„Capitolul 12 Supunere de bunăvoie față de Domnul”, Învățături ale președinților Bisericii: Thomas S. Monson (2020)

„Capitolul 12”, Învățături: Thomas S. Monson

Capitolul 12

Supunere de bunăvoie față de Domnul

„Testul cel mai mare al acestei vieți este supunerea.”

Din viața lui Thomas S. Monson

Când președintele Thomas S. Monson era tânăr băiat, el și familia sa își petreceau o parte din vară la cabana lor din Canionul Provo, Utah. Unul dintre cei mai buni prieteni ai săi era Danny Larsen, a cărui familie avea, de asemenea, o cabană acolo. Tom și Danny pescuiau, adunau pietre, făceau drumeții, se cățărau și se bucurau împreună de alte activități. Odată, Tom a învățat o lecție valoroasă despre supunere. El și Danny doreau să facă un foc de tabără seara cu prietenii lor și trebuiau să îndepărteze iarba uscată de pe un câmp. După ce au smuls, o vreme, iarba și nu au avansat prea mult, lui Tom i-a venit o idee:

„În mintea mea de copil de opt ani, mi-a venit soluția pe care am considerat-o perfectă. I-am spus lui Danny: «Tot ce trebuie să facem este să dăm foc acestor buruieni. Vom arde doar un cerc în buruieni!». El a fost repede de acord și eu am fugit la cabană să iau niște chibrituri…

Danny și cu mine… fuseserăm avertizați de mai multe ori despre pericolele focului. Cu toate acestea, știam unde ținea familia mea chibriturile și trebuia să curățăm câmpul de buruieni. Fără să mă gândesc de două ori, am fugit la cabană și am luat câteva bețe de chibrituri, asigurându-mă că nu mă vede nimeni. Le-am ascuns repede într-unul dintre buzunarele mele.

Am fugit înapoi la Danny, entuziasmat că soluția problemei noastre se afla în buzunarul meu. Îmi amintesc că mă gândeam că focul va arde numai porțiunea dorită de noi și că, apoi, se va stinge de la sine, ca prin magie.

Am aprins un chibrit de o piatră și am dat foc ierbii uscate de iunie. S-a aprins ca și cum ar fi fost îmbibată cu benzină. La început, Danny și cu mine am fost încântați să vedem cum dispăreau buruienile, dar, în scurt timp, a fost clar că focul nu avea să se stingă de la sine. Am intrat în panică când ne-am dat seama că nu puteam face nimic să-l oprim. Flăcările amenințătoare au început să ardă iarba în sus, spre munte, punând în pericol pinii și tot ce le stătea în cale.

În cele din urmă, nu am avut altă soluție decât să fugim după ajutor. Curând, toți bărbații și toate femeile din Vivian Park alergau înainte și înapoi cu saci din pânză uzi, luptându-se cu flăcările, în încercarea de a le stinge. După mai multe ore, ultimele flăcări ce ardeau mocnit au fost înăbușite. Bătrânii pini au fost salvați, la fel și casele care ar fi putut fi atinse de flăcări”.

Președintele Monson a menționat: „Danny și cu mine am învățat câteva lecții grele, dar importante în ziua aceea – una majoră fiind importanța supunerii”¹.

Lui Tom Monson i-au plăcut pescuitul și alte activități în aer liber. Mai târziu, el a folosit unele dintre aceste experiențe pentru a ilustra principii ale Evangheliei.

Învățături ale lui Thomas S. Monson

Supunerea față de poruncile lui Dumnezeu este ghidul nostru de nădejde prin viața muritoare.

Poruncile lui Dumnezeu nu sunt date pentru a ne frustra sau pentru a deveni obstacole în calea fericirii noastre. Este adevărat exact opusul. El, Care ne-a creat și ne iubește în mod perfect, știe exact cum trebuie să trăim pentru a obține cea mai mare fericire posibilă. El ne-a dat îndrumări care, dacă le urmăm, ne vor îndruma în siguranță în această călătorie din viața muritoare care este, deseori, periculoasă. Ne amintim cuvintele cunoscutului imn: „Țineți poruncile! În ele avem pace, siguranță” [„Țineți poruncile”, Imnuri, nr. 193].

