Ca nişte copii mici
Firea noastră trebuie să fie schimbată pentru a deveni ca nişte copii, ca să câştigăm tăria de care avem nevoie pentru a fi în siguranţă în vremurile de pericol moral.
Profeţii lui Dumnezeu au prevestit despre timpurile în care trăim. Apostolul Pavel i-a scris lui Timotei: „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele“.1 Oricine are ochi să vadă semnele timpurilor şi urechi să audă cuvintele profeţilor ştie că pericolul este mare. Pericolul vine din forţele răului. Acele forţe sunt în creştere. Şi astfel, va deveni mai greu, nu mai uşor, să ţinem legămintele pe care trebuie să le facem pentru a pune în practică Evanghelia lui Isus Hristos.
Pentru aceia dintre noi care suntem preocupaţi de un astfel de viitor periculos pentru noi înşine şi pentru cei pe care-i iubim – în familiile noastre, în cvorumurile noastre şi în clasele noastre – există speranţă în promisiunea pe care ne-a făcut-o Domnul, care se referă la un loc de siguranţă în tumultul unor vremuri periculoase. Iată o descriere a acelui loc. Aţi citit despre el în scripturi. A fost descris în mod repetat de profeţii în viaţă. Un tată iubitor le-a spus fiilor săi despre această cale, pe când încerca să-i întărească pentru a rezista atacurilor ispitei:
„Şi acum, fiii mei, aduceţi-vă aminte, aduceţi-vă aminte că pe stânca Mântuitorului nostru, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să vă clădiţi voi temelia voastră ca, atunci când diavolul îşi va trimite vânturile lui puternice, da, săgeţile lui în vârtejuri, da, atunci când ploaia lui cu pietre şi furtuna lui puternică vă va lovi, aceasta să nu aibă nici o putere asupra voastră ca să vă târască către adâncul nefericirii şi al suferinţei fără de sfârşit, datorită stâncii pe care voi sunteţi zidiţi, care este o temelie sigură, o temelie pe care dacă oamenii zidesc, ei nu pot să cadă.“2
Niciodată nu a fost mai important decât este acum să înţelegem cum să construim pe acea temelie sigură. Pentru mine, nu există un loc mai bun de inspiraţie în legătură cu acest lucru decât ultima predică a regelui Beniamin, consemnată în Cartea lui Mormon. Majoritatea dintre noi am citit-o de curând din nou şi am cugetat asupra ei, mai mult decât o dată. Regele Beniamin a putut să ne vadă pe noi şi pe urmaşii noştri. El a ştiut, prin darul profeţiei, ce vom avea noi de înfruntat. A ştiut, din propria sa experienţă, ce înseamnă teroarea războiului. Şi-a apărat poporul în luptă, bazându-se pe puterea lui Dumnezeu. A văzut în mod clar forţele teribile ale lui Lucifer încercând să ne ispitească şi să ne copleşească.
El a fost un om măreţ şi sfânt. Şi a ştiut cum să invite oamenii să zidească pe acea stâncă sigură, la fel de bine cum a ştiut întotdeauna fiecare profet al Domnului.
El a indicat în discursul său când trebuie să începem cu toţii să ajutăm oamenii să scape de dezastrele spirituale. Oamenii trebuie să creadă că pericolul este real pentru a dori să găsească siguranţă. Trebuie să se teamă de consecinţa ignorării pericolului. A explicat, în mod clar, riscurile pe care le înfruntăm pentru că avem libertatea să alegem între ceea ce este drept şi ceea ce este rău şi pentru că nu putem evita consecinţele acelor alegeri. El a vorbit direct şi fără menajamente, deoarece a ştiut ce necaz urma să vină asupra celor care ar fi putut să nu audă şi n-ar fi dat atenţie avertizărilor sale.
