-am auzit vreodată rostite de acel subofițer șef. El s-a uitat înspre mine și a întrebat: «Și voi cum vă spuneți?». Până în acel moment, nu mi-am dat seama că mai era cineva în afară de mine sau în spatele meu pe terenul de instrucție. Aproape la unison, fiecare dintre noi a spus: «Mormoni!». Este greu să descriu bucuria care mi-a umplut inima atunci când m-am întors și am văzut alți câțiva marinari.

Subofițerul șef s-a scărpinat în cap de buimăcire, însă, în cele din urmă, a spus: „Ei bine, duceți-vă și găsiți un loc în care să vă adunați. Și să nu vă întoarceți înainte de ora trei. Înainte, marș!».

În timp ce mărșăluiam, m-am gândit la cuvintele unei rime pe care o învățasem, cu ani în urmă, la Societatea Primară:

Îndrăznește să fii mormon;
Îndrăznește să fii singurul.
Îndrăznește să ai un scop stabil;
Îndrăznește să-l faci cunoscut.

Deși experiența nu a ieșit așa cum m-am așteptat, eu aș fi avut curajul să fiu singurul, dacă ar fi fost necesar.

Începând din acea zi, au fost momente când nu a mai fost nimeni care să-mi fie alături și, astfel, chiar am fost singurul. Cât de recunoscător sunt că, în urmă cu mult timp, am luat hotărârea de a rămâne puternic și fidel, întotdeauna pregătit să-mi apăr religia, dacă ar fi nevoie!”¹.

De-a lungul vieții sale, președintele Monson a subliniat principiile pe care le ilustrează această experiență. „Fie ca noi să fim mereu curajoși și pregătiți să apărăm ceea ce credem”, a spus el, „și, dacă trebuie să fim singuri în acest proces, s-o facem în mod curajos, fiind întăriți de cunoașterea că, în realitate, nu suntem niciodată singuri când stăm alături de Tatăl nostru din Cer”².

Președintele Thomas S. Monson la Conferința Generală din luna octombrie a anului 2008

Învățături ale lui Thomas S. Monson

Scripturile oferă modele de curaj.

Când mă gândesc la toate lucrurile cu care vă confruntați în lumea de astăzi, îmi vine în minte un cuvânt. El descrie un atribut de care avem nevoie cu toții… Acest atribut este curajul.³

Curajul este întotdeauna necesar. Scripturile sfinte ilustrează dovada acestui adevăr. Iosif, fiul lui Iacov, același care a fost vândut în Egipt, a dat dovadă de hotărârea fermă a curajului atunci când i-a spus soției lui Potifar, care a încercat să-l seducă: „Cum… [pot] să fac eu un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu? Și… El n-a voit” și a plecat (Genesa 39:9-10).

În zilele noastre, un tată a pus în practică acest exemplu de curaj în viața copiilor săi declarând: „Dacă vă veți afla vreodată acolo unde nu ar trebui să fiți, plecați de acolo!”.

Profetul Daniel a dat dovadă de un mare curaj apărând ceea ce el știa că este drept și dovedindu-și curajul de a se ruga, deși fusese amenințat că va fi omorât dacă ar fi făcut acest lucru (vedeți Daniel 6).

Curajul a caracterizat viața lui Abinadi, așa cum este arătat în Cartea lui Mormon, prin dorința lui de a-și oferi viața mai degrabă decât să nege adevărul (vedeți Mosia 11:20; 17:20).

Cine nu este inspirat de viața celor două mii de fii tineri ai lui Helaman, care ne-au învățat și au demonstrat nevoia de curaj pentru a urma învățăturile părinților (vedeți Alma 56)?

„[Cei] două mii de fii tineri ai lui Helaman… ne-au învățat și au demonstrat nevoia de curaj pentru a urma învățăturile părinților.”