Tatăl nostru Ceresc ne iubește destul pentru a spune: Să nu minți; să nu furi; să nu comiți adulter; să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți și așa mai departe [vedeți Exodul 20:1-17; Matei 22:39]… El știe că, atunci când ținem poruncile, viețile noastre vor fi mai fericite, mai împlinite și mai puțin complicate. Provocările și problemele noastre vor fi mai ușor de suportat și noi vom primi binecuvântările pe care El ni le-a promis. Dar, deși ne dă legi și porunci, El ne permite, de asemenea, să alegem dacă le acceptăm sau le respingem. Hotărârile noastre în această privință vor determina destinul nostru.²

De-a lungul timpurilor, bărbații și femeile au căutat cunoaștere și înțelegere atât cu privire la această existență muritoare, locul și scopul lor în ea, cât și la calea spre pace și fericire. O astfel de căutare este întreprinsă de fiecare dintre noi.

Această cunoaștere și înțelegere sunt puse la dispoziția întregii omeniri. Ele sunt cuprinse în adevăruri care sunt eterne… Într-o revelație dată prin profetul Joseph Smith, în Kirtland, Ohio, în luna mai a anului 1833, Domnul a declarat:

„Adevărul este cunoașterea lucrurilor așa cum sunt, și așa cum au fost, și așa cum o să fie…

Spiritul adevărului este de la Dumnezeu…

Și niciun om nu primește plenitudinea, dacă nu ține poruncile Lui.

Acela care ține poruncile [lui Dumnezeu] primește adevărul și lumina până când este slăvit în adevăr și cunoaște toate lucrurile” [Doctrină și legăminte 93:24, 26-28].

Ce promisiune glorioasă! „Acela care ține poruncile [lui Dumnezeu] primește adevărul și lumina până când este slăvit în adevăr și cunoaște toate lucrurile.”

Nu este nevoie ca dumneavoastră sau eu, în această perioadă luminată în care plenitudinea Evangheliei a fost restaurată, să navigăm pe mări necunoscute sau să umblăm pe drumuri nemarcate în căutarea adevărului. Un Tată Ceresc iubitor ne-a trasat calea și ne-a oferit un ghid de nădejde − supunerea. Când ne supunem poruncilor lui Dumnezeu, primim o cunoaștere a adevărului și răspunsuri la întrebările noastre cele mai mari…

Există reguli și legi pentru a ne ajuta să fim în siguranță din punct de vedere fizic. În același mod, Domnul ne-a dat îndrumări și porunci pentru a ne ajuta să fim în siguranță din punct de vedere spiritual, ca să putem… în final, să ne întoarcem la Tatăl nostru Ceresc.³

Profeții au dat exemple de supunere pe care noi să le urmăm.

Când învățăm despre alții care au crezut în Dumnezeu și au urmat învățăturile Sale, ni se șoptește în sufletele noastre: „Opriți-vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu” [Psalmii 46:10]. Atunci când ei au ținut cu fermitate poruncile Sale și au crezut în El, au fost binecuvântați. Când urmăm exemplele lor, vom fi și noi, în mod similar, binecuvântați în zilele noastre. Fiecare devine un model demn de urmat…

„Un om neprihănit și fără pată între cei din vremea lui”, unul care „umbla cu Dumnezeu” [Genesa 6:9], a fost profetul Noe… Noe a ascultat porunca lui Dumnezeu de a construi o arcă pentru ca el și familia lui să fie cruțați de la distrugere. El a urmat instrucțiunile date de Dumnezeu de a aduna în arcă două sau mai multe dintre făpturi din fiecare soi pentru ca ele să poată fi, de asemenea, salvate de apele potopului.