Aici se vede cum a descris el consecinţele care decurg din alegerea noastră, fie că urmăm îndemnurile Spiritului lui Hristos sau mesajele rele care vin de la Satana, al cărui scop este de a ne ispiti şi a ne prinde în cursa păcatului:
„Căci iată, este un blestem aruncat asupra aceluia care ascultă să se supună acelui spirit; căci dacă el ascultă să i se supună şi rămâne şi moare în păcatele sale, tot el este acela care bea din blestemul sufletului său; căci el primeşte drept răsplată o pedeapsă nepieritoare pentru că a încălcat legea lui Dumnezeu împotriva celor cunoscute de el…
De aceea, dacă acel om nu se pocăieşte şi rămâne şi moare ca duşman al lui Dumnezeu, atunci cerinţele dreptăţii divine îi vor trezi sufletul nemuritor la o înţelegere vie a propriei sale vinovăţii, ceea ce îl va face să se retragă din prezenţa Domnului şi-i va umple pieptul de vinovăţie şi de durere şi de frică, care este ca un foc nestins a cărui flacără se ridică fără de sfârşit.“
Regele Beniamin a continuat: „O, voi toţi bătrânii şi voi cei tineri şi voi copilaşi care puteţi să-mi înţelegeţi cuvintele, căci eu v-am vorbit limpede aşa ca voi să puteţi înţelege, mă rog ca să vă treziţi la aducerea aminte a situaţiei îngrozitoare a acelora care au căzut în păcat“.3
Pentru mine, forţa acestei avertizări emană din imaginea care prinde contur în mintea mea referitor la acea vreme când vom sta în faţa Salvatorului, după această viaţă, pentru a fi judecaţi. Când regele Beniamin îmi vorbeşte despre retragerea mea din prezenţa Domnului, mi se face teamă. Mă pot vedea stând, în acea zi a judecăţii, înaintea Salvatorului înviat şi slăvit. Îmi doresc din toată inima să nu mă retrag, ci mai degrabă să mă uit la El şi să-L văd zâmbind şi spunând: „Bine, rob bun şi credincios; intră în bucuria stăpânului tău“.4
Regele Beniamin ne arată clar cum putem să obţinem prin eforturile noastre speranţa de a auzi acele cuvinte, dacă noi găsim în această viaţă calea de a ne schimba firea prin ispăşirea lui Isus Hristos. Aceasta este singura cale prin care putem zidi pe temelia sigură şi putem rămâne astfel fermi şi drepţi în timpul atacurilor ispitei.
Regele Beniamin descrie această schimbare printr-o frumoasă comparaţie, folosită de către profeţi de mii de ani şi de către Domnul Însuşi. Aceasta este: că noi putem şi trebuie să devenim ca nişte copii – nişte copii mici.
Pentru unii aceasta nu va fi uşor de înţeles sau de acceptat. Majoritatea dintre noi vrem să fim puternici. Putem considera uşor că, a fi ca nişte copii, înseamnă a fi slabi. Majoritatea părinţilor îşi doresc ca, la un moment dat, copiii lor să fie mai puţin copilăroşi. Chiar apostolul Pavel a folosit aceste cuvinte, când ne-a îndemnat să includem caritatea, dragostea pură a lui Hristos, în vieţile noastre: „Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc“.5
Dar regele Beniamin, care a înţeles la fel de bine ca orice muritor ce înseamnă să fii un om puternic şi curajos, arată clar că a fi la fel ca un copil nu înseamnă să fii copilăros. Înseamnă să fii asemenea Salvatorului, care L-a rugat pe Tatăl Său să-I dea putere să fie în stare să facă voia Lui şi apoi a făcut voia Tatălui. Firea noastră trebuie să fie schimbată pentru a deveni ca nişte copii, ca să câştigăm tăria de care avem nevoie pentru a fi în siguranţă în vremurile de pericol moral.
Iată descrierea emoţionantă a regelui Beniamin despre ce înseamnă această schimbare de a deveni ca un copil şi cum o putem realiza:
„Căci omul prin firea lui este un duşman al lui Dumnezeu şi a fost de la căderea lui Adam şi va fi în vecii vecilor, dacă el nu se supune chemărilor Spiritului Sfânt şi înlătură omul firesc şi devine un sfânt prin ispăşirea lui Hristos Domnul şi devine ca un copil, ascultător, blând, umil, răbdător, plin de dragoste, dornic să se supună tuturor lucrurilor pe care Domnul are grijă să i le trimită, tot aşa cum un copil se supune tatălui său“.6
Suntem în siguranţă pe stânca Domnului, când ne-am pus încrederea în El, când am răspuns la îndemnurile Spiritului Sfânt de a ţine poruncile, atât de mult timp şi atât de plini de credinţă, încât puterea ispăşirii a schimbat inimile noastre. Când am devenit, prin această experienţă, ca un copil care iubeşte şi se supune, atunci ne aflăm pe o temelie sigură.
De la regele Beniamin aflăm ce putem face pentru a ne situa în acel loc sigur. Dar amintiţi-vă: lucrurile pe care le facem sunt calea de a realiza ceva, nu rezultatul final pe care dorim să-l obţinem. Ceea ce facem permite ispăşirii lui Isus Hristos să ne schimbe în ceea ce trebuie să fim. Credinţa noastră în Isus Hristos ne poartă către pocăinţă şi ţinerea poruncilor Sale. Ne supunem şi rezistăm ispitelor, atunci când urmăm îndemnurile Duhului Sfânt. În timp, firile noastre se vor schimba. Vom deveni la fel ca nişte copii mici, supuşi lui Dumnezeu şi mai iubitori. Acea schimbare, dacă facem tot ce trebuie pentru a o păstra, ne va califica demni de a ne bucura de darurile care vin prin Duhul Sfânt. Atunci, vom fi în siguranţă pe singura stâncă sigură.