Poate că fiecare dintre aceste relatări este încununată de exemplul lui Moroni, care a avut curajul să persevereze până la sfârșit în neprihănire (vedeți Moroni 1-10).⁴

Nicio descriere a modelelor pe care să le urmăm nu ar fi completă fără a-l include pe Joseph Smith, primul profet al acestei dispensații. Când avea doar 14 ani, acest tânăr curajos a intrat într-o dumbravă, care, mai târziu, avea să fie numită sacră și a primit răspuns la rugăciunea lui sinceră.

După aceea, Joseph a fost persecutat necontenit pe măsură ce a povestit altora relatarea despre glorioasa viziune pe care a primit-o în acea dumbravă. Deși a fost ridiculizat și batjocorit, el a rămas ferm. El a spus: „Avusesem o viziune; știam aceasta și știam că Dumnezeu știe aceasta și n-am putut să o neg, nici să îndrăznesc să fac acest lucru” [Joseph Smith – Istorie 1:25].

Pas cu pas, înfruntând opoziție aproape la fiecare pas și, totuși, îndrumat întotdeauna de mâna Domnului, Joseph a organizat Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. El s-a dovedit curajos în tot ceea ce a făcut.

Spre sfârșitul vieții sale, când a fost dus, împreună cu fratele său Hyrum la închisoarea Carthage, el a înfruntat cu mult curaj ceea ce știa fără îndoială că îl aștepta și și-a pecetluit mărturia cu sângele său.

Pe măsură ce înfruntăm testele vieții, fie ca noi să urmăm mereu acel curaj neînfricat exemplificat de profetul Joseph Smith.⁵

În fiecare zi a vieții noastre, avem nevoie de curaj – nu doar pentru evenimentele importante, ci, mai des, atunci când luăm hotărâri sau reacționăm în anumite împrejurări în care ne aflăm. Poetul și romancierul scoțian Robert Louis Stevenson a spus: „În fiecare zi, curajul are câțiva martori. Dar al tău nu este mai puțin nobil deoarece, pentru tine, nu bat tobe sau mulțimea nu-ți aclamă numele” [în Hal Urban, Choices That Change Lives (2006), p. 122].⁶

Curajul este adesea necesar pentru a face și a apăra ceea ce este drept.

Trăim într-o lume în care valorile morale au fost, în mare măsură, date deoparte, în care păcatul este afișat cu ostentație și în care ispitele care ne abat de la calea strâmtă și îngustă ne înconjoară. Ne confruntăm cu presiuni constante și influențe înșelătoare care distrug ceea ce este decent și încearcă să impună filosofiile și practicile superficiale ale unei societăți laice…

Aproape sigur ni se va cere să apărăm ceea ce credem. Vom avea curajul să facem acest lucru?

Curajul se manifestă în multe moduri. Autorul creștin Charles Swindoll a scris: „Curajul nu se limitează la câmpul de luptă… sau la a prinde cu vitejie un hoț în casa ta. Adevăratele teste de curaj sunt… mult mai subtile. Acestea sunt testele lăuntrice, cum ar fi faptul de a rămâne credincios atunci când nimeni nu se uită… cum ar fi să rămâi singur când ești neînțeles [Growing Strong in the Seasons of Life (1983), p. 398]. Aș dori să adaug că acest curaj lăuntric presupune, de asemenea, să facem ce este drept chiar dacă ne este frică, să ne apărăm crezurile chiar și cu riscul de a fi ridiculizați și de a ne păstra acele crezuri chiar și când suntem amenințați cu pierderea prietenilor sau a poziției sociale. Cel care apără cu fermitate ceea ce este drept, trebuie să-și asume riscul de a fi uneori dezaprobat și impopular.