Președintele Spencer W. Kimball (1895-1985) ne-a învățat în cadrul unei conferinței generale cu mai mult de jumătate de secol în urmă: „Cum nu era niciun semn de ploaie și potop… avertizările [lui Noe] au fost considerate iraționale… Cât de ridicol era să construiești o arcă pe pământ uscat, cu soarele strălucind și viața mergând înainte ca de obicei! Dar timpul a trecut… Potopul a venit. Cei nesupuși… s-au înecat. Miracolul arcei a urmat credinței manifestate în construirea ei” [în Conference Report, oct. 1952, p. 48].

Noe a avut credința neclintită de a urma poruncile lui Dumnezeu. Fie ca noi să facem mereu la fel! Fie ca noi să ne aducem aminte că înțelepciunea lui Dumnezeu apare deseori ca ceva ridicol pentru oameni; dar lecția cea mai mare pe care o putem învăța în viața muritoare este faptul că, atunci când Dumnezeu vorbește și noi ne supunem, vom avea mereu dreptate.⁴

Toți profeții, din vechime și din zilele noastre, au știut că supunerea este esențială pentru salvarea noastră… O poveste emoționantă despre supunere este cea a lui Avraam și Isaac. Cât de greu și dureros trebuie să fi fost pentru Avraam să se supună poruncii lui Dumnezeu de a-l duce pe preaiubitul său fiu Isaac în ținutul Moria să-l ofere ca jertfă. Ne putem imagina tristețea din inima lui Avraam în timp ce călătorea spre locul desemnat? Cu siguranță, chinul i-a distrus trupul și i-a torturat mintea pe măsură ce îl lega pe Isaac, îl așeza pe altar și își lua cuțitul ca să-l ucidă. Având credință neclintită și încredere deplină în Domnul, el a răspuns la porunca Domnului. Cât de glorioasă a fost declarația și cu ce uimire binevenită a apărut: „Să nu pui mâna pe băiat, și să nu-i faci nimic; căci știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine” [Genesa 22:12].

Avraam fusese încercat și testat și, datorită credinței și supunerii sale, Domnul i-a făcut această promisiune glorioasă: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!” [Genesa 22:18].

Chiar dacă nouă nu ni se cere să demonstrăm supunerea noastră într-un mod atât de dramatic și de dureros din punct de vedere emoțional, și nouă ni se cere să fim supuși.

Președintele Joseph F. Smith a declarat în luna octombrie a anului 1873: „Supunerea este prima lege din cer” [„Discourse”, Deseret News, 12 nov. 1873, p. 644].

Președintele Gordon B. Hinckley a spus: „Fericirea sfinților din zilele din urmă, pacea sfinților din zilele din urmă, progresul sfinților din zilele din urmă, prosperitatea sfinților din zilele din urmă și salvarea eternă și exaltarea acestui popor depind de supunerea față de sfaturile lui… Dumnezeu” [„If Ye Be Willing and Obedient”, Ensign, dec. 1971, p. 125].⁵

Supunerea este o caracteristică comună a profeților; de-a lungul istoriei, aceasta le-a oferit tărie și cunoaștere. Este esențial să ne dăm seama că și noi avem dreptul la această sursă de tărie și cunoaștere. Este la îndemâna fiecăruia dintre noi astăzi, atunci când ne supunem poruncilor lui Dumnezeu.⁶

Noi dobândim cunoaștere, răspunsuri și tărie când ne supunem poruncilor Domnului.

De-a lungul anilor, am cunoscut nenumărate persoane care au fost deosebit de credincioase și supuse. Am fost binecuvântat și inspirat datorită lor. Permiteți-mi să vă împărtășesc o relatare despre două astfel de persoane.