La fel ca dumneavoastră, am simţit ce a vrut să spună regele Beniamin când a zis că putem deveni ca nişte copii mici în faţa lui Dumnezeu. M-am rugat, la fel ca dumneavoastră, pentru a şti ce să fac atunci când alegerile pe care le aveam de făcut urmau să aibă consecinţe eterne. De-a lungul multor ani am văzut un model care se repeta cu timpul, atunci când primeam răspunsurile la astfel de rugăciuni, într-un mod foarte clar.
Odată, de exemplu, m-am rugat într-o noapte pentru ca să ştiu ce trebuia să aleg să fac în dimineaţa următoare. Ştiam că nici o altă alegere n-ar fi putut avea un efect mai mare asupra vieţilor celorlalţi şi asupra vieţii mele. Am ştiut care era alegerea cea mai potrivită pentru mine. Am ştiut ce rezolvare doream. Dar nu puteam să prevăd viitorul. Nu puteam să întrevăd care alegere la ce rezultat ar fi condus. Astfel încât, riscul de a alege greşit mi se părea prea mare.
M-am rugat, dar timp de mai multe ore mi s-a părut că nu primesc răspuns. Chiar înainte de-a se face ziuă, am simţit ceva. Mai mult ca niciodată de când fusesem copil, m-am simţit ca un copil. Inima şi mintea mea păreau să devină foarte liniştite. Simţeam pace în acea tăcere interioară.
M-am trezit, spre surprinderea mea, rugându-mă cu glas tare: „Tată Ceresc, nu contează ce vreau eu. Nu-mi mai pasă de ceea ce vreau eu. Vreau doar să se facă voia Ta. Aceasta este tot ce vreau. Te rog, spune-mi ce să fac“.
În acel moment m-am simţit atât de liniştit, cum nu mă simţisem niciodată. Iar mesajul a venit şi am ştiut sigur de la cine era. Îmi era limpede ce aveam de făcut. Nu am primit promisiunea rezultatului. Era doar asigurarea că eram un copil, căruia i se spusese care drum conducea către ceea ce El dorea de la mine.
Am învăţat din această experienţă şi din altele fără număr că descrierea Duhului Sfânt ca un „glas blând şi încet“ este reală. Sună poetic, dar nu este poezie. Numai când inima mea a fost liniştită şi potolită, ascultând ca un copil mic, Spiritul s-a putut auzi clar în inima şi în mintea mea.
Regele Beniamin ne-a învăţat cum putem avea mai des astfel de momente şi trebuie să avem astfel de momente din cauza pericolelor pe care le avem de înfruntat. Ne-a spus că există lucruri pe care le putem face şi trebuie să le facem pentru a invita binecuvântările acelei schimbări într-o inimă asemănătoare cu cea a unui copil.
Toate aceste lucruri înseamnă să facem tot ce trebuie pentru a clădi o credinţă mai mare în Isus Hristos şi a ne califica, astfel, pentru a primi ajutorul Duhului Sfânt. Regele Beniamin ne-a dat un motiv pentru a face aceasta:
„Şi mai mult, vă spun vouă că nu va exista nici un alt nume dat, precum şi nici un alt mijloc sau o altă cale prin care salvarea să poată veni pentru copiii oamenilor, ci numai prin şi în numele lui Hristos, Domnul Atotputernic“.7
Ceea ce trebuie să facem este să avem credinţă în El şi să-L iubim. Trebuie să ştim că El trăieşte şi cine este El. Când vom şti, Îl vom iubi. Regele Beniamin a sugerat cum să-L cunoaştem pe El din aceste cuvinte, pe care le-aţi auzit adesea:
„Căci, cum poate un om să cunoască stăpânul pe care nu l-a slujit şi care este un străin pentru el şi departe de gândurile şi intenţiile sale?“.8
Ajungem să-i iubim pe cei cărora le slujim. Dacă alegem să începem să slujim Domnului chiar numai din pricina unui strop de credinţă, vom începe să-L cunoaştem. Vom începe să cunoaştem scopurile Lui pentru oamenii pe care-i slujim pentru El. Chiar atunci când ei nu acceptă oferta noastră de a le sluji, vom simţi aprecierea Lui dacă stăruim.