Când am slujit în Forțele Navale ale Statelor Unite, [la scurt timp după cel] de-al Doilea Război Mondial, am aflat despre acte de bravură, acte de vitejie și exemple de curaj. Unul pe care nu îl voi uita niciodată a fost curajul tăcut al unui marinar de 18 ani – nu din credința noastră – care nu era prea mândru pentru a se ruga. Din cei 250 de bărbați din companie, el era singurul care, în fiecare noapte, îngenunchea lângă patul său, uneori în mijlocul zeflemelelor răutăcioșilor și glumelor necredincioșilor. Cu capul plecat, el se ruga la Dumnezeu. Niciodată nu a ezitat. Niciodată n-a șovăit. El a avut curaj…

Tuturor ne va fi teamă, vom fi ridiculizați și ne vom confrunta cu opoziție. Fie ca noi – toți – să avem curajul de a nu ține cont de ceea ce spun majoritatea oamenilor, curajul de a ne apăra principiile. Curajul, nu compromisul, este cel care aduce zâmbetul aprobator al lui Dumnezeu. Curajul devine o virtute puternică și atrăgătoare atunci când este privit nu doar ca bunăvoința de a muri cu demnitate, ci și ca hotărâre de a trăi decent. În timp ce înaintăm, străduindu-ne să trăim așa cum ar trebui, vom primi cu siguranță ajutor de la Domnul și vom putea găsi alinare în cuvintele Sale.⁷

Aveți curajul de a apăra cu fermitate adevărul și neprihănirea. Deoarece tendința societății de astăzi este de a se îndepărta de valorile și principiile pe care ni le-a dat Domnul, veți fi, aproape cu siguranță, [chemați] să apărați valorile în care credeți. Dacă rădăcinile mărturiilor [dumneavoastră] nu sunt adânci, vă va fi greu să rezistați ridiculizării din partea celor care vă pun la îndoială credința. Când are rădăcini adânci, mărturia [dumneavoastră] despre Evanghelie, despre Salvator și despre Tatăl nostru Ceresc va influența tot ce veți face de-a lungul vieții. Dușmanul nu ar dori nimic mai mult decât ca dumneavoastră să permiteți comentariilor disprețuitoare și criticilor la adresa Bisericii să vă facă să ezitați și să vă îndoiți. Mărturia [dumneavoastră], când este hrănită în mod constant, vă va proteja.

Amintiți-vă împreună cu mine viziunea lui Lehi despre pomul vieții. El a văzut că mulți care se ținuseră de bara de fier și își croiseră drum prin negura întunericului, ajungând în cele din urmă la pomul vieții și luând din fructul pomului, „și-au aruncat [apoi] privirile împrejur, ca și cum le era rușine” [1 Nefi 8:25]. Lehi s-a întrebat care era cauza stânjenelii lor. Privind în jur, el a „văzut pe partea cealaltă a râului cu apă o clădire mare și spațioasă…

Și era plină de oameni, tineri și bătrâni, bărbați și femei; și îmbrăcămintea lor era foarte frumoasă; și atitudinea lor era batjocoritoare și arătau cu degetul pe cei care… luaseră din fruct” [1 Nefi 8:26-27].

Clădirea mare și spațioasă din viziunea lui Lehi îi reprezintă pe aceia din lume care batjocoresc cuvântul lui Dumnezeu și îi ridiculizează pe cei care îl acceptă și care Îl iubesc pe Salvator și trăiesc potrivit poruncilor. Ce se întâmplă cu cei care se rușinează când sunt batjocoriți? Lehi ne spune: „Și, după ce au gustat din fruct, s-au rușinat din cauza celor care își băteau joc de ei; și au pornit-o pe căi nepermise și au fost pierduți” [1 Nefi 8:28]…

O reprezentare a viziunii lui Lehi despre pomul vieții (vedeți 1 Nefi 8, 11). Președintele Monson i-a încurajat pe membrii Bisericii să fie curajoși în convingerile lor și să fie neclintiți atunci când oamenii batjocoresc și ridiculizează.

Având curajul convingerilor [dumneavoastră], fie ca [dumneavoastră] să declarați împreună cu apostolul Pavel: „Mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire” [Romani 1:16].

Ca să nu vă simțiți nepotriviți pentru însărcinările care vă așteaptă, vă amintesc de o altă afirmație a apostolului Pavel care ne-ar putea da curaj: „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință” [2 Timotei 1:7]… Cu ajutorul Său, veți avea curajul să înfruntați orice va veni.⁸

Putem avea curajul moral de a fi o lumină pentru alții.