Walter Krause a fost un membru neclintit al Bisericii care a locuit, împreună cu familia sa, în [Republica Democrată Germană] după cel de-al Doilea Război Mondial. În pofida greutăților cu care s-a confruntat din cauza lipsei de libertate în acea zonă a lumii la acea vreme, fratele Krause era un bărbat care-L iubea pe Domnul și-I slujea. El și-a îndeplinit cu credință și conștiinciozitate fiecare însărcinare care i-a fost dată.

Celălalt bărbat, Johann Denndorfer, născut în Ungaria, s-a convertit la Biserică în Germania și a fost botezat acolo în anul 1911, la vârsta de 17 ani. Nu după mult timp, s-a întors în Ungaria. După cel de-al Doilea Război Mondial, el a constat că era pur și simplu prizonier în țara sa natală, în orașul Debrețin. Poporul din Ungaria fusese, de asemenea, privat de libertate.

Fratele Walter Krause, care nu-l cunoștea pe fratele Denndorfer, a primit însărcinarea de a fi învățătorul lui de acasă și de a-l vizita cu regularitate. Fratele Krause l-a sunat pe colegul său din echipa de învățători de acasă și i-a spus: „Am primit însărcinarea de a-l vizita pe fratele Johann Denndorfer. Ați putea veni cu mine în această săptămâna să-l vizităm și să-i oferim un mesaj din Evanghelie?”. Și, apoi, a adăugat: „Fratele Denndorfer locuiește în Ungaria”.

Colegul lui, luat prin surprindere, a întrebat: „Când plecăm?”.

„Mâine”, a venit răspunsul fratelui Krause.

„Când ne vom întoarce acasă?”, a întrebat colegul.

Fratele Krause a răspuns: „O, cam într-o săptămână – dacă ne întoarcem”.

Cei doi colegi învățători de acasă au pornit să-l viziteze pe fratele Denndorfer, călătorind cu trenul și cu autobuzul din nord-estul Germaniei până în Debrețin, Ungaria – o călătorie însemnată. Fratele Denndorfer nu avusese învățători de acasă de dinainte de război. Acum, când i-a văzut pe acești doi slujitori ai Domnului, a fost copleșit de recunoștință pentru că veniseră. La început, el a refuzat să dea mâna cu ei. În schimb, s-a dus în dormitorul său și a luat dintr-un dulăpior o cutie care conținea zeciuiala pe care o păstrase de mulți ani. El a dat zeciuiala învățătorilor lui de acasă și a spus: „Acum sunt la zi față de Domnul. Acum mă simt demn să dau mâna cu slujitorii Domnului!”. Fratele Krause mi-a spus mai târziu că fusese mișcat mai mult decât se poate exprima în cuvinte să vadă că acest frate credincios, care nu avusese contact cu Biserica mulți ani, păstrase cu supunere și grijă zece la sută din venitul său modest pentru a-și plăti zeciuiala. Păstrase acești bani fără să știe când sau dacă va avea privilegiul să-și plătească zeciuiala.

Fratele Walter Krause… a slujit cu credință și supunere întreaga sa viață și a fost o inspirație pentru mine și pentru toți cei care l-au cunoscut. Când i s-a cerut să îndeplinească însărcinări, el nu a pus niciodată la îndoială, nu a cârtit niciodată și nu a găsit scuze.

De la stânga la dreapta: Gary Schwendiman, vârstnicul Monson, Walter și Edith Krause, Gottfried și Gertraude Richter, și Henry și Inge Burkhardt

Dragii mei frați și surori, testul cel mare al acestei vieți este supunerea. „Și îi vom pune la probă prin aceasta”, a spus Domnul, „pentru a vedea dacă ei vor face toate lucrurile pe care Domnul, Dumnezeul lor, le va porunci lor” [Avraam 3:25].