Când stăruim vom simţi nevoia să fim ajutaţi de Duhul Sfânt, deoarece sarcina noastră va părea mai presus de puterile noastre. Vom primi răspuns la rugăciunea noastră umilă adresată Tatălui nostru Ceresc. Scopul principal al Duhului Sfânt este de a mărturisi că Isus este Hristosul. În timp ce ne rugăm pentru ajutor ca să putem sluji, Duhul Sfânt va veni şi va confirma credinţa noastră în El. Credinţa noastră în Salvator se va mări. Şi, atunci când continuăm să-L slujim, vom ajunge să-L iubim. Să fii chemat să slujeşti este o chemare ce ne va face să-l iubim pe Stăpânul căruia Îi slujim. Este o chemare de a ne schimba firea.
Păstrarea binecuvântărilor acestei schimbări în inimile noastre va necesita hotărâre, efort şi credinţă. Regele Beniamin ne-a învăţat câte ceva despre aceasta. El a spus că, pentru a păstra iertarea păcatelor noastre de la o zi la alta, trebuie să-i hrănim pe cei flămânzi, să-i îmbrăcăm pe cei goi, să-i vizităm şi să-i mângâiem pe cei bolnavi, atât spiritual, cât şi material.9 El a avertizat că trebuie să ne ferim ca nu cumva să apară vrajbă în inimile noastre.10 El a explicat clar că, măreaţa schimbare care poate veni prin ispăşirea ce lucrează în noi, poate fi diminuată dacă nu ne păzim de păcate. Domnul a spus, avertizându-ne: „De aceea, Biserica să ia în considerare şi să se roage întotdeauna, ca nu cumva să cadă în ispită; da, şi chiar cei care sunt sfinţiţi să ia în considerare, de asemenea“.11
Prin păcat, darul poate fi pierdut. Regele Beniamin ne-a învăţat că suntem responsabili de depunerea unui efort susţinut pentru a rezista ispitei. El a avertizat poporul său în legătură cu anumite ispite. Dar după ce i-a avertizat, le-a trasat obligaţii. Cu cât mai mult ne rugăm să nu cădem în ispită şi să fim izbăviţi de cel rău, cu atât devenim mai responsabili. Iată cuvintele pe care le-a spus, care nu sunt ale lui, ci ale lui Dumnezeu:
„Şi în sfârşit, nu pot să vă spun toate lucrurile prin care puteţi păcătui; căci sunt diferite căi şi mijloace, chiar atât de multe încât nu le pot număra.
Dar atât vă pot spune că, dacă nu vegheaţi asupra voastră, şi a gândurilor voastre, şi a cuvintelor voastre, şi a faptelor voastre, şi nu respectaţi poruncile lui Dumnezeu, şi nu continuaţi în credinţa a ceea ce voi aţi auzit despre venirea Domnului nostru, chiar până la sfârşitul vieţilor voastre, atunci va trebui să pieriţi. Şi acum, o, omule, adu-ţi aminte şi nu pieri“.12
Cu ajutorul Duhului Sfânt putem veghea asupra noastră. Ne putem ruga să recunoaştem şi să respingem primele semne ale păcatului. Ne putem ruga să recunoaştem avertizarea de a nu spune cuvinte care ar putea răni sau duce în ispită pe altcineva. Şi putem, când trebuie, să ne rugăm pentru ca să fim umili şi să avem credinţă pentru a ne pocăi.
Vor exista cu siguranţă unii care vor auzi vocea mea şi vor gândi: „Dar ispitele sunt prea mari pentru mine. Am rezistat cât de mult am putut. Pentru mine poruncile sunt prea grele. Standardul este prea înalt“.
Nu este aşa. Salvatorul este Avocatul nostru pe lângă Tatăl. El ne cunoaşte slăbiciunile. El ştie cum să-i ajute pe cei ce sunt ispitiţi.13
Vă depun mărturia mea că Salvatorul trăieşte şi că El este temelia sigură. Ştiu că acţionând cu credinţă în El putem fi curăţaţi şi schimbaţi pentru a deveni puri şi puternici, la fel ca şi copiii mici. Vă depun mărturia mea că Duhul Sfânt ne poate conduce către adevăr şi ne poate ţine departe de păcat.
Joseph Smith I-a văzut pe Tatăl Ceresc şi pe Fiul Său preaiubit. Cartea lui Mormon este cuvântul lui Dumnezeu şi o mărturie despre faptul că Isus Hristos este Salvatorul nostru. Aceasta este Biserica adevărată. Ştiu că putem alege bucuria promisă a vieţii veşnice, oricât de periculoase ar fi vremurile.
În numele lui Isus Hristos, amin.