Filosofiile oamenilor ne înconjoară. Astăzi, fața păcatului poartă adesea masca toleranței. Nu vă lăsați înșelați; în spatele acelei fațade se ascunde necazul, nefericirea și durerea. Știți ce este drept și ce este greșit și nicio deghizare, oricât de atrăgătoare, nu poate schimba aceasta. Natura încălcării rămâne aceeași. Dacă așa numiții dumneavoastră prieteni vă îndeamnă să faceți orice din ceea ce știți că este greșit, dumneavoastră să fiți cel care susține dreptatea, chiar dacă trebuie să faceți singur aceasta. Aveți curajul moral de a fi o lumină pe care alții s-o urmeze. Nu există o prietenie mai valoroasă decât propria dumneavoastră conștiință curată, propria curățenie morală – și ce sentiment glorios este să știi că stai în locul desemnat pentru tine, curat și cu convingerea că ești demn să faci aceasta.⁹

Mesajele transmise de televiziune, filme și alte mass-media sunt, foarte adesea, în opoziție directă cu ceea ce dorim să accepte și să prețuiască fiii și fiicele noastre. Avem responsabilitatea nu numai de a-i învăța să fie fermi în spirit și doctrină, dar și de a-i ajuta să rămână pe această cale, indiferent de forțele exterioare cu care s-ar putea confrunta. Pentru aceasta va fi nevoie de mult timp și multe eforturi din partea noastră – și, pentru a-i ajuta pe alții, noi înșine avem nevoie de curaj spiritual și moral pentru a ne împotrivi răului pe care îl vedem pretutindeni.¹⁰

Am slujit în calitate de președinte al Misiunii Canadiene. În Ontario, Canada, doi dintre misionarii noștri făceau prozelitism din ușă în ușă într-o după-amiază rece, cu zăpadă. Nu avuseseră deloc succes. Unul dintre vârstnici avea experiență; celălalt era nou.

Cei doi au sunat acasă la dl. Elmer Pollard și, acesta, fiindu-i milă de misionarii aproape înghețați, i-a invitat înăuntru. Ei și-au prezentat mesajul și l-au întrebat dacă dorește să li se alăture în rugăciune. El a fost de acord, cu condiția ca el să spună rugăciunea.

Rugăciunea pe care a spus-o i-a uimit pe misionari. El a spus: „Tatăl nostru din Ceruri, binecuvântează pe acești sărmani misionari îndrumați greșit, ca ei să se poată întoarce la căminele lor și să nu-și irosească timpul spunând oamenilor din Canada despre un mesaj care este atât de fantastic și despre care ei știu atât de puțin”.

În timp ce s-au ridicat din genunchi, domnul Pollard i-a rugat pe misionari să nu mai revină niciodată acasă la el. Când erau gata de plecare, el le-a spus batjocoritor: „Oricum, nu-mi puteți spune că într-adevăr credeți că Joseph Smith a fost un profet al lui Dumnezeu!” și a trântit ușa.

Misionarii au parcurs doar o scurtă distanță când colegul mai nou a spus timid: „Vârstnice, nu i-am răspuns domnului Pollard”.

Misionarul mai vechi a răspuns: „Am fost respinși. Să mergem mai departe”.

Totuși, misionarul mai tânăr a insistat și cei doi s-au întors la ușa domnului Pollard. Domnul Pollard a răspuns la ciocănitul lor și, furios, a spus: „Tinerilor, am crezut că v-am spus să nu vă mai întoarceți niciodată!”.

Colegul mai nou a spus atunci, cu tot curajul pe care a putut să-l adune: „Domnule Pollard, când am plecat de la ușa dumneavoastră, ați spus că nu credem cu adevărat că Joseph Smith a fost un profet al lui Dumnezeu. Vreau să vă depun mărturie, domnule Pollard, că eu știu că Joseph Smith a fost un profet al lui Dumnezeu; că, prin inspirație, a tradus cronica sacră cunoscută drept Cartea lui Mormon; că el I-a văzut, într-adevăr, pe Dumnezeu Tatăl și pe Isus Fiul”. Apoi, misionarii au plecat din pragul ușii.