Salvatorul a declarat: „Pentru că toți aceia care doresc o binecuvântare din mâinile Mele trebuie să trăiască legea care a fost stabilită pentru acea binecuvântare și condițiile legii, așa cum au fost instituite încă dinainte de crearea lumii” [Doctrină și legăminte 132:5].⁷

Este nevoie de un spirit de supunere dacă vrem să fim pregătiți astăzi pentru binecuvântări. Nu este suficient doar să spunem: „Mâine mă voi descurca mai bine”. Domnul Se așteaptă ca noi să ne descurcăm mai bine astăzi… Sper că fiecare dintre noi va avea o tradiție de supunere în viața lui, în viața ei, deoarece toate binecuvântările lui Dumnezeu sunt bazate pe supunerea față de porunci. Pe măsură ce trăim conform poruncilor, vom găsi răspunsuri la rugăciunile noastre și vom primi îndrumare în viața noastră.⁸

Cunoașterea pe care o căutăm, răspunsurile la care tânjim și tăria pe care o dorim astăzi pentru a face față provocărilor unei lumi complexe și schimbătoare pot fi ale noastre când ne supunem de bunăvoie poruncilor Domnului. Citez, din nou, cuvintele Domnului: „Acela care ține poruncile [lui Dumnezeu] primește adevărul și lumina până când este slăvit în adevăr și cunoaște toate lucrurile” [Doctrină și legăminte 93:28].⁹

Salvatorul nostru este cel mai mare exemplu de supunere și ne cheamă să-L urmăm.

Ni s-a oferit exemplul perfect de urmat – și anume exemplul Domnului și Salvatorului nostru, Isus Hristos – și am fost instruiți să urmăm acel exemplu. Salvatorul Însuși a spus: „Vino și urmează-Mă” [Luca 18:22]. „Lucrurile pe care voi M-ați văzut pe Mine că le fac, pe acelea trebuie să le faceți și voi.” [3 Nefi 27:21] El a adresat întrebarea: „Ce fel de oameni trebuie să fiți voi?”. Și, apoi, a răspuns: „Adevărat vă spun Eu vouă, tot așa cum sunt Eu” [3 Nefi 27:27]. „El drumul drept ne-a arătat.” [„Măreață e a Ta înțelepciune”, Imnuri, nr. 119].

Când Îl acceptăm pe Isus ca Exemplul nostru și călcăm pe urmele Sale, ne putem întoarce în siguranță la Tatăl nostru Ceresc pentru a trăi pentru totdeauna în prezența Sa. Profetul Nefi a spus: „Dacă omul nu va îndura până la sfârșit, urmând exemplul Fiului Dumnezeului celui Viu, el nu va putea fi salvat” [2 Nefi 31:16]…

În Proverbele, citim îndemnul: „[Cugetă] la cărarea pe care mergi” [Proverbele 4:26]. Dacă facem astfel, vom avea credința, chiar și dorința, de a merge pe cărarea pe care a mers Isus. Nu ne vom îndoi că suntem pe cărarea pe care Tatăl nostru dorește să mergem. Exemplul Salvatorului oferă cadrul pentru tot ceea ce facem iar cuvintele Sale reprezintă un ghid de nădejde. Cărarea Sa ne va duce acasă în siguranță.¹⁰

Nu există un exemplu mai mare de supunere decât Salvatorul nostru. Pavel a spus despre El:

„Măcar că era Fiu, a învățat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.

Și după ce a fost făcut desăvârșit, S-a făcut pentru toți cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veșnice” [Evrei 5:8-9].

Salvatorul a dat dovadă de dragoste sinceră față de Dumnezeu, trăind o viață perfectă, onorându-Și misiunea sacră. Nu a fost niciodată îngâmfat. Inima Sa nu a fost niciodată plină de mândrie. Nu a fost niciodată neloial. A fost întotdeauna umil. A fost întotdeauna sincer. A fost întotdeauna supus.

Deși a fost ispitit de stăpânul înșelătoriilor, care este diavolul, deși a fost slăbit fizic pentru că a postit 40 de zile și 40 de nopți și era flămând, totuși, când cel rău I-a făcut cele mai atrăgătoare și tentante propuneri, El ne-a dat un exemplu divin de supunere, refuzând să se abată de la ceea ce știa că era drept [vedeți Matei 4:1-11].

Când a trecut prin agonia din Ghetsimani, unde a îndurat o durere atât de cumplită încât „sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ” [Luca 22:44], El a fost exemplul perfect al unui Fiu ascultător, spunând: „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta” [Luca 22:42].

În același mod în care Salvatorul i-a instruit pe apostolii Săi din vechime, ne instruiește și pe dumneavoastră și pe mine: „Vino după Mine!” [Ioan 21:22]. Suntem dornici să ne supunem?¹¹

Noi, împreună cu Isus, putem merge pe cărarea supunerii. Nu va fi mereu ușor, dar haideți să avem ca motto moștenirea pe care ne-a lăsat-o Samuel: „[Supunerea] face mai mult decât jertfele, și păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor” [1 Samuel 15:22]. Să ne amintim că rezultatele finale ale nesupunerii sunt robia și moartea, în timp ce răsplata pentru supunere constă în libertate și viață eternă.¹²

Nu avem noi înțelepciunea de a ne supune Celui Care cunoaște începutul de la sfârșit – Domnul nostru?… Exemplul Său ne arată calea. Când S-a confruntat cu ispita, El a evitat-o. Când lumea I-a fost oferită, El a refuzat-o. Când I s-a cerut viața, El a dat-o!

„Urmați-Mă”, a spus Domnul.
Noi toți să Îi urmăm drumul.
Căci doar astfel ca El vom fi,
Lui Dumnezeu, umili copii…

Căci bogății, împărății,
Și fericire vom primi,
Îndemnul Său de vom urma,
„Urmați-Mă” de-a pururea. 
(„Urmați-Mă”, Imnuri, nr. 74.)

Acum este timpul să luăm această hotărâre. Haideți să-L urmăm!¹³

Sugestii pentru studiu și predare

Întrebări

Recapitulați binecuvântările promise pe care le putem primi când ne supunem poruncilor (vedeți secțiunea 1). În ce moduri ne ține în siguranță faptul de a ne supune poruncilor? Cum v-a adus supunerea pace? Cum v-a ajutat supunerea să fiți mai fericiți? Cum v-a ajutat să primiți „[adevăr și lumină]”?
Ce putem învăța despre supunere din exemplele menționate de președintele Monson în secțiunea 2? Cum putem dezvolta o încredere mai mare în Tatăl Ceresc?
Președintele Monson ne-a învățat că „testul cel mare al acestei vieți este supunerea” (secțiunea 3). Care sunt impresiile dumneavoastră cu privire la exemplele legate de Walter Krause și Johann Denndorfer? Gândiți-vă la cei pe care i-ați văzut fiind supuși în circumstanțe dificile. Cum v-au ajutat exemplele lor?
Președintele Monson a subliniat exemplul de supunere al Salvatorului și invitația Sa să-L urmăm (vedeți secțiunea 4). Care sunt unele dintre modurile în care putem accepta mai pe deplin invitația Salvatorului de a-L urma?

Scripturi suplimentare

Iosua 24:14-15; Matei 7:21; Ioan 7:17; 14:15; 1 Nefi 17:3; 2 Nefi 1:20; Mosia 2:41; Doctrină și legăminte 130:20-21

Ajutor pentru studiu

„Deoarece Isus Hristos a fost perfect ascultător și supus Tatălui Său, El «creștea în înțelepciune, în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor» [Luca 2:52]. Suntem noi hotărâți să facem la fel? Așa cum Isus «a primit har după har» [Doctrină și legăminte 93:12], noi trebuie să căutăm, cu răbdare și stăruință, lumina și cunoașterea de la Dumnezeu în eforturile noastre de a învăța Evanghelia” (Thomas S. Monson, „Învățați de la Mine”, Liahona, mart. 2016, p. 6).