L-am auzit pe același domn Pollard, într-o adunare de mărturii, relatând experiențele din acea zi memorabilă. El a spus: „În acea seară, nu puteam să adorm. M-am zvârcolit încoace și-ncolo. Neîncetat auzeam în minte cuvintele: «Joseph Smith a fost profet al lui Dumnezeu. Știu lucrul acesta… Știu lucrul acesta… Știu lucru acesta». Abia așteptam sosirea dimineții. Am telefonat misionarilor, folosind numărul lor care era scris pe un cartonaș care conținea Articolele de credință. Ei s-au întors iar, de data aceasta, soția mea, familia mea și cu mine am participat la discuție ca zeloși căutători ai adevărului. Drept rezultat, cu toții am acceptat Evanghelia lui Isus Hristos. Vom fi mereu recunoscători pentru mărturia despre adevăr care ne-a fost adusă de acei doi misionari curajoși și umili”.¹¹

Permiteți-mi să vorbesc… despre curajul de a vă abține să-i judecați pe alții. O, ați putea întreba: „Este cu adevărat nevoie de curaj pentru aceasta?”. Și aș răspunde că eu cred că sunt multe momente în care pentru a te abține de a judeca – sau a bârfi ori a critica, acestea fiind, cu siguranță, un fel de a judeca – este nevoie de curaj.

Din nefericire, sunt unii care simt că este necesar să-i critice și denigreze pe alții. Ați fost, fără îndoială, cu asemenea oameni, așa cum veți fi și în viitor… Noi nu trebuie să ne întrebăm cum ar trebui să ne comportăm în astfel de situații… [Salvatorul] ne-a dojenit: „Încetați să vă criticați unul pe altul” [Doctrină și legăminte 88:124]. Veți avea nevoie de curaj adevărat pentru a vă abține atunci când veți fi [înconjurați] de [colegii dumneavoastră] și vă veți simți [îndemnați] să participați la astfel de critici și judecăți…

Vă implor să aveți atât curajul de a vă abține de la a-i judeca și critica pe cei din jurul [dumneavoastră], cât și curajul de a vă asigura că fiecare persoană este inclusă și se simte iubită și apreciată.¹²

Avem nevoie de curaj pentru a îndura încercările vieții.

Ce înseamnă să înduri? Îndrăgesc următoarea definiție: a te împotrivi dând dovadă de curaj. Este posibil să aveți nevoie de curaj pentru a crede; uneori, este posibil să aveți nevoie de curaj atunci când vă supuneți. Mai mult ca sigur acesta va fi necesar atunci când îndurați până în ziua în care veți părăsi această existență muritoare.¹³

Îndrăgesc aceste cuvinte ale poetei Ella Wheeler Wilcox:

Este destul de ușor să fii plăcut,
Când viața curge ca un cânt,
Dar omul valoros e cel care zâmbește
Când totul merge prost, nu-i reușește. 
[„Worth While”, în Ella Wheeler Wilcox, Poems of Sentiment (1906), p. 11]

Un astfel de om a fost Paul Tingey… Paul a crescut într-un cămin minunat de sfinți din zilele din urmă și I-a slujit Domnului cu onoare în misiune în Germania. Unul dintre colegi i-a fost vârstnicul Bruce D. Porter, din Primul Cvorum al celor Șaptezeci. Vârstnicul Porter l-a descris pe vârstnicul Tingey ca fiind unul dintre cei mai devotați și de succes misionari pe care i-a cunoscut vreodată.

La încheierea misiunii sale, vârstnicul Tingey s-a întors acasă, și-a terminat studiile la universitate, s-a căsătorit cu iubita lui și, împreună, și-au întemeiat familia. El a slujit în calitate de episcop și a avut succes în profesia sa.

Apoi, fără prea multe avertizări, simptomele unei boli înfricoșătoare i-au atins sistemul nervos – scleroză multiplă. Țintuit de această maladie, Paul Tingey s-a luptat cu vitejie, dar, apoi, a fost încredințat unui centru de îngrijire pentru tot restul vieții sale. Acolo, el i-a înveselit pe cei triști și i-a făcut pe toți să simtă bucurie [vedeți „Am făcut eu un bine?”, Imnuri, nr. 140]. Ori de câte ori participam acolo la adunările Bisericii, Paul mă încuraja, la fel cum făcea cu toți ceilalți.

Când Jocurile Olimpice s-au ținut în orașul Salt Lake în anul 2002, Paul a fost ales să ducă torța olimpică pe o anumită distanță. Când acest lucru a fost anunțat la centrul de îngrijire, au izbucnit uralele tuturor pacienților și aplauzele furtunoase s-au auzit pe culoare. Când l-am felicitat pe Paul, mi-a spus cu o dicție greoaie: „Sper să nu scap torța!”…

Paul Tingey nu a scăpat torța olimpică. Mai mult, el a purtat cu mult curaj torța care i-a fost înmânată în timpul vieții și la fel a făcut până în ziua morții sale.

Spiritualitate, credință, hotărâre, curaj – Paul Tingey le-a avut pe toate.¹⁴

Curajul este necesar pentru ca cineva să aibă un prim imbold spre obiectivul propus, dar este nevoie de și mai mult curaj când cineva se poticnește și trebuie să depună încă un efort pentru a reuși.

Vă doresc să aveți hotărârea de a depune efort, mintea concentrată să acționeze pentru a reuși să îndepliniți un obiectiv demn și curajul să înfruntați nu doar încercările care apar în mod inevitabil, dar să și depuneți încă un efort, dacă va fi nevoie de acest lucru.¹⁵

Călătoria vieții nu se face pe o autostradă fără obstacole, gropi și capcane. Mai degrabă este o potecă marcată de răscruci și cotituri. Trebuie să luăm, în mod constant, hotărâri. Pentru a le lua în mod înțelept, avem nevoie de curaj – curajul de a spune nu, curajul de a spune da. Hotărârile ne determină, într-adevăr, destinul.¹⁶

Sugestii pentru studiu și predare

Întrebări

Recapitulați, din secțiunea 1, exemplele de oameni care au dat dovadă de mult curaj. Ce putem învăța din aceste exemple?
Recapitulați tipurile de curaj pe care le-a menționat președintele Monson în secțiunea 2. Care sunt unele dintre situațiile din viața dumneavoastră în care ați avut nevoie de curaj? Cum ne putem întări curajul de a face ceea ce este drept?
Președintele Monson a subliniat nevoia ca noi să fim exemple de curaj moral (vedeți secțiunea 3). Ce putem învăța de la misionarul care s-a întors să-i depună mărturie lui Elmer Pollard? De ce este nevoie de curaj pentru a ne abține de la a-i judeca și critica pe alții? Cum putem birui tendința de a judeca sau critica?
Ce ne poate învăța povestea lui Paul Tingey despre curaj în vremuri de încercare? (Vedeți secțiunea 4.) Cum v-au inspirat alți oameni datorită curajului lor în momentele dificile?

Scripturi suplimentare

Iosua 1:5-7; Psalmii 27:14; 31:23-24; Matei 5:10-12; Ioan 14:27; Mosia 17:8-10; Alma 53:18-21; Doctrină și legăminte 3:6-8; 128:22

Ajutor pentru studiu

„Mulți consideră că cel mai bun moment pentru a studia este dimineața, după o noapte de odihnă… Alții preferă să studieze în orele liniștite ce urmează după ce munca și grijile zilei se termină… Poate mai importantă decât ora din zi este rezervarea constantă a unui timp pentru studiu.” (Howard W. Hunter, „Reading the Scriptures”, Ensign, nov. 1979, p. 